Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Sentința nr. 2322/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2322/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 4179/333/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE PENALĂ Nr. 190/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte D. A.
Judecător A. C.-C.
Grefier L. R.-C.
Pe rol judecarea apelului formulat de inculpatul F. I. împotriva sentinței 2322/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect tâlhărie calificată (art.234 NCP).
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când în baza dispozițiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală instanța a stabilit termenul de pronunțare azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 2322 din 26 noiembrie 2014 a Judectoriei V., dată în dosarul nr._, s-a hotărât:
„Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului F. I., formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 al. 1 - art. 234 al. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal, în infracțiunile de furt calificat și lovire, prevăzute de art. 228 al. 1 - art. 229 al. 1 lit. b Cod penal și art. 193 al. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal și a art. 38 al. 1 Cod penal.
În baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul F. I., fiul lui F. și V., născut la 15.02.1986 în ., CNP-_, cu domiciliul în ., cetățenie română, recidivist, fără ocupație, fără loc de muncă, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 1 an în condițiile prevăzute de art. 68 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă, prevăzută de art. 233 al. 1 - art. 234 al. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal și a art. 396 al. 10 Cod procedură penală și a art. 75 al. 2 lit. b, art. 76 Cod penal (faptă săvârșită la data de 31.03.2014, persoană vătămată M. C.).
În temeiul art. 22 alin. 1 și 4 din Legea nr. 187/2012, revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1205/21.10.2009 a Judecătoriei V., definitivă la data de 20.01.2010.
În temeiul art. 43 Cod penal adaugă pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză la pedeapsa de 3 ani închisoare sus-menționată, astfel că inculpatul F. I. va executa, în final, pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 1 an în condițiile prevăzute de art. 68 Cod penal.
În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul F. I., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 75/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.
În baza art. 19, art. 25, art. 397 Cod procedură penală constată că persoana vătămată M. C., domiciliat în ., nu s-a constituit parte civilă în cauză.”
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a argumentat în fapt și în drept după cum urmează:
“ Prin rechizitoriul nr. 1502/P/2014 din 11 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, prevăzută de art.233 al.1, art.234 al.1 lit.d Cod penal cu apl. art.41 al.1 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 13.06.2014 sub numărul_ .
În actul de sesizare a instanței s-a reținută că, la data de 21.03.2014, pe timp de noapte, inculpatul F. I. a sustras, prin folosirea de violență, din posesia persoanei vătămate M. C. un sac cu mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Prejudiciul cauzat persoanei vătămate este în valoare de 190 lei și a fost recuperat integral prin restituire, persoana vătămată M. C. declarând că nu se constituie parte civilă în cauză.
Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu sunt menționate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, declarație persoană vătămată, declarații inculpat, declarații martor S. E. V., proces-verbal de reconstituire, proces verbal de predare, proces-verbal de examinare fizică, adresă evaluare prejudiciu, dovadă predare-primire.
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 29.07.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.1502/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. privind pe inculpatul F. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, prevăzută de art.233 al.1, art.234 al.1 lit.d Cod penal cu apl. art.41 al.1 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei ( f.12).
În ședința publică din 07.10.2014, instanța a adus la cunoștința inculpatului F. I. dispozițiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală și art. 396 alin.1 Cod procedură penală, potrivit cărora poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, situație în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime. Cererea formulată în temeiul art. 375 Cod procedură penală a fost încuviințată de instanță, după ce în prealabil a fost pusă în discuția părților. Totodată, inculpatul și-a exprimat consimțământul în sensul că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Inculpatul F. I. a declarat că dorește ca judecarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii în condițiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală, declarația acestuia luată în condițiile art. 375 Cod procedură penală fiind atașată la dosarul cauzei.
În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în privința inculpatului F. I., instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat.
Astfel, în ziua de 31.03.2014, inculpatul F. I. a mers la locuința numitului B. R. pentru a-l ajuta la diferite treburi în gospodărie, timp în care a consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 19:00, inculpatul s-a întors acasă unde a stat aproximativ 30 de minute, apoi a plecat la un magazin din . cumpăra țigări, luându-l cu el și pe fiul său în vârstă de 2 ani. La magazin inculpatul a mai consumat băuturi alcoolice și, fiindcă fiul său a început să plângă, a hotărât să plece acasă.
În acest timp persoana vătămată M. C., care fusese în vizită la frații săi din . spre locuința sa din . sa un sac cu haine pe care îl primise de la o fundație de întrajutorare. Întâlnindu-se cu inculpatul, persoana vătămată l-a întrebat dacă nu dorește să cumpere haine. Inculpatul i-a spus că nu are bani, dar i-a propus să meargă la locuința sa unde poate că va cumpăra concubina sa. Dându-și seama că nu are bani pentru a cumpăra hainele, inculpatul a hotărât să le sustragă. Ajungând în dreptul școlii, inculpatul F. I. i-a aplicat o lovitură persoanei vătămate, aceasta căzând, moment în care inculpatul a luat sacul și a plecat spre locuința sa. Acasă inculpatul a scos din sac hainele și încălțămintea, arătându-i-le concubinei sale, apoi s-a culcat.
A doua zi, fiind audiat de organele de poliție, inculpatul F. I. a recunoscut comiterea faptei și a predat bunurile sustrase.
Din procesul-verbal de examinare fizică întocmit de organele de poliție la data de 01.04.2014 rezultă că persoana vătămată M. C. a prezentat o excoriație de aproximativ 5 cm în zona arcadei ochiului stâng.
Situația de fapt reținută de instanță este dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, declarație persoană vătămată, declarații inculpat, declarații martor S. E. V., proces-verbal de reconstituire, proces verbal de predare, proces-verbal de examinare fizică, adresă evaluare prejudiciu, dovadă predare-primire.
Probele administrate în cauză se coroborează, conducând, dincolo de orice dubiu, la concluzia existenței faptei și a comiterii acesteia de către inculpat cu vinovăția cerută de lege.
În drept, potrivit art. 233 Cod penal tâlhăria constă în furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștientă sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, iar conf. art.234 al.1 lit.d este tâlhărie calificată tâlhăria săvârșită în timpul nopții.
În consecință, fapta inculpatului F. I. constând în aceea că, la data de 21.03.2014, pe timp de noapte, a sustras, prin folosirea de violență, din posesia persoanei vătămate M. C. mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă calificată prevăzută de art. 233, art.234 al.1 lit.d Cod penal, vinovăția sa fiind prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie reținute se realizează prin două activități, dintre care o activitate principală, corespunzătoare furtului, și alta secundară, constând în folosirea violenței.
Activitatea principală, corespunzătoare furtului, s-a realizat printr-un act de deposedare (luarea sacului cu haine și încălțăminte din posesia persoanei vătămate fără permisiunea acesteia) și un act de imposedare (trecerea bunului în sfera de stăpânire a inculpatului, bunurile fiind găsite a doua zi la locuința sa).
Activitatea secundară s-a realizat prin întrebuințarea de violențe. Violența semnifică o constrângere fizică exercitată asupra victimei infracțiunii. Violența trebuie să fie efectivă și trebuie să aibă aptitudinea de a înfrânge rezistența victimei. În cauză, victima a fost lovită de către inculpat, căzând la pământ și în acea împrejurare inculpatul i-a sustras bunurile respective.
Urmarea imediată constă, pe de o parte, în pricinuirea unei pagube, iar pe de altă parte în încălcarea unuia dintre atributele fundamentale ale persoanei (suferințele cauzate prin violențe).
Raportul de cauzalitate între faptă și urmările socialmente periculoase există și a fost dovedit de mijloacele de probă administrate în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, aceasta presupune intenția directă deoarece există un dublu scop. În primul rând, există scopul specific furtului, constând în însușirea bunului, iar în al doilea rând, activitatea secundară a avut ca scop păstrarea bunului furat. Tâlhăria există indiferent dacă scopul însușirii pe nedrept a fost urmărit înaintea exercitării violențelor, ori dacă acest scop a intervenit în timpul folosirii unor asemenea mijloace în vederea altei finalități.
Având în vedere considerentele expuse cu privire la exercitarea violenței de către inculpat și efectele din perspectiva legii penale, instanța, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, va respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului F. I., formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.233 al.1, art.234 al.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal, în infracțiunile de furt calificat prevăzută de art.228 al.1-art.229 al.1 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal și lovire prevăzută de art.193 al.1 C.pen. cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal, ambele în concurs real prev. de art.38 al. Cod penal.
De asemenea, față de considerentele expuse instanța nu va primi nici apărările inculpatului F. I. în sensul achitării în temeiul art.16 lit.a (fapta nu există) cu privire la infracțiunea complexă de tâlhărie.
Nici aspectele privind nelegalitatea sesizării instanței nu vor fi însușite de către instanță, invocarea acestora fiind făcută mult peste termenul prevăzut de lege în acest sens, fiind totodată și neîntemeiate, atât referatul, cât și ordonanța de începere a urmăririi penale cuprinzând toate elementele prevăzute de lege, inclusiv numele persoanei care le-a întocmit, iar lipsa numelui organului de cercetare penală din referatul cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale nefiind sancționată cu nulitatea absolută a actului întocmit, nefiind de natură a aduce vreo vătămare intereselor inculpatului.
De altfel, instanța constată că aceste apărări vin în contradicție cu poziția inculpatului în fața instanței unde a solicitat aplicarea procedurii simplificate, recunoscând comiterea faptei în modalitatea reținută în rechizitoriu și pe baza tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le-a însușit.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul F. I. a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin sentința penală nr.1205/21.10.2009 a Judecătoriei V., definitivă la data de 20.01.2010, tot pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie. Totodată, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 5 ani, fapta din prezenta cauză fiind comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, în cursul termenului de încercare anterior menționat, care s-ar fi împlinit la data de 20.01.2015.
Constatând așadar că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii astfel cum a fost aceasta reținută în sarcina sa.
Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
La individualizarea pedepsei vor fi avute dispozițiile art. 74 Cod penal, în temeiul cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată este închisoarea de la 3 ani la 10 ani, instanța urmând a avea în vedere și dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală care prevăd că limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii.
Instanța va reține și pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, circumstanțele reale și personale, cuantumul redus al prejudiciului, care a fost recuperat integral, vârsta inculpatului, familist, dar și antecedentele sale penale, respectiv săvârșirea infracțiunii în interiorul termenului de încercare.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța apreciază că doar o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. De asemenea, față de gravitatea concretă a faptei, împrejurările în care a fost comisă și urmările nu foarte grave produse, instanța va reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 75 al.2 lit.b C. pen., făcând aplicarea art.76 Cod penal.
Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute de instanță, instanța va aplica inculpatului o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.233 al.1, art.234 al.1 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal (faptă săvârșită la data de 31.03.2014, persoană vătămată M. C.).
Conform art. 67 alin. 2 Cod penal, aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, cum este cazul în speță..
În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.
În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.
În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.
Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.
Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an.
În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța apreciază că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriul necesității într-o societate democratică, în lumina jurisprudenței CEDO, apreciază că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor celorlalte drepturi prevăzute de art. 66 Cod penal.
În consecință, instanța urmează să îl condamne pe inculpatul F. I. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 1 an în condițiile prevăzute de art. 68 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă, prevăzută de art.233 al.1, art.234 al.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal și a art.396 al.10 C.pr.pen. și a art.75 al.2 lit.b, art.76 C.pen.
Instanța constată că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost săvârșită după . Noului Cod penal, în interiorul termenului de încercare. Față acest aspect instanța urmează să analizeze întreaga situație infracțională a inculpatului raportându-se la normele tranzitorii stabilite prin Legea nr. 187/2012.
Față de dispozițiile art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012, instanța va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1205/21.10.2009 a Judecătoriei V., definitivă la data de 20.01.2010.
În temeiul art.43 Cod penal, în temeiul art. 43 Cod penal, va adăuga pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză la pedeapsa de 3 ani închisoare sus-menționată, astfel că inculpatul F. I. va executa, în final, pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 1 an în condițiile prevăzute de art. 68 Cod penal.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, prin decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile art.71 Cod penal anterior referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza I) - c din Codul penal anterior nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite de art. 71 alin. 3 Cod penal anterior. Instanța apreciază că această decizie și are aplicabilitatea chiar și după . Noului Cod penal.
Potrivit art. 65 alin. 1 Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Față de considerentele expuse mai sus cu privire la pedeapsa complementară stabilită în sarcina inculpatului, instanța îi va aplica acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Noul Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, întrucât fapta săvârșită se regăsește între infracțiunile prevăzute de lege și pentru care se impune prelevarea de probe biologice, instanța va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul F. I. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.
Sub aspectul laturii civile, instanța urmează să constate că persoana vătămată M. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate a fost în valoare de 190 lei și a fost recuperat integral prin restituire.”
În termen legal această sentință a fost atacată cu apel de inculpatul F. I., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile inculpatului privesc:
- nelegalitatea hotărârii, deoarece nu i s–a respectat dreptul la apărare, fiind audiat fără fi asistat de un avocat. În acest context consideră că nu sunt probe de vinovăție și că nici actul de sesizare nu este legal;
- greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunile de furt calificat și lovire, arătând că lovirea nu a comis-o în scopul înfrângerii voinței persoanei vătămate, pentru a fi deposedată, această lovire a fost doar ca o reacție de șicană; Dacă ar răspunde doar pentru infracțiunile de furt și lovire ar trebui să se constate împăcarea părților deoarece persoana vătămată a declarat că nu are pretenții de la el.
- în subsidiar, consideră că fapta este lipsită de gradul de pericol social și solicită aplicarea unei amenzi administrative.
Apărătorul inculpatului a mai solicitat și o redozare a pedepsei aplicate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 al. 2 Cod proc. penală, instanța de control judiciar constată că apelul inculpatului este nefondat din următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, făcându-se și o încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpatul - apelant.
Dealtfel, faptele au și fost recunoscute de inculpat în fața primei instanțe, care a solicitat ca judecata să se facă în baza procedurii simplificate, iar aplicarea pedepsei s-a făcut în condițiile disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Cu referire la critica privind lipsa de apărare, se observă că inculpatul a avut asigurată apărarea atât la termenul din 29.07.2014, când judecătorul de cameră preliminară, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.1502/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V., cât și la termenul din 07.10.2014, când instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală și art. 396 alin.1 Cod procedură penală, potrivit cărora poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate. Inculpatul a declarat că dorește ca judecarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii în condițiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală, declarația acestuia luată în condițiile art. 375 Cod procedură penală fiind atașată la dosarul cauzei.
A se vedea delegația aflată la fila 18 dosar fond.
Față de susținerea inculpatului precum că nu sunt probe de vinovăției amintim ca și prima instanță că probele constau în: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, declarație persoană vătămată, declarații inculpat, declarații martor S. E. V., proces-verbal de reconstituire, proces verbal de predare, proces-verbal de examinare fizică, adresă evaluare prejudiciu, dovadă predare-primire.
Aceste probe care se coroborează între ele, conduc, dincolo de orice dubiu, la concluzia existenței faptei și a comiterii faptei de către inculpat cu vinovăția cerută de lege.
Nici critica privind greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei nu poate fi primită cu motivarea că judecătorul fondului a argumentat convingător că, activitatea secundară s-a realizat prin întrebuințarea de violențe. Victima fiind fost lovită de către inculpat, căzând la pământ și în acea împrejurare inculpatul i-a sustras bunurile.
Persoana vătămată M. C., nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă nu a declarat că s-a împăcat cu inculpatul așa cum susține acesta în motivele de apel, dealtfel nici nu se poate împăca cu inculpatul pentru această faptă.
Cât privește critica potrivit căreia fapta este lipsită de gradul de pericol social, aceasta este temerară. Modul de săvârșire a infracțiunii, așa cum a fost reținută de prima instanță demonstrează că, inculpatul a acționat, în deplină cunoștință de cauză, sustrăgând bunuri prin violenta, părții vătămate. Această infracțiune este una care dimpotrivă prezintă pericol social sporit. Mai amintim că inculpatul a comis infracțiunea în termenul de încercare, ceea ce îi conferă o periculozitate sporită.
Solicitarea inculpatului-apelant prin apărătorul său, de reducere a cuantumului pedepsei nu poate fi primită de instanța de control judiciar.
Instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond, reținând în mod corect vinovăția inculpatului, pe baza probelor administrate, inclusiv recunoașterea acestuia pe parcursul procesului penal, a avut în vedere în totalitate criteriile prev. de art.74 Cod penal, care se referă atât la pericolul social concret al faptei săvârșite, date de împrejurările și modalitatea de săvârșire a acesteia, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului, care deși a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, a comis fapta în termenul de încercare, ceea ce relevă o periculozitate mai sporită a acestuia de care nu se poate face abstracție în cadrul procesului de individualizare a pedepsei.
Recunoașterea faptei și regretul de care a dat dovada inculpatul au fost avute în vedere de instanța fondului, care a aplicat pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
A fost alegerea inculpatului să continue în comiterea de fapte penale pentru a se ajunge să execute în prezent o pedeapsă majorată ca urmare a revocării pedepsei primită anterior.
Așa fiind, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, apelul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 din Codul de procedură penală inculpatul-apelant va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant F. I., fiul lui F. și V., născut la data de 15.02.1986 în ., cu domiciliul în ., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 2322 din 26.11.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delegația nr. 9311/16.01.2015 emisă de Baroul Iași) va fi avansata Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe inculpatul apelant F. I. să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării prezentului apel, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2015.
Președinte, Judecător,
D. A. A. C.-C.
Grefier,
L. R.-C.
Red si tehnored jud AD_
Tehnored gref RCL_
5 exemplare
Jud fond L. C. S.
| ← Ameninţarea (art. 193 C.p.). Hotărâre din 18-03-2015, Curtea... | Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
