Violarea de domiciliu (art.192 C.p.). Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 201/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 349/89/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 201/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. O. M.

Judecător I. E. C.

Grefier E. A.

Pe rol fiind pronunțarea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul V., împotriva sentinței penale nr. 435 din data de 15.10.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul penal nr._, având ca obiect „omorul (art. 174 C.p.)”.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 10 februarie 2015, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 24 februarie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 5 martie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 9 martie 2015 când, față de lipsa justificată din instanță a unui membru al completului de judecată a amânat pronunțarea pentru azi, 11 martie 2015.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 435 din 15.10.2014 pronunțată de Tribunalul V., s-au dispus următoarele:

” Condamnă pe inculpatul C. V., fiul lui C. și E., născut la data de 11 aprilie 1974 în loc.Huși, jud.V., CNP_, domiciliat în . Banului, jud.V., fără antecedente penale, cetățean român, studii-7 clase, agricultor, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar îndeplinit, la următoarele pedepse:

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c rap. la art. 76 C.pen. de la 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal și la

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c rap. la art. 76 C.pen. de la 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 20 rap. la art. 174 Codul penal din 1969 raportat la art. 65 alin. 2 și 3 Cod penal din 1969, aplică inculpatului C. V., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 (doi) ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) Cod penal, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a Codul penal din 1969, art. 34 lit. b) Codul penal din 1969 și art. 35 al.1) Codul penal din 1969, contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul C. V. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a) și b) Cod penal din 1969 pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.

Interzice inculpatului C. V. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza-II-a) și lit. b) Cod penal din 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul C. V., în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, având în vedere și prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, admite acțiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părțile civile P. C., S. M. „D. Castroian” Huși și S. de Ambulanță Județean V. în contradictoriu cu inculpatul C. V. și în consecință:

Obligă pe inculpatul C. V. la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă P. C., domiciliată în ., jud. V., la plata sumei de 411 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S. de Ambulanță Județean V., cu sediul în V., ., jud. V., precum și la plata sumei de 1.680 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă S. M. „D. Castroian” Huși.

În baza art. 272 și art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul C. V. la plata către stat a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care, suma de 375 lei, cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Suma de 500 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (300 lei - delegația nr. 99/05.02.2014 pentru inculpatul C. V. în cursul judecății și 200 lei-delegația nr. 247 din 26.03.2014 pentru inculpatul C. V. în procedura camerei preliminare) va rămâne în sarcina statului și va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi, 15.10.2014.”

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

” Pe rolul Tribunalului V., în data de 31 ianuarie 2014, sub nr._, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. nr. 398/P/2013 din data de 30.01.2014, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la omor, fapte prev. și ped.de art. 192 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 20 Cod penal din 1969 rap. la art. 174 Cod penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal din 1969.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, în sarcina inculpatului C. V. că, în seara de 14.08.2013, în jurul orelor 2o.oo, pe fondul unor discuții contradictorii și fiind gelos, acesta a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate P. C. din satul Văleni, . și i-a aplicat acesteia lovituri cu un cuțit în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni traumatice grave, individualizate medico-legal, punându-i în primejdie viața, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 24-25 zile.

La termenul de judecată din 19.03 2014, instanța a trimis dosarul in camera preliminară, in baza art.6 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, pentru a se proceda potrivit dispozițiilor art. 342 – 348 C.pr.pen.

In termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară nu s-au formulat cereri sau excepții, astfel încât la data de 25.04.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 398/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V., privind pe inculpatul C. V., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății la data de 11.06.2014.

La termenul de judecată din 11.06.2014, instanța a constatat că procedura de citare cu inculpatul nu a fost legală, citația întorcându-se cu mențiunea destinatar plecat din localitate.

Partea civilă P. C. a adus la cunostinta instantei că nu se mai poate prezenta la termenele următoare si că își va mentine pretențiile civile asa cum le-a precizat în cursul urmăririi penale.

Inculpatul nu a putut fi audiat in cursul judecății, deoarece nu a fost găsit nici la domiciliu si nici la adresa unde părinții săi au arătat că ar locui, respectiv pe raza comunei Pădureni.

Cu ocazia aducerii la îndeplinire a mandatului de aducere s-a stabilit că ar locui la familia B. P., pe raza satului Văleni, ..

Emițându-se un mandat de aducere si pentru această adresă, la data de 6.10.2014, organele de poliție au stabilit că inculpatul nu mai locuiește la adresa lui B. P. din luna octombrie 2013 si de asemenea au stabilit că nu se află pe întreaga rază a comunei Pădureni.

Astfel, inculpatul C. V. nu a putut fi audiat în cursul judecății.

Reprezentantul Parchetului a arătat că nu solicită administrarea de probe noi, față de cele administrate în cursul urmăririi penale.

De asemenea, apărătorul din oficiu al inculpatului a arătat că nu poate propune probe în apărare, deoarece nu a putut lua legătura cu inculpatul.

Urmărirea penală s-a început față de inculpatul C. V., conform art. 228 alin. 1 Cod de procedură penală anterior, prin rezoluția procurorului din data de 21.10.2013, orele 18,30, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la omor, fapte prev. și ped.de art. 192 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 20 Cod penal din 1969 rap. la art. 174 Cod penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal din 1969.

La data de 29.01.2014, s-a încheiat un referat prin care s-a consemnat faptul că inculpatul, deși a dat declarații în cursul urmăririi penale, nu s-a mai prezentat pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și materialul probator administrat, Tribunalul reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul are domiciliul în satul Oțetoaia, .. V. iar o perioadă de vreo 14 ani a trăit în concubinaj cu numita C. C., gospodărind împreună în locuința părinților acestuia.

Din cauza unor neînțelegeri apărute la începutul lunii august 2013, concubina învinuitului a părăsit domiciliul comun din satul Oțetoaia și s-a dus în ziua de 14 august 2013 la partea vătămată P. C., înțelegându-se cu aceasta să trăiască împreună.

Anterior acestei date, numita C. C. a mai fost o singură dată la vătămat, însă a fost luată de către învinuit și dusă înapoi în satul Oțetoaia.

Existând această stare conflictuală, în seara de 14 august 2013 inculpatul a luat un cuțit din gospodăria mamei sale C. E., l-a pus în buzunarul pantalonilor și s-a deplasat în satul Văleni, ajungând la o poartă de acces în curtea locuinței părții vătămate, pe latura sudică a acesteia, în jurul orelor 20.00.

Observându-l pe vătămat și pe fosta concubină în curte, pregătind de mâncare la un grătar, inculpatul C. V. a scos poarta de acces din balamale, a rezemat-o lângă gard și a mers spre partea vătămată P. C., aceasta fiind atenționată de către C. C., care s-a refugiat în casă, încuind ușa de acces.

Intre inculpat și vătămat a avut loc o scurtă altercație, împrejurare în care acesta din urmă a încercat să-1 lovească pe C. V. cu un băț din ogradă însă, văzând pericolul iminent, a fugit spre ușa casei, fiind lovit cu cuțitul în mod superficial în zona spatelui și apoi în zona abdominală, fiindu-i cauzată o plagă penetrantă, profundă, cu eviscerație de intestine.

Imediat după comiterea agresiunii, inculpatul a părăsit curtea locuinței și s-a îndreptat spre . pe raza satului Ibănești a rupt cuțitul corp delict și 1-a aruncat pe o . arată ulterior, astfel că, acesta nu a mai fost găsit de către organele de cercetare penală.

Văzând starea în care se afla partea vătămată, numita C. C. a anunțat telefonic o ambulanță, care a transportat victima la S. M. „D. Castroian" Huși, unde s-a intervenit chirurgical în regim de urgență.

În vederea individualizării leziunilor traumatice la partea vătămată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale traumatologice, rezultând din concluziile actului de specialitate că P. C. a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate-înțepate penetrante în cavitatea abdominală, cu eviscerație de mare epiplon, hemoperitoneului și plăgii tăiate, acestea putând fi produse prin lovire cu obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, aplicate în număr de aprox. două lovituri, la nivelul regiunii epigastrice și regiunii scapulare stângi, nefiind puse în evidență leziuni de apărare.

Acestea pot data din 14 august 2013, au necesitat 24-25 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor și au pus în primejdie viața părții vătămate, prin potențialul septic și hemoragie, fiind necesară intervenția chirurgicală.

Leziunile cauzate nu au produs alte efecte prevăzute de art. 182 C.pen. {Raportul de expertiză medico-legală nr. 210/E din 17 septembrie 2013 întocmit de către SML V.).

Partea vătămată P. C. a fost externată din spital în stare ameliorată, iar cu ocazia audierii sale la data de 26 septembrie 2013 a arătat în fața procurorului că se constituie parte civilă cu suma de 2.000 lei față de inculpat și înțelege să depună plângere penală și cu privire la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 C.pen.

Faptele comise de către învinuitul C. V. au fost săvârșite cu intenție și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și ped. de art. 192 al. 2 C.pen. și art. 20 rap. la 174 C.pen., fiind probată prin:

- procesul verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral din 14 august 2013;

- procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciar-operative anexă;

- Raportul de expertiză medico-legală nr. 21 O/E din 17

septembrie 2013 întocmit de către SML V. pentru partea

vătămată;

- declarația părții vătămate P. C.;

- declarațiile martorilor: P. M. și C. C.;

- declarațiile și recunoașterile învinuitului, în cursul urmăririi penale.

În cursul urmăririi penale învinuitului i-au fost prezentate garanțiile procesuale cu privire la dreptul la apărare, prev. de art. 6 și 70 C.pr.pen., însă nu a solicitat apărător.

Acesta a avut un comportament sincer, recunoscând și regretând comiterea faptelor, iar cu ocazia audierii a colaborat cu organele de anchetă, a descris și cuțitul corp delict folosit la agresiune.

Acesta a plecat din localitatea de domiciliu în a doua jumătate a lunii octombrie 2013, a fost citat și căutat la domiciliu, inclusiv prin mandat de aducere emis de către procuror, însă nu s-a prezentat în vederea întocmirii procesului verbal de prezentare a materialului de urmărire penală în cauză.

A susținut, cu ocazia audierii, că a fost provocat de către partea vătămată, care l-a lovit cu un băț peste brațe, aspecte care nu se confirmă, având în vedere declarațiile părții vătămate și ale martorului C. C..

Inculpatul nu are antecedente penale, având în vedere că pentru condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 676 din 14.04.1994 a Judecătoriei V. la pedeapsa închisorii de 1 an cu aplic. art. 81 C.pen., pentru art. 208, 209 C.pen., a fost reabilitat de drept.

Conform art. 103 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art. 6 paragr. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp. art. 4 NCCP și art. 99 NCPP – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora.

În cauza dedusă judecății, Tribunalul constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatului C. V., probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestuia.

Astfel, instanța de judecată a coroborat: plângerea părții vătămate cu procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciar-operative anexă, cu raportul de expertiză medico-legală nr. 21 O/E din 17 septembrie 2013 întocmit de către SML V. pentru partea vătămată și cu declarațiile date în cursul urmăririi penale de către partea vătămată P. C., de martorii P. M. și C. C. și cu declarațiile și recunoașterile învinuitului, în cursul urmăririi penale.

Astfel, Tribunalul reține că faptele comise de către inculpatul C. V. sunt violarea de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 și tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C.pen., infracțiuni care se află în concurs real.

Conform art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Prin Decizia nr. 265/6.05.2014 a Curții Constituționale a României, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr._ și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

La stabilirea pedepsei principale, se va avea în vedere - în ansamblu – legea penală mai favorabilă inculpatului.

In cauza de față, Tribunalul va reține circumstanțe atenuante, potrivit prevederilor din vechiul cod penal.

Noul Cod penal restrânge efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că, în prezența acestora, nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3.

Din această perspectivă, nu încape nicio îndoială că legea mai favorabilă sub aspectul efectelor circumstanțelor atenuante este Codul penal din 1969.

Tribunalul arată că nu suntem în prezența unor instituții susceptibile de a funcționa autonom, astfel că aplicarea legii penale mai favorabile se va face pe baza criteriului aprecierii globale.

Astfel, nu va fi posibilă aplicarea separată a dispozițiilor din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei și reținerea circumstanțelor atenuante.

Va fi considerată mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat.

Tentativa la săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal din 1969 raportat la art. 174 Cod penal din 1969, este pedepsită cu închisoare de la 5 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Circumstanțele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. din 1969 nu au corespondent în art. 75 Noul Cod penal.

Conform art. 76 alin. 2 Cod penal din 1969 – în cazul în care există circumstanțe atenuante, în cazul infracțiunii de omor, pedeapsa principală va fi coborâtă sub minimul, astfel cum a fost diminuat, și poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, în cazul de față până la 1 an si 8 luni .

Acestei infracțiuni îi corespunde, în Noul Cod penal, tentativa la săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 32 Noul Cod penal raportat la art. 188 Noul Cod penal.

Noul Cod penal restrânge însă, efectele circumstanțelor atenuante, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3.

Conform art. 192 alin. 2 din Cod penal din 1969, violarea de domiciliu se pedepsește cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

Potrivit art. 76 alin. 1 lit. c) Cod penal din 1969 – în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală, când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, se coboară sub acest minim, dar nu mai jos de 3 luni.

Acestei infracțiuni îi corespunde, în Noul Cod penal, violarea de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. 2 Noul Cod penal, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Se observă așadar că, deși, potrivit normei de incriminare legea mai favorabilă ar fi Noul Cod penal, în realitate, analizând în ansamblu infracțiunile comise și circumstanțele atenuante, legea mai favorabilă este Codul penal din 1969.

În ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, se va analiza, de asemenea, aplicarea legii mai favorabile

Conform art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, și când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani, sporul de pedeapsă fiind facultativ.

Conform art. 39 alin. 1 lit. b) din Noul Cod penal, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, și când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, instituindu-se așadar un spor obligatoriu de pedeapsă.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 33 – art. 34 Cod penal din 1969 sunt mai favorabile în cazul concret dedus judecății, decât dispozițiile art. 38 - art. 39 din Noul Cod penal (ca urmare a regimului sancționator mai aspru prevăzut de Noul Cod penal – spor obligatoriu de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite).

La alegerea și individualizarea pedepselor, care urmează a fi aplicate inculpatului C. V., instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969 și anume dispozițiile părții generale a Codului penal din 1969, limitele pedepsei prevăzute de art. 174 Cod penal din 1969, reduse conform art. 20 Cod penal din 1969, limitele pedepsei prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal din 1969, împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, gradul concret de pericol social, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Tribunalul va reține comportarea bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptelor din prezenta cauză, constând în lipsa antecedentelor penale, prezentarea in fata autorităților, sinceritatea si regretul acestuia în cursul urmăririi penale, colaborarea cu organele de anchetă, astfel încât urmează a reține în favoarea lui circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a) si c) Cod penal din 1969.

Instanța reține și împrejurările în care a fost comisă fapta, mai exact pe fondul unei tulburări motivate de plecarea la locuința părții vătămate, a concubinei inculpatului după o perioadă de 14 ani în care aceștia doi au conviețuit.

Chiar dacă inculpatul nu s-a prezentat în timpul judecății, instanța nu retine că acesta s-ar fi sustras de la judecată, deoarece a fost prezent la termenul când dosarul a fost trecut în camera preliminară.

Încă din timpul urmăririi penale, a reieșit faptul că inculpatul ar lucra undeva ca îngrijitor la oi, pe raza județului C..

Ca efect al reținerii acestor circumstanțe atenuante, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 76 alin. 2 Cod penal din 1969 – în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor calificat și a dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a si c teza I Cod penal din 1969 – în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, va coborî pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise.

Chiar dacă dispozițiile art. 76 alin. 3 C. pen. din 1969 prevăd că atunci când există circumstanțe atenuante pedeapsa complementară poate fi înlăturată, Tribunalul apreciază că nu se impune înlăturarea acesteia, având în vedere fapta săvârșită de inculpat.

În lumina acestor argumente, va condamna pe inculpatul C. V. la următoarele pedepse: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c rap. la art. 76 C. pen. de la 1969, cu aplic.art.5)Noul Cod penal și la 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen. de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c rap. la art. 76 C. pen. de la 1969, cu aplic.art.5)Noul Cod penal.

În temeiul prevederilor art. art.20 rap. la art.174)Codul penal din 1969 raportat la art. 65 alin. 2 și 3 Cod penal din 1969, aplică inculpatului C. V., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 (doi) ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) Cod penal, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a Codul penal din 1969, art. 34 lit. b) Codul penal din 1969 și art. 35 al.1) Codul penal din 1969, se vor contopi pedepsele aplicate în prezenta cauză și se va dispune ca inculpatul C. V. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a -II - a) și b) Cod penal din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

Raportat la cauza Hirst contra Marii Britanii, va interzice inculpatului C. N. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective și lit. b) Cod penal din 1969 - acela de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969, față de soluția de condamnare instanța considerându-l nedemn de exercitarea acestor drepturi.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală.

Gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și inculpatului.

Tribunalul consideră că scopul educativ al pedepsei față de inculpatul C. V. poate fi atins doar cu executarea efectivă a acesteia, deci prin privare de libertate, însă această privare de libertate nu se impune a fi luată pe un termen lung, ci pe o durată care să-i dea ocazia inculpatului să realizeze gravitatea faptei, dar în același timp să-i asigure și posibilitatea reintegrării în societate, reintegrare care ar fi mai dificilă, în situația unui termen mai lung de detenție.

Această convingere este fundamentată pe modalitatea în care a acționat inculpatul, pe condițiile în care aceste infracțiuni au fost comise si anume pe fondul unei indignări ca urmare a faptului că vătămatul a primit-o la el pe fosta concubină a inculpatului si pe posibilitatea repetării unor astfel de fapte, în cazul lăsării în libertate a acestuia.

Cu privire la latura civilă, partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000 lei.

Neindividualizându-le ca fiind materiale sau morale, instanța apreciază că aceste daune reprezintă prejudiciul moral suferit de partea vătămată, ca urmare a săvârșirii faptei de către inculpat, respectiv suferințele cauzate si timpul petrecut de partea vătămată pentru vindecare.

Pentru a stabili acest aspect, instanța are în vedere si Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei, se va avea în vedere că au existat prejudicii morale decurgând din: internarea părții vătămate în spital, traumele fizice, astfel cum sunt reliefate de raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, și psihice suferite, sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

Având în vedere leziunile traumatice descrise în actele medicale, suferințele inerente cauzate, efortul suplimentar ce se impune a fi depus în vederea reintegrării socio-profesionale, Tribunalul apreciază drept justă acordarea sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal.

S. de Ambulanță Județean V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 411 lei, cu titlu de daune materiale, iar S. M. „D. Castroian” Huși s-a constituit parte civilă cu suma de 1.680 lei, cu titlu de daune materiale.

Față de aceste aspecte, în baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, având în vedere și prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, se vor admite acțiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părțile civile P. C., S. M. „D. Castroian” Huși și S. de Ambulanță Județean V. în contradictoriu cu inculpatul C. V. și în consecință:

Instanța va obliga pe inculpatul C. V. la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă P. C., domiciliată în ., jud. V., la plata sumei de 411 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S. de Ambulanță Județean V., cu sediul în V., ., jud. V., precum și la plata sumei de 1.680 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă S. M. „D. Castroian” Huși.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, va dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul C. V. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 272 și art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpatul C. V. la plata către stat a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care, suma de 375 lei, cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Suma de 500 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu( 300 lei - delegația nr. 99/05.02.2014 pentru inculpatul C. V. în cursul judecății și 200 lei-delegația nr. 247 din 26.03.2014 pentru inculpatul C. V. în procedura camerei preliminare) va rămâne în sarcina statului și va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.”

Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2014 a Tribunalului V. s-a dispus îndreptarea erorii materiale a sentinței penale nr.435 din 15.10.2014 în sensul că: în loc de „În baza art. 33 lit. a Codul penal din 1969, art. 34 lit. b) Codul penal din 1969 și art. 35 al.1) Codul penal din 1969, contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul C. V. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a) și b) Cod penal din 1969 pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale..” se va citi: „În baza art. 33 lit. a Codul penal din 1969, art. 34 lit. b) Codul penal din 1969 și art. 35 al.1) Codul penal din 1969, contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul C. V. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a) și b) Cod penal din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.”

În termen legal, împotriva acestei hotărâri și a încheierii de îndreptare a erori materiale, a declarat apel procurorul de la P. de pe lângă Tribunalul V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul procurorului de la P. de pe lângă Tribunalul V. vizează nelegalitatea și netemeinicia sentinței de fond, sub următoarele aspecte:

- hotărârea este nelegală deoarece, deși s-a reținut în sarcina inculpatului C. V. atât cauze de agravare (concursul de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a Vechiul Cod penal) cât și cauze de atenuare (tentativa prev. de art. 20 Cod penal și circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. l lit. a și c Vechiul Cod penal), s-a omis reținerea de către instanță la încadrarea juridică a art.80 din Codul penal din 1969, care se referă la concursul dintre cauzele de agravare și atenuare.

- hotărârea este netemeinică deoarece pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și violare de domiciliu, în urma reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit. a și c Cod penal din 1969, nu este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite, afectând scopul urmărit de legiuitor în vederea reeducării inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Conform prevederilor art.72 alin. l din Codul penal din 1969, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform prevederilor art.80 alin.2 din Codul penal din 1969, în caz de concurs între circumstanțe agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

Având în vedere criteriile legale de individualizare a pedepsei, se apreciază că se impunea a-i fi aplicată inculpatului o pedeapsă mai aspră față de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise, care rezultă din modul și împrejurările în care a fost săvârșită și din urmările acesteia.

De asemenea, încheierea pronunțată la data de 21.10.2014 prin care Tribunalul V. a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale cf. disp. art. 278 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, după ce reprezentantul Ministerului Public a declarant apel la data de 20.10.2014, este lovită de nulitate absolută cf. disp. art.281 alin. l lit. a și d Cod procedură penală, dar și pentru faptul că se modifică cuantumul pedepsei complementare pe care inculpatul o avea de executat prin pedeapsa finală stabilită de instanța de judecată.

Examinând apelul declarat, sub aspectul motivelor invocate, dar și din oficiu în conformitate cu principiul înscris în art. 417 cod proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele:

Din analiza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești asupra fondului, Curtea reevaluând probatoriul administrat, reține ca și situație de fapt baza factuală expusă de prima instanță, reține că:

În seara de 14.08.2013, în jurul orelor 2o.oo, pe fondul unor discuții contradictorii și fiind gelos, inculpatul C. V. a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate P. C. din satul Văleni, . și i-a aplicat acesteia lovituri cu un cuțit în zona toraco - abdominală, cauzându-i leziuni traumatice grave, individualizate medico-legal, punându-i în primejdie viața, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 24-25 zile.

Faptele comise de către inculpatul C. V. au fost probate prin coroborarea probelor administrate în cele două faze procesuale, respectiv: procesul verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral din 14 august 2013; procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciar-operative anexă; Raportul de expertiză medico-legală nr. 21 O/E din 17 septembrie 2013 întocmit de către SML V. pentru partea vătămată; declarația părții vătămate P. C.; declarațiile martorilor: P. M. și C. C.; declarațiile și recunoașterile învinuitului, în cursul urmăririi penale.

Evaluând unitar probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost expus, instanța de apel constată că faptele inculpatului și vinovăția acestuia au fost confirmate fără dubiu, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea acestuia și, pe cale de consecință, antrenată răspunderea penală pentru faptele reținute în sarcina acestuia, aspecte ce nu comportă critici.

Anterior analizării aspectelor de netemeinicie și nelegalitate invocate în apelul formulat, având în vedere că acestea vizează modul de individualizare a pedepsei, și având în vedere că sub acest aspect sunt supuse analizei reglementările din cele două coduri penale, se impune precizarea că, în raport de decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, potrivit căreia aprecierea cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se va realiza în mod global pe instituții, și nu în mod autonom, precum și în raport de criteriile avute în vedere la efectuarea unei astfel de aprecieri, referitoare la condițiile de încriminare, la limitele de pedeapsă, la condițiile de sancționare și tratamentul juridic al recidivei postexecutorii, la condițiile de existență și efectele circumstanțelor atenuante legale, și în raport de situația concretă a inculpatului din prezenta cauză, în mod just prima instanță a stabilit ca lege penală mai favorabilă Codul penal din 1968. De altfel, instanța de judecată a motivat amplu și a reținut în mod corect aplicarea legii vechi ca fiind mai favorabilă inculpatului C. V., în conformitate dispozițiile Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României care a statuat faptul că la stabilirea pedepsei principale, se va avea în vedere - în ansamblu — legea penală mai favorabilă inculpatului.

Așa fiind, analiza criticilor formulate în apel urmează a se raporta la dispozițiile incidente din codul penal din 1968.

Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal din 1968, instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul incriminator, astfel cum acestea au fost reduse.

Referitor la individualizarea judiciară, se spune că „este operațiunea judecătorească de determinare a sancțiunii care urmează să fie efectiv aplicată, în limitele impuse de tariful abstract, cu modificările lui legale sau chiar în afara acestor limite, dar în măsura îngăduită de lege”. Din această definiție, rezultă că individualizarea judiciară este făcută numai de instanța de judecată și prin ea se determină sancțiunea concretă pentru infracțiunea comisă, cu respectarea limitelor speciale (minime și maxime) prevăzute de lege și chiar cu depășirea acestor limite în cazul constatării cauzelor de agravare sau de atenuare. Individualizarea este, în același timp, un proces care se adaptează prin menirea sa la realitățile sociale și juridice, la evoluția politicii penale, dar, mai ales, la felul în care sunt percepute anumite tipuri de infracțiuni la un moment istoric dat.

În efectuarea operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii, trebuie să se aibă în vedere fapta comisă de infractor (gravitate, mod de săvârșire, urmări, etc.), dar și o evaluare a situației personale a infractorului în raport cu pericolul social al acestuia pentru ordinea publică (forma de vinovăție, antecedente, starea psiho - fizică, starea de pericol, etc.).

Conform art. 72 cod penal din 1968, „(...) la stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana fizică se ține seama de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gravitatea faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”. Spre deosebire de individualizarea legală care realizează numai prevenția generală, individualizarea judiciară realizează atât prevenția generală, cât și prevenția specială prin constrângerea și reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului. În N. C. penal se arată caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, care trebuie să se reflecte în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În acest context, Curtea reține, că instanța fondului nu a făcut o apreciere justă a acestor criterii față de inculpatul dedus judecății, în raport de conținutul concret al activității infracționale reținute în sarcina acestuia, de urmările produse și cele care s-ar fi putut produce, și nici în raport de persoana inculpatului.

Curtea reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată are obligația de a analiza toate împrejurările de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora.

Este real că prima instanță a stabilit în mod corespunzător faptul că există infracțiunea și că fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma cerută de lege pentru a atrage răspunderea penală, însă nu a transpus în mod optim în planul individualizării pedepsei toate elementele circumscrise faptei comise și persoanei inculpatului apelant. În acest context, Curtea observă consecințele deosebit de grave produse asupra vieții și integrității corporale a părții vătămate, care, în urma violențelor exercitate de către inculpat, a suferit leziunile descrise în actul medical, leziuni ce au necesitat, la acel moment inițial un număr de 23-25 zile de îngrijiri medicale, de tipul plăgii tăiate-înțepate penetrante în cavitatea abdominală, cu eviscerație de mare epiplon, hemoperitoneului și plăgii tăiate, acestea putând fi produse prin lovire cu obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, aplicate în număr de aprox. două lovituri, la nivelul regiunii epigastrice și regiunii scapulare stângi, nefiind puse în evidență leziuni de apărare, relevă, pe de o parte, violența deosebită a agresiunii exercitate de către inculpat asupra părții vătămate, iar, pe de altă parte, faptul că viața părții vătămate a fost salvată doar în urma intervențiilor medicale calificate, fiind necesară intervenția chirurgicală imediată.

Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, faptele nu au fost comise în mod spontan, ci au fost premeditate datorită faptului că inculpatul C. V. s-a înarmat cu un cuțit luat din casa mamei sale nevăzătoare și a mers de la domiciliul său, din . Banului, jud. V., până la locuința părții vătămate P. C. în ., jud. V., timp suficient să se răzgândească să săvârșească vreo faptă penală. Însă, ajuns la domiciliul părții vătămate, inculpatul fără a cere voie să intre, nu a mai solicitat concubinei să se întoarcă la el cum făcuse anterior, a intrat pe portiță de acces laterală, pe care a scos-o din balamale și a sprijinit-o de gard, pe unde a și fugit după agresiune, după care a pătruns în curte fără drept, fiind observat în ultima clipă de către partea vătămată C. V., care făcea mâncare la un grătar și a strigat la C. C. să fugă, aceasta refugiindu-se în casă, încuind ușa de frică.

Chiar dacă inculpatul a încercat să invoce o stare de provocare nedovedită (în sensul că partea vătămată 1-a atacat primul cu un par), din coroborarea probatoriului administrat în cauză rezultă contrariul: inculpatul C. V. a fost cel care a atacat primul partea vătămată care, observând că este înarmat cu un cuțit cu lama de 20-30 cm, a încercat să fugă în casă, agresorul înfigându-i cuțitul în spate, după care 1-a înfipt încă o dată și 1-a tăiat în zona abdominală cu eviscerație de mare epiplon și hemoperitoneu, răni ce au pus în primejdie viața acestuia prin potențialul septic și hemoragie, fiind necesară intervenția chirurgicală, după care a fugit de la locul faptei și a aruncat corpul delict, ce nu a mai fost găsit de către organele de cercetare penală. Prin Raportul de expertiză medico-legală nr.210/E/17.09.2013 întocmit în cauză se stabilește faptul că nu au fost identificate leziuni de apărare, iar pentru vindecare au fost necesare 24-25 zile de îngrijiri medicale.

Rezultă din actele și lucrările dosarului, că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanței atenuante prev. 74 lit. a Cod penal din 1968, constând în „ conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii"", în sensul că acesta nu are antecedente penale, aspect corect reflectat de cazierul judiciar, dar a fost ignorat aspectul că inculpatul C. V. nu era la primul contact cu legea, penală fiind condamnat anterior prin sentința penală nr. 676 din 14.04.1994 de Judecătoria V. la pedeapsa închisorii de 1 an cu aplicarea art.81 Cod penal pentru art. 208-209 Cod penal, faptă pentru care a intervenit reabilitarea de drept.

Alăturat acestor circumstanțe relative la situația de fapt, instanța de apel urmează să remarce și atitudinea inculpatului, atât cea socială, cât și cea privitoare la faptele pentru care este judecat în prezenta cauză. Astfel, din probatoriul administrat în cauză, se constată faptul că inculpatul era cunoscut în . recalcitrantă, neintegrată social, fără copii, a trăit în concubinaj de 14 ani cu numita C. C., iar pe fondul consumului exagerat de alcool, provoca scandaluri și o bătea în mod frecvent, motiv pentru care aceasta 1-a și părăsit.

De asemenea, în mod nejustificat a fost reținută de prima instanță și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal din 1968, constând în: „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în timpul procesului...". Or, în condițiile în care inculpatul a fost prezent o singură dată la urmărirea penală (la data de 21.10.2013 când a fost găsit întâmplător de către organele de poliție pe raza satului Pădureni, corn. Pădureni, jud. V. și a fost prezentat organelor de cercetare penală conform procesului - verbal de la fila 62 dosar urmărire penală) context în care, în aceeași zi, a fost dată declarația olografa, i s-au prezentat drepturile și obligațiile procesuale și a fost luată declarația de inculpat, după care nu s-a mai prezentat la nici un termen, deși a fost citat telefonic la datele de 08.01.2014 și 13.01.2014, iar la domiciliu nu a mai fost găsit, așa cum rezultă din procesului-verbal de căutare întocmit în urma mandatului de aducere din data de 27.01.2014( filele 55-58 dos. urm. pen.), motiv pentru care s-a constatat imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală prin Referatul din data de 29.01.2014, fila 64 ds. urm. pen.

Și în fața instanței de judecată inculpatul a avut aceeași atitudine nepăsătoare în sensul că nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, deși avea cunoștință de acest proces deoarece la data de 07.02.2014 a semnat personal pentru primirea plicului cu actele de procedură pentru camera preliminară, adică i-a fost comunicat rechizitoriul și a fost informat cu privire la drepturile și obligațiile procesuale pe care le are. Însă inculpatul C. V. nu doar că a refuzat sa se prezinte în fața instanței de judecată, dar nu a mai fost de găsit nici la domiciliu legal (plicurile întorcându-se cu mențiunea „ destinatar plecat definitiv de la domiciliu"), nici pe raza corn. Pădureni, așa cum rezultă din mandatele de aducere și citațiile trimise la termenele de judecată, acordate special pentru ca inculpatul C. V. să se prezinte, motiv pentru care se poate aprecia că acesta se sustrage de la urmărirea penală .

Mai mult decât atât, cu ocazia singurei declarații pe care inculpatul a dat-o în fața autorităților, acesta nu a recunoscut fapta de tentativă de omor, declarând că nu a avut intenția de a-1 ucide pe P. C., ba dimpotrivă, el a fost „victima" atacată de partea vătămată și doar „ s-a apărat" fiind lovit cu un par, care s-ar fi rupt de brațul lui, considerând că a fost provocat, variantă infirmată de probatoriul administrat în cauză. Imediat după comiterea agresiunii, inculpatul a părăsit curtea locuinței și s-a îndreptat spre . pe raza satului Ibănești a rupt cuțitul corp delict și 1-a aruncat pe o . arată ulterior, astfel că, acesta nu a mai fost găsit de către organele de cercetare penală, inculpatul C. V., după ce a fost găsit întâmplător prin altă comună și i s-au luat o singură dată toate declarațiile posibile la acel moment procedural, refuzând orice colaborare cu organele de cercetare penală .

Toate aceste împrejurări evidențiate de instanța de apel și relevate de actele și lucrările dosarului, sunt suficiente să imprime faptelor un caracter grav, fiind nesusținută opțiunea instanței de fond privind acordarea circumstanțelor atenuante, cuantumul de pedeapsă aplicat fiind derizoriu, impunându-se aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, care să reflecte gradul de pericol social al faptelor și al inculpatului.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Așa fiind, având în vedere că împrejurările reținute de prima instanță nu pot justifica nici pe departe caracterul de circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 cod penal din 1968, instanța de apel va proceda la înlăturarea acestora și, pe cale de consecință, să procedeze la majorarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare din infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză, potrivit limitelor legale de încriminare.

Potrivit art. 80 cod penal din 1968: ”în caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă.

În caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.”

Având în vedere dispoziția instanței de apel de înlăturare a circumstanțelor atenuante, nemaisubzistând situația premisă prevăzută de art. 80 cod penal din 1968, și avută în vedere în apelul procurorului, privind concursul între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, va constata că nu mai sunt incidente aceste dispoziții în cauză.

În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, Curtea reține că potrivit art. 12 alin. 1 din LPANCP, în cazul succesiunii de legi intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, în cauză fiind identificată ca lege penala mai favorabila Cod pena din 1968.

În cauză, natura faptei săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și după executarea pedepsei principale, astfel că aceste interdicții se impun a fi aplicate inculpatului ca pedeapsă complementară.

Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că apelul formulat de procuror este întemeiat, astfel că, în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. „a” cod proc. pen., va admite apelul declarat de la P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr. 435 din 15.10.2014 pronunțate de Tribunalul V., pe care o va desființa, în parte, și a încheierii de ședință din data de 21.10.2014 a Tribunalului V., pe care o va desființa integral.

În rejudecare, se va proceda conform celor mai sus menționate, în sensul că va proceda la descontopirea pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului C. V., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va înlătura aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și lit. c teza a – II - a și art. 76 cod pen. din 1968

Va majora de la 2 (doi) ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal.

Va majora de la 6 (șase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen. de la 1969, art. 5 Cod penal.

Va aplica inculpatului C. V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968 pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 cod penal, va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968.

Va stabili pedeapsă de executat pentru inculpatul C. V.: 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul declarat de procuror vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide:

Admite apelul declarat de procurorul de la P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr. 435 din 15.10.2014 pronunțate de Tribunalul V., pe care o desființează, în parte, și a încheierii de ședință din data de 21.10.2014 a Tribunalului V., pe care o desființează integral.

Rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului C. V., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen. de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c rap. la art. 76 C. pen. de la 1969, cu aplic.art.5 Noul Cod penal;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a - II-a) și b) Cod penal din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale,

Înlătură aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și lit. c teza a – II - a și art. 76 cod pen. din 1968

Majorează de la 2 (doi) ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal.

Majorează de la 6 (șase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen. de la 1969, art. 5 Cod penal.

Aplică inculpatului C. V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968 pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 cod penal, contopește pedepsele stabilite prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968.

Total pedeapsă de executat pentru inculpatul C. V.: 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1968.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2015.

Președinte, Judecător,

A. G. I. E. C.

O. M.

Grefier,

E. A.

Red./teh. C.I.E.

17.03.2015 – 2 ex.

Trib. V. – jud. G. Aoaințoaei

← Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr....		Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... →

Violarea de domiciliu (art.192 C.p.). Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violarea de domiciliu (art.192 C.p.). Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel IAŞI