Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 40/2015. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 40/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 40/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ

DECIZIA NR. 40/2015

Ședința publică de la 06 Aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte M. C.

Grefier C.-M. Ș.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.N.A. – S. T. Iași – procuror N. A.

S-au luat în examinare contestațiile formulate de inculpații B. G., Musteața I. și V. I., împotriva Încheierii penale din data 27.03.2015, pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ 4

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-contestator B. G., asistat de avocat ales L. B., inculpatul-contestator M. I., personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales B. E. și inculpatul-contestator V. I., personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales B. E.. Se prezintă avocat B. N. și B. R. apărători desemnați din oficiu pentru inculpații M. I. și V. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și prezența inculpaților.

Avocat L. B. depune la dosar împuternicire avocațială pentru inculpatul B. G..

Interpelați, inculpații B. G., Musteața I. și V. I. învederează instanței că nu doresc să dea declarație.

Instanța aduce la cunoștința doamnei avocat B. E. că nu a semnat contestația formulată împotriva Încheierii penale din data 27.03.2015, pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ 4 și nici nu are depusă la dosar împuternicire avocațială pentru acest termen de judecată.

Avocat B. E. pentru inculpații Musteața I. și V. I. semnează în fața instanței contestația formulată și depune la dosar împuternicire avocațială.

Avocat B. N. și avocat B. R. apărători desemnați din oficiu pentru inculpații M. I. și V. I., solicită plata parțială a onorariilor de avocat din oficiu.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestațiilor formulate.

Avocat B. E., pentru inculpați, arată că au fost formulate contestații împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul V. din data de 27.03.2015, încheiere pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică. În ceea ce privește nelegalitatea încheierii Tribunalului V., în mod constant a arătat instanței de control judiciar, că în cauză instanța de fond a preluat aceleași motivări și nu există elemente care să justifice menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților. Apreciază că încheierea fondului este lipsită de motivare în ceea ce privește aspectele supuse dezbaterii, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Instanța de fond a susținut în mod constant că în cauză este vorba despre infracțiuni foarte grave, una dintre ele fiind o infracțiune de corupție, însă cu privire la această infracțiune sunt extrem de multe semne de întrebare în condițiile potrivit documentelor atașate la dosarul cauzei. Arată că din toate cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, doar această condiție este îndeplinită, respectiv fiind vorba despre o infracțiune de corupție, pedeapsa este mai mare de 5 ani, toate celelalte condiții prev. de alin.1 al art.223 Cod procedură penală,neîncadrându-se în cauza de față.

Solicită a se analiza temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii, precum și dispozițiile art. 242 Cod procedură penală, temeiuri ce nu mai subzistă impunându-se înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, instanța având garanția și prin aceste măsuri că cei doi inculpați se vor prezenta la judecată și că vor avea aceeași atitudine procesuală corectă.

Consideră că nu se mai impune menținerea măsurii arestului preventiv, având în vedere că temeiurile inițiale, care au determinat arestarea preventivă, nu mai subzistă, raportat la disp. art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, care stipulează că măsurile preventive se pot lua pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpaților de la urmărirea penală sau judecată sau împiedicarea comiterii de noi infracțiuni.

Solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că judecata cauzei se apropie de final, inculpații nu vor influența cercetarea judecătorească având în vedere că toate probele au fost administrate motiv pentru care apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive. Precizează că la dosar, la un termen anterior a depus contracte de închiriere din conținutul cărora rezultă că inculpații au avea unde să locuiască dacă s-ar dispune luarea față de aceștia a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau măsura preventivă a controlului judiciar.

În concluzie, solicită admiterea contestațiilor formulate de inculpați, iar în rejudecare instanța să admită cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv.

Avocat L. B. pentru inculpatul B. G., arată a analizat încheierea pronunțată de instanța de fond, încheiere care nu este legală și temeinică.

Solicită a se observa că încheierea pronunțată de instanța de fond nu este motivată decât la modul general, indicându-se doar texte de lege și jurisprudența CEDO, fără a face referire strict la motivele pentru care se impune menținerea măsurilor preventive.

Arată că în cauză au fost administrate probele, cercetarea judecătorească este spre final, aspect ce conduce la ideea că menținerea măsurii controlului judiciar luată față de inculpat nu mai este necesară. Precizează că inculpatul nu se va sustrage de la judecată, el dorește să se angajeze pentru a-și întreține familia.

Apreciază că în cauză nu există indicii temeinice care să conducă la ideea că inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului sau ar impieta în vreun fel buna desfășurare a procesului penal. Solicită admiterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să constate că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, fiind motivată în fapt și în drept, motiv pentru care solicită instanței respingerea contestațiilor formulate de către inculpați, menținerea încheierii atacate și să se constate ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților Volveanov I. și M. I., dar și legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar în ceea ce îl privește pe inculpatul B. G..

În ceea ce privește contestațiile formulate de inculpații B. G., M. I. și V. I., solicită respingerea acestora și menținerea încheierii contestate, ca fiind legală și temeinică, apreciind că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive și luarea măsurii preventive a controlului judiciar cât și temeiurile avute în vedere de instanța de fond, în ceea ce privește luarea și menținerea acestor măsuri, subzistă și în prezent și nu au survenit modificări, iar condițiile prev. de art.223 Cod procedură penală sunt întrunite, aceste cerințe justificând, în continuare, menținerea măsurilor preventive dispuse față de inculpați.

În raport de întreg materialul probator administrat în cauză apreciază că nu se impune admiterea contestațiilor întrucât temeiurile avute în vedere de instanța de fond nu s-au modificat și nici nu au intervenit elemente noi pentru a se dispune admiterea contestațiilor.

Inculpatul B. G., în ultimul cuvânt, arată că de șase luni de zile se află în municipiul Huși, iar unica sursă de venit o reprezintă banii trimiși de soția sa, care are un venit foarte mic. Solicită instanței să îi permită să meargă la serviciu și să îi admită contestația, astfel cum a fost formulată de apărătorul său, în sensul revocării măsurii preventive, pentru că firma la care a fost angajat și-a manifestat disponibilitatea de a-l reangaja. Solicită de asemenea să se aibă în vedere faptul că are doi copii studenți cărora trebuie să le plătească taxa de facultate.

Inculpatul M. I., în ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură mai ușoară. Nu prezintă pericol public și va respecta condițiile pe care instanța i le va impune.

Inculpatul Volveanov I., în ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației. Solicită a se avea în vedere că de un an de zile se află în arest preventiv.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestațiilor de față:

Prin încheierea din data de 27.03.2015 Tribunalul V. a dispus următoarele:

„În temeiul prevederilor art. 242 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu formulate de către inculpații: MUSTEAȚA I. și V. I., prin apărătorul ales.

În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul B. G., prin apărătorul ales, privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. „

Pentru a se pronunțat astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererile depuse de apărători la data 27.03.2015, în ceea ce-i privește pe inculpații Musteața I. și V. I., s-a solicitat, în temeiul art. 242 și urm. din Codul de procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.

În ședința din 27.03.2015 av. L. pentru inculpatul B. G. au formulat oral o cerere de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar.

În susținerea cererilor s-a arătat faptul că raportat la stadiul procesual în care se află această cauză, raportat la conduita procesuală a inculpaților, se apreciază că nu se poate reține în continuare o stare de pericol pentru ordinea publică doar bazându-se pe natura și gravitatea faptelor comise.

De asemenea, se apreciază că la acest moment nu există nici un temei care să justifice că înlocuirea arestului preventiv ar pune în pericol comunitatea și că se poate aprecia că această perioadă destul de îndelungată de arest preventiv a fost suficient de lungă pentru ca inculpații să conștientizeze gravitatea faptelor de care sunt cercetați și consideră că o înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar și, în subsidiar cu măsura arestului la domiciliu este în măsură să satisfacă scopul măsurilor preventive, în condițiile în care există posibilitatea de a fi stabilite anumite obligații pentru inculpați.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 242 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora măsura preventivă se înlocuiește, la cerere sau din oficiu, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o iar potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală, măsura se înlocuiește cu una mai ușoară, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului și când se constată că scopul măsurii prev. de art. 202 din Codul de procedură penală poate fi atins sub imperiul măsurii mai ușoare.

S-a apreciat de către apărătorii inculpaților că scopul măsurii preventive poate fi atins cu înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, sau a controlului judiciar,deoarece avându-se în vedere faptul că marea majoritate a martorilor importanți au fost audiați nemijlocit de către instanță, se consideră că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată față de inculpați prin aflarea lor sub o altă măsură.

În susținerea cererii de revocare a controlului judiciar, s-a invocat faptul că până la momentul la care se va pronunța o hotărâre de condamnare a inculpatul B. G. beneficiază de prezumția de nevinovăție și are dreptul la o viață de familie și dreptul de a munci fără ca acestea să-i fie îngrădite.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații V. I. și M. I., dar și cu privire la cererea de revocare a controlului judiciar formulată de inculpatul B. G., tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație- Direcția Națională Anticorupție- S. T. Iași nr. 106/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților

1. B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat - faptă prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – și tentativă la infracțiunea de introducere în țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - faptă prevăzută de dispozițiile art. 32 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal;

2. V. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea/constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal și dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal – complicitate la infracțiunea de intrare sau ieșire din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 48 raportat la art. 262 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 și art. 77 lit. (a) Cod penal,complicitate la infracțiunea de introducere în/sau scoatere din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal- faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 48 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal,

3. I. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 323 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 Cod penal, inițierea / constituirea unui grup infracțional organizat - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal – și instigare la infracțiunea de introducere în/sau scoatere din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 47 Cod penal raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal – toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal

4. L. IGOR pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – și introducerea în țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 32 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal - uz de fals prev de art. 323 Cod penal, participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 52al.3 Cod penal rap. la art. 323 Cod Penal, toate cu aplic.art. 38 Cod penal

5. MEREUȚA VEACESLAV pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – și complicitate la infracțiunea de introducere în/sau scoatere din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 48 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal -

6. M. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea / constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal și dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal,

7. B. V., pentru săvârșirea infracțiunii de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat, prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

În esență s-a reținut:

1. în sarcina inculpatului V. I. că:

a.în perioada 10.11 - 12.12.2013, împreună cu inculpații I. V. și M. I. au constituit un grup infracțional organizat și specializat în contrabanda cu țigări (grup infracțional la care au aderat, ulterior, inculpații B. G., L. IGOR, NASTAS V., POLIȘCIUC V., B. V. și MEREUȚA VEACESLAV);

b.în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a promis denunțătorului L. I. sume de bani (50 euro/bax cu țigări), pentru ca acesta să își încalce atribuțiile de serviciu legate de coordonarea și controlul dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat dintre Republica M. și România, în sensul creării unei „breșe”, aceasta în scopul introducerii frauduloase pe teritoriul României a unor cantități semnificative de țigări prin încălcarea regimului vamal, valoarea mitei (10.000 euro) fiind precizată într-un mod fără echivoc la data de 24.01.2014 în scopul determinării denunțătorului pentru a-și încălca în continuare atribuțiile de serviciu în cadrul operațiunii din noaptea de 24/25.01.2014 și a celor ulterioare.

c. la data de 22/23.12.2013, în conivență cu M. I. și I. V., a creat condițiile pentru . României, prin dreptul stâlpului de frontieră 1184, a unui număr neprecizat de persoane rămase neidentificate („cărăuși”) care aveau rolul de a introduce fraudulos în România țigări cu încălcarea regimului vamal, care urmau a fi preluate de inculpatul B. G. și transportate spre valorificare în municipiul București, operațiune inițiată dar nefinalizată din rațiuni de „securitate” pentru membrii grupului infracțional,la data de 27/28.12.2013, în conivență cu M. I. și I. V., a creat condițiile pentru . României, peste frontiera de stat (frontiera verde), a unui număr de 20-25 persoane rămase neidentificate („cărăuși”), prin dreptul stâlpului de frontieră 1184, care au introdus fraudulos cantitatea de 89.650 pachete țigări fără banderole fiscale emise de autoritățile române, ce au fost preluate de pe malul românesc al râului Prut de inculpatul L. Igor și transportate pentru valorificare în municipiul București, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 1.011.340,00 lei, reprezentând T.V.A. și accize;la data de 24/25.01.2014, în conivență cu M. I. și I. V., a creat condițiile pentru . României, prin dreptul stâlpului de frontieră 1184, a unui număr neprecizat de persoane rămase neidentificate („cărăuși”) care aveau rolul de a introduce fraudulos în România cantitatea de aproximativ 25.000-35.000 pachete țigări (50-70 baxuri) cu încălcarea regimului vamal, care urmau a fi preluate de inculpatul Poloșciuc V. și transportate spre valorificare în municipiul București (operațiune ce a presupus introducerea, de către persoane rămase neidentificate, pe teritoriul României, a cantității de țigări amintite însă preluarea acestora a fost abandonată din rațiuni de „securitate” pentru membrilor grupului infracțional, coletele cu țigări fiind retrimise pe malul moldovenesc al râului Prut la intervenția sa; la data de 02.05.2014, fiind în conivență cu M. I. și I. V., a înlesnit unor persoane rămase necunoscute de a intra pe teritoriul României prin trecerea ilegală a frontierei de stat (peste frontiera verde, în dreptul stâlpului de frontieră SF 1183) în scopul introducerii pe teritoriul României a unei cantități de aproximativ 150 baxuri cu țigări provenite din activități de contrabandă;la data de 02.05.2014, fiind în conivență cu M. I. și I. V., a înlesnit unor persoane rămase necunoscute de a introduce pe teritoriul României prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal (peste frontiera verde, în dreptul stâlpului de frontieră SF 1183) a unei cantități de aproximativ 150 baxuri cu țigări ce urmau a fi introduse ilegal pe teritoriul României de ceilalți membri ai grupului infracțional, urmând a fi preluate de pe malul românesc al râului Prut de către inculpatul M. Veaceslav cu autoutilitara marca IVECO cu numărul de înmatriculare _ (din această cantitate, în mod efectiv a fost introdusă pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 2.500 pachete țigări, care au fost depistate și ridicate de organele poliției de frontieră, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 26.981,00 lei).

- în sarcina inculpatului B. G. că:

a.la data de 22.12.2013, sub coordonarea inculpatului I. V. în vederea desfășurării operațiunii de contrabandă din noaptea de 22/23.12.2013 (nefinalizată) s-a deplasat împreună cu investigatorul sub acoperire M. C. pe comunicația terestră spre stâlpul de frontieră 1184 (de pe raza de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul V.), unde a verificat practibilitatea drumului ce urma a fi parcurs cu autocamionul cu numărul de înmatriculare_ ;

b.în dimineața zilei de 23.12.2013, în jurul orelor 03.00, sub coordonarea suspectului I. V. și însoțit de investigatorul sub acoperire M. C., s-a deplasat pe comunicația terestră spre stâlpul de frontieră 1184 (de pe raza de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul V.), în apropierea digului de protecție a râului Prut, în vederea preluării unei cantități de aproximativ 260 baxuri cu țigări ce urmau a fi introduse fraudulos în România, peste frontiera verde, de către persoane rămase neidentificate, operațiune ce a fost întreruptă motivat de apariția în zonă, pe malul moldovenesc, a unui mijloc de transport suspect.

3.în sarcina inculpatului I. V. că:

a.în perioada 10.11 – 12.12.2013, împreună cu inculpații M. I. și V. I. au constituit un grup infracțional organizat și specializat în contrabanda cu țigări (grup infracțional la care au aderat ulterior B. G., L. IGOR, NASTAS V., POLIȘCIUC V. și B. V.);

b.în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin intermediul inculpaților M. I. și V. I., a promis denunțătorului L. I. sume de bani (50 euro/bax cu țigări) pentru ca acesta să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită introducerea ilegală pe teritoriul României a unor cantități de țigări; la data de 21.01.2014 i-a promis denunțătorului suma de 12.500 euro, din care i-a remis efectiv suma de 21.000 lei (contravaloarea a aproximativ 5.000 euro) pentru operațiunea de contrabandă din noaptea de 27/28.12.2013 iar în aceeași zi i-a promis o sumă similară pentru operațiunea de contrabandă din 24/25.01.2014 (nefinalizată) pentru ca denunțătorul să-și încalce atribuțiile de serviciu legate de coordonarea dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat cu Republica M. în scopul introducerii frauduloase pe teritoriul României a unei cantități de aproximativ 200 baxuri cu țigări (circa 100.000 pachete);

c.în noaptea de 22/23.12.2013, în conivență cu V. I. și M. I., a determinat persoane rămase neidentificate (cărăuși) să traverseze fraudulos frontiera de stat a României dinspre Republica M. (frontiera verde, delimitată de râul Prut) și să introducă astfel în mod ilegal un număr de 260 baxuri cu țigări (aproximativ 130.000 pachete fără banderole fiscale emise de statul român) care ar fi trebuit preluate de pe malul românesc de către suspectul B. G. și transportate ulterior spre valorificare în municipiul București (operațiune întreruptă din rațiuni de „securitate”)

d.în noaptea de 27/28.12.2013, în conivență cu V. I. și M. I., a determinat aproximativ 20-25 persoane rămase neidentificate (cărăuși) să traverseze fraudulos frontiera de stat a României dinspre Republica M. (frontiera verde, delimitată de râul Prut) și să introducă astfel în mod ilegal un număr de 89.650 pachete țigări fără banderole fiscale emise de statul român, ce au fost preluate de pe malul românesc de către inculpatul L. IGOR și transportate ulterior spre valorificare în municipiul București (transportul a fost interceptat de organele de poliție în municipiul București), sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 659.000 lei către bugetul de stat, reprezentând T.V.A. și accize;

e.în noaptea de 24/25.01.2014, în conivență cu V. I. și M. I., a determinat persoane rămase neidentificate (cărăuși) să traverseze fraudulos frontiera de stat a României dinspre Republica M. (frontiera verde, delimitată de râul Prut) și să introducă astfel în mod ilegal un număr de 50-70 baxuri cu țigări (aproximativ 25.000-35.000 pachete fără banderole fiscale emise de statul român) care ar fi trebuit preluate de pe malul românesc de către POLIȘCIUC V. și transportate ulterior spre valorificare în municipiul București (operațiune întreruptă din rațiuni de „securitate”).

f.la data de 02.05.2014, fiind în conivență cu numiții V. I. și M. I., a determinat persoane rămase necunoscute de a intra pe teritoriul României prin trecerea ilegală a frontierei de stat (peste frontiera verde, în dreptul stâlpului de frontieră SF 1183) în scopul introducerii pe teritoriul României a unei cantități de aproximativ 150 baxuri cu țigări ce urmau a fi introduse ilegal pe teritoriul României de ceilalți membri ai grupului infracțional, urmând a fi preluate de pe malul românesc al râului Prut de către MEREUȚA VEACESLAV cu autoutilitara marca IVECO cu numărul de înmatriculare_ (din această cantitate, în mod efectiv a fost introdusă pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 2.500 pachete țigări, care au fost depistate și ridicate de organele poliției de frontieră, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare aproximativă de 18.000 lei).

4.în sarcina inculpatului L. Igor că:

a.la data de 27/28.12.2013, sub coordonarea inculpatului I. V., s-a deplasat împreună cu investigatorul sub acoperire M. C. pe comunicația terestră spre stâlpul de frontieră 1184 (de pe raza de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul V.), de unde a preluat cantitatea certă de 89.650 pachete țigări, introduse fraudulos pe teritoriul României de circa 20-25 cărăuși rămași neidentificați, pe care le-a transportat spre valorificare în municipiul București cu autocamionul marca „MERCEDES” cu numărul de înmatriculare_ sub atenta supraveghere a inculpaților I. V. (care avea rolul de „antemergător” și de semnalare a oricărui pericol legat de controale în trafic) și NASTAS V. (folosind autoturismul marca MERCEDES cu numărul de înmatriculare CJ989GA) însoțit de o persoană rămasă necunoscută (care aveau rolul de „închizător de coloană”, dar și de creare a unei diversiuni pentru atragerea asupra sa a atenției unei eventuale patrule de poliție apărute pe traseul de deplasare), prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 659.000 lei, reprezentând T.V.A. și accize;

b. la data de 22.01.2014 l-a însoțit pe I. V. (coordonatorul grupului infracțional) și NASTAS V. (persoană care a aderat la grup) în localitatea Mărăcineni, județul Argeș, la punctul de lucru al . de vânzări auto second hand) de unde au procurat autoutilitara marca „IVECO” cu numărul de înmatriculare_, pe care a condus-o până pe raza județului V. și pusă ulterior la dispoziția lui POLIȘCIUC V. pentru operațiunea de contrabandă din noaptea de 24/25.01.2014 (nefinalizată);

c. în noaptea de 24/25.01.2014 a determinat persoane rămase neidentificate (cărăuși) să traverseze fraudulos frontiera de stat a României dinspre Republica M. (frontiera verde, delimitată de râul Prut) și să introducă astfel în mod ilegal un număr de 50-70 baxuri cu țigări (aproximativ 25.000-35.000 pachete fără banderole fiscale emise de statul român) care ar fi trebuit preluate de pe malul românesc de către POLIȘCIUC V. și transportate ulterior spre valorificare în municipiul București (operațiune care a presupus introducerea, de către persoane rămase neidentificate, pe teritoriul României, a cantității de țigări amintite însă preluarea acesteia a fost abandonată din rațiuni de „securitate” pentru membrii grupului infracțional, coletele cu țigări fiind retrimise pe malul moldovenesc al râului Prut la intervenția inculpatului V. I.);

d. în ziua de 02.05.2014, fiind în conivență cu inculpatul I. V., a aderat și sprijinit grupul infracțional inițiat de inculpații M. I., V. I., I. V., prin aceea că a intrat legal pe teritoriul României, fiind depistat de organele poliției de frontieră pe raza localității Huși, județul V., în timp ce se afla în autoturismul marca VW PASSAT cu numărul de înmatriculare_, urmând a prelua și însoți autospeciala marca IVECO cu numărul de înmatriculare_, condusă de MEREUȚA VEACESLAV, care avea rolul de a încărca de pe malul românesc al râului Prut cantitatea de aproximativ 150 baxuri cu țigări ce urmau a fi introduse ilegal pe teritoriul României de ceilalți membri ai grupului infracțional (din această cantitate, în mod efectiv a fost introdusă pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 2.500 pachete țigări, care au fost depistate și ridicate de organele poliției de frontieră, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare aproximativă de 18.000 lei).

5.în sarcina inculpatului M. Veaceslav că: la data de 02.05.2014 a aderat și sprijinit grupul infracțional inițiat de M. I., V. I., I. V. prin deplasarea la volanul autospecialei marca IVECO cu numărul de înmatriculare_ în zona SF 1183 în scopul preluării cantității de aproximativ 150 baxuri cu țigări ce urmau a fi introduse ilegal pe teritoriul României de ceilalți membri ai grupului infracțional (din această cantitate, în mod efectiv a fost introdusă pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 2.500 pachete țigări, care au fost depistate și ridicate de organele poliției de frontieră, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare aproximativă de 26.981 lei.

6.în sarcina inculpatului M. I. că:

a.în perioada 10.11 - 12.12.2013, împreună cu inculpații I. V. și V. I. au constituit un grup infracțional organizat și specializat în contrabanda cu țigări (grup infracțional la care au aderat ulterior B. G., L. IGOR, NASTAS V., POLIȘCIUC V., B. V. și MEREUȚA VEACESLAV);

b.în perioada noiembrie - decembrie 2013, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a promis denunțătorului L. I. sume de bani (50 euro/bax cu țigări) pentru ca acesta să-și încalce atribuțiile de serviciu legate de coordonarea și controlul dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat dintre Republica M. și România, în sensul creării unei „breșe”, aceasta în scopul introducerii frauduloase pe teritoriul României a unor cantități semnificative de țigări prin încălcarea regimului vamal, valoarea mitei (15.000 euro) fiind precizată într-un mod fără echivoc la data de 31.12.2013;

c.la data de 22/23.12.2013, în conivență cu V. I. și I. V., a creat condițiile pentru . României, prin dreptul stâlpului de frontieră 1184, a unui număr neprecizat de persoane rămase neidentificate („cărăuși”) care aveau rolul de a introduce fraudulos în România țigări cu încălcarea regimului vamal, care urmau a fi preluate de suspectul B. G. și transportate spre valorificare în municipiul București, operațiune inițiată dar nefinalizată din rațiuni de „securitate”;la data de 27/28.12.2013, în conivență cu V. I. și I. V., a creat condițiile pentru . României, peste frontiera de stat (frontiera verde), a unui număr de 20-25 persoane rămase neidentificate („cărăuși”), prin dreptul stâlpului de frontieră 1184, care au introdus fraudulos cantitatea de 89.650 pachete țigări fără banderole fiscale emise de autoritățile române, ce au fost preluate de pe malul românesc al râului Prut de suspectul L. Igor și transportate pentru valorificare în municipiul București, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 1.011.340,00 lei, reprezentând T.V.A. și accize;la data de 24/24.01.2014, în conivență cu V. I. și I. V. a creat condițiile pentru . României, prin dreptul stâlpului de frontieră 1184, a unui număr neprecizat de persoane rămase neidentificate („cărăuși”) care aveau rolul de a introduce fraudulos în România cantitatea de aproximativ 25.000-35.000 pachete țigări (50-70 baxuri) cu încălcarea regimului vamal, care urmau a fi preluate de suspectul Poloșciuc V. și transportate spre valorificare în municipiul București (operațiune care a presupus introducerea, de către persoane rămase neidentificate, pe teritoriul României, a cantității de țigări amintite însă preluarea acesteia a fost abandonată din rațiuni de „securitate” pentru membrii grupului infracțional, coletele cu țigări fiind retrimise pe malul moldovenesc al râului Prut la intervenția inculpatului V. I.);la data de 02.05.2014, fiind în conivență cu V. I. și I. V., a înlesnit unor persoane rămase necunoscute de a intra pe teritoriul României prin trecerea ilegală a frontierei de stat (peste frontiera verde, în dreptul stâlpului de frontieră SF 1183) în scopul introducerii pe teritoriul României a unei cantități de aproximativ 150 baxuri cu țigări provenite din activități de contrabandă;la data de 02.05.2014, fiind în conivență cu V. I. și I. V., a înlesnit unor persoane rămase necunoscute de a introduce pe teritoriul României prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal (peste frontiera verde, în dreptul stâlpului de frontieră SF 1183) a unei cantități de aproximativ 150 baxuri cu țigări ce urmau a fi introduse ilegal pe teritoriul României de ceilalți membri ai grupului infracțional, urmând a fi preluate de pe malul românesc al râului Prut de către inculpatul M. Veaceslav cu autoutilitara marca IVECO cu numărul de înmatriculare _ (din această cantitate, în mod efectiv a fost introdusă pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 2.500 pachete țigări, care au fost depistate și ridicate de organele poliției de frontieră, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 26.981,00 lei).

7. în sarcina inculpatului B. V. că:-la data de 27.12.2013, l-a avertizat prin două mesaje scurte tip SMS pe I. V. în legătură cu implicarea denunțătorului L. I. în operațiunea de contrabandă din noaptea de 27/28.12.2013 cu scopul de a zădărnici prinderea în flagrant a membrilor grupului infracțional inițiat și coordonat de I. V.;

-la data de 29.12.2013, l-a informat pe I. V. în legătură cu implicarea denunțătorului L. I. în operațiunea de contrabandă din noaptea de 27/28.12.2013 cu scopul de a zădărnici prinderea în flagrant a membrilor grupului infracțional inițiat și coordonat de I. V.;

-la data de 21.01.2014, l-a informat pe I. V. în legătură cu faptul că față de denunțătorul L. I. s-au luat măsuri de pază la domiciliu, ceea ce confirmă complicitatea sa în eșecul operațiunii de contrabandă organizată și coordonată în noaptea de 27/28.12.2013, informații de natură a zădărnici prinderea în flagrant a membrilor grupului infracțional, manifestându-și totodată sprijinul pentru respectivul grup infracțional prin intenția de a agresa fizic pe denunțătorul L. I.;

-la data de 22.01.2014, i-a propus suspectului I. V. (coordonatorul grupului infracțional vizat de cercetări) să desfășoare operațiuni de contrabandă de mai mică anvergură prin alte locuri decât cele cunoscute (SF1 184);

-la data de 15.03.2014, respectiv 14.04.2014, l-a avertizat pe I. V. (coordonatorul grupului infracțional vizat de cercetări) în legătură cu faptul că este căutat de către organele judiciare cu scopul de a zădărnici tragerea acestuia la răspundere penală.

Prin Încheierea nr. 21/DLF din 03.05.2014, Tribunalul V. a dispus arestarea preventivă a inculpaților:

1. B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat - faptă prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – și tentativă la infracțiunea de introducere în țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - faptă prevăzută de dispozițiile art. 32 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal - pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani, respectiv de la 5 la 15 ani, și interzicerea unor drepturi.

2. V. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea/constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal și dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal – pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani, respectiv de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi,

3. I. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea / constituirea unui grup infracțional organizat - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal – și instigare la infracțiunea de introducere în/sau scoatere din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 47 Cod penal raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal – toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal – pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani, de la 2 la 7 ani, respectiv de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi,

4. L. IGOR pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – și introducerea în țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 32 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal - pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani, respectiv de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi,

5. MEREUȚA VEACESLAV pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – și complicitate la infracțiunea de introducere în/sau scoatere din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 48 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal - pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani, respectiv de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi,

6. M. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea / constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal și dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, fiecare pentru o perioadă de câte 30 de zile.

Prin Încheierea nr. 26/DLF din 28.05.2014, Tribunalul V. a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. V., pentru săvârșirea infracțiunii de aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat, prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi pentru o durată de 30 de zile

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut faptul că în cauză există presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele de care sunt acuzați, iar privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

A reținut judecătorul de drepturi și libertăți că din actele și lucrările dosarului rezultă că există probe și indicii temeinice că inculpații ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina lor, respectiv că inculpații I. V., V. I. și M. I. (ultimii doi ofițeri în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră LEOVA - Republica M.) au inițiat/constituit un grup infracțional organizat, specializat în derularea de operațiuni de contrabandă, concretizate în introducerea frauduloasă pe teritoriul României, peste frontiera verde, în perioada decembrie 2013 - mai 2014, a unor diverse cantități de țigări, fără ca acestea să fie supuse regimului fiscal din România.

Pentru desfășurarea operațiunilor de contrabandă, membrii grupului infracțional mai sus nominalizați, l-au contactat, în perioada critică, în mod repetat, pe denunțătorul L. I. – șef al Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul V. (unitatea de poliție corespondentă sectorului de poliție LEOVA) promițându-i acestuia sume de bani (respectiv 50 EUR/bax), pentru a le facilita, prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu referitoare la controlul frontierei de stat, trecerea peste frontiera verde a coletelor cu țigări.

S-a mai reținut că, ulterior, monitorizați procedural, membrii grupării au derulat următoarele activități infracționale:

  • la data de 22.12.2013, inculpatul B. G., persoană care a aderat la grupul infracțional și a verificat, în prealabil, zona vizată de operațiunea de contrabandă, coordonat telefonic de inculpatul I. V., iar la data de 22/23.12.2013 s-a deplasat la volanul autocamionului marca MERCEDES având numerele de înmatriculare_, împreună cu investigatorul cu identitate acoperită M. C., în zona râului PRUT (SF 1184) în vederea preluării de la cărăuși neidentificați a unei cantități de aproximativ 260 baxuri cu țigări (minim 130.000 pachete cu țigări), operațiune ce a fost sistată din inițiativa membrilor grupului infracțional, motivat de apariția în zonă, pe malul moldovenesc, a unui mijloc de transport suspect;
  • în noaptea de 27/28.12.2013, inculpatul L. IGOR, persoană ce a aderat la grupul infracțional, coordonat telefonic de inculpatul I. V., s-a deplasat la volanul autocamionului marca MERCEDES, având numerele de înmatriculare_, împreună cu investigatorul cu identitate acoperită M. C., în zona râului PRUT (SF 1184), de unde a preluat o cantitate de aproximativ 200 de baxuri cu țigări, ce au fost trecute cu bărcile, peste frontiera verde, de un grup de aproximativ 20-25 de cărăuși rămași neidentificați, țigările fiind ulterior transportate în municipiul București unde au fost recuperate (legendat), urmare a intervenției lucrătorilor BRIGĂZII POLIȚIEI RUTIERE București, care au dispus indisponibilizarea mijlocului de transport și a unei cantități de 89.650 pachete cu țigări de proveniență moldovenească, respectiv: 27.500 pachete marca PLUGARUL, 47.560 pachete marca PRIMA LUX, 4.120 pachete marca YES, 1.360 pachete marca AVALON, 9.110 pachete marca CLASIC și care nu aveau aplicate banderole fiscale emise de autoritățile române - modalitate în care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 659.000 RON + reprezentând TVA și accize instituite asupra acestor produse cu regim special.

Din activitatea de investigație, a rezultat faptul că transportul a fost monitorizat pe întregul traseu de către de inculpatul I. V. și investigatorul cu identitate acoperită S. G., respectiv, de suspectul NASTAS V. - persoană care a aderat la grupul infracțional și a efectuat monitorizarea folosind autoturismul marca MERCEDES având numărul de înmatriculare CJ989GA.

Ulterior, la data de 21.01.2014 inculpatul I. V. i-a remis denunțătorului suma de 21.000 RON (echivalentul a 5.000 EUR) convenind cu acesta ca diferența până la 12.500 EUR (conform discuțiilor din data de 31.12.2013 avute de denunțător cu inculpatul M. I. trebuia să i se remită suma de 15.000 euro) să îi fie remisă după următoarea operațiune de contrabandă;

  • la data de 21.01.2014, în vederea continuării activității infracționale, inculpatul I. V. a promis denunțătorului L. I. remiterea sumei de 12.500 euro pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu legate de activitățile Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, pe linia supravegherii frontierei de stat aferente operațiunii din noaptea de 27/28.12.2014, remițându-i efectiv acestuia suma de 21.000 lei (echivalentul a 5.000 euro); în aceeași zi, i-a promis denunțătorului L. I. remiterea unei sume similare (12.500 euro) pentru următoarea operațiune de contrabandă ce urma a fi organizată în noaptea de 24/25.01.2014;
  • la data de 24.01.2014, în scopul determinării denunțătorului L. I. să-și încalce atribuțiile de serviciu legate de coordonarea și controlul dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat pentru operațiunea de contrabandă din noaptea de 24/25.01.2014 dar și cele viitoare, inculpatul V. I. a promis acestuia remiterea sumei de 10.000 euro;
  • în noaptea de 24/25.01.2013, suspectul POLIȘCIUC V. - persoană ce a aderat la grupul infracțional, coordonat telefonic de inculpatul L. IGOR (ce a monitorizat zona municipiului H., împreună cu suspectul NASTAS V.), s-a deplasat la volanul microbuzului marca IVECO având numerele de înmatriculare_, în zona râului PRUT (SF 1184), în vederea preluării unei cantități de aproximativ 50-70 de baxuri (minim 25.000-35.000 pachete cu țigări), ce au fost trecute cu bărcile, peste frontiera verde, de un grup de cărăuși rămași neidentificați, operațiune ce a fost sistată legendat (fără intervenție în flagrant) de către organele de urmărire penală, motivat de imposibilitatea asigurării controlului procedural asupra livrării, țigările fiind trecute integral de către cărăuși pe malul moldovenesc. Din monitorizarea operațiunii a rezultat faptul că activitatea de contrabandă a fost coordonată de pe malul moldovenesc al PRUTULUI de către inculpatul V. I. și un grup de alte trei persoane neidentificate;
  • la data de 23.04.2014, pentru a-l determina pe denunțătorul L. I. să continue „activitatea ilegală”, de creare a unei breșe în sistemul de supraveghere al frontierei de stat, inculpatul I. V. i-a promis acestuia remiterea sumei de 7.500 euro aferentă operațiunii din 27/28.12.2013, în completarea sumei de 5.000 euro remisă deja la data de 21.01.2014, precum și suma de 20.000 euro pentru a-i permite introducerea frauduloasă pe teritoriul României a unei cantități de aproximativ 600 colete țigări, respectiv minim 300.000 pachete țigări, în două transporturi (primul de 150 colete și celălalt de 450 colete);
  • la data de 02.05.2014, fiind în înțelegere evidentă, M. I., V. I., I. V. și L. IGOR au coordonat introducerea frauduloasă pe teritoriul României, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal (frontiera verde, respectiv în zona stâlpului de frontieră SF 1183, pe raza localității L. V., județul V.) cantitatea de aproximativ 150 baxuri cu țigări ce nu aveau aplicate banderole fiscale emise de autoritățile român și care urmau a fi introduse ilegal pe teritoriul României de ceilalți membri ai grupului infracțional, urmând a fi preluate de pe malul românesc al râului Prut de către M. VEACESLAV cu autoutilitara marca IVECO cu numărul de înmatriculare_ - din această cantitate, în mod efectiv a fost introdusă pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 2.500 pachete țigări, care au fost depistate și ridicate de organele poliției de frontieră, prin aceasta fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare aproximativă de 18.000 lei.

Totodată, în ceea ce-l privește pe inculpatul B. V., judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit următoarele fapte, respectiv:

-la data de 27.12.2013, l-a avertizat prin două mesaje scurte tip SMS pe inculpatul I. V. în legătură cu implicarea denunțătorului L. I. în operațiunea de contrabandă din noaptea de 27/28.12.2013 cu scopul de a zădărnici prinderea în flagrant a membrilor grupului infracțional inițiat și coordonat de I. V.;

-la data de 29.12.2013, l-a informat pe inculpatul I. V. în legătură cu implicarea denunțătorului L. I. în operațiunea de contrabandă din noaptea de 27/28.12.2013 cu scopul de a zădărnici prinderea în flagrant a membrilor grupului infracțional inițiat și coordonat de I. V.;

-la data de 21.01.2014, l-a informat pe inculpatul I. V. în legătură cu faptul că față de denunțătorul L. I. s-au luat măsuri de pază la domiciliu, ceea ce confirmă complicitatea sa în eșecul operațiunii de contrabandă organizată și coordonată în noaptea de 27/28.12.2013, informații de natură a zădărnici prinderea în flagrant a membrilor grupului infracțional, manifestându-și totodată sprijinul pentru respectivul grup infracțional prin intenția de a agresa fizic pe denunțătorul L. I.;

-la data de 22.01.2014, i-a propus suspectului I. V. (coordonatorul grupului infracțional vizat de cercetări) să desfășoare operațiuni de contrabandă de mai mică anvergură prin alte locuri decât cele cunoscute (SF1 184);

-la data de 15.03.2014, respectiv 14.04.2014, l-a avertizat pe inculpatul I. V. (coordonatorul grupului infracțional vizat de cercetări) în legătură cu faptul că este căutat de către organele judiciare cu scopul de a zădărnici tragerea acestuia la răspundere penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților M. I. și V. I. este necesară, în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal în actuala fază procesuală.

Potrivit disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală „Măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)”.

Analizând actele dosarului, tribunalul a constatat că starea de arest preventiv a inculpaților M. I. și V. I. a fost luată în temeiul art. 223 al.2) Cpp, care reglementa la acea dată condițiile și cazurile în care se dispune arestarea .

Conform art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului/inculpaților poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia au săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul V. I. a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea/constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal și dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Inculpatul M. I. a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea/constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup – faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal și dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 al.1 și 2 Cod penal și dare de mită prev. de art. 6 din Legea numărul 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal și aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal aduc atingere unor importante valori sociale, cu impact deosebit, iar asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea impresia făptuitorilor că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare si cu scăderea încrederii populație în capacitatea de ripostă a justiție și de protecție a statului.

Curtea Europeană a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.

C.E.D.O. a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.

S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpații au prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.

Or, în speță, în condițiile în care inculpații sunt arestați de aproximativ 10 luni de zile nu s-a depășit un termen rezonabil al arestării preventive și nici nu se poate vorbi de o diminuare a gradului de pericol social de natură a permite luarea față de inculpați a unei măsuri preventive neprivative de libertate.

Împrejurarea că inculpații nu au antecedente penale nu reprezintă un criteriu suficient pentru a aprecia că lăsarea în libertate a acestora nu prezintă pericol pentru ordinea publică, lipsa antecedentelor penale reprezentând de altfel starea de normalitate a unui individ.

Măsura preventivă, la momentul de față, consideră tribunalul că este proporțională cu gravitatea acuzațiilor care se aduc inculpaților, așa cum cer disp. art. 202 din Noul cod de procedură penală și este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, chiar dacă cercetarea judecătorească se apropie de final.

Toate argumentele arătate anterior conduc, așadar, și la concluzia că, în cauză, nu sunt elemente suficiente pentru a conchide că înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu în ceea ce-i privește pe inculpații M. I. și V. I. ar fi oportune la acest moment și ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică și că punerea în libertate a inculpaților, chiar subsumată unor obligații sau garanții, nu ar provoca o reală tulburarea a ordinii și liniștii publice.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 242 Cod procedură penală a respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu formulate de către inculpații: MUSTEAȚA I. și V. I., prin apărătorul ales.

În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul B. G. de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, tribunalul a reținut faptul că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele de mai jos:

Conform prevederilor art. 242al.1) Cpp măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Astfel, măsurile preventive se revocă în două ipoteze, respectiv:

  • când au dispărut temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive. Aceasta ipoteză vizează situația în care temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea, prelungirea și menținere măsurii preventive, în intervalul de la luarea măsurii până la discutarea cererii, au dispărut, astfel încât nu mai există temeiuri corespunzătoare pentru măsura procesuală în ființă.
  • când au apărut împrejurării noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive. Această ipoteză are în vedere împrejurarea că de la bun început au lipsit temeiurile pentru luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, din cauza unor împrejurări preexistente, dar necunoscute organului judiciar.

Temeiurile de drept se referă atât la îndeplinirea condițiilor generale privind luarea măsurilor preventive prev. de art. 202 Ncpp, cât si a condițiilor specifice pentru fiecare măsură preventivă în parte.

Temeiurile de fapt sunt cele legate de fapta imputată inculpatului sau suspectului, de persona si conduita acestuia, împrejurări care impun a fi analizate pentru luarea sau menținerea unei măsuri preventive.

Conform art. 211 și urm. Cpp, măsura controlului judiciar poate fi luată dacă, pe lângă faptul că există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit o infracțiune, cu privire la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, măsura controlului judiciar este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpaților de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni ( buna desfășurarea a procesului penal).

În concret, în speță inculpatul B. G. a fot trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat - faptă prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 2 din Codul penal – și tentativă la infracțiunea de introducere în țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - faptă prevăzută de dispozițiile art. 32 Cod penal raportat la art. 274 din Legea numărul 86/2006 cu trimitere la art. 270 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 22.12.2013, sub coordonarea inculpatului I. V. în vederea desfășurării operațiunii de contrabandă din noaptea de 22/23.12.2013 (nefinalizată) s-a deplasat împreună cu investigatorul sub acoperire M. C. pe comunicația terestră spre stâlpul de frontieră 1184 (de pe raza de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul V.), unde a verificat practibilitatea drumului ce urma a fi parcurs cu autocamionul cu numărul de înmatriculare_, iar în dimineața zilei de 23.12.2013, în jurul orelor 03.00, sub coordonarea inculpatului I. V. și însoțit de investigatorul sub acoperire M. C., s-a deplasat pe comunicația terestră spre stâlpul de frontieră 1184 (de pe raza de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul V.), în apropierea digului de protecție a râului Prut, în vederea preluării unei cantități de aproximativ 260 baxuri cu țigări ce urmau a fi introduse fraudulos în România, peste frontiera verde, de către persoane rămase neidentificate, operațiune ce a fost întreruptă motivat de apariția în zonă, pe malul moldovenesc, a unui mijloc de transport.

Prin decizia penală nr. 70/CPJ/13.10.2014 a Curții de Apel Iași, s-a dispus în ceea ce-l privește pe inculpatul B. G. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar prev de art. 202al.4lit.b) Cpp, măsură preventivă a cărei legalitate și temeinicie a fost ulterior verificată de către instanță.

S-a reținut faptul că raportat la faptele pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată, rolul său a fost mult mai redus decât al celorlalți inculpați trimiși în judecată în cauză, astfel încât măsura controlului judiciar este suficientă în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea față de inculpații B. G. prin decizia penală nr. 70/CPJ/13.10.2014 a Curții de Apel Iași, a măsurii controlului judiciar se mențin, sunt relevante, necesare și suficiente, fiind de natură a impune continuarea măsurii preventive, care este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Astfel, în continuare în speță există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul B. G. a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar restrângerea libertății sale se justifică pentru a împiedica sustragerea sa de la judecată și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură penală a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul B. G., prin apărătorul ales, privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații M. I., V. I. și B. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea contestațiilor inculpații contestatori M. I., V. I. și B. G. au arătat că încheierea instanței de fond nu este motivată și nu satisface exigențele legii.

Pe de altă parte inculpații M. I. și V. I. arată că sunt arestați de mai bine de un an de zile și ei nu pot zădărnici în vreun fel buna desfășurare a procesului penal, fiind neîndeplinite toate condițiile pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai blândă.

Inculpatul B. G. a arătat că nu există posibilitatea ca el să se sustragă în cauză și dorește revocarea măsurii controlului judiciar pentru a putea munci și întreține familia.

Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma motivelor invocate în contestație, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța apreciază ca nefondate contestațiile inculpaților M. I., V. I. și B. G. urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, luând în discuție cererile inculpaților M. I. și V. I. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arestul la domiciliu și cererea inculpatului B. G. privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, a făcut o temeinică analiză a materialului probator administrat în cauză până în această fază procesuală și a actelor depuse la dosar în sprijinul cererilor de către cei trei inculpați și a apreciat just că acestea nu sunt întemeiate, respingându-le motivat.

Încheierea pronunțată la data de 27.03.2015 în această cauză a fost motivată în fapt și în drept, conform normelor legale, judecătorul arătând în extenso faptele pentru care inculpații sunt cercetați, situația lor personală și de ce nu este oportună în acest moment înlocuirea măsurii arestării preventive pentru inculpații M. I. și V. I. și nici revocarea măsurii preventive a controlului judiciar în cazul inculpatului B. G..

Instanța de fond a apreciat corect în cauză nu sunt depășite limitele rezonabile ale detenției provizorii în raport de circumstanțele concrete ale cauzei și a reținut just că există indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate și, în acord cu jurisprudența constantă a CEDO a respins cererile inculpaților M. I. și V. I. ca neîntemeiate.

Faptele reținute în sarcina inculpaților M. I. și V. I. sunt deosebit de grave și pentru buna desfășurare a procesului penal este necesară judecarea inculpaților în stare de arest preventiv pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1 Cod procedură penală.

Faptele reținute în sarcina inculpatului B. G. sunt grave și măsura controlului judiciar dispusă la data de 13.10.2014 împotriva sa este necesară, pentru buna desfășurare a procesului penal, justificându-se restrângerea libertății sale pentru a se împiedica sustragerea sa de la judecată.

În acest contest, împrejurările personale invocate de inculpații M. I. și V. I. nu sunt de natură a diminua periculozitatea pe care aceștia o prezintă pentru societate și de a determina lăsarea lor în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu altele mai puțin constrângătoare.

În cazul inculpatul B. G. nu se impune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru motivele invocate de acesta, acestor ingerințe a statului în libertatea sa de mișcare fiind proporțională cu gravitatea faptelor pentru care este cercetat și scopul urmărit.

Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații M. I., V. I. și B. G., împotriva Încheierii penale din data 27.03.2015, pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ 4, pe care o v-a menține.

Conform art. 275 al. 2 Cod procedură penală va obliga contestatorii la plata cheltuielilor judiciare către stat în contestație.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. G., cetățenie dublă: româno-moldovenească, CNP_ (RO) și_ (MD), fiul lui I. și L., născut la data de 11.09.1973 în localitatea Chișinău, Republica M., cu domiciliul din România în municipiul București, ., sector 3, V. I., cetățean moldovean, C.N.P._, fiul lui I. și S., născut la data de 05.08.1966 în localitatea Leova, Republica M., în prezent deținut în Penitenciarul V. și MUSTEAȚA I., cetățean moldovean, C.N.P.:_, fiul lui A. și N., născut la data de 06.08.1981 în municipiul Chișinău, Republica M., în prezent deținut în Penitenciarul V., împotriva Încheierii penale din data 27.03.2015, pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ 4, pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpații V. I. și M. I., să plătească statului câte 200 lei iar, inculpatul B. G. să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Admite cererile formulate de avocații B. N. și B. R. și dispune plata parțială de câte 50 lei onorariu avocat desemnat din oficiu ( delegații nr._ și_ emise la data de 03.04.2015 de Baroul Iași) ce vor fi avansate către Baroul de Avocați Iași din fondurile Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 06.04.2015.

Președinte,

M. C.

Grefier,

C.-M. Ș.

Red. C.M.

Tehnoredactat Ș.C.M.

2 ex./09.04.2015

Tribunalul V. – B. M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 40/2015. Curtea de Apel IAŞI