Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 138/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 138/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 138/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A. D.
Grefier G. A.
Ministerul Public reprezentat de procuror L. D.
Pe rol judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 68/14.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/2000)
La apelul nominal făcut în ședința publică se inculpații intimați S. G. D. și N. M. N. asistați de av. B. L., apărător ales, lipsă fiind părțile civile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care.
Interpelate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri .
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul Iași așa cum a fost formulat. Motivele invocate în scris sunt întemeiate, ținând cont de criticile invocate.
Av. B. L., pentru inculpații intimați, solicită respingerea apelului declarat de parchet, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică. P. solicită în principal aplicarea unor pedepse cu executarea în regim de detenție, dar solicită a se avea în vedere că inculpații s-au prevalat de disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, și-au însușit în totalitate probatoriile administrate, astfel că soluția instanței de fond este legală și temeinică . Solicită a se avea în vedere și faptul că inculpații s-au pensionat, au plecat din sistem, astfel că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea executării pedepsei.
P. a invocat în motivele de recurs și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la confiscare, dar acesta nu poate fi un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare –așa acum s-a solicitat, instanța de apel putând rezolva acest aspect.
Inculpatul S. G. D., având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului declarat de parchet.
Inculpatul N. M. N., având ultimul cuvânt ,achiesează la concluziile apărătorului său și solicită respingerea apelului declarat de parchet.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare .
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 68/14.02.2012 Tribunalul Iași a dispus următoarele .
„
I. Condamnă pe inculpatul S. G. D., la următoarele pedepse:
1.In baza disp.art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000(A) raportat la art.248 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală pentru săvârșirea a trei infracțiuni de „abuz în serviciu contra intereselor publice”:
-2(doi)ani si 6(sase) luni închisoare pentru fapta arătată la pct.1 al rechizitoriului;
-2(doi)ani si 1(una) lună închisoare pentru fapta arătată la pct.4 al rechizitoriului;
-2(doi)ani si 1(una) lună închisoare pentru fapta arătată la pct.5 al rechizitoriului.
2. In baza disp.art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000(A) raportat la art.246 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”(fapta arătată la pct.1 al rechizitoriului) la pedeapsa de 2(doi)ani si 6(sase) luni închisoare.
3. In baza disp.art.17 al.1 lit.c din Legea nr.78/2000(A) raportat la art.288 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „fals săvârșit în scopul ascunderii comiterii unei infracțiuni de corupție”(fapta arătată la pct.1 al rechizitoriului) la pedeapsa de 6(sase)luni închisoare.
4. In baza disp.art.17 al.1 lit. c din Legea nr.78/2000(A) raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals săvârșit în scopul ascunderii comiterii unei infracțiuni de corupție”(fapta arătată la pct.1 al rechizitoriului) la pedeapsa de 8(opt)luni închisoare.
5. În baza disp.art.248 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de „abuz în serviciu contra intereselor publice”:
-1(un)an si 6(sase) luni închisoare pentru fapta arătată la pct.2 al rechizitoriului;
-1(un) an închisoare pentru fapta arătată la pct.3 al rechizitoriului;
-1(un) an închisoare pentru fapta arătată la pct.6 al rechizitoriului.
6. In baza disp.art.289 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „fals intelectual”(fapta arătată la pct.6 al rechizitoriului) la pedeapsa de 6(sase)luni închisoare.
7.In baza disp.art.291 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals”(fapta arătată la pct.6 al rechizitoriului) la pedeapsa de 5(cinci)luni închisoare.
În baza disp.art.33 lit. a si art.34 lit. b Cod penal aplică inculpatului S. G. D. pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2(doi)ani si 6(sase) luni închisoare.
Pe durata si în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal aplică inculpatului si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal
În baza disp.art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei iar în baza art.82 Cod penal stabilește termen de încercare pe o durată de 4(patru) ani si 6(sase) luni.
Atenționează pe inculpat asupra dispozițiilor art.83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza disp.art.71 al.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
II. Condamnă pe inculpatul NEAMTU M. N., fiul lui O. si P., născut la data de 28.09.1972 in oras B., judetul Botosani, domiciliat în H., . si Sfânt nr.5A, ., ., jud.Iasi, CNP:_, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:
1.In baza disp.art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000(A) raportat la art.248 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice” la pedeapsa de 2(doi)ani închisoare (fapta arătată la pct.1 al rechizitoriului).
2. In baza disp.art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000(A) raportat la art.246 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor” la pedeapsa de 2(doi)ani închisoare (fapta arătată la pct.1 al rechizitoriului).
3. In baza disp.art.248 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice” la pedeapsa de 1(un)an închisoare (fapta arătată la pct.2 al rechizitoriului).
4. In baza disp.art.17 al.1 lit. c din Legea nr.78/2000(A) raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals săvârșit în scopul ascunderii comiterii unei infracțiuni de corupție” la pedeapsa de 8(opt)luni închisoare(fapta arătată la pct.1 al rechizitoriului).
În baza disp.art.33 lit. a si art.34 lit. b Cod penal aplică inculpatului NEAMTU M. N. pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2(doi)ani închisoare.
Pe durata si în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal aplică inculpatului si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal
În baza disp.art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei iar în baza art.82 Cod penal stabilește termen de încercare pe o durată de 4(patru) ani.
Atenționează pe inculpat asupra dispozițiilor art.83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza disp.art.71 al.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
*
În baza disp.art.14 si 346 Cod procedură penală admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcția Silvică Iași, cu sediul în Iasi, ..2, jud.Iasi si obligă pe inculpatul S. G. D. la plata de despăgubiri în sumă de 130,2 lei.
Constată că primăriile comunelor D. si Belcesti nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza disp.art.19 din Legea nr.78/2000(A):
-confiscă de la inculpatul S. G. D. suma de 600 lei cu titlu de creanțe fiscale ale statului.
-confiscă de la inculpații S. G. D. si NEAMTU M. N. câte 402 lei de fiecare reprezentând folos dobândit prin săvârșirea mai multor infracțiuni.
În baza disp.art.20 din Legea nr.78/2000(A) dispune luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale inculpatului S. G. D. până la concurenta sumei la plata căreia a fost obligat în favoarea părții civile Regia Națională a Pădurilor -ROMSILVA- Direcția Silvică Iași, respectiv cea de 130.2 lei.
În baza disp.art.191 al.2 Cod procedură penală obligă pe inculpații S. G. D. si NEAMTU M. N. la plata a câte 2500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în sumă totală de 5000 lei (4605,70 lei în cursul urmăririi penale si 394,3 lei în cursul judecății).
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Ambii inculpați, atât S. G. D. cât și N. M. N., erau desemnați, la data săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de inculpare, ca organe de cercetare ale poliției judiciare, în prezent aceste raporturi de serviciu fiind încetate.
* Ca urmare a denunțului formulat de martora Kapitanova Liudmila (fila 6 - vol. II dosar urmărire penală) la data de 17.10.2011, prin care aceasta reclama faptul că, împreună fiind cu soțul său Kapitanov Mykola, care se afla la volanul autovehiculului Kia Cerato, cu număr de înmatriculare CE – 8913 – AM, ar fi fost opriți de cei doi agenți de poliție pe raza orasului H., cărora le-au dat suma de 804 lei și în schimbul căreia au primit o chitanță falsă, au fost identificați inculpații N. M. N. și S. G. D. ca fiind cei care opriseră autoturismul denunțătorilor pentru că depășise marcajul longitudinal și care au eliberat în schimbul sumei de 804 lei primite de la denunțători, o chitanță falsă.
Astfel, la data de 17.10.2011, ambii denunțători i-au recunoscut din planșele foto pe inculpații N. M. N. și S. G. D. ca fiind cei cărora le-au data duma de 200 USD și 200 lei pentru a nu se lua față de denunțătorul Kapitanov Mykola măsura suspendării permisului de conducere, în schimbul căreia le-a fost remisă chitanța . nr._, constatată ulterior ca fiind falsă.
În acest context au fost întreprinse o . percheziții atât corporale cât si a dulapurilor de serviciu ale inculpaților, precum și a autoturismelor folosite de aceștia, sens în care a fost întocmit procesul – verbal din data de 26.10.2011 (filele 33-47 dosar u.p.) în cuprinsul căruia au fost evidențiate indicii care au conturat săvârșirea de către inculpați și a altor infracțiuni.
Astfel, ca urmare și a perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele ambilor inculpați și a constatării tehnico – științifice din 16.03.2012 (raportul de constatare tehnico – științifică nr._/16.03.2012) s-a constatat că înscrisul (chitanța) eliberat denunțătorilor Kapitanov Mykola și Kapitanova Liudmila de către inculpații S. G. D. și N. M. N. reprezintă o contrafacere realizată după un formular autentic, fiind falsificată cu ajutorul laptopului aparținând inculpatului S. G. D. și care a fost completată de inculpatul N. M. N..
Aceste mijloace de probă au relevat premisa săvârșirii de către inculpați și a altor infracțiuni, de o gravitate sporită, comise în aceleași împrejurări, respectiv in cursul desfășurării raporturilor de serviciu în calitate de agenți de poliție.
* Astfel, ca urmare a percheziției autoturismului inculpatului S. G. D., a fost identificat certificatul medico – legal nr. 172/01.02.2010 eliberat de IML Iași numitei Salariu E. care fusese victima unui accident rutier petrecut la data de 14.01.2010 și potrivit căruia victima a avut nevoie de un număr de 50 – 55 de zile îngrijiri medicale.
Deși inculpații S. G. D. și N. M. N. au fost sesizați cu producerea unui accident de circulație (ca urmare a vătămării numitei Salariu E.), ei nu au întreprins nici un act de cercetare oficial cu privire la împrejurările producerii accidentului, ei fiind cei care au intermediat împăcarea rudelor persoanei accidentate cu persoanele vinovate de producerea accidentului rutier, deși, potrivit obligațiilor înscrise în fișa postului, aveau obligația de a efectua acte premergătoare și de a constata existența vreunei infracțiuni, faptele acestora fiind de natură a tulbura ordinea de drept și de a știrbi încrederea cetățenilor în reprezentanții unei autorități menite să restabilească ordinea de drept și să protejeze drepturile cetățenilor.
* În baza acelorași probatorii, în special a perchezițiilor efectuate ca urmare a cercetărilor întreprinse în urma denunțului formulat de soții Kapitanov Mykola și Kapitanova Liudmila, a fost identificat în biroul de serviciu al inculpatului S. G. D. exemplarele „3” ale proceselor – verbale de constatare a contravențiilor . nr._ și_ întocmite de inculpat la data de 01.10.2010 pe numele contravenientului Todirenche I., prin care se constata că acesta fusese depistat în trafic transportând cantitatea de 1 mc lemn pentru foc fără a avea asupra sa documentele legale de proveniență.
Audiat cu privire la împrejurările întocmirii acestor procese – verbale, contravenientul Todirenche I. a declarat că a achitat contravaloarea amenzilor aplicate și că lemnele găsite asupra sa au fost descărcate în curtea Poliției orașului H., în prezența inculpatului S. G. D..
Deși întreaga cantitate de material lemnos, confiscată de inculpatul S. G. D. de la contravenient, trebuia inventariată și predată Ocolului S. H., acesta practic a dispărut din curtea Poliției orașului H. unde fusese depozitată, conform adresei nr. 566/10.02.2012 O. S. H. precizând că nu deține nici un fel de document referitor la contravenientul Todirenche I..
De altfel, O. S. H. s-a constituit parte civilă în cază cu suma de 130,2 lei reprezentând echivalentul bănesc al unui metru cub de lemne pentru foc.
* Ca urmare a percheziției efectuate în dulapul utilizat de inculpatul S. G. D. la serviciu, s-a constatat existența celor 3 exemplare ale procesului – verbal de constatare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 27.09.2010 de inculpat pe numele contravenientului T. D., care fusese sancționat circulând cu autoturismul pe raza loc. Scobinți cu o viteză de 80 km/h și vorbind la telefonul mobil, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei, precum și a celei complementare de 6 puncte penalizare.
Deși exemplarul 1 al acestui proces – verbal trebuia înaintat la SPR – Iași pentru implementarea sancțiunilor aplicate contravenientului și darea în debit a contravenientului cu suma aplicată cu titlu de amendă, inculpatul nu a procedat în sensul cerut de lege, neîndeplinirea acestei obligații relevând încălcarea unei atribuții de serviciu care-i revenea în temeiul fișei postului.
* În aceeași împrejurare au fost identificate în dulapul de serviciu al inculpatului S. G. D., exemplarele 1 (original) și 2 (prima copie indigo) ale unui alt proces – verbal de constatare a contravențiilor întocmit pe numele contravenientului A. C., susprins în ziua de 22.09.2010 pe raza localității Cotnari circulând cu o viteză de 76 km/h, abatere pentru care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în sumă de 300 lei și cea complementară de 3 puncte penalizare. Și în această situație, inculpatul S. G. D., deși avea obligația de a le preda atât SPR – Iași spre implementare, cât și contravenientului, el nu a urmat această procedură încălcând în această manieră una dintre atribuțiile sale de serviciu.
* Cercetările efectuate în continuarea demersului inițiat de către denunțătorii Kapitanov Mykola și Kapitanova Liudmila au evidențiat un alt abuz săvârșit de către inculpatul S. G. D. care, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, l-a sancționat pe contravenientul Ș. O. pentru alte abateri decât cele imputate la momentul opririi acestuia în trafic.
Astfel, potrivit declarației contravenientului Ș. O., acesta a fost oprit în trafic în ziua de 17.03.2010, în jurul orelor 20:00, de către inculpatul S. G. D. care i-a imputat fapta de încălcare a marcajului longitudinal continuu ca urmare a unei manevre de depășire efectuată de contravenient pe raza or. H. și căruia i-a dat suma de 270 lei reprezentând o doime din suma stabilită drept amendă pentru abaterea săvârșită.
Același martor precizează că la acel moment nu a primit nici o chitanță în schimbul sumei predate inculpatului, însă ulterior, sesizând, din cuprinsul copiei procesului – verbal de constatare a contravenției care-i fusese remis, că sancțiunea îi fusese aplicată pentru săvârșirea unei alte abateri la regimul circulației rutiere, respectiv faptul că ar fi circulat cu defecțiuni la sistemul de iluminare și având aplicate folii neomologate pe geamurile laterale, prin intermediul viceprimarului or. H. a obținut, după o săptămână, în urma întâlnirii cu inculpatul S. G. D., copia chitanței eliberate de P. or. H., pentru suma de 270 lei.
Verificările efectuate în fișa de evidență auto a contravenientului Ș. O. nu au relevat existența vreunei sancțiuni aplicate acestuia în cursul lunii martie 2010, aspect care relevă faptul că inculpatul S. G. D., nu numai că a reținut săvârșirea de către contravenient a altor abateri la regimul circulației rutiere decât cele comise în realitate de către acesta, dar nici nu a dat spre implementare în baza de date a SPR – Iași sancțiunile aplicate contravenientului Ș. O..
La baza reținerii acestei situații de fapt au stat declarațiile martorilor audiați atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, raportul de constatare tehnico – științifică efectuat în cursul urmăririi penale, procesele – verbale de percheziție efectuate la domiciliul inculpaților, al autoturismelor folosite de aceștia, corporale precum și în biroul de serviciu al inculpatului S. G. D., fișele de post ale ambilor inculpați, toate acestea coroborate cu declarațiile inculpaților S. G. D. și N. M. N., care, audiați fiind de către instanță în procedura prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală, au recunoscut integral faptele sub aspectul cărora au fost trimiși în judecată și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că, în drept:
1. Faptele inculpatilor S. G. D. și N. M. N. care în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 15.10.2011 au oprit în trafic pentru control autoturismul marca Kia Cerato cu nr. de înmatriculare CE-8913-AM condus de Kapitanov Mykola deoarece încălcase marcajul longitudinal și l-au sancționat pe conducătorul auto cu suma de 804 lei ( mai mare decât prevăd normele legale), eliberând în acest sens o chitanță ce a fost falsificată de către S. G. D. și fără a reține permisul de conducere contravenientului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.132 din Legea 78/2000 rap. la art.246 Cod penal, art.132 din Legea 78/2000 rap. la art.248 Cod penal, art.17 alin. 1 litc din Legea 78/2000 rap. la art.291 Cod penal; art.17 alin.l litc din Legea 78/2000 rap. la art.288 alin.l Cp. (această ultimă infracțiune doar pentru S. G. D.).
Astfel, inculpatul S. G. se face vinovat de săvârsirea, in concurs, a infractiunilor de:
- „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal ;
- „abuz în serviciu contra intereselor pesoanelor”prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 Cod penal ;
- „fals săvârșit în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni de corupție”, prev. de art. 17 al. 1 lit. c din Legea 78/2000 raportat la art. 288 al. 1 Cod penal;
- „uz de fals săvârșit în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni de corupție”.
În baza situatiei de fapt astfel retinute inculpatul N. M. N. se face vinovat de săvârsirea, in concurs, a infractiunilor de:
- „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 Cod penal;
- „uz de fals săvârșit în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni de corupție”, prev. de art. 17 al. 1 lit. c din Legea 78/2000 raportat la art. 291 Cod penal;
- „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal.
2. Fapta inculpatilor S. G. D. și N. M. N. care în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 14.01.2010 și apoi în zilele următoare nu au încheiat nici un act procedural referitor la accidentul de circulație soldat cu rănirea lui Salariu E., refuzând să înregistreze plângerea penală și intermediind în împăcarea rudelor implicate în accident, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art.248 Cod penal.
3. Fapta inculpatului S. G. D. care în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 01.10.2010 a dispus măsura confiscării cantității de 1 mc material lemnos stejar de la Todirache I. pe care apoi nu a predat-o Ocolului S. H. prejudiciind astfel această unitate cu suma de 130.20 lei ( contravaloarea lemnului) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art.248 Cod penal.
4. Fapta inculpatului S. G. D. care în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 27.08.2010 l-a sancționat contravențional pe T. D. cu suma de 300 lei și apoi nu a dat spre implementare procesul-verbal cu consecința imposibilității executării fiscale a contravenientului de către P. C. D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal.
5. Fapta inculpatului S. G. D. care în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu l-a sancționat contravențional pe A. C. cu suma de 300 lei nedând spre implementare procesul verbal cu consecința imposibilității executării fiscale a contravenientului de către P. C. D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal.
6. Faptele agentului de poliție S. G. D. care în timp ce se afla în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în data de 17.03.2010 a încheiat procesul verbal . nr._ prin care l-a sancționat pe S. O. atestând nereal că acesta avea folii aplicate pe geamurile laterale și defecțiuni la sistemul de iluminare, iar apoi cu acest proces-verbal a mers la Trezoreria H. achitând suma de 270 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:
- „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art. 248 Cod penal;
- „fals intelectual”, prev. de art. 289 Cod penal;
- „uz de fals”, prev. de art. 291 Cod penal
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatilor instanta va face mai intâi aplicarea disp.art.320 ind.1 al.7 Cod procedură penală care prevad limite de pedeapsă reduse cu o treime în urma aplicării acestor dispozitii după care va da eficiență disp.art. 72 Cod penal, urmând a tine seama de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpatilor(care nu sunt cunoscuti cu antecdente penale) si împrejurările in care au fost comise faptele retinute in sarcina acestora.
La dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatilor instanta retine că se impune aplicarea unor pedepse individualizate situatiei fiecărui inculpat în parte prin prisma atât a numărului de infractiuni comise dar si a gradului de participare al fiecăruia în săvârsirea acestora, după care va da aplicabilitate regulilor concursului de infractiuni.
Pentru aceleasi considerente care au vizat individualizarea pedepselor principale aplicabile inculpatilor constând în principal în lipsa antecedentelor penale, pozitia sinceră de recunostere a faptelor săvârsite si manifestarea regretului, văzând si înscrisurilor în circumstantiere depuse de inculpati la dosarul cauzei, instanta apreciază caracterul accidental al conduitei infractionale manifestate de inculpati si pentru asigurarea unei reinsertii sociale corespunzătoare si inlăturarea efectelor, uneori ireversibile, pe care executarea pedepsei îl poate avea în regim de detentie, apreciază că nu se impune privarea de libertate a acestora, suspendarea executării pedepselor fiind în măsură a asigura a îndeplini scopul acestora.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicabilă, reține că fată de natura faptelor săvârșite de inculpati, gradul ridicat de pericol social al acestora, circumstanțele personale ale inculpatilor care rezultă din probele administrate precum și pedeapsa principală rezultantă ce a fost aplicată inculpatilor duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 al.1 lit. a) teza a II a și lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat deoarece întrucât exercitarea acestor drepturi presupune o conduită morală ireproșabilă.
Luând în considerare și dispozițiile art. 53 din Constituție precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța apreciază că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, instanța, luând în considerare natura și gravitatea pedepselor principale ce urmează a fi aplicate, apreciază că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. al.1 a) și lit. b) Cod penal este proporțională cu situația care a determinat-o.
În latura civilă a cauzei, instanța apreciază că sunt sunt întrunite condițiile de existență ale răspunderii civile delictuale, din perspectiva art. 998 Cod civil, pentru angajarea acestei răspunderii, fiind întrunite cumulativ condițiile antrenării acesteia și anume:
a) existența unui prejudiciu, a cărui existentă se retine din perspectiva situatiei de fapt expuse anterior produs părtii civile Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA si a cărui întindere este de 130,2 lei ;
b) existența faptei ilicite, condiție care a fost expusă anterior prin indicarea dinamicii infractionale constând în fapta inculpatului S. G. D. care în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 01.10.2010 a dispus măsura confiscării cantității de 1 mc material lemnos stejar de la Todirache I. pe care apoi nu a predat-o Ocolului S. H. prejudiciind astfel această unitate cu suma de 130.20 lei ;
c) existența legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită ;
d) existența vinovăției inculpatului, condiție care a fost dezvoltată anterior în considerentele prezentei hotărâri judecătorești; prin indicarea elementelor de fapt și a elementelor de drept ce au determinat instanța în a retine vinovătia inculpatului sub aspectul săvârsirii infractiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prev. de art.248 Cod penal.
Fiind îndeplinite cumulativ toate aceste condiții, instanța, în baza disp.art.14 si 346 Cod procedură penală rap.la art.998,999 cod civil va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor -ROMSILVA- Direcția Silvică si-l va obliga pe inculpatul S. G. D. să-i plătească acesteia suma de 130,2 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Constată că primăriile comunelor D. si Belcesti nu s-au constituit părți civile în cauză.
Cu privire la restul banilor produsi de acesti inculpati prin infractiunile săvârsite si dovedit în cauză, fată de împrejurarea restituirii doar a unei părti părtii civile, instanta va aplica măsura confiscării, în baza disp.art.19 din legea nr.78/2000 (A) cu privire la următoarele sume de bani, stabilte în baza dinamicii infractionale a fiecăruia, relevate în expunerea situatiei de fapt, după cum urmează:
-de la inculpatii S. G. D. și N. M. N. câte 402 lei de fiecare reprezentând folosul bănesc dobândit prin infractiunile săvârsite la data de 15.20.2011 când, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 15.10.2011 au oprit în trafic pentru control autoturismul marca Kia Cerato cu nr. de înmatriculare CE-8913-AM condus de Kapitanov Mykola deoarece încălcase marcajul longitudinal și au încasat fără drept suma de 804 lei pentru care au eliberat soferului o chitantă falsă;
- de la inculpatul S. G. suma de 600 lei reprezentând creante fiscale neincasate de stat ca urmare a activitătii infractionale derulate în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu constând în faptul că nu a dat spre implementare procesele-verbale intocmite pe numele contravenientilor T. D. si A. C., ambii sanctionati cu câte 300 lei amendă contraventională, cu consecința imposibilității executării fiscale a contravenientilor de către P. C. D. care a inteles să nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În baza disp.art.20 din Legea nr.78/2000(A)va dispune luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile ale inculpatului S. G. D. până la concurenta sumei la plata căreia a fost obligat în favoarea părții civile Regia Națională a Pădurilor -ROMSILVA- Direcția Silvică Iași, respectiv cea de 130.2 lei
Văzând si disp.art.191 al.2 Cod procedură penală.
În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârea primei instanțe a fost apelată de procuror care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului S. G. D., deși cuantumul stabilit de 2(doi)ani si 6(șase) luni închisoare nu permitea această măsură, nu s-a pronunțat cu privire la corpurile delicte ridicate de către P. de pe lângă Tribunalul Iași.
Alte critici ale procurorului vizează nepronunțarea de către instanța de fond cu privire la introducerea în cauză în calitate de părți responsabile civilmente a angajatorilor celor doi inculpați și suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților, apreciindu-se că în speță, executarea în regim de detenție ar atinge scopul procesului penal de prevenție specială și generală și cel de coerciție.
Examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din analiza coroborată a materialului probator administrat, pe care inculpații și l-au însușit conform procedurii prevăzute de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală de care aceștia au înțeles să se folosească, rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția lor în comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, în raport de situația de fapt corect reținută.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și a modalității de executare la care se referă criticile procurorului, Curtea reține următoarele:
Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferențiat în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și de persoana inculpatului.
Din prevederile art. 72 Cod penal rezultă că la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului acestora.
Astfel, s-a ținut seama de gradul de pericol social al infracțiunilor comise, de consecințele pe care le au asemenea fapt, prin care se aduce atingere încrederii oamenilor în activitatea organelor de poliție, de activitatea infracțională comisă de fiecare dintre inculpați.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală sinceră de recunoaștere a faptelor săvârșite, înscrisurile în circumstanțiere depuse de inculpați, Curtea consideră că instanța de fond a apreciat corect caracterul accidental al conduitei infracționale manifestată de aceștia.
Curtea apreciază însă, că asigurarea unei reinserții sociale corespunzătoare pentru inculpați se poate realiza prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate, cu stabilirea obligațiilor prevăzute de lege, această modalitate de efectuare fiind în măsură să realizeze scopul educativ și de exemplaritate al pedepsei dar și îndreptarea atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni, precum și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
De altfel, așa cum corect a constatat și procurorul, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată pentru inculpatul S. G. D., este nelegală, cuantumul pedepsei nepermițând stabilirea acestei modalități de executare.
Prin urmare, apelul procurorului este întemeiat cu privire la acest aspect și neîntemeiat cu privire la aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție.
Întemeiată este și critica procurorului care vizează neluarea de către instanță a măsurii confiscării corpurilor delicte ridicate de către P. de pe lângă Tribunalul Iași.
Apreciind că acestea au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor, Curtea, în baza art. 118 lit. b Cod procedură penală va confisca de la inculpați HARD DISK laptop S. și HARD DISK R._ .
În ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra introducerii în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, a angajatorilor celor doi inculpați, Curtea consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect dar neintroducerea în cauză echivalează cu respingerea cererii, faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată neputând atrage răspunderea Inspectoratului de poliție.
Pe cale de consecință, va admite apelul procurorului declarat împotriva sentinței penale nr. 68/14.02.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va casa în parte, în latură penală .
Rejudecând cauza, va înlătura din sentința penală apelată prevederile referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților S. G. D. și N. M. N. .
În baza art. 86ind. 1 alin. 2 Cod penal și art. 86 ind. 2 alin. 2 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților și va stabili pentru inculpatul S. G. D. un termen de încercare de 4(patru) ani și 6 (șase ) luni iar pentru inculpatul N. M. N. de 4(patru ) ani.
Conform disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
Pe durata termenului de încercare inculpații S. G. D. și N. M. N. vor fio obligați la următoarele măsuri de supraveghere:
a) - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, desemnat organ de supraveghere;
b - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Va atrage trage atenția inculpaților asupra prevederilor art. 86ind .4 Cod penal privind revocarea suspendării executării sub supraveghere.
În baza art. 118 lit. b Cod penal va confiscă de la inculpați HARD DISK laptop S. și HARD DISK R._ .
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul procurorului declarat împotriva sentinței penale nr. 68/14.02.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează în parte, în latură penală .
Rejudecând cauza:
Înlătură din sentința penală apelată prevederile referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților S. G. D. și N. M. N. .
În baza art. 86ind. 1 alin. 2 Cod penal și art. 86 ind. 2 alin. 2 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților S. G. D. și N. M. N. și stabilește pentru inculpatul S. G. D. un termen de încercare de 4(patru) ani și 6 (șase ) luni iar pentru inculpatul N. M. N. de 4(patru ) ani.
Conform disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
Pe durata termenului de încercare inculpații S. G. D. și N. M. N. se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, desemnat organ de supraveghere;
b - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpaților asupra prevederilor art. 86ind .4 Cod penal privind revocarea suspendării executării sub supraveghere.
În baza art. 118 lit. b Cod penal confiscă de la inculpați HARD DISK laptop S. și HARD DISK R._ .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 septembrie 2013.
Președinte, Judecător G. S. A. D.
Grefier,
G. A.
Red. S.G.
Tehnored.G.A.
2 ex. la 18 septembrie 2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








