Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 191/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-03-2016 în dosarul nr. 191/2016
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:043._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
Decizia penală nr. 191
Ședința publică din 08.03.2016
Instanța constituită din:
Președinte S. E.
Judecător C. A.
Grefier R. E. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 2686/30.07.2015, pronunțate de Judecătoria Iași în dosar nr._ .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 22.02.2016, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului P. a domnului procuror C. I. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 08.03.2016.
INSTANȚA,
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr. 2686/30.07.2015, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
"1) În baza disp. art.396 aln. 6 cu referire la art.16 aln. 1 lit. g-împăcarea părților-Cod Procedură penală încetează procesul penal pornit la plîngerea penală prealabilă a părții vătămate B. A.-N., domiciliată în ., . pentru săvîrșirea infracțiunii de „furt”,prev. și ped. de art. 228 aln. 1 Cod penal ,cu referire la art.231 aln.2 Cod Penal.
2) În baza disp. art. 396 aln. 1 și aln. 2 Cod Procedură Penală aplică inculpatului C. I., fiul lui natural și C., ns:19.05.1982 în mun. B., jud. B., CNP:_, domiciliat în Iași, . nr. 4, ., jud. Iași - fără forme legale în Iași, ., jud. Iași, cu antecedente ce nu atrag starea de recidivă, pedeapsa de 2-doi-ani închisoare pentru săvîrșirea infracțiunii de „tîlhărie”, prev. și ped. de art. 233 Cod penal și cu referire la art. 91 aln. 1 lit. a-d Cod Penal.
În baza disp. art. 91 aln. 1 lit. a-d Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza disp. art. 92 Cod Penal stabilește termen de supraveghere de 3-trei.ani,termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărîri judecătorești.
În baza disp. art. 93 aln. 1 cu referire la art. 92 aln. 3 Cod Penal stabilește ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul C. I. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la S. de probațiune,la datele fixate de acesta,
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,
- să anunțe,în prealabil,schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile,
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,
- să nu părăsească teritoriul României,fără acordul instanței.
În baza disp. art. 93 aln. 3 Cod Penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul C. I. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile în favoarea Consiliului Local Iași - Direcția de Asistență Comunitară sau Consiliul Local Iași-..
În baza disp. art. 94 aln. 1 și aln. 2 Cod Penal desemnează organ de supraveghere -S. de Probațiune căruia i se va comunica o copie de pe prezenta hotărîre judecătorească,rămasă definitivă.
Atrage atenția inculpatului C. I. asupra disp. art. 96 aln. 1 și aln. 2 Cod Penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.67 alin. 1 Cod Penal aplică inculpatului C. I. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) C.pen., pe o perioadă de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 65 rap. la art. 66 alin. 1, lit. a), b) Cod Penal aplică inculpatului C. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Constată prejudiciul cauzat prin săvîrșirea infracțiunii de “tîlhărie” recuperat prin restituirea unui bun mobil similar celui sustras către partea civilă B. M.-E..
În baza disp. 112 aln. 6 Cod Penal dispune confiscarea de la inculpatul C. I. a sumei de 500 lei reprezentînd prejudiciul cauzat prin săvîrșirea infracțiunii asupra părții civile B. A.-N..
În baza disp. art. 72 aln. 1 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii aplicată-2 (doi) ani închisoare - perioadele executate,și anume: 05.01.-06.01.2015 și de la 24.01.2015 pînă la data de 08.07.2015.
În baza disp. art. 399 aln. 1 Cod Procedură Penală menține măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul C. I., fiul lui natural și C., ns:19.05.1982 în mun. B., jud. B., CNP:_,domiciliat în Iași, . nr. 4,., jud. Iași - fără forme legale în Iași, ., jud. Iași prin încheierea de ședință din data de 06.07.2015,definitivă la data de 08.07.2015.
În baza disp. art. 272 aln. 1 și art. 275 pct. 2 lit. d Cod Procedură Penală obligă inculpatul C. I. și partea civilă B. A.-N. să achite suma de cite 150 lei,fiecare dintre părți, reprezentînd cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza disp. art. 272 aln.1 și art. 274 aln. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul C. I. să achite suma de 300 lei repezentînd cheltuieli judiciare avansate de stat,cu excepția sumelor de: 200 lei - delegația cu nr._/2015 emisă de Baroul Iași pentru faza de cercetare judecătorească, 200 lei - delegația cu nr. 8292/2015 emisă de Baroul Iași pentru faza urmăririi penale, 200 lei - delegația cu nr. 9517/2015 emisă de Baroul Iași pentru partea civilă B. M.-E. în faza urmăririi penale și 150 lei - delegația cu nr._/2015 emisă de Baroul Iași pentru partea civilă B. M.-E. în faza cercetării judecătorești care vor rămîne în sarcina statului.".
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
”La data de 22.01.2015 numita B. M. E. a reclamat faptul că în ziua de 21.01.2015 în jurul orelor 14.20, în timp ce se îndrepta spre domiciliu pe scările pasarelei pietonale din zona Gării de Nord a municipiului lași, un individ necunoscut, venind din spate i-a sustras din buzunarul hainei un telefon mobil marca IPhone 4S, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 2500 de lei. Totodată, pentru a-și asigura scăparea, autorul faptei l-a bruscat pe un martor care intervenise pentru prinderea sa.
Din coroborarea probelor administrate a rezultat că în ziua de 21.01.2015, în jurul orelor 14.00, partea vătămată B. M. E., elevă la Liceul „M. E.” din lași, mergea spre domiciliu dinspre Spitalul Sf. S., deplasându-se pe traseul Fundație, Râpa G., . CFR lași, prin fața magazinului alimentar „Non Stop", apoi prin dreptul scării „B" a blocului L6 de pe aceeași stradă și apoi spre pasarela pietonală ce legătura dintre Gara Nord și cartierul A. cel B.. În momentul în care a terminat de coborît scările pasarelei, a observat că din față vine martorul P. V. care a strigat „Lasă telefonul !" și în aceleași momente simțind că din buzunarul drept al gecii cu care era îmbrăcată, și unde avea telefonul mobil,cineva a introdus o mână. Când s-a întors a văzut că în spatele său se afla inculpatul C. I.-E., care alerga pe scări, având în mână telefonul mobil marca IPhone 4S, de culoare albă.
Martorul P. V. a început să fugă după inculpat, reușind să-1 ajungă în timp ce se afla la jumătatea scărilor, iar când a încercat să-l prindă de mână inculpatul a ridicat-o în sus pentru a nu fi deposedat de telefon. Deoarece martorul a reușit să se poziționeze în fața inculpatului și astfel să blocheze acestuia calea de ieșire, a fost amenințat și bruscat de către inculpatul C. I.-E. care, în dorințe se îndepărta cât mai repede de la locul săvârșirii faptei, s-a împins cu tot corpul în martor, acțiune în urma căreia numitul P. V. s-a dezechilibrat. După ce și-a asigurat scăparea inculpatul a fugit pe gangul din dreptul scării ce face legătura cu .-se spre magazinul „Billa”.
Fiind audiat inculpatul C. lonuț E. a încercat să minimalizeze acțiunile sale declarând că doar a sustras bunul din buzunarul persoanei vătămate, fără a exercita acte de violență asupra acesteia sau a altei peroane.
Camerele de supraveghere instalate în apropierea pasarelei surprind o parte din acțiunile inculpatului și fiind audiat cu privire la veridicitatea imaginilor, inculpatul se recunoaște în aceste imagini video și precizează că era într-o giacă de culoare neagră (așa cum reiese și din imaginile surprinse de camerele de supraveghere aparținând Postului de Poliție Transporturi Iași) distorsionarea culorii datorându-se modului de captare a imaginilor.
Ulterior inculpatul este surprins de camerele de supraveghere montate de PPT I; pe aceste imagini se observă cum inculpatul C. I.-E. se apropie de persoana vătămată B. M.-E., în timp ce aceasta cobora scările pasarelei, precum și momentul în care, câteva secunde mai târziu, coboară scările uitându-se în spate și se îndreaptă spre parcarea auto din spatele blocului situat pe Străpungerii S., nr.l, fiind urmărit de persoana vătămată și martorul P. V..
La data de 18.12.2014, partea vătămată B. A. N. a reclamat faptul că în jurul orelor 11.45, în timp ce se afla pe . patiseria „Fornetti" din zona Universitate, persoane necunoscute i-au sustras din buzunarul stâng al hainei un telefon mobil marca Nokia Lumia 510, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 500 de lei. În ziua de 18.12.2014. în jurul orelor 11.45, fiind în pauza de masă, persoana vătămată s-a deplasat către patiseria „Fornetti" situată pe . zona Universitate, mergând pe trotuarul din dreapta în sensul de mers către Rond Agronomie. Inițial numita B. A. s-a oprit la restaurantul Dopo Poco, după care a mers Ia patiseria „Fornetti", care se află în vecinătatea restaurantului. Profitând de faptul că victima era atentă la produsele afișate în vitrina magazinului, inculpatul s-a apropiat și i-a sustras victimei telefonul mobil, plasându-1 mai departe unei terțe persoane care a rămas neidentificată. Deoarece victima a simțit când inculpatul i-a sustras telefonul s-a întors și i-a solicitat acestuia să i-l returneze. Știind că telefonul nu se mai află în posesia sa, inculpatul a încercat să se disculpe rugând-o pe persoana vătămată să îl controleze, indicând ca făptuitor pe complicele său care se îndepărta spre fundație. Momentul producerii incidentului a fost surprins de camerele de supraveghere aparținând .. Pe imaginile captate se observă în fața magazinului persoana vătămată care se uită la produsele aflate în vitrină. La orele 07.46.56 (așa cum apare pe înregistrare) se vede cum inculpatul se apropie, venind de pe . urmat de către o a doua persoană,.La orele 07.47.05 se identifică poziționarea celor două persoane. Inculpatul se apropie de partea vătămată, care în acel moment discută cu vânzătoarea, în timp ce complicele său se poziționează la o distanță de 2-3 m pentru a sesiza dacă se apropie cineva care să le întrerupă activitatea infracțională. În momentul în care trebuie să acționeze complicele se apropie de victimă, astfel că aceasta este încadrată de cei doi făptuitori, iar inculpatul profitând de neatenția victimei îi sustrage cu mâna dreaptă telefonul persoanei vătămate din buzunarul stâng al hainei, după care îl înmânează complicelui său care se îndepărtează de la locul faptei.
În urma săvârșirii faptei, părții vătămate B. A. N. i s-a produs un prejudiciu în valoare de 500 de lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.
Inculpatul C. I.-E. a recunoscut săvârșirea faptei, în modalitatea expusă mai sus.
Fiind evidențiate elementele constitutive menționate anterior,instanța a reținut în sarcina inculpatului C. I.-E. aceea că la data de 21.01.2015,în jurul orelor 14.20 în timp ce urca treptele de la pasarela pietonală din zona Gării de Nord a mun.Iași i-a sustras persoanei vătămate B. M.-E.,dintr-un buzunar la hainei un telefon mobil marca IPhone 4S după care a exercitat acte de violență asupra martorului P. V. pentru a-și asigura scăparea,iar în data de 18.12.2014,în jurul orelor 11.45,în timp ce se afla pa . mun.Iași,în zona patiseriei”Fornetti” i-a sustras persoanei vătămate B. A.-N. dintr-un buzunar al hainei un telefon mobil marca Nokia Lumia 510, fiind realizate infracțiunile de „tîlhărie”,prev. și ped. de art.233 Cod penal”și„furt”,prev. și ped. de art. 228 aln. 1 Cod penal,toate cu aplicarea art.38 aln. 1 Cod Penal.”.
În termen legal sentința penală a fost apelată de P. de pe lângă Judecătoria Iași care a criticat-o sub aspectul legalității și temeiniciei, invocând greșita stabilire față de inculpat a unei pedepse de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie întrucât dispozițiile art. 396 Cod procedură penală impun o soluție de condamnare; greșita deducere a perioadei reținerii preventive; aplicarea dispozițiilor privind confiscarea sumei de bani reprezentând contravaloarea bunului sustras; aplicarea dispozițiilor art. 93 alin. 1 Cod penal privind măsurile de supraveghere.
Inculpatul și părțile civile au fost legal citate (părțile civile nu s-a prezentat), inculpatul a fost prezent, asistat de apărător din oficiu. Acesta nu a solicitat să dea alte declarații, nici nu a solicitat administrarea de probe.
C. a analizat legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate raportat la criticile formulate dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 417 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 418 Cod procedură penală, reținând:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Iași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I.-E. pentru săvîrșirea a două infracțiuni,respectiv infracțiunea de „tîlhărie”,prev. și ped. de art.233 Cod penal”și„furt”,prev. și ped. de art. 228 aln. 1 Cod penal,toate cu aplicarea art.38 aln. 1 Cod Penal, reținîndu-se în actul de sesizare că numitul C. I.-E. la data de 21.01.2015,în jurul orelor 14.20 în timp ce urca treptele de la pasarela pietonală din zona Gării de Nord a mun. Iași i-a sustras persoanei vătămate B. M.-E.,dintr-un buzunar la hainei un telefon mobil marca IPhone 4S după care a exercitat acte de violență asupra martorului P. V. pentru a-și asigura scăparea,iar în data de 18.12.2014,în jurul orelor 11.45,în timp ce se afla pa . mun.Iași,în zona patiseriei”Fornetti” i-a sustras persoanei vătămate B. A.-N. dintr-un buzunar al hainei un telefon mobil marca Nokia Lumia 510.
Instanța de fond a administrat un amplu probatoriu pe care l-a coroborat cu probele administrate în cursul urmăririi penale, reținând fără dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, respectiv că la data de 21.01.2015,în jurul orelor 14.20 în timp ce urca treptele de la pasarela pietonală din zona Gării de Nord a mun. Iași i-a sustras persoanei vătămate B. M.-E., dintr-un buzunar la hainei un telefon mobil marca IPhone 4S după care a exercitat acte de violență asupra martorului P. V. pentru a-și asigura scăparea, iar în data de 18.12.2014, în jurul orelor 11.45, în timp ce se afla pa . mun. Iași, în zona patiseriei ”Fornetti” i-a sustras persoanei vătămate B. A.-N. dintr-un buzunar al hainei un telefon mobil marca Nokia Lumia 510, fiind realizate infracțiunile de „tîlhărie”,prev. și ped. de art.233 Cod penal”și„furt”,prev. și ped. de art. 228 aln. 1 Cod penal,toate cu aplicarea art.38 aln. 1 Cod Penal.
Instanța de apel a reevaluat ansamblul probator administrat, apreciind din oficiu sub toate aspectele situația de fapt rezultată probator, constatând legalitatea și temeinicia acesteia, anume:
Din coroborarea tuturor probelor administrate a rezultat că în ziua de 21.01.2015, în jurul orelor 14.00, partea vătămată B. M. E., elevă la Liceul „M. E.” din lași, mergea spre domiciliu dinspre Spitalul Sf. S., deplasându-se pe traseul Fundație, Râpa G., . CFR lași, prin fața magazinului alimentar „Non Stop", apoi prin dreptul scării „B" a blocului L6 de pe aceeași stradă și apoi spre pasarela pietonală ce legătura dintre Gara Nord și cartierul A. cel B.. În momentul în care a terminat de coborât scările pasarelei, a observat că din față vine martorul P. V. care a strigat „Lasă telefonul !" și în aceleași momente simțind că din buzunarul drept al gecii cu care era îmbrăcată, și unde avea telefonul mobil,cineva a introdus o mână. Când s-a întors a văzut că în spatele său se afla inculpatul C. I.-E., care alerga pe scări, având în mână telefonul mobil marca IPhone 4S, de culoare albă.
Martorul P. V. a început să fugă după inculpat, reușind să-1 ajungă în timp ce se afla la jumătatea scărilor, iar când a încercat să-l prindă de mână inculpatul a ridicat-o în sus pentru a nu fi deposedat de telefon. Deoarece martorul a reușit să se poziționeze în fața inculpatului și astfel să blocheze acestuia calea de ieșire, a fost amenințat și bruscat de către inculpatul C. I.-E. care, în dorințe se îndepărta cât mai repede de la locul săvârșirii faptei, s-a împins cu tot corpul în martor, acțiune în urma căreia numitul P. V. s-a dezechilibrat. După ce și-a asigurat scăparea inculpatul a fugit pe gangul din dreptul scării ce face legătura cu .-se spre magazinul „Billa”.
Camerele de supraveghere instalate în apropierea pasarelei au surprins o parte din acțiunile inculpatului și fiind audiat cu privire la veridicitatea imaginilor, inculpatul a recunoscut în aceste imagini video și precizează că era într-o giacă de culoare neagră (așa cum reiese și din imaginile surprinse de camerele de supraveghere aparținând Postului de Poliție Transporturi Iași) distorsionarea culorii datorându-se modului de captare a imaginilor.
La data de 18.12.2014, partea vătămată B. A. N. a reclamat faptul că în jurul orelor 11.45, în timp ce se afla pe . patiseria „Fornetti" din zona Universitate, persoane necunoscute i-au sustras din buzunarul stâng al hainei un telefon mobil marca Nokia Lumia 510, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 500 de lei. În ziua de 18.12.2014. în jurul orelor 11.45, fiind în pauza de masă, persoana vătămată s-a deplasat către patiseria „Fornetti" situată pe . zona Universitate, mergând pe trotuarul din dreapta în sensul de mers către Rond Agronomie. Inițial numita B. A. s-a oprit la restaurantul Dopo Poco, după care a mers Ia patiseria „Fornetti", care se află în vecinătatea restaurantului. Profitând de faptul că victima era atentă la produsele afișate în vitrina magazinului, inculpatul s-a apropiat și i-a sustras victimei telefonul mobil, plasându-1 mai departe unei terțe persoane care a rămas neidentificată.
Pe cale de consecință, a rezultat fără dubiu că, la data de 21.01.2015,în jurul orelor 14.20 în timp ce urca treptele de la pasarela pietonală din zona Gării de Nord a mun. Iași inculpatul i-a sustras persoanei vătămate B. M.-E.,dintr-un buzunar la hainei un telefon mobil marca IPhone 4S după care a exercitat acte de violență asupra martorului P. V. pentru a-și asigura scăparea; în data de 18.12.2014,în jurul orelor 11.45,în timp ce se afla pa . mun. Iași,în zona patiseriei ”Fornetti”, inculpatul i-a sustras persoanei vătămate B. A.-N. dintr-un buzunar al hainei un telefon mobil marca Nokia Lumia 510, fiind realizate elementele constitutive ale infracțiunilor de „tâlhărie”, prev. și ped. de art.233 Cod penal” și „furt”,prev. și ped. de art. 228 aln. 1 Cod penal,toate cu aplicarea art.38 aln. 1 Cod Penal.
Sub aspectul criticilor procurorului ce au vizat latura penală a cauzei, instanța de apel a apreciat asupra criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal (anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvîrșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpaților; conduita după săvîrșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială; antecedența inculpatului evidențiată de fișa de cazier judiciar existentă la filele 119-120 dosar urmărire penală și care atestă aceea că inculpatul are o condamnare aplicată de instanțele române,respectiv Tribunalul Iași în anul 1999 pentru „tîlhărie” și de instanțele străine,respectiv de cele din Berlin - Germania și Barcelona - Regatul Spaniei-pentru „furt colectiv cu arme”,respectiv”furt săvîrșit cu violență sau cu ajutorul armelor sau însoțit de amenințarea cu violență sau cu uzul de arme asupra persoanelor”, condamnări ce relevă gradul sporit de pericol social al inculpatului).
De asemenea, instanța de apel s-a mai raportat și la faptul că pentru realizarea infracțiunii de „furt”,prev. și ped. de art.228 aln. 1 cu referire la art. 231 aln.2 Cod Penal-în cazul faptei prevăzute la art. 228 împăcarea înlătură răspunderea penală - s-a luat act de voința părții vătămate B. A. - N. și a inculpatului Celepeagu I.-E. care au declarat la instanța de fond că doresc să se împace,sens în care în baza disp. art. 396 aln. 6 cu referire la art. 16 aln. 1 lit. g - împăcarea părților - Cod procedură penală și s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plîngerea penală prealabilă a părții vătămate B. A.-N. pentru săvîrșirea infracțiunii de „furt”,prev. și ped. de art. 228 aln. 1 Cod Penal.
Față de toate aceste aspecte de circumstanțiere faptică și personală a inculpatului C. I. E., C. constată că pedeapsa aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în dauna persoanei vătămate Bibere M. E. este temeinic cuantificată (fiind orientată la limita minimă de 2 ani închisoare). Se impune însă precizarea că dispozițiile art. 396 Cod procedură penală impun pronunțarea unei soluții de condamnare (în speță) și nu de aplicare ori stabilire de pedepse ca în cazurile în care se impune „amânarea aplicării pedepsei” - art. 83 Cod penal ori „renunțarea la aplicarea pedepsei” - art. 80 Cod penal.
Instanța de fond a motivat corect în conținutul sentinței penale pronunțate soluția de condamnare a inculpatului C. I. E. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, însă în dispozitiv, în minuta sentinței penale a folosit eronat sintagma "aplică inculpatului C. I. E." - sintagmă ce urmează a fi înlăturată și a se dispune folosirea terminologiei statuate de art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, respectiv "condamnă".
Raportat însă la criteriile de individualizare concrete expuse anterior, C. constată că se impune executarea pedepsei aplicate în regim privativ de libertate întrucât inculpatul C. I. E. nu este la primul contact cu legea penală, genul de infracțiuni săvârșite este identic asupra patrimoniului persoanei, conduita procesuală a fost necorespunzătoare pe tot parcursul procesului penal chiar dacă au existat și au fost administrate probe evidente - declarațiile martorilor, vizionarea cd-urilor ce au surprins imagini care l-au evidențiat pe inculpat.
Instanța de apel consideră că scopul aplicării pedepsei față de inculpat nu poate fi realizat prin suspendarea sub supraveghere a acesteia și nici chiar prin impunerea unor măsuri de supraveghere întrucât inculpatul C. I. E. trebuie să conștientizeze natura faptelor săvârșite, să se poată reeduca și reintegra social în viitor în concordanță cu normele sociale de conviețuire, de respectare a legii și a normelor sociale ocrotite prin lege.
Din perspectiva argumentelor expuse, criticile procurorului ce au vizat individualizarea pedepsei aplicate sunt fondate, sentința penală urmând a fi reformată în acest sens.
De asemenea, tot în latură penală instanța de apel reține că la judecata în fond a cauzei persoana vătămată B. A. N. s-a împăcat cu inculpatul C. I. E. (neavând pretenții civile) însă s-a constituit parte civilă la urmărirea penală cu suma de 500 lei contravaloarea telefonului sustras și care a fost vândut de inculpatul C. I. E. contra sumei de 70 lei - sens în care instanța de fond trebuia să dispună confiscarea de la inculpat a acestei sume raportat la dispozițiile art. 112 lit. e Cod penal care preved că „sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia”.
Cu privire la criticile procurorului expuse prin motivele de apel la punctul 5 - referitoare la măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat - instanța de apel constată că prin încheierea de ședință din data de 24.09.2015 a Curții de A. Iași s-a dispus încetarea de drept a acestei măsuri preventive.
Cu privire la critica aplicării dispozițiilor art. 72 Cod penal vizând deducerea duratei reținerii și arestării preventive a inculpatului C. I. E., instanța constată neîntemeiate argumentele expuse întrucât instanța de fond a dispus în mod corect asupra perioadei arestării preventive a inculpatului deja executate, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.09.2015.
Având în vedere toate argumentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va fi admis apelul procurorului și desființată în parte, în latură penală, sentința penală apelată.
În rejudecare, urmează a se dispune condamnarea inculpatului C. I. E. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
Vor fi aplicate dispozițiile art. 65 Cod penal privind interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal.
Se va dispune confiscarea de la inculpatul C. I. E. a sumei de 70 lei rezultată din vânzarea telefonului sustras persoanei vătămate B. A. N..
În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în apelul parchetului vor rămâne în sarcina statului, incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegația nr._/2015 – av. C. Anatole) în cuantum de 520 lei, ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 2686/2015 pronunțată la data de 30.07.2015 de către Judecătoria Iași, în dosarul nr._, îndreptată, în condițiile art. 278 Cod de procedură penală prin Încheierea din 11.09.2015, pe care o desființează în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza,
În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C. I.-E., cetățean român, CNP_, fiul lui natural și C., născut la data de 19.05.1982, în municipiul B., județul B., cu domiciliul în municipiul Iași, ., nr. 4, ., ., fără forme legale în municipiul Iași, ., județul Iași, actualmente deținut în P. Iași – arestat în altă cauză, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), a cărei executarea va începe în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal.
În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului C. I.-E. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) Cod penal, care se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.
În baza art. 112 alin. 1 lit. e) Cod penal, confiscă de la inculpatul C. I.-E. suma de 70 lei rezultată din vânzarea bunului sustras persoanei vătămate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii penale și înlătură dispozițiile contrare.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului, incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegația nr._/2015 – av. C. Anatole) în cuantum de 520 lei, ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.03.2016.
Președinte, Judecător,
E. SCRIMINȚIAdrian C.
Grefier,
E. M. R.
Red. S.E.
Tehnored. R.E.M.
2 ex. + 5 ex./22.03.2016
Judecătoria Iași
Judecător V. C. G.
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 44/2016. Curtea de Apel IAŞI | Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... → |
|---|








