Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 296/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE PENALĂ Nr. 296/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător D. D.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul S. A. împotriva sentinței penale nr. 46/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de furt calificat (art.229 NCP)
La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 29 aprilie 2014, în ședință publică, ( cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror D. E. L. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 13 mai 2014, apoi pentru azi 27 mai, când,
Ulterior deliberării,
C.
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 46/24.03.2014, Judecătoria P. a hotărât următoarele:
„Condamnă inculpatul S. A. zis „ B.” fiul lui G. și I., născut la 06.07.1974 în ., domiciliat în mun. P., .. 16 bis, CNP_, recidivist, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228, 229 alin. 1 lit. b și d NCP cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 41 Cod Penal și art. 5 NCP
Condamnă inculpatul S. A. la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 NCP cu aplicarea art. 33 lit. a, 37 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 5 alin. 1 NCP.
Condamnă inculpatul S. A. la pedeapsa amenzii de 6.000 lei (60 zile amendă x 100 lei) pentru săvârșirea infracțiunii de pătrundere fără drept în zona de siguranță a infrastructurii feroviare prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea 289/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 5 alin. 1 NCP.
În baza art. 34 raportat la art. 39 alin. 4 Cod penal contopește pedepsele aplicate pentru infracțiunile menționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea de 3 ani închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev.de art.66 alin. 1 lit.a,b, h,k N Cod pen, pe durata și în condițiile prev.de art.65 N Cod pen.
Admite în parte acțiunea civilă și obligă în solidar inculpații S. A., I. I. C. și P. L. la plata către partea civilă SNTFM C. M. SA București a sumei de 55.226,70 lei, sumă actualizată cu rata inflației de la data producerii prejudiciului și până la data plății.
În tem. art. 274 al.1 și 2 N C. proc. pen. obligă inculpatul S. A. la plata către stat a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 300 lei onorariu avocat oficiu M. A., 200 lei onorariu avocat oficiu C. C. și 500 lei pentru etapa urmăririi penale și a judecății.”
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Astfel, în seara zilei de 27.05. 2011, inculpații s-au întâlnit pe raza municipiului P. și au luat hotărârea de a sustrage împreună cablul de forță din cupru de la locomotivele aflate în conservare în Depoul C. M. P.. În jurul orelor 22,00 inculpații s-au deplasat la Depoul C. M. P., inculpatul S. A. având asupra sa doi saci de rafie, au escaladat gardul la aproximativ 200 m de poarta principală și au pătruns în curtea depoului. Aici s-au deplasat la locomotiva Diesel cu nr._- 9, aflată în conservare în incinta Depoului, au spart geamul de la ușa laterală de acces în postul de comandă, partea ajutorului de mecanic, după care au pătruns în interiorul acesteia pe geam. Aici au ridicat tabla din podea, lăsând descoperite mai multe cabluri de forță care făceau parte din instalația locomotivei. În continuare, cu ajutorul unui patent, a unei pânze de bomfaier și a unei șurubelnițe, au tăiat două bucăți de cablu în lungime de 7 m fiecare, au încărcat cablul sustras într-un sac din rafie și au părăsit locul faptei prin același loc. A doua zi dimineață în jurul orei 9:00, inculpații au încărcat sacul conținând cablurile sustrase în noaptea precedentă într-un autoturism echipat pentru taxi și s-au deplasat în municipiul P., pe . numitului B. M. căruia i-au vândut cablurile sustrase contra sumei de 80 lei, bani pe care inculpații i-au împărțit în mod egal.
Fiind audiat, inculpatul I. C. a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea anterior prezentată. La data de 20.06.2012 a participat împreună cu organele de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, în prezența martorului asistent I. I., la reconstituirea la fața locului, ocazie cu care a indicat organelor de poliție modul în care a acționat în noaptea de 27/28. 05.2012 împreună cu inculpatul S. A..
Situația de fapt descrisă a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă:
-proces verbal de consemnare a plângerii penale ( f.23.) ;
-plângerea penală formulată de partea vătămată ( f.25-27) ;
-proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexată ( f.28-35);
-procesul verbal de reconstituire și planșa foto anexate ( f . ) ;
-declarațiile martorilor B. P. ( f.36-38), A. C. ( f. 39-40), I. G. (f.41), D. L. C. ( f. 43-57) ;
-procese verbale de confruntare (f. 58-64) ;
-declarațiile îinculpaților S. A. ( f. 302-322) și I. I. C. ( f. 329-335) ;
2. La data de 08.06. 2011, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție T.F. P. au fost sesizate de șeful Depoului C.F.R M. P. despre faptul că la aceeași dată, în jurul orelor 12.45, salariații din cadrul Secției I.R.L.U P. au constatat că la locomotiva diesel-electrică nr._- 9 cablajul de forță și comandă fusese tăiat și sustras.
Plângerea a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria P. sub nr. 2696/P/2011.
Organele de poliție care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar din sala mașinii au fost selecționate și sustrase mai multe bucăți de cablu în lungime de 8 m fiecare și diametre diferite.
Din probele administrate în cauză rezultă că autorii furtului cablurilor de forță de la locomotiva Diesel cu nr._- 9 din noaptea de 07/08. 06. 2011 sunt inculpații S. A., I. I. C. și P. L.- V..
Astfel, în seara zilei de 07.06.2011, inculpații s-au întâlnit în fața blocului C., situat pe . P., unde locuiau fără forme legale inculpații S. A. și I. I. C.. Aici, la propunerea inculpatului S. A., au luat hotărârea infracțională de a sustrage împreună cablu de forță din cupru de la locomotivele aflate în conservare în Depoul C. M. P.. Astfel, în jurul orelor 23.00 inculpații având asupra lor un patent, un clește, două chei tubulare și mai mulți saci din rafie s-au deplasat la Depoul C.F.R P., au escaladat toți trei gardul din sârmă, înalt de 2 m din dreptul reviziei de vagoane și au pătruns în curtea depoului. Aici s-au deplasat la locomotiva Diesel cu nr._- 9, aflată în conservare în incinta Depoului. Inculpatul I. I. C., cu ajutorul mâinilor, l-a ajutat pe inculpatul S. A. să se ridice și să deschidă un geam al locomotivei, pe care ulterior cei doi inculpați au pătruns în interiorul locomotivei. Inculpatul P. L.- V. a încercat și el să pătrundă în interior însă nu a reușit, geamul fiind prea mic.
Inculpații S. A. și I. I.-C. au secționat 138 bucăți de cablu în lungime de 8 metri și diametre diferite și 19 bucăți cablu electric de forță în lungime de 8 m și diametrul de 185 mm, pe care le-au aruncat pe geam, iar inculpatul P. L. - V. le-a pus în doi saci. În continuare inculpații au aruncat sacii peste gardul Depoului, au escaladat gardul și s-au deplasat cu ei la clădirea situată pe . P.. Aici, în camera în care locuia inculpatul I. I. C. cu concubina sa, martora D. C. și copiii lor, cu ajutorul unui cutter aparținând lui S. A., au decojit cablurile de cauciucul de protecție, iar sârma din cupru au pus-o într-un sac de rafie .
A doua zi dimineață, inculpații S. A. și I. I. C. au urcat sacul cu sârmă din cupru într-un autoturism și s-au deplasat în . N. C., unde l-au vândut pentru suma de aproximativ 1200 lei, sumă pe care inculpații au împărțit-o între ei.
Fiind audiat, la data de 01.11. 2012, martorul N. C. a declarat că îl cunoaște pe S. A. de mai mulți ani, iar pe I. I. C. nu îl cunoaște. De mai mulți ani se ocupă cu colectarea deșeurilor metalice și nemetalice.
La sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie 2011, au venit la locuința sa S. A. și un alt tânăr, care aveau într-un sac mai multe bucăți de sârmă din cupru, de culoare maro, strânse colac. Sârma probabil provenea de la niște cabluri, deoarece era sub formă de șufă. Reține că i-a dat lui S. A. peste 1000 lei pentru sârma din cupru, însă nu reține dacă a întocmit vreun act de predare primire.
La data de 18. 04. 2013 N. C. a revenit asupra declarației și a menționat faptul că la data de 01.11. 2012 se afla sub influența medicamentelor (citostaticelor) pe care le-a făcut în acea zi la Spitalul Sf. S. din Iași. În ziua în care a dat declarația se întorcea de la spital și era foarte obosit. Din acest motiv a făcut confuzie între S. A. și un tânăr zis „C.” din P.. Nu a cumpărat niciodată sârmă din cupru de la S. A. și nu cunoaște această persoană. Din anul 2000 nu mai colectează fier vechi și nu mai are autorizație de colectare a fierului vechi .
Declarația martorului N. C. din data de 18.04.2013 va fi înlăturată ca fiind nesinceră, deoarece această declarație este în evidentă contradicție cu declarațiile martorei D. L. C. și ale inculpaților P. L. V. și I. I. C., care au confirmat că sârma din cupru rezultată din cablurile sustrase a fost transportată cu un taxi în . martorului N. C.. Acesta urmează a fi cercetat sub aspectul săvârșirii de mărturie mincinoasă prev de art. 260 alin. 1 C. p. ca urmare a sesizării din oficiu.
Audiați inculpații P. L. V. și I. I. C. au recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea anterior descrisă. La datele 20. 06. 2012 și 21.09. 2012 aceștia au participat împreună cu organele de cercetare penală la o reconstituire la fața locului, ocazie cu care au indicat organelor de poliție modul în care au acționat în noaptea de 07/8. 06. 2011.
Situația de fapt descrisă a fost reținută în rechizitoriu pe baza următoarelor mijloace de probă:
-proces verbal de consemnare a plângerii penale ( f.77.) ;
-plângerea penală formulată de partea vătămată ( f.25-27) ;
-proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexată ( f. 114-131);
-raport de constatare tehnico – științifică nr._ din 23. 08. 2011( f. 133-141) ;
-procese verbale de reconstituire și planșe foto anexate ( f . 143- 149, 150-156 ) ;
-declarațiile martorilor I. I. ( f. 157- 158), B. I. ( f. 159- 162, T. C. (f. 163- 165), B. M. ( f. 166-170), C. C. (f. 171-175), H. V.( f. 176-179), N. C.( f. 180-182), L. C.( f. 191-192) ;
-raport de cercetare ( f. 193- 223) ;
-declarațiile inculpaților S. A. ( f. 302-322) și I. I. C. ( f. 329-335), P. V. L. ( f. 339-347) ;
La solicitarea instanței au fost depuse la dosar fișele de cazier judiciar a inculpaților.
Pentru termenul de judecată din data de 09.10.2013 partea civilă SNTFM C. M. Sa- Sucursala M. a depus precizări cu privire la prejudiciu.
La termenul de judecată din data de 09.10.2013 instanța a verificat și constatat regularitatea actului de sesizare al instanței și a dispus citirea acestuia de către grefierul de ședință.
La același termen au fost audiați inculpații, declarațiile acestora semnate atașându-se la dosarul cauze.
Inculpații I. I. C. și P. Lonard V. au declarat că recunosc comiterea faptelor în modalitatea descrisă în actul de sesizare, își însușesc probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și doresc să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C.p.p., motiv pentru care instanța pune în discuție disjungerea laturii penale privind pe inculpatul S. A..
Prin sentința penală nr. 398/25.10.2013 a Judecătoriei P. pronunțată în dosarul penal nr._ s-a dispus condamnarea inculpatului I. I. C., la pedeapsa rezultantă de la 5 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p, condamnarea inculpatului P. L. V. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C.p. rap la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p.
Prin aceeași sentință penală s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul S. A. precum și acțiunea civilă promovată de partea civilă S. Națională de T. F. de M. C. M. SA prin sucursala M. și constituirea unui nou dosar.
Instanța a apreciat că poziția procesuală a inculpatului S. A. de nerecunoaștere a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată impune soluționarea laturii penale și a celei civile de către un alt complet în măsura în care ceilalți doi inculpați au recunoscut întocmai infracțiunile menționate în rechizitoriu și au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală.
Dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei P. la data de 29.10.2013 sub nr._ privind soluționarea laturii civile pentru toți trei inculpații și față de inculpatul S. A. pentru infracțiunile de furt calificat, prev. de art.208 al.1,209 al.1 lit. a,g,i Cod Penal, cu aplic. art. 41 al. 2 C. p. (două acte materiale), ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cp, ambele cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cp și pătrundere neautorizată fără drept în zona unde accesul este interzis prin afișe și semne corespunzătoare din perimetrul staților de cale ferată, prev. de art. 4 al. 1 rap la art. 2 din Legea nr. 289/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că inculpatul S. A. se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată cu încadrarea juridică modificată la termenul din 17.03.2014 raportat la prevederile noului Cod penal drept lege penală mai favorabilă.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d Noul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 și art. 41 vechiul Cod penal și art. 5 alin. 1 NCP, vinovăția inculpatului, modalitatea de participare la activitatea infracțională reiese din declarațiile celorlalți doi coinculpați care și-au recunoscut vinovăția conform art. 320/1 Cod procedură penală care se coroborează cu declarațiile martorilor din lucrări N. C. și D. L. C..
Inculpații I. I. C. și P. L.- V. au indicat organelor de cercetare penală modul de pregătire, punere în practică și finalizare a activității infracționale urmate de valorificarea produsului infracțiunii desfășurate împreună cu inculpatul S. A. și au precizat contribuția fiecăruia la obținerea rezultatului păgubitor în dauna părții vătămate.
Pentru aceste motive instanța va înlătura ca nesincere declarațiile inculpatului S. A. care nu a recunoscut comiterea infracțiunii de furt calificat și nici nu a indicat mijloace noi de probă de natură a demonstra o altă situație de fapt.
În ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 NCP cu aplicarea art. 5 alin. 1 NCP, art. 37 alin. 1 lit. b vechiul Cod Penal și aplicarea art. 5 alin. 1 NCP, aceasta a fost probată prin declarația martorilor oculari L. C., P. I., S. V. A. care au perceput direct și nemijlocit activitatea infracțională a inculpatului.
Inculpatul a produs în prezența a 10-20 de persoane scandal public în timp ce era urcat pe un stâlp de iluminat din zona gării, fapta fiind percepută de mai multe persoane care au asistat la comportamentul să antisocial astfel încât s-a provocat o stare de indignare și nesiguranță în rândul trecătorilor cu privire la manifestările verbale și gesturile antisociale ale inculpatului.
De asemenea, conform declarațiilor date în fața organelor de urmărire penală, aceiași martori au relatat că inculpatul a adresat expresii și cuvinte vulgare la adresa trecătorilor, a amenințat cu automutilarea și a aruncat cu diverse obiecte asupra acestora.
În ceea ce privește infracțiunea de pătrundere neautorizată fără drept în zona unde accesul este interzis prin afișe și semne corespunzătoare din perimetrul stațiilor de cale ferată prev. de art. 4 alin.1 raportat la art. 2 din Legea nr. 289/2005 modificată prin Legea 187/2012 cu aplicarea art. 5 alin. 1 NCP, instanța constată că a fost dovedită prin aceleași mijloace de probă respectiv declarațiile martorilor oculari care au perceput direct și nemijlocit accesul inculpatului în zona de siguranță a căii ferate și urcarea pe un stâlp de iluminat public coroborat cu pătrunderea împreună cu ceilalți doi inculpați în incinta depoului C. P. pentru a sustrage materiale refolosibile în vederea valorificării.
Pentru aceste motive, instanța constată îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de pătrundere neautorizată fără drept în zona unde accesul este interzis prin afișe și semne corespunzătoare din perimetrul stațiilor de cale ferată și vinovăția inculpatului sub forma intenției directe necesare pentru atragerea răspunderii sale penale.
La aplicarea și individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicate inculpatului S. A., instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale acestuia, atitudinea nesinceră și oscilantă din cadrul urmăririi penale și a judecății, antecedentele penale și neacoperirea prejudiciului produs pății civile.
Astfel, infracțiunile comise în stare de recidivă postexecutorie și în concurs real denotă o periculozitate socială sporită a inculpatului care nu a înțeles să se conformeze pe viitor prevederilor legii penale și să adopte un comportament corespunzător normelor de conviețuire socială.
Pentru aceste motive, instanța va aplica inculpatului pedepse orientate spre media specială prevăzută de legea penală concomitent cu pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k Noul Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 NCP deoarece gravitatea infracțiunilor comise și perseverența infracțională trebuie sancționate corespunzător în scopul reeducării inculpatului.
În ceea ce privește latura civilă a cărei soluționare a fost de asemenea disjunsă prin dispozitivul sentinței penale nr. 398/25.10.2013 a Judecătoriei P. față de toți inculpații, instanța constată că prejudiciul material cauzat părții civile SNTFM C. M. SA București este cert și determinat prin precizările depuse la data de 07.02.2014 reprezentând contravaloarea cablurilor din cupru și a manoperei necesare pentru reparația locomotivelor.
Inculpații I. I. C. și P. L.- V. au recunoscut comiterea infracțiunii de furt calificat și au fost de acord cu despăgubirea părții civile,fiind condamnați prin sentința penală menționată cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, în timp ce inculpatul S. A. nu a recunoscut comiterea infracțiunii.
Instanța va obliga în solidar inculpații la plata către partea civilă a daunelor materiale provocate prin infracțiunea de furt calificat deoarece au avut contribuții egale la producerea rezultatului în dauna părții civile.
Totuși, față de modul de prezentare și calcul al daunelor materiale cauzate prin infracțiune, instanța apreciază că există o contradicție între tabelul justificativ de la fila 169 dosar care prevede un deviz de 55.226,7 lei și precizările de la fila 167 dosar care prevede în mod nejustificat adăugarea taxei pe valoarea adăugată la contravaloarea totală a prețului materialelor și a manoperei.
În tem. art. 274 alin.1 și 2 NCPP instanța va obliga inculpatul S. A. la plata către stat a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 300 lei onorariu avocat oficiu M. A., 200 lei onorariu avocat oficiu C. C. și 500 lei pentru etapa urmăririi penale și a judecății.”
În termen legal, împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs inculpatul S. A. care a solicitat achitarea sa pentru infracțiunile de furt arătând că nu a comis aceste fapte, singura faptă comisă de acesta fiind aceea de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Pe parcursul judecării recursului a intrat în vigoare noul cod penal și noul cod de procedură penală, recursul devenind apel.
C., examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză a fost administrat un amplu material probator:
-proces verbal de consemnare a plângerii penale ;
-plângerea penală formulată de partea vătămată ;
-proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexată ;
-raport de constatare tehnico – științifică nr._ din 23. 08. 201;
-procese verbale de reconstituire și planșe foto anexate ;
-declarațiile martorilor I. I., B. I., T. C., B. M., C. C., H. V., N. C., L. C. ;
-raport de cercetare ;
-declarațiile inculpaților S. A. și I. I. C., P. V. L. .
Din analiza coroborată a materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului S. A. în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată în raport de situația de fapt reținută.
Instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar, evidențiind aspecte concordante ce rețin vinovăția inculpatului apelant și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.
Pe baza analizei amănunțite a probelor administrate, prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, existând probe certe de vinovăție a inculpatului apelant în comiterea faptelor, probe care au înlăturat prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile codului de procedură penală.
Aceste probe au dovedit pe deplin că inculpatul S. A., în noaptea de 27/28.05.2011, împreună cu învinuitul I. I. C. și în noaptea de 07/08.06.2011, împreună cu învinuiții I. I. C. și P. L. – V. în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor al Depoului C. P. și ulterior pe geam, în interiorul locomotivei DA 60-1337, aflată în conservare, de unde a sustras mai multe cabluri de comandă și de forță, cauzând un prejudiciu Companiei Naționale de T. F. de marfă C.F.R. marfă S.A., în valoare de aproximativ 55.226,70 lei, iar la data de 05.11.2011, în jurul orelor 15.00, a pătruns fără drept în Zona de Siguranță Feroviară, aflată la 20 m de axul căii ferate, s-a urcat pe stâlpul din beton nr. 7, în care sunt montate 10 reflectoare pentru iluminatul liniilor de cale ferată din zona trecerii pietonale de pe . P., a refuzat la solicitarea organelor de poliție părăsirea zonei, a distrus instalația electrică de iluminat și a amenințat cu pietre și piese componente provenite de la instalația electrică persoanele care traversau liniile de cale ferată, stârnind indignare și teamă persoanelor aflate la fața locului, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (două acte materiale), ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și o infracțiune de pătrundere neautorizată fără drept în zona unde accesul este interzis prin afișe și semne corespunzătoare din perimetrul stațiilor de cale ferată, prev. de art. 4 alin. 1 rap. la art. 2 din Legea nr. 289/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Susținerile inculpatului S. A. că nu a săvârșit infracțiunile de care este acuzat sunt lipsite de suport probator, atât ceilalți inculpați, cât și martorii care au preluat cantitatea de cupru sustrasă confirmând implicarea inculpatului apelant în activitatea infracțională reținută.
Ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal se impune a se verifica care este legea mai favorabilă aplicabilă inculpatului, avându-se în vedere și decizia Curții Constituționale în ceea ce privește prevederile art. 5 Cod penal ce obligă la aplicarea legii mai favorabile potrivit principiului analizei globale.
Raportat la situația de fapt a aplicării de către instanța de fond a legii mai favorabile potrivit principiului instituțiilor autonome și a declarării apelului numai de către inculpat, C. constată că nu putea agrava situația inculpatului în propria cale de atac, stabilirea legii penale mai favorabile potrivit principiului analizei globale ducând la această situație.
Văzând criteriile de individualizare, respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, mijloacele folosite, consecințele produse, precum și persoana infractorului care este cunoscut cu o activitate infracțională bogată și a avut o conduită procesuală neadecvată C. consideră că instanța de fond a dat dovadă de suficientă clemență prin aplicarea unei pedepse de 3 (trei) ani închisoare, cu executare în regim de detenție, neimpunându-se redozarea ei.
Constatând că nu sunt motive de desființare a hotărârii apelate, în baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul inculpatului, urmând ca acesta, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. A. împotriva sentinței penale nr.46/24.03.2014 a Judecătoriei P., pe care o menține.
Obligă pe inculpatul S. A. să achite suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în care a fost inclusă și suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2014.
Președinte,Judecător,
G. SanduDaniela D.
Grefier,
G. A.
Red. G.S.
Tehnored. E.R.+C.A.
2 ex/05.06.2014
Judecătoria Iași:
Jud. V. B.
| ← Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Decizia nr. 230/2014.... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|








