Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Decizia nr. 483/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 483/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 742/99/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 483
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător D. D.
Grefier M. G.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de condamnatul – revizuient N. P., fiul lui I. și al lui M., născut la 12 Iunie 1974, deținut în prezent în P. Iași, împotriva Sentinței penale nr. 248/24.03.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 25 mai 2015, cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a doamnei procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, 09.06.2015.
CURTEA D E A P E L ,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 248/24.03.205 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, în baza dispozițiilor 459 alin.(5) din Codul de procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de către petentul-condamnat N. P., fiul lui I. și M., născut la data de 12.06.1974 în municipiul Iași, județul Iași, domiciliat în ., județul Iași, de cetățenie română, studii - 10 clase, stagiul militar satisfăcut, CNP_, în prezent deținut in P. Timișoara, privind revizuirea sentinței penale nr. 376 din data de 07.10.1999, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. 8785/1998 al aceleiași instanțe, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, în dosarul penal nr. 3817/1999.
În baza dispozițiilor art.275 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost obligat petentul - condamnat N. P. să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta din urmă, suma de 35 lei.
C. de pe prezenta sentință penală s-a comunicat administrației locului de deținere al petentului - condamnat N. P. - respectiv, P. Timișoara -, pentru luarea măsurilor corespunzătoare, precum și petentului - condamnat N. P., în prezent deținut în P. Timișoara.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin cererea înregistrată la data de 03.02.2015 pe rolul Tribunalului Iași sub nr. mai sus-menționat, petentul-condamnat (revizuientul) N. P., aflat în stare de deținere la data formulării cererii (deținut în P. Timișoara) a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 376 din data de 07.10.1999, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. 8785/1998 al aceleiași instanțe, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, în dosarul penal nr. 3817/1999.
Prin cererea formulată, revizuientul N. P. a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penallă, motivat de faptul că sentința penală a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată având la bază raportul de autopsie medico-legală întocmit în cauză privind pe victima U. C., prin care medicul legist a făcut “o apreciere eronată”, fiind “fără dubii că medicului legist i s-a arătat calea de urmat de către procurorul de caz”. Susține petentul-condamnat (revizuientul) N. P., prin cererea formulată, că prin conținutul raportului de autopsie medico-legală întocmit în cauză nu este dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta de “viol”, întrucât leziunile medicale constatate și descrise amănunțit de către medicul legist (leziuni externe orificiului anal, care însă nu au afectat sfincterul anal al victimei, nefiind constatate leziuni/ rupturi musculare specifice unei penetrări anale; prezența spermatozoizilor în secreția anală a victimei, deși nu a fost identificat și sânge în secreția anală a victimei) nu confirmă realitatea unei astfel de fapte. În plus, concluziile raportului de autopsie medico-legală întocmit în cauză, “foarte clare și categorice”, nu se corelează cu cele constatate prin buletinul de analiză nr. 5321 din data de 01.09.1998, acte medicale care probează faptul că“biologic este imposibil ca o persoană de vârsta și constituția victimei să fie violată anal printr-un act sexual cu finalizare fără a fi constatate leziuni ale sfincterului anal, sângerări la nivelul secrețiilor anale, care sunt prezente obligatoriu în astfel de cazuri în care într-adevăr a fost comisă infracțiunea de viol.“, astfel cum susține petentul-condamnat prin cererea de revizuire formulată.
Față de aceste motive, revizuientul N. P. a solicitat admiterea cererii formulate, în sensul revizuirii sentinței penale sus-menționate, susținând că se face vinovat doar de săvârșirea infracțiunii de “omor” (necontestând condamnarea sa pentru comiterea acestei infracțiuni), nu însă și de săvârșirea infracțiunii de „viol” asupra victimei U. C., pentru care a fost condamnat prin hotărârea penală nr. 376 din data de 07.10.1999, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. 8785/1998 al aceleiași instanțe.
Alăturat cererii de revizuire formulată, petentul-condamnat N. P. a atașat copia, conformă cu originalul, a raportului de autopsie medico - legală nr. 758/C/1998, întocmit de L.E.M.L. - Iași, precum și copia, conformă cu originalul, de pe decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul penal nr. 3817/1999.
În conformitate cu dispozițiile art. 459 alin. (1) din Codul de procedură penală, din dispoziția instanței, la primirea cererii de revizuire a fost fixat termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulate de către petentul-condamnat N. P., dispunându-se totodată atașarea dosarului de fond nr. 8785/1998 al Tribunalului Iași, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 376 din data de 07.10.1999, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, în dosarul penal nr. 3817/1999.
Constatând, potrivit dispozițiilor art. 456 alin. (1) din Codul de procedură penală, că petentul-condamnat N. P. a adresat cererea de revizuire instanței competente, respectiv Tribunalului Iași - ca instanță care a judecat cauza în primă instanță -, instanța a procedat, în camera de consiliu, la examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulate de către petentul-condamnatN. P..
Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța de revizuire a constatat că cererea de revizuire este formulată în termenul prevăzut de lege și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din Codul de procedură penală, respectiv de către inculpatul - parte în procesul penal inițial ce a făcut obiectul dosarului nr. 8785/1998 al Tribunalului Iași, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 376 din data de 07.10.1999, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, în dosarul penal nr. 3817/1999, prin care i s-a aplicat acestuia pedeapsa unică de 28 (douăzeci și opt) ani de închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente, respectiv: “omor deosebit de grav” și “relații sexuale între persoane de același sex”, prev. și ped. de art. 174 - 175 lit. d), h) - art. 176 lit. a) din Codul penal anterior și, respectiv, prev. și ped. de art. 200 alin. (2), (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din Codul penal anterior, fapte constând în aceea că, la data de 25.08.1998, inculpatul l-a târât pe minorul U. C., în vârstă de 9 ani, într-un lan de porumb, situat pe partea dreaptă a șoselei, la jumătatea distanței dintre localitățile Movileni și Potângeni, județul Iași, unde, profitând de imposibilitatea victimei minore de a se apăra, inculpatul a întreținut cu aceasta un raport sexual, după care inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele în partea superioară a corpului, după care a strangulat-o cu mâinile, curmându-i astfel viața. Constată așadar instanța că cererea de revizuire privește o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță penală prin care s-a soluționat fondul cauzei și că faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv. Totodată, instanța constată că cererea de revizuire formulată a fost întocmită de către petentul-condamnat cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală.
În ce privește însă temeiurile legale invocate pentru redeschiderea procedurilor penale, precum și faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea, instanța de revizuire a constatat că acestea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea. Instanța de revizuire a arăta astfel că petentul-condamnat a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, privitor la situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Acest caz de revizuire presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanța la soluționarea cauzei, în sensul prevederilor legale menționate fiind necesar ca faptele probatorii să fie noi și nu mijloacele de probă privind o faptă sau o împrejurare cunoscută de către instanță la soluționarea cauzei. Cu alte cuvinte, pe calea revizuirii nu este posibil a se prelungi probatoriul pentru fapte sau împrejurări cunoscute de către instanță și nici a se face o readministrare sau o reinterpretare a probatoriului administrat și aceasta pentru că, potrivit art. 453 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală, noi trebuie să fie faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a cauzei, iar nu aprecierea probelor făcută de instanța de revizuire. În acest context, instanța a arătat că, în sensul cazului de revizuire invocat de către petentul-condamnat, nu constituie fapte sau împrejurări noi nici apărările formulate, analizate și lămurite în ciclul procesual ordinar. Or, așa cum lesne se poate observa, pe calea cererii de față, petentul-condamnat N. P. a solicitat, în esență, reaprecierea probatoriului (privitor la raportul de autopsie medico - legală nr. 758/C/1998, întocmit de L.E.M.L. - Iași și buletinul de analiză nr. 5321 din data de 01.09.1998) ce a fost administrat cu prilejul soluționării cauzei în fond. În acest sens, instanța de revizuire a constatat, având în vedere actele și lucrările dosarului de fond nr. 8785/1998 al Tribunalului Iași, anexat la dosarul cauzei de față, precum și considerentele sentinței penale de condamnare nr. 376 din data de 07.10.1999, pronunțată de Tribunalul Iași, dar și considerentele deciziei instanței de apel nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, că înscrisurile medicale invocate de către petentul-condamnat ca probe în susținerea cererii sale de revizuire, au fost cunoscute instanței de fond și de control judiciar, care le-a administrat în ciclul procesual ordinar, pe care le-a analizat în detaliu și în raport de care, în mod corespunzător, a fost pronunțată împotriva petentului condamnarea, prin sentința penală nr. 376 din data de 07.10.1999, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, în dosarul penal nr. 3817/1999, hotărâre judecătorească prin care i s-a aplicat acestuia pedeapsa unică de 28 (douăzeci și opt) ani de închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente, respectiv: “omor deosebit de grav” și “relații sexuale între persoane de același sex”, prev. și ped. de art. 174 - 175 lit. d), h) - art. 176 lit. a) din Codul penal anterior și, respectiv, prev. și ped. de art. 200 alin. (2), (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din Codul penal anterior.
Pe de altă parte, raportat la speța concretă, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală constituie motiv de revizuire numai dacă: un astfel de caz este invocat în favoarea persoanei condamnate, situație incidentă în speța de față, precum și dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Or, analizând, prin prisma exigențelor impuse de textul de lege sus-referit, motivele învederate de către petentul-condamnat N. P. prin cererea de revizuire formulata, instanța a constatat că, pe de o parte, acestea nu constituie împrejurări sau fapte noi, care să nu fi fost cunoscute de către instanțele de judecată la soluționarea cauzei în fond, respectiv în apel, iar, pe de altă parte, ele nu sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii judecătorești de condamnare și, prin urmare, să determine achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta a fost condamnat. Arată instanța că „faptele” și „împrejurările” vizate de textul art.453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, care odată dovedite fac aplicabil cazul de revizuire indicat de către petentul-revizuient, sunt reprezentate de orice elemente cu caracter informativ, stări sau situații care nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării fondului cauzei, ceea ce însă nu e cazul în speța dată.
Pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală să fie admisibilă în principiu, este necesar să fie îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute de textul legal invocat. În aprecierea admisibilității cazului de revizuire analizat, instanța este chemată așadar să verifice, nu probele noi ce ar putea fi eventual invocate în legătură cu situația de fapt dedusă judecății, ci faptele și împrejurările (faptele probatorii) cu caracter de noutate, de natură să conducă la concluzia netemeiniciei soluției pronunțate în cauză. Având în vedere aceste limite ale revizuirii, astfel cum s-a relevat deja, în această procedură nu poate fi admisă o prelungire a probatoriului pentru dovedirea unor împrejurări deja cunoscute și analizate, după cum nu este permisă nicio nouă apreciere sau reevaluare a probelor deja administrate pentru a se ajunge la conturarea unei situații de fapt diferite de cea reținută cu autoritate de lucru judecat de instanțele de fond, în baza propriei convingeri și în urma aprecierii proprii a probatoriului deja administrat.
Prin urmare, instanța a constatat că în susținerea cererii de revizuire formulate, petentul nu a înțeles să invoce fapte probatorii noi, de natură a evidenția netemeinicia sentinței penale nr. 376 din data de 07.10.1999, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, în dosarul penal nr. 3817/1999), revizuientul limitându-se la indicarea unor mijloace de probă, respectiv: raportul de autopsie medico- legală nr. 758/C/1998, întocmit de L.E.M.L. - Iași și buletinul de analiză nr. 5321 din data de 01.09.1998, invocate în cadrul acelorași apărări vechi și care au fost cunoscute instanțelor de judecată (prima instanță și instanța de apel) care au pronunțat în cauză hotărârea privind condamnarea petentului. Or, revizuirea este o cale extraordinară de atac de reformare a unei hotărâri judecătorești definitive care conține o rezolvare a fondului cauzei, un mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt (în sensul că instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă ce conține o gravă eroare de fapt este chemată să retragă hotărârea în realizarea principului aflării adevărului și cu înfrângerea principiului autorității lucrului judecat), ceea ce nu cazul în speța concretă.
Pe cale de consecință, analizând motivele invocate de către revizuientul N. P. prin cererea formulată, așa cum au fost acestea expuse anterior, instanța a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu, respingând-o, întrucât motivele invocate de către revizuient nu se subsumează cazului de revizuire prevăzut de art.453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, sub aspectul îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor cerute de prevederile legale invocate.
*
Raportat la toate aceste motive, în baza considerentelor sus-expuse, instanța a constatat că cererea formulată de către petentul-condamnat N. P. privind revizuirea sentinței penale nr. 376 din data de 07.10.1999, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr. 8785/1998 al aceleiași instanțe, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 55 din data de 24.02.2000 a Curții de Apel Iași, în dosarul penal nr. 3817/1999, este inadmisibilă în principiu, sens în care, în baza dispozițiilor art. 459 alin.(5) din Codul de procedură penală, a respins-o ca atare.
În baza dispozițiilor art.275 alin. (2) din Codul de procedură penală, l-a obligat pe petentul - condamnat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta din urmă, suma de 35 lei.
C. de pe prezenta sentință penală s-a comunicat administrației locului de deținere al petentului - condamnat - respectiv, P. Timișoara -, pentru luarea măsurilor corespunzătoare, precum și petentului - condamnat, deținut în P. Timișoara.
În termen legal hotărârea primei instanțe a fost apelată de revizuientul N. P., criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale de revizuire întrucât motivele invocate se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de lege.
Susține revizuientul că s-a dispus, în mod greșit, condamnarea sa pentru infracțiunea de viol, hotărârea de condamnare pronunțată fiind rezultatul interpretării eronate a actelor medicale existente în cauză, respectiv a raportului de autopsie medico – legală și a buletinului de analiză, considerând că se impune efectuarea unei noi expertize medico – legale.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința apelată în raport cu motivele invocate de condamnatul revizuent, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, procedând la efectuarea verificărilor impuse de etapa admisibilității în principiu, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică întrucât motivele invocate în susținerea cererii nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 453 Cod procedură penală pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive.
Astfel, din interpretarea dispozițiile art. 453 alin. 1 și 2 Cod procedură penală rezultă că solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare nu se poate întemeia pe critici aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare a acestuia, conținutului situației de fapt stabilită pe baza materialului probator existent în cauză ori modalității de individualizare a pedepsei ori de cuantificare a despăgubirilor civile și nici pe solicitarea administrării unor probe sau a readministrării celor deja administrate în timpul procesului penal deoarece acesta ar conduce la o prelungire ori după caz, la o reapreciere a probatoriului după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, ci, trebuie să se fundamenteze pe relevarea fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi (ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul judecării cauzei și dovedesc netemeinicia hotărârii), fie a săvârșirii unor fapte penale în legătură cu cauza respectivă, fie a existenței mai multor hotărâri
judecătorești definitive care nu se pot concilia sau a întemeierii hotărârii pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire promovată de condamnatul N. P., rezultă că acesta nu a învederat nicio astfel de împrejurare care să facă admisibilă solicitarea de revizuire a sentinței penale nr. 376 din 7.10.1999 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 8785/1998.
În mod corect, prima instanță a constatat că împrejurarea invocată de revizuient nu se circumscrie niciunui caz dintre cele prevăzute de art. 453 Cod procedură penală.
Nu se poate solicita, pe calea revizuirii, readministrarea probelor și o nouă analiză a probelor deja administrate, în scopul modificării soluției deja pronunțate, pe calea revizuirii.
Susținerile revizuientului referitoare la modul de soluționare a cauzei – respectiv aprecierea greșită a probatoriului administrat și reținerea eronată a vinovăției sale în comiterea faptei de viol sunt aspecte ce exced cadrului procesual al revizuirii, fiind aspecte ce pot fi cenzurate și verificate doar cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac împotriva hotărârii.
Eventualele critici referitoare la aceste aspecte puteau fi invocate și respectiv analizate cu ocazia soluționării în fond a cauzei ori a apelului sau recursului îndreptate împotriva hotărârii de condamnare.
Revizuientul, în calitate de inculpat, nu a înțeles să conteste în fața instanței de fond ori în căile ordinare de atac modul de soluționare a acțiunii penale dedusă judecății, nefiind admisibilă o reformare a soluției în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Pentru aceste considerente, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de revizuire, soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.
În consecință, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul N. P. împotriva sentinței penale nr. 248 NCPP din 24.03.2015 a Tribunalului Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul N. P. împotriva Sentinței penale nr. 248 NCPP din 24.03.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Obligă condamnatul – apelant să plătească statului suma de 200 lei, în care a fost inclus onorariul de 100 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.
Președinte,Judecător,
G. S. D. D.
Grefier,
M. G.
Red. D.D.
Tehnored. M.G.
6ex/17.06.2015
Tribunalul Iași: jud. G. L. G.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 72/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 71/2015.... → |
|---|
