Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 130/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 130/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 130/2015
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte I. E. C.
Judecător A. G. O. M.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de partea civilă A.N.A.F. - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și inculpatul B. L. împotriva sentinței penale nr. 1476 din 30.05.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005) art. 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2015 (cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror L. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 11.02.2015, când pentru aceleași motive s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față:
P. sentința penală nr. 1476 din 30.05.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
” Condamnă pe inculpatul B. L., fiul lui I. și A., născut la data de 14.06.1962 în Iași, CNP_,domiciliat în Iași, . C. nr. 1, jud. Iași, cetățenie română, studii superioare, necunoscut cu antecedente penale,la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de “evaziune fiscală – reținerea și nevirarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” prev. și ped. de disp. art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968.
În baza disp. 12 din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza disp. art. 81 Cod penal și 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, stabilind un termen de încercare de 3 ani, potrivit disp. art. 82 alin. 1 Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, referitoare la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza disp. art. 19 Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 1357 Cod civil, obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL Iași, prin C. A. D. – Iași, .. 4, .. C, demisol, ., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, ., suma de 38.764 lei, la care se adaugă dobânda legală prev. de art. 120 din OUG nr. 92/2003.
În baza disp. art. 393 Cod procedură penală, dispune menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 02.08.2011.
În baza disp. art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului suma de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2014.”
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
”P. rechizitoriul din 29.05.2012, dat în dosarul nr. 1423/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ din 05.06.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. L. pentru săvârșirea infracțiunii de “evaziune fiscală – reținerea și nevirarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” prev. și ped. de disp. art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în calitate de administrator al . SRL Iași, în perioada ianuarie 2008 – mai 2010, inculpatul B. L. a reținut și nu a virat la bugetul de stat, în termen de 30 de zile de la scadență, impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă totală de 40.544 lei, din care: 17.017 lei impozit pe venituri din salarii, 12.701 lei contribuția individuală la asigurări sociale, 865 lei contribuția la fondul de șomaj și 9.961 lei contribuția pentru asigurări de sănătate.
Situația de fapt a fost reținută în urma administrării următoarelor mijloace de probă: - sesizarea A., DGFP Iași;
- fișa sintetică a . SRL Iași;
- declarații fiscale;
- verificări ORC, state de plată, bilanțuri contabile și balanțe lunare de verificare;
- declarațiile inculpatului.
Cu adresa nr._/17.10.2012, persoana vătămată Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 60.407 lei la care se adaugă dobânda prev. de art. 120 din OG nr. 92/2003, din care:
- 17.017 lei - impozit pe venituri din salarii;
- 8.452 lei – accesorii aferente impozitului pe venituri din salarii;
- 12.701 lei – CAS – angajați;
- 5.666 lei – accesorii aferente CAS – angajați;
- 865 lei – șomaj angajați;
- 569 lei – accesorii aferente șomaj angajați;
- 9.961 lei CASS angajați:
- 5.176 lei accesorii aferente CASS angajați.
La solicitarea părții civile, în cauză a fost introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente . SRL Iași, prin C. A. D..
În cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorului din data de 02.08.2011 s-a instituit sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea inculpatului situat în Iași, .. 1, până la concurența sumei de 40.544 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:
La data de 15.07.2010, A. - Administrația Finanțelor Publice Comunale Iași a sesizat P. de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la faptul că, inculpatul B. L., administrator al . SRL a reținut și nu a virat la bugetul de stat, în perioada 25.10.2007 – 30.06.2010, impozite și contribuții cu caracter de stopaj la sursă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 40.544 lei.
Din datele comunicate de către ORC de pe lângă Tribunalul Iași, se reține că . SRL a fost înființată prin încheierea nr. 967/14.04.2006 de către numiții V. A. D. și B. M., aceasta din urmă deținând și funcția de administrator până la 19.12.2007. După această dată, administrator al societății a devenit inculpatul B. L..
Potrivit fișei sintetice totale din data de 06.05.2011 întocmită de către A. Iași pe baza declarațiilor fiscale 100 și 102 ale contribuabilului, pentru perioada 25.01.2008 – 25.02.2010, . SRL a înregistrat obligații de plată restante către bugetul general consolidat al statului, cu caracter de stopaj la sursă, în sumă totală de 40.544 lei, sumă ce se compune din:
- 17.017 lei – impozit pe venituri din salarii;
- 12.701 lei – contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați;
- 9.961 lei – contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați;
- 865 lei – contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați.
Așa cum rezultă din fișa sintetică totală, sumele cu caracter de stopaj la sursă au fost declarate ca fiind reținute de către . SRL Iași, fără a fi achitate către bugetul de stat. În fișa sintetică totală, majorările sunt notate cu M, iar debitul datorat și neachitat este notat cu D în dreptul rubricii obligație de plată neachitată (din care s-au scăzut eventuale plăți parțiale sau totale); debitul constituit, fără a se lua în considerare plățile, este evidențiat la rubrica obligație de plată și notat cu D.
Reținerea sumelor cu titlu de impozite și contribuții cu caracter de stopaj la sursă în perioada de referință rezultă și din statele de plată pentru perioada decembrie 2008 – septembrie 2009, precum și din balanțele lunare de verificare pentru lunile iunie 2009, decembrie 2008 și iunie 2010.
Deși inculpatul a susținut că din luna octombrie 2009 societatea și-a încetat activitatea, iar personalul s-a aflat în șomaj, din balanța de verificare pe luna iunie 2010, din analiza conturilor 4312 (contribuția individuală de asigurări sociale), 4314 (contribuția individuală pentru asigurări de sănătate), 4372 (contribuția individuală pentru șomaj), 444 (impozit pe veniturile din salarii), la rubrica rulaj cumulat, pe credit, rezultă că au fost reținute din salariile angajaților impozitele și contribuțiile cu stopaj la sursă pentru perioada ianuarie – aprilie 2010: suma de 444 lei CAS; 233 lei CASS; 21 lei șomaj, 416 lei impozit pe venituri din salarii. Aceste sume corespund cu sumele declarate de către contribuabil pentru perioada respectivă.
În faza cercetării judecătorești, la solicitarea administratorului judiciar al părții responsabile civilmente, prin încheierea de ședință din data de 28.06.2013, instanța a dispus efectuarea expertizei contabile cu următoarele obiective:
1. Să se stabilească contribuțiile cu reținere la sursă scadente în perioada ianuarie 2008 – mai 2010;
2. Să se stabilească cuantumul penalităților și majorărilor de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței;
3. Să se stabilească rulajul și dacă societatea a înregistrat profit sau pierderi în anii 2008 – 2010;
4. Dacă au fost efectuate plăți către administratorul societății și dacă acesta a creditat personal societatea, iar în caz afirmativ, dacă au fost restituite aceste sume.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă rezultă:
1. Pentru perioada 25.01.2008 – 25.05.2010, inculpatul a reținut și nu a virat la bugetul de stat și bugetul de asigurări sociale suma totală de 38.764 lei, reprezentând: 16.664 lei impozit pe venituri din salarii; 11.413 lei CAS asigurați; 9.801 lei CASS asigurați; 886 lei contribuții șomaj asigurați.
2. Cuantumul penalităților și majorărilor de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței este de 32.189 lei, din care 26.374 lei dobânzi și 5.815 lei penalități de întârziere.
3. În perioada ianuarie 2008 – mai 2010, încasările prin casă au fost de 542.485,58 lei și plățile prin casă de 515.660,20 lei, iar încasările prin bancă au fost de 318.797,89 lei și plățile prin casă au fost de 319.706,70 lei.
În anul 2008, societatea a înregistrat un profit de 8.716 lei, în anul 2009 un profit de 23.733 lei, iar în anul 2010, a înregistrat pierderi de 7.777 lei.
4. În perioada în care inculpatul B. L. a fost administratorul societății, nu au fost efectuate plăți către acesta, nu a creditat personal societatea și nu i-au fost restituite sume din casieria societății.
Întrucât expertul contabil a avut în vedere la stabilirea prejudiciului și alte documente contabile puse la dispoziție de către partea responsabilă civilmente, în afara celor aflate la dosarul cauzei, instanța va reține că suma datorată bugetului de stat este de 38.764 lei.
Conform balanței de verificare pe luna iunie 2008, . SRL a avut un sold în casă (contul 531) de 4550,78 lei la începutul anului 2008, a avut încasări prin casă în perioada ianuarie – iunie 2008 de 258.840 lei, iar în luna iunie de 10.000 lei. Societatea avea un sold disponibil în casă în luna iunie 2008 de 1.147.717,10 lei, iar în perioada ianuarie – iunie 2008, a avut încasări prin bancă de 144.156,60 lei (contul 512).
În luna decembrie 2008, . SRL a avut un sold în casă de 81.596,63 lei (contul 531), a avut încasări prin casă în luna decembrie de 19.020 lei, iar în perioada ianuarie – decembrie 2008, a avut încasări de 463.146,32 lei.
În aceeași perioadă, societatea a avut încasări prin bancă de 319.009,98 lei (contul 512).
Conform balanței de verificare pe luna iunie 2009, . SRL a avut un sold în casă (contul 531) de 81.596,63 lei la începutul anului 2009, a avut încasări prin casă în perioada ianuarie – iunie 2009 de 17.454,69 lei și a efectuat plăți de 76.803,45 lei. Societatea avea un sold disponibil în casă în luna iunie 2009 de 22.247,87 lei.
Potrivit balanței de verificare pe luna iunie 2010, . SRL a avut un sold în casă (contul 531) de 39.405 lei la începutul anului 2010, a efectuat în perioada ianuarie – iunie 2010 plăți de 4044 lei. Societatea avea un sold disponibil în casă în luna iunie 2010 de 35.361 lei.
În declarațiile date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut că nu a achitat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, dar s-a apărat susținând că a achitat cu prioritate salariile angajaților, a făcut plăți către furnizori și că societatea a avut dificultăți financiare din cauza neîncasării unor creanțe.
La data de 20.09.2010, inculpatul a declarat că societatea va achita sumele datorate bugetului de stat în perioada următoare, fără a face dovada în acest sens pe parcursul procesului penal.
Apărarea inculpatului nu poate fi primită întrucât, așa cum am reținut din balanțele de verificare . SRL a avut disponibil în casă, a avut încasări prin bancă, iar în anii 2008 și 2009 a înregistrat profit.
Cât privește prejudiciul, instanța apreciază că întinderea acestuia este determinată de debitul efectiv ce constă în sumele datorate bugetului de stat de către angajați cu titlu de impozit pe venituri din salarii, contribuția individuală la asigurări sociale reținute de la asigurați, contribuția individuală la asigurări de sănătate reținută de la asigurați și contribuția angajaților la fondul de șomaj, fără a lua în calcul penalitățile și majorările calculate potrivit procedurii fiscale întrucât, așa cum prevăd disp. art. 19 alin. 5 Noul Cod procedură penală, repararea prejudiciului material se face potrivit dispozițiilor legii civile.
Mai mult, textul art. 6 din Legea nr. 241/2005 care incriminează fapta prevede că este infracțiune reținerea și neplata impozitelor și contribuțiilor și nu neplata majorărilor.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, apreciem că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii.
În drept, fapta inculpatului B. L. constând în aceea că, în calitate de administrator al . SRL, în perioada ianuarie 2008 – mai 2010, în baza aceleași rezoluții infracționale, a reținut și nu a virat la bugetul consolidat al statului impozite și contribuții cu caracter de stopaj la sursă în sumă totală de 38.764 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de “evaziune fiscală – reținere și nevirarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” prev. și ped. de disp. art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968.
În ceea ce privește aplicarea legii penale în timp, în condițiile în care Noul Cod penal nu mai reglementează ca modalitate de individualizare a pedepsei și suspendarea condiționată a executării, instanța apreciază că pentru inculpat sunt mai favorabile dispozițiile Codului penal din 1968.
La individualizarea judiciară a pedepsei se va ține seama de conduita inculpatului care, deși a recunoscut că nu a achitat impozitele și contribuțiile datorate bugetului consolidat al statului, a încercat să justifice neplata invocând, fără temei, dificultățile financiare ale societății, împrejurarea că pe parcursul procesului penal inculpatul nu a făcut demersuri pentru acoperirea, fie și parțială a prejudiciului, dar și de gravitatea infracțiunii ce constă atât în prejudicierea bugetului consolidat al statului, dar și a angajaților . SRL care, deși au achitat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, nu au putut beneficia de asigurări sociale sau de asigurări de sănătate, se va avea în vedere forma continuată a infracțiunii, împrejurarea că inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat o perioadă de aprox. 2 ani și 6 luni.
În vârstă de 52 ani, inculpatul este absolvent de studii superioare, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a adoptat o atitudine necorespunzătoare.
Față de aceste criterii, instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În ceea ce privește modalitatea de executare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 Cod penal, apreciem că scopul preventiv și educativ al pedepsei va putea fi atins și fără privarea de libertate. P. urmare, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 ani care, potrivit disp. art. 82 Cod penal, constituie termen de încercare.
În baza disp. art. 71 al. 5 Cod penal, instanța va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II a și lit. b Cod penal.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei dacă săvârșește o nouă infracțiune în perioada de încercare situație în care, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării în prezenta cauză, se cumulează.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în baza disp. art. 19 Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 1357 Cod civil, inculpatul și partea responsabilă civilmente . SRL Iași, prin C. A. D., în solidar, vor fi obligați să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, suma de 38.764 lei, la care se adaugă dobânda legală prev. de art. 120 din OG nr. 92/2003.
În baza disp. art 393 Cod procedură penală, se va dispune menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 02.08.2011.
În baza disp.art. 274 al. 1 și 3 Cod procedură penală., inculpatul și partea responsabilă civilmente, în solidar, vor fi obligați să plătească suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În termen legal, hotărârea primei instanțe a fost apelată de către inculpatul B. L. și partea civilă A.N.A.F. prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele depuse în scris și susținute, pe larg, în dezbaterea apelului, fiind consemnate întocmai în încheierea de dezbateri ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Inculpatul apelant solicită admiterea apelului declarat de inculpat, întrucât instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Precizează că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că inculpatul a avut contracte în derulare iar contribuțiile neachitate a fost reținute doar scriptic și nu faptic. Arată că societatea se află în insolvență întrucât are creanțe foarte mari. Solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră a inculpatului și anume că a recunoscut că nu a avut posibilitatea să achite contribuțiile la stat ci doar salariile angajaților, întrucât societatea se afla în dificultate economică.
Instanța de fond în mod greșit a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de evaziune fiscală, întrucât lipsește reaua credință a inculpatului. Solicită achitarea inculpatului iar în subsidiar solicită aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Partea civilă A.N.A.F. prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași critică sentința primei instanțe sub aspectul modului de rezolvare a laturii civile, apreciind că, în mod greșit, nu s-a dispus obligarea inculpatul la plata sumei de 60.407 lei, deși s-au constituit parte civilă cu această sumă reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiune, compusă din debitul principal și accesoriile aferente.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 Cod proc. pen., Curtea, constată că sunt nefondate apelurile declarate, pentru considerentele ce se vor expune:
Referitor la situația de fapt reținută de prima instanță, Curtea constată că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a concluzionat în mod corect asupra existenței faptei pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată, instanța de fond încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta, astfel că nu sunt întemeiate criticile aduse în acest sens de către inculpat sentinței apelate.
Probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului pentru fapta de evaziune fiscala, situația de fapt nefiind contestată de către inculpat, acesta apreciind doar asupra lipsei elementului subiectiv al infracțiunii, constând în lipsa intenției. În acest sens, inculpatul apelant arată că sumele datorate bugetului de stat nu au fost achitate nu datorită relei intenții, ci ca urmare a reducerii vânzărilor, a altor plăți ce trebuiau achitate cu prioritate. În declarațiile date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut că nu a achitat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, dar s-a apărat susținând că a achitat cu prioritate salariile angajaților, a făcut plăți către furnizori și că societatea a avut dificultăți financiare din cauza neîncasării unor creanțe.
La data de 20.09.2010, inculpatul a declarat că societatea va achita sumele datorate bugetului de stat în perioada următoare, fără a face dovada în acest sens pe parcursul procesului penal.
Apărarea inculpatului a fost respinsă în mod întemeiat de prima instanță, întrucât așa din balanțele de verificare ale . SRL, societate administrată de către inculpat a avut disponibil în casă, a avut încasări prin bancă, iar în anii 2008 și 2009 a înregistrat profit.
Potrivit art. 6 din legea privind combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiune nevărsarea cu intenție, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursa.
În urma studierii statelor de plată și a balanțelor lunare de verificare, s-a constatat existența a unor sume de bani în conturile societății (contul bancar și contul casă) care ar fi acoperit măcar parțial sumele datorate la bugetul de stat. De asemenea din probele de la dosar, respectiv balanțele lunare de verificare, rezultă că societatea a efectuat plăți către terți, de unde rezultă concluzia că avea disponibilități bănești pentru a achita datoriile prioritare, și anume cele la bugetul de stat.
Rezulta astfel ca societatea a dispus de lichidități necesare achitării obligațiilor fiscale către stat, însa acestea au fost direcționate spre alte plați . Or, necesitatea menținerii activității societății cu consecința neplății contribuțiilor si impozitelor obligatorii către stat nu poate înlătura răspunderea penala, plata obligaților cale către stat fiind prioritara fata de alte debite datorate de societate, existând posibilitatea fie a încetării activității firmei, fie a suspendării acesteia, astfel cum solicită inculpatul.
Pentru a face o asemenea apreciere – respectiv, că activitatea infracționala reținută de lipsei uneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii si anume vinovăția ca si element component al laturii subiective, ar fi necesar să se stabilească că activitatea analizata nu este rezultatul intenției directe sau indirecte al inculpatului apelant, nevirarea în termenul legal a obligațiilor bugetare ce se constituie prin reținere la sursa să se fi datorat faptului ca acesta nu a avut posibilitatea financiara obiectivă de a efectua aceste plăti, ceea ce nu rezultă din actele dosarului. Iar motivarea inculpatului în ceea ce privește ordinea de preferință a efectuării plăților, în detrimentul bugetului de stat, nu se constituie nici pe departe într-o cauză obiectivă de împiedicare a îndeplinirii obligațiilor legale de plată a taxelor datorate statului.
Faptul că inculpatul apelant a acționat cu intenție și în deplină cunoștință de cauza asupra consecințelor faptelor sale privind neplata datoriile către stat, este susținut și de înscrisurile cauzei, din care rezultă că în perioada critică, societatea administrată de inculpat, a făcut încasări și a efectuat plăți diverse dar nu a efectuat plăți în contul sumelor reprezentând contribuții cu reținere la sursă.
Așa fiind, apărările inculpatului apelant în sensul lipsei intenției de prejudiciere a bugetului de stat nu pot fi primite, câtă vreme aceasta a dispus de resursele financiare necesare achitării acestor datorii, cum de altfel a confirmat, precizând că nu a avut posibilitatea de a plăti aceste sume de bani și că deși existau disponibilități bănești, acesta le-a folosit în alte scopuri în detrimentul îndeplinirii obligației legale de virare către bugetele de stat.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, criticile formulate de inculpat nu sunt întemeiate.
Corect a fost individualizata pedeapsa aplicata și modalitatea de executare, avându-se în vedere gradul de pericol social a faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatului apelant care a adoptat o poziție procesuală corectă, a recunoscut comiterea faptei și a manifestat regret pentru cele întâmplate.
Potrivit art.74 Cod penal la stabilirea pedepselor se ține seama, printre altele, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Or, din această perspectivă, prin pedeapsa aplicată de prima instanță, se poate aprecia că inculpatul prezintă perspective de îndreptare, astfel că pedeapsa aplicată de prima instanță se impune cu necesitate, nefiind identificate în analiza prezentului apel nici un criteriu/împrejurare care să conducă la concluzia că se impune o reducere a răspunderii penale.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.
Curtea reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată a analizat toate aceste împrejurări de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora, instanța de fond conformându-se acestor exigențe atât în procesul de cuantificare a sancțiunii aplicate, cât și al modalității de executare al acesteia.
Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Este adevărat că inculpatul beneficiază din perspectiva circumstanțelor personale de caracterizări pozitive, expuse în considerentele sentinței apelate, însă, în planul răspunderii penale, mai exact al individualizării sancțiunii aplicate, ele au fost valorificate în mod plenar și îndestulător de instanța fondului. Toate elementele de circumstanțiere privitoare la persoana inculpatului au fost relevate și instanței de fond, elemente de care, astfel cum s-a precizat, aceasta a ținut seama cu prisosință.
A reindividualiza pedeapsa finală aplicată inculpatului, în ce privește cuantumul acesteia, înseamnă a înfrânge scopul coercitiv al pedepsei.
Pericolul social ca trăsătură a faptei există în mod obiectiv, ca și fapta pe care o caracterizează; aceasta preexistă incriminării faptei. Legiuitorul mai întâi constată existența faptei și a pericolului său social și apoi trece în sfera ilicitului penal. Legea nu creează pericolul social, ci îl recunoaște. Incriminarea faptei nu este decât recunoașterea de către lege a pericolului social, consacrarea pe cale juridică penală că o anumită faptă prezintă un grad de pericol social ridicat, pentru combaterea căreia este necesară instituirea și aplicarea unei sancțiuni penale. O astfel de faptă ce prezintă un grad de pericol social ridicat, atât în abstract prin incriminarea sa ca infracțiune, cât și în concret, raportat la fapta dedusă judecății în prezenta cauză și care constituie infracțiune sub toate condițiile ei de existență, o reprezintă și vătămarea corporală prin ignorarea normelor privind circulația pe drumurile publice, și care, în concret, nu poate fi apreciată ca prezentând gradul de pericol social diminuat al unei contravenții.
Datele de circumstanțiere personală la care s-a făcut trimitere inclusiv de instanța de apel sunt elemente care nu pot fi omise, însă nu suficiente pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia fapta comisă a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală care să reclame fie înlocuirea răspunderii penale în condițiile prevăzute de codul penal din 1968, fie în condițiile art. 80 cod penal, referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei (similare cu cele prev. de art. 18 ind. 1 codul penal din 1968).
Cu privire la latura civilă, instanța de apel reține că A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 60.407 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiune, compusă din debitul principal și accesoriile aferente, la care a solicitat și dobânda legală prevăzută de art. 120 din OG 92/2003, calculată pe fiecare zi de întârziere până la data plății și achitării integrale a debitului.
Cu adresa nr._/17.10.2012, persoana vătămată Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 60.407 lei la care se adaugă dobânda prev. de art. 120 din OG nr. 92/2003, din care:
-17.017 lei - impozit pe venituri din salarii;
-8.452 lei – accesorii aferente impozitului pe venituri din salarii;
-12.701 lei – CAS – angajați;
-5.666 lei – accesorii aferente CAS – angajați;
-865 lei – șomaj angajați;
-569 lei – accesorii aferente șomaj angajați;
-9.961 lei CASS angajați:
-5.176 lei accesorii aferente CASS angajați.
In general, sumele datorate cu diverse titluri bugetului consolidat al statului sunt stabilite, in sarcina contribuabililor, de organele competente ale statului.
Având în vedere că sumele stabilite prin expertiza contabilă realizată în cauză a avut în vedere la stabilirea prejudiciului și alte documente contabile puse la dispoziție de către partea responsabilă civilmente, în afara celor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei datorată bugetului de stat de 38.764 lei, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, la care se adaugă accesoriile calculate potrivit dispozițiilor legale, de la data scadenței, până la data de 16.01.2012 precum și la plata dobânzilor (calculate potrivit art. 120 din OG nr. 92/2003), calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii efective a debitului. Faptul că instanța de fond nu a inclus în suma de plată și accesoriile deja stabilite de către partea civilă – potrivit notei depusă la dosarul fond, nu reprezintă o acoperire parțială a pretențiilor solicitate de aceasta, câtă vreme instanța a dispus obligarea la plata accesoriile calculate potrivit dispozițiilor legale, de la data scadenței. Așa fiind, accesoriile vor fi stabilite la data plății pentru prejudiciul în ansamblul său, fiind incluse în obligația de plată impusă de instanță ( rezultă cu prisosință din dispozitivul sentinței penale apelate, cât și considerente, modul de distribuire a prejudiciului de către prima instanță – prejudiciu la care se adaugă accesorii și nicidecum, astfel cum solicită partea civilă, prejudiciu cu accesorii la care se adaugă accesorii).
În consecință, raportat considerentelor de fapt și de drept expuse, Curtea urmează ca în temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. „b” Cod procedură penală să respingă, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B. L. și partea civilă A.N.A.F. prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței penale nr. 1476 din 30.05.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o va menține.
Văzând si dispozițiile art. 275 alin. 2 cod proc. pen., privind cheltuielile judiciare cuvenite statului,
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă A.N.A.F. – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și inculpatul B. L. împotriva sentinței penale nr. 1476 din 30.05.2014 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art.272 alin. (1) Cod procedură penală obligă apelanții la plata sumei de 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
Președinte, Judecător,
I. E. C. A. G. O. M.
Grefier,
C.-M. Ș.
Red./tehn. C.I.E
2 ex. – 16.03.2015
Jud. Iași – jud. I. G.
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 284/2015. Curtea de Apel IAŞI | Omorul calificat. Art.189 NCP. Sentința nr. 296/2015. Curtea de... → |
|---|
