Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 212/2013. Curtea de Apel IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 212/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-12-2013 în dosarul nr.

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C.-G. T.

Judecător: T. J.

Judecător: D. D.

Grefier: E. M. D.

DECIZIA PENALĂ NR. 212/2013

Pe rol pronunțarea asupra apelului penal, având ca obiect „omorul (art. 174 Cod penal)”, declarat de P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL V. împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul penal nr._, privind pe inculpata F. M., fiica lui C. și E., născută la 03.12.1934, domiciliată în ., județul V..

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă inculpata.

Procedură legal îndeplinită.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 05.12.2013, cu participarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, procuror L. D. E., susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte integrantă a prezentei decizii, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 12.12.2013.

Curtea,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 18 din data de 23.01.2013 a Tribunalului V., s-au dispus următoarele:

„În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, achită pe inculpata F. M., fiica lui C. și E., C.N.P._, posesoare a C.I. . nr._ eliberată de Poliția municipiului Bârlad, cetățean român, născută la data de 03.12.1934, în ., cu domiciliul în ., județul V., fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 Cod penal.

Constată că inculpata F. M. a fost reținută preventiv pentru o durată de 24 ore, cu începere din 9.02.2009, orele 11.30.

În baza art. 91 indice 3 alin. 7 Cod de procedură penală, dispune arhivarea, în condițiile prezentului articol, la rămânerea definitivă a hotărârii, a 1 (unui) CD, cu numărul S 35 T, sigilat cu sigiliul MI 3656.

În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv sumele de: 693 lei reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cursul urmăririi penale, 660 lei reprezentând contravaloarea avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” și 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în faza de urmărire penală – av. M. Aftimescu (delegație nr. 260/09.02.2009 emisă de Baroul V.), această sumă de 200 lei urmând a fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.”

Pentru a pronunța sentința penală, instanța de fond a reținut următoarele:

„Pe rolul Tribunalului V., în data de 10 iunie 2011, sub nr._, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. nr. 582/P/1997 din data de 03.06.2011, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei F. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. 1 Cod penal.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut în sarcina inculpatei F. M. că, în data de 28 noiembrie 1997, i-a aplicat mai multe lovituri cu o toporișcă victimei C. C., în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces

Situația de fapt descrisă în cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, cu planșă foto anexă; proces-verbal de recercetare la fața locului, cu planșă foto anexă; raport de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/97 din 25 februarie 1998 întocmit de Laboratorul Medico-Legal Județean V.; raport de expertiză medico-legală (exhumare) nr. 326/N/2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V. și planșa foto anexă; declarațiile inculpatei; proces-verbal de redare integrală a convorbirilor și certificare pentru autenticitate; expertiză medico-legală nr. 552/OF din 11 decembrie 1997 întocmită de Laboratorul Medico-Legal Județean V.; raport de expertiză medico-legală nr. 388/E/2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică (adulți) nr. 16/PA/2009 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V.; declarațiile martorilor; alte acte.

În faza cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 16 noiembrie 2011, în condițiile art. 324 Cod procedură penală raportat la art. 70-73 Cod procedură penală, instanța a procedat la audierea inculpatei F. M., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, conform art. 326 indice 1 Cod procedură penală (filele 30-31).

La același termen de judecată, inculpata, prin apărător, a solicitat: administrarea probei testimoniale cu martorii F. N., C. G., C. M. și C. A.; obținerea de relații din partea Episcopiei Huși pentru a se comunica cine era preot, în anul 1997, la biserica din satul Căpușneni, . noi expertize medico-legale psihiatrice pentru inculpata F. M. de către Institutul de Medicină Legală Iași.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorii C. I., C. M., Râșcanu Olguța, Râșcanu G., B. D., B. (F.) E., F. I. și Fîrțînescu L., indicați în citativul actului de sesizare a instanței.

Instanța, deliberând în condițiile art. 67 Cod de procedură penală, a încuviințat proba testimonială cu toți martorii solicitați, prorogând pronunțarea asupra celorlalte probe solicitate de către inculpată, prin apărător.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, instanța a luat act de faptul că doi dintre martorii a căror audiere inculpata F. M. o solicită sunt C. A. și C. M., iar nu C. A. și C. M., astfel cum s-a indicat la termenul anterior.

Totodată, cu punerea în discuție contradictorie a părților, s-a apreciat ca fiind utile soluționării cauzei: avizarea de către Comisia din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași a expertizei medico-legale psihiatrice nr. 16/PA din 11 februarie 2009, efectuată în cursul urmăririi penale de către Serviciul Medico-Legal Județean V. și emiterea unei adrese către Episcopia Hușilor pentru a se solicita relații cu privire la numele și domiciliul preotului care a slujit la biserica din satul Căpușneni în anul 1998.

S-a prorogat pronunțarea asupra cererii de probe care viza audierea în calitate de martor a preotului, după sosirea relațiilor solicitate Episcopiei Hușilor, și solicitarea de relații Poliției Municipiului Huși cu privire la stadiul dosarului penal nr. 4163/P/2010.

Inculpata, prin apărător, a depus: act emis de Spitalul Municipal de Urgență „E. B.” Bârlad – Unitate primire urgențe, datat 07.11.2010, în xerocopie; bilet de trimitere datat 06.11.2010, în xerocopie; bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice /bilet de internare utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate . nr._, în xerocopie; fișa de urgență prespitalicească a Serviciului de Ambulanță al Municipiului V., datată 07.11.2010, în xerocopie; adresa nr._ din 22.07.2011 a Poliției municipiului Bârlad către numitul F. N., în original (filele 46-54 dosar instanță).

Pentru termenul de judecată din 15 februarie 2012, s-au atașat, la solicitarea instanței, de către grefierul de ședință, relații din Baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date privind martorii audiați în cursul urmăririi penale (filele 82-107).

S-au solicitat Serviciului Medico-Legal Județean V.: Foaia de Observație Clinică Generală Nr. 7306 a Spitalului Județean de Urgență V. și Foaia de Observație Clinică Generală a Spitalului Județean de Urgență V. pentru perioada de internare 10-24.02.2009, din cuprinsul Raportului de Expertiză Nr. 16/PA din 11.02.2009 întocmit de acest serviciu, rezultând că foile de observație au fost avute în vedere la efectuarea expertizei.

S-a solicitat a se trimite și interpretarea examenului CT cranio-cerebral, în măsura în care inculpata F. M. a fost supusă unui asemenea examen.

În ședința publică din data de 14 martie 2012, instanța a respins cererea care viza solicitarea de relații din partea Poliției Municipiului Huși cu privire la stadiul dosarului penal nr. 4163/P/2010, cu motivarea că nu sunt întrunite dispozițiile art. 67 Cod procedură penală, proba nefiind concludent și utilă soluționării prezentei cauze.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 196 Cod penal, a respins solicitarea privind audierea în calitate de martor a numitului G. P..

S-a încuviințat solicitarea apărătorului inculpatei de prelungire a probatoriului cu audierea martorilor din lucrări V. V. și P. D..

S-a dispus, cu punerea în discuție contradictorie, efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice a inculpatei F. M. de către Institutul de Medicină Legală Iași.

La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2012, s-a încuviințat solicitarea apărătorului inculpatei de prelungire a probatoriului cu audierea martorilor din lucrări S. G. și C. N..

În ședințele publice din data de 18 ianuarie 2012, 14 martie 2012, 11 aprilie 2012 și 6 iunie 2012, conform dispozițiilor art. 319, art. 327 și art. 328 Cod procedură penală, instanța a procedat la audierea martorilor C. I. (filele 55-57), C. M. (filele 58-59), Râșcanu Olguța (fila 60), Râșcanu G. (fila 61), F. N. (fila 62), C. M. (fila 63), B. Duduța (fila 163), B. E. (fila 164), C. A. (fila 165), C. G. (fila 166), F. I. (fila 180), V. V. (fila 181), P. D. (fila 182), C. N. (fila 191) și S. G. (fila 192), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, conform art. 326 indice 1 Cod procedură penală.

În ședința publică din data de 14 martie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 327 alin. 3 Cod procedură penală, instanța a constatat imposibilitatea obiectivă a audierii martorilor Fîrțînescu L., Râșcanu M., Bighiu Ș., C. G., M. G., Panfilie I., C. I. și G. Ș., urmând a se da eficiență declarațiilor date de aceștia, în calitate de martori, în faza de urmărire penală.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatei au arătat că nu solicită citirea acestor declarații.

La același termen de judecată, instanța a luat act că nu se insistă în audierea celorlalți martori din lucrări, neaudiați până la acel moment, respectiv P. C., C. N., O. T., R. E., S. G., V. M., O. M., Mînzar C.-I., C. E., S. C., I. M. L., R. C., Ț. A., C. M., P. E., H. A. și Climi M., urmând a se da eficiență declarațiilor pe care aceștia le-au dat în cursul urmăririi penale.

În conformitate cu dispozițiile art. 330 Cod de procedură penală, în executarea dispozițiilor instanței, la dosar a fost depusă și fișa de cazier judiciar a inculpatei F. M. (fila 13 volum II).

La solicitarea instanței, au fost, de asemenea, comunicate relații de către: Institutul de Medicină Legală Iași (fila 78 și fila 161), Episcopia Hușilor (fila 80), Serviciul Medico-Legal Județean V. (filele 115-151).

S-a depus la dosarul cauzei: raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică nr. 238 din 05.04.2012 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași privind pe inculpata F. M., avizat de Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași (filele 198-203).

La termenul de judecată din 5 septembrie 2012, cu punerea în discuție contradictorie, s-a solicitat Institutului de Medicină Legală „M. Minovici” a proceda la avizarea unuia dintre cele două rapoarte de expertiză medico-legale psihiatrice efectuate în cauză (Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/PA din 11 februarie 2009 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V. și Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05.04.2012 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași).

Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală „M. Minovici”, prin avizul nr. E_ din 31.10.2012, a aprobat Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05.04.2012 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași, aprobat prin avizul nr. 769/24.04.2012 al Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași (fila 8 volum II).

Analizând probele administrate, precum și actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că, prin conținutul său, ansamblul probator existent în cauză nu are un caracter cert și decisiv în înlăturarea prezumției de nevinovăție consacrată de lege în favoarea inculpatei F. M..

În Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5 ind. 2 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei – dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o . restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes” ; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Potrivit art. 62 Cod de procedură penală, instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, iar conform art. 63 alin. 2 Cod de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate, în vederea stabilirii adevărului.

Art. 65 alin. 1 Cod de procedură penală stipulează că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată, inculpatul neavând sarcina de a își dovedi nevinovăția, el doar apărându-se. În cazul de față, inculpata F. M. a susținut pe tot parcursul procesului penal că nu ea a comis fapta de care este acuzată.

Pentru dovedirea unei infracțiuni și, implicit, pentru pedepsirea făptuitorului, este nevoie de studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv.

Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată libertatea de a aprecia concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 Cod de procedură penală, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forța acestora de a exprima adevărul, instanței revenindu-i răspunderea de a reține și aprecia aceste probe, ținând cont de întregul material probator administrat și nu doar de cele administrate nemijlocit în ședință publică. Altfel spus, nu se poate înțelege că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai în vederea sesizării instanței.

Instanța arată totodată și că simpla retractare sau modificare de către inculpați sau martori a unor declarații nu poate duce la înlăturarea, în mod automat și nemotivat, a declarațiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează și cu alte probe ale dosarului și că nu există o ordine de preferință între declarațiile succesive ale persoanei vătămate, inculpatului sau martorului.

Instanța indică și că uneori trebuie apreciat care dintre declarații reflectă adevărul, declarația dată într-un moment foarte apropiat de producerea faptei, declarație în care se relatează exact cu lux de amănunte evenimentul, și o alta dată după scurgerea unui interval de timp în care se exprimă îndoiala cu privire la același aspect redat fidel în primele declarați. Între o incertitudine exprimată în instanță și certitudinea cu privire la același aspect exprimată în faza de urmărire penală în declarațiile luate imediat după producerea evenimentului, instanța trebuie să aprecieze care dintre acestea exprimă adevărul.

În lumina acestor principii, Tribunalul urmează a da o eficiență sporită declarațiilor date de către martori în prima etapă a efectuării anchetei penale, respectiv în anul 1997, având în vedere faptul că proba testimonială a fost administrată la un interval de timp foarte apropiat de momentul descoperii cadavrului victimei C. C..

În aprecierea declarațiilor date de către martori în etapa a doua a anchetei efectuată de către organele de urmărire penală, dar și în fața instanței de judecată, Tribunalul va avea în vedere intervalul de timp de 11 ani, respectiv de 15 ani, față de perioada noiembrie – decembrie 1997.

În ceea ce privește declarațiile date de către inculpata F. M., Tribunalul urmează a le aprecia nu doar raportat la restul materialului probatoriu administrat în cauză, dar și la starea de sănătate psihică a acesteia, atât anterior perioadei noiembrie-decembrie 1997, dar și ulterior acesteia.

Starea de sănătate psihică a inculpatei F. M. a cunoscut o agravare continuă și care poate explica multiplele contradicții existente între declarațiile acesteia, dar și o combinare a unor evenimente reale cu evenimente care nu au avut loc.

Instanța arată și că într-un anumit mod se impun a fi evaluate declarațiile contradictorii ale unei persoane apte din punct de vedere al stării de sănătate psihică și într-o altă manieră diferențele între declarații și chiar declarațiile în sine ale unei persoane având o stare de sănătate psihică deteriorată serios, nefiind deloc improbabil ca însăși starea de sănătate în discuție să genereze diferențele și declarațiile anterior indicate.

F. M. a fost internată în perioada 1-17 august 1987 în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” Iași, cu diagnosticul „Etilism cronic cu tulburări psihice (bufee confuzionale și tulburări comportamentale)”, inculpata având alte trei internări în anii 1969, 1985 și iulie 1987 în această unitate spitalicească.

În perioada 5-15 decembrie 1997, ca urmare a internării în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență V., s-a stabilit ca și diagnostic „psihosindrom organic cerebral distimic depresiv senil. Etilism cronic”.

Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/PA din 11 februarie 2009 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V., F. M. prezintă tulburare organică depresivă senilă, etilism cronic.

Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05.04.2012, efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași, aprobat prin avizul nr. 769/24.04.2012 al Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași și confirmat prin avizul nr. E_ din 31.10.2012 al Comisiei Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală „M. Minovici stabilește că:

1. Inculpata F. M. prezintă diagnosticul “demență severă (MMSE sub 5)”, de etiologie toxico-vascluară.
2. La data examinării actuale, sus-numita este dezorientată temporo-spațial, allo și autopsihic.
3. La data examinării actuale, sus-numita nu are prezentă capacitatea de a discerne asupra faptelor și acțiunilor sale, precum și asupra consecințelor ce decurg din acestea.
4. Starea actuală a sus-numitei necesită supraveghere și tratament de specialitate, în condiții de internare, conform art. 114 Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut în sarcina inculpatei F. M. că, în data de 28 noiembrie 1997, i-a aplicat mai multe lovituri cu o toporișcă victimei C. C., în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces

Tribunalul arată că există un dubiu asupra datei decesului victimei C. C..

Astfel, în actul de sesizare a instanței este reținută ca dată a decesului – 28 noiembrie 1997, în timp ce în cuprinsul Raportului de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/97 întocmit în data de 25 februarie 1997 de Laboratorul Medico-Legal Județean V. (filele 49-53 volum I dosar de urmărire penală), nu se concluzionează care ar fi data decesului lui C. C..

De asemenea, în raportul întocmit de I.P.J. V. și aflat la fila 125 volum II dosar de urmărire penală, se arată că „fiind autopsiat cadavrul, s-a stabilit că moartea lui C. C. a fost violentă și a survenit în perioada 28-30.11.1997”. Or, din seara zilei de 28 noiembrie 1997 și până în jurul prânzului în ziua de 30.11.1997, inculpata F. M. s-a aflat la locuința familiei Râșcanu din ..

S-au reținut de către procuror ca elemente deosebit de importante în identificarea autorului următoarele:

• victima C. C. a fost găsită în data de 2 decembrie 1997, în casă, de către C. C., fratele acesteia, și Fîrțînescu L., vecina acesteia, având brațele încrucișate pe piept, gest creștinesc care arată existența unei relații de apropiere între autor și victimă.

Or, în singura declarație dată în fața organelor de urmărire penală, în data de 4 decembrie 1997 (filele 1-2 volum II dosar de urmărire penală), C. C. nu menționează vreun moment că fratele său ar fi avut brațele încrucișate pe piept, acest aspect nefiind regăsit nici în declarațiile din data de 4 și 5 decembrie 1997 ale martorei Fîrțînescu L. (fila 70 volum II dosar de urmărire penală).

De asemenea, martorii P. C. și C. N., care, în data de 2 decembrie 1997, au scos victima din casă și au spălat-o, deși au oferit, în declarațiile din anii 1997 și 2007, în fața organelor de urmărire penală, detalii ample asupra modului în care a fost găsit în casă C. C., nu au învederat că ar fi observat ca victima să fi avut brațele încrucișate pe piept (filele 49-56 volum II dosar de urmărire penală).

Singurul martor care a învederat acest detaliu în ceea ce privește modalitatea în care a fost găsită victima este Fîrțînescu L. și doar în declarația dată în fața procurorului în anul 2008 (verso fila 68 volum II dosar de urmărire penală).

Instanța învederează existența unor rezerve în privința declarației dată de acest martor în fața procurorului, în data de 9 ianuarie 2008, la peste 11 ani de la momentul luării declarațiilor inițiale. Aceste rezerve se explică nu doar prin intervalul de timp, dar și prin faptul că există anumite contradicții față de declarațiile inițiale ale martorului, cărora instanța de judecată urmează a le da eficiență sporită.

Instanța arată că nici măcar C. I., fiul victimei, nu a învederat, în niciuna dintre declarațiile sale din cursul urmăririi penale, că și-ar fi găsit tatăl având brațele încrucișate pe piept.

C. I. afirmă acest aspect doar în cursul declarației dată în fața instanței în data de 18 ianuarie 2012 (filele 55-57 dosar instanță), însă Tribunalul nu va lua în considerare această afirmație, având în vedere că declarația acestui martor din fața instanței conține și alte elemente aflate în contradicție cu restul materialului probatoriu administrat în cauză – de exemplu, martorul precizează că, în data de 2 decembrie 1997, s-a dus direct la locuința tatălui său (în condițiile în care, reiese că, în prealabil, fusese la secretarul primăriei), că organele de poliție au fost anunțate în data de 2 decembrie 1997 de decesul victimei (în condițiile în care P. D. – ginerele martorului anunță organele de poliție în data de 3 decembrie 1997), că nu a dat foc la paiele din saltea decât după ce au venit organele de poliție.

• inculpata F. M. a închis păsările, în data de 28 noiembrie 1997, fără nicio justificare, deși era miezul zilei (dacă în acest moment, victima ar mai fi fost în viață, ar fi putut închide păsările seara, după ce acestea intrau în coteț), păsările fiind găsite închise și în data de 2 decembrie 1997, dată la care a fost găsită victima.

Or, în declarația dată la doar două zile de la acest moment, martora Fîrțînescu L. a învederat că, în data de 29 noiembrie 1997, într-o zi de sâmbătă, a observat, în curtea sa, cele două găini și cocoșul aparținând victimei, păsări, care, conform susținerilor martorei, stăteau mai mult în curtea acesteia.

Tribunalul constată că, în declarația dată în 2008, în fața procurorului, martora Fîrțînescu L. a învederat că nu a mai văzut păsările de pe data de 28 noiembrie 1997 și până pe data de 2 decembrie 1997, însă instanța va înlătura această declarație având în vedere intervalul de timp care a trecut, urmând a da eficiență declarației dată de martoră în anul 1997.

Pe cale de consecință, va înlătura și argumentul analizat, care a contribuit la conturarea concluziei că victima și locuința acesteia au fost găsite exact în starea în care au fost lăsate de inculpată, fapt care ar dovedi că, după plecarea inculpatei și până la descoperirea victimei, nu a mai venit nicio altă persoană la locuința lui C. C..

S-a mai reținut, ca și argument, că doar inculpata este posibil a fi autoarea infracțiunii, motivat de faptul că după plecarea lui C. I. și până la părăsirea locuinței victimei de către inculpată (28 noiembrie 1997), nu a mai venit nimeni la locuința victimei, aspect susținut chiar de către inculpată.

Or, pe de o parte, astfel cum instanța a arătat deja există anumite dubii că data decesului ar fi 28 noiembrie 1997. Pe de altă parte, din materialul probatoriu administrat nu reiese că inculpata ar fi revenit la locuința victimei până la momentul la care aceasta a fost găsită decedată și nici nu poate fi exclusă posibilitatea ca altă persoană sau alte persoane să fi trecut pe la locuința victimei între data de 28 noiembrie 1997 și momentul decesului acesteia, respectiv momentul la care a fost găsită victima de către C. C. și Fîrțînescu L..

Instanța are în vedere inclusiv intervalul de timp destul de mare existent între data de 28 noiembrie 1997 și data de 2 decembrie 1997, data descoperirii victimei, perioadă de timp în care nu se poate afirma cu certitudine că nicio altă persoană nu a trecut pe la locuința lui C. C..

Dimpotrivă, martorul V. M., în declarația dată în 9 ianuarie 2008 (filele 80-81 volum II dosar de urmărire penală), a precizat că într-o discuție cu C. C., fratele victimei, acesta i-a relatat că l-a găsit pe C. decedat într-o dimineață și că a presupus că autorul faptei ar fi C. I., întrucât, în seara anterioară, ar fi fost cu căruța la victimă și ar fi plecat spre dimineață.

• în jurul orelor 13.00, în ziua de 28 noiembrie 1997, inculpata a părăsit locuința victimei, fără a termina de gătit mâncarea (aspect care ar releva faptul că a intervenit ceva și a făcut-o să plece în grabă), a închis păsările și a închis poarta, aducând o justificare hilară, cum că vroia să lase victima să se odihnească.

Se mai arată că, în data de 2 decembrie 1997, C. C., fratele victimei, a găsit poarta închisă, găinile închise și victima îmbrăcată cu hainele de afară, exact cum le lăsase inculpata.

Faptul că victima era îmbrăcată cu hainele de afară, aceleași haine cu care era îmbrăcată atunci când a fost găsită decedată, ar arăta că victima a murit în cursul zilei. Ca argument în acest sens, este indicat și faptul că ușa de la . deschisă în data de 2 decembrie 1997, atunci când a fost descoperită victima, și, așa cum a declarat fratele acesteia, victima încuia de fiecare dată ușa înainte de culcare, astfel încât, ținând cont și de hainele cu care era îmbrăcată, rezultă că victima a fost omorâtă în ziua de 28 noiembrie 1997, înainte de a merge la culcare.

În ceea ce privește aceste argumente, Tribunalul arată, în primul rând, că ipoteza înaintată de către inculpată că ar fi închis poarta pentru a lăsa victima să se odihnească nu se impune a fi privită ca absolut hilară. Momentul zilei (în jurul orelor 13) și faptul că poarta era închisă puteau crea impresia că persoana în discuție nu este acasă, astfel că se puteau preîntâmpina posibile vizite ale unor terțe persoane, aceasta având în vedere și că victima C. C. acorda cu împrumut sume de bani (declarație C. I. – fila 5 volum II, dosar de urmărire penală), dar și faptul că victima obișnuia să vândă vin (declarație C. M. - fila 29 volum II dosar de urmărire penală).

În al doilea rând, există și probabilitatea ca victima să fi îmbrăcat, și în zilele următoare, hainele purtate în data de 28 noiembrie 1997.

În al treilea rând, faptul că ușa de la . deschisă, că victima încuia de fiecare dată ușa înainte de culcare și că purta haine care se îmbracă în cursul zilei, pot impune cel mult concluzia că victima a decedat în cursul unei zile, înainte de culcare, însă nu pot impune cu certitudine concluzia că a decedat în cursul zilei de 28 noiembrie 1997, înainte de culcare.

Nu în ultimul rând, faptul că inculpata F. M. nu a terminat de gătit varza călită (la 2 decembrie 1997, momentul descoperirii victimei - varza a fost găsită doar fiartă în oală, inculpata declarând că, atunci când face varză călită, ea o unduiește în ulei), nu semnifică faptul că această din urmă operațiune nu a mai fost efectuată ca urmare a unui eveniment care a avut loc între aceasta și victimă.

• în casă, lucrurile nu erau răvășite și nu lipseau bunuri, astfel încât mobilul omorului nu ar putea fi decât unul de ordin personal, iar nu patrimonial (tâlhăria).

Or, din declarația lui C. M. din data de 5 decembrie 1997 (soția lui C. I. și nora victimei – filele 33-35 volum II dosar de urmărire penală), reiese că din casă lipseau mai multe bunuri: o pătură în dungi cu diferite culori, trei perne, cearceafuri, un portmoneu cu bani.

Martora a indicat și faptul că, împreună cu martora Fîrțînescu L., a constatat faptul că lipsea becul din fața ușii chilerului, pe jos fiind găsite cioburi.

De asemenea, în declarația dată în 11 decembrie 1997 (fila 11 volum II dosar de urmărire penală), C. I. arată că, după ce cadavrul a fost spălat și schimbat de haine, a observat că buzunarul de pe interiorul vestei victimei nu mai era și nici portofelul pe care îl ținea în mod obișnuit în buzunar.

Tribunalul arată și că fiul victimei a învederat că a găsit în casa tatălui său, după decesul acestuia, mențiuni cu privire la împrumuturi acordate unor diferite persoane, dar și faptul că, în data de 28 noiembrie 1997, tatăl său i-a relatat că ar deține suma de 160.000 – 170.000 lei, sumă importantă la acel moment (verso fila 11 volum II dosar de urmărire penală).

• în ceea ce privește discuțiile care ar fi avut loc referitor la înstrăinarea de către C. C. către fiul său a casei și a terenului, fără ca inculpatei să îi mai fie lăsată ca moștenire suprafața de teren cultivată cu vie din fața casei:

Tribunalul arată că, din declarația martorului C. I. (fila 7 volum II dosar de urmărire penală), reiese că atunci când inculpata i-a spus victimei să îi dea și ei o bucată de vie, dacă fiului îi va face acte pe casă, victima nu a spus nici că îi va da, nici că nu îi va da.

Martorul C. I. i-a relatat însă o altă versiune soției sale. Astfel, din declarația lui C. M. reiese că martorul i-a spus că inculpata s-a certat în prezența sa cu victima și că i-a lăsat certându-se (filele 29-30 volum II dosar de urmărire penală).

De asemenea, este adevărat că în declarația din 19 decembrie 1997, inculpata F. M. a precizat că i-ar fi cerut socoteală victimei asupra faptului că îi va da terenul cultivat cu viță de vie din fața casei, acesta refuzând orice discuție și spunând că nu îi va da via (verso fila 95 volum I dosar de urmărire penală). Însă, aceeași inculpată, a arătat că, în prezența lui I., victima a afirmat că îi va da inculpatei o bucată de vie, fără ca fiul lui C. C. să spună ceva (verso filele 75 și 90 volum I dosar de urmărire penală).

Tribunalul apreciază, așadar, că se poate reține existența unui dubiu asupra posibilului mobil indicat în actul de sesizare a instanței, respectiv faptul că victima si inculpata s-ar fi certat, ca urmare a refuzului lui C. C. de a îi lăsa lui F. M. suprafața de teren cultivată cu vie din fața casei.

• pe data de 28 noiembrie 1997, dimineața, F. M. este văzută la locuința victimei de către martorii C. I. și Fîrțînescu L., care au declarat că inculpata nu prezenta urme de lovituri; ulterior, când a ajuns în Gara din Bârlad, inculpata avea hainele murdare de sânge și prezenta urme de lovituri la față. Inculpata a declarat, cu certitudine, că nu a lovit-o nimeni pe drumul din localitatea Bogdănești către municipiul Bârlad și nu a lovit-o nimeni în autogara Bârlad, astfel încât singura posibilitate de explicare a leziunilor este că inculpata a avut un conflict cu victima în locuința acesteia.

În ceea ce privește inexistența unor urme de lovituri pe suprafața corpului inculpatei F. M., Tribunalul arată că martorii C. I., Fîrțînescu L. și Bighiu Ș. ar fi putut constata doar inexistența leziunilor inculpatei de pe acele suprafețe ale corpului care erau vizibile, nefiind acoperite de obiecte de îmbrăcăminte.

Or, din declarațiile martorilor O. T. și R. E. reiese că, pe data de 21 noiembrie 1997, victima a fost supusă unei agresiuni de către soțul acesteia, F. C..

Martora O. T. arată în declarațiile din decembrie 1997 (filele 73-74 volum II dosar de urmărire penală) că în data de 21 noiembrie 1997, în jurul orelor 15, a auzit-o strigând pe F. M., iar apoi l-a văzut pe soțul inculpatei lovind-o cu un băț gros de aproximativ 3 metri peste mâini și peste cap. A mai precizat și că inculpatei nu îi curgea sânge. Mai precizează martora că, în data de 23 noiembrie 1997, F. M. a vizitat-o acasă, împrejurare în care a constatat că era umflată în jurul ochiului stâng, avea obrazul umflat, spunându-i și că este lovită la mâna stângă. Totodată, i-a arătat vânătăile de pe picioare și de pe fese.

Martora R. E. arată, la rândul său, în declarația din anul 1997 (fila 77 dosar de urmărire penală) că, în data de 21 noiembrie 1997, în timp ce era căzută, inculpata era lovită de către soțul ei cu un băț gros de aproximativ 3 degete peste corp, pe partea stângă, și peste picioare. Arată și că inculpata nu era lovită la față și nu a văzut să îi curgă sânge.

Martora H. A. precizează că, la două-trei zile după data de 21 noiembrie 1997, F. M. a venit la ea, a spus că a fost bătută de soț și i-a arătat niște vânătăi pe picior și pe mâini. A mai precizat că F. M. nu era lovită la ochi, având vânătăi numai pe mâini și pe coapse.

Martora M. (fostă S.) C. arată că, în săptămână anterioară celei în care a murit C. C., inculpata a venit la bar și a observat cum aceasta era vânătă în jurul ochiului stâng (verso fila 91 volum II dosar de urmărire penală).

În ceea ce privește urmele de sânge observate de martori pe geaca inculpatei F. M., se impune a fi subliniat faptul că nu s-a stabilit în nicio modalitate că ele ar aparține fie victimei C. C., fie inculpatei F. M., fie vreunei alte persoane.

În ceea ce privește cauza provocatoare a acestor urme de sânge, ca și a leziunilor identificate în privința inculpatei – cu ocazia examinării din data de 4 decembrie 1997, Tribunalul reține că nu a fost dovedită de către organele de urmărire penală. Tribunalul arată, la nivel de supoziție, că sursa ar putea fi inclusiv un conflict cu victima, un conflict posibil însă a se fi încheiat doar cu provocarea unor leziuni în privința uneia sau ambelor părți, iar nu și cu decesul lui C. C..

• în actul de sesizare a instanței, s-a indicat următoarea modalitate de săvârșire a faptei: după plecarea lui C. I., inculpata s-a certat cu victima, a luat securea de lângă sobă și i-a aplicat, pe la spate, o lovitură în cap, în timp ce victima se afla în picioare, lovitură care însă nu a doborât-o.

C. C. a ripostat, lovind-o pe inculpată la rândul său, provocându-i echimoze, după care inculpata l-a lovit din nou, în cap, cu securea, el căzând pe pat cu fața în sus. In această poziție, inculpata i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului, până ce C. C. a decedat.

Conflictul a izbucnit înainte ca victima să termine de făcut mâncarea, întrucât varza din oală a fost găsită doar fiartă, fără a fi călită.

Pentru a se reține această situație de fapt, s-au avut în vedere de către procuror actele medico-legale întocmite în cauză.

1.Potrivit raportului de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/1997 din 25 februarie 1997 (filele 49-53 volum I dosar de urmărire penală), întocmit de Laboratorul Medico-Legal Județean V., moartea lui C. C. a fost violentă.

Ea s-a datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, survenite pe fondul unei come cerebrale profunde.

Coma cerebrală profundă responsabilă de instalarea tanatogenezei a apărut ca urmare a unui traumatism cranio-facial, cu fractură cominutivă cu înfundare frontală iradiată la bază, cu contuzie dilacerare a masei cerebrale, a multiplelor fracturi de mandibulă, de piramidă nazală, a plăgilor contuze multiple, a tumefacției echimotice și a excoriațiilor.

Traumatismul cranio-facial cu multiplele leziuni de violență s-a putut produce prin loviri active repetate cu mijloace și obiecte contondente, despicătoare și despicătoare tăioase, în contextul unei heteroagresiuni.

Între traumatismul cranio-cerebral și moarte există un raport direct de cauzalitate.

Pe baza topografiei lezionale s-a apreciat că în momentul contractării leziunilor victima se afla inițial cu spatele către agresor în ortostatism, urmată de căderea și continuarea lovirii victimei în timp ce aceasta se afla în decubit dorsal.

2.S-a arătat, în actul de sesizare a instanței, că având în vedere că, în cuprinsul raportului de constatare medico-legală de autopsie (f. 3 din raport), s-a consemnat „fractură cominutivă de mandibulă cu multiple traiecte indescriptibile (vezi schița anexată)" și că în schița anexă, conform desenului, se observă 14 fracturi de mandibulă, în condițiile în care nu are semne exterioare vizibile, s-au solicitat precizări Serviciului Medico-Legal Județean V. cu privire la aceste fracturi.

S-a răspuns, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 186/E/2009 din 27 mai 2009 al Serviciului Medico-Legal Județean V. (fila 59 volum I dosar de urmărire penală) că, întrucât lipsesc leziuni traumatice la examenul extern pe hemifaciesul drept, locul unde sunt trecute pe schiță multiple traiecte de fractură, relativ simetrice față de cele de pe stânga, se poate avea în vedere, pentru cele de pe dreapta, varianta unor loviri cu mijloace proprii de atac ale omului, dar s-a apreciat ca fiind puțin probabil ca o astfel de agresiune să determine atât de multe traiecte de fractură distribuite relativ uniform și simetric. S-a arătat că nu se pot explica foarte bine aceste traiecte de fractură prin nicio combinare de mecanisme (lovire, comprimare) și, ca atare, întrucât nu a existat convingerea că traiectele de fractură schițate corespund realității, s-a sugerat efectuarea unei exhumări.

3.Prin ordonanța din exhumare și efectuare a unei expertize medico-legale de autopsie dată de procuror în data de 25 octombrie 2010 (fila 60 volum I dosar de urmărire penală), s-a dispus exhumarea cadavrului numitului C. C. și efectuarea autopsiei acestuia pentru a se stabili modalitatea producerii fracturii multiple de mandibulă.

Prin raportul de expertiză medico-legală (exhumare) nr. 326/N/2010 din 2 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V. (filele 61-62 volum I dosar de urmărire penală), se arată că . de mandibulă a numitului C. C. s-a produs prin loviri active repetate cu corp dur.

. de mandibulă este cu trei focare, cu aspect cominutiv pe partea stângă (s-a identificat un traiect de fractură la nivelul ramului orizontal mandibular drept, unul la nivelul ramului vertical drept cu interesarea apofizei coronoide cu desprinderea acesteia de restul osului, precum și un focar cominutiv pe partea stângă, la nivelul ramului vertical, de la gonion în sus).

Leziunile prezentate de victimă au putut fi produse prin loviri active cu obiect contondent, precum și obiect tăietor-despicător, așa cum s-a reținut și în raportul de necropsie inițial. Leziunile de la nivelul mandibulei apar a fi mai probabil produse prin loviri active cu obiect contondent, posibilă fiind și varianta lovirii active cu muchia unui corp despicător-tăietor, nu cu partea tăioasă.

Pentru leziunile de pe partea dreaptă de la nivelul mandibulei, în lipsa unor mărci traumatice externe, se poate avea în vedere și varianta lovirii cu mijloc de atac propriu omului.

4.De asemenea, inculpata a fost expertizată medico-legal, în anul 1997, iar prin Raportul nr. 552/CF din 11 decembrie 1997 întocmit de Laboratorul Medico-Legal Județean V. (fila 121 volum I dosar de urmărire penală), s-a concluzionat că a prezentat leziuni de violență de tipul echimozelor, că ele s-au putut produce în data de 27 sau 28 noiembrie 1997 și că echimozele din regiunea cubitală și fața dorsală a mâinii reprezintă leziuni de apărare a capului în contextul unei agresiuni. De asemenea, s-a apreciat că în momentul agresării, F. M. se afla față în față cu agresorul, iar apoi cu spatele către acesta, neexcluzându-se și varianta inversă (ca victima să se fi aflat cu spatele către agresor, iar apoi față în față cu acesta), versiuni ce urmează a fi stabilite pe calea anchetei, se reține în raport.

5.S-au solicitat Serviciului Medico-Legal Județean V. precizări cu privire la leziunile suferite de inculpată, în sensul dacă acestea puteau produce sângerări, pentru a exista astfel o explicație a sângelui de pe hainele inculpatei, pentru a vedea dacă este posibil ca sângele de pe haine să fie al ei.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 388/E/2007 din 19 decembrie 1997 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V. (fila 123 volum I dosar de urmărire penală), s-a concluzionat că inculpata F. M. a prezentat leziuni traumatice de tipul echimozelor, care sunt leziuni traumatice închise și ca urmare nu au putut produce sângerări.

S-a concluzionat de către procuror că sângele văzut pe hainele inculpatei nu aparține acesteia. Se mai aduc ca și argumente, în acest sens, faptul că:

• inculpata este văzută în autogara Bârlad, de cinci martori, în jurul orelor 14.30-15.00, în ziua de 28 noiembrie 1997, prezentând urme de lovituri la față, având sânge închegat pe haine, fiind singură și speriată.

Martora B. D., cu ocazia confruntării cu inculpata, a precizat că sângele de pe hainele ei era sub formă de stropi și nu era prelins, ca și cum i-ar fi curs sângele ei.

• inculpata și-a aruncat hainele murdare de sânge, în condițiile în care este prima dată când face acest lucru, întrucât, de obicei, ea își spală hainele murdare.

Tribunalul arată, în primul rând, că s-a omis a se avea în vedere, atunci când s-a reținut situația de fapt, din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 552/CF din 11 decembrie 1997 întocmit de Laboratorul Medico-Legal Județean V., concluzia de la punctul 3, respectiv faptul că leziunile traumatice ale inculpatei s-au produs prin loviri active repetate cu mijloace și obiecte contondente.

Nu se arată în actul de sesizare a instanței care ar fi acel mijloc sau obiect contondent cu ajutorul căruia victima C. C. ar fi lovit inculpata în mod repetat, având în vedere și faptul că noțiunea de „mijloc sau obiect contondent ” este diferită de noțiunea de „mijloc propriu de atac al omului”.

În al doilea rând, raportat la concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală privind pe victima C. C. ar fi însemnat ca inculpata să lovească victima atât cu partea ascuțită a securii, cu muchia acesteia, dar și cu mijloace de atac proprii omului.

În al treilea rând, niciuna dintre persoanele prezente în autogara din municipiul Bârlad (B. D., B. – fostă F. – E., F. E., M. G., P. E. – filele 57-63 și 86-87, 105 volum II dosar de urmărire penală), cu prilejul audierilor în calitate de martor din 1997 și 2008, nu a precizat că sângele nu era prelins, ci doar că inculpata era vânătă la obrazul stâng și la ochiul stâng, dar și pe obrazul drept, fiind plină de sânge uscat pe față și pe haine, în special pe partea din față, precum și plină de noroi pe spate.

Dimpotrivă martora F. E., a învederat că inculpata F. M. pe mâneca dreaptă a hainei avea sânge uscat prelins.

Singurul martor care indică faptul că inculpata F. M. avea stropi de sânge pe haine, iar sângele nu era prelins ca și cum i-ar fi curs sângele ei, este B. D., cu prilejul confruntării din 17 martie 2008 (fila 64 volum II dosar de urmărire penală). Tribunalul privește cu circumspecție aceste precizări având în vedere momentul la care sunt date, dar și faptul că martora nu a învederat acest aspect nici cu prilejul audierii din 11 decembrie 1997 și nici cu prilejul audierii din 9 ianuarie 2008.

Tribunalul constată însă că, în audierile ulterioare, nu a mai fost audiată asupra acestui aspect martora F. I., care a oferit precizări încă din decembrie 1997.

În al patrulea rând, se impune a se observa că nu a fost oferită vreo explicație asupra modului în care inculpata a jos să aibă noroi pe haine, dar nici asupra modalității în care F. M. a ajuns în posesia unei sacoșe cu haine, când a sosit la locuința familiei Râșcanu în data de 28 noiembrie 1997, având în vedere că martorii prezenți în autogara din municipiul Bârlad nu au indicat existența vreunui astfel de bagaj sau a altor haine.

În al cincilea rând, Tribunalul arată că, în data de 4 decembrie 1997, s-au ridicat de la locuința lui F. C., soțul inculpatei, mai multe obiecte – un fâș de culoare neagră de damă, o pereche de cizme din cauciuc uzate de culoare neagră, un taior de damă din stofă pepit de culoare neagră, un bilet de trimitere către Policlinică pe numele F. M., un pull-over de damă de culoare portocalie prevăzut cu anchior, cu mâneci scurte, uzat și un pull-over la baza gâtului cu dungi orizontale de culoare alb-galben și albastru uzat (filele 122 și 124 volum I dosar de urmărire penală).

Conform Raportului de expertiză bio-criminalistică nr. 8166/16.12.1997 întocmit de Laboratorul exterior Iași din cadrul Institutului de Medicină Legală „M. Minovici” (fila 120 volum I dosar de urmărire penală): pe fusta maron și pe pull-over nu s-au evidențiat urme de sânge, iar pe vesta bărbătească și pe geacă s-au evidențiat urme de sânge uman – însă materialul de probă fiind insuficient, nu s-a reușit a se determina grupa sanguină (obiecte descrise la fila 116 volum I dosar de urmărire penală).

Nu în ultimul rând, se pune întrebarea dacă F. M. a aruncat vreo haină și care sunt hainele aruncate, în condițiile în care geaca avută în data de 28 noiembrie 1997, este ulterior descoperită la domiciliul acesteia.

De asemenea, fusta de culoare maro, expertizată din punct de vedere bio-criminalistic în luna decembrie 1997 și pe care nu au fost identificate urme de sânge, este, din punctul de vedere al instanței, aceeași fustă purtată de inculpata F. M. în data de 28 noiembrie 1997, atunci când a fost observată în autogara din Bârlad și, foarte probabil, fusta pe care o avea și la momentul la care a părăsit domiciliul lui C. C., mai ales că inculpata nu avea în autogara din municipiul Bârlad și alte bagaje asupra sa, implicit o altă sacoșă cu haine.

Astfel, martorul Panfilie I. arată în declarația din 9 decembrie 1997 (fila 106 volum II dosar de urmărire penală) că inculpata era îmbrăcată cu o fustă în carouri, în timp ce martora F. I. precizează că F. M. avea o fustă în carouri maro cu bej (fila 63 volum II dosar de urmărire penală). Martora B. D. arată că inculpata avea o fustă plisată gălbuie (fila 59 volum II dosar de urmărire penală), în timp ce martorul M. G. arată că inculpata avea o fustă plisată (fila 87 volum II dosar de urmărire penală). Se poate contura astfel o fustă plisată, în carouri, maro cu bej.

Pe fusta în discuție, nu au fost observate urme de sânge nici de membrii familiei Râșcanu, martorul Râșcanu G. vorbind despre existența unor urme de sânge pe haina inculpatei, aflată pe scaun (fila 30 volum II dosar de urmărire penală).

De asemenea, având în vedere modalitatea în care s-a indicat în actul de sesizare a instanței că s-ar fi produs fapta, și dispersia petelor de sânge în încăperea în care a fost descoperită victima, astfel cum reiese din procesele-verbale de cercetare la fața locului întocmite în datele de 4 decembrie 1997 și 11 decembrie 2007 (filele 13-48 volum I dosar de urmărire penală), împreună cu schițele și fotografiile judiciare, este extrem de improbabil ca, în ipoteza în care inculpata ar fi autoarea faptei, pete de sânge să nu se regăsească și pe fusta acesteia.

Este adevărat că martora B. (fostă F.) E. a precizat în fața instanței de judecată că a observat urme de sânge uscat și pe fusta inculpatei, însă instanța urmează a înlătura această declarație, având în vedere declarația aceleiași martore din 1997, conform căreia a observat sânge uscat doar pe haină, în partea din față, dar și concluziile Raportului de expertiză bio-criminalistică nr. 8166/16.12.1997 întocmit de Laboratorul exterior Iași din cadrul Institutului de Medicină Legală „M. Minovici” (fila 120 volum I dosar de urmărire penală), potrivit cărora pe fusta de culoare maro nu au fost identificate urme de sânge.

• un alt argument a fost declarația inculpatei în fața Comisiei de psihiatrie, în care a arătat că, atunci când a ajuns în gara Bârlad, i-a spus soțului său de „moșneag" și a afirmat „era mort moșneagul", în condițiile în care numai autorul putea să știe, în aceeași zi cu comiterea faptei, că victima este decedată, ținând cont că ea a fost descoperită trei zile mai târziu.

S-a reținut de către procuror faptul că inculpata, chiar dacă nu s-a întâlnit în Gara Bârlad cu soțul ei, pentru că acesta era acasă, important este faptul că, în subconștientul său, știa că bătrânul este decedat și a justificat plecarea către . că voia să cheme o prietenă să o ajute la înmormântare. Victima a fost descoperită la trei zile după faptă, astfel încât în data de 28 noiembrie 1997, la câteva ore după ce inculpata a părăsit locuința victimei, numai autorul faptei putea să știe de decesul acesteia.

Tribunalul arată că nu poate fi luată în considerare, în analiza ansamblului materialul probator, această declarație dată în 11.02.2009, în fața Comisiei din cadrul Serviciului Medico-Legal Județean V., care a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/PA din 11 februarie 2009.

Se impune a fi avută în vedere, în primul rând, astfel cum s-a arătat deja, starea de sănătate psihică a inculpatei F. M. care a cunoscut o agravare continuă și care poate explica multiplele contradicții existente între declarațiile acesteia, dar și o combinare a unor evenimente reale cu evenimente care nu au avut loc.

În al doilea rând, nu poate fi reținută modalitatea în care procurorul a procedat la interpretarea poziției inculpatei, în mod trunchiat, considerând că nu este relevant faptul că inculpata a declarat că s-ar fi întâlnit cu soțul ei (aspect neconform realității, rezultat al stării de sănătate psihică a acesteia, astfel cum se desprinde din întregul material probator administrat în cauză), dar ca fiind relevantă afirmația „era mort moșneagul”, afirmația care nu se regăsește în niciuna dintre declarațiile anterioare ale inculpatei (9 februarie 2009- filele 75-78 volum I dosar de urmărire penală; 17 martie 2008 - filele 90-92 volum I dosar de urmărire penală; 19 decembrie 2007 - filele 94-95 volum I dosar de urmărire penală; 11 decembrie 2007 - fila 93 volum I dosar de urmărire penală; 5 decembrie 1997 – filele 115-116 volum I dosar de urmărire penală și 4 decembrie 1997 – fila 117 volum I dosar de urmărire penală).

În al treilea rând, nu se poate ignora faptul că examinarea psihiatrică a avut loc la două zile de la audierea inculpatei de către procuror în data de 9 februarie 2009. Ca urmare a acestei audieri, în subconștientul inculpatei s-ar fi putut crea conexiunea că la momentul în care ea se afla în autogara din municipiul Bârlad, inculpatul ar fi decedat deja.

• inculpata a știut cu ce obiect a fost omorâtă victima, înainte de a fi anunțate organele de poliție și respectiv înainte de a fi efectuată necropsia, în condițiile în care persoanele aflate în locuința victimei discutau despre posibila omorâre a acesteia cu o șurubelniță.

Considerentele expuse de către instanță, în cadrul analizei argumentului anterior, sunt de natură a crea un dubiu și asupra acestui argument reținut în actul de sesizare a instanței.

Inculpata F. M. afirmă, în cadrul declarației dată în fața procurorului în data de 9 februarie 2009, că s-a gândit că victima ar fi fost omorâtă cu securea, pe care aceasta o ținea lângă sobă.

Însă în cadrul aceleiași declarații, inculpata mai face o afirmație, neanalizată de către procuror, respectiv faptul că toate persoanele prezente ar fi căutat securea respectivă, aspect infirmat de către martorii C. M. și C. E.. Astfel, C. M. afirmă că E. C. i-a relatat că F. M. a întrebat-o dacă a găsit o șurubelniță cu mâner roșu, când a măturat prin casă, și că au căutat cu toții șurubelnița roșie, dar fără a o găsi.

De asemenea, C. E., audiată în data de 5 decembrie 1997 (fila 92 volum II dosar de urmărire penală), arată că, fiind împreună cu F. M., a întrebat-o pe aceasta care este opinia ei în legătură cu decesul lui C. C..

Tot, martora C. E. este cea care a întrebat care ar fi fost obiectul cu care a fost lovită victima – cuțit, muchie de secure, muchie de topor. Așadar, martora C. E., în prezența inculpatei, în anul 1997, avansează ca și posibil obiect folosit în acțiunea de suprimare a vieții victimei o secure.

În aceste condiții, nu poate fi reținut ca și argument faptul că inculpata este cea care avansează prima ideea folosirii securii în anul 2009, în condițiile în care astfel de discuții existaseră și anterior.

De asemenea, tot martora C. E. arată că au căutat o șurubelniță cu mâner roșu, însă aceasta în urma discuției sale cu F. M., care i-a spus că în casă mai era o șurubelniță cu mânerul roșu.

În ceea ce privește securea, Tribunalul arată faptul că deși în Raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/97 întocmit în data de 25 februarie 1997 de către Laboratorul Medico-Legal Județean V. (filele 49-53 dosar de urmărire penală), se reține că „traumatismul cranio-facial cu multiple leziuni de violență s-a putu produce prin loviri active repetate cu mijloace și obiecte contondente despicătoare și despicătoare-tăioase, în contextul unei heteroagresiuni comise cu malignitate și ferocitate extremă”, la momentul cercetării inițiale a acestui deces de către organele de urmărire penală, securea în discuție nu a fost căutată.

De altfel, nici prin actul de sesizare a instanței nu se arată ce ar fi făcut inculpata F. M. cu obiectul în discuție, după momentul săvârșirii faptei reținută în sarcina acesteia.

• inculpata a fost supusă testului poligraf și, prin raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat nr._ din 16.01.2009 întocmit de I.P.J. Bacău - Serviciul Criminalistic (filele 136-141 volum I dosar de urmărire penală) s-a concluzionat că la întrebările relevante ale cauzei au fost evidențiate modificări ale stresului emoțional, semnificativ caracteristice indiciilor comportamentului simulat.

Întrebările care au provocat în traseele psihofiziologice ale diagramei poligraf modificări semnificativ caracteristice comportamentului simulat au fost: nr. 3 - „Știi sigur cine l-a omorât pe C. C.”, cu răspunsul „nu”; nr. 5 - „Dumneata l-ai omorât pe C. C.”, cu răspunsul „nu; nr. 8 - „În data de 28 noiembrie 1997, l-ai lovit cu securea pe C. C.”, cu răspunsul „nu”; nr. 10 - „În data de 28 noiembrie 1997, când ai plecat de la C. C., acesta era viu”, cu răspunsul „nu”.

Pe de altă parte, Tribunalul constată că nu au fost identificate modificări semnificativ caracteristice comportamentului simulat la întrebările nr. 6 - „Ai mințit vreodată grav autoritățile”, cu răspunsul nu și nr. 11 - „Ai spus adevărul la toate aceste întrebări”, cu răspunsul da.

Tribunalul arată și că rezultatul testării cu aparatul poligraf nu are valoare probatorie în sistemul de drept din România.

Tribunalul arată că raportat la situația de fapt reținută în rechizitoriu ca modalitate de săvârșire a infracțiunii mai apar o . întrebări, legitime din punctul de vedere al instanței:

- de ce inculpata F. M. era îmbrăcată cu o geacă, în interiorul casei, la momentul presupusei fapte, în condițiile în care nu terminase de gătit varza călită, iar presupusul conflict s-ar fi ivit spontan;

- cum s-ar putea explica situarea la poluri opuse a comportamentului inculpatei în modalitatea de săvârșire a faptei reținută în actul de sesizare a instanței – pe de o parte, ar săvârși o heteroagresiune cu malignitate și ferocitate extremă (astfel cum reiese din concluziile raportului de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/1997 din 25 februarie 1997, dar și din declarațiile martorilor, care au indicat că victima prezenta o gaură la nivelul craniului, prin care exista posibilitatea de a vedea creierul victimei) și, pe de altă parte, presupusul gest creștinesc al împreunării mâinilor pe pieptul victimei;

- de ce inculpata, pe de o parte, ar prezenta trăsăturile caracteristice ale comportamentului unei persoane calculate, „cu sânge rece” (închide păsările, închide poarta, ascunde securea, lasă cadavrul victimei într-o poziție creștinească), iar pe de altă parte nu ia alte măsuri minime de natură a șterge urmele posibilei sale infracțiuni (nu se spală de sânge pe față, nu își schimbă hainele, se duce într-un loc public, astfel cum este autogara din municipiul Bârlad);

- cum de au fost identificate urme de sânge pe o vestă bărbătească și cui îi aparținea vesta bărbătească respectivă;

- poziția manifestată de către martorul C. I., fiul victimei, după momentul descoperirii cadavrului tatălui său de către martorii C. C. și Fîrțînescu L..

Astfel, martorul C. I. deși își vede tatăl plin de sânge și deși este sfătuit de numeroase persoane, în diferite momente ale zilei de 2 decembrie 1997, (C. C., S. G., C. M., P. C.) să anunțe organele de poliție, decide să își înmormânteze tatăl, fără a oferi vreo explicație asupra motivului pentru care a decis să nu anunțe organele abilitate ale statului.

De asemenea, afirmă către soția sa – C. M. - că secretarul primăriei i-ar fi spus să nu anunțe organele de poliție, aspect contrazis de martorul S. G., dar și de însuși C. I., în declarația din 4 decembrie 1997.

Totodată, C. I. omite să spună adevărul cadrelor medicale (că tatăl său prezenta leziuni și urmele de sânge existente pe corpul victimei și în casă), în vederea obținerii certificatul constatator al decesului, pentru a exista posibilitatea desfășurării înmormântării și arde paiele din saltea.

În ceea ce privește argumentul că în situația în care inculpatul ar fi fost autor al faptei, nu ar mai fi avut rost să meargă mai întâi la primărie și să îi ceară secretarului să completeze o cerere, întrucât ar fi știut că nu are cine să o semneze, Tribunalul arată, fără a considera că martorul este autorul infracțiunii de omor asupra victimei, că o persoană într-o situație precum cea descrisă ar fi avut posibilitatea de a trece pe la secretarul primăriei tocmai în ideea de a păstra aparența de normalitate.

Tribunalul constată și existența unor contradicții între diferitele declarații ale acestui martor: în declarația din anul 1997, afirmă că la momentul scăldatului nu s-au descoperit urme de violență, în timp ce în declarația din anul 2007, afirmă că, la momentul scăldatului a văzut că are găuri în cap și s-a gândit că a fost omorât; neagă că ar fi spus cadrelor medicale că și-a găsit tatăl decedat în data de 1 decembrie 1997, aspect contrazis de declarația asistentului medical V. V. din data de 4 decembrie 1997.

Tribunalul arată și că in punctul de vedere al instanței, concluzia care se desprinde din Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05.04.2012, efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași, aprobat prin avizul nr. 769/24.04.2012 al Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași și confirmat prin avizul nr. E_ din 31.10.2012 al Comisiei Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală „M. Minovici este aceea că nici în anul 2009, și nici în anul 2012, nu a existat posibilitatea de a se face aprecieri certe cu privire la discernământul inculpatei la data de 28 noiembrie 1997, în absența unui examen psihic la data în discuție.

S-a mai reținut că din documentația medicală examinată (ca urmare a internării lui F. M. în Secția de psihiatrie a Spitalului Județean V. în perioada 5-15 decembrie 1997) nu rezultă elemente medico-legale obiective pe baza cărora să se poată aprecia că inculpata ar fi avut capacitatea de a discerne asupra faptelor și acțiunilor sale, precum și asupra consecințelor ce decurg din aceasta.

Având în vedere că la pronunțarea unei soluții de condamnare, instanța trebuie să își întemeieze convingerea vinovăției inculpatului sau inculpatei pe bază de probe sigure, certe, și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatei, Tribunalul va da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială profită inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești nu își pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să îl achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza unor probe complete, decisive, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd, ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție, și deci inculpata trebuie achitată.

Pentru ca regula in dubio pro reo să fie aplicabilă, se cere să existe cu adevărat o îndoială. Î. există atunci când, din coroborarea tuturor probelor, apare posibilă atât existența vinovăției, cât și a nevinovăției, fără ca vreuna dintre acestea să se desemneze cu certitudine.

În cauza de față, probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatei, astfel că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Așa fiind, Tribunalul reține că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție care operează în favoarea inculpatei F. M., așa încât numai pe baza unor probe care ar putea conduce și la concluzia că ea ar fi autoarea, dar și la concluzia că nu ea este autoarea, nu se poate dispune tragerea la răspundere penală a acesteia.

Nu s-a făcut dovada, prin probe certe, complete și decisive că F. M. este autoarea infracțiunii de omor comisă asupra victimei C. C., existând mari dubii care îi profită inculpatei.

Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, va achita pe inculpata F. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 Cod penal.

Va constata că inculpata F. M. a fost reținută preventiv pentru o durată de 24 ore, cu începere din 9.02.2009, orele 11.30.

În baza art. 91 indice 3 alin. 7 Cod de procedură penală, va dispune arhivarea, în condițiile prezentului articol, la rămânerea definitivă a hotărârii, a 1 (unui) CD, cu numărul S 35 T, sigilat cu sigiliul MI 3656.

În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv sumele de: 693 lei reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cursul urmăririi penale, 660 lei reprezentând contravaloarea avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” și 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în faza de urmărire penală – av. M. Aftimescu (delegație nr. 260/09.02.2009 emisă de Baroul V.), această sumă de 200 lei urmând a fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.”

***

În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Tribunalului V. fost apelată de către P. de pe lângă Tribunalul V., care a criticat-o sub aspectul temeiniciei, invocând, în esență următoarele:

 instanța a arătat că există dubiu asupra datei decesului victimei C. C. întrucât, în raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/1997, întocmit de Laboratorul Medico-Legal Județean V., nu se concluzionează asupra datei decesului.

Este adevărat că expertiza medico-legală nu concluzionează asupra acestui aspect, însă data decesului s-a stabilit pe cale de anchetă, victima fiind văzută ultima dată în viață în dimineața zilei de 28 noiembrie 1997. A fost găsită în data de 2 decembrie 1997, iar în data de 4 decembrie a fost efectuată autopsia.

Medicul legist a consemnat în cuprinsul raportului de autopsie că victima era în putrefacție foarte avansată, și asta la examinarea externă a cadavrului. La examinarea internă s-a constatat că organele sunt în stare de putrefacție și au culoare gri-verzuie.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 52/E/2013 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V. se reține că evidențierea proceselor de putrefacție din punct de vedere macroscopic începe, de regulă începe în a doua, a treia zi de la deces, dar variază în funcție de starea individului antemortem și factorii de mediu, care pot încetini sau mări viteza desfășurării putrefacției. Temperatura oprimă de activitate a enzimelor microbiene, care favorizează înmulțirea microbilor este de 20 - 25 de grade, o temperatură de 0 - 20 de grade C inhibând putrefacția. Se mai reține că, având în vedere modificările cadaverice consemnate în raportul de necropsie, se poate avea în vedere un interval de timp de la deces până la necropsie de 4 - 8 zile, pentru temperaturi între 16 - 20 de grade C sau interval chiar mai mare pentru temperaturi mai joase. Data decesului poate fi 28 noiembrie 1997 însă se arată că nu sunt suficiente date pentru stabilirea cu certitudine a momentului morții.

Având în vedere aceste concluzii, data decesului s-a stabilit pe cale de anchetă. Astfel, victima este văzută ultima dată în viață în dimineața zilei de 28.11.1997 și, după acest moment, nu mai există nicio dovadă că victima s-ar fi aflat în viață.

Inculpata F. M. a plecat de la victimă de acasă în jurul orelor 13⁰⁰, lăsând pe sobă varza fiartă, neterminată de gătit, a închis păsările și poarta și toate cele trei aspecte relevate au fost constatate identic în ziua când a fost descoperită victima în data de 2.12.1997. Mai mult decât atât, victima era îmbrăcată cu aceleași haine pe care le purta în dimineața zilei de 28.11.1997. După plecarea inculpatei, locul faptei „a înghețat", rămânând neschimbat până la descoperirea victimei. Victima, în ciuda vârstei, era un bărbat în putere, care tăia lemne și efectua activități prin curte, astfel încât, dacă ar fi fost în viață ulterior zilei de 28.11.1997, ar fi fost văzută de vecini.

Astfel, faptul că în raportul de necropsie nu se precizează cu certitudine data faptei nu înseamnă că aceasta nu poate fi stabilită pe cale de anchetă, lucru ce s-a și făcut.

 un alt argument al instanței s-a referit la urmele de lovituri de pe

suprafața corpului inculpatei, în sensul că martorii ar fi putut constatat doar

existența leziunilor de pe acele suprafețe ale corpului care sunt vizibile și care

nu sunt acoperite cu obiecte de îmbrăcăminte, sugerând că acesta ar fi

motivul pentru care martorii nu ar fi văzut-o pe inculpată cu leziuni în

dimineața zilei de 28.11.1997. De asemenea, instanța mai arată că inculpata

a fost bătută de soțul ei cu o săptămână înainte de comiterea faptei, în data

de 21.11.1997.

Însă, acest incident nu are legătură cu fapta, câtă vreme expertiza medico-legală nr. 552/OF din 11.12.1997 întocmită de Laboratorul Medico-Legal Județean V. arată că leziunile inculpatei F. M. pot data din ziua de 27 sau 28 noiembrie 1997. În descrierea leziunilor se poate observa că inculpata a prezentat pe cap, în regiunea orbitară stânga, o echimoză de culoare violacee verzui ce cuprinde întreaga pleoapă superioară și inferioară extinzându-se geniano malar. Pe hemifaciesul stâng a prezentat o echimoză de culoare violacee verzui cu un diametru de aproximativ 6 cm. Astfel, inculpata a prezentat leziuni la nivelul feței, față care este vizibilă oricărei persoane, inclusiv martorilor care au declarat că în dimineața de 28 noiembrie 1997 inculpata nu a prezentat leziuni.

Așadar, în dimineața acelei zile inculpata nu prezenta leziuni, iar la orele 14⁰⁰, când a fost văzută de cinci martori în autogara Bârlad, avea urme de leziuni pe față și sânge pe haine. Cum ea a precizat că nu a bătut-o nimeni de la locuința victimei până la autogara Bârlad și nici în autogara nu a fost lovită de cineva, singura variantă este ca ea să fi fost lovită atunci când se afla în locuința victimei.

 în ceea ce privește hainele inculpatei, instanța a reținut că există

dubiu că ea le-ar fi aruncat, așa cum a declarat, întrucât la percheziția

efectuată la domiciliul ei s-a găsit o fustă de culoare maro, un pulover, care

nu prezenta urme de sânge și o vestă bărbătească, precum și o geacă, pe

care s-au evidențiat urme de sânge uman dar materialul de probă a fost

insuficient pentru stabilirea grupei sanguine. Mai reține instanța că martorii

care au văzut-o pe inculpată în autogara Bârlad nu au observat să aibă o sacoșă asupra ei, în care să fi avut hainele.

Cu privire la acest aspect, trebuie arătat, mai întâi, că inculpata se ducea des la victimă acasă și stătea mai multe zile, astfel încât avea tot timpul la ea haine de schimb. Atât inculpata cât și membrii familiei R., la care a fost ea în noaptea de 28 noiembrie 1997, au declarat că inculpata avea o sacoșă cu haine. Inculpata a mai arătat că a aruncat hainele murdare cu sânge în drum spre casă, după ce a plecat de la familia R. și că e prima dată când aruncă haine murdare, de obicei spălându-le.

De asemenea, F. C., soțul inculpatei, a declarat că aceasta, când a revenit acasă, purta o altă geacă, care nu este a ei, astfel încât, faptul că la locuința inculpatei s-a găsit o vestă bărbătească și o geacă pe care s-a evidențiat sânge uman nu are relevanță pentru cauză, câtă vreme nu locuința inculpatei este locul comiterii faptei și atâta timp cât acele haine nu au fost purtate atunci când a fost omorâtă victima.

Sângele de pe cele două obiecte de îmbrăcăminte poate comporta mai multe explicații, de la simpla rănire accidentală în gospodărie, până la faptul că F. C. își bătea soția deseori, datorită faptului că vindea bunuri din casă pentru a-și cumpăra băutură, astfel încât sângele poate fi al ei, produs în cu totul alte împrejurări. Sângele de pe aceste haine nu este un argument pentru a înlătura declarația inculpatei, care a arătat că a aruncat hainele în drum spre casă, declarația lui F. C., care a arătat că inculpata s-a întors acasă cu alte haine decât geaca ei, precum și declarațiile membrilor familiei R., care au declarat că inculpata avea o sacoșă cu haine de schimb la ea.

 un alt argument invocat de instanță este că inculpata ar fi putut închide păsările și poarta pentru ca victima să se odihnească, preîntâmpinând posibilele vizite ale unor terțe persoane. Acest argument ar fi valid în situația în care inculpata ar fi închis doar poarta, însă ea a închis și găinile, păsări care nu împiedică odihna victimei și nici nu are legătură cu vizitele unor terțe persoane. Mult mai plauzibilă este varianta că inculpata a închis găinile și poarta pentru a întârzia găsirea victimei, ținând cont de faptul că păsările obișnuiau să meargă în curtea vecinei Fîrtinescu L..

De asemenea, instanța a reținut că mobilul faptei ar putea fi și furtul, iar nu neapărat un mobil personal, întrucât martora C. M., nora victimei, a declarat că din casă lipseau mai multe bunuri: o pătură, trei perne, cearșafuri și un portmoneu cu bani. Și fiul victimei, C. I., a arătat că, după ce victima a fost spălată și schimbată de haine, a constatat că lipsește portofelul pe care îl ținea de obicei în buzunar.

Cu privire la acest aspect, trebuie arătate următoarele lucruri: în primul rând, imediat după descoperirea victimei, în locuință au intrat trei persoane: C. C. - fratele victimei - care l-a și descoperit de altfel, C. I. - fiul victimei și vecina Fîrtinescu L.. C. C. a declarat că, împreună cu C. I., au verificat camerele locuinței și au observat că lucrurile nu erau răvășite, fiind în ordine. C. I. a susținut același lucru, precum și faptul că de la locuința victimei nu lipseau bunuri. Fîrtinescu L. a declarat că a verificat, împreună cu C. I., prin locuința victimei și a constatat că bunurile nu sunt răvășite și nu lipsește nimic.

În al doilea rând, C. M., locuind în altă localitate, nu își vizita socrul foarte des și a constatat lipsa din dulap a bunurilor arătate anterior, bunuri care ar fi putut foarte bine să fi fost înstrăinate de victimă cât timp era în viață. De asemenea, C. I. a constatat lipsa portofelului abia după ce victima a fost spălată de patru persoane și îmbrăcată cu alte haine, astfel încât nu există garanția că acel portofel a fost sustras în momentul comiterii faptei, el putând fi sustras și de către persoanele care au spălat victima sau de cele prezente în locuință pentru a face pregătirile de înmormântare.

Tot cu privire la mobilul faptei, instanța a arătat că are rezerve cu privire la declarația martorei Fîrtinescu L., care a declarat în 2008 că victima avea mâinile încrucișate pe piept, în contextul în care în 1997, când a fost audiată, nu a declarat același lucru. Faptul că nu a declarat acest aspect în anul 1997 se poate datora modalității în care i-au fost puse întrebările, în sensul că e posibil să nu fi arătat această poziție a cadavrului pentru că nu a fost întrebată expres. Fiind întrebată de procuror asupra poziției cadavrului în anul 2008, martora a arătat că victima avea mâinile încrucișate pe piept, ea putând indica oricare altă poziție a brațelor. Declarația unui martor poate fi mai mult sau mai puțin detaliată, în funcție de câte întrebări detaliate pune anchetatorul, astfel încât dacă într-o declarație dă un detaliu, iar în alta nu, nu înseamnă că declarația mai detaliată trebuie înlăturată pentru că nu s-au precizat anumite detalii din prima.

 celelalte întrebări ale instanței cu privire la atitudinea inculpatei în timpul comiterii faptei și după comiterii faptei, în sensul că de ce era îmbrăcată cu o geacă în interiorul casei în momentul în care a comis fapta, de ce a împreunat mâinile pe pieptul victimei, gest creștinesc, dar o omorât victima cu ferocitate extremă, de ce inculpata a acționat calculat închizând poarta și ascunzând securea, însă nu s-a schimbat de hainele pline cu sânge și de ce fiul victimei, C. I., a avut comportamentul pe care l-a avut după găsirea tatălui său, toate aceste întrebări sunt irelevante pentru cauză.

Faptul că F. M. era îmbrăcată cu o geacă în interiorul casei poate fi explicat prin temperatura scăzută de afară ținând cont că era în data de 28.11.1997 și că inculpata a ieșit prin curte să facă unele treburi sau că a izbucnit conflictul dintre ei în momentul în care inculpata era pe punctul de plecare.

Gestul creștinesc de a împreuna mâinile pe piept victimei arată remușcare, iar gesturi de remușcare se găsesc în multe din cazurile de omor, când există relație apropiată între autor și victimă.

În vederea justei soluționării a prezentului apel, a garantării dreptului la apărare a inculpatei, având în vedere și dispozițiile art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, dar și jurisprudența relevantă a CEDO, Curtea a procedat la administrarea nemijlocită a probei testimoniale, fiind audiați ori reaudiați martorii: C. I. – 73 ani, V. M. – 65 ani, C. N. – 52 ani, G. (fostă P.) E. – 64 ani, C. E. – 69 ani, S. C. – 67 ani, O. M. – 68 ani și I. M. – L. – 49 ani.

În privința martorilor O. T., H. A., R. E. și M. (fostă S.) s-a constatat imposibilitatea audierii acestora, primii trei martori fiind decedați, iar ultimul fiind plecat în străinătate la muncă.

Având în vedere că instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatei o soluție de condamnare, la termenul din data de 24.04.2013, inculpata F. M. a fost interpelată cu privire la faptul dacă dorește să dea o declarație în fața instanței de apel, aceasta declarând că nu.

Totodată, s-au efectuat demersuri pentru identificarea și înaintarea la dosarul cauzei a hainelor ridicate de la inculpata F. M., care au fost supuse expertizei biocriminalistice, P. de pe lângă Tribunalul V. comunicând prin adresa din data de 19.06.2013, că, în urma demersurilor efectuate la IPJ V. și la IML Iași, aceste haine nu au fost găsite, neregăsindu-se nici în camera de corpuri delicte a parchetului.

Analizând hotărârea apelată, actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prev. de art. 371 alin. 2 C. proc. pen., Curtea constată că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin actul de inculpare inculpata F. M. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „omor”, prev. și ped. de art. 174 din Codul penal, reținându-se, în esență, în sarcina acesteia că, în data de 28.11.1997, în intervalul orar 10-13, i-ar fi aplicat victimei C. C. mai multe lovituri cu o toporișcă, în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.

Pentru a susține vinovăția inculpatei în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de omor, parchetul a invocat atât prin rechizitoriu, cât și prin motivele de apel, că în cauză sun probe certe în acest sens, și anume:

1) Pe data de 28 noiembrie 1997, dimineața, inculpata F. M. este văzută la locuința victimei de către martorii C. I. și Fîrtinescu L., care au declarat că inculpata nu prezenta urme de lovituri; ulterior, când a ajuns în autogara Bârlad, inculpata avea hainele murdare de sânge și prezenta urme de lovituri la față. Inculpata a declarat, cu certitudine, că nu a lovit-o nimeni pe drumul de la Bogdănești către Bârlad și nu a lovit-o nimeni în autogara Bârlad, astfel încât singura posibilitate de explicare a leziunilor este că inculpata a avut un conflict cu victima în locuința acesteia.

2) După plecarea lui C. I. și până la părăsirea locuinței victimei de către inculpată nu a mai venit nimeni la locuința acesteia, aspect susținut chiar de către inculpată.

3) În jurul orelor 13⁰⁰, în ziua de 28 noiembrie 1997, inculpata părăsește locuința victimei fără a termina de gătit mâncarea (aspect care relevă faptul că ceva a intervenit și a făcut-o să plece în grabă), a închis păsările, fără nicio justificare, deși era miezul zilei (dacă în acest moment victima ar mai fi fost în viață, ar fi putut închide păsările seara, după ce acestea intrau în coteț) și a închis poarta.

În data de 2 decembrie 1997, C. C. a găsit poarta închisă, găinile închise și victima îmbrăcată cu hainele de afară, exact cum le lăsase inculpata. Faptul că victima era îmbrăcată cu hainele de afară, aceleași haine cu care era îmbrăcată atunci când a fost găsită decedată, arată că victima a murit în cursul zilei. Argument în acest sens este și faptul că ușa de la . deschisă în data de 2 decembrie 1997, atunci când a fost descoperită victima și, așa cum a declarat fratele acesteia, încuia de fiecare dată ușa înainte de culcare, astfel încât, ținând cont și de hainele cu care era îmbrăcată, rezultă că victima a fost omorâtă în ziua de 28 noiembrie 1997, înainte de a merge la culcare.

4) Faptul că victima și locuința acesteia au fost găsite exact în starea în care au fost lăsate de inculpată dovedește că, după plecarea ei și până la descoperirea victimei nu a mai venit nicio altă persoană în locuința acesteia. Nu există nicio dovadă a victimei în viață după momentul plecării inculpatei de la domiciliu și până în data de 2.12.1997.

5) Inculpata F. M. avea și mobil pentru comiterea faptei, întrucât în acea dimineață s-a certat cu victima pe motiv că aceasta vroia să-i lase casa și via fiului său, iar inculpata dorea și ea o parte din vie.

Verificând actele și lucrările dosarului Curtea constată că, în vederea aflării adevărului, instanța de fond a administrat toate probele utile și concludente necesare.

Mai mult, prima instanță în cuprinsul expunerii a analizat în detaliu și temeinic probele invocate de către acuzare că dovedesc vinovăția inculpatei, a redat în mod judicios și real conținutul acestora, astfel cum au fost administrate pe parcursul tuturor fazelor și ciclurilor procesuale, analiză pe care Curtea o constată a fi exhaustivă, neimpunându-se a mai fi redate, în detaliu, conținutul acestor mijloace de probă, și în prezenta decizie, având în vedere că acest conținut a fost cuprins cu exactitate în considerentele hotărârii atacate.

Reanalizând întregul materialului probator administrat pe tot parcursul procesului penal, Curtea constată că probele ce au fost invocate prin rechizitoriu, dar și prin motivele de apel, că ar dovedi fără echivoc nevinovăția, nu au valoarea ori forța probantă pentru a stabili cu certitudine vinovăția inculpatei F. M..

Mai întâi, trebuie precizat că, în cauză, nu este nici o probă directă care să dovedească în mod nemijlocit vinovăția inculpatei, cum ar fi prinderea inculpatei în flagrant, conținutul recunoașterii inculpatei ori conținutul declarației unui martor ocular.

Astfel, toate probele invocate de acuzare în susținerea vinovăției inculpatului sunt probe indirecte, însă acestea pot sta la baza unei condamnări doar în cazul în care prin coroborarea lor pot conduce la o singură ipoteză valabilă și care exclude posibilitatea nevinovăției inculpatei.

Curtea are în vedere și faptul că în materia aprecierii probelor principiul general aplicat de instanța europeană este acela al criteriului probei „dincolo de orice dubii rezonabile”, ceea ce înseamnă că dovada că inculpata este autoarea omorului poate să rezulte și dintr-un ansamblu de indicii ori prezumții suficient de precise, necontestate și concordante.

Analizând indiciile ce rezultă din mijloacele probatorii administrate în prezenta cauză, Curtea constată, în principal, că acestea nu sunt suficient de precise și nu sunt concordante, în sensul că nu converg spre convingerea că inculpata este autoarea infracțiunii de omor.

Primul indiciu important în jurul căruia procurorul și-a construit acuzarea este data săvârșirii omorului, respectiv data de 28 noiembrie 1997, în intervalul orar 11-13, însă, în mod just, instanța de fond a apreciat că materialul probator nu a dovedit suficient de precis că aceasta este data morții.

Este adevărat că, în ziua de 28.11.1997, victima C. C. era în viață, fiind în vizită la el, de doză zile inculpata F. M., cunoscută a fi fiica nelegitimă a victimei, iar pe la orele 09,00, a venit și fiul victimei, martorul C. I., pentru a discuta despre perfectarea actelor de înstrăinare a casei și a terenului, martor care a plecat pe la orele 10,00.

Având în vedere că inculpata F. M. a fost văzută, în aceeași zi, pe la orele 14,30-15.00 în autogara din mun. Bârlad, de către martorii B. D., B. E., F. E. P. E. și M. G., s-a apreciat că aceasta a părăsit locuința victimei din ., în jurul orelor 13,00, fapt confirmat și de inculpată.

Dar, faptul că victima se afla în viață în data de 28.11.1997, nu înseamnă că aceasta este în mod cert și data morții, în condițiile în care aceasta a fost descoperită decedată în data de 02.12.1997, în jurul orelor 09,00, respectiv în cea de a cincea zi.

În susținerea faptului că, data de 28.11.1997, nu poate fi stabilită cu certitudine ca fiind data decesului victimei C. C., sunt și următoarele date și împrejurări:

- prin raportul de expertiză medico-legală cu nr. 52/E din 26.02.2013, depus la doar de către P. de pe lângă Tribunalul Iași, s-a concluzionat că „în condițiile factorilor de mediu prezentați, fără date despre starea antemortem a individului, considerăm că intervalul de la momentul morții la momentul efectuării necropsiei poate fi considerat ca fiind de 4-8 zile. Data decesului victimei poate fi data de 28.11.1997, dar menționăm că nu avem elemente prin care să stabilim cu certitudine momentul morții”. Cum, autopsia victimei a fost efectuată la data de 04.12.1997 (a se vedea raportul de constatare medico-legală de autopsie cu nr. 192/C/97 de la fila 49-53 ds. urm. pen.), data morții poate fi în una din zilele 28, 29, 30.11.1997.

- pentru intervalul de timp 28.11-01.12.1997 nu poate fi exclusă posibilitatea ca o altă persoană să fi venit la locuința victimei, în condițiile în care victima avea o viață socială normală, firească, în sensul că primea în obișnuit cunoștințele în vizită, iar potrivit declarației fiului acestuia C. I. împrumuta cu bani diverse persoane (a se vedea declarația martorului de la fila 5 vol . II ds- urm. pen., potrivit căreia după deces au fost găsite consemnări cu privire la împrumuturile acordate).

Parchetul de pe lângă Tribunalul V., prin motivele de apel a susținut că data morții a fost stabilită pe cale de anchetă, fiind determinată prin coroborarea următoarelor împrejurări de fapt:

- inculpata în momentul în care a plecat de la victimă, în jurul orelor 13,00, a lăsat pe sobă varza fiartă, neterminată de gătit, a închis păsările și poarta, toate aceste trei stări de fapt fiind constatate identic în ziua în care a fost descoperită victima decedată, putându-se concluziona că locul faptei „ a înghețat”, rămânând neschimbat;

- victima în momentul în care a fost descoperită a era îmbrăcată cu aceleași haine pe care le purta în dimineața zilei de 28.11.1997;

- după data de 28.11.1997, victima nu a mai fost văzută de vecini, deși era un om în putere, căra, tăia lemne și efectua activități prin curte;

Analizând toate aceste împrejurări de fapt, Curtea constată că doar o parte sunt cert dovedite, iar prin coroborarea lor nu se ajunge la o singură concluzie valabilă.

Astfel, în privința mâncării (varză fiartă) ce a fost găsită de către martorii Fîrțînescu L. și C. C., în data 02.12.1997, în ceaun pe sobă, fiind acoperită cu un capac (a se vedea declarația martorei Fîrțînescu L. de la fila 70 vol. II ds. urm. pen.), inculpata F. M. a confirmat în declarațiile date în anul 2008 (fila 90 verso vol. I ds. urm. pen.) și în anul 2009 (fila 75 verso vol. I ds. urm. pen.) că, în data de 28.11.1997, a gătit varză călită, fapt confirmat și de martorul C. I. ( a se vedea declarațiile din data de 04.12.2007 - fila 6 verso -, și din data de 04.12.1997 - fila 13 vol. II ds. urm. pen.).

În privința faptului că inculpata la plecare a închis păsările, această împrejurare nu este dovedită cu certitudine, în condițiile în care martora Fîrțînescu L., vecina victimei, a declarat că, în data de 29.11.1997, respectiv a doua zi după plecarea inculpatei, a văzut păsările victimei (două găini și un cucoș) în curtea sa (a se vedea fila 70 vol. II ds. urm. pen.).

Și faptul că inculpata a închis poarta la plecare nu este dovedit cert întrucât, inculpata a declarat acest lucru doar la data de 17.03.2008 (fila 91 verso-vol. I ds. urm. pen.), după aproximativ 11 ani de la decesul victimei, aspect ce nu a fost relatat în declarațiile anterioare.

Referitor la hainele victimei, așa cum a reținut și instanța de fond, nu este relevant faptul că, în momentul în care a fost descoperită, era îmbrăcată cu aceleași haine pe care le purta în dimineața zilei de 28.11.1997, având în vedere că nu poate fi înlăturată ipoteza ca aceasta să se fi îmbrăcat în aceleași haine și în zilele următoare. De altfel, în condițiile în care nu se poate afirma că momentul decesul este dimineața zilei de 28.11.1997, fiind verosimilă uciderea victimei și în după amiaza aceleiași zi, faptul că victima purta aceleași haine nu poate constitui un indiciu relevant în dovedirea vinovăției inculpatei.

Nici împrejurarea că, după data de 28.11.1997, victima nu ar mai fi fost văzută de vecini, nu prezintă relevanță, în condițiile în care, de fapt, vorbim de doar un vecin, respectiv familia Fîrțînescu în partea de sud a locuinței victimei, în rest locuința victimei învecinându-se pe două laturi cu terenuri virane iar pe o latură cu drumul sătesc (a se vedea schița de la fila 6 vol. I ds. urm. . pen.), iar, în ceea ce o privește pe vecina Fîrțînescu, aceasta a declarat că, în data de 29.11.1997, a observat că păsările victimei se aflau la ea în curte, iar duminică nu a dat importanță despre ce se întâmplă în curtea victimei întrucât a avut musafiri. Coroborat și cu faptul că era sfârșitul săptămânii, că în acele zile vremea era ploioasă și drumurile erau pline de noroi (a se vedea planșele foto de la fila 8 vol. I ds. urm. pen.), este verosimil a crede că victima nu a fost văzută de vecini întrucât nu a dorit să iasă din casă, astfel, cum și vecinii, în speță martora Fîrțînescu L. a stat în casă, având musafiri.

Față de cele arătate, Curtea constată că fiecare indiciu invocat de acuzare în susținerea că data morții ar rezulta din coroborarea acestora, nu este cert, nu este precis și de necontestat, și în consecință și rezultatul ce s-ar fi putut deduce din coroborarea acestora nu poate fi unul cert și univoc.

***

În ceea ce privește faptul că, pe data de 28 noiembrie 1997, dimineața, inculpata F. M. este văzută la locuința victimei de către martorii C. I. și Fîrtinescu L., care au declarat că aceasta nu prezenta urme de lovituri, iar, ulterior, când a ajuns în autogara Bârlad, inculpata avea hainele murdare de sânge și prezenta urme de lovituri la față, Curtea constată că deducția acuzării, că singura posibilitate de explicare a leziunilor este că inculpata a avut un conflict cu victima în locuința acesteia, deși este corectă, nu este de natură a dovedi, doar prin ea însăși, vinovăția inculpatei.

Astfel, inculpata a fost expertizată medico-legal la data de 04.12.1997, constatându-se că a fost victima unei agresiuni, că prezenta leziuni de violență de tipul echimozelor pe cap în regiunea orbitară stângă, pe hemifaciesul stâng, pe brațul și antebrațul drept precum și pe fața dorsală a mâinii drepte, în lomba stângă și lomba dreaptă, ce pot data din ziua de 27 sau 28.11.1997 (fila 121 vol. I ds. urm. pen.).

La data de 19.12.2007, a fost întocmit un alt raport de expertiză medico-legală prin care s-a concluzionat că leziunile traumatice de tipoul echimozelor prezentate de inculpată la data de 04.12.1997, sunt leziuni traumatice închise și ca urmare nu au putut produce sângerări.

Analizând declarațiile martorilor C. I. (de pe tot parcursul procesului penal) și Fîrtinescu L. (doar din faza de urmărire penală din anul 2008 – fila 68 vol. II, ulterior martora decedând), Curtea constată că, potrivit depozițiilor acestora, inculpata F. M. în dimineața zilei de 28.11.1997 nu prezenta urme de lovituri la nivelul feței.

Ulterior, după părăsirea locuinței victimei, inculpata a fost, pe la orele 14,30-15.00 în autogara din mun. Bârlad, unde s-a întâlnit cu martorii B. D., B. E., F. E. P. E. și M. G., care au declarat că prezenta urme de lovituri, iar hainele aveau pete de sânge, după curm urmează:

- martora B. D. a declarat în prima depoziție dată la data de 11.12.1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogară pe inculpată, ce se plimba pe peron, având vânăt obrazul stâng, sânge uscat pe față și pe haine, în special pe partea din față, pe spate era plin de noroi, și era îmbrăcată cu o fustă plisată gălbuie și cu o giacă scurtă gri închis, și în picioare cizme din cauciuc și era speriată - fila 59 vol. II ds. urm. pen.; martora și-a menținut declarația și în anul 2007 (fila 57 ds. urm.) și apoi și în fața instanței de fond (fila 163 ds. fond);

- martora F. E. a declarat în prima depoziție dată la data de 09.12.1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogară pe inculpată, având ochiul și obrazul stâng vânăt, iar pe obrazul drept avea o umflătură ca un măr vânăt obrazul stâng, pe mâneca dreaptă de pe haină avea sânge uscat prelins, era speriată, și era îmbrăcată cu o fustă în carouri maro cu bej și cu o giacă subțire închisă la culoare, nu avea bagaje - fila 63 vol. II ds. urm. pen.; martora și-a menținut declarația și în anul 2008 (fila 62 ds. urm.), însă în fața instanței de fond, deși și-a menținut în mare declarație, a precizat că a văzut-o pe inculpată după ce s-a aflat că victima decedase, confuzie firească având în vedere că aceasta a fost reaudiată în anul 2012, după 15 ani de la eveniment (fila 180 ds. fond);

- martora B. (fostă F.) E., fiica martorei B. D., a declarat în prima depoziție dată la data de 12.12.1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogară pe inculpată, având obrazul stâng umflat și vânăt, avea sânge uscat pe față, era speriată, și era îmbrăcată cu o fustă în pliuri, și cu o haină neagră scurtă - fila 61 vol. II ds. urm. pen.; martora și-a menținut declarația și în anul 2008 (fila 60 ds. urm.), adăugând că inculpata nu avea bagaje asupra sa; în fața instanței de fond și-a menținut declarațiile anterioare (fila 164 ds. fond);

- martorul M. G. a declarat în prima depoziție dată la data de 10.12.1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogară pe inculpată, care era sub influența băuturilor alcoolice, având obrazul stâng vânăt, avea sânge uscat pe haine și pe brațul drept al hainei, fiind îmbrăcată cu o fustă plisată și cu o giacă de culoare închisă - fila 87 vol. II ds. urm. pen.; martorul și-a menținut declarația și în anul 2008 (fila 86 ds. urm.);

În seara aceleiași zile de 28.11.1997, inculpata a fost în vizită la familia R., unde a fost găzduită până în data de 30.11.1997, martorii R. Olguța, R. G. și R. M. declarând că, în momentul în care au văzut-o pe inculpată, aceasta era vânătă la un ochi și în partea stângă a feței, iar în partea dreaptă era zgâriată, iar geaca prezenta urme de sânge, inculpata afirmând că a fost bătută de soțul său (a se vedea declarațiile de la filele 36- 42 vol. II ds. urm. pen. și 60-61 dosar fond). Trebuie precizat și faptul că martora Râșcanu Olguța a adăugat în declarațiile date în anul 2007 și 2012, că inculpata avea asupra sa o sacoșă cu haine (fila 37 ds. urm. pen și fila 60 ds. fiind).

Trebuie precizat că, urmare a percheziției domiciliare din data de 05.12.1997, au fost ridicate de la locuința inculpatei și a soțului acesteia F. C. două pulovere, iar în data de 04.12.1997 au fost ridicate un fîș de culoare neagră de damă, o pereche de cizme din cauciuc și un taior de damă, o fustă în carouri pe fond maro și o vestă bărbătescă.

Au fost supuse expertizării doar 4 piese de îmbrăcăminte, respectiv un pulover de culoare roșie, fusta în carouri pe fond maro, vesta bărbătească și geaca de damă, prin raportul de expertiză biocriminalistică, din data de 16.12.1997, concluzionându-se că pe fusta maron și pulover nu s-au evidențiat urme de sânge, iar pe vesta bărbătească și giacă s-au evidențiat urme de sânge, fiind insuficient material de probă pentru determinarea grupei sanguine.

Concluziile aceste expertize nu pot fi concludente în cauză, în condițiile în care organele de anchetă nu au lămurit, în primul rând, dacă acestea sunt hainele pe care le-a purtat inculpata în data de 28.11.1997, nu au fost efectuate fotografii ale acestora, și nu s-a efectuat vreo procedură de identificare și recunoaștere a acestor haine de către martorii B. D., B. E., F. E. P. E. și M. G. R. Olguța, R. G. și R. M..

Mai mult, în ceea ce privește vesta bărbătească, nu s-a stabilit cui aparține, iar în ceea ce privește geaca de damă, nu s-a stabilit dacă este geaca cu care a avenit acasă inculpata, soțul acesteia, F. C., declarând în data de 04.12.1997, fila 46 vol II ds. urm. pen., (în anul 2006 acesta a decedat), că inculpata a avenit cu o giacă, care nu era a ei.

Curtea a efectuat demersuri pentru identificarea acestor haine pentru a se dispune eventual o nouă expertiză medico-legală pentru stabilirea ADN-ului sângelui de pe aceste obiecte de îmbrăcăminte, însă, așa cum s-a menționat mai sus, organul de urmărire penală a comunicat instanței că, în urma demersurilor efectuate la IPJ V. și la IML Iași, aceste haine nu au fost găsite, neregăsindu-se nici în camera de corpuri delicte a parchetului.

Având în vedere că toți martorii cu care s-a întâlnit inculpata, în după amiaza zilei de 28.11.1997, au observat pe fața acesteia urme de lovituri, inculpata fiind vânătă în zona obrajilor și a ochiului stâng, echimoze constatate și de expertiza medico-legală din data de 04.12.1997, leziuni pe care inculpata nu le avea în dimineața zilei de 28.11.1997, Curtea constată că este verosimil a crede că aceasta a fost agresată în intervalul orar aproximativ 10,30-14,30.

Cum, varianta prezentată de inculpată, respectiv că ar fi fost lovită de soțul său, F. C., a fost infirmată de către acesta (a se vedea declarația de la fila 46 vol. II ds. urm pen.), iar, după plecarea de la domiciliul victimei, nu sunt date că inculpata ar fi fost agresată, singura ipoteză rămasă este cea că inculpata a fost agresată de către victima C. C..

Cu toate acestea, faptul că inculpata a avut un conflict în acea zi cu victima C. C., este un indiciu care trebuie coroborat cu alte probe indirecte pentru a putea contura vinovăția inculpatei, probe care nu există.

Astfel, deși în camera în care a fost găsită victima s-au identificat stropi de sânge, pe peretele opus intrării, sub fereastră și în stânga acesteia până pe tavan, dar și pe marginea patului, pe așternut și pe pernă, fiind evident faptul că și pe hainele agresorului ar fi trebuit găsite urme de sânge, în cauză nu s-a putut dovedi că hainele inculpatei poartă astfel, de urme.

Și în cazul în care s-ar reține ipoteza acuzării că hainele ridicate de la locuința inculpatei sunt cele purtate în ziua decesului victimei, expertiza biocriminalistică nu a identificat pe fusta inculpatei vreo pată de sânge, iar pe haină într-o cantitate insuficientă, fapt ce ar fi fost imposibil dacă inculpata ar fi autorul agresiunii, având în vedere multitudinea stropilor de sânge și aria largă în care au fost identificați, respectiv de la pat, pe perete, dar și pe tavan, petele de sânge fiind vizibile și după 10 ani de la agresiune (a se vedea planșele foto efectuate cu ocazia recercetării locului faptei – filele 27-43).

În cauză nu a fost identificat obiectul vulnerant ce a fost folosit în agresarea victimei, iar mobilul prezentat de acuzare, respectiv că inculpata s-ar fi certat cu victima de la o suprafață de teren cultivată cu viță-de-vie, pe care inculpata dorea să i-o lase ei moștenire, nu este unul consistent, iar singur nu poate fi avut în vedere ca și cauză determinantă a unei acțiuni de o ferocitate extremă (victima a fost lovită repetat în zona capului).

În ceea ce privește împrejurarea că victima ar fi fost găsită cu mâinile împreunate pe piept, gest creștinesc, care potrivit acuzării, ar exprima remușcare, sentiment ce se regăsește în multe din cazurile de omor, când există relație apropiată între autor și victimă, în mod corect a apreciat instanța de fond că această împrejurare nu este dovedită în cauză.

Reanalizând declarațiile martorilor C. C., fratele victimei, care a intrat primul în locuința acesteia și a descoperit cadavrul (fila 1 vol. II ds. urm . pen.), și Fîrțănescu L., vecina victimei, ce a fost chemată la fața locului, de fratele victimei, declarații date în data de 04.12.1997, Curtea constată că nici unul dintre martori nu a declarat că victima avea mâinile împreunate pe piept.

Este adevărat că, după aproximativ 11 ani, reaudiată fiind, martora Fîrțănescu L. a precizat că victima avea mâinile pe piept ( fila 68 verso vol. II ds. urm. pen.), fără a menționa și faptul dacă erau împreunate similar gestului creștinesc, însă această relatare nu poate prezenta relevanță în cauză, având în vedere descrierea lacunară dar și faptul că a fost făcută după un timp foarte îndelungat.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că, în mod fondat, instanța de fond a apreciat că probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt consistente și decisive, lăsând loc echivocului în privința vinovăției inculpatei, făcând aplicarea, în consecință, a principiului in dubio pro reo, potrivit căruia ori îndoială este în favoarea inculpatului.

Constatând că, în cauză, nu este fondat nici unul dintre motivele de apel invocate de P. de pe lângă Tribunalul V., Curtea de Apel, în temeiul art. 379 pct. l lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 18/23.01.2013 a Tribunalului V., pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive

În numele Legii,

Decide:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr. 18/23.01.2013 a Tribunalului V., pe care o menține.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, în acestea fiind inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, în sumă de 200 lei, ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. G. T. T. JuverdeanuDaniela D.

cu opinie separată

Grefier,

E. M. D.

Red./Tehnored. TCG

(2 ex.) – 06.05.2014

Tribunalul V. – Judecător A. C.

← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr. 26/1996. Decizia nr....		Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 209/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 101/2014. Curtea de Apel IAŞI Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 98/2014. Curtea de Apel IAŞI Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 1268/2013. Curtea de Apel IAŞI Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr. 26/1996. Decizia nr. 1254/2013. Curtea de Apel IAŞI Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 209/2013. Curtea de Apel IAŞI Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 1292/2013. Curtea de Apel IAŞI Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1301/2013. Curtea de Apel IAŞI Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1317/2013. Curtea de Apel IAŞI