Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 14/2015. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 14/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

SENTINȚA PENALĂ NR. 14/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Grefier G. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpata D. E., fiica lui V. și L., născută la 6.09.1954, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 alin. 1C.P. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. 1968 și art. 5 C.p., favorizare a infractorului în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. 1968 și art. 5 C.p. și fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. 1968 și art. 5 C.p., toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal 1968, având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției (art. 483 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-lui procuror I. C. ), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 3 februarie 2015.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 23.XII. 2014 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata D. E., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de ”abuz în serviciu contra intereselor publice” în formă continuată, prev de art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, „favorizarea infractorului” în formă continuată, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal și „fals intelectual” în formă continuată, prevăzută de art. 289 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în perioada 2000-2011 inculpata nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu privire la 213 dosare penale înregistrate la P. de pe lângă Judecătoria P. faptele aducând atingere intereselor legale ale persoanelor la care dosarele se referă și producând o tulburare însemnată a activității Ministerului Public, a omis să raporteze toate dosarele aflate în lucru la acest parchet, în următoarele înscrisuri oficiale: rapoartele de bilanț pentru anii 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, informările privind constatările reieșite în urma analizei datelor statistice pe anii 2005 și 2004; situațiile cauzelor cu autori cunoscuți mai vechi de 6 luni de la data începerii urmăririi penale, avute în vedere pentru întocmirea informărilor din datele de 30.05.2011, 29,11.2010, 12.05.2010,13.11.2009, 14.05.2009, 19.05.2008, 31.07.2007, raporturile privind dosarele mai vechi de 6 luni de la repartizare întocmite lunar în perioada noiembrie 2008-decembrie 2010.

S-a mai reținut că toate raportările statistice efectuate de P. de pe lângă Judecătoria P. sub semnătura fostului prim procuror D. E. în perioada 2000-2010 au fost alterate de omisiuni sau de atestări necorespunzătoare adevărului și că într-un număr de 113 dosare s-au dispus rezoluții de netrimitere în judecată, nu au fost identificați autorii ori s-a dispus trimiterea în judecată a autorilor faptelor cu întârziere, numai după preluarea acestor dosare la P. de pe lângă C. de A. Iași.

S-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale precum și felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei, respectiv 2(doi) ani închisoare cu suspendare condiționată a executării cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată.

Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 787/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție .

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 Cod procedură penală în sensul că soluția consemnată în acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei.

Astfel, infracțiunile pentru care este cercetată inculpata sunt deosebit de grave, aducând atingere intereselor persoanelor prin împiedicarea înfăptuirii justiției.

La toate acestea se adaugă funcția importantă pe care o ocupa inculpata, respectiv șef al unei unități de parchet și numărul foarte mare de acte materiale comise pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv unsprezece ani precum și consecințele produse, perturbarea gravă a activității unității de parchet și prescrierea răspunderii penale a unui număr mare de fapte care vizau și integritatea corporală și viața unor persoane.

Față de aceste considerente, în baza art. 485 alin.1 lit. b, teza a II –a Cod procedură penală, va respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata D. E., fiica lui V. și L., născută la data de 06.09.1954 în mun. P., jud. Iași, CNP_, domiciliată în P., .. 2, jud. Iași, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, favorizarea infractorului în formă continuată, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și va trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza dispozițiilor art. 485 alin. 1 lit. b, teza a II –a Cod procedură penală, respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpata D. E., fiica lui V. și L., născută la data de 06.09.1954 în mun. P., jud. Iași, CNP_, domiciliată în P., .. 2, jud. Iași, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, favorizarea infractorului în formă continuată, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3.02.2015.

Președinte,

G. S.

Grefier,

G. A.

Red. S.G.

Tehnored. G.A.

4 ex. la 18 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 14/2015. Curtea de Apel IAŞI