Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 82/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-01-2012 în dosarul nr. 82/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 82/2012
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2012
Completul compus din:
Președinte: D. A.
Judecător: T. J.
Judecător: A. G. O. M.
Grefier: E. R.
Ministerul Public – DNA – Serviciul Teritorial Iași – a fost reprezentat prin procuror M. L.
Potrivit prevederilor art. 304 din Codul de procedură penală, desfășurarea ședinței de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect „ înlocuire măsură arestare preventivă ”, declarat de Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ 11.
Conform dis. part. 297 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpații intimați A. M. – V., asistat de avocat ales S. M. S. și B. G., asistat de avocat ales I. Rsdu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că recursul declarat vizează încheierea de ședință din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași prin care s-a admis recursul declarat de cei doi inculpați și prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara,și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Reprezentantul DNA-ului depune la dosar, motive de recurs, care după semnare și datare de către președintele de complet, se atașează la dosarul cauzei.
Nemaifiind de invocat chestiuni preliminare și nici cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul DNA-ului având cuvântul, susține oral motivele de recurs expuse detaliat în scris, motive care vizează nelegalitatea și netemeinicia încheierii recurate sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Consideră lipsită de temei susținerile primei instanțe precum că temeiurile care au stat la baza menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților s-au schimbat, cât și aprecierea că riscul pe care inculpații l-ar reprezenta pentru buna desfășurare a procesului penal ca și pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților s-ar fi diminuat.
Susține procurorul că, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptele concrete comise și modul săvârșirii acestora, relațiile lezate și impactul puternic negativ generat în societate prin faptele inculpaților.
La dosarul cauzei nu există nicio probă care să confirme susținerile instanței iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că de la data ultimei verificări a legalității și temeiniciei măsurii – 15 decembrie 2011 s-ar fi efectuat acte de cerecetare judecătorească care să fi modificat în vreun fel situația de foat din dosar ori să fi furnizat elemente ce pot conduce instanța la concluzia lipsei de temeinicie a probatoriului și implicit a modificării temeiurilor ori a diluării pericolului social. Este adevărat că în sarcina inculpaților pot fi instituite măsuri de control judiciar dar consideră că față de faptele concrete săvârșite, instituirea unor astfel de măsuri nu asigură suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
La data de 06 septembrie 2011, inculpatul B. Gebriel în scopul de a zădărnici aflarea adevărului și a îngreuna tragerea la răspunderea penală a persoanelor cercetate în cauză, după ce în prealabil au provocat . lovirea acestuia în partea din spate și distrugerea panoului și a lămpii de semnalizare din stânga - cu autocamionul B_ aparținând ., au distrus prin incendiere, în zona limitrofă satului Secuieni, județul Bacău autoturismul marca „L.”, proprietatea inculpatului S. M. – I., în care au introdus în prealabil documentele contabile ale . SRL ce interesau în cauză.
Apreciază îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru prelungirea măsurii arestării preventive, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică. Prelungirea măsurii arestării preventive se impune în continuare întrucât subzistă condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 Cod procedură penală, dar și cele prevăzute de art.5 paragraful 1 lit. c din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt urmăriți penal. De asemenea, subzistă și cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există elemente probatorii certe că inculpații au încercat în mod evident să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea prin incendiere a actelor contabile ale societății . SRL.
Susține procurorul că prelungirea măsurii arestării preventive în speța de față nu reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici a intereselor legale ale inculpaților privind desfășurarea procedurii într-o perioadă de timp rezonabilă.
Solicită de asemenea, a se avea în vedere că inculpații nu au colaborat cu organele de cercetare penală, cei doi inculpați nu au dat nicio declarație în cauză.
Pentru toate aceste considerente, pune concluzii de admitere a recursului.
Avocat S. M. S. pentru inculpatul intimat A. M. - V. având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de Ministerul Public DNA- Serviciul Teritorial Iași ca nefondat, urmând a fi păstrată încheierea recurată ca fiind legală și temeinică.
Apărarea susține că fi dorit ca reprezentantul DNA-ului să pună concluzii defalcate în acest dosar fiind vorba de doi inculpați, fiind vorba de două mandate de arestare preventivă.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, solicită a se observa că nu există date certe, concrete din care să rezulte că, odată lăsat în libertate inculpatul A. M. V. ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Riscul pe care inculpatul l-ar reprezenta pentru buna desfășurare a procesului penal s-a diluat, în lipsa unor elemente sau împrejurări noi. Măsura arestării preventive trebuie să răspundă scopului pentru care a fost instituită
Pericolul social nu trebuie confundat cu pericolul pentru ordinea publică, care trebuie apreciat în concret la luarea și menținerea arestării preventive.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a fost arestat în temeiul art.148 lit. b și f din Codul de procedură penală. Ulterior această măsură a fost prelungită succesiv la cererea DNA-ului – Serviciul Teritorial Iași, în temeiul art.148 lit.f din Codul de procedură penală. Asta înseamnă că însăși instanțele și-au dat seama că nu mai există date că inculpatul ar încerca să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Solicită a se observa că în cauză au fost trimiși în judecată 17 inculpați, sunt forte multe părți civile și nu toate persoanele au domiciliul în Iași .Apreciază că menținerea în continuare a măsurii arestării preventive nu mai este utilă având în vedere că probele au fost administrate în cursul urmăririi penale, fapt ce conduce la concluzia că judecat în stare de libertate inculpatul A. M. – V. nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, nu se va sustrage de la judecată, mai ales că aproape toți dintre inculpați sunt familiști și au copii minori.
Una dintre condițiile fundamentale ale măsurii arestării preventive, este aceea a utilității, utilitatea unei bune desfășurării a cercetării judecătorești. Dacă inculpatul va fi judecat în stare de libertate și va greși, instanța are posibilitatea de a dispune din nou arestarea inculpatului. Inculpatul se află la primul contact cu legea penală, are 4 copii minori care îl așteaptă acasă și, susține că nici pe latură a bunei cercetării judecătorești și nici pericolul pentru ordinea publică nu este îndeplinit și nici disp.art.143 nu sunt îndeplinite pentru că toate acuzații sunt niște acuzații fără „ cap și coadă”.
Pentru egalitate de tratament solicită a se menține măsura luată de instanță prin încheierea din 17 ianuarie 2012.
Reiterează cererea de respingere a recursului ca nefondat, urmând a fi păstrată încheierea recurată ca fiind legală și temeinică.
Avocat I. R. pentru inculpatul intimat B. G., având cuvântul, solicită în temeiul disp.art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului declarat de Ministerul Public DNA – Serviciul Teritorial Iași ca nefondat, urmând a fi păstrată încheierea recurată ca fiind legală și temeinică.
Susține că se raliază în totalitate concluziilor puse de avocat S. M. S., cu o singură precizare și anume că, în mod greșit se susține de către reprezentantul DNA-ului că inculpatul B. G. a refuzat să colaboreze cu organele de cercetare penală. Inculpatul B. G. a fost cooperant, a dat declarații atât în fața procurorului cât și în fața instanței de judecată tocmai pentru că dorește aflarea adevărului.
Reiterează cererea de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul intimat B. G. având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate întrucât are 4 copii minori și este singurul întreținător al familiei. De asemenea, susține că starea de sănătate s-a agravat de când a fost arestat, arătând că suferă de ciroză.
Inculpatul intimat A. M. – V., având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate, achiesând la concluziile apărătorului ales.
Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Curtea,
Asupra recursului penal de fata, retine armatoarele;
Prin încheierea de ședința din data de 17.01.2012 data in dosarul nr._ 11 a Tribunalului Iași s-a dispus:
„În baza dispozițiilor art. 3002 Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 160b alin.1 Cod procedură penală verifică și constată legalitatea măsurii arestării preventive luată față de inculpații B. G. și A. M. V..
În baza disp. art. 139 alin.1 C.proc.pen. coroborat cu disp.art.139 alin.3 indice 5. C.proc.pen. cu referire la disp. art. 136 alin.1 lit.c) C.proc.pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații B. G., fiul lui D. și Ș., născut la data de 22.04.1972 în București, cu domiciliul în sat Sintești, ., ., C.N.P._ și A. M. V., fiul lui S. și A., născut la data de 24.11.1978 în ., cu domiciliul în ., jud.I., C.N.P._, ambii, în prezent, arestați preventiv în Penitenciarul Iași, în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 62/U/08.09.2011 și respectiv, nr. 69/31.10.2011, emise de Tribunalul Iași, cu măsura preventiva a obligării de a nu părăsi tara, prev. de art.145 indice 1 C.proc.pen., fără încuviințarea instanței de judecată.
Dispune punerea în libertate a inculpaților B. G. și A. M. V. de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 62/U/08.09.2011 și respectiv, nr. 69/31.10.2011, emise de Tribunalul Iași, dacă nu sunt arestați în altă cauză, la rămânerea definitiva a prezentei încheieri.
În baza disp. art.145¹ alin.2 din Codul de procedura penala rap la art.145 alin.1¹ din Codul de procedura penala, impune inculpaților B. G. și A. M. V. ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, sa respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de cate ori sunt chemați;
- să se prezinte la Poliția ., organ desemnate de către instanță cu supravegherea inculpaților, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de cate ori aceștia vor fi chemați;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecata;
- să nu dețină, sa nu folosească si sa nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art.145¹ alin.2 din Codul de procedura penala rap. la art.145 alin.12 Cod procedură penală, dispune ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi tara, inculpații să respecte și următoarele obligații:
- să nu ia legătura unul cu celălalt și să nu comunice între ei direct sau indirect și să nu ia legătura cu ceilalți inculpați din dosar, cu părțile vătămate și cu martorii din lucrări (respectiv, inculpații C. G., D. Oleg, I. V., M. I., R. V., S. M. I., B. D., D. N., cu reprezentanții și mandatarii inculpatelor persoane juridice- . SEL București, . Călărași, . Iași, . SRL Florești-Stoenești, jud.G., . SRL-Singureni, jud.G., . SRL - Singureni, jud.G., . Călărași, cu reprezentanții legali ai părților vătămate .&Tools SRL București, . din lucrări C. A., C. F. –I., D. I.-V., D. A., D. I., D. M., F. M., F. V., G. F., M. A.-G., R. L., R. Agata, S. G. L., S. M.-C., Ș. G.-R., Teleacă M., T. D., V. A.-R. și B. I. M. (obligația de a nu lua legătura cu acest din urmă martor incumbându-i doar inculpatului A. M. V.) și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art.145¹ alin.2 din Codul de procedura penala rap. la art.145 alin.12 Cod procedură penală, dispune ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi tara, inculpatul B. G. să respecte și obligația de a nu conduce nici o categorie de vehicule.
In baza disp. art. 145 alin. 2 ind. 2 din Codul de procedura penala, atrage atenția inculpaților că, in caz de încălcare cu rea - credință a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi tara sau a obligațiilor impuse de către instanța de judecata prin prezenta încheiere, se va lua fata de aceștia măsura arestării preventive.”
Pentru a dispune astfel, prima instanța a argumentat după cum urmează:
„Verificând toate actele și lucrările dosarului prin prisma legalității măsurii preventive a inculpaților B. G. și A. M. V., instanța constată că această măsură preventivă a fost luată, prelungită și menținută în mod succesiv, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale ce reglementează această instituție de drept procesual penal. Față de acestea, se apreciază că măsura arestării preventive a inculpaților este în concordanță cu dispozițiile legale incidente în materie, situație în care nu se impune revocarea ei pe considerentul neegalității.
Instanța reține totodată că inculpații B. G. și A. M. V., ca și ceilalți inculpați trimiși în judecată în cauza de față, se bucură de prezumția de nevinovăție, fiind de decelat în ce măsură lipsirea lor de libertate apare ca o necesitate reală și de interes public care prevalează în raport de drepturile lor individuale, în vederea asigurării și respectării unui climat optim pentru funcționarea normală a instituțiilor statului și respectării drepturilor cetățenilor.
Așa cum s-a arătat măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află inculpații B. G. și A. M. V. s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie și până în prezent temeiurile care au impus menținerea măsurii privative au fost pe deplin justificate, însă instanța constată că temeiurile care a stat la baza menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților s-au schimbat, situație în raport cu care nu se impune menținerea măsurii luate inițial, ci înlocuirea cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate.
Pentru a se putea dispune astfel, este necesar ca față de momentul luării măsurii privative de libertate să fi intervenit împrejurări de natură a modifica, în vreun fel favorabil inculpaților, temeiurile care au impus arestarea lor. Or, instanța apreciază ca riscul pe care inculpații l-ar reprezenta pentru buna desfășurare a procesului penal ca și pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților s-a diluat, în lipsa unor elemente sau împrejurări noi, si nu poate fi apreciat ca impunând in mod necesar menținerea acestora in continuare in stare de arest preventiv, cu atât mai mult cu cât măsura arestării preventive trebuie sa răspundă scopului pentru care a fost instituita si sa reprezinte singura măsură preventiva eficienta.
În acest sens, instanța reține că arestarea preventiva constituie o măsură excepțională, regula fiind judecata in stare de libertate.
Deși arestarea preventiva a inculpaților B. G. și A. M. A. a fost determinată de eliminarea riscului ca aceștia să influențeze aflarea adevărului în cauză, de pericolul social concret si necesitatea prezervării ordinii publice, tribunalul nu poate ignora insa faptul ca, așa cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, continuarea detenției nu se justifică într-o anumită speță decât dacă indicii concrete demonstrează o cerință veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită la art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului (a se vedea, McKay împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, C. impotriva Romaniei).
Așa cum reține în mod constant jurisprudența CEDO, orice menținere sub arest preventiv a unui acuzat, chiar si pentru o scurta durata, trebuie sa fie justificata in mod convingător de către autorități ( Chichkov impotriva Bulgariei, Musuc impotriva Moldovei, Tarau împotriva României).
În plus, instanța reține că la verificarea temeiniciei măsurii arestului preventiv, este obligată să examineze, periodic, dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive celei mai restrictive nu au suferit modificări, în raport de care, o altă măsură restrictivă de libertate, mai puțin severă, ar putea la fel de bine, să răspundă scopului pentru care a fost instituită. În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența recentă a CEDO, în care Curtea a statuat obligativitatea instanțelor de a analiza posibilitatea de punere în libertate a inculpatului și de a oferi motive pertinente pentru care măsura arestării preventive este singura care poate asigura buna desfășurare a procesului penal (cauza Scudeanu contra României, Becciev împotriva Moldovei, Letellier împotriva Franței, C.) care obligă instanța să seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative pentru detenție.
In acest context, tribunalul apreciază ca în intervalul de timp în care inculpații Așlexe M. V. și B. G. au fost privați de libertate, pericolul social pe care îl reprezentau pentru ordinea publica dar si pentru buna desfășurare a procesului penal s-a diminuat . sa permită ca scopul prezervării ordinii publice si asigurării bunei desfășurări a procesului penal să poată fi realizat cu inculpații in stare de libertate, însa cu limitarea dreptului la libertatea de deplasare a acestora concomitent cu impunerea anumitor restricții, ce se constituie în garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
În cauza de față nu se mai poate susține că măsura arestării preventive a inculpaților este singura care ar putea asigura buna desfășurare a procesului penal, instanța reținând că s-au modificat temeiurile avute în vedere de instanță la momentul luării și prelungirii stării de arest preventiv, iar lăsarea în libertate a inculpaților nu mai prezintă pericol real și concret pentru ordinea publică, restrângerea libertății acestora prin intermediul unei alte măsuri preventive – obligarea de a nu părăsi țara – fiind de natură a realiza scopul prevăzut de art. 136 alin. 1 C.proc.pen.
Astfel, instanța reține că în speță se justifică a se da eficiență juridică dispozițiilor art. 139 alin. (1) Cod procedură penală și a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin coercitivă, apreciindu-se că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acesteia - făcând referire la durata arestării preventive, de la 08.09.2011 pentru inculpatul B. G. și 31.10.2011 pentru inculpatul A. M. V., la situația familială a inculpaților, dar mai ales la măsurile dispuse față de ceilalți inculpați trimiși în judecată (fiind trimiși în judecată un număr de 17 inculpați, persoane fizice și juridice, dintre care doar doi se mai află în stare de arest preventiv, alți patru inculpați fiind puși în libertate în faza urmăririi penale și respectiv, la momentul sesizării instanței cu rechizitoriu) - și că nu se mai justifică o detenție provizorie a celor în cauză în condițiile în care aceștia lăsați în libertate, nu ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar prin obligațiile impuse nu ar avea posibilitatea de a influența desfășurarea în continuare a procesului.
Aspectele referitoare la circumstanțele personale ale inculpaților, legate de situația lor familială –fiecare dintre ei având câte patru copii în întreținere, sunt evident favorabile acestora și trebuie avute în vedere, chiar dacă o anumită perioadă de timp, înăuntrul cărora inculpații au fost arestați, nu au avut un rol atât de covârșitor încât să conducă la înlăturarea privării lor de libertate, astfel încât, la acest moment, după trecerea uni interval de 5 luni și respectiv trei luni, se poate vorbi despre o schimbare a temeiurilor inițiale care au determinat arestarea lor preventivă și care să conducă la admiterea solicitării acestora de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost trimiși în judecată inculpații, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că acestea există și au fost comise cu vinovăție de inculpați - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îi excludă de plano pe inculpați de la beneficiul legal și constituțional de a fi judecați în stare de libertate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.
A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care eventual s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.
Pe de altă parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată, așa cum s-a arătat și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări, numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.
Instanța reține că judecarea cauzei este în fază incipientă, depășindu-se primul termen de judecată acordat pe fond, valorificat din perspectiva acordării dreptului părților de a-și angaja o apărători aleși și a pregăti apărarea, iar în condițiile numărului mare al participanților procesuali, judecata cauzei presupune derularea unor proceduri complexe. În aceste condiții se poate vorbi de o depășire a limitelor unei detenții rezonabile și totodată de încălcarea principiului egalității de tratament juridic, la situații similare, în condițiile în care, doi dintre cei 17 inculpați se află în arest preventiv de o perioadă de timp considerată de instanță ca suficientă și s-ar menține măsura arestului.
Legat de acest din urmă aspect, se impune a se ține cont de faptul că, deși astfel de măsuri sunt măsuri individuale ce se iau în considerarea persoanei, se poate împărtăși și argumentul vizând egalitatea de tratament judiciar, prin raportare la inculpații D. Oleg, C. G. (care, deși trimiși în judecată pentru o presupusă activitate infracțională mai complexă, a fost puși în libertate, încă din faza urmăririi penale, la un interval de timp mult mai scurt decât cel petrecut în stare de detenție provizorie de inculpații în cauză) aflându-se la acest moment sub incidența măsurii obligării de a nu părăsi țara, dar și la ceilalți inculpați –persoane fizice, liberați pe parcursul procedurilor (prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara – inculpații R. V. și S. M. I.), ori cu privire la care s-a decis urmărirea și judecată în stare de libertate”.
In termen legal Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași a formulat recurs împotriva acestei încheieri și a criticat-o pentru nelegalizate și netemeinicie, cu motivarea ca, se impunea menținerea arestării preventive a inculpaților în continuare.
Reprezentantul parchetului susține că, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptele concrete comise și modul săvârșirii acestora, relațiile lezate și impactul puternic negativ generat în societate.
Apreciază procurorul ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru menținerea măsurii arestării preventive si că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Se mai arată că menținerea măsurii arestării preventive în speța de față nu reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici a intereselor legale ale inculpaților privind desfășurarea procedurii într-o perioadă de timp rezonabilă.
Solicită de asemenea, a se avea în vedere că inculpații nu au colaborat cu organele de cercetare penală, cei doi inculpați nu au dat nicio declarație în cauză.
Expunerile pe larg ale reprezentantului parchetului se regăsesc în preambulul prezentei decizii.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate și având in vedere actele si lucrarile dosarului Curtea constata că recursul este nefondat din urmatoarele motive:
Articolele 143, 146 și 148 lit. f Cod procedură penală condiționează privarea de libertate a inculpatului de existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte penale, fiind necesar ca la momentul lipsirii de libertate, aceste probe, astfel cum sunt definite de art. 63 Cod procedură penală să fi fost deja administrate și să fie de natură a demonstra că cel cercetat a comis o faptă prevăzută de legea penală pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum și existența pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în stare de libertate.
Aceleași rațiuni se regăsesc și în art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit căruia, inculpatul poate fi lipsit de libertatea sa dacă există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Prin încheierea de ședință nr.103 din 08.09.2011 a Tribunalului Iași s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. G. pentru o durată de 29 de zile, măsură ce a fost prelungită ulterior, succesiv.
Prin încheierea de ședință nr. 128 din 31.10.2011 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus,, arestarea preventivă a inculpatului A.-M. V. pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 31.10.2011 până la 28.11.2011, inclusiv.
Măsurile preventive dispuse prin încheierile evidențiate, au fost ulterior, prelungite, în mod succesiv de către instanțe.
S-a considerat de către instanțele de judecată că în cauză exista indicii temeinice în sensul prevederilor art. 681 Cod procedură penală și chiar probe, care justifică bănuiala legitimă pentru un observator rezonabil că inculpații ar putea fi autorii faptelor penale pentru care au fost anchetați penal, indicii reprezentate de ansamblul probator administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile martorilor S. G.-L., F. M., F. V., Ș. R.-G., Teleacă D. R. Agata; declarațiile învinuiților Teleacă M., D. I.-V.; adresele Raiffeisen Bank; adresa DGPM București; adresele furnizorului de internet SIL MIRO; adresele RCS&RDS București; nota Oficiului Național pentru Spălarea Banilor; procesele verbale întocmite cu ocazia efectuării perchezițiilor informatice și cu ocazia efectuării percheziției asupra autoturismului condus de inculpatul B. G.; procesele verbale din 07.09.2011 de redare a discuției ambientale purtate de inculpatul B. G. cu învinuitul Teleacă M. și avocata D.-F. L. și din 08.09.2011 de redare a discuției ambientale purtate de inculpatul B. G. cu învinuitul Teleacă M.; procesul verbal de supraveghere operativă a inculpatului B. G. din 21.09.2011.
Intre timp inculpații au fost trimiși în judecata, cauza fiind înregistrata la Tribunalul Iași în dosarul cu numărul de mai sus.
Potrivit disp. art. 300 ind. 2 și 160 ind. b alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța are obligația ca, periodic dar, nu mai târziu de 60 de zile, să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului.
Cu această ocazie, conform alin. 2 și 3 ale art. 160 ind. b Cod procedură penală, instanța poate fie să revoce măsura de arest preventiv - atunci când constată că este nelegală sau constată că temeiurile care au determinat luarea ei au încetat și nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, fie să mențină măsura arestării preventive - atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea ei impun în continuare privarea de libertate sau constată că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, potrivit art.139 alin.1 Cod procedură penală măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Instanța fondului a constatat corect că temeiurile care a stat la baza menținerii măsurii arestării preventive a celor doi inculpați s-au schimbat, situație în raport cu care nu se impune menținerea măsurii luate inițial, ci înlocuirea cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate.
Curtea că instanța de recurs își însușește motivarea pe larg și convingătoare făcută de prima instanța si constată că, la acest moment procesual, se poate vorbi de o diluare a pericolului social pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților și a pericolului ca aceștia să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Este importanta e amintit că lăsarea celor doi inculpați în libertate este condiționată de respectarea obligațiilor impuse legal, instanța de fond impunând inculpaților și obligația de a nu lua legătura și de a nu comunica între ei direct sau indirect precum și cu ceilalți inculpați din cauză, părți vătămate și martorii din lucrări .
Încălcarea cu rea credință, a oricăreia dintre obligațiile impuse de instanță va atrage în mod automat înlocuirea măsurii neprivative de libertate cu măsura arestării preventive.
De la momentul arestării inculpaților și până în prezent a trecut un timp suficient, care se constituie un bun prilej pentru ca inculpații sa reflecteze la situația in care se afla si sa își rezerve poziția fata de relațiile si valorile sociale.
Curtea este de părere ca daca inițial inculpații prezentau un real pericol pentru ordinea publica, in prezent acesta s-a diminuat sau chiar a dispărut, cunoscut fiind faptul ca perioada de timp petrecuta in detenție, face sa scadă pericolul lor de fuga iar impactul negativ asupra opiniei publice s-a diminuat mult, precum si posibilitatea ca ei să poată influința negativ desfășurarea procesului penal.
Critica referitoare la nedarea de declarații de către inculpați nu este fondata deoarece inculpații pot sa de a sau sa nu dea declarații pe tot parcursul procesului penal, con fart 70 al. 2 Cod penal.
Si instanța de recurs constata ca, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, se poate lua față de acești inculpați măsura obligării de a nu părăsi tara, prev. de art. 145 inc. 1 Cod procedură penală obligațiile impuse inculpaților conform disp . art. 145 alin.1 ind. 1 și 2 Cod procedură penală constituind garanții suficiente privind prevenirea comiterii de noi infracțiuni de către inculpați și pentru a se asigura o protecție reală și eficientă a societății, această măsură fiind în acord cu exigențele impuse de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală .
Pentru aceste considerente in baza art. 38515 pct.1 lit b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul de fata.
Văzând si dispozițiile art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.
Pentru aceste motive
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DNA - Serviciul Teritorial Iași împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2012, pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr._ 11, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. D. J. T. O. – M.
A. G.
Grefier,
R. E.
Red. A.D.
Tehnored.R.E.
2 ex.
25.01.2012
Ttib.Iași – Judecător L. S.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 99/2016. Curtea de Apel... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 356/2012. Curtea... → |
|---|
