Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1317/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1317/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 1317/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 1317/2013
Ședința publică de la 23 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător D. A.
Judecător A. D.
Grefier G. A.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D.N.A. M. L.
Pe rol judecarea cauzei penale recursul declarat de inculpatul L. L. D. împotriva încheierii de ședință din 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de domnii avocați H. V., G. C. M. și G. B. T., apărători aleși.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Interpelat, inculpatul declară că își menține recursul.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat G. B. T., având cuvântul face referire la Decizia nr. 25/2008 referitoare la termenul de soluționare a recursului, apreciind că a expirat perioada de prelungire de la ora 24:00.
În situația în care instanța va trece peste acest punct de vedere, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, raportat la probatoriul administrat, solicită a se observa că inculpatul niciodată nu a pretins și nu a primit nimic, dimpotrivă, un coleg al său a pretins și pentru acesta. Nu există nici o probă din care să rezulte că a solicitat și a primit acei bani. Nu este de ignorat nici faptul că inculpatul este arestat de circa 2 luni de zile, perioadă destul de lungă, și, raportat și la atitudinea sinceră adoptată de acesta, apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive.
Solicită a se avea în vedere și faptul că inculpatul este singurul întreținător a familiei – soția și mama -, tatăl și fratele acestuia fiind decedați .
Se impune a se avea în vedere și decizia Curții de Apel Iași prin care au fost puși în libertate 15 dintre cei 17 inculpați – persoane cu aceeași situație juridică ca cea a inculpatului din cauza de față.
Solicită revocarea măsurii arestării preventive, și, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligări de a nu părăsi țara.
Avocat H. V. solicită a se observa faptul că în încheierea instanței de fond s-a făcut o înșiruire formală a tot ce se numește noțiune teoretică de pericol, tulburare ordine publică. Invocă practică judiciară.
Apreciază că există necesitatea ca instanțele să arate de ce o eventuală măsură restrictivă de drepturi și nu de libertate, nu este de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Instanța de fond nu a explicat în mod concret, de ce lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă pericol pentru ordinea publică și nici nu a motivat de ce o altă măsură nu este oportună.
O altă critică, vizează faptul că, din 22 de inculpați cercetați în cauza de față pentru aceleași fapte, patru au fost trimiși în judecată în stare de libertate, iar prin hotărârea din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Iași, o parte dintre inculpați au fost lăsați în libertate, fiind revocată măsura arestării preventive și înlocuită cu o altă măsură.
Invocă principiul egalității de tratament juridic.
Situația juridică a inculpatului din cauza de față nu se deosebește cu nimic de cea a celorlalți inculpați care au fost lăsați în libertate. Inculpatul L. are aceleași caracterizări foarte bune de la locul de muncă, este foarte bine integrat în societate, nu are antecedente, iar situația sa familiară este una deosebită, în sensul că și tatăl și fratele acestuia sunt decedați, fiind singurul întreținător al familiei.
Solicită instanței clemență, având în vedere și faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, apreciind că se poate dispune judecarea inculpatului în stare de libertate, temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive diminuându-se .
Avocat G. C. M. având cuvântul, susține că pentru prima faptă, aceea cu privire la care se pretinde că inculpatul ar fi cerut de la investigatorul sub acoperire suma de 20 de euro. Niciodată inculpatul L. nu a avut mustață și niciodată nu s-a făcut dovada că s-ar fi deghizat pentru a lua suma de 20 de euro, astfel încât, apreciază că este vorba despre o eroare a investigatorului.
A doua faptă pentru care este cercetat inculpatul, privește infracțiunea de trafic de influență. Nu există nici o dovadă, că vreodată, inculpatul ar fi pretins în mod direct sume de bani pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu. Nu a pretins suma de bani pentru a fi dată polițistului de frontieră, nu există nici o probă care să dovedească cu certitudine că inculpatul ar fi pretins vreodată vreo sumă de bani.
Nu s-a dovedit nici că lăsarea in libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publica. Dacă ar fi lăsat in libertate, acesta nu ar avea cum sa influențeze cursul procesului penal și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, față de recursurile declarate de inculpați, de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului fiecare dintre recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, încheierea din 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul V. fiind legală și temeinică .
Instanța de fond în procedura prevăzură de art. 300 ind. 1 Cod procedură penală, în mod justificat a constatat a caracterul legal și temeinic al măsurii preventive în cazul acestui inculpat, având în vedere că actele și lucrările dosarului, materialul probator, dovedește faptul că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, s-a pronunțat cu privire la fiecare aspect, încheierea este amplu motivată și susținută de probele administrate. Acele indicii au fost deja confirmate de probele administrate în cauză, probe care au condus la soluția de trimitere în judecată, instanța de fond având în vedere acest aspect la verificarea măsurii.,
Din încheierea recurată rezultă împrejurarea că a fost analizată oportunitatea luării unei măsuri preventive, a revocării măsurii arestării preventive, astfel cum s-a solicitat de către apărare, și a motivat, justificat de materialul probatoriu de ce a respins cererea formulată de inculpați.
Relativ la criticile formulate astăzi de apărători, apreciază că în acest moment este vorba despre o măsură legală, întrucât, procedura reglementată de art. 300 ind. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 160 ind. a Cod procedură penală, are un conținut diferit de cea a dispozițiilor legale care reglementează procedura luării, revocării, încetării, menținerii măsurii arestării preventive. Nu se poate face în cauză aplicarea disp. art. 141 alin. 2 Cod procedură penală, referitor la acel termen de trei zile, pentru că, art. 300 ind. 1 reglementează o procedură distinctă.
De asemenea, la instanța de fond nu a existat nici o diferențiere de tratament, în ceea ce privește procedura verificării și constatării legalității măsurii.
Nu există aspecte de nelegalitate pe care judecătorul să-și fi întemeiat soluția. Judecătorul a motivat subzistența temeiurilor inițiale și a stării de pericol social, care nu s-a diminuat și, în mod temeinic a ajuns la concluzia că durata măsurii este rezonabilă, a analizat particular situația fiecăruia dintre inculpați și s-a raportat la complexitatea cauzei și la toate argumentele apărării.
În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat.
Având ultimul cuvânt, inculpatul L. L. D. arată că achiesează la concluziile apărătorilor săi și solicită punerea sa în libertate .
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 18.12.2013, Tribunalul V. a dispus următoarele:
„In baza art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod pr. penală, constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luată fată de inculpații:
1. A. C. (fostă D.), fiica lui C. și E., născută la data de 19.09.1964 în mun. V., județul V., CNP_, domiciliată în mun. Huși, .. 25, ., ., cetățenie română, studii 12 clase, loc de muncă – Punctul de Trecere a Frontierei - Vama A., ocupație - lucrător vamal;
2. A. A. F., fiul lui A. și N., născut la 31 Martie 1971 în mun. Huși, județul V., CNP_, domiciliat în mun. Huși, .. 5, județul V., cetățenie română, studii 12 clase, loc de muncă – Punctul de Trecere a Frontierei - Vama A., ocupație - lucrător vamal;
3. C. F., fiul lui G. și V., născut la 08 Octombrie 1968, în ., CNP_ domiciliat în ., județul V., cetățenie română, studii 12 clase, loc de muncă – Punctul de Trecere al Frontierei - Vama A.;
4. G. C. (fostă V., C.), fiica lui C. și E., născută la data de 17 Mai 1966 în mun. Huși, județul V., CNP_ domiciliată în mun. Iași, .. 1, ., ., județul Iași, cetățenie română, studii superioare, loc de muncă – Punctul de Trecere al Frontierei - Vama A.;
5. M. D. (fostă A.), fiica lui V. și A., născută la 07 Octombrie 1967 în mun. Iași, județul Iași, CNP_, domiciliată în mun. Iași, ., județul Iași, cetățenie română, studii superioare, loc de muncă – Punctul de Trecere a Frontierei - Vama A., ocupație - lucrător vamal;
6. O. C., fiul lui D. și I., născut la 02 Mai 1962, în mun. Iași județul Iași, CNP_, domiciliat în municipiul Iași, .. 52, . A, ., județul Iași, cetățenie română, studii 12 clase, loc de muncă – Punctul de Trecere a Frontierei - Vama A.;
7. R. D. I., fiul lui F. și al lui I., născut la 05 Iulie 1967 în mun. Iași, județul Iași, CNP_, domiciliat în mun. Iași, ., ., ., cetățenie română, studii 12 clase loc de muncă – Punctul de Trecere a Frontierei - Vama A. – ocupație - lucrător vamal;
8. C. E., fiul lui L. și E., născut la 25 Iulie 1966, în ., CNP_, domiciliat în municipiul Huși, ., ., ., județul V., cetățenie română, studii 12 clase, loc de muncă – Punctul de Trecere a Frontierei - Vama A., ocupație - lucrător vamal, necăsătorit, fără copii;
9. T. A., fiul lui M. și E., născută la 17 August 1967 în ., CNP_, domiciliat în municipiul Huși, . C, județul V., cetățenie română, studii 12 clase, loc de muncă – Punctul de Trecere a Frontierei - Vama A., ocupație - lucrător vamal, căsătorit;
10. D. A. (fostă N.), porecla -, fiica lui E. și L., născută la data de 17.12.1960 în municipiul Huși, județul V., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliată în municipiul Huși, ., județul V., CNP_;
11. F. I.-L. (fostă M.), porecla -, fiica lui G. și E., născută la data de 18.06.1972 în ., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliată în municipiul Huși, .. 31, ., județul V., CNP_;
12. GIUGARU A., porecla -, fiul lui I. și V., născut la data de 01.06.1967 în municipiul Huși, județul V., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliat în municipiul Huși, ., ., CNP_;
13. L. L.-D., porecla -, fiul lui D. și M., născut la data de 05.10.1978 în municipiul Huși, județul V., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliat în ., județul V., CNP_;
14. I. B., porecla -, fiul lui V. și M., născut la data de 17.09.1969 în . V., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliat în municipiul Huși, ., ., CNP_;
15. MITESCU C., porecla -, fiul lui P. și M., născut la data de 27.10.1965 în satul Rînceni, ., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliat în municipiul V., ., județul V., CNP_;
16. P. F., porecla -, fiica lui D. și S., născută la data de 10.09.1966 în ., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliat în municipiul Huși, Fdt. Viilor nr.25 B, județul V., CNP_;
17. P. L., porecla -, fiica lui V. și O., născută la data de 06.03.1968 în ., județul V., cetățenie română, ocupație lucrător vamal, domiciliată în municipiul Huși, .. 21, ., ., CNP_,
18. T. L., (fosta CARARE) porecla -, fiica lui S. si E., născută la data de 17.06.1967, in mun. Huși, jud. V., cu domiciliul in mun. Huși, ., CNP_, cetățenie română, ocupație lucrător vamal, trimiși in judecata pentru săv. infracțiunilor de luare de mita, fapta prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 al. 2 Cod penal, fie in forma simpla si forma continuata si asociere in vederea sav. de infracțiuni, fapta prev. de art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 323 alin. 1 si 2 Cod penal.
În baza art. 160 al. 2 Cod de procedură penală și art. 3001 alin. 3 Cod de procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpaților A. C. (fostă D.), A. A. F., C. F., G. C. (fostă V., C.), M. D. (fostă A.), O. C., R. D. I., C. E., T. A., D. A. (fostă N.), F. I.-L. (fostă M.), GIUGARU A., L. L.-D., I. B., MITESCU C., P. F., P. L., T. L..
Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive urmează a fi verificată periodic, în cursul judecății, dar nu mai târziu de 60 zile, în condițiile art. 160 ind. b Cod procedură penală.
Respinge excepția nulității absolute cu privire la sesizarea instanței cu rechizitoriul Parchetului.
Respinge ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpate Marza D.(fosta A.).
Respinge ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de toți cei 18 inculpați sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara formulate de A. C. (fostă D.), A. A. F., C. F., G. C. (fostă V., C.), O. C., R. D. I., C. E., T. A., D. A. (fostă N.), F. I.-L. (fostă M.), GIUGARU A., L. L.-D., I. B., MITESCU C., ), T. L..
Respinge cererile formulate de inculpații P. L. SI M. D. (fostă A.) de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
Respinge cererea formulata de inculpata P. F. de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Obligă pe inculpata M. D. la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare, decurgând din cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 300 de lei pentru apărător desemnat din oficiu, avocat Racovița A. si suma de 100 de lei pentru avocat S. Dadi, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției”.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcția Naționala Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași nr. 16/P/2013 întocmit la data de 16.12.2013 si înregistrat la aceasta instanța la data de 16 dec. 2013 sub nr._, au fost trimiși in judecata in stare de arest preventive inculpații:
1. A. C. (fostă D.),
2. A. A. F.,
3. C. F.,
4. G. C. (fostă V., C.),
5. M. D. (fostă A.),
6. O. C.,
7. R. D. I.,
8. C. E.,
9. T. A.,;
10. D. A. (fostă N.),
11. F. I.-L. (fostă M.),
12. GIUGARU A.,
13. L. L.-D.,
14. I. B.,
15. MITESCU C.,
16. P. F.,
17. P. L.,
18. T. L.,
precum si inculpații C. M. M., G. Lilian, N. G. și S. Benedict, in stare de libertate, toți pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mita, fapta prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 al. 2 Cod penal in forma simpla sau continuata si de asociere in vederea sav. de infracțiuni, fapta prev. de art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 323 alin. 1 si 2 Cod penal.
In fapt, s-a reținut in sarcina inculpaților ca in calitatea lor de lucrători vamali sau polițiști de frontiera la punctul de trecere al frontierei Vama Albita, jud. V., au pretins si au primit diverse sume de bani de la cei care tranzitau punctual de trecere al frontierei, sens in care s-au asociat in vederea săvârșirii infracțiunii de luare de mita.
Prin încheierile de ședință nr. 30 si 31 din 23 oct. 2013 pronunțate de către judecătorii de la Tribunalul V.: B. L. M. si C. A., in dosarele nr._ si_ s-a dispus arestarea preventive a inculpaților: A. C. (fostă D.), A. A. F., C. F., G. C. (fostă V., C.), M. D. (fostă A.), O. C., R. D. I., C. E., T. A., D. A. (fostă N.), F. I.-L. (fostă M.), GIUGARU A., L. L.-D., I. B., MITESCU C., P. F., P. L., pentru o perioada de 29 de zile, respectiv de la data de 23.10.2013 si pana la data de 20.11.2013, inclusiv. Ulterior, prin înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea, s-a dispus arestarea inculpatei T. L., prin încheierea nr. 35/19.11.2013 și prelungită prin încheierea din 10 dec.2013.
Prin încheierea din 18.11.2013 pronunțată in dos. nr._ a Tribunalului V. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luata fata de inculpații mai sus menționați pentru om perioada de 30 de zile, respective de la data de 21.11.2013 si pana la 20.12.2013, inclusiv.
Cauza a fost înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, fiind stabilit termen de judecata la data de 17. dec. 2013, pentru verificarea legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive.
Potrivit art. 300 ind. 1 al. 1 Cod pr. penala, după înregistrarea dosarului la instanța, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest preventive, instanța este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar potrivit art. 300 ind. 1 al. 3 Cod pr. penala daca se constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanța menține, prin încheierea motivate, arestarea preventive, disp. art. 159 al. 3, 4, 5 si 11 aplicându-se in mod corespunzător.
Dimpotrivă, potrivit art. 300 ind. 1 al. 2 Cod pr. penala, daca instanța constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere revocarea arestării preventive si punerea de îndată in libertate a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) Cod de procedură penală, respectiv sunt cercetați pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii (art. 17 Cod penal), nu trebuie confundat cu pericolul pentru ordinea publică, care trebuie apreciat în concret la luarea arestării preventive.
În lipsa unor criterii legale, un astfel de pericol poate fi dedus fie printr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei (cum se întâmplă în cazul infracțiunilor de violență ori a celor care, prin natura, modul de săvârșire sau prin frecvența lor creează un puternic sentiment de insecuritate opiniei publice, în ansamblu sau unei anumite colectivități în particular), fie din circumstanțele personale ale inculpatului (antecedente penale, atitudine negativă față de valorile sociale consacrate).
Pericolul concret pentru ordinea publică poate fi astfel înțeles și ca o reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe decizii ( a se vedea Stőgműler, Matznetter, Can și B. Contra Austriei, Neumeister contra Austriei, Letellier contra Franței,) că autoritățile juridice naționale sunt competente să cerceteze toate circumstanțele de natură să se admită sau să se înlăture existența unei veritabile exigențe de interes public, care să justifice o derogare de la regula respectului libertății individuale.
De asemenea, Curtea Europeană a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.
Instanța apreciază că acest criteriu al gravității infracțiunii nu este singurul care justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, acestui criteriu adăugându-i-se și cel legat de producerea unei puternice tulburări în rândul opiniei publice, independent de faptul că starea de libertate a celor doi inculpați ar fi însoțită sau nu de anumite obligații care li s-ar impune inculpaților de către instanță.
Instanța consideră așadar că, în această cauză, de la data săvârșirii faptelor penale pentru care inculpații sunt cercetați precum si de la data arestării lor preventive si pana la trimiterea lor in judecata pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a estompat până la un nivel care să permită o măsură alternativă neprivativă de libertate.
Aceasta întrucât rezonanța socială a faptei în legătură cu care inculpații sunt cercetați este încă ridicată, rezultând nu doar din modalitatea și împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reținute în actul de sesizare, dar și din sentimentul de insecuritate generat în rândul societății de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită ar fi cercetate și judecate în stare de libertate, și din temerea care s-ar cauza că justiția nu acționează suficient de ferm și poate astfel încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, având în vedere și frecvența cu care sunt comise în ultimul timp și consecințele grave pe care le produc.
Susținerile apărătorilor inculpaților referitoare la atitudinea procesuală a acestora, cuantumul prejudiciilor de o valoare scăzuta sau nu, lipsa antecedentelor penale, situația materiala si familiala faptul ca anterior comiterii faptelor se bucurau de o buna reputație, ca au o pregătire școlară si profesionala peste medie sau starea de sănătate, urmează a fi examinate cu ocazia cercetării judecătorești.
In ceea ce privește susținerile privind inexistența infracțiunii prev. de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 323 alin. 1 și 2 din Codul penal, Tribunalul arată că din datele existente în cauză, până la acest moment procesual, rezultă presupunerea rezonabilă că s-a săvârșit fapta de către persoanele față de care se efectuează urmărirea penală, relevante fiind inclusiv declarațiile inițiale ale inculpatelor G. C., C. M.–M. și T. L., precum și ale lui Igor C. și P. T..
De asemenea, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, stabilesc, principiu care se regăsește, de altfel și în art. 103 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, că nicio condamnare nu poate fi întemeiată în mod decisiv sau exclusiv pe declarația unui martor, fără ca persoana acuzată să fi avut posibilitatea de a contesta declarația și de a pune întrebări martorului.
Prin urmare, condamnarea nu poate fi întemeiată în mod decisiv sau exclusiv pe declarația investigatorului sub acoperire și a colaboratorului cu identitate protejată, fără ca aceștia să fi fost ascultați de către instanță și fără ca inculpatul să fi avut posibilitatea de a contesta declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale și de a le pune întrebări.
În virtutea rolului activ, instanța de fond, în ipoteza în care inculpații vor fi trimiși în judecată, are obligația de a lua măsuri pozitive pentru ascultarea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului cu identitate protejată, în condițiile prevăzute în art. 861 și art. 862 Cod de procedură penală (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 1687/29.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală).
Or, pe de o parte, la acest moment, în faza de verificare a măsurii arestării preventive și raportat la obiectul cauzei, instanța analizează existența faptelor doar din perspectiva art. 68 indice 1 Cod de procedură penală, respectiv existența unor date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Pe de altă parte, în cauză, declarațiile investigatorului cu identitate reală se coroborează cu aspectele reliefate de procesul verbal de sesizare din oficiu, procesele verbale de investigații aferente fiecărei operațiuni de tranzit, însoțite de planșele fotografice anexă, procesele verbale de percheziție domiciliară, corporală și asupra autovehiculelor din data de 22 octombrie 2013, înregistrările audio-video și procesele-verbale de redare a discuțiilor ambientale interceptate în baza autorizării instanței, aferente fiecărei operațiuni de tranzit, procesele-verbale de recunoaștere după fotografie, declarațiile investigatorilor sub acoperire P. M. și C. A.-I., declarațiile lui P. T. și C. R., declarațiile inculpaților.
Și în cazul de față, din punct de vedere al instanței, nu se conturează existența unei provocări, față de modalitatea de acțiune a inculpaților, astfel cum a fost descrisă de cele patru persoane audiate în calitate de denunțători.
Tribunalul subliniază, astfel cum a indicat și la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, că atât acțiunea de pretindere, cât și acțiunea de primire, care constituie modalități alternative ale laturii obiective a infracțiunii de luare de mită au același grad de pericol social, legea prevăzând același tratament sancționator. În plus, în prezenta cauză, inculpații au și pretins, au și primit sume de bani.
Tribunalul arată că recunoașterea prezumției de nevinovăție nu exclude luareamăsurii preventive, ci garantează că aceasta nu va fi luată decâtîn cadrul și în condițiile riguros prevăzute de normele constituționaleși de dispozițiile procedurii penale. Concilierea dintre existențași aplicarea măsurilor preventive privative de libertate șirecunoașterea și prezența perpetuă a prezumției de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal se realizează prin observareadinamicii acesteia din urmă, a modului în care, dintr-o noțiuneabstractă cu valoare de garanție a drepturilor fundamentale aleindividului, aceasta capătă substanță pe măsura derulării procesuluipenal.
Sub aspectul actualității pericolului pentru ordinea publică, se constată că, și la acest moment procesual, este îndeplinită condiția pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpații, justificându-se astfel necesitatea menținerii lor în stare de arest, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, afectarea gravă a ordinii publice, prin puternicul impact negativ al unor astfel de acțiuni asupra comunității, recrudescența faptelor de acest gen în societatea românească actuală.
Lipsa unei reacții prompte, viguroase a instituțiilor statului față de astfel de fapte grave - care nu sunt incidente izolate, minore, ci fapte care subminează interesele publice - generează un sentiment de insecuritate, de extinsă nemulțumire socială și poate fi percepută de cetățeni ca un act de complicitate, de sfidare, ca o tolerare a unor astfel de comportamente, a folosirii autorităților publice pentru îmbogățiri spectaculoase, frauduloase, peste noapte.
Inculpații sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, ceea ce face ca activitatea lor infracțională să fie de o mare gravitate și de un ridicat pericol social, prin potențialul de discreditare și prin neîncrederea cetățenilor în această instituție a statului.
Pericolul social concret rezultă și din natura faptelor, frecvența și caracterul lor repetitiv, din calitatea de vameși, din colaborarea pe paliere ierarhice în săvârșirea infracțiunilor de corupție, din faptul că inculpații și-au traficat atribuțiile de serviciu, făcând din exercitarea lor o sursă constantă de venituri ilicite, iar lăsarea lor în libertate și, implicit în funcțiile pe care le dețin, ar aduce o gravă atingere desfășurării activității Punctului Vamal A..
Inculpații au manifestat un curaj infracțional deosebit, în condițiile în care deși au luat cunoștință, măcar din media, de operațiunile anterioare desfășurate pe linia combaterii infracționalității vamale de organele abilitate ale statului, au continuat să primească sume de bani, drept mită, în chiar birourile vamale în care lucrau, denotând un profund dispreț față de valorile sociale ocrotite de lege, dar și de posibila activitate de prindere întreprinsă de organele judiciare.
Totodată, la aprecierea acestui pericol se vor avea în vedere și urmările produse, cu implicații asupra imaginii acestui sector de activitate, cu atribuții de constatare a eventualelor încercări de fraudare a legilor în domeniu și aplicare corelativă de sancțiuni, creând grave deservicii instituției în cadrul căreia își exercita chiar o funcție de conducere.
Referitor la durata măsurii arestării preventive în prezenta cauză, Tribunalul arată că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (Neumeister împotriva Austriei, Hotărârea . nr. 17 din 7 mai 1974; Stasaitis împotriva Lituaniei, Hotărârea nr._/99 din 21 martie 2002).
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cu titlu de exemplu, Slezevicus c. Lituaniei, Allenet de Ribemont c. Franței, T. c. României), caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu stabilește, în jurisprudența sa, un termen de 6 luni sau orice alt interval de timp ca și termen în interiorul căruia detenția preventivă este justificată în faza de urmărire penală și/sau judecată, ci dimpotrivă stabilește că nu există o perioadă fixă aplicabilă în fiecare caz (McKay contra Regatului Unit).
Tot în jurisprudența sa (cauza C. contra României, Vrencev contra Serbiei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție și în fază inițială poate justifica detenția preventivă prin însăși (cauza Hass contra Poloniei), dar după o anumită perioadă, care nu este definită în abstract și care trebuie apreciată în fiecare caz, conform circumstanțelor sale speciale, ea nu mai este suficientă.
Corupția, in acest moment, se impune a fi considerata un fenomen infracțional cu un grad sporit de pericol social, realitate, ce determina imperativul adoptării de masuri în consecința.
Pentru ca politica penala, privita sub aspectul acțiunii de lupta împotriva corupției, sa-si atingă scopul - reducerea treptata a fenomenului infracțional - este necesar folosirea unor instrumente adecvate de realizare practica a politicii penale.
Cat privește excepția nulității absolute invocate privind sesizarea instanței cu rechizitoriul . 5 zile libere mai scurt, instanța urmează sa o respingă deoarece termenul de 5 zile este un termen de recomandare si nu peremptoriu. In aceasta situație poate fi vorba de o nulitate relativa, daca încălcările dispozițiilor privind drepturile si interesele inculpaților au fost vătămate, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. In speță, inculpații, prin apărători, nu au făcut dovada existentei vreunei vătămări.
Față de considerentele anterior expuse, instanța considera ca temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților subzista in prezent, neintervenind schimbări din acest punct de vedere, si apreciază ca in cauza se justifica menținerea măsurii arestării preventive.
Instanța considera ca măsura răspunde si cerințelor art. 136 Cod proc. pen., fiind necesara pentru buna desfășurare a procesului penal, pana in acest moment nefiind administrata nici o proba.
In consecința, in baza art. 300 ind. 1 alin 1 cod proc. pen. va constata legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a celor 18 inculpați, iar in baza art. 160 alin. 2 si art. 300 ind. 1 alin. 3 cod proc. pen. va menține aceasta măsură a arestării preventive in privința fiecăruia dintre cei 18 inculpați
În lumina acelorași argumente, va respinge, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive solicitata de toți inculpații, cat si de înlocuire a acestei masuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Va respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpata Marza D. (fosta A.), in baza acelorași considerente expuse mai sus.
Va respinge, ca neîntemeiate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de toți cei 18 inculpați sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara formulate de A. C. (fostă D.), A. A. F., C. F., G. C. (fostă V., C.), O. C., R. D. I., C. E., T. A., D. A. (fostă N.), F. I.-L. (fostă M.), GIUGARU A., L. L.-D., I. B., MITESCU C., T. L..
Va respinge cererile formulate de inculpații P. L. SI M. D. (fostă A.) de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
Va respinge cererea formulata de inculpata P. F. de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Văzând si disp. art. 192 alin 2 si 3 cod procedură penală”.
În termenul legal încheierea a fost recurată de inculpatul L. L. D. care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În motivarea recursului se arată că la data judecării recursului a expirat perioada de prelungire, că inculpatul este singurul întreținător al familiei, că în încheierea instanței de fond s-a făcut o înșiruire formală a tot ce se numește noțiune teoretică de pericol și tulburarea ordinii publice.
Se mai invocă faptul că anterior un număr mare de inculpați trimiși în judecată în prezenta cauză, au fost puși în libertate.
Verificând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată nefundat recursul declarat de inculpatul L. L. D. pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului recurent în conformitate cu dispozițiile art. 3001 Cod procedură penală, instanța de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Dispozițiile invocate de apărătorul inculpatului referitoare la expirarea perioadei de prelungire nu au relevanță în cauză, obiectul recursului fiind menținerea arestării preventive și nu prelungirea arestării preventive.
Curtea constată că judecătorul fondului cauzei în mod temeinic și legal a apreciat că la acest moment privarea de libertate a inculpatului recurent se justifică și se legitimează prin prisma temeiurilor care au determinat inițial arestarea.
Astfel, sunt în continuare indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 681 Cod procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este judecat, indicii rezultând din probele administrate.
Referitor la condiția prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală, Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpatul recurent este judecat sunt infracțiuni grave pedepsite cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
În mod corect a reținut instanța de fond că și condiția prevăzută de teza a II a a art. 148 lit. f Cod procedură penală continuă să subziste, respectiv că, lăsarea în libertate a inculpatului recurent continuă să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din însăși gravitate faptelor de care este acuzat, de numărul mare de acte materiale comise, de riscul comiterii de fapte asemănătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, dar și din inducerea în rândul opiniei publice a unui sentiment de revoltă față de lipsa de reacție, de fermitate a organelor abilitate să lupte împotriva manifestărilor infracționale.
Curtea are în vedere în analiza celei de-a doua condiții enumerată mai sus, natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor, împrejurările în care inculpatul recurent a acționat, urmarea produsă, numărul de acte materiale comise, element în raport de care reține că faptele imputate prezintă o gravitate concret sporită, având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, astfel că, măsura arestării preventive corespunde în continuare scopului prevăzut de art. 136 Cod procedură penală.
Circumstanțele de ordin personal nu pot prevala asupra rațiunilor de ordine publică ce au determinat privarea de libertate a acestuia, de eliminare a riscului reîntoarcerii în câmpul infracțional.
Nu se poate aprecia nici că, timpul detenției preventive ar fi depășit un termen rezonabil, în raport de specificul fazei procesuale aflate în derulare și a complexității cauzei durata arestării preventive a inculpatului situându-se în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum statua C.E.D.O. în materie.
Nici motivul referitor la egalitatea de tratament nu este fondat, instanța analizează activitatea infracțională a fiecărui inculpat și în funcție de aceasta și persoana inculpatului, poate decide sau nu punerea sa în libertate.
În cauză s-a apreciat corect că la acest moment al procesului nu se poate dispune punerea în libertate a inculpatului recurent.
Pentru toate aceste considerente, legalitatea și temeinicia încheierii recurate cu privire la inculpatul recurent fiind verificată și neexistând vreun motiv de casare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. L. D..
Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L. L. D. împotriva încheierii de ședință din 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, încheiere pe care o menține, cu privire la inculpatul recurent.
Obligă inculpatul – recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.12.2013.
Președinte,Judecător,Judecător,
G. SanduDan AntonAurel D.
Grefier,
G. A.
Red. G.S.
Tehnored. A.G.
2 ex./9 Ianuarie 2014
Tribunalul V.
Judecător S. E.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1301/2013. Curtea... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
