Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1294/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1294/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-12-2012 în dosarul nr. 1294/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 1294/2012
Ședința publică de la 04 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. T.
Judecător D. D.
Judecător M. C.
Grefier E. A.
Ministerul Public reprezentat prin procuror – I. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul G. M. (trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat) împotriva sentinței penale nr. 3543 din data de 20 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat H. L., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent G. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța, față de declarația notarială, a inculpatului recurent G. M. de retragere a recursului, de la fila 40 dosar, acordă cuvântul părților prezente.
Avocat H. L., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent G. M., solicită să se ia act de declarația inculpatului de retragere a recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a inculpatului
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare .
Ulterior deliberării:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 3543 din 20.12.2011 Judecătoria Iași a dispus următoarele:
I. În baza disp. art. 334 din Codul de procedură penală a respins, ca fiind nefondată, cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracțiunea prev. și ped. de art. 208 alin.1,3 – 209 alin. 1 lit. i) din Codul penal în infracțiunea prev. și ped. de art. 244 din Codul penal.
II. A fost condamnat inculpatul G. M., fiul lui V. și Parascovia, născut la data de 19.11.1967 în loc. Cetireni, raion Ungheni, Republica M., domiciliat în Republica M., localitatea Cetireni, raion Ungheni și în România, ., jud. Iași, CNP_ (CNP_), persoană cu dublă cetățenie – română și moldovenească, studii superioare, administrator la A.F. „G. M.” Cetireni, Republica M., căsătorit, are doi copii minori, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1,3 – 209 alin. 1 lit. i) din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 74 alin.1 lit. a) și b) din Codul penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. c) din Codul penal, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 din Codul penal, a fost aplicată inculpatului G. M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal.
În baza disp. art. 81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1(un) an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, pe o durată de 3(trei) ani care, conform disp. art. 82 alin. 1 din Codul penal, constituie termen de încercare pentru inculpat.
S-a atras atenția inculpatului G. M. asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 din Codul penal.
În baza disp. art. 71 alin. 5 din Codul penal, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal, pe durata și în condițiile prevăzute de textul de lege anterior-menționat.
S-a luat act că partea vătămată Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 10C, jud. Iași, prin reprezentanții săi legali, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituire.
În baza disp. art. 349 și art. 191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta, suma de 700 lei.
P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
La data de 15.12.2009, în jurul orei 5.00, inculpatul G. M., persoană cu dublă cetățenie – română și moldovenească, a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, la volanul autoturismului proprietatea sa, marca Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare UN-AN 910, cu intenția de a se deplasa în municipiul Iași. Cu ocazia controlului amănunțit al autovehiculului, efectuat de către lucrătorul vamal, a fost găsită, ascunsă într-un locaș amenajat special în rezervorul autoturismului sus-menționat, cantitatea de 48 pachete de țigări marca „Winston” și 250 pachete de țigări marca „M.”. Din acest motiv, lucrătorul vamal a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională, ./200 nr._, prin care inculpatului G. M. i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii, în cuantum de 5000 lei (fila 13, dosar urmărire penală). De asemenea, în conformitate cu disp. art. 653 alin. 1 lit. a și art. 6531 din H.G. nr. 707/ 2006, s-a luat măsura reținerii în vederea confiscării a cantității de țigări descoperite, precum și a autoturismului marca „Volkswagen Passat”, cu numărul de înmatriculare UN-AN 910 și . șasiu WVWZZZ31ZPE163112, însoțit de certificatul de înmatriculare seria_ și de cheia originală (a se vedea adeverințele de reținere a bunurilor, aflate la filele 14-15, dosar urmărire penală).
Inculpatul G. M. a semnat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, la rubrica destinată contravenientului și a achitat amenda de 5000 lei (fila 13, dosar urmărire penală). De asemenea, inculpatul G. M. a semnat adeverința de reținere a bunurilor nr. 1686/ 15.12.2009 . nr._, care atesta reținerea, în vederea confiscării, a autoturismului proprietatea acestuia. Un exemplar al adeverinței sus-menționate a rămas la contravenient (fila 14, dosar urmărire penală).
Din declarația lucrătorului vamal P. M., audiat în ambele faze procesuale, rezultă fără dubiu că acesta i-a adus la cunoștință inculpatului G. M., cu ocazia întocmirii procesului-verbal de sancționare contravențională și a adeverințelor de reținere a bunurilor, faptul că autoturismul este reținut în vederea confiscării, motiv pentru care inculpatului i-a predat certificatul de înmatriculare al autovehiculului și cheia aferentă. Autoturismul reținut a fost depus în locul special amenajat în incinta P.T.F. Sculeni pentru autoturismele ridicate de Biroul Vamal Sculeni (fila 40, dosar urmărire penală).
După achitarea amenzii contravenționale, în jurul orei 9.40, inculpatul a părăsit teritoriul României, deplasându-se pe D.E. 60 Iași - Sculeni. La o distanță de aproximativ 100 metri față de punctul de trecere a frontierei, inculpatul G. M. a urcat într-un autoturism luat „de ocazie", autoturism condus de un bărbat identificat ulterior în persoana cetățeanului moldovean B. Igor. La rugămintea inculpatului, conducătorul auto a acceptat să îl transporte până în Republica M..
În jurul orei 11.45, inculpatul G. M. s-a prezentat în P.T.F. Sculeni, pe sensul de ieșire din România, ca pasager pe locul din dreapta spate al autoturismului marca „Opel Kadett”, cu număr de înmatriculare UN-AW 901, condus de martorul B. Igor. După efectuarea controlului de frontieră, în jurul orei 12.00, în momentul în care autovehiculul al cărui pasager era a ajuns în dreptul magazinului duty free aparținând .., inculpatul i-a solicitat martorului B. Igor să oprească, întrucât dorește să coboare, motivându-și gestul prin aceea că așteaptă un prieten care urmează să îl transporte până în Republica M. (fila 34, dosar urmărire penală).
Coborând din autoturismul martorului B. Igor, inculpatul s-a deplasat, singur, către locul unde se afla autoturismul proprietatea sa, marca „Volkswagen Passat”, cu numărul de înmatriculare UN-AN 910. Odată ajuns lângă autovehicul, a deschis portiera, cu cea de a doua cheie originală, pe care o avea asupra lui, a urcat la volan, a pornit motorul și a demarat în trombă în direcția teritoriului Republicii M., pe podul de peste râul Prut. Activitatea infracțională a inculpatului G. M. a fost surprinsă de camerele de supraveghere instalate în incinta P.T.F. Sculeni. Imaginile captate de aceste camere de supraveghere (filele 18-21, dosar urmărire penală) se coroborează cu depozițiile martorilor R. T. și Ceaun V.-M., lucrători la magazinele duty free ce funcționează în punctul de trecere a frontierei (filele 42, 45, dosar urmărire penală).
Ajungând în Vama Sculeni de pe teritoriul Republicii M., inculpatului G. M. nu i s-a permis .-menționat, deoarece nu poseda certificatul de înmatriculare, documentul fiind reținut, potrivit celor expuse anterior, de reprezentantul Biroului Vamal Sculeni. Autovehiculul a fost reținut de grănicerii moldoveni, iar la data de 26.02.2010, inculpatul l-a adus pe teritoriul României. În aceeași zi, autoturismul a fost ridicat din posesia inculpatului G. M. și predat lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal Sculeni (filele 71-72, dosar urmărire penală).
În cursul urmăririi penale, în declarația olografă dată în cauză, inculpatul a susținut că și-a însușit autoturismul proprietatea sa, folosind cel de al doilea rând de chei, întrucât nu știa că autoturismul fusese reținut de lucrătorii vamali din P.T.F. Sculeni, în vederea confiscării (filele 78-80, dosar urmărire penală).
Fiind audiat în calitate de inculpat, în prezența apărătorului ales, G. M. a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, precizând că avea cunoștință despre faptul că autoturismul îi fusese reținut și că, revenind pe teritoriul României, în cursul aceleiași zile, de 15.12.2009, a observat că autovehiculul proprietatea sa se afla parcat aproape de poarta țarcului în care erau depozitate mai multe mașini cu numere de înmatriculare de Republica M. și, totodată, în apropierea magazinelor duty free. Potrivit declarației inculpatului, în acel moment a hotărât să își însușească fără drept autoturismul proprietatea sa, marca „Volkswagen Passat”, cu numărul de înmatriculare UN-AN 910. În acest scop, a oprit un autoturism înmatriculat în Republica M.-autovehiculul condus de martorul B. Igor-, s-a deplasat ca pasager al acestui autovehicul până în dreptul magazinelor duty free, după care a coborât și s-a îndreptat spre zona unde se afla mașina sa (filele 75-77, dosar urmărire penală).
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul G. M. a fost interogat la termenul de judecată din data de 03.05.2011, în prezența apărătorului său ales (un alt apărător decât cel care l-a asistat în cursul urmăririi penale), declarând că nu recunoaște fapta pentru care este judecat în prezenta cauză penală, în sensul că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul fusese reținut de către lucrătorii vamali în vederea confiscării. Inculpatul a recunoscut faptul că autoturismul era prevăzut cu un compartiment special destinat transportului ilegal de țigări și că, la data de 15.12.2009, deținea în mașină mai multe pachete de țigări. Inculpatul a susținut că nu i-a fost adus la cunoștință, în mod expres, faptul că autoturismul este reținut în vederea confiscării și că lucrătorul vamal i-a spus că, dacă plătește amenda, poate să plece, inculpatul declarând că a predat certificatul de înmatriculare și cheia autoturismului. Inculpatul G. M. a declarat că nu a semnat adeverința de reținere a autoturismului, aflată la fila 14, dosar urmărire penală, dar că a semnat adeverința de reținere a țigărilor, aflată la fila 15, dosar urmărire penală și că, la discuțiile pe care le-a avut cu vameșii, nu era de față nicio altă persoană.
În apărarea sa, inculpatul a solicitat audierea numitei G. Ala, soția sa, probatorii în circumstanțiere, probe admise de către instanță și efectuarea unei expertize grafoscopice, pentru a stabili dacă semnătura de pe adeverința aflată la fila 14, dosar urmărire penală (de reținere a autoturismului) a fost semnată de către inculpat, această din urmă probă fiind respinsă de către instanță, având în vedere împrejurarea că, în cursul urmăririi penale, în declarația dată în prezența unui apărător ales, inculpatul a recunoscut că a semnat această adeverință, declarația martorului P. C., lucrător vamal, care a declarat, în cursul urmăririi penale, că inculpatul a semnat toate adeverințele de reținere și procesul-verbal de constatare a contravenției, acte întocmite de către martor, administrarea acestei probe nefiind utilă soluționării cauzei de față. Instanța mai are în vedere și faptul că inculpatul nu a justificat, în nici un mod care să fie plauzibil, schimbarea poziției procesuale, în sensul arătat anterior.
Situația de fapt, așa cum a fost aceasta descrisă anterior și reținută de către instanță, este dovedită, pe deplin, cu întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv:
- proces-verbal de sesizare din oficiu (filele 5-7, dosar urmărire penală);
- planșe fotografice (filele 10-11,18-21, dosar urmărire penală);
- xerocopie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (fila 13, dosar urmărire penală);
- adeverințe de reținere a bunurilor, în xerocopie (filele 14, 15, dosar urmărire penală);
- proces-verbal de verificare a intrărilor și ieșirilor în și din Republica M. (filele 29-33, dosar urmărire penală);
- proces-verbal de recunoaștere a inculpatului după planșă fotografică (filele 36-39, dosar urmărire penală);
- declarațiile martorilor B. Igor, P. C., R. T., Ceaun V.-M. (filele 34,40-45, dosar urmărire penală). Din declarația dată în fața instanței de către martorul P. C. – lucrătorul vamal - rezultă, fără dubiu, că acesta nu i-a comunicat inculpatului faptul că, dacă plătește amenda contravențională, poate pleca cu autoturismul din vamă și că soția inculpatului, martora G. Ala, a discutat cu șeful adjunct al Vămii Sculeni, persoană care i-a comunicat faptul că autoturismul este reținut și că nu îi va fi restituită chiar dacă plătește amenda contravențională.
- adrese emise de Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. lași (filele 62-65, 67, dosar urmărire penală);
- dovadă de ridicare a bunurilor și înscrisurilor (fila 71, dosar urmărire penală);
- proces-verbal de predare-primire a autoturismului (fila 72, dosar urmărire penală);
Instanța a înlăturat, ca fiind necorespunzătoare adevărului, declarația dată în fața instanței de către martora G. Ala, soția inculpatului, în sensul că lucrătorul vamal i-a spus inculpatului că, după ce achită amenda contravențională, poate pleca cu mașina, constatând faptul că aceasta nu se coroborează cu restul probatoriilor administrate, în special cu declarația martorului P. C., declarația acestei martore fiind vădit subiectivă și dată în susținerea inculpatului, datorită faptului că este soția acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului a susținut faptul că autoturismul nu era supus confiscării speciale, situația juridică a acestuia fiind aceea de „bun depozitat și păstrat la dispoziția autorității vamale pentru o perioadă determinată”, la data de 15.12.2009, nefiind stabilit încă dreptul de proprietate în favoarea statului sau a inculpatului, solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de „furt calificat”, în infracțiunea de „sustragere de sub sechestru”, prev. și ped. de art.244 din Codul penal. A mai susținut inculpatul, prin apărătorul său, că nu a realizat că autoturismul urma a-i fi confiscat și că această măsura ar avea caracterul unei complementare aplicării sancțiunii contravenționale doar în măsura în care bunurile accizabile au fost ascunse în locuri special amenajate, în ascunzători practicate în caroseria autoturismului sau în motor, ori în alte locuri doar în scopuri ascunderii unor asemenea produse, iar nu în locuri existente încă din momentul fabricării autoturismului. A mai susținut inculpatul că nu s-a făcut dovada faptului că ar fi adus astfel de modificări autoturismului proprietatea sa, precizându-se doar că pachetele de țigări au fost găsite în rezervorul autoturismului, fiind introduse printr-o tăietură de la nivelul caroseriei.
Instanța a înlăturat toate apărările inculpatului, pentru următoarele motive: În ceea ce privește modificările aduse autoturismului, în scopul trecerii ilegale peste graniță a unor pachete de țigări, instanța constată că, așa cum rezultă din fotografiile judiciare aflate la filele 10-11, dosar urmărire penală și din procesul-verbal de constatare a contravenției – necontestat de către inculpat - autoturismul proprietatea inculpatului era prevăzut cu un loc amenajat manual, artizanal, tăiat în caroserie, situat în rezervorul de combustibil al mașinii (care a fost astfel compartimentat), loc creat pentru depozitarea pachetelor de țigări destinate trecerii peste graniță, loc mascat de covorașul cu care este dotat portbagajul autoturismul și despre care nu se poate susține că a fost conceput din fabricația autoturismului, mașina fiind astfel susceptibilă de confiscare. A constatat instanța că, în conformitate cu disp. art. 653 alin.1 lit. a) din H.G. nr.707/2006, modificată: „în cazul în care contravenția prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii”. Conform disp. art. 653 ind.1 din același act normativ: ”Dacă la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 651-653 (pentru care a fost sancționat inculpatul) sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor, autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancțiuni contravenționale prevăzute, și confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate.”
Având în vedere aceste dispoziții legislative, precum și aspectele avute în vedere și expuse anterior, cu privire la modificările aduse autoturismului, instanța a constatat că în mod justificat autoritatea vamală a dispus reținerea autoturismului proprietatea inculpatului, în vederea confiscării acestuia. A mai constatat instanța faptul că inculpatul nu a contestat procesul-verbal de sancționare contravențională, în care se face vorbire despre modificările aduse mașinii și că, mai mult decât atât, a achitat amenda în cuantum de 5.000 lei.
De altfel, este irelevant pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, dacă acesta mai avea sau nu proprietatea autoturismului, în condițiile în care art.208 alin.3 din Codul penal, condiționează existența infracțiunii de posesia sau deținerea legitimă de către altă persoană decât proprietarul, a bunului sustras, inculpatul având obligația de a respecta măsura reținerii autoturismului și, în situația în care o considera injustă, avea posibilitatea de a ataca această măsură, pe căile legale.
În ceea ce privește susținerea inculpatului, în sensul că nu a avut reprezentarea faptului că autoturismul proprietatea sa a fost reținut în vederea confiscării, instanța a înlăturat aceste apărări, având în vedere probatoriul administrat în cauză și comentariile anterior-făcute de către instanță.
Din coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cauză, instanța a constatat că s-a făcut, pe deplin, dovada vinovăției inculpatului, în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina lor.
În drept,
Fapta inculpatului G. M. care, la data de 15.12.2009, a sustras din incinta P.T.F. Sculeni, din zona destinată autovehiculelor reținute, folosind o cheie adevărată, autoturismul proprietatea sa, marca Volskwagen Passat, cu numărul de înmatriculare UN-AN 910, autoturism reținut de către lucrătorii Biroului Vamal, în vederea confiscării, întruneșete elemenetele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art.208 alin.1,3 – 209 alin.1 lit. i) din Codul penal.
În ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică solicitată de către inculpat, prin apărătorul său ales, instanța a constatat că, din probatoriile administrate în prezenta cauză penală, la momentul comiterii infracțiunii, proprietatea autoturismului aparținea încă inculpatului G. M. dar că acesta se afla în deținerea legitimă a autorității vamale, fiind reținut în vederea confiscării, nefiind sechestrat, astfel încât fapta comisă de către inculpat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „sustragere de sub sechestru”, prev. de art.244 alin.1 din Codul penal, sens în care va respinge cererea formulată, ca fiind nefondată.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare, în lumina criteriilor generale de individualizare a pedepselor prescrise de art.72 din Codul penal, instanța, a avut în vedere – pe de o parte – gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, iar – pe de altă parte – având în vedere persoana inculpatului G. M., care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar care a avut o poziție procesuală necorespunzătoare în faza cercetării judecătorești, nerecunoscând săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, dar care a restituit ulterior autoturismul sustras către autoritățile vamale, a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea situată sub limita minimă prevăzută de legea penală pentru infracțiunea comisă prin reținerea, în favoarea acestuia, a circumstanțelor atenuante exemplificate de disp. art. 74 alin.1 lit. a) și b) din Codul penal, în acord cu disp. art. 76 alin. 1 din Codul penal..
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 din Codul penal, a aplicat inculpatului G. M. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal. Astfel, instanța a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau într-o funcție electivă publică, luând în considerare gravitatea faptei săvârșite, cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicate, constatând existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală. Instanța a apreciat că aplicarea acestei pedepse accesorii este proporțională cu scopul legitim urmărit, instrucția penală, în deplină concordanță cu prevederile art. 3 din Protocolul 1 la CEDO și jurisprudența CEDO, cauza Hirst c. Marii Britanii.
Apreciind că scopul pedepsei, conform disp. art. 52 Cod penal și, implicit, reeducarea inculpatului, poate fi atins chiar fără executarea efectivă a pedepsei, fiind întrunite condițiile prev. de disp. art. 81 alin. 1 din Codul penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, stabilind termenul de încercare conform art. 82 alin. 1 Cod penal.
A învederat inculpatului G. M. disp. art. 83 Cod penal privind faptul că, dacă în cursul termenului de încercare stabilit prin prezenta hotărâre, va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța va dispune revocarea suspendării condiționate a executării prezentei pedepse.
Conform disp. art. 71 alin. 5 din Codul penal, a dispus suspendarea și a executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal, pe durata și în condițiile prevăzute de textul de lege anterior-menționat, respectiv pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a luat act că partea vătămată Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Iași, prin reprezentanții săi legali, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituire, inculpatul restituind autoturismul sustras.
Văzând și disp. art. 349 și art. 191 din Codul de procedură penală,
În termen legal hotărârea primei instanțe a fost recurată de inculpatul G. M..
Prin declarația autentificată la data de 20.09.2012 conform încheierii nr. 2919 emisă de Biroul Notarilor Publici Asociați P. T. & F., depusă la dosarul cauzei, inculpatul G. M. a precizat că retrage calea de atac a recursului formulată împotriva hotărârii primei instanțe.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a recurentului, în baza art. 3854 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea, va lua act de declarația inculpatului G. M. de retragere a recursului promovat împotriva Sentinței penale nr. 3543 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul din oficiu în valoare de 200 lei ce va fi suportat din fondurile statului.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385 ind. 4 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 369 Cod procedură penală, ia act de declarația inculpatului G. M., fiul lui V. și Parascovia, ns. la 19.11.1967 în localitatea Cetireni, raion Ungheni, Republica M. de retragere a recursului promovat împotriva sentinței penale nr. 3543 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași.
Obligă inculpatul - recurent să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei, onorariu apărător din oficiu ce va fi suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 4 decembrie 2012.
Președinte,Judecător,Judecător,
C.-G. TarlionDaniela DumitrescuMaria C.
Grefier,
E. A.
Red. D.D.
Tehnored. A.E.
2 ex./21.12.2012
Judecătoria Iași: C. A.
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|








