Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 450/2012. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 450/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-04-2012 în dosarul nr. 450/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 450/2012

Ședința publică de la 03 Aprilie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător O. S.

Judecător D. D.

Grefier V. M.

Ministerul Public reprezentat prin procuror – I. C.

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații M. C. A., O. G. M. și B. C. C. împotriva sentinței penale nr. 122 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. A. R. pentru inculpatul M. C. A., av. P. E. pentru inculpatul B. C. C. și av. M. A. substituind pe av. C. R. S., pentru inculpatul O. G.. Lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Av. M. A. depune la dosar delegația de substituire.

Interpelați, apărătorii aleși ai inculpaților recurenți învederează instanței că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor de față.

Av. A. R. pentru inculpatul recurent M. C. A. solicită admiterea recursului declarat de inculpat față de cele trei critici indicate în motivele de recurs și anume:

Prima critică se referă la împrejurarea că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de fond nu a descris care au fost actele de violență sau de distrugere săvârșite de inculpat și nici nu a indicat mijloacele de probă din care să rezulte participația penală a inculpatului.

A doua critică se referă la faptul că hotărârea primei instanțe este contrară legii deoarece existența infracțiunii prev. și ped. de art. 321 din Codul penal nu este conturată în prezenta cauză.

Ultima critică a sentinței pronunțată de instanța de fond, se referă la greșita individualizare a pedepsei. Față de poziția procesuală a inculpatului, faptul că inculpatul M. a încercat să aplaneze conflictul, nu să-l provoace așa cum s-a reținut, raportat la probele administrate în cauză consideră că pedeapsa este disproporționată raportat la circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. „a” Cod penal – fapta nu există.

Av. P. E. pentru inculpatul B. C. solicită în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. „d” din Codul de procedură penală, admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond iar în rejudecare solicită achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. „c” din Codul de procedură penală. Solicită a se avea în vedere răspunsul primit de la Poliția P., în sensul că martorii audiați în cauză au fost sancționați pentru săvârșirea infracțiunii de „ mărturie mincinoasă”, iar în lipsa acestor declarații nu este dovedită participația inculpatului B. C..

Av. M. A. pentru inculpatul O. G. M. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea sentinței pronunțată de prima instanță, iar în rejudecare solicită achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la ar. 10 lit. „c” Cod procedură penală – fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Criticile aduse sentinței pronunțate de instanța de fond se referă la 3 aspecte. Primul aspect este acela că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Instanța de fond a analizat probele global, fără a particulariza pentru fiecare dintre inculpați, stabilind, inclusiv vinovăția acestora în această modalitate. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea primei instanțe este contrară legii. Susține această critică întrucât opinează că situația de fapt reținută prin actul de sesizare și sentința recurată este diferită de realitate. Numiții E. și M., audiați în cauză au relatat că inculpatul a primit o lovitură la cap, în urma acestei lovituri acesta a căzut la pământ după care a plecat. Declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii, drept dovada că au fost sancționați pentru mărturie mincinoasă. De asemenea apreciază că instanța de fond trebuia să analizeze ce anume înseamnă noțiunea de scandal. La ora -23.00 la care s-a produs incidentul din seara zilei de 22 martie 2010, pe peronul gării P., nu erau persoane care să manifeste indignare față de pretinsele acte infracționale ale inculpatului. Ultima critica adusă sentinței pronunțată de prima instanță se referă la greșita individualizare a pedepsei. Pedeapsa aplicată inculpatului fiind disproporționată raportat la circumstanțele concrete generale în care a fost săvârșită fapta, precum și circumstanțele atenuante judiciare ale inculpatului.

În concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, față de actele și lucrările dosarului cât și criticile invocate de inculpați, formulează următoarele concluzii:

Referitor la recursul declarat de inculpatul M. C. A., formulează concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat. A existat o bătaie în public între mai multe persoane iar în aceea ce privește participația inculpatului M., arată că însăși acesta a recunoscut și descris incidentul. Referitor la susținerea că martorii Ș. și G. au fost sancționați pentru săvârșirea infracțiunii de „ mărturie mincinoasă” arată că acești doi martori nu sunt singurii audiați în cauză și nici declarațiile lor nu sunt esențiale.

Față de recursul formulat de inculpatul B. C. C. formulează concluzii de respingere a recursului declarat de acesta ca fiind nefondat Teza avansată cu privire la derularea evenimentelor este devansată de ceilalți inculpați. Martorii audiați în cauză au descris situația de fapt reținută prin rechizitoriu și prin sentința primei instanțe. Apărarea inculpatului s-a axat pe faptul că la momentul incidentului, nu erau oameni pe peronul gării din P., însă teza avansată de inculpat nu reprezintă realitatea. Recursul fiind nefondat formulează concluzii de respingere.

În recursul declarat de inculpatul O. G. M. formulează concluzii de respingere a recursului declarat ca fiind nefondat și menținerea soluției pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică. Referitor la critica privind nemotivarea sentinței instanței de fond, consideră că acesta nu poate fi un caz de desființare a sentinței decât casarea cu reținere. Referitor la martorii sancționați pentru mărturie mincinoasă, solicită a se avea în vedere caracterul neschimbat al declarațiilor în sensul că la acel moment erau oameni pe peronul gării din P., unde s-a petrecut incidentul.

Solicită, în concluzie, respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca fiind nefondate și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursurilor penale de fașă:

Prin sentința penală nr. 122 din 18 aprilie 2011, Judecătoria P. a dispus următoarele:

„Condamnă inculpatul M. C. A., fiul lui C. și A., ns.la 6.05.1990, domiciliat în P., .,., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 al.1 Cod pen, cu aplic.art.37 lit.a și 75 lit.a Cod penal.

În tem.art.86 ind.4 rap.la art.83 Cod pen, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sen.pen.nr.458/15.21.2008 a Judecătoriei P., urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă alături de prezenta, în total va executa 4 (patru) ani închisoare.

Interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

Condamnă inculpatul O. G. M., fiul lui V. și D., ns.la 29.07.1989, domiciliat în P., .,., ., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 al.1 Cod pen, cu aplic.art.37 lit.a și 75 lit.a Cod penal.

În tem.art.86 ind.4 rap.la art.83 Cod pen, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sen.pen.nr.458/15.21.2008 a Judecătoriei P., urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă alături de prezenta, în total va executa 4 (patru) ani închisoare.

Interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

Condamnă inculpatul E. C. C., fiul lui Ș. și M., ns.la 22.03.1985, domiciliat în P., .,., ., la pedepsele de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 al.1 Cod pen și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 al.1 din Legea 61/1991(prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.1 ind.1 pct.1 din Legea 61/1991), ambele cu aplic.art.37 lit.a, 75 lit.a și 33 lit.a Cod penal.

În temeiul art 34 lit b Cp inculpatul va executa pedeapsa de 1 an .

În tem.art.61 al.1 Cod pen, revocă liberarea condiționată din 19.01.2009 (conform sen.pen.nr.65 a Judecătoriei Bacău)și contopește restul de pedeapsă de 827 zile cu prezenta pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute în total 827 zile închisoare.

Interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

În tem.art.11 pct.2 lit.b Cod pr.pen, rap.la art.10 lit.h Cod pr.pen, încetează procesul penal față de inculpatul E. C. C. privind săvârșirea infracțiunii de amenințare prev.de art.193 Cod pen, la plângerea prealabilă a părții vătămate G. I..

Condamnă inculpatul B. C. C., fiul lui C. și M., ns.la 18.05.1984, domiciliat în P., .,., ., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 al.1 Cod pen, cu aplic.art.37 lit.a și 75 lit.a Cod penal.

În tem.art.83 Cod pen, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sen.pen.nr.160/14.02.2007 a Judecătoriei P., urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă alături de prezenta, în total va executa 2 (doi) ani închisoare.

Interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

Condamnă inculpatul Ț. B., fiul lui G. și M., ns.la 19.04.1986, domiciliat în P., Aleea Tineretului, ., jud.Iași, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 al.1 Cod pen, cu aplic.art. 75 lit.a Cod penal.

Interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

În tem.art.81 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei, termenul de încercare fiind de 3 ani.

Atenționează inculpatul asupra disp.art.83,85 Cod pen.

În tem.art.71 al.5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Condamnă inculpatul L. I., fiul lui C. și T. D., ns.la 14.01.1985, domiciliat în P., ..26, ., ., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 al.1 Cod pen, cu aplic.art. 75 lit.a, 74, 76 lit.d Cod penal.

Interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

În tem.art.81 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei, termenul de încercare fiind de 2 ani și 6 luni.

Atenționează inculpatul asupra disp.art.83,85 Cod pen.

În tem.art.71 al.5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În tem.art.118 lit.f Cod pen, confiscă de la inculpatul E. C. C. un cuțit cu mâner metalic, cu inscripția Hepwct.

Dispune restituire către numitul C. I. G. domiciliat în P., .,., ., a unui cuțit cu mâner lenm de culoare neagră cu înveliș de culoare maro, având inscripția Steinless Steel/ Rostfree.

În tem.art.191 al.2 Cod pr.pen, obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 800 lei fiecare, din care 2400 lei, onorarii apărători din oficiu (deleg.nr.161, 454, 455, 456, 457, 458, 459/2010).”

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin rechizitoriul nr.1287/P/2010 din 22.10.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. a fost pusa in miscare actiunea penala si au fost trimisi in judecata inculpatii M. C. A., L. I., E. C. C., Tuiu B., B. C. C. si O. G. M. privind privind savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice prev.de art.321 al.1 Cod pen si a inculpatului E. C. C. privind savarsirea infractiunii de port fara drept de cutit in locuri si imprejurari in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor, prev.de art.2 al.1 din Legea 61/1991.

In fapt se arata ca in seara de 22.03.2010 inculpatii M. C. A., L. I., O. G. M. si E. C. C. sarbatoreau ziua de nastere a acestuia din urma, aflandu-se la barul apartinand . P., situat pe peronul garii CFR P.. In jurul orelor 23,30 aici au venit si inculpatii Tuiu B. si B. C. C., intre acestia si ceilalti mentionati anterior izbucnind o altercatie. Astfel, inculpatul B. C. C. l-a lovit mai întâi pe L. I., dupa care toti inculpatii au inceput sa se loveasca reciproc, folosind sticle luate din bar si navete din plastic.

Scandalul a avut loc in afara barului, au fost sparte doua geamuri ale acestuia, fiind astfel tulburata grav ordinea si linistea publica pe peronul statiei CFR P..

S-a mai arătat ca la data de 16.06.2010 inculpatul E. C. C. a mers la barul . P. unde a amenintat cu acte de violenta pe numitul G. I., barman aici si femilia acestuia, intrucat acesta daduse declaratie ca martor in legatura cu scandalul petrecut aici anterior, la 22.03.2010.

De asemenea, s-a arătat ca in noaptea de 7.06.2010 organele de politie l-au identificat pe inculpatul E. C. C. avand asupra sa un cutit si o pereche de manusi chirurgicale, bunurile fiind ridicate.

De asemenea, in noaptea de 28.06.2010 organele de politie l-au identificat din nou pe inculpatul E. C. C. avand asupra sa un cutit, din cercetarile efectuate rezultand ca acesta apartine numitului C. G..

Prin același rechizitoriu s-a mai dispus scoaterea de sub urmarire penala a numitilor O. G. M., L. I., E. C. C., Tuiu B., B. C. C. si M. C. A. privind savarsirea infractiunii de distrugere prev.de art.217 al.1 Cod pen.

Au fost administrate ca mijloace de proba: procese verbale de constatare, procese verbale de identificare dupa fotografii, planse foto, contract prestari servicii, declaratiile martorilor G. G., G. I., R. F., Stefanuca C. G., G. R. I., Ostachi M. E., Gorgioaia G., V. C., B. C., C. M., B. C. I., A. I., declaratiile inculpatilor.

Analizand probatoriul administrat in cauza, instanta a reținut urmatoarele:

Numitul G. G., in calitate de administrator al . P., a formulat o plangere aratand ca in seara de 22.03.2010, in barul societatii, a avut loc un scandal public provocat de mai multi tineri. Sustine ca i-a identificat aici pe numitii M. C. A., L. I., E. C. C., Tuiu B., B. C. C. si O. G. M. care se injurau intre ei si se loveau reciproc, L. I. prezentand urme de violenta.

Instanta a reținut ca persoanele menționate erau constituite in doua tabere, pe de o parte Tuiu B. si B. C. C. si pe cealaltă parte, celelalte patru persoane. Aceștia s-au lovit de mai multe ori cu pumnii, picioarele si folosind sticle si lăzi aflate in apropierea barului. In acele împrejurări au fost sparte doua geamuri mari de la vitrina magazinului. Mai rezulta ca scandalul a durat aproximativ 15 minute iar persoanele care se aflau in apropiere, pe peronul gării P., unde se afla amplasat barul, au parasit zona, probabil de frica.

Cu ocazia deplasarii la fata locului,organele de politie au constatat ca in fata barului respectiv se aflau mai multe persoane-identificate ca fiind inculpatii in cauza, care se loveau reciproc cu pumnii si picioarele. Prin preajma se aflau mai multe cioburi de sticla provenite de la doua geamuri de la . fusesera sparte precum si de la niste stricle de vin dintr-o naveta aflata langa bar. Persoanele implicate in scandal erau sub influenta alcoolului, manifestandu-se recalcitrant si obscen la interventia organelor de politie, proferand injurii si amenintari si astfel tulburand grav ordinea si linistea publica in zona peronului CFR P..

Instanta a reținut declaratiile martorilor G. I. si R. F., angajati ai barului, din care rezulta ca mai multe persoane au provocat scandal aici, lovindu-se si tulburand ordinea si linistea publica.

Asa cum rezulta din procesul verbal incheiat si plansele foto de la dosar, in cursul cercetarilor martorii R. F. si G. I. i-au identificat dupa fotografii pe inculpatii M. C. A., L. I., E. C. C., Tuiu B., B. C. C. si O. G. M., ca fiind persoanele implicate in acel scandal.

Martorii audiati au mai precizat ca in bar se aflau atunci aproximativ 10 consumatori iar scandalul a fost declansat de inculpatul B. C. C. care l-a lovit mai intai pe L. I..

De asemenea, instanta a reținut in cauza si declaratiile martorilor Stefanuca C. G. si G. R. I., agenti de paza, care, cand au sosit la locul respectiv pentru interventie, au constatat ca aproximativ 6 persoane se loveau reciproc cu pumnii si picioarele, se imbranceau, isi adresau injurii si amenintari, tulburand grav linistea si linistea publica. Se mai arata ca in acele imprejurari au fost sparte doua geamuri mari de la bar iar atat consumatorii cat si calatorii aflati pe peronul garii au parasit locul respectiv datorita scandalului provocat. Martorii i-au recunoscut pe inculpati ca fiind persoanele implicate in acel scandal.

Instanta a mai reținut ca numitul G. I. a formulat o plangere penala aratand ca la data de 16.06.2010 a fost amenintat cu acte de violenta, atat el cat si familia sa, de catre inculpatul E. C. C. pentru declaratia sa data anterior, in legatura cu incidentul din 22.03.2010 unde si inculpatul a fost implicat. Instanta constata insa ca in cursul cercetarii judecatoresti partea vatamata G. I. si-a retras plangerea formulata impotriva inculpatului E. C. C. privind savarsirea infractiunii de amenintare.

Instanta a reținut in cauza ca la data de 7.06.2010, orele 2,30, organele de politie aflate in timpul atributiilor de serviciu au constatat ca in scara unui . pe . se aflau numitii B. C., Ostachi M. E., M. C. A. si E. C. C.. Asa cum rezulta din procesul verbal incheiat, procedandu-se la controlul corporal al acestora, s-a depistat in buzunarul pantalonilor numitului E. C. C. un cutit cu maner din inox si o pereche de manusi chirurgicale, . plastic. Acesta a declarat ca a gasit bunurile respective in apropierea unui canal din zona unde locuieste. Bunurile au fost ridicate in vedera cercetarilor, asa cum rezulta din procesul verbal incheiat.

Audiati ca martori, numitii B. C., Ostachi M. E. si M. C. A. au confirmat imprejurarea ca asupra lui E. C. C. au fost gasite un cutit cu maner din inox si o pereche de manusi chirurgicale,

De asemenea, instanta a mai reținut in cauza ca la data de 28.06.2010, orele 4,00, organele de politie aflate in timpul atributiilor de serviciu au identificat in zona strazilor C. Voda si Garii din P. pe numitii V. C. si E. C. C.. Asa cum rezulta din procesul verbal incheiat, procedandu-se la controlul corporal al numitului E. C. C., s-a constatat ca acesta avea in buzunarul pantalonilor un cutit cu maner din lemn.

Audiati ca martori, numitii Gorgioaia G. si V. C. au confirmat imprejurarea ca asupra lui E. C. C. a fost gasit un cutit cu maner din lemn.

Instanta a reținut ca numitul C. I. G. a arătat in declarația sa ca in noaptea respectiva inculpatul E. C. C. a venit la el acasa unde a ramas un timp, dupa plecarea acestuia martorul sesizand ca din casa ii lipseste un cutit pe care il folosise inculpatul pentru a curata un mar.

In ceea ce priveste pe inculpati, inculpatul L. I. arătat in declaratia sa impreuna cu ceilalti inculpati, s-au lovit reciproc. El a fost lovit de B. C. C. si impins . Tuiu B.. De asemenea, B. C. C. l-a impins . pe E. C. C..

Inculpatul B. C. C. nu a recunoscut ca a provocat scandal, distrugeri sau tulburarea ordinii publice in noaptea de 22.03.2010.

Inculpatul M. C. A. recunoaște ca in seara respectiva s-a lovit reciproc cu ceilalți inculpați, pana la sosirea organelor de politie, scandalul fiind declanșat de B. C. C. care l-a lovit mai întâi pe L. I..

In ceea ce privește pe inculpatul E. C. C., acesta susține ca doar celelalte persoane au fost implicate in scandal, el fiind lovit in acele împrejurări. Mai arata ca in ziua de 7.06.2010 a gasit langa un canal o pereche de mănuși chirurgicale si un cutit, bunuri pe care le-a luat, fiind găsite ulterior asupra sa de catre organele de politie. De asemenea, recunoaște ca la data de 28.06.2010 a luat din locuința numitului C. G. un cutit, gasit ulterior asupra sa de organele de politie.

Si inculpatul O. G. M. a arătat in declarația sa ca doar ceilalți inculpați au fost implicați in scandal, lovindu-se si împingându-se . fiind lovit in acele împrejurări.

Inculpatul Tuiu B. nu recunoaște ca a fost implicat in acel scandal, sustinand doar ca a fost lovit in acele împrejurări.

F. de acestea, coroborând probatoriul astfel retinut, instanta a constatat dovedita vinovatia inculpatilor M. C. A., L. I., E. C. C., Tuiu B., B. C. C. si O. G. M., privind savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice prev.de art.321 al.1 Cod pen, prin manifestarile lor violente, producand scandal public, tulburand astfel ordinea si linistea publica, si a inculpatului E. C. C. privind savarsirea infractiunii de port fara drept de cutit in locuri si imprejurari in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor, prev.de art.2 al.1 din Legea 61/1991.

Pentru acestea, a dispus condamnarea inculpatilor M. C. A., E. C. C., Tuiu B., B. C. C. si O. G. M. la pedepse de cate 1 an inchisoare si a inculpatului L. I. la pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev.de art.321 al.1 Cod pen, precum si condamnarea inculpatului E. C. C. la pedeapsa de 3 luni inchisoare privind savarsirea infractiunii prev.de art.2 al.1 din Legea 61/1991.

La individualizarea pedepselor instanta a reținut modul concret de savarsire a faptelor, pericolul public al acestora determinat si din numarul mare al inculpatilor care au actionat impreuna, precum si aceea ca inculpatii M. C. A., E. C. C., B. C. C. si O. G. M. au antecedente penale, savarsind faptele in stare de recidiva postcondamnatorie.

In ceea ce priveste pe inculpatii Tuiu B. si L. I. s-a reținut ca acestia nu au antecedente penale iar cu rol atenuant pentru inculpatul L. I., imprejurarea ca acesta este cunoscut in comunitate ce fiind o persoana linistita, din inscrisurile depuse la dosar rezultand ca acesta este inserat in societate, avand un loc de munca.

Pentru aceste considerente, apreciind ca scopul pedepselor poate fi indeplinit si fara executarea efectiva a pedepselor inchisorii, in tem.art.81 Cod pen, a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepselor inchisorii aplicate inculpatilor Tuiu B. si L. I..

S-a dispus confiscarea de la inculpatul E. C. C. cutitul cu maner metalic depistat asupra sa iar cel cu maner din lemn va fi restituit numitului C. I. G..

S-au avut în vedere si disp.art. 191 al.2 Cod pr.pen,

În termenul legal prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală hotărârea a fost recurată de inculpații M. C.-A., B. C. – C. și O. G. - M..

Prin recursul declarat, inculpatul M. C.-A. a invocat următoarele critici:

- hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția întrucât prima instanță nu a descris care au fost actele de violență sau distrugere săvârșite și nici nu a indicat mijloacele de probă administrate și din al căror conținut să reiasă participația sa penală.

- hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii întrucât noțiunea de „scandal public” analizată ca și consecință a existenței infracțiunii prevăzute de art. 321 Cod penal nu este conturată în prezenta cauză.

- greșita individualizare a pedepsei realizate de prima instanță ce a aplicat o pedeapsă disproporționată raportat la circumstanțele generale și la circumstanțele atenuante judiciare.

Pentru motivele invocate, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 10 lit. „a” Cod procedură penală.

Inculpatul B. C.-C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și ulterior rejudecării, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „c” Cod procedură penală, invocând lipsa unui suport probator care să dovedească vinovăția sa în comiterea faptei, având în vedere declarațiile contradictorii ale martorilor audiați în cauză, împrejurarea că martorii Ș. C.-G. și G. R.-I. au fost sancționați pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, conform Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria P., depusă la dosar, iar declarațiile celorlalți inculpați au fost dictate pur și simplu de agenții de poliție.

Criticile formulate de inculpatul O. G.-M. au vizat următoarele aspecte:

- hotărârea nu este motivată, instanța de fond a analizat probele global, fără particularizarea pentru fiecare dintre inculpați, stabilind vinovăția acestora în această modalitate.

- incidența cazului de casare prev. de art. 385 alin. 1 pct. 17 ind. 2 Cod procedură penală.

Susține recurentul că nu a fost implicat în scandalul produs pe peronul gării CFR P., situație ce rezultă din coroborarea declarației sale cu declarațiile coinculpaților E. și M. ce au relatat că el a primit o lovitură în cap în urma căreia a căzut la pământ.

Cu privire la martorii audiați în cauză, recurentul a invocat poziția oscilantă adoptată de martorul G., declarația neconvingătoare a martorului G. și declarațiile mincinoase ale martorilor Ș. C.-G. și G. R.-I..

De asemenea, instanța de fond a apreciat greșit că este realizată în speță condiția „ scandalului public” întrucât probatoriul administrat nu relevă faptul că manifestările, activitatea sa presupus infracțională ar fi trezit indignarea oamenilor, în condițiile în care la ora la care s-a produs incidentul pe peronul gării nu erau persoane care să manifeste indignare, revoltă.

- pedeapsa este greșit individualizată raportat la circumstanțele concrete generale în care a fost săvârșită infracțiunea, precum și la circumstanțele atenuante judiciare.

Curtea, verificând hotărârea recurată și actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală constată următoarele:

Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapta și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpaților și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.

De asemenea, a expus argumentele de fapt și de drept ce au fundamentat opinia, a analizat elementele pe care și-a întemeiat soluția de condamnare a inculpaților M. C.-A., B. C.-C. și O. G.-M., pronunțând o hotărâre bazată pe o motivare rațională ce face posibilă verificarea legalității și temeiniciei de către instanța de control judiciar și respectă dreptul inculpaților la un proces echitabil, criticile invocate în recurs în sens contrar fiind întemeiate.

Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauză, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală ce impune a se face o analiză a tuturor probelor administrate și a se argumenta soluția pronunțată pe acele probe care coroborate susțin situația de fapt reținută.

Pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, existând probe certe de vinovăție a inculpaților M. C.-A., B. C.-C. și O. G.-M. în comiterea faptei, probe ce au înlăturat prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile art. 66 alin. 2 Cod procedură penală.

În vederea aflării adevărului, instanța de fond a administrat toate probele utile, concludente și necesare ce au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar, procesele verbale de constatare, de identificare după fotografii, planșele foto, declarațiile martorilor audiați în cauză și declarațiile date de inculpați se coroborează între ele și dovedesc neîndoielnic comiterea infracțiunii de către inculpați.

Mijloacele de probă sus-menționate au fost administrate cu respectarea normelor procesual penale și au fost evaluate în mod corespunzător din punctul de vedere al forței lor probante, instanța de fond concluzionând corect că acest ansamblu probator a răsturnat prezumția de nevinovăție ce a operat în favoarea inculpaților, și că neexistând dovezi din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță și care atestă săvârșirea faptei de către inculpați se justifică pe deplin antrenarea răspunderii lor penale.

Activitatea desfășurată de fiecare dintre cei trei inculpați, rolul și implicarea lor în comiterea faptei de ultraj rezultă cu certitudine din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești ce au fost analizate și judicios evaluate de către prima instanță.

Astfel, în ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, Curtea constată că s-a făcut o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței atât a faptei de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și a vinovăției făptuitorilor, încadrând corect în dispozițiile legii, fapta inculpaților M. C.-A., Balacan C.-C. și O. G.-M. de a provoca scandal public în afara barului . P., pe peronul stației CFR P. unde împreună cu numiții L. I., E. C. C. și Ț. B. s-au lovit de mai multe ori cu pumnii și picioarele, folosind și sticle și lăzi, au spart două geamuri de la vitrina magazinului și au proferat injurii și amenințări, tulburând grav ordinea și liniștea publică în zona peronului CFR P..

Atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția inculpaților, faptele sunt dovedite cu certitudine cu plângerea numitului G. G., declarațiile martorilor audiați în cauză, procesul verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia deplasării la fața locului, planșele foto, procesele verbale întocmite cu ocazia identificării după fotografie a inculpaților de către martorii R. F. și G. I. și declarațiile date de inculpați.

Împrejurările relevate de administratorul . P., G. G. se coroborează cu consemnările proceselor verbale întocmite de lucrătorii de poliție cu declarațiile martorilor R. F. și G. I. ce au perceput în mod nemijlocit modul de acțiune al inculpaților și i-au identificat ca fiind implicați în scandalul produs, precum și cu relatările făcute de inculpații L. I., M. C.-A. și E. C. C. din care rezultă contribuția fiecărui inculpat la producerea scandalului de pe peronul gării CFR P..

Împrejurarea că prin ordonanța din 1 martie 2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria P. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și sancționarea administrativă a învinuiților Ș. C.-G. și G. R.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă – persoane audiate în calitate de martori în prezenta cauză – nu este de natură a modifica situația de fapt reținută de prima instanță din interpretarea și coroborarea probatoriului expus anterior, soluția de condamnare pronunțată nefiind bazată în mod exclusiv pe relatările acestor martori.

În raport de situația de fapt confirmată de întreg probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal, instanța de fond a dat faptelor semnificația juridică corectă constatând că în raport de modalitatea de atingere a bunelor moravuri și de provocare a scandalului public, prin proferarea de expresii și cuvinte jignitoare și exercitarea de acte de violență s-a adus atingere securității participanților la viața socială, decenței, sentimentului de pudoare și climatului de conviețuire pașnică, astfel că fapta reținută în sarcina inculpaților, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, încadrându-se în modelul infracțional corespunzător celui prevăzut de art. 321 alin. 1 Cod penal.

„Scandalul public” care atribuie faptei caracter penal presupune: zarvă, vâlvă produsă de o faptă urâtă, provocată de o asemenea faptă.

Din probele administrate rezultă că inculpații au proferat injurii, s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele, cu sticle și navete din plastic și au spart două geamuri mari de la vitrina barului aflat pe peronul gării CFR P..

Toate aceste acțiuni s-au desfășurat în prezența clienților barului și a călătorilor aflați pe peronul gării.

Prin urmare, este evident că nu numai s-a adus atingere bunelor moravuri recunoscute în societate, dar, deranjul provocat a afectat dispoziția tuturor acestor persoane, nefiind vorba de un gest izolat, care să aibă repercusiuni doar pentru persoanele antrenate în scandal.

Așa fiind, fapta comisă de inculpați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev. de art. 321 al. 1 Cod penal, soluția de condamnare dispusă de prima instanță este legală și temeinică, susținerile recurenților în sens contrar fiind nefondate.

La stabilirea tratamentului sancționator Curtea constată că pedeapsa inculpaților M. C.-A., O. G.-M. și B. C.-C. este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a gradului de pericol social concret al faptei, a împrejurărilor în care a fost comisă dar și a datelor ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, atitudinea procesuală adoptată și perseverența în activitatea infracțională – fiind condamnați anterior au înțeles să-și continue conduita ilicită și au comis fapta dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, în cursul termenului de încercare fixat prin sentințele anterioare de condamnare – elemente în raport de care prima instanță a manifestat suficientă clemență prin aplicarea unei pedepse în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancționator.

În mod corect s-a dat eficiență dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal, respectiv art. 83 Cod penal, dispunându-se revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor anterioare în cazul inculpaților M. C.-A. și O. G.-M. și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare pentru inculpatul B. C. C., cu consecința executării, în regim privativ de libertate a acestor pedepse alături de pedeapsa aplicată fiecăruia prin sentința recurată.

În raport cu cele menționate, Curtea nu poate reține critica inculpaților-recurenți cu privire la greșita individualizare deoarece instanța de fond a făcut un examen plural asupra tuturor criteriilor speciale și generale ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei în contextul cauzei, cuantumul și modalitatea de executare fiind proporțională nu numai cu gravitatea faptei, dar și cu persoana inculpaților și necesitățile procesului de reeducare și resocializare.

Pentru considerentele expuse anterior, motivele de recurs invocate de inculpați fiind neîntemeiate, legalitatea și temeinicia sentinței recurate fiind verificate și neexistând vreun motiv de casare, Curtea, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. „b” Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. C.-A., B. C.-C. și O. G.-M. împotriva sentinței penale nr. 122 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria P., hotărâre ce va fi menținută.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații M. C. A., O. G. M. și B. C. C. împotriva sentinței penale nr. 122 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria P., hotărâre pe care o menține.

Obligă pe recurentul O. G. M. să plătească statului suma de 500lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei, onorariu parțial apărător din oficiu, ce va fi suportat din fondurile statului, iar, pe recurenții M. C. A. și B. C. C., la plata sumei de câte 400 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 aprilie 2012.

Președinte,Judecător,Judecător,

M. CenușăOtilia SusanuDaniela D.

Grefier,

V. M.

Red. D.D

Tehnored. V.M – 2 exemplare

19 aprilie 2012

Judecătoria P. - I. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 450/2012. Curtea de Apel IAŞI