Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 133/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-12-2015 în dosarul nr. 133/2015
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - C.
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 133
Ședința publică azi 24 Decembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte A. C.
Grefier C.-M. Ș.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. L.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași
Pe rol fiind judecarea contestația formulată de inculpatul M. E., împotriva Încheierii penale din data de 22.12.2015, pronunțată în dosarul nr._ 15 al Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul M. E., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat Gust V., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța procedează la identificarea inculpatului, prin compararea datelor de stare civilă existente la dosar cu cele relatate de acesta oral.
Interpelat de instanță, inculpatul învederează acesteia că își menține contestația formulată.
Instanța, văzând că nu sunt de formulat cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației formulată de inculpatul M. E., împotriva Încheierii penale din data de 22.12.2015, pronunțată în dosarul nr._ 15 al Tribunalului Iași.
Avocat Gust V. pentru inculpat, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de inculpat și arată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive și ulterior menținerea ei nu mai sunt de natură la acest moment să asigure că măsura preventivă se bucură de unicitate și de forța cu care ar fi trebuit să fie menținută. Pe cale de consecință, solicită judecătorului să nu mai mențină măsura arestării preventive. Arată că inculpatul și-a manifestat intenția ca pe viitor să urmează procedura simplificată de judecată, asumându-și faptele pentru care a fost arestat preventiv, astfel încât nu mai există temerea că va influența în vreun mod buna desfășurare a procesului penal.
Solicită a se avea în vedere persoana inculpatului, consideră că măsura arestării preventive a suferit modificări și nu mai este proporțională cu gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului.
Arată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, ori, dacă subzistă, s-au diminuat atât de mult încât măsura nu mai corespunde scopului prevăzut de legiuitor. Apreciază, în raport de proporționalitatea acuzațiilor, că măsura arestului preventiv nu mai corespunde scopului urmărit. Arată că măsura preventivă a fost solicitată tocmai pentru ca urmărirea penală să se desfășoare în condiții optime și pentru ca toți martorii să poată fi audiați, activitate ce a fost epuizată la acest moment.
Solicită a se avea în vedere atitudinea inculpatului, faptul că acesta s-a prezentat de bunăvoie în Iași, a colaborat cu organul de urmărire penală, astfel încât riscul ca acesta să se sustragă judecății este inexistent. De asemenea, riscul ca inculpatul să săvârșească o altă infracțiune, dacă ar fi sub imperiul unei alte măsuri preventive, este tot inexistent având în vedere fișa de cazier din care rezultă că este la primul contact cu legea penală. Pentru toate aceste motive, solicită să nu mai mențină măsura arestării preventive având în vedere că aceasta nu este proporțională și nu mai corespunde scopului urmărit și să constate că această cauză, chiar în procedura de cameră preliminară, poate continua și cu inculpatul sub imperiul unei alte măsuri preventive.
Apreciază că în cauză nu există elemente care să justifice menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului și nu există riscul ca acesta să se sustragă de la judecată sau să săvârșească alte fapte penale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și în mod just a apreciat existența gradului de pericol social în raport de modalitatea concretă de săvârșire a presupusei fapte de către inculpat. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul, prin săvârșirea presupusei fapte a creat un prejudiciu extrem de mare iar lăsarea în libertare ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Solicită a se observa că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și la acest moment, neintervenind niciun fel de modificări în ceea ce privește aceste temeiuri fiind îndeplinite dispozițiile art. 223 Cod procedură penală cât și cele prevăzute de legiuitor. În concluzie solicită respingerea contestației și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul M. E., având cuvântul, solicită instanței clemență în ceea ce privește starea de arest preventiv în care se află. Dorește foarte multe să fie alături de familie și precizează că nu se va sustrage de la judecată.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Asupra contestației penale de față:
Prin încheierea pronunțată la data de 22.12.2015 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași s-a dispus următoarele:
„În baza art. 242 C.proc.pen. respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M. E..
În baza art. 362 alin. 2 C.proc.pen. verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților R. V., fiul lui C. și M., născut la data de 13.06.1971, în ., domiciliat în ., CNP._, și M. E., fiul lui P. și A., născut la 02.04.1965 în ., domiciliat în Mun. Salonta, ., ., apt.3, jud. Bihor, CNP._.
În baza art. 208 alin. 2 – 3 rap. la art. 207 alin. 4, art. 223 alin. 2 și art. 202 alin. 1, 3 C.proc.pen., menține măsura arestării preventive a inculpaților R. V., fiul lui C. și M., născut la data de 13.06.1971, în ., domiciliat în ., CNP._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin.1. lit. c, al. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen. și art. 5 Cod penal, evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin.1. lit. b, al. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 al.1 Cod penal, și uz de fals, prev. de art. 323 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., și M. E., fiul lui P. și A., născut la 02.04.1965 în ., domiciliat în Mun. Salonta, ., ., apt.3, jud. Bihor, CNP._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 48 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 9 alin.1 lit. b, al. 2 din Legea nr. 241/2005, ambii în prezent aflați în P. Iași în baza mandatelor de arestare preventivă emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași la data de 22.10.2015.”
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași a reținut următoarele:
Inculpații R. V. și M. E. au fost arestați preventiv pentru o durată de 30 de zile prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași nr. 290/JDL din 22.10.2015, menținută și rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 208/CDL din 28.10.2015 a Curții de A. Iași.
A reținut judecătorul de drepturi și libertăți la acel moment că există probe de natură a susține suspiciunea rezonabilă că inculpatul R. V. poate fi autor al infracțiunilor de ”evaziune fiscală – prev. și ped. de art. 9 alin.1. lit. c, al. din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen. și art. 5 Cod penal; evaziune fiscală – prev. și ped. de art. 9 alin.1. lit. b, al. 2 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii, cu aplicarea art. 35 al.1 Cod penal; înșelăciune - prev. și ped. de art. 244 al. 1 și 2 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al.1 Cod pen., constând în înregistrarea în evidențele contabile și declararea către organele fiscale a achizițiilor fictive de la S.C. BUILDING CONSTRUCȚION S.R.L., în perioada aprilie 2013-iulie 2013, fiind micșorate, în mod ilegal, obligațiile de plată la bugetul de stat privind TVA-ul și impozitul pe profit, fiind produs un prejudiciu în cuantum de 645.740 lei, defalcat după cum urmează: T.V.A. 387.444 lei, Impozit pe profit 258.296 lei; în omisiunea înregistrării in evidentele contabile a operațiunilor comerciale (importuri intracomunitare de carne) și veniturilor realizate în perioada iulie 2013 – februarie 2014, în valoare totală de 6.373.033 lei – bază impozabilă, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.546.942 lei, defalcat după cum urmează T.V.A. 1.529.528 lei și Impozit pe profit 17.414 lei; în omisiunea înregistrării in evidentele contabile a operațiunilor comerciale efectuate in cursul lunii iulie 2014 ,constând în achizițiile de mobilă de la .. prin facturile fiscale nr. 1244/26.07.2014 și nr. 1246/29.07.2014, în valoare totală de 195.600 lei, inclusiv TVA; în inducerea în eroare a reprezentanților ., cu ocazia achiziției mărfurilor-mobilier prin facturile fiscale nr. 1244/26.07.2014 și nr. 1246/29.07.2014, în valoare totală de 195.600 lei, pentru plata cărora a prezentat biletele la ordin suspecte a fi false. Inculpatul se află în situațiile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât există o suspiciune rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală ca infracțiune, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de 5 ani și mai mare și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: gravitatea deosebită a faptelor bănuit că au fost comise, valorile sociale pretins lezate, modalitățile concrete în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională, cât și din planificarea acesteia, din urmările produse și care s-ar fi putut produce, din sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârșirea faptelor de genul celor presupus comise de către inculpat, din perseverența de care se presupune că a dat dovadă în comiterea unor astfel de fapte”.
La fel, în cazul inculpatului M. E. s-a reținut că acesta este ”cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală - prev. și ped. de art. 48 al. 1 Cod pen. rap. la art. 9 ali.1 lit. b, al. 2 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii, constând în înlesnirea, prin valorificarea la negru a produselor din carne importate din Ungaria, ajutându-l pe inculpatul R. V., în calitate de administrator al S.C. GLOBUS RETRO GOLD S.R.L, la omisiunea înregistrării in evidențele contabile a operațiunilor comerciale (importuri intracomunitare de carne) și a veniturilor realizate în perioada iulie 2013 – februarie 2014, în valoare totală de 6.373.033 lei – bază impozabilă, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.546.942 lei, defalcat după cum urmează T.V.A. 1.529.528 lei și impozit pe profit 17.414 lei. Inculpatul se află în situațiile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât există o suspiciune rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală ca infracțiune, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de 5 ani și mai mare și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: gravitatea deosebită a faptelor bănuit că au fost comise, valorile sociale pretins lezate, modalitățile concrete în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională, cât și din planificarea acesteia, din urmările produse și care s-ar fi putut produce, din sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârșirea faptelor de genul celor presupus comise de către inculpat, din perseverența de care se presupune că a dat dovadă în comiterea unor astfel de fapte”.
Ulterior, măsura preventivă dispusă față de inculpați a fost verificată periodic de judecător în procedura de cameră preliminară, fiind menținută în aceeași modalitate. Ultima verificare a măsurii arestului preventiv în raport de cei doi inculpați a avut loc la data de 14.12.2015, încheierea pronunțată la acel moment de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași fiind contestată de ambii inculpați, contestațiile astfel declarate fiind analizate și respinse ca nefondate de judecătorul de cameră preliminară de la C. de A. Iași la data de 18.12.2015.
Verificând la acest moment sub aspectul legalității măsura sub imperiul căreia inculpații se află, instanța apreciază că luarea și menținerea acestei măsuri preventive a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond, cât și sub aspectul condițiilor de procedură.
Aceasta întrucât inculpaților le-au fost respectate drepturile procesuale iar menținerea măsurii s-a făcut în virtutea dispozițiilor legale incidente cauzei, cum a constatat și judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control.
Pe de altă parte, atât la momentul dispunerii măsurii preventive, cât și ulterior, pe toată durata acesteia, au existat probe de natură a determina judecătorul să considere rezonabil că inculpații pot fi autori ai infracțiunilor pentru care au fost cercetați și pentru care a fost sesizată instanța de judecată în procedura de față, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar fi cauzat o stare de pericol pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Or, la acest moment al procedurii, când abia s-a dispus începerea judecății, nici una dintre probele anterior avute în vedere nu a fost infirmată, judecătorul fiind în situația de a constata că temeiurile de fapt ale măsurii preventive se mențin.
Așa cum s-a reținut și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Georgiev c. Bulgaria), arestarea unei persoane este legală dacă există bănuiala plauzibilă de comitere a unei infracțiuni, caracterul plauzibil al bănuielii presupunând existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea. Faptele care ar putea să dea naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (O”H. c. Regatului Unit, Murray c. Regatului Unit).
Pe de altă parte, probatoriile avute în vedere de judecători pentru aprecierea existenței fundamentului faptic al măsurii preventive a inculpaților au fost analizate și pentru a reține că lăsarea acestora în libertate prezenta pericol pentru ordinea publică, prin prisma gravității deosebite a faptelor presupus comise, a ecoului social al acestora, dar și a datelor ce caracterizează persoana inculpaților și a specificității probatoriului cauzei.
Potrivit art. 208 alin. 2 și 3 și art. 207 alin. 4 C.proc.pen., instanța de judecată este datoare să verifice dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive și, atunci când constată că aceste temeiuri se mențin, trebuie să dispună menținerea măsurii preventive față de inculpat. Prin urmare, menținerea măsurii preventive este determinată de menținerea temeiurilor acesteia și nu de existența unor temeiuri noi, cum a susținut apărarea inculpatului M. E..
În același timp, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.pen. măsura preventivă sub imperiul căreia un inculpat se află se înlocuiește cu o măsură preventivă mai ușoară dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța reține că temeiurile arestării preventive a inculpaților M. E. și R. V. se mențin și că nu există motive pentru a considera că scopul pentru care măsura arestării preventive a fiecărui inculpat a fost dispusă poate fi atins și prin intermediul unei alte măsuri preventive, mai puțin intruzivă în viața inculpatului, cum a susținut apărarea.
Aceasta întrucât, așa cum am arătat anterior, baza factuală a măsurii preventive se menține în cauză și la acest moment.
În plus, în continuare privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, fiind astfel în continuare îndeplinite exigențele art. 223 alin. 2 C.proc.pen.
În aprecierea acestui pericol instanța are în vedere nu numai conținutul concret al faptelor cu privire la care există indicii temeinice care justifică presupunerea că au fost comise de inculpați, dar și persoana și conduita acestora.
Judecătorul reține că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt deosebit de grave, gravitate ce rezidă atât din limitele sancționatorii ridicate prevăzute de legiuitor, dar și din împrejurarea că presupusele activități ilicite s-au executat pe o perioadă relativ îndelungată de timp, cu consecințe grave asupra bugetului de stat, conform mențiunilor actului de sesizare. Mai mult, din probatoriile administrate în cursul urmăririi penale pare a rezulta o îndrăzneala deosebită cu care inculpații au acționat în presupusa comitere a faptelor de care sunt acuzați și în raport de care s-a dispus privarea lor de libertate, îndrăzneală care, coroborată cu perioada mare de timp în care se presupune că inculpații au acționat și cu ușurința cu care aceștia pare că au adoptat rezoluția ilicită, justifică reținerea de către judecător a faptului că odată lăsați în libertate inculpații ar putea relua comportamentul ilicit.
Este adevărat că inculpații nu au antecedente penale și par a fi fost persoane integrate social până la momentul presupusei comiteri a faptelor ce fac obiectul cauzei. Totuși, judecătorul reține că lipsa de antecedente penale, atitudinea de respectare a legii, reprezintă un comportament normal într-o societate și nu poate fi reținută ca un aspect deosebit al persoanei inculpaților. Pe de altă parte, durata mare de timp în care inculpații pare că au acționat în realizarea intenției ilicite, poate fi un indicator al unei perseverențe infracționale din partea acestora.
De altfel, judecătorul a mai analizat datele personale ale inculpatului M. E. și situația juridică a acestuia prin încheierile anterioare și niciunul dintre aspectele atunci analizate nu a suferit modificări, exceptând trecerea unei perioade de timp, și aceasta nesemnificativă în raport de momentul la care judecătorul de cameră preliminară de la C. de A. Iași s-a pronunțat în cauză, respectiv 18.12.2015. Referitor la celălalt inculpat judecătorul a reținut că activitatea infracțională în raport de care s-a sesizat instanța de judecată este mut mai amplă decât în cazul inculpatului M., întreaga activitate a S.C. GLOBUS RETRO GOLD S.R.L. părând a fi direcționată strict spre obținerea unor venituri ilicite, venituri a căror destinație nu rezultă din moment ce în proprietatea inculpatului R. V. nu au fost identificate bunuri.
Deși apărarea încearcă să diminueze gravitatea faptelor presupus comise de inculpați, făcând trimitere la faptul că urmărirea penală a debutat în cauză în urmă cu ceva timp, că infracțiunile de care sunt acuzați inculpații nu implică violența ori că implicarea inculpatului M. în derularea lor ar fi izolată sau că alte persoane (făcându-se trimitere la comunitatea de rromi de la Grajduri) ar fi beneficiarii presupuselor acte ilicite, instanța reține că a fost sesizată pentru presupusa comitere a unor acte ilicite ce pot fi circumscrise infracțiunilor de evaziune fiscală presupus comise pe durata unui an, 2013-2014, că prejudiciul reținut de procuror în dosar este de 1.546.942 lei (plus 645.740 lei în cazul inculpatului R.), context în care se justifică durata urmăririi penale. În plus, mare parte din probatoriul reținut de procuror ca temei al sesizării instanței este dat de declarațiile martorilor, colaboratori sau angajați la societățile controlate de inculpați, iar infracțiunile economice, deși nu implică violența, au un impact social semnificativ pe fondul social actual, restricțiile bugetare afectând mare parte a populației, populație indignată de orice acțiuni care au adus atingere acestuia, fie ele acte de corupție sau simple acțiuni ilicite.
De aceea, măsura arestului la domiciliu nu poate fi considerată aptă la acest moment pentru atingerea scopurilor pentru care privarea de libertate a inculpaților a fost dispusă, aceasta oferind prilej inculpaților de a reitera comportamentul ilicit sau de a influența probațiunea cauzei, mai ales în contextul în care perioada sărbătorilor este una în care comportamentul ilicit exacerbează, dovadă fiind creșterea semnificativă a criminalității în această perioadă de timp.
Referirea apărării la soluții dispuse în alte dosare de instanțele de judecată nu are relevanță în cauză, practica judiciară nereprezentând izvor de drept în sistemul juridic românesc. Deși tendința actuală este de unificarea a practicii judiciare, soluțiile referitor la măsurile preventive sunt determinate de situația fiecărui dosar în parte, neputându-se pune semnul egalității între o cauză și alta. De altfel, nici paritatea de tratament juridic nu este aplicabilă cauzei (neputându-se susține egalitatea de tratament juridic cât timp situația juridică a fiecărui inculpat este unică prin raportare la datele sale personale și contribuția efectivă), în plus, apărătorul inculpatului M. invocând egalitatea de tratament cu o persoană care nu este acuzată în cauză.
De aceea, deși ambii inculpați au solicitat judecătorului cauzei înlocuirea măsurii preventive a arestului, fie ca cerere separată, fie în contextul verificării condițiilor de temeinicie a măsurii arestului preventiv, o astfel de înlocuire nu poate opera la acest moment procesual.
Instanța reține că prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.pen. impun ca înlocuirea măsurii preventive dispuse cu o alta mai ușoară să aibă loc doar atunci când cea din urmă este considerată suficientă pentru realizarea scopului pentru care măsura preventivă a fost inițial dispusă, ”suficiență” determinată prin evaluarea nu doar a conduitei procesuale a inculpatului, ci, în primul rând, a împrejurărilor concrete ale cauzei.
Or, ambele criterii prevăzute de textul legal sunt identice cu momentul 18 decembrie 2015, situat la patru zile anterior, când un judecător de la instanța de control judiciar s-a pronunțat în cauză referitor la măsura arestului preventiv sub imperiul căreia cei doi inculpați se află.
Din moment ce pe aceeași situație a dosarului judecătorul a dispus menținerea arestării preventive a inculpaților în urmă cu o săptămână, prin încheiere definitivă, a reține la acest moment că aceleași aspecte privind conduita inculpaților și datele cauzei penale în care aceștia sunt implicați justifică înlocuirea măsurii ar fi contrar autorității de lucru judecat cu care încheierea din data de 14.12.2015 a fost investită.
În plus, reține judecătorul că noțiunea de ”conduită procesuală” prev. de art. 242 alin. 2 C.proc.pen. nu este echivalentă cu atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptelor pentru care este acuzat. Măsura arestului preventiv nu are ca scop constrângerea inculpatului să adopte o poziție procesuală de recunoaștere a acuzațiilor ce i se aduc, scop care ar fi unul ilicit; o atare poziția procesuală a inculpatului este determinată strict de necesitățile apărării pe care a construit-o cu avocatul său ales și nu de măsura preventivă sub imperiul căreia se află. De aceea, atitudinea inculpatului de cooperare cu organele judiciare va produce efecte depline doar pe fondul cauzei, neputându-se susține că recunoașterea comiterii unei infracțiuni de către o persoană diminuează ipso facto pericolul social al faptei sau al persoanei care a comis-o.
În acest context măsura arestului preventiv a inculpaților M. E. și R. V. este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, faza judecății fiind la debut, prezumția aplicabilă fiind că urmează a fi readministrate probatoriile de la urmărire penală, deci reaudiați martori din lucrări, martori ce aparțin anturajului inculpaților, unii dintre aceștia fiind angajați la societățile controlate de inculpatul M. E..
S-a reținut prin încheierea din data de 14.12.2015 că s-a finalizat urmărirea penală și chiar faza camerei preliminare în dosar, urmând faza de judecată, fază în care inculpații trebuie să-și precizeze o poziție procesuală, abia atunci putându-se discuta referitor la probatoriile necesare cauzei; aprecierea apărării că nu se va impune reaudierea martorilor din lucrări și, drept urmare, măsuri pentru evitarea contactului dintre aceștia (în mare parte angajați ai inculpatului M. E. sau colaboratori ai acestuia) și inculpați este astfel prematură. Deși instanța a acordat termen scurt în procedura de judecată, tocmai pentru a da posibilitatea inculpaților de a-și preciza o poziție procesuală în cauză și probatoriile pe care le solicită pentru readministrate, context în care se putea analiza o eventuală modificare a temeiurilor arestării preventive, apărarea inculpatului M. E. a formulat cerere de amânare a cauzei, cerere cu care inculpatul a fost de acord și pe care instanța a fost nevoită să o încuviințeze potrivit prevederilor art. 356 alin. 3 C.proc.pen. dat fiind că apărătorul ales al inculpatului a susținut că nu a avut timp suficient pentru studierea dosarului, dosar care are 10 volume de urmărire penală, și prin urmare nu-și poate sfătui clientul în deplină cunoștință a cauzei.
În acest context, instanța nu poate decât să constate că situația dosarului avută în vedere prin încheierea din 14.12.2015, menținută prin încheierea din 18.12.2015, este aceeași, context în care condițiile legale pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive sub imperiul căreia inculpații se află nu sunt întrunite.
De aceea, singurul element care se impune a fi analizat, din perspectiva caracterului proporțional al măsurii arestării preventive la acest moment este durata acesteia.
Or, inculpații sunt privați de libertate de două luni într-o cauză vizând infracțiuni de evaziune fiscală, fapte presupus comise pentru o durată mare de timp și cu un prejudiciu cauzat bugetului de stat în cuantum considerabil; prin raportare la aceste elemente durată arestului preventiv corespunde unui termen rezonabil, mai ales în contextul în care procurorul a dispus trimiterea inculpaților în judecată anterior unei noi prelungiri a măsurii preventive iar durata procedurii la cameră preliminară a fost determinată de necesitatea respectării disp. art. 344 alin. 2 C.proc.pen. Deși procedura de cameră preliminară este oarecum ”statică” și nu permite dosarului să evolueze pentru ca judecătorul să poată analiza condițiile art. 242 Cproc.pen. prin raportare la această evoluție, această etapă a procesului penal este legal reglementată și are ca scop verificarea legalității fazei de urmărire penală. În plus, așa cum am arătat anterior, inculpații nu au susținut derularea procedurii la termenul de judecată acordat în cauză.
Deși instanța admite că există o prezumție în favoarea libertății inculpatului, până la stabilirea definitivă a vinovăției acestuia, și la acest moment menținerea stării de arest se justifică raportat la gravitatea deosebită a faptelor bănuit că ar fi fost comise, modalitatea și circumstanțele concrete în care se presupune că inculpații au acționat, la natura relațiilor sociale presupus lezate și urmările grave ce este posibil să se fi produs, ca și la impactul negativ puternic indus în cadrul comunității de comiterea unor astfel de fapte, mai ales în contextul creșterii numărului infracțiunilor de acest gen. Instanța consideră că eliberarea inculpaților de sub măsura arestului preventiv la acest moment ar crea un sentiment de neîncredere în buna desfășurare a justiției si în valoarea sa restaurativă, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți în mod rezonabil ca autori ai unor astfel de fapte.
Este adevărat că autoritățile trebuie să ia în considerare măsurile alternative la arestarea preventivă câtă vreme acuzatul oferă garanții în privința prezentării sale la proces (cauza C. c. Romaniei), însă datele personale ale inculpaților, analizate prin încheieri anterioare, nu conving instanța că, lăsați în libertate ori sub controlul organelor statului, inculpații nu ar reitera același comportament ilicit sau nu ar încerca influentarea probatoriului.
Deși apărarea a reiterat considerentele vizând natura infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, infracțiuni ce nu implică violența, pentru a justifica punerea în libertate a acestora, instanța reține că în cauza S. împotriva României însăși CEDO a reținut că ”în contextul cauzei, motivele erau relevante și suficiente pentru a justifica prelungirea măsurii arestării preventive a reclamantului la începutul cercetării”, fiind vorba despre menținerea arestării inculpatului, acuzat de comiterea unor infracțiuni de înșelăciune, la momentul sesizării instanței de judecată.
În cauza E. împotriva României CEDO a reținut că, chiar și în condițiile care unele dintre deciziile care au menținut arestarea preventivă a reclamantului au repetat motivele deciziilor anterioare, aceste decizii au fost pronunțate într-un interval relativ scurt de timp, respectiv 6 luni. Prin urmare, nu poate fi considerat că motivarea inițială ar fi devenit lipsită de relevanță în această perioadă de timp. Or, în cauză, prin prisma exigențelor legii procesual penale, judecătorul a analizat în decurs de puțin peste o lună (sesizarea instanței a avut loc la data de 13.11.2015) de trei ori măsura arestului preventiv, context în care este evident că motivarea poate apărarea puțin repetitivă. Dar, întrucât situația dosarului și a inculpaților nu a suferit modificări în raport de ultima analiză astfel efectuată, instanța va menține măsura preventivă sub imperiul căreia cei doi inculpați se află, respingând ca nefondată cererea de înlocuire formulată.”
Împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași, în termen legal, a formulat contestație inculpatul M. E. sub aspectul netemeiniciei măsurii, pentru motivele expuse în practicaua prezentei încheieri.
Examinând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma motivelor de contestație invocate de inculpat, precum și din oficiu, judecătorul de cameră preliminară de la C. de A. Iași constată că este nefondată contestația pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În primul rând, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut că, din probatoriul administrat până în prezent, nu reiese o diminuare a probelor și indiciilor temeinice existente la momentul luării și menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului M. E., din care să reiasă suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit faptele pentru care a fost cercetat de către organele de urmărire penală și, ulterior, trimis în judecată.
Legiuitorul nu a condiționat luarea și menținerea măsurii arestării preventive de administrarea unui anumit probatoriu.
În cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul M. E. ar fi înlesnit, prin valorificarea la negru a produselor din carne importate din Ungaria, ajutându-l pe inculpatul R. V., în calitate de administrator al S.C. GLOBUS RETRO GOLD S.R.L, la omisiunea înregistrării in evidențele contabile a operațiunilor comerciale (importuri intracomunitare de carne) și a veniturilor realizate în perioada iulie 2013 – februarie 2014, în valoare totală de 6.373.033 lei – bază impozabilă, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.546.942 lei, defalcat după cum urmează T.V.A. 1.529.528 lei și impozit pe profit 17.414 lei.
Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar arată că recunoașterea prezumției de nevinovăție nu exclude luarea și menținerea măsurii arestării preventive, ci garantează că aceasta nu va fi luată, prelungită și menținută decât în cadrul și în condițiile riguros prevăzute de normele constituționale și de dispozițiile procedurii penale.
Concilierea dintre existența și aplicarea măsurilor preventive privative de libertate și recunoașterea și prezența perpetuă a prezumției de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal se realizează prin observarea dinamicii acesteia din urmă, a modului în care, dintr-o noțiune abstractă cu valoare de garanție a drepturilor fundamentale ale individului, aceasta capătă substanță pe măsura derulării procesului penal.
În cursul procesului penal, forța prezumției de nevinovăție scade sau crește, în funcție de probatoriul efectuat, ajungând, în final, la stadiul de certitudine a nevinovăției sau, dimpotrivă, la negarea sa completă, iar art. 5 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau autorul va fugi după săvârșirea unei infracțiuni.
Stabilirea vinovăției fiecărui inculpat urmează a se face numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată până la acest moment punând, însă, în evidență existența unor probe în înțelesul art. 202 Cod de procedură penală, care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. E..
Menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului-contestator M. E. este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, cauza aflându-se la debutul cercetării judecătorești în primă instanță, după finalizarea procedurii de cameră preliminară, măsura fiind totodată proporțională cu gravitatea faptelor imputate inculpatului, privarea de libertate fiind necesară, în continuare, pentru înlăturarea pericolului concret pe care acesta îl prezintă pentru ordinea publică.
Existența pericolului pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul, circumstanțele faptelor imputate (perioada de timp îndelungată de desfășurare a presupusei activități infracționale, cuantumul prejudiciului reținut), astfel cum sunt indicate în actul de sesizare a instanței, precum și din afectarea gravă a ordinii publice, prin puternicul impact negativ al unor astfel de acțiuni asupra comunității, recrudescența faptelor de acest gen în societatea românească actuală.
Instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, astfel cum este și infracțiunea de evaziune fiscală, aspect reliefat și prin limitele de pedeapsă (închisoare de la 2 la 11 ani).
Prin comiterea unui astfel de gen de fapte, se aduce atingere bugetului de stat, prin diminuarea acestuia, pe fondul restricțiilor economice actuale.
Pericolul se raportează și la sentimentul de insecuritate și revoltă în rândul societății civile având în vedere frecvența cu care sunt comise acest gen de fapte, iar asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
C. Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în jurisprudența sa, că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.
S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.
Or, în speță nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu se poate vorbi de o diminuare a gradului de pericol social de natură a permite luarea față de inculpați a unei alte măsuri preventive.
În perioada de timp parcursă de la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpatului (în urmă cu două luni), a fost efectuată și finalizată urmărirea penală, a fost finalizată procedura de cameră preliminară în fața instanței de fond.
Luarea unei alte măsuri preventive decât cea a arestării preventive, cum a solicitat inculpatul, prin apărător, apare ca nejustificată.
Infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este gravă, iar interesul public de înfăptuire a justiției și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal primează față de regula cercetării unei persoane în stare de libertate, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar apreciind că scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 202 alin. 2 Cod procedură penală, interpretat în conformitate cu art. 5 paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impune necesitatea menținerii măsurii arestării preventive față de inculpatul M. E..
Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale nu reprezintă un criteriu suficient pentru a aprecia că lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, lipsa antecedentelor penale reprezentând de altfel starea de normalitate a unui individ. Vârsta inculpatului, situația familială, conduita procesuală, atitudinea de cooperare cu organele judiciare sunt criterii care urmează a fi valorificate în mod corespunzător în procesul de individualizare a pedepsei, în situația în care se va ajunge la pronunțarea unei hotărâri de condamnare împotriva acestuia.
Față de considerentele anterior expuse, C. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul M. E.împotriva Încheierii penale din data de 22.12.2015, pronunțată în dosarul nr. _ 15 al Tribunalului Iași, încheiere pe care o va menține.
Constatând culpa procesuală a contestatorului, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul contestator să plătească statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul M. E., fiul lui P. și A., născut la 02.04.1965 în ., domiciliat în Mun. Salonta, ., ., apt.3, jud. Bihor, CNP._, în prezent deținut în P. Iași, împotriva Încheierii penale din data de 22.12.2015, pronunțată în dosarul nr. _ 15 al Tribunalului Iași, încheiere pe care o menține.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul contestator să plătească statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.12.2015.
Judecător de cameră preliminară,
A. C.
Grefier,
C.-M. Ș.
Red./tehnoredactat C.A.
2 ex./18.01.2016
Tribunalul Iași – judecător T. C.
| ← Omorul calificat. Art.189 NCP. Sentința nr. 296/2015. Curtea de... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 899/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
