Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel IAŞI

În baza art.221 alin.2 C.p.p. pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul R. N. are următoarele obligații:

- să se prezinte în fața instanței de judecată, ori de câte ori este chemat;

- să nu ia legătura și să nu comunice, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse cu Netcă Natanael A., cu inculpatul Mâți G. și martorii din cauză, respectiv: Lopez Mompel N., L. A.-E., Gomera Rincon Hose A., V. B. (martor cu identitate protejată), G. R., Z. R. N., C. N., C. G. M..

În baza art.221 alin.4 C.p.p. atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor stabilite în sarcina sa prin prezenta, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Desemnează Inspectoratul de Poliție Județean Iași–Biroul Supravegheri Judiciare pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor stabilite prin prezenta în sarcina inculpatului R. N.. Organul desemnat cu suspravegherea inculpatului verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează, de îndată, instanța de judecată.

Copia prezentei încheieri se comunică inculpatului, organului desemnat cu supravegherea, organului de poliție în a cărui circumscripție locuiește acesta, Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor Iași și organelor de frontieră.”

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – S. Teritorial Iași, emis în dosarul nr. 88D/P/2014 din înregistrat pe rolul Tribunalului Iași la data de 27 mai 2014 sub nr. de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R. N. pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din legea nr. 143/2000 republicată, introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. 2 din legea nr. 143/2000, republicată, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din legea nr. 143/2000, republicată cu aplic. art. 35 alin. 1 Codul penal trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din legea nr. 143/2000, republicată cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 41 alin. 1 Cod penal .

S-a reținut în sarcina inculpatului R. N. prin actul de sesizare că „ începând cu data de 20.02.2014 și până în 02.03.2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în vederea comercializării, a vândut sau a oferit cu titlu gratuit, atât personal cât și prin intermediari, consumatorilor din mun. Iași cantitatea de circa 500 grame cannabis, drog de risc prev. de Tabelul-anexă nr.III din Legea nr. 143/2000, republicată, cantitate pe care a achiziționat-o din Spania în prima jumătate a lunii februarie 2014, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal, că începând cu data de 20.02.2014 și până în 02.03.2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în vederea comercializării, a vândut sau a oferit cu titlu gratuit, atât personal cât și prin intermediari, consumatorilor din mun. Iași cantitatea de circa 300 comprimate ecstasy(MDMA), drog de mare risc prev. de Tabelul-anexă nr.I din Legea nr. 143/2000, republicată, cantitate pe care a achiziționat-o din Spania în prima jumătate a lunii februarie 2014, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal, că în prima jumătate a lunii februarie 2014 a expediat din localitatea Salou, Spania în mun. Iași - România un colet în care se afla disimulată cantitatea de 500 grame cannabis, drog de risc prev. de Tabelul-anexă nr.III din Legea nr. 143/2000, republicată, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc faptă prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, republicată și că în prima jumătate a lunii februarie 2014 a expediat din Spania un colet în care se afla disimulată cantitatea de 300 comprimate de ecstasy, drog de mare risc prev. de Tabelul-anexă nr.I din Legea nr. 143/2000, republicată, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc faptă prevăzută de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată, toate cu aplicarea art.38 NCP.

Prin încheierea penală nr. 15/JDL din 03 Martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași – judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. N., pentru o durată de 30 de zile, pentru temeiul prev. de art. 202 și 223 alin. 2 Cod procedură penală, reținându-se existența unor indicii temeinice și chiar a unor probe certe în sensul art. 202 Cod procedură penală, care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele grave imputate.

A reținut judecătorul care a dispus luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive : „existenta unei presupuneri rezonabile în sensul că inculpatul a săvârșit faptele de trafic de droguri pentru care este cercetat, rezultă din existența unui ansamblu de date verosimile și credibile, care, chiar și în contextul poziției de nerecunoaștere a inculpatului, făcută în cadrul ultimului cuvânt al său, conturează un ansamblu de indicii temeinice, în sensul noțiunii prevăzute de art. 202 Cod procedură penală, fără a se confunda cu probele certe de vinovăție; că privarea de libertate a inculpatului R. N. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, rezultată din consecințele pe care le au drogurile asupra sănătății persoanelor care le consumă; că la înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică se au în vedere: perseverența infracțională a inculpatului R. N., astfel din actele dosarului rezultă faptul că în decursul a doar câteva zile inculpatul a comercializat cantități importante de droguri de risc și mare risc consumatorilor de astfel de substanțe din mun. Iași, aspect ce impune concluzia că pentru înlăturarea stării de pericol, reprezentată de consecințele drogurilor asupra sănătății consumatorilor, este necesară privarea de libertate a inculpatului pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică; gravitatea sancțiunilor pe care le riscă inculpatul; faptul că inculpatul a înțeles să obțină beneficii materiale ilicite rapide din activitatea de trafic de droguri și trafic de droguri de mare risc; necesitatea descoperirii eventualilor cumpărători de astfel de substanțe, activități care ar fi îngreunate de lăsarea inculpatului în libertate; faptul că inculpatul este recidivist, acest fiind eliberat în anul 2013, an în care a fost prins de autoritățile din ANDORA având asupra sa o cantitate de cocaină; că inculpatul a comercializat, nediferențiat, atât droguri de risc cât și droguri de mare risc, aspect care pledează pentru luarea celei mai severe măsuri preventive pentru a descuraja persoanele care ar intenționa să comercializeze astfel de substanțe aflate sub control național; că arestarea acestuia având drept scop prezervarea ordinii publice, prioritară judecării inculpatului în stare de libertate, dar și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

S-a reținut, de asemenea că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă cu prisosință din natura infracțiunilor săvârșite, impactul social al acestui fenomen asupra membrilor societății care manifestă un puternic sentiment de revoltă colectivă raportat la faptele de genul celor imputate inculpatului.

Din coroborarea probelor din dosar rezultă o activitate ilicita a inculpatului în acest sens, în scopul de a obține în mod facil sume de bani. Pericolul pentru ordinea publică rezultă tocmai din faptul că această activitate a inculpatului R. N. poate fi considerată ca fiind singura modalitate a acestuia de a obține, în România, beneficii materiale. Mai mult activitatea de trafic de droguri s-a realizat în multiple modalități alternative, respectiv vânzarea și deținerea în vederea vânzării. Toate aceste elemente coroborate relevă o atitudine antisocială deosebit de periculoasă a inculpatului prin prisma consecințelor pe care le are în societate comercializarea de substanțe stupefiante.”

Măsura arestării preventive a fost ulterior prelungită și apoi menținută motivat în faza urmăririi penale, a camerei preliminare și în cursul cercetării judecătorești, ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului având loc la 19.01.2015, când instanța constatând atât legalitatea cât și temeinicia măsurii arestării preventive a dispus menținerea acesteia.

De la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului R. N., s-au administrat noi probatorii, constând în: audierea martorilor G. Iris R., Z. R. N.; s-a luat la solicitarea inculpatului un supliment de declarație acestuia, s-a procedat la audierea martorului C. G. M.. În continuare s-a acordat termen în vederea citării pentru audierea în calitate de martor a numitei Lopez Mompel N. – cetățean spaniol – audiată în faza urmăririi penale, dar care nu a fost propusă de acuzare ca martor din lucrări, probă solicitată de inculpat și încuviințată de instanță ( a cărei administrare nu a fost posibilă la acest termen în condițiile neprezentării martorei cu care procedura de citare nu a fost îndeplinită).

S-a administrat proba cu înscrisuri, inculpatul depunând la dosar înscrisuri privind împrejurarea că este căsătorit din anul 2009 și că are doi copii, precum și faptul că în cursul anului 2013 a obținut venituri din activitate desfășurată în domeniu comercial în cadrul societății Tropical Salou SL din Spania, dar și o caracterizare de la locul de muncă.

În ședința publică din data de 06.03.2015 instanța, din oficiu, a pus în discuția contradictorie a părților, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R. N., în conformitate cu disp. art.362 C.proc.pen. cu referire la art.208 C.proc.pen.

Inculpatul, prin apărătorii săi aleși, a solicitat să nu se mai mențină măsura arestului preventiv ci, ca instanța să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv, măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Potrivit disp. art.208 C.proc.pen., la care face trimitere art.362 C.proc.pen., instanța de judecată, verifică din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea acesteia, disp. art.207 alin.3 – 5 aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit textului citat, când se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, măsura preventivă se menține, iar în cazul în care se constată că temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive au încetat și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive, măsura preventivă se revocă.

Potrivit art. 242 alin.2 C.proc.pen., măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia, și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art.202 alin.1 C.proc.pen.

Din interpretarea dispozițiilor legale prev. de art. 208 și 242 Cod procedură penală, citate mai sus, rezultă că menținerea măsurii preventive presupune menținerea temeiurilor care au determinat-o și lipsa vreunei împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii.

Analizând actele și lucrările dosarului în procedura de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, instanța văzând dispozițiile legale incidente, a constatat că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul R. N. continuă să îndeplinească criteriile de legalitate prevăzute de lege.

Astfel, instanța a constatat că măsura a fost și este legală fiind dispusă și menținută față de inculpat, cu respectarea dispozițiilor legale, circumscriindu-se cazurilor prevăzute de legiuitor în art.223 alin.2 C.proc.pen., din punctul de vedere al instanței neapărând împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Instanța a reținut că temeiul prev. de art.223 alin.2 C.proc.pen. a fost justificat în principal pe elementele ce țin de gravitatea faptelor, modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul ar fi acționat, natura și importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală și lezate prin activitatea infracțională presupus întreprinsă de inculpat și sentimentul de insecuritate creat în rândul societății de comiterea de fapte de acest gen, la care se adaugă aspectele legate de persoana inculpatului și anturajul acestuia, în raport de care s-a apreciat că măsura preventivă este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

Or, probatoriile administrate de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului nu au adus elemente noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Examinând temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a reținut următoarele:

De la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, în cauză s-au administrat un cumul de probe, evidențiate în cele ce preced, iar la termenul de față inculpatul a depus la dosar un set de înscrisuri ce fac dovada faptului că acesta este căsătorit și are doi copii în întreținere (unul rezultat din căsătorie și altul din afara căsătoriei cu munita I. Tugeev) și că în cursul anului 2013 în Spania a desfășurat activități producătoare de venituri lunare (lunile mai -octombrie) situate între 1230-1830 de euro.

Reapreciind materialul probator administrat în cauză, circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, analizând temeinicia măsurii arestării preventive, instanța a constatat că la acest moment procesual, nu se mai impune cu necesitate menținerea măsurii arestării preventive, considerând că sunt îndeplinite condițiile impuse prin art. 242 aliniatul 2 Cod procedură penală și că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin intermediul unei măsuri preventive mai ușoare, urmând ca, din oficiu, să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv cu măsura arestului la domiciliu, pentru considerentele ce urmează:

Gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului, împrejurările în care se susține că ar fi fost săvârșite faptele, conduita inculpatului pe parcursul procesului reprezintă elemente care susțin necesitatea unei privări în continuare de libertate a inculpatului. Această privare însă nu se mai impune cu necesitate a fi realizată în mediul instituționalizat, scopul măsurilor preventive putând fi atins și prin privarea de libertate a inculpatului la domiciliu.

Aceasta întrucât, după mai bine de un an de zile de arest preventiv, există posibilitatea ca inculpatul să fi conștientizat necesitatea adoptării unui comportament care să nu impieteze asupra bunei desfășurări a cauzei, dar și aprecierea că starea de pericol pentru ordinea publică s-a estompat odată cu trecerea timpului și poate fi înlăturată și în afara celei mai severe dintre măsurile preventive, argumente ce îndrituiesc instanța să considere că, chiar și aflat în arest la domiciliu, inculpatul poate menține pe viitor un comportament conform normelor sociale, mai ales în contextul existenței unei supravegheri riguroase din partea organelor statului și al posibilității de a reveni în mediul instituționalizat dacă nu respectă obligațiile impuse.

Astfel, instanța și-a menține argumentele anterioare cu privire la gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului, însă gravitatea faptelor, deși constituie un temei pertinent, nu poate legitima singură o durată prea lungă a arestării preventive, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO (a se vedea cauzele Letellier c. Franța, ori Naus c. Polonia).

Instanța a avut în vedere și etapa procesuală în care se găsește dosarul, respectiv în faza cercetării judecătorești care se apropie de final, pe parcursul căreia au fost administrate mare parte dintre probele relevante pentru stabilirea situației de fapt, analiza acestora neputând fi făcută de instanță în acest cadru procesual, într-o manieră care să poarte asupra stabilirii circumstanțelor concrete în care s-au produs faptele, a vinovăției inculpatului, fiind o chestiune ce ține de examinarea cauzei pe fond.

Instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului - gravitatea faptei, impactul faptelor în mediul social, ce erau de natură să presupună o tulburare a ordinii publice, caracterul preventiv și de exemplaritate al măsurii, ce au justificat o lungă perioadă de timp necesitatea menținerii măsurii preventive cele mai severe s-au estompat odată cu trecerea timpului, reamintindu-se că în cauză sunt cercetate fapte presupus comise în februarie-martie 2014, când s-a și luat împotriva inculpatului măsura arestului preventiv.

Astfel, instanța a reținut că trecerea timpului a atenuat în mod firesc ecourile negative ale presupuselor fapte penale și constată că la acest moment procesual, după trecerea unui interval de timp semnificativ de la luarea măsurii preventive a arestului, se poate pune în discuție durata rezonabilă a măsurii, având în vedere criteriile ce trebuie avute în vedere în ansamblul lor la această analiză, respectiv gradul de complexitate a cauzei, comportamentul părților și atitudinea autorităților judiciare.

Instanța a reținut că durata privării de libertate a inculpatului nu mai pare a avea un caracter rezonabil în condițiile în care aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare și circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (a se vedea cauzele Labita c. Italiei, Neumister c. Austriei).

Or, în speță, inculpatul a fost arestat preventiv la data de 03.03.2014, astfel încât plasarea sa într-un loc de detenție, în legătura cu faptele pentru care este cercetat în cauza de față, durează de mai bine de 1 an. Chiar dacă în depășirea duratei rezonabile instanța reține că un rol îl are și comportamentul inculpatului (în condițiile în care acesta și-a asumat obligația de prezentare a martorei de origine spaniolă solicitată și încuviințată de instanță a fi audiată în cauză și în raport de care, în prezent, cauza tergiversează pe rolul instanței, în condițiile în care inculpatul dă declarații succesive și se solicită probe în cascadă), acesta în sine nu va putea determina menținerea sine die a măsurii preventive a arestului, în contextul în care se poate aprecia că scopul măsurii ar putea fi atins și prin intermediul unei măsuri preventive mai ușoare.

Eforturile făcute de instanță în accelerarea procedurii în cauza de față (prin acordarea de termene scurte), deși vizibile, nu pot surmonta dificultățile de ordin temporar în administrarea probatoriului.

Instanța a constatat că în cauză nu există date certe și evidente că inculpatul sub imperiul unei măsuri preventive mai ușoare, ar putea comite alte fapte prevăzute de legea penală, în contextul în care fiind plasat în arest la domiciliu, supravegherea acestuia va fi una riguroasă.

Deși, în cauză, continuă să se mențină necesitatea de eliminare a oricărui risc ca cercetarea judecătorească să fie influențată prin vreun demers al inculpatului, acest risc rămâne unul generic. Mai mult, instanța a constatat că dimpotrivă, în situația inculpatului care se pare că a avut permanent acces la mijloace de comunicare din locul de detenție, interdicția expresă adiționată măsurii preventive a arestului la domiciliu de a nu lua legătura cu persoanele expres indicate (mai ales cu cele ce mai sunt de audiat în cauză dar și cu martorii deja audiați în condițiile în care oricând se poate solicita sau se poate încuviința readministrarea unor probe deja administrate) ar fi de natură să înlăture mai eficient o eventuală încercare a inculpatului de a deturna bunul mers al cercetării ce se desfășoară în cauză.

Instanța a apreciat totodată că, deși au existat motive serioase de apreciere asupra riscului de sustragere a inculpatului (având în vedere comportamentul anterior al acestuia), se poate considera la acest moment procesual că acest risc poate fi înlăturat prin impunerea obligațiilor prev. de art. 221 Cod procedură penală și supunerii inculpatului în continuare supravegherii organelor judiciare.

În legătură cu acest aspect, instanța a constatat că inculpatul urmează să locuiască în imobilul care a aparținut mamei sale (în prezent decedată) și familiei acestuia, în care s-ar putea exercita un control efectiv și real al mișcărilor sale de către un organ desemnat cu supravegherea sa și apreciază că în condițiile în care, odată cu instituirea unor obligații legale restrictive de libertate, libertatea de mișcare a inculpatului ar fi mult restrânsă, acesta nu ar putea transgresa limita teritorială impusă fără riscul de a-i fi înlocuită măsura cu arestul preventiv.

În consecință, având în vedere că arestarea preventivă poate fi menținută doar atât timp cât durata ei este rezonabilă și doar atunci când măsura este singura aptă să asigure realizarea scopurilor măsurilor preventive, trebuind pe tot parcursul ei să fie proporțională cu acuzația adusă inculpatului, luând în considerare stadiul cercetării judecătorești și existența celorlalte date care caracterizează persoana inculpatului, instanța apreciază că nu se mai poate susține existența unor motive suficiente pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă inculpatul ar fi cercetat prin plasarea sa în arest la domiciliu, măsură care, prin conținut și obligațiile ce pot fi impuse inculpatului, asigură împiedicarea acestuia să persevereze în activitatea infracțională, să influențeze buna desfășurare a procesului penal ori să se sustragă de la judecată, măsura arestării preventive nemaifiind, la acest moment, proporțională și necesară.

Deși instanța recunoaște că privarea de libertate a inculpatului durează de mult timp, că aceasta nu poate fi perpetuă și că se impune cu necesitate reevaluarea proporționalității măsurii preventive sub imperiul căreia acesta se află cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului, a considerat că măsura arestului la domiciliu, deși tot privativă de libertate potrivit legislației actuale, este necesară prin prisma specificității infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, și în același tip proporțională.

Față de aceste aspecte, reindividualizând măsura preventivă, în scopul prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, instanța a apreciat că, față de împrejurările concrete ale cauzei expuse în cele ce preced și persoana inculpatului R. N., este necesară dar și suficientă măsura preventivă a arestului la domiciliu, în speță, fiind întrunite condițiile legale pentru dispunerea acestei măsuri preventive.

Măsura arestului la domiciliu asigură un just echilibru intre dreptul inculpatului de a fi judecat in stare de libertate, pe de o parte, si interesul general al prezervării ordinii publice și asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 362 alin. 2 și art. 208 alin.2 și 4 C.proc.pen., constatând legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului R. N., în baza art. 242 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 202 alin.1, 3 și 4 C.proc.pen., art. 218 alin.1 C.proc.pen. instanța a dispus înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, considerată cea mai adecvată, la acest moment procesual, pentru realizarea scopului urmărit, urmând a impune inculpatului ca pe durata măsurii arestului la domiciliu, să nu părăsească imobilul în care acesta își are reședința, fără permisiunea instanței.

A dispus punerea în libertate a inculpatului din locul de deținere, la rămânerea definitivă a prezentei, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

A impus inculpatului R. N. ca, pe durata măsurii arestului la domiciliu, să respecte următoarele obligații: să se prezinte în fața instanței de judecată, ori de câte ori este chemat; să nu ia legătura și să nu comunice, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse cu Netcă Natanael A., cu inculpatul Mâți G. și martorii din cauză, respectiv: Lopez Mompel N., L. A.-E., Gomera Rincon Hose A., V. B. (martor cu identitate protejată), G. R., Z. R. N., C. N., C. G. M..

A Atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor stabilite în sarcina sa prin prezenta, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

A desemnat Inspectoratul de Poliție Județean Iași–Biroul Supravegheri Judiciare pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor stabilite prin prezenta în sarcina inculpatului R. N.. Organul desemnat cu suspravegherea inculpatului va verifica periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care va constata încălcări ale acestora, va sesiza, de îndată, instanța de judecată.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat contestație procurorul care a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii pronunțate de instanța de fond întrucât nu este legală și temeinică, motivând faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au modificat, temeiuri care subzistă în continuare. Se apreciază că gravitatea faptei primează în raport de toate considerentele reținute de instanța care au stat la baza luării dispoziției de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Se mai arată că obligațiile stabilite de instanță impuse inculpatului la momentul la care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu nu pot asigura buna desfășurare a procesului penal și nu pot oferi garanții că inculpatul nu va lua legătura cu alte persoane din cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva căii de atac prevăzută și a dispozițiilor legale în materie, instanța de control constată contestația promovată de procuror neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luaraea acesteia, și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă nu mai este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.

Principalele motive menționate de procuror care ar justifica continuarea măsurii preventive a inculpatului ar fi gravitatea deosebită a faptelor comise și lipsa garanțiilor că inculpatul aflat în arest la domiciliu nu ar lua legătura cu persoanele implicate în cauză.

Așa cum a arătat și instanța de fond, gravitata faptelor, deși constituie un temei pertinent, nu poate legitima singură o durată preventivă lungă a arestării preventive, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO (a se vedea cauzele Letellier contra Franței, ori Naus contra Poloniei).

Instanța de fond a apreciat corect că etapa procesuală în care se găsește cauza, respectiv faza cercetării judecătorești care se apropie de final și durata lungă de timp în care inculpatul a fost arestat preventiv (un an de zile) nu mai impun menținerea inculpatului în stare de arest preventiv trecerea timpului diminuând în mod firesc ecourile negative ale presupuselor fapte penale.

Nici afirmațiile procurorului referitoare la faptul că plasarea inculpatului în arest la domiciliu nu ar garanta desfășurarea procesului în condiții normale existând riscul să fie influențat prin vreun demers al inculpatului nu poate fi luată în considerare.

După cum a constatat și instanța de fond, acest risc rămâne generic și poate fi înlăturat prin impunerea obligațiilor prev. de art. 221 Cod procedură penală și supunerea inculpatului în continuare supravegherii organelor judiciare încălcarea acestor obligații putând fi sancționată prin înlocuirea măsurii arestării la domiciliu cu măsura arestării preventive.

Având în vedere că arestarea preventivă poate fi menținută doar atâta timp cât durata ei este rozonabilă și doar atunci când măsura este singura aptă să asigure realizarea scopurilor măsurilor preventive, luând în considerare și stadiul cercetării judecătorești și datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea consideră că instanța de fond a apreciat corect că nu se mai poate susține existența unor motive suficiente pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă inculpatul ar fi cercetat prin plasarea sa în arest la domiciliu, măsură care, prin conținut și obligațiile ce pot fi impuse inculpatului, asigură împiedicarea acestuia să persevereze în activitatea infracțională, să influențeze buna desfășurare a procesului penal ori să se sustragă de la judecată, măsura arestării preventive nemaifiind, la acest moment, proporțională și necesară.

Raportat la gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului și la necesitatea supravegherii inculpatului pentru garantarea desfășurării în bune condiții a procesului penal, Curtea constată că instanța de fond just a considerat că se impune măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în cauză, judecătorul de fond a apreciat corect că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune măsura arestului la domiciliu a inculpatului cu instituirea unor obligații pe care acesta trebuie să le respecte.

Pe cale de consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Ministerul Public – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial Iași, împotriva Încheierii penale din data 10.03.2015, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._ 14, pe care o menține.

Cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulate de Ministerul Public – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial Iași, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.03.2015.

Președinte,

G. S.

Grefier,

C.-M. Ș.

Red. G.S.

Tehnoredactat Ș.C.M.

4 ex./24.03.2015

Tribunalul Iași – L. S.