Ucidere din culpă (art.192 NCP). Decizia nr. 418/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1211/239/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 418/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător A. C.-C.
Grefier C. L.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat la termenul din 29.04.2015 prin procuror S. C.
S-au luat în examinare apelurile promovate de asigurătorul Generalli R. asigurare Reasigurare SA Suceava și de părțile civile Ș. V., Ș. G., Ș. D., V. M. și H. F. împotriva sentinței penale nr. 33 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._ având ca obiect ucidere din culpă (art. 192 NCP).
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, în conformitate cu prevederile art. 391 al. 1 Cod procedură penală, s-a stabilit termen pentru pronunțare pentru azi, când,
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra apelurilor penal de față, reține următoarele:
P. sentința penală nr. 33 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, în baza art. 5 alin. 1 C.pen., s-a stabilit că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul G. S.-V. este vechiul Cod penal, respectiv art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal, raportat la art. 72-80 din vechiul Cod penal – și nu actualul Cod penal, respectiv art. 192 alin. 2 C.pen., raportat la art. 74-79 din noul Cod penal.
P. aceeași hotărâre, în baza art. 178 alin. 2 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen. și art. 76 alin. 1 lit. d din vechiul C.pen., s-a dispus condamanrea inculpatului G. S.-V., fiul lui I. și L., nǎscut la data de 31.10.1976, în orașul D., județul B., domiciliat în satul D., ., etaj 2, apart. 9, ., fără forme legale în satul Belcești, ., cetățenia română, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 din vechiul C.pen. raportat la art. 5 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 81 alin. 1 lit. a, b și c din vechiul C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilită în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 3 ani și 8 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, conform art. 82 alin. 1 din vechiul C.pen.
În baza art. 359 alin. 1 din vechiul C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din vechiul C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare ori a neexecutării obligațiilor civile.
În baza art. 71 alin. 5 din vechiul C.pen., s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. D. și obligată partea responsabilă civilmente (asigurătorul de răspundere civilă auto) S.C. ”G. R. Asigurare Reasigurare” S.A., cu sediul în municipiul București, ., nr. 15, Sector 1, să plătească acestor părți civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile, după cum urmează:
- părții civile Ș. V., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile Ș. G., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile H. F., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile V. M., suma de 7.000 lei, cu titlu de daune materiale, și 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile Ș. D. D., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. 1 C.proc.pen. și art. 25 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de către partea civilă S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași, prin reprezentant legal, cu sediul în municipiul Iași, ., județul Iași, și obligat S.C. ”G. R. Asigurare Reasigurare” S.A., în calitate de parte responsabilă civilmente (asigurător de răspundere civilă auto), prin reprezentant legal, să plătească părții civile menționate suma de 2.278,05 (două mii două sute șaptezeci și opt, 05) lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei Ș. D., sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea prejudiciului.
În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. 1 C.proc.pen. și art. 25 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de către partea civilă S. de Ambulanță Județean Iași, prin reprezentant legal, cu sediul în municipiul Iași, ., județul Iași, și obligat S.C. ”G. R. Asigurare Reasigurare” S.A., în calitate de parte responsabilă civilmente (asigurător de răspundere civilă auto), prin reprezentant legal, să plătească părții civile menționate suma de 850 (opt sute cincizeci) lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport a victimei Ș. D., sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea prejudiciului.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inculpatul G. S.-V. fiind obligat să plătească statului suma de 1.200 (o mie două sute) lei, cu acest titlu.
Pentru a hotărî astfel, în considerentele sentinței penale pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
„P. rechizitoriul nr. 1391/P/2012, din data de 06.08.2014, P. de pe lângă Judecătoria H. a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpatul G. S.-V., fiul lui I. și L., nǎscut la data de 31.10.1976, în orașul D., județul B., domiciliat în satul D., ., etaj 2, apart. 9, ., fără forme legale în satul Belcești, ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen.
În rechizitoriu s-au reținut, în fapt, că, la data de 28.09.2012, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu autoutilitara cu numărul de înmatriculare_, în parcarea magazinului . Belcești, l-a acroșat și accidentat pe numitul Ș. D., provocându-i leziuni ce au cauzat decesul acestuia, la data de 29.09.2012.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de cercetare la fața locului, cu planșe foto;
- raport de necropsie medico-legală;
- declarații martori ;
- certificat de deces;
- declarație inculpat;
- adrese constituire parte civilă – unități medicale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei H., la data de 12.08.2014, sub nr._ .
P. încheierea din data de 10.10.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul parchetului și a dispus începerea judecății.
In cursul urmăririi penale, copiii victimei Ș. D., numiții Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D., s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal, iar anterior începerii cercetării judecătorești, aceștia, prin apărătorul ales, și-au precizat cuantumul pretențiilor, respectiv câte 500.000 euro pentru fiecare, reprezentând daune morale, și 20.000 lei pentru V. M., reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli efectuate cu înmormântarea și alte obiceiuri creștinești. De asemenea, aceștia au solicitat introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă auto, la care inculpatul își avea asigurat autovehiculul.
De asemenea, în cursul urmăririi penale, S. de Ambulanță Județean Iași s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 850 lei, reprezentând cheltuielile de transport a victimei (fila 31 dup), iar S. C. Județean de Urgențe ”Sf. S.” Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 2278,05 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei (fila 35 dup).
Urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală, instanța a pus în discuția contradictorie a părților aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește infracțiunea dedusă fondului cauzei. După punerea în discuția contradictorie a tuturor acestor aspecte, instanța a decis să se pronunțe asupra aplicării legii penale mai favorabile o dată cu fondul cauzei, atunci când se vor fi lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. În acest sens, instanța a apreciat că stabilirea instituțiilor juridice mai favorabile inculpatului (cele din vechiul Cod penal sau cele din noul Cod penal) poate fi făcută doar după stabilirea cu exactitate a tuturor aspectelor prezentului dosar.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul, prin apărătorul ales, avocat C. Crenguța, a arătat că nu recunoaște în totalitate faptele, fiind nemulțumit de urmărirea penală efectuată în cauză, solicitând efectuarea unei expertize auto.
P. încheierea din data de 23.01.2015, instanța, în baza art. 104 alin. 1 lit. a și d C.proc.pen., a respins cererile inculpatului și a părții responsabile civilmente, de efectuare în cauză a unei expertize tehnice auto și a unei expertize medico-legale (având în vedere și lipsa avariilor/urmelor de impact de pe caroseria autoutilitarei, lipsa urmelor de frânare, lipsa victimei de la locul accidentului, în momentul efectuării cercetării la fața locului, elemente în lipsa cărora nu ar fi fost utilă efectuarea unei expertize care să poată indica mecanismul producerii accidentului; imposibilitatea stabilirii alcoolemiei victimei, căreia nu i s-au recoltat, la momentul internării, probe de sânge).
În cauză, au fost audiați patru martori din lucrări și doi martori propuși de părțile civile (pentru dovedirea laturii civile a cauzei), declarațiile acestora, date sub prestare de jurământ, fiind atașate la dosarul cauzei.
Astfel, martorul D. E. (fila 112 dosar) a declarat că, la data producerii acelui eveniment, se afla în autoutilitara inculpatului, împreună cu care venise de la piața Belcești. La magazinul din satul Ruși, aceasta a intrat în magazin, împreună cu soția inculpatului, în timp ce acesta a rămas la mașină, în parcarea magazinului. Aceasta a mai declarat că, la .-a întâlnit cu victima, care ieșea din același magazin.
Când au revenit din magazin, martora și soția inculpatului s-au urcat în autoutilitară, iar inculpatul a pornit mașina, plecând cu spatele (cam jumătate de metru), însă imediat a simțit că mașina se oprise în ceva, auzind și niște oameni strigând, iar când a coborât din mașină, l-a văzut pe Ș. D. căzut în spatele acestuia, fiind doar împins, fără a se fi trecut cu roțile peste el. Acesta era conștient, vorbea, iar martora a observat că sângera la o mână, la care fusese zgâriat .
Martora G. L. (fila 114 dosar), soția inculpatului, a declarat că, la data de 28.09.2012, în timp ce intra în acel magazin, s-a întâlnit cu victima Ș. D., fără a-l mai vedea la revenirea la mașina în care rămăsese soțul său. După revenirea la autoutilitara al cărei motor era pornit, soțul său a efectuat o manevră de mers înapoi, pe o distanță cam de 50 cm., după care a auzit un om strigând că ar avea ceva în spate, fără a se simți vreun impact. Aceasta a mai declarat că soțul său a mers apoi în față, tot cam 50 cm., iar când au coborât din autoutilitară, l-au văzut întins pe jos pe Ș. D., care era ușor zgâriat la o mână, dar nu sângera.
Martora Habageru M. (fila 116 dosar) a declarat că, în acea zi de vineri, când a mers la magazin, l-a văzut pe Ș. D. stând pe ”proțapul” (cuiul de remorcare) unei mașini parcate în fața magazinului, iar când a ieșit, l-a văzut culcat la pământ, în spatele aceleași mașini, fără a fi văzut ca acesta să sângereze.
Martorul F. C. (fila 111 dosar) a declarat că victima venea zilnic la magazinul pe care-l deține în satul Ciorăni, unde obișnuia să cumpere și să consume câte o sticlă de bere, dar nu a putut preciza dacă victima fusese la magazin și în ziua în care fusese accidentat. În cursul urmăririi penale, același martor declarase (fila 80 dup) că, în acea zi, victima intrase în magazinul său, unde consumase 50 ml. coniac și o bere.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului (filele 12-13 dup) reiese că lucrătorii de poliție nu au identificat urme lovire ori caroserie înfundată la autoutilitara inculpatului, ci doar urme reprezentând praf șters, atât pe mânerul portierei din spate, cât și în jurul acestuia.
De asemenea, deși o parte din martorii audiați au declarat că victima nu sângera ori că sângera foarte ușor, în spatele autoutilitarei, la o distanță de 6 metri (deși martora G. L. a declarat că inculpatul a mișcat autoutilitara doar 50 cm. către înainte) și către partea dreaptă a acesteia, lucrătorii de poliție au identificat pe suprafața solului pete de culoare brun-roșcată (ce păreau a fi sânge), pe o suprafață de 30 x 15 cm. (la distanța de 1,45 metri de stâlpul din dreapta al porții de acces în parcarea magazinului. Din planșa fotografică efectuată cu ocazia cercetării la fața locului, instanța observă că autoutilitara inculpatului avea aplicate pe geamurile din spate accesorii (folie sau ”perdeluțe” de culoare albă, netransparentă), precum și că autoutilitară are o înălțime de aproximativ 1,85 metri, precum și că de la sol până la cârligul de remorcare sunt aproximativ 20-25 cm., iar de la acesta până la mânerul portierei din spate sunt aproximativ 60 cm. (în total, fiind aproximativ 80 cm., conform fotografiei metrice, fila 18 dup).
Conform raportului de necropsie medico-legală nr. 1664/13.11.2012, emis de Institutul de Medicină Legală Iași, moartea numitului Ș. D. a fost violentă, aceasta s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale, pneumotorax, fractură bazin, fractură antebraț, hematom retroperitoneal; topografia și morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire și comprimare în cadrul unui accident rutier. S-a mai concluzionat că sângele victimei aparține grupei sangvine O1 (fără a se stabili alcoolemia, având în vedere că acesta fusese spitalizat peste 24 de ore), decesul datând din data de 29.09.2012.
Instanța, din oficiu, a solicitat fișa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, prin coroborarea probatoriilor administrate, atât în cursul urmării penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
În fapt: Inculpatul G. S.-V. este posesor de permis de conducere, fiind proprietarul autoutilitara marca Ford Transit, cu numărul de înmatriculare_ .
Victima, Ș. D., avea la data accidentului vârsta de 87 de ani, avea probleme de auz (hipoacuzie) și se deplasa ajutându-se de o cârjă.
La data de 28.09.2012, în jurul orei 12,00, inculpatul s-a deplasat cu această autoutilitară la magazinul ., din satul Belcești, împreună cu soția sa, G. L., și martora D. E.. În timp ce acestea s-au deplasat în magazin, unde au făcut cumpărături, inculpatul a rămas la autoutilitară.
La ., acestea s-au întâlnit cu victima, Ș. D. (cu care ambele sunt rude), care ieșea din același magazin.
Inculpatul a arătat că, la rândul său, l-a văzut pe Șadra D., în timp ce acesta ieșea din magazin, trecând pe lângă autoutilitara sa.
În timp ce mergea spre același magazin, martora Habageru M. l-a văzut pe Ș. D. așezat pe cârligul de remorcare (pe ”proțapul”) al autoutilitarei inculpatului.
După aproximativ 10-15 minute de stat în magazin, martorele G. L. și D. E. au revenit la autoutilitară, iar inculpatul a pornit motorul acesteia. După ce s-a asigurat în oglinzile retrovizoare laterale, inculpatul a intenționat să iasă din acea parcare a magazinului, efectuând o manevră de mers înapoi (”pe liber”, fără introducerea schimbătorului de viteze în marche-arriere, conform propriei declarații, date în cursul urmăririi penale, fila 86 dup).
În timpul efectuării acestei manevre de mers înapoi, autoutilitara l-a acroșat și accidentat pe numitul Ș. D., care se afla în spatele acesteia, nefiind văzut de către inculpat, acesta căzând la sol. Inculpatul a fost atenționat de conducătorul unui atelaj să oprească, iar după ce a mers câțiva metri în direcția înainte și a oprit autoutilitara, a constatat că numitul Ș. D. se afla întins la sol.
Ulterior, victima a fost transportată cu ambulanța la S. C. Județean de Urgențe ”Sf. S.” Iași, însă a decedat a doua zi, datorită leziunilor suferite, după cum s-a stabilit prin raportul de expertiză medico-legală (probabil și datorită afecțiunilor preexistente și vârstei înaintate a victimei).
Instanța observă că, potrivit art. 146 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, circulația vehiculelor și a pietonilor în spațiile special amenajate sau stabilite și semnalizate corespunzător (în parcări)se desfășoară conform normelor rutiere, pe întreaga perioadă cât parcările sunt deschise circulației publice.
De asemenea, instanța observă că, potrivit art. 148 pct. 10 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai: să aibă aplicate pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale afișe, reclame publicitare, înscrisuri ori accesorii, care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătorului ori a pasagerilor, atât din interior, cât și din exterior, iar potrivit art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spateleeste obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, instanța mai observă că, potrivit art. 128 alin. 1 lit. c din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se interzice mersul înapoi cu vehiculul: la ieșirea de pe proprietăți alăturate drumurilor publice. Potrivit alin. 2 -4, în locurile în care mersul înapoi este permis dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara vehiculului; persoana care dirijează manevrarea cu spatele a unui vehicul este obligată să se asigure că manevra se efectuează fără a pune în pericol siguranța participanților la trafic; mersul înapoi cu autovehiculul trebuie semnalizat cu lumina sau luminile speciale din dotare (ceea ce inculpatul nu a făcut-o, efectuând manevra de mers înapoi fără a introduce schimbătorul de viteză în marche-arriere).
Pe de altă parte, deși inculpatul și persoana responsabilă civilmente au susținut că victima, Ș. D., nu a respectat obligațiile pe care le-ar fi avut în calitate de pieton, instanța constată că, potrivit art. 72 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.
Pentru motivul arătat mai sus (conducătorul vehiculului nu a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector), instanța reține că nu poate fi înlăturată culpa conducătorului auto, inculpatul G. S.-V., din producerea accidentului rutier.
Instanța constată că nesocotirea dispozițiilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice, atât de către inculpat, prin neasigurarea corespunzătoare la plecarea de pe loc, prin efectuarea manevrei de mers înapoi, dar și de către victimă, prin așezarea sau sprijinirea lui pe elemente ale caroseriei autoutilitarei inculpatului, relevă atât culpa inculpatului, cât și cea a victimei în producerea evenimentului rutier, între nerespectarea normelor legale instituite în sarcina conducătorilor auto și a pietonilor pentru buna desfășurare a circulației pe drumurile publice și urmarea produsă – moartea victimei existând un evident raport de cauzalitate.
Instanța concluzionează, așadar, din coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, că atât inculpatul cât și victima au contribuit, prin conduita lor în trafic, în mod egal, la producerea accidentului, conform celor expuse mai sus.
În aceste condiții, instanța apreciază că atât inculpatul, cât și victimele au încălcat reguli elementare de circulație ce instituie obligații ce revin conducătorului vehiculului cât și pietonilor, conduita fiecăruia contribuind în egală măsură la producerea impactului, care a avut ca urmare decesul victimei; în aceste condiții, instanța va reține un procent egal de culpă, respectiv 50% pentru inculpatul G. S.-V. și 50% pentru victima Ș. D., dispozițiile legale încălcate privind nerespectarea unor reguli elementare de circulație, de importanță asemănătoare, în trafic fiind esențială atât respectarea regulilor privind asigurarea la plecarea de pe loc, prin efectuarea manevrei de mers înapoi, dar și neașezarea sau nesprijinirea pietonilor de elementele de caroserie ale autovehiculelor staționate.
Situația de fapt reținută mai sus este probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmărire penală (declarațiile martorilor, cercetarea la fața locului, expertiza medico-legală, declarația inculpatului), cât și în faza de judecată, când au fost audiați patru martori (și încă doi pe latura civilă), coroborat cu susținerile inculpatului, de nerecunoaștere totală, dar în care a relatat și aspecte concordante cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, putând concluziona așadar, față de ansamblul materialului probator administrat în mod judicios în cursul urmăririi penale, că în cauză există suficiente probe directe și indirecte, precise, necontestate și concordante care, toate coroborate, converg spre convingerea ca inculpatul se face vinovat de comiterea faptei.
La acest moment, instanța se va pronunța asupra aplicării legii penale mai favorabile, constatând că în prezenta cauză penală s-au lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale speței.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 1 C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În acest sens, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei care urmează să fie aplicată inculpatului, instanța apreciază că instituțiile juridice mai favorabile inculpatului din prezentul dosar sunt cele reglementate de vechiul Cod penal, respectiv art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal – și nu actualul Cod penal – respectiv art. 192 alin. 2 Cod penal.
În considerarea acestei soluții, în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța nu a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă pentru această infracțiune, prevăzute de dispozițiile art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal ori art. 192 alin. 2 Cod penal (pentru ambele fiind închisoarea de la 2 la 7 ani), ci, mai ales celelalte dispoziții referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, circumstanțele atenuante, circumstanțele agravante, precum și regimul juridic al acestor circumstanțe. De asemenea, în aprecierea legii penale mai favorabile, instanța va avea în vedere și faptul că, dat fiind faptul că inculpatul este la primul contact cu legea penală, cu privire la acesta ar putea fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen. (în condițiile în care a fost invocată inclusiv de reprezentantul Ministerului Public), situație în care pedeapsa aplicată poate scădea sub minimul special, până la minimul general, conform art. 76 lit. d din vechiul C.pen. Chiar dacă și potrivit Codului penal în vigoare inculpatului i s-ar putea reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., conform art. 76 alin. 1 C.pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită s-ar putea reduce doar cu o treime.
De aceea, raportat la toate aceste criterii și considerente mai sus enunțate, instanța stabilește că, în ceea ce privește individualizarea judiciară în integralitatea ei a pedepsei, legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.
De aceea, instanța, în baza art. 5 alin. 1 C.pen., va stabili că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este vechiul Cod penal, respectiv art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal, raportat la art. 72-80 din vechiul Cod penal – și nu actualul Cod penal, respectiv art. 192 alin. 2 C.pen., raportat la art. 74-79 din noul Cod penal.
În drept, fapta inculpatului G. S.-V., care, la data de 28.09.2012, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu autoutilitara cu numărul de înmatriculare_, în parcarea magazinului . Belcești, l-a acroșat și accidentat pe numitul Ș. D., provocându-i leziuni ce au cauzat decesul acestuia, la data de 29.09.2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal.
În acest sens, cu privire la această infracțiune, sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de ucidere a victimei, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale referitoare la circulația pe drumurile publice, respectiv a prevederilor art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, art. 148 pct. 10 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, art. 128 alin. 1 lit. c din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, prin aceea că inculpatul a mers cu spatelefără să se asigure că o poate face fărăsă pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, a avut aplicate pelunetăaccesorii care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătoruluidin interior, precum și că, deși vizibilitatea în spate era împiedicată, a manevrat vehiculul înapoi fără a fi dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara vehiculului și fără a semnaliza manevra cu luminile speciale din dotare.
Așadar acțiunea de conducere pe drumurile publice (în sensul art. 146 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002) desfășurată de inculpat în data de 28.09.2012 a fost îndeplinită necorespunzător și uciderea din culpă a fost săvârșită în timpul exercițiului acestei activități de conducere.
Acțiunea inculpatului a produs urmarea tipică cerută de textul legal incriminator, respectiv decesul victimei, fapta neîmbrăcând altă formă agravată.
Raportul de cauzalitate este demonstrat prin faptul că, potrivit declarațiilor inculpatului și a martorilor direcți, coroborate cu rezultatul rapoartelor de expertiză medico-legală, moartea numitului Ș. D. este consecința directă a acțiunii periculoase săvârșită de inculpat, întrucât aceasta a cauzat traumatismele victimei, care a provocat decesul acestuia după o zi din momentul impactului.
Sub aspectul laturii subiective fapta a fost comisă din culpă fără prevedere în accepțiunea art. 19 pct. 2 lit. b din vechiul Codul Penal, întrucât inculpatul nu a prevăzut rezultatul activității sale de conducere, dar putea și trebuia să prevadă. Astfel, prin raportare la condițiile concrete, respectiv desfășurarea activității de conducere prin manevrarea autovehiculului prin mers înapoi fără o prealabilă asigurare, în momentul în care avea obturate și geamurile din spate, fără introducerea în viteză a schimbătorului de viteză (care ar fi aprins și lampa pentru mers înapoi), inculpatul nu a prevăzut că va produce evenimentul rutier soldat cu decesul victimei. Deși nu a prevăzut, inculpatul avea obligația de a prevedea, aceasta fiind izvorâtă din obligația de diligență prevăzută de articolele menționate mai sus, însă prin acțiunea sa a încălcat aceste obligații.
Având obligația de a prevedea rezultatul socialmente periculos, inculpatul avea în concret și posibilitatea de a-l prevedea și evita. Aceasta deoarece prin raportare la împrejurările concrete și la calitățile inculpatului, se poate concluziona că agentul model ar fi verificat dacă poate efectua în siguranță manevra de mers înapoi și ar fi evitat accidentarea victimei.
Nu în ultimul rând, instanța va avea, desigur, în vedere faptul că, la producerea rezultatului socialmente periculos a contribuit și victima, prin propria culpă, întrucât și acesta a încălcat, în calitate de pieton, obligația de diligență prevăzută de art. 72 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere, respectiv așezându-se sau sprijinindu-se de elemente ale caroseriei autoutilitarei conduse de inculpat, între acțiunea lui și rezultatul produs existând legatură de cauzalitate, atâta timp cât, dacă acesta își îndeplinea propria obligație, accidentul rutier nu s-ar fi petrecut.
Faptul că instanța apreciază că, într-o proporție egală, moartea victimei s-a datorat și culpei acesteia, nu este de natură, însă, să înlăture răspunderea penală a inculpatului, acesta rămânând principalul vinovat de producerea urmării socialmente periculoase.
Chiar dacă în noul Cod penal nu se mai prevede pericolul social al faptei ca și trăsătură esențială a infracțiunii, pentru a da eficiență aplicării legii penale mai favorabile, principiu constituțional consfințit și de art. 5 alin. 1 C.pen., instanța va analiza și acest aspect, ca element favorabil de care inculpatul poate încă să beneficieze.
De aceea, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța constată că, din probele administrate în cauză, reiese în mod evident că aceasta prezintă un pericol social ridicat, astfel încât constituie infracțiune, neaflându-ne în prezența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de art. 181 din vechiul C.pen.
Astfel, pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe și să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.
Odată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, demers în care acesta va ține seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările comiterii acesteia.
Potrivit art. 181 din vechiul C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Instanța reține că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilității dispozițiilor art. 181 din vechiul C.pen. în prezentul dosar, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina inculpatului nu poate fi exclusă din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, conform exigențelor legale.
Constatând, așadar, că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele reținute în sarcina inculpatului există, constituie infracțiune sub aspect obiectiv și subiectiv și a fost săvârșită de inculpat, instanța va dispune condamnarea acestuia, prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege, pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar.
Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind dovedite și reținute de către instanță, urmează a se trece la individualizarea judiciară a acestora, în vederea stabilirii unei pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.
Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
Pentru stabilirea pedepsei care va fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.
În contextul elementelor de individualizare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., analizând gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, instanța reține, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin. 2 din vechiul C.pen., sunt situate între 2 și 7 ani închisoare.
Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei comise de acesta, instanța se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârșire a faptei, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunea le-a produs sau ar fi putut să le producă, precum și la rezonanța pe care fapta a avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.
Se va avea, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul nu avea antecedente penale la data săvârșirii faptei, fiind la primul raport juridic de conflict cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașată la dosarul cauzei, dar și atitudinea sinceră adoptată de acesta atât în cursul urmăririi penale, și parțial nesinceră, din cursul cercetării judecătorești (de nerecunoaștere integrală a faptei).
Având în vedere toate cele de mai sus, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța urmează să rețină în favoarea inculpatului, în cazul infracțiunii de care este acuzat, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen., reprezentând conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.
Raportat la limitele speciale de pedeapsă anterior descrise, instanța va face în prezenta cauză și aplicarea art. 76 alin. 1 lit. d din vechiul C.pen., pedeapsa urmând să coboare în mod obligatoriu sub minimul special de 2 ani închisoare, dar nu mai puțin de 15 zile.
Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza fapta și persoana inculpatului, instanța apreciază că, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și formarea unei atitudini corecte a acestuia față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, o pedeapsă de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin. 2 din vechiul C.pen., este aptă și suficientă să răspundă scopului pedepsei penale.
Instanța stabilește că numai prin aplicarea acestei pedepse inculpatului, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii va fi atins pentru acesta, pedeapsa aplicată având, în același timp, și un puternic rol preventiv pentru inculpatul din prezenta cauză în privința acestui gen de fapte extrem de periculoase și antisociale.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și S. și P. contra României, și având în vedere și Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c din vechiul C.pen., instanța nu va dispune interzicerea acestor drepturi în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul concret al pedepsei accesorii, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din vechiul C.pen., ținând-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului.
În acest sens, față de aspectele prezentate în cadrul individualizării pedepsei principale și ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța apreciază că inculpatul este nedemn de a exercita atât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul C.pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 2 din vechiul C.pen., cu referire la dispozițiile art. 71 alin. 1 din vechiul C.pen. Astfel, instanța consideră că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I din vechiul C.pen.
De aceea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 din vechiul C.pen., raportat la art. 5 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța îi va aplica inculpatului G. S.-V. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pedeapsă accesorie a cărei executare o va suspenda, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii, conform art. 71 alin. 5 din vechiul C.pen.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta sentință penală, instanța apreciază că scopul educativ și preventiv al pedepsei ce s-a aplicat poate fi atins și fără executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, instanța constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. a, b și c din vechiul C.pen., referitoare la posibilitatea dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei. Astfel, având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, instanța ajunge la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins pentru acesta și fără executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, respectiv fără privarea acestuia de libertate.
Instanța apreciază și că, pe perioada procesului penal, inculpatul a realizat gravitatea faptei săvârșite iar funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare judiciară a sancțiunii, cu luarea în considerare a persoanei căreia îi este destinată pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ei la cerințele socio-etice impuse de societate.
În acest sens, instanța reține faptul că inculpatul este cunoscut ca persoană care își câștigă existența prin muncă și prezintă perspective de reintegrare socială, putând avea o evoluție comportamentală pozitivă. P. urmare, instanța apreciază că introducerea acestuia în mediul penitenciar ar fi de natură să îi compromită șansele sale de reinserție socială, fiind de preferat ca acesta să suporte rigorile pedepsei în sânul familiei, pentru a putea fi ajutat să se îndrepte și pentru a se putea implica în activități profesionale. La aprecierea acestor aspecte, instanța are în vedere că perioada prezentului proces penal a fost de natură să atragă atenția inculpatului asupra gravității faptei săvârșite.
D. urmare, în baza art. 81 alin. 1 lit. a, b și c din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite prin prezenta sentință penală în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 3 ani și 8 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, conform art. 82 alin. 1 din vechiul C.pen., și care va începe să curgă, potrivit art. 82 alin. 3 din vechiul C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 359 alin. 1 din vechiul C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatului G. S.-V. asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din vechiul C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare ori a neexecutării obligațiilor civile.
Totodată, în baza art. 71 alin. 5 din vechiul C.pen., instanța va suspenda pentru inculpat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.
Așadar, inculpatul G. S.-V. va executa o pedeapsǎ de 1 an și 8 luni închisoare, a cărei executare va fi suspendată condiționat, în baza art. 81 alin. 1 lit. a, b, c din vechiul C.pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni, ce va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, potrivit art. 82 alin. 3 din vechiul C.pen.
Cât privește acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași, instanța reține faptul că aceasta și-a dovedit pretențiile civile, conform actelor depuse la dosarul cauzei. P. urmare, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași și va obliga S.C. ”G. R. Asigurare Reasigurare” S.A., în calitate de parte responsabilă civilmente (asigurător de răspundere civilă auto), prin reprezentant legal, să plătească acesteia suma de 2278,05 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei Ș. D., la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de B.N.R., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Cât privește acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. de Ambulanță Județean Iași, instanța reține faptul că și aceasta și-a dovedit pretențiile civile, conform actelor depuse la dosarul cauzei. P. urmare, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. de Ambulanță Județean Iași și va obliga S.C. ”G. R. Asigurare Reasigurare” S.A., în calitate de parte responsabilă civilmente (asigurător de răspundere civilă auto), prin reprezentant legal, să plătească acesteia suma de 850, reprezentând cheltuielile de transport a victimei Ș. D., la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de B.N.R. până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Cât privește acțiunea civilă formulată de către copiii victimei Ș. D., respectiv părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D., în baza art. 19 alin. 1 C.proc.pen. și art. 1349 și 1357-1358 C.civ., instanța va reține cǎ fiecare dintre părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. s-a constituit parte civilǎ în procesul penal cu suma de 500.000 euro, reprezentând daune morale, iar partea civilă V. M. s-a constituit parte civilă și cu suma de 20.000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli efectuate cu înmormântarea și alte obiceiuri creștinești.
Având în vedere că vinovăția inculpatului în producerea evenimentului rutier a fost dovedită, existând legătură de cauzalitate între conduita culpabilă a acestuia și urmările accidentului, concretizate în moartea victimei Ș. D., acțiunile civile formulate în cadrul procesului penal urmează a fi admise în raport cu temeinicia pretențiilor formulate, la cuantificarea acestora urmând a se ține seama de gradul de proporție a culpei aparținând atât inculpatului - 50 %, dar și victimei - 50%.
Din susținerile părților civile, cei trei fii și respectiv cele două fiice ale victimei, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în fața instanței de judecată, C. T. și C. V., a rezultat fără putință de tăgada că partea civilă V. M. a făcut o . cheltuieli cu prilejul slujbei de înmormântare, victima fiind înmormântată creștinește.
Pentru a proba pretențiile materiale, partea civilă V. M. nu a depus nici un înscris. Pentru dovedirea daunelor materiale s-a administrat proba cu martori, declarațiile acestora fiind atașate la dosar. Astfel, martorii audiați au indicat faptul că la înmormântarea victimei Ș. D. s-au făcut cheltuieli reprezentând contravaloarea serviciului religios, precum și a meselor de pomenire (praznicelor), atât la înmormântare, cât și la pomenirile ulterioare. Deși niciunul dintre martorii audiați nu au făcut relatări exacte ale cheltuielilor pe care partea civilă le-a făcut, aceștia au descris cu unele amănunte în ce au constat aceste cheltuieli.
Martorii au relatat că la slujba de înmormântare au participat aproximativ 100-120 de persoane. De asemenea, aceasta a organizat parastasele făcute potrivit obiceiurilor bisericești, la 9 zile, 40 de zile și un an, ocazii cu care au participat aproximativ 30-40 de persoane, instanța estimând că cheltuielile cu meniul s-ar putea ridica la suma de 30 de lei de persoană.
Potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 din Codul civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat sa îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă. Așadar, din interpretarea acestui text legal se deduc condițiile angajării răspunderii civile delictuale (aceleași ca și în vechiul Cod civil), respectiv: existența unei fapte ilicite (delict civil), a prejudiciului, raportul de cauzalitate între cele două și vinovăția, elemente care au fost identificate și supuse atenției cu ocazia analizării infracțiunii sub aspectul elementelor sale constitutive.
Instanța reține că, pentru a da naștere dreptului la reparațiune, prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită a inculpatului trebuie să fie unul cert, atât sub aspectul existenței sale, cât și sub aspectul întinderii acestuia, actual, direct și personal și să nu fi fost reparat (art. 1385 C.civ.), drept la reparație care se naște din ziua cauzării prejudiciului (art. 1381 alin. 2 C.civ.).
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1386 alin. 1 C.civ., repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar când aceasta nu este cu putință (...) prin plata unei despăgubiri stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește despăgubirile pentru daune materiale, acestea sunt supuse unei riguroase probațiuni, sarcina probei aparținând părții civile.
În ceea ce privește cheltuielile de înmormântare, legiuitorul român a înțeles, prin introducerea art. 1392 C.civ., să prevadă în mod expres că cel care a făcut aceste cheltuieli are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.
În acest context, instanța apreciază ca este dincolo de orice îndoială că partea civilă V. M. în mod real a efectuat cheltuieli cu prilejul slujbelor de înmormântare a tatălui său, dar și pentru slujbele de comemorare făcute în memoria acestuia, fiind evident și de notorietate că în momente ca acelea prin care copiii victimei au trecut, la înmormântarea părintelui lor și pomenirile ulterioare, grija acestora nu a fost neapărat aceea de a obține și păstra înscrisuri doveditoare a tuturor cheltuielilor astfel efectuate.
În aceasta situație, instanța apreciază că poate complini lipsa unor înscrisuri, chiar cu prezumții. În acest sens, și art. 26 din Ordinul CSA nr. 14/2011 arată expres că „asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi persoana prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de proba”, astfel că, dacă această procedură este valabilă în relația cu asigurătorul, cu atât mai mult poate fi aplicată de către instanța de judecată.
Pe de altă parte, conform art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, incident în prezenta cauză, în caz de deces, pentru acordarea daunelor materiale și morale se au în vedere următoarele aspecte:
a)cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b)cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;
c)veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
d)daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din R..
De asemenea, instanța reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material, în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum și caracterul rezonabil al cuantumului, instanța de judecată fiind obligată a suplini administrarea probelor și motivarea probelor din aceasta perspectivă prin normele de drept european, putând stabili în echitate o sumă corespunzătoare în favoarea părții civile (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei, CEDO 2000).
Având în vedere numărul persoanelor participante la mesele de comemorare, raportat la prețul estimat al meniului, precum și celelalte cheltuieli efectuate la slujba de înmormântare (pentru care nu s-au depus niciun fel de înscrisuri și nici nu au fost precizate sau detaliate nivelul fiecăreia dintre acestea), instanța apreciază, așadar, că toate aceste cheltuieli s-au ridicat la suma totala de 7.000 lei (care include contravaloarea a 190-240 meniuri pentru mesele de pomenire).
Instanța, analizând materialul probator, va admite în parte pretențiile părții civile V. M. (în ceea ce privește daunele materiale) și în baza art. 50, 51 din Legea nr. 136/1995, coroborate cu art. 26 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, va obliga pe asigurătorul S.C. ”G. R. Asigurare Reasigurare” S.A. la plata unei despăgubiri în cuantum de 7.000 lei, către partea civilă V. M., cu titlu de daune materiale.
În ceea ce privește daunele morale, instanța reține că, dacă anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, legislația noastră internă nu prevedea nici un criteriu în funcție de care să fie evaluat prejudiciul nepatrimonial, aprecierea acestuia fiind lăsată la latitudinea instanței de judecată, care proceda în concret, prin raportare la toate împrejurările și circumstanțele cauzei, ținând însă cont că stabilirea cuantumului acestor despăgubiri trebuie sa respecte principiul echității exprimat prin aceea că despăgubirile pentru daunele morale nu trebuie să constituie o amendă excesivă pentru autorii prejudiciilor și o modalitate indirectă de îmbogățire a părții civile, art. 1391 C.civ. legiferează în mod expres posibilitatea reparării prejudiciului nepatrimonial.
Astfel, instanța judecătorească va putea acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea încercată de moartea victimei ... (art. 1391 alin. 2 C.civ.).
În speța de față este, desigur, vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care s-a dispus și prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 (adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal) care statuează, în mod expres, că în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei, pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului.
Astfel, în privința daunelor morale solicitate, instanța apreciază că este dincolo de orice îndoială faptul că celor cinci părți civile le-a fost creat un prejudiciu moral de o gravitate extrem de ridicată, constând în suferința psihică generată de dispariția intempestivă și tragică a tatălui lor, desigur, prin prisma legăturii de rudenie existente.
Atât din susținerile părților civile, dar și din declarațiile martorilor audiați în condiții de contradictorialitate și nemijlocire reiese ca familia Ș. era o familie unită, legăturile dintre tată și copiii acestuia fiind destul de strânse, în ciuda vârstei acestuia și a faptului că nu toți copiii locuiesc împreună cu tatăl lor ori în aceeași localitate (unii dintre ei fiind chiar plecați din țară). Astfel, victima locuia în aceeași curte cu fiica sa, H. F., fiii săi Ș. V., Ș. G. locuiau în sate vecine, fiul Ș. D. locuia în Iași, iar fiica V. M. locuia în Italia.
De asemenea, astfel cum aceiași martori au confirmat, chiar dacă victima era în etate, acesta avea o viață destul de activă pe plan social (ieșea zilnic, se deplasa singur la magazin), deși acesta nu se ocupa de treburi prin care să-și ajute, în vreun fel, copiii.
Pe de altă parte, instanța mai reține că decesul victimei nu a determinat părților civile reacții patologice, nu le-a provocat stări depresive profunde ori perturbări în condițiile de existență, însă despăgubirile morale reprezintă doar un substitut pentru prețul suferințelor psihice determinate de decesul unei persoane apropiate, de modificarea intempestivă și pentru totdeauna a cursului firesc al vieții, pe care aceștia o duceau anterior.
Instanța apreciază, așadar, că s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părțile civile au suferit o traumă psihică, determinată de fapta săvârșită de inculpat, astfel că despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale ar trebui să reprezinte o compensare a prejudiciului afectiv cauzat celor trei fii și celor două fiice ale victimei, de care acesta era legat printr-o relație afectivă de natură familială, apreciind că aceste despăgubiri vor realiza scopul de a alina suferința pricinuită prin moartea tatălui.
Instanța, chiar dacă remarcă cuantumul consistent al pretențiilor, constată în același timp, că legiuitorul și jurisprudența nu oferă criterii clare de evaluare a prejudiciului de natura morală. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o suma de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani - de aceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Astfel, consecințele negative suferite de cele cinci părți civile, în plan psihic și afectiv, prin pierderea tatălui, sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit (și notorie) suferința provocată de o astfel de pierdere.
Mai mult, valoarea socială lezată este reprezentată de dreptul la viață, valoare fundamentală garantată și de art. 21 alin. 1 din Constituția României și protejată prin lege, conform art. 2 al. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța va avea în vedere și faptul că, deși victima avea vârsta de aproape 88 de ani, nemaiconstituind un sprijin pentru copiii săi și nefiind dovedită o legătură afectivă deosebită (în afara relațiilor firești, de familie, materializate în vizite sau îngrijire), se poate aprecia că fiii și fiicele victimei au suferit în urma acestui eveniment și, în consecință, instanța va admite în parte pretențiile lor, cu titlu de daune morale.
Având în vedere că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o anumită doză de aproximare, instanța va avea în vedere dimensiunea prejudiciului moral ce trebuie stabilit, nu doar în raport de intensitatea durerilor psihice suferite de părțile civile, consecințele negative pe plan fizic și/sau psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, dar și în raport de împrejurările concrete în care s-au petrecut faptele, gravitatea acestora și vinovăția inculpatului, forma culpei, atitudinea manifestată de acesta după producerea accidentului, antecedentele penale ale inculpatului etc., precum și culpa concurentă a victimei.
Cât privește cuantumul daunelor morale ce urmează a fi acordate, având în vedere împrejurarea că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite, și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echității, ținând cont și de culpa concurentă a victimei (în procent de 50%), instanța apreciază acordarea sumei de câte 10.000 (zece mii) lei, în favoarea fiecăreia dintre părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D., cu titlu de daune morale, ca fiind o satisfacție echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea, ca urmare a uciderii din culpă a tatălui lor.
Concluzionând, în temeiul art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite în parte acțiunile civile formulate în cadrul procesului penal de către succesorii victimei și va obliga inculpatul la plata în favoarea:
- părții civile V. M., a sumei de 7.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale), și a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale (reținând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporție de 50%);
- părții civile Ș. V., a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale (reținând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporție de 50%);
- părții civile Ș. G., a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale (reținând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporție de 50%);
- părții civile H. F., a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale (reținând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporție de 50%);
- părții civile Ș. D. D., a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale (reținând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporție de 50%).
Cum, la data producerii accidentului, pentru autoturismul condus de inculpat, acesta poseda o poliță de răspundere civila auto obligatorie emisă de . Reasigurare SA, și având în vedere că părțile civile au înțeles sa exercite acțiunea civilă împotriva asigurătorului de răspundere civilă, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 modificată, constatând că asiguratorul se subrogă, în limitele poliței de asigurare, în obligațiile de plată ale inculpatului, urmând a achita în mod direct și nemijlocit sumele mai sus menționate către toate părțile civile.
Față de aceste împrejurări, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. D. și va obliga partea responsabilă civilmente (asigurătorul de răspundere civilă auto) S.C. ”G. R. Asigurare Reasigurare” S.A., cu sediul în municipiul București, ., nr. 15, Sector 1, să plătească acestor părți civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:
- părții civile Ș. V., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile Ș. G., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile H. F., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile V. M., suma de 7.000 lei, cu titlu de daune materiale, și 10.000 lei, cu titlu de daune morale;
- părții civile Ș. D. D., suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
Instanța va respinge restul pretențiilor civile formulate de părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. D., în cadrul procesului penal, ca fiind nejustificate.
Totodată, în baza art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 C.proc.pen., instanța va lua act de faptul că părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. D. nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal. Astfel, instanța constată că, deși părțile civile au fost asistate de apărător ales, acestea nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată și nu au depus la dosarul cauzei chitanțe reprezentând onorariul apărătorului ales.
Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de acest proces penal, în baza art. 398 C.proc.pen. și art. 274 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., instanța îl va obliga pe inculpatul G. S.-V. să plătească statului suma de 1.200 (o mie două sute) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 900 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 300 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecății. Instanța constată faptul că inculpatul a beneficiat de apărător ales.”
În termen legal, împotriva sentinței penale sus menționate, partea responsabilă civilmente . Reasigurare S.A. și părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D., au promovat calea ordinara de atac a apelului.
În motivarea apelului declarat, partea responsabilă civilmente . Reasigurare S.A. a criticat sub aspectul temeiniciei și a legalității atât soluția din latura penală cât și pe cea din latura civilă dispusă prin hotărârea atacată.
În latura penală a cauzei, partea responsabilă civilmente apelantă a susținut în esență că inculpatul G. S.-V. nu se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate, în sarcina acestuia neputând fi reținută vreo culpă în producerea evenimentului rutier soldat cu decesul victimei Ș. D..
În cuprinsul motivelor scrise de apel, partea responsabilă civilmente apelantă a prezentat într-o manieră dezvoltată argumentele pentru care, în opinia sa, inculpatul G. S.-V. nu ar fi încălcat nicio norma juridică din materia circulației pe drumurile publice, susținându-se că victimei i-a aparținut cupla exclusiva în producerea evenimentului rutier. Afirmați cum că producerea evenimentului rutier este culpa exclusiva a victima Ș. D., în opinia apelantei, are la baza următoarele împrejurări de fapt: victima s-a așezat în spatele autoutilitarei, sprijinit de cârligul de remorcare, nu a reacționat în nici un fel în momentul în care martora Habageru M. l-a întrebat ce face, nu s-a ridicat de pe cârligul de remorcare și nu s-a ferit în nici un fel în momentul în care motorul autoutilitarei a fost pornit, se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Față de împrejurarea că presupusul impact a avut loc în curtea unui magazin, la aproximativ 10 metri față de ieșirea din acea curte, se susține că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 54 alin. (1) din OUG 195/2002, art. 148 pct. 10 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, art. 128 alin. (1) lit. c) din HG nr. 1391/2006.
Motivează partea responsabilă civilmente apelantă că, în condițiile în care avea vizibilitate în spate, inculpatul G. S.-V. nu avea obligația legală ca manevra de mers înapoi să o facă doar în condițiile în acre era pilotat de o altă persoană. Se mai susține că instanța de fond nu a făcut o corecta aplicare a prevederilor art. 72 alin. (4) din OUG 195/2002.
A solicitat partea responsabilă civilmente apelantă ca instanța de apel să reanalizeze întregul material probator administrat în cauză și să înlăture vinovăția că inculpatul G. S. V. în producerea evenimentului rutier ce avut ca urmare decesul victimei S. D..
În latura civilă a cauzei, o primă critică a fost aceea că în soluționarea acțiunii civile, instanța de fond ar fi ignorat dispozițiile 49 din Ordinul CSA 14/2011 – text care constituie cadrul legal privind acordarea despăgubirilor în caz de vătămare corporală urmarea unui eveniment rutier - potrivit cărora singurul mijloc de proba admisibil pentru a dovedi existența daunelor materiale ar fi înscrisurile. Se susține că în lipsa oricărui document justificativ, acordarea de daune materiale de către instanța fondului este greșită, lipsita de suport probator.
În privința daunelor morale se susține că în raport de situația concretă în care s-a produs evenimentul rutier soldat cu decesul victimei Ș. D. și de împrejurarea că părțile civile nu au dovedit legătura afectivă cu victima, cuantumul daunelor morale acordate sunt exagerate și nu au la baza criteriile obiective recunoscute de practica judiciara.
A solicitat apelanta . Reasigurare S.A. admiterea căii de atac formulata, desființarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi soluții care în principal să constea în achitarea inculpatului cu argumentul că nu i se poate imputa culpa, iar în latura civilă să se dispusa respingerea acțiunilor civile formulate în cadrul procesului penal.
Părțile civile apelante Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. au criticat hotărârea atacata doar în privința laturii civile, solicitând în principal majorarea cuantumului daunelor materiale și morale acordate de prima instanță.
Motivează părțile civile că, cheltuielile efectuate pentru victima, fiind simple fapte juridice, pot fi dovedite prin orice mijloace juridice, inclusiv martori și prezumții. Se arata ca prejudiciul material a fost probat prin depoziții de martori, fiind astfel dovedit faptul că ele reprezintă sumele ocazionate de înmormântarea și pomenirile ulterioare efectuate pentru victimă.
În cuprinsul motivelor scrise de apel, părțile civile apelante dezvolta motivele pentru care se considera îndreptățite la acordarea de daune morale, într-un cuantum net superior față de cel acordat de instanța de fond, menite să compenseze suferința psihica suportata ca urmarea decesului victimei Ș. D..
Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, Curtea constată nefondate prezentele apeluri motivat de considerentele ce vor fi redate în continuare.
P. rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria H. din 06.08.2014 dat în dosarul de urmărire penală numărul 1391/P/2012, Judecătoria H. a fost investită cu judecarea în primă instanța a inculpatului G. S.-V. pentru comiterea infracțiunii de ”ucidere din culpă”, în forma prevăzuta de art. 192 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, constând în aceea că, la data de 28.09.2012, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu autoutilitara cu numărul de înmatriculare_, în parcarea magazinului . Belcești, l-a acroșat și accidentat pe numitul Ș. D., provocându-i leziuni grave care la data de 29.09.2012, i-au cauzat decesul.
Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de fond a urmat inițial procedura de camera preliminara finalizata cu dispoziția de începere a judecății și apoi judecata în prima instanță pe parcursul căreia a fost administrat un amplu material probator în vederea stabilirii adevărului și lămuririi tuturor aspectelor de fapt și de drept.
În mod concret, cu argumente temeinice, instanța de fond a respins cererile de probe ale apărării constând în efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate anterioara a victimei și al nivelul îmbibației alcoolice în sângele acesteia de la momentul producerii evenimentului rutier și expertiza tehnică criminalistica privind dinamica producerii evenimentului rutier; argumentele expuse în această privință în considerentele încheierii de ședință din 23.01.2015, fiind însușite în integralitatea lor de către instanța de control judiciar.
În etapa deliberării, judecătorul fondului a făcut o analiza și o evaluare judicioasa a întregului material probator existent la dosar în strânsă corelare cu dispozițiile legale din domeniul traficului rutier cu incidență în cazul concret petrecut în data de 28.09.2012, operațiune la finele căreia a reținut culpa comună și egală (de 50%) a inculpatului G. S. –V., în calitate de conducător al vehiculului implicat și a victimei Ș. D., ca și pieton, în producerea evenimentului rutier ce a avut ca rezultat decesul acestei din urma persoane. Astfel, în privința inculpatului s-a reținut ca acesta a încălcat dispozițiile art. 146 și art. 148 pct. 10 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, art. 54 alin. (1) din OUG 1954/2002 și art. 128 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului 1391/2006, prin aceea că nu s-a asigurat corespunzător și nu a fost dirijat de o alta persoana aflată în exteriorul vehiculului la efectuarea manevrei de mers cu spatele, în condițiile în care nu avea vizibilitate în spate, iar în privința victimei s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 72 alin. (4) din OUG 195/2002, prin aceea că s-a așezat ori s-a sprijinit de elementele caroseriei autovehiculul, fiind surprins și proiectat la pământ la momentul efectuării manevrei de mers înapoi.
Reține instanța de control judiciar că judecătorul fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 103 Cod de procedură penală, făcând o apreciere și o interpretare corecta a probelor administrate în cauza, după prealabila examinare a tuturor mijloacelor de proba existente la dosar.
În considerentele sentinței penale supusa prezentei analize, sunt prezentate, într-o manieră dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției de condamnare dispusa, fiind explicitată vinovăția, sub forma culpei cu prevedere, reținută în sarcina inculpatului G. S.-V. în comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. În acest sens, s-a arătat că prin conduita imprudenta pe care inculpatul a adoptat-o în ziua de 28.09.2012, acesta a încălcat o . dispoziții legale referitoare la circulația rutieră pe drumurile publice conform cărora, la efectuarea manevrei de mers înapoi, conducătorul autovehiculului trebuie să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, iar în ipoteza în care vizibilitatea în spate este obstrucționată, conducătorul autovehiculului are obligația de a fi dirijat de cel puțin o persoană aflata în afara vehiculului.
Efectuând propria analiza și evaluare a întregului material probator administrat în cauză, instanța de control judiciar constată ca fiind dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, culpa concurentă a inculpatului G. S.-V. în producerea evenimentului rutier soldat cu decesul victimei Ș. D.. Astfel, în urma examinării procesului-verbal de cercetare la față locului și a planșei fotografice efectuată cu aceeași ocazie, se observă neechivoc faptul că autoutilitara implicata în evenimentul rutier, cu o înălțime de circa 1,85 m, în partea din spate, are o portieră cu două uși care, în partea superioara, sunt prevăzute cu câte un gem. Însă, la momentul producerii evenimentului rutier, gemurile de pe portiera din spate a autovehiculului, nu-i permiteau conducătorului auto să aibă vizibilitatea către spatele mașinii întrucât erau în totalitate acoperite, cel mai probabil, cu o folie de culoare alba, netransparentă (în acest sens, elocventa este planșa fotografica existenta în dosarul de urmărire penală, filele 15 – 18). În condițiile în care nu avea vizibilitate în spatele autovehiculului pe care îl conducea, pentru a efectua manevra de mers cu spatele, inculpatul G. S.-V. avea obligația legală de a fi dirijat de cel puțin o altă persoană aflată în afara autovehiculului (art. 128 alin. 1 lit. c din Hotărârea nr. 1391/2006), obligație pe care a încălcat-o. Totodată, fapta inculpatului de a avea aplicate pe gemurile portierei din spate accesorii care obstrucționau vizibilitatea conducătorului auto sau a pasagerilor este interzisă de lege, mai exact de art. 148 pct. 10 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, astfel că inculpatul a încălcat și dispoziția legala menționată. Aceasta deoarece în ipoteza în care gemurile de pe portiera din spatele autovehiculului nu ar fi avut aplicat respectivul accesoriu ce împiedica vizibilitatea către spate, inculpatul s-ar fi putut asigura, la mersul cu spatele, și din interiorul mașinii, prin intermediul oglinzii retrovizoare, situație în care nu mai putea fi reținută împrejurarea lipsei de vedere către spate și, implicit, obligația legală de a fi dirijat de o persoană din exteriorul mașinii.
Totodată, se mai reține pe baza probatoriului strâns, inclusiv a declarațiilor pe care inculpatul le-a dat în cursul urmăririi penale (filele 84 – 86 dosar urm pen.) că manevra de mers cu spatele efectuată de G. S. V., în concret, a presupus scoaterea manetei schimbătorului de viteze ”pe liber”, fără introducerea în marche-arriere, context în care mersul înapoi nu a fost semnalizat corespunzător cu luminile speciale din dotare, semnalizare care daca ar fi avut loc putea să atragă atenția victimei Ș. D. și să o fi determinat pe acesta să părăsească locul în care a fost surprinsă în momentul impactului.
Un ultim aspect care se impune a fi evidențiat este acela că locul unde s-a produs evenimentul rutier, curtea interioară a magazinului ce aparține magazinului . Belcești, situat în satul Ruși, ., ținând seama de intervalul orar în care acesta a avut loc (când circulația autovehiculelor în interiorul curții era accesibilă publicului), Curtea reține că în temeiul dispozițiilor art. 146 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, inculpatul G. S.-V. avea obligația de a respecta normele juridice din domeniul circulației rutiere pe drumurile publice, norme ce sunt aplicabile și pe sectorul de drum unde a avut loc impactul violent.
Față de considerentele dezvoltate, instanța de apel reține că evenimentul rutier în cadrul căreia victima Ș. D. a fost împinsă și proiectată la sol de către autoutilitara condusa de inculpatul G. Sabun-V., suferind răni grave care i-au produs decesul, s-a datorat și culpei inculpatului (suprapusă pe culpa victimei) care avea aplicate pe gemurile portierei spate accesorii ce-i obstrucționau vizibilitatea, nu a semnalizat cu luminile din dotare manevra de mers înapoi și a efectua-o asigurându-se exclusiv prin oglinzile laterale, fără dirijarea de către o altă persoană care să se fi aflat în afara mașinii.
Pe cale de consecință, criticile părții responsabile civilmente apelante . Reasigurare S.A. referitoare la culpa exclusiva a victimei Ș. D. în producerea evenimentului rutier nu pot fi primite întrucât nu au fundament faptic și legal.
Pe baza situației de fapt dovedita, dincolo de orice îndoială, de probatoriu strâns în cauză, prima instanță a procedat la o corecta încadrare în drept a faptei dovedit comisă de către inculpatului G. S.-V., stabilind că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, în varianta normativa prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal din 1969.
Referitor la încadrarea în drept a faptei ce formează obiectul judecății de față, în contextul intrării în vigoare la data de 01 februarie 2014 a unui nou Cod penal, Curtea ține să arate că infracțiunea de ucidere din culpă, în varianta normativa prevăzută de art. 178 alin.(2) din Codul penal din 1969, are continuitate de incriminare, având corespondent în Codul penal actual, în textul de incriminare prevăzut la art. 192 alin. (2) care, cu câteva modificări fără relevanță în cauza de față, a preluat condițiile de incriminare din norma corespondenta din vechea lege penală, iar în ceea ce privește regimul sancționator, pentru forma agravata identificata în speța de față, limitele de pedeapsa s-au păstrat fiind vorba de pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Față de aceasta împrejurare, instanța de fond a efectuat o analiza exhaustivă, comparativa și globala a celor doua legi penale generale (Codul penal din 1969 și Codul penal actual), în deplin acord cu cele statuate prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, analiza la finele căreia, în mod corect, a identificat ca fiind mai favorabila pentru inculpatul G. S.-V., legea penala veche.
La stabilirea regimului sancționator, prima instanță a avut în vedere și a dat eficiență criteriilor generale de individualizare judiciara înscrise la art. 72 din Codul penal din 1969, respectiv gradul de pericol social concret, dedus din împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă, rezonanța pe care fapta a avut-o în rândul comunității din care inculpatul face parte, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, conduita buna adoptata anterior comiterii infracțiunii, precum și atitudinea procesuală adoptată față de infracțiunea imputată și comportamentul avut pe tot parcursul procesului penal.
Rezultă din considerentele sentinței penale analizate că, în operațiunea de individualizare judiciara au fost avute în vedere, pe lângă circumstanțele reale, și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, reținându-se că în favoarea acestuia circumstanța a atenuantă judiciară înscrisă la art. 74 lit. a) din Codul penal din 1969.
Pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului G. S.-V. și modalitatea de executare aleasa de către prima instanță, analizate în raport cu gravitatea infracțiunii comisă, cu forma de vinovăție ce caracterizează poziția psihică a inculpatului, cu procentul contribuției pe care acesta a avut-o la comiterea faptei, cu urmarea produsă și cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului, apare ca fiind proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarul și sub aspectul modului în care a fost rezolvată latura civilă a cauzei, Curtea constată că prima instanță a făcut o corecta interpretare și evaluare a probatoriului strâns pe acest segment la care a raportat dispozițiilor legale incidente în materie.
În considerentele hotărârii supusă controlului judiciar de față, sunt redate într-o manieră explicita argumentele în baza cărora s-a reținut că acțiunea civilă formulată de părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. este întemeiată doar în parte, fiind explicitat și modul în care a fost evaluat cuantumul daunelor materiale și cel al daunelor morale acordate fiecăreia dintre părțile civile. Argumentele reținute de prima instanță în aceasta privință sunt însușite de instanța de control judiciar care reține că evaluarea daunelor materiale s-a făcut atât în baza probatoriului administrat cât și potrivit unei estimări - rezonabile - pe care judecătorul fondului a efectuat-o.
În ceea ce privesc daunele morale, Curtea ține să precizeze că acest tip de daune nu sunt destinate să repună partea civilă în situația anterioară săvârșirii infracțiunii (pentru simplul motiv că acest lucru nu mai este posibil), ci reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de acestea din urmă, neputând fi vorba nici de reparație integrală, atâta timp cât nu se poate repara integral ceea ce nu are corespondent pecuniar și nici de îmbogățire excesivă.
În concluzie se reține că despăgubirile acordate părților civile cu titlu de daune morale trebuie să fie proporționale cu urmările negative efectiv suferite de fiecare dintre acestea.
P. urmare, instanța de control judiciar, în evaluarea prejudiciului moral suferit de părțile civile apelante are în vedere următoarele aspecte: relația de rudenie și implicit de afecțiune existentă între victima infracțiunii de ucidere din culpă și părțile civile, respectiv o relație apropiata specifică celei dintre părinți și copii aflați la vârsta maturității când fiecare are, la rândul său, o familie de care se simte atașat, împrejurarea ca victima și părțile civile, cu excepția părții civile H. M., nu locuiau și nu se gospodăreau împreuna, modul brusc și neașteptat în care dreptul la viață al părintelui părților civile a luat sfârșit, vârsta victimei la momentul decesului (de 88 de ani), vârsta la care copiii se pot aștepta la evenimentul tragic al decesului părintelui lor, Curtea reține că dispariția în condiții tragice a victimei Ș. D. a fost de natura sa producă părților civile o suferința psihica intensă și care se atenuează odată cu trecerea timpului, durerea produsa de dispariția tatălui lor neputând fi compensata decât printr-o suma băneasca care sa permită crearea unei stări de bine, de plăcere celui prejudiciat, proporțională cu afectarea suferită.
În raport de aceste considerente, instanța de control judiciar apreciază ca suma de 10.000 lei acordata fiecăreia dintre părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D., cu titlu de daune morale de către instanța de fond nu este una excesiva și nici derizorie, ci este în măsura să asigure o compensare deplină a suferințelor psihice și psihologice îndurate de aceasta și să răspundă ca și proporționalitate aspectelor anterior analizate, prin raportare la toate repercusiunile în plan emoțional, dar și socio-familial pe care le-au suferit părțile civile.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Curtea constată neîntemeiate criticile părții responsabile civilmente apelante și a părților civile apelante care au vizat cuantumul despăgubirilor acordate părților civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D. cu titlu de daune morale, reținând ca hotărârea instanței de fond, sub acest aspect, este corecta.
Referitor la critica apelantului . Reasigurare S.A. cu privire la probatoriul necesar pentru dovedirea pretențiilor civile, Curtea ține să arate că acțiunea civilă, alăturată acțiunii penale, rămâne supusă regulilor de probațiune specifice materiei civile, situație în care sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 249 Cod procedura civilă, potrivit cărora cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, dar și cu aplicarea mijloacelor de probă specifice materiei civile. Fiind o acțiune civilă în justiției, inclusiv în materia mijloacelor de proba admisibile pentru probarea pretențiilor, Curtea reține că sunt aplicabile normele de procedura civila înscrise în codul de procedură civilă în vigoare la momentul derulării procedurii jurisdicționale, adică pretențiile reclamantului pot fi dovedite prin orice mijloc de proba dintre cele înscrise în legea procesual civilă generală.
În raport de aceste considerente, Curtea constată neîntemeiata critica asigurătorului apelant referitoare la faptul că singurul mijloc de proba admisibil pentru a dovedi existența daunelor materiale ar fi înscrisurile; textul art. 49 din Ordinul CSA 14/2011 invocat de asigurător nu este aplicabil procedurilor judiciare, sfera sa de incidență limitându-se la procedura desfășurata în fața unității care are calitatea de asigurător.
Analizând actele și lucrările dosarul și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, Curtea constată că judecata în primă instanță s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor de procedura penală incidente în cauză, iar sentința penală pronunțata la finele acestei prime judecăți, a fost data în deplină consonanță cu materialul probator administrat în cauză și în acord cu dispozițiile de drept material și procesual incidente în speță, neexistând motive de modificare a acesteia.
Pentru toate considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, Curtea urmează să dispună respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de partea responsabilă civilmente . Reasigurare S.A. și de părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D.,împotriva sentinței penale nr. 33 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr. _ , sentință pe care o va menține întrucât este legală și temeinică.
Reținând în sarcina apelanților culpa procesuală în determinarea cheltuielilor judiciare ce au fost avansate de stat cu ocazia judecării prezentelor apeluri, se va face aplicarea dispozițiilor art. 272 și art. 275 alin. (2) Cod procedură penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cazul respingerii unei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea responsabilă civilmente . Reasigurare S.A., cu sediul în București, Charled de Gaulle nr. 15, sector 1, cu sediul procesual ales în mun. Suceava, . nr. 3, .. Suceava și de părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D., cu domiciliul procesual ales la cabinet Avocatura L. P., situat în mun. Iași, .. 4, Clădirea Habitat, Corp A, cam. 209, jud. Iași, împotriva sentinței penale nr. 33 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr. _ , sentință pe care o menține.
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul G. S. V. (delegația nr._/15.04.2015 emisă de Baroul Iași) va fi avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe partea responsabilă civilmente . Reasigurare S.A., și pe părțile civile Ș. V., Ș. G., H. F., V. M. și Ș. D., să plătească statului suma de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării prezentelor apeluri.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2015.
Președinte, Judecător,
D. A. A. C.-C.
Grefier,
C. L.
aflat în c.o., semneaza grefierul șef secție penală și pentru cauze cu minori
Redactat/Tehnoredactat C.C.A.
6 exemplare/24.07.2015
Judecătoria H.: D. C.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine... | Omorul calificat (art.189 NCP). Decizia nr. 447/2015. Curtea de... → |
|---|
