Sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP). Hotărâre din 20-02-2015, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 14212/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI – NCPP

Ședința publică din 20.02.2015

Completul constituit din:

Președinte: T. C. G.

Judecător: S. E.

Grefier: R. E. M.

Decizia penală nr. 122

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul D. C. F. împotriva sentinței penale nr. 1939/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 09.02.2015, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a domnului procuror C. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20.02.2015.

Curtea,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 1939/03.07.2014, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:

„În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Iași cu inculpatul D. C.-F., fiul lui D. și R., născut la data de 28.03.1988 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. G., ., ., jud. Cluj, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Iași, ., ., etaj 4, . D. D.) posesor al CI ., nr._, eliberat de SPCLEP G., CNP:_, cetățean român, studii medii, fără obligații militare, necăsătorit, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr._/P/2011.

În baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea de către inculpatul D. C.-F., cu datele de stare civilă menționate mai sus, în data de 18/19.09.2011, a infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr._/P/2011.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită inculpatului D. C.-F. prin prezenta sentință penală pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 85 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului executarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarei obligații:

a) să nu conducă nici un autovehicul;

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e), mai sus menționate, se vor comunica de către inculpat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală cu referire la art. 88 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită prin prezenta sentință penală și a dispunerii aplicării și executării acesteia.

Constată că inculpatul a fost asistat, în cursul urmăririi penale și a judecății de către un apărător ales.

În temeiul art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale.”

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

„În data de 23.04.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Iași cu inculpatul D. C.-F., fiul lui D. și R., născut la data de 28.03.1988 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. G., ., ., jud. Cluj, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Iași, ., ., etaj 4, . D. D.) posesor al CI ., nr._, eliberat de SPCLEP G., CNP:_, cetățean român, studii medii, fără obligații militare, necăsătorit, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr._/P/2011.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în dimineața zilei de 19.09.2011, orele 02,02, inculpatul a condus autoturismul marca Daewoo Nubira, înmatriculat in Rep. Italia, cu numărul BM-873-BC, pe drumurile publice din mun. Iasi, respectiv pe . momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge; mai exact, la momentul prelevării primei probe biologice, de la ora 03,15, inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,55 g%0, iar la momentul celei de-a doua prelevări, îmbibația alcoolică era de 1,45 g %0 alcool pur în sânge.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Iași, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 Cod procedură penală.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt, ce se întemeiază pe următoarele probe, ce au fost administrate în cursul urmăririi penale:

-proces-verbal de constatare

-rezultat alcooltest

-buletin de analiză toxicologica-alcoolemie nr 1717-8/A din 19.09.2011, buletin examinare clinică și proces-verbal de prelevare a probelor biologice

-declarații martori: B. L. M.,C. I.,Topa M. L., B. M. B.

-adresa IPJ lasi, Serviciul Cabinet nr._ din 17.12.2012

-declarații inculpat D. C. F.

In cursul nopții de 18/19.09.2011, in intervalul orar 2200-0 1 00, inculpatul D. C. F. se afla împreună cu mai mulți prieteni . Complexul Studențesc T. V., context in care a consumat băuturi alcoolice ( potrivit celor declarate de inculpat, un număr de patru sticle cu bere alcoolizată, de 0,5 litri fiecare, în total cantitatea de 2000 ml, precum și 50 ml whisky).

În noaptea de 19.09.2011, după orele 0130, inculpatul D. C. F. s-a urcat la volanul autoturismului marca Daewoo Cielo, cu numărul de înmatriculare BM-873-BC pe care l-a condus pe traseul bld. T. V. - . de a ajunge în zona Piața 2 Băieți.

În jurul orelor 02:02, în timp ce inculpatul conducea autoturismul Daewoo Nubira pe . a intra în intersecția cu . exploziei anvelopei din dreapta față, a pierdut controlul asupra comenzilor autoturismului, intrând în coliziune cu autoturismele marca Opel Corsa cu numărul de înmatriculare_, marca Hyundai cu numărul de înmatriculare_ și Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ .

Potrivit relațiilor oferite de IPJ lasi, Serviciul Cabinet, apelul la numărul de urgente,112 a fost efectuat de martorul C. I., la orele 02,02 din data de 19.09.2011.

Organele de poliție sosite la fața locului, l-au identificat pe conducătorul autoturismului marca Daewoo Cielo, cu numărul de înmatriculare BM-873-BC, in persoana inculpatului D. C. F..

Întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul Drager .-0131, rezultând conform testului nr._ din data de 19.09.2011, ora 2055, o alcoolemie in aerul expirat de 0,69 mg/l.

Prin procesul verbal din data de 19.09.2011 organele de cercetare penală din cadrul Politiei Municipiului lasi, Biroul Rutier, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că dimineața zilei de 19.09.2011, orele 02,02, inculpatul D. C. F. a condus autoturismul marca Daewoo Nubira, înmatriculat in Rep. Italia, cu numărul BM-873-BC, pe .. Iași, având o îmbibație de 0,69 mg/l alcool pur in aerul expirat.

In prezenta martorilor asistenți, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager .-0131, rezultând o valoare a alcoolemiei de 0,69 mg/l alcool pur in aerul expirat .În acest sens sunt și declarațiile martorilor Buzila L. M. și C. I. din care reiese că au fost prezenți în momentul în care inculpatul D. C. F. a fost testat alcoolscopic de către organele de poliție.

Ulterior, inculpatul D. C. F. a fost condus la spitalul „Sfândul S." lași în vederea prelevării de probe biologice.

Conform cererii de analiza și buletinului de examinare clinică, inculpatul D. C. F. a fost supus examinării clinice, concluziile buletinului de examinare clinică stabilind că acesta „pare" sub influența alcoolului. Inculpatului i-au fost recoltate două probe de sânge, la data de 19.09.2011, la ora 03,15 și la ora 04,15.

Conform buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1727-8/A din 19.09.2011, inculpatul avea la ora 03,15 a zilei de 19.09.2011 o îmbibație de 1,55 g%0 alcool pur în sânge, iar la ora 04,15 o îmbibație de 1,45 g%0 alcool pur în sânge.

întrucât prelevarea probelor biologice s-a realizat la un interval de circa 73 minute de la momentul producerii evenimentului rutier, la data de 05.08.2013 organul de cercetare penală a dispus prin ordonanță efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei inculpatului (potrivit normelor metodologice care erau în vigoare la momentul respectiv).

Conform raportului de expertiză medico - legală nr. 4507 din 29.08.2013 privind calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatului D. C. F., s-a apreciat că, in funcție de valorile de la analiza chimica a sângelui, proba științifica si certa, coroborata cu momentul ingestiei de băuturi alcoolice, la data de 19.09.2011, orele 02,02,, acesta ar fi putut avea o alcoolemie teoretica de cea 1,70 g %o.

Calculul valorii alcoolemiei a demonstrat faptul că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice în împrejurările declarate pe parcursul cercetărilor, rezultatul expertizei de calcul retroactiv raportat la consumul de băuturi declarat, neîncadrându-se în limita de credibilitate de ± 10%, admisă de metodologia de calcul.

Audiat după începerea urmăririi penale in cauza, inculpatul D. C. F. a recunoscut si regretat fapta, arătând că în noaptea de 18-19.09.2011, în timp ce se afla la barul Chilout din complexul Studențesc T. V., în intervalul orar 2200 -0100, a consumat 4 patru sticle cu bere alcoolizată de 500 ml fiecare și 50 ml de wisky J.B., după care a condus autoturismul marca Daewoo Nubira pe traseul bld. T. V. -. exploziei anvelopei din dreapta față a pierdut controlul asupra autoturismului intrând în coliziune cu 3 trei autoturisme parcate.

În drept, fapta inculpatului care, în dimineața zilei de 19.09.2011, orele 02,02, a condus autoturismul marca Daewoo Nubira, înmatriculat in Rep. Italia, cu numărul BM-873-BC, pe drumurile publice din mun.lasi, respectiv pe . momentul prelevării probelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, prevăzută de art. 336 alin.(1) C.pen cu aplicarea art. 5 C. pen.

În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, iar maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 C. procedură penală,. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales, cu împuternicire avocațiala . /_/2014 din data de 31.03.2014.

Instanța ține să sublinieze că, raportat la conținutul inițial al acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză, acționând în conformitate cu prevederile art. 484 Cod procedură penală, a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași complinirea omisiunilor referitoare la locul încheierii acestui acord, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul acordului, având în vedere art. 482 lit. a și e Cod procedură penală; s-a solicitat totodată să se precizeze dacă raportat la conținutului Deciziei nr. 265 din 06.05.2014 a Curții Constituționale, ce a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, înțeleg să mențină încadrarea juridică a faptei și modalitatea de executare a pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.

P. de pe lângă Judecătoria Iași, prin adresa înregistrată la 23.06.2014 a răspuns solicitărilor instanței, făcând referiri exprese la locul încheierii acordului și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege; s-a menționat însă că prevederile legale nu permit modificări ale acordului de recunoaștere a vinovăției astfel încheiat, motiv pentru care înțeleg să-l mențină.

Raportat la această împrejurare, instanța a avut în vedere că Decizia nr. 265 din 06.05.2014 a Curții Constituționale, ce a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, în conformitate cu care „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”, este general obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.

Mai mult decât atât, fiind vorba de o decizie prin care s-a statuat asupra constituționalității interpretării unei dispoziții legale, rezultă că, indiferent de orientările jurisprudențiale anterioare în materie, singura interpretare posibilă a textului art. 5 Cod penal este cel apreciat drept constituțional în conformitate cu decizia Curții.

În aceste condiții, conținutul concret al acordului de recunoaștere a vinovăției, în care se stabilise că legea penală mai favorabilă este Codul penal actual în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, fiind reținute prevederile art. 336 alin. 1 Cod penal, dar că este mai favorabilă modalitatea de executare a pedepsei reglementată de dispozițiile Codului penal din 1968, fiind negociată și propusă suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în conformitate cu prevederile art. 81 Cod penal din 1968 nu era susceptibil de a fi admis în forma în care fusese întocmit și negociat.

S-a avut însă în vedere că potrivit prevederilor art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, în cazul admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța are posibilitatea de a dispune oricare din soluțiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4 Cod procedură penală, cu singura condiție de a nu crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord.

Instanța a apreciat astfel că pedeapsa negociată, de 1 (un) an închisoare este pe deplin proporțională cu gravitatea și circumstanțele de comitere a faptei, fiind de altfel stabilită la nivelul minimului special prevăzut pentru infracțiunea care a făcut obiectul acordului.

În continuare, a ajuns ca concluzia că soluția amânării aplicării acestei pedepse, în conformitate cu prevederile art. 83 Cod penal, pe de o parte satisface exigențele de constituționalitate și, pe de altă parte este pe deplin proporțională cu gravitatea concretă a faptei și posibilitățile de îndreptare ale inculpatului, pe care le consideră ca fiind ridicate.

În sensul celor anterior expuse, instanța reține că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 83 Cod penal, astfel:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiții în prezenta cauză, instanța constată că s-a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare în sarcina inculpatului, acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Relativ la persoana inculpatului, reține că acesta are un loc de muncă și prezintă posibilități reale de îndreptare, exprimându-și regretul cu privire la fapta săvârșită; în același timp, prezentând, în opinia instanței, capacitatea de a înțelege pericolul social al faptei comise și de a nu mai comite astfel de fapte în viitor.

Având în vedere argumentele expuse anterior, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor legale prevăzute de art. 83 C. pen. pentru a dispune amânarea aplicării pedepsei, apreciind că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

De asemenea, în pofida susținerilor inculpatului, prin apărătorul ales, instanța consideră că instituția amânării aplicării pedepsei, conform art. 83 Cod penal actual, ce urmează a fi aplicată în cauză este mai favorabilă pentru inculpat decât suspendarea condiționată a executării pedepsei în conformitate cu prevederile art. 81 Cod penal din 1968, din următoarele motive:

- suspendarea condiționată presupune în mod implicit o soluție de condamnare, amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o soluție de condamnare și deși instanța stabilește o pedeapsă, aceasta nu se mai aplică dacă persoana față de care s-a dispus această soluție nu săvârșește o nouă infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere;

- persoana față de care s-a dispus amânarea nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, la suspendarea condiționată condamnatul este reabilitat de drept abia după expirarea termenului de încercare;

- durata termenului de supraveghere la amânare este unul fix de 2 ani, spre deosebire la suspendarea condiționată a executării pedepsei, unde termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani;

- fiind o soluție de condamnare, în cazul suspendării condiționate se impune anularea permisului de conducere cu posibilitatea pentru condamnat de a susține un nou examen teoretic și practic în vederea obținerii unui nou permis, spre deosebire de soluția amânării aplicării pedepsei care nu atrage anularea permisului de conducere; chiar și în ipoteza în care instanța ar putea considera că se impune, ca obligație, interzicerea dreptului de a conduce vehicule pentru o anumită perioadă, potrivit art. 85 alin.(2) lit. g, acest lucru nu implică după expirarea acestei perioade, susținerea unui nou examen în vederea obținerii permisului de conducere, dreptul de a conduce fiind păstrat pe acest interval, doar exercițiul său fiind suspendat.

Pentru motivele anterior expuse, instanța În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Iași cu inculpatul D. C.-F., fiul lui D. și R., născut la data de 28.03.1988 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. G., ., ., jud. Cluj, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Iași, ., ., etaj 4, . D. D.) posesor al CI ., nr._, eliberat de SPCLEP G., CNP:_, cetățean român, studii medii, fără obligații militare, necăsătorit, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr._/P/2011.

În baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal va stabili pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea de către inculpatul D. C.-F., cu datele de stare civilă menționate mai sus, în data de 18/19.09.2011, a infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr._/P/2011.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, va amâna aplicarea pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită inculpatului D. C.-F. prin prezenta sentință penală pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 85 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului executarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarei obligații:

a) să nu conducă nici un autovehicul;

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e), mai sus menționate, se vor comunica de către inculpat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală cu referire la art. 88 Cod penal va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită prin prezenta sentință penală și a dispunerii aplicării și executării acesteia.

Va constata că inculpatul a fost asistat, în cursul urmăririi penale și a judecății de către un apărător ales.

În temeiul art. 274 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale.”

* * *

Împotriva sentinței penale nr. 1939/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ a formulat apel inculpatul D. C. F., care prin motivele de apel depuse în scris a contestat hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- în cauză, se impune, în principal, aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 3 Cod procedură penală, cu consecința pronunțării unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei și aplicarea avertismentului prevăzut de disp. art. 81 din Codul penal, având în vedere că sunt întrunite cerințele art. 80 alin. 1, lit. a) și b) din Codul penal, respectiv a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, de la data săvârșirii faptei au trecut aproape 4 ani, perioadă în care s-a integrat în societate, pagubele produse prin coliziunea de autovehicule au fost integral acoperite;

- în subsidiar, pentru aceleași argumente, în aplicarea legii penale mai favorabile, s-ar impune stabilirea unei pedepse cu amenda penală, ce este prevăzută de noua lege penală alternativ cu închisoarea;

- în terțiar, instanța de control să admită acordul de recunoaștere a vinovăției, cu condamnarea la pedeapsa amenzii ori a închisorii, cel mult în cuantumul prevăzut de acord cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art. 81 din Codul penal din 1968, instituție ce este mai favorabilă inculpatului, în comparație cu instituția amânării aplicării pedepsei, din perspectiva cauzelor ce pot determina revocarea, dar și raportat la faptul că are posibilitatea de a se prezenta pentru obținerea din nou a unui permis de conducere după trecerea unui an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Curtea, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de inculpat, precum și din oficiu cu privire la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății, constată următoarele:

Prima instanță, în baza propriului examen al tuturor probelor administrate în cauză în timpul urmăririi penale, a stabilit corect o situație de fapt ce a fost recunoscută de inculpat și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului”, reținându-se în sarcina acestuia, în esență, că, în dimineața zilei de 19.09.2011, orele 02,02, a condus autoturismul marca Daewoo Nubira, înmatriculat in Rep. Italia, cu numărul BM-873-BC, pe drumurile publice din mun. Iași, respectiv pe . momentul prelevării probelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, respectiv la momentul prelevării primei probe biologice, de la ora 03,15, inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,55 g%0, iar la momentul celei de-a doua prelevări, îmbibația alcoolică era de 1,45 g %0 alcool pur în sânge.

Față de succesiunea de legi în timp, respectiv . data de 01.02.2014 a noului Cod penal și, având în vedere situația de fapt relevată de probele administrate, prima instanță a stabilit corect că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de prev. de disp. art. 336 alin. 1 din noul Cod penal.

Având în vedere că prin acordul de vinovăție încheiat la data de 14.01.2014 legea penală mai favorabilă a fost stabilită pe instituții autonome, respectiv încadrarea juridică a faptei pe noul Cod penal, iar modalitatea de executare a pedepsei pe Codul penal din 1968, în mod legal, instanța de fond, în aplicarea Deciziei nr. 265/06.05.2014 Curții Constituționale, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile în mod global, a apreciat că dispozițiile noului Cod penal sunt mai favorabile, prin reținerea disp. art. 336 alin. 1 din Codul penal și a instituției amânării aplicării pedepsei prev. de art.83 și urm. din Codul penal.

Este evident faptul că pedeapsa stabilită de instanța de fond, în aplicarea legii penale mai favorabile, este mai blândă decât cea stabilită prin acordul de recunoaștere a vinovăției.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul pedepsei, acesta este cel negociat de către inculpat, acest cuantum orientat spre minimul special, fiind de natură să înfăptuiască în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială a inculpatului, dar și o măsură de constrângere corespunzătoare valorilor sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii.

Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatului, prima instanță a dat eficiență corespunzătoare tuturor împrejurărilor care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei aplicate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

Nu poate fi primită prima critică a apelantului referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei și nici cea referitoare la aplicarea unei amenzi penale, având în vedere că activitatea de conducere a autoturismului pe drumurile publice de către persoane care au în sânge o alcoolemie peste limita legală este deosebit de periculoasă, creând un sentiment se insecuritate pentru toți participanții la traficul rutier cărora le este pusă în pericol viața, integritatea corporală, proprietatea asupra bunurilor, valori esențiale garantate constituțional.

Având în vedere gradul de alcoolemie al inculpatului și ora târzie la care a fost depistat în trafic, Curtea apreciază că fapta reținută în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat.

Chiar dacă în timpul nopții traficul rutier este mai puțin aglomerat, conducerea unui autoturism în aceste condiții este mai dificilă necesitând un grad de atenție sporit, acesta diminuându-se semnificativ în condițiile consumului unei cantități de alcool.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare, în contextul împrejurărilor concrete în care a fost comisă fapta și al circumstanțelor legate de persoana inculpatului, prima instanță a apreciat în mod just că aplicarea unei pedepse privative de libertate în cuantum orientat spre minimul special, răspunde cerințelor legale, fiind o replică socială adecvată pericolului social concret al faptei și periculozității inculpatului și în măsură să asigure realizarea scopurilor educative și de exemplaritate a pedepsei, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor din Codul penal din 1969, în special a dispozițiilor art. 81 din Codul penal din 1969, Curtea constată că, în principal, dacă s-ar reține încadrarea prevăzută de noul Cod penal, aceasta ar încălca decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, având în vedere că s-ar ajunge la combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, aspect apreciat a fi neconstituțional.

În cazul reținerii, în mod global, a dispozițiilor legii penale vechi, respectiv disp. art. 87alin. 1 din OUG 195/2002 și art. 81 din Codul penal din 1969, modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei prin amânarea aplicării unei pedepsei, prevăzută de noul Cod penal ar fi mai favorabilă inculpatului, în primul rând prin efectele imediate a amânării aplicării pedepsei, constând în faptul că inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supus niciunei decăderi, interdicții sau incapacități, ce ar decurge din infracțiunea săvârșită.

Nu pot fi ignorate și celelalte consecințe mai favorabile inculpatului, respectiv existența unui termen de încercare mai mic cu un an dar și faptul că nu operează anularea permisului de conducere, ci doar suspendarea exercițiului acestui drept.

Este adevărat că instituția amânării aplicării pedepsei prevede măsuri de supraveghere și obligații ce se impun a fi respectate pe parcursul termenului de încercare, însă, niciuna dintre aceste măsuri și obligații nu pot fi considerate mai nefavorabile inculpatului în comparație cu consecințele unei condamnări. Nu poate fi primită susținerea apelantului că situația acestuia ar fi îngreunată prin existența unui caz suplimentar de revocare a amânării aplicării pedepsei, în afară de cazul săvârșirii unei infracțiuni în interiorul termenului de încercare, în condițiile în care această consecință nu este una directă și este condiționată de comportamentul ulterior al inculpatului, comportament ce nu poate fi prezumat a fi necorespunzător.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt motive de desființare a hotărârii apelate, în baza art. 488 alin.4 Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. C. F. împotriva sentinței penale nr. 1939/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o va menține.

Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D. C. F., fiul lui D. și R., ns. la data de 28.03.1988, împotriva sentinței penale nr. 1939/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, pe care o menține.

Obligă inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.

Președinte,Judecător,

T. C. G. S. E.

Grefier

R. E. M.

Red./Tehnored. T.C.G.

2 ex. + 3 ex./24.04.2015

Judecătoria Iași

Judecător S. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP). Hotărâre din 20-02-2015, Curtea de Apel IAŞI