Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 902/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 902/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 902/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2015:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 902/2015

Ședința publică de la 21.12.2015

Completul compus din:

Președinte: M. M.

Judecător: M. C.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. și de inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 191/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect omorul (art.188 NCP).

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată, Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. D..

Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a stabilit termen de pronunțare pentru azi, 21.12.2015, când:

CURTEA DE APEL,

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 21.19.2015 pronunțată de Tribunalul V. în dosar nr._, s-a dispus:

„Condamnă inculpatul B. M., porecla „Șpighel", fiul lui T. și M., născut la data de 27.08.1940 în ., domiciliat în ., CNP -_, posesor al CI ._ eliberată de SPCLEP V., fără antecedente penale, căsătorit, trei copii, studii 4 clase

- la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 32 Cod penal, art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe toată durata executării pedepsei, respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 66 alin. 1 Cod penal interzice următoarele drepturi inculpatului ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei:

- de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

- de a comunica, de a lua legătura direct sau prin persoane interpuse sau de a se apropia la o distanță mai mică de 20 de metri de partea civilă Ș. G., fiul lui V. și M., născut la 03.09.1958, CNP_ cu domiciliul în oraș Ghimbav, ., . forme legale în ..

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal dispune confiscarea de la inculpat a toporului înregistrat la Registrul de corpuri delicte al Tribunalului V. la poziția nr. 54/2015.

În baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală dispune restituirea către partea civilă Ș. G. a unei securi înregistrată la Registrul de corpuri delicte al Tribunalului V. la poziția nr. 54/2015.

Admite în parte acțiunea civilă și:

- obligă inculpatul la plata către partea civilă Ș. G. a sumei de 4.000 lei cu titlu de daune morale.

- obligă inculpatul la plata către partea civilă S. de Ambulanță Județean V. a sumei de 735,65 lei cu titlu de daune materiale

- obligă inculpatul la plata către partea civilă S. Județean de Urgență V. a sumei de 271,60 lei cu titlu de daune materiale

- obligă inculpatul la plata către partea civilă S. C. de Urgență prof. dr. N O. Iași a sumei de 4.309,96 lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 413 lei aferente urmăririi penale (din care 63 lei contravaloarea expertizei medico legale) și 200 lei aferente judecății.

Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu S. G. va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 4 alin. 1 lit. b din legea 76/2008 dispune prelevarea de date biologice de la inculpat pentru înscrierea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.”

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

,, În urma cercetărilor efectuate de către organele de urmărire penală a reieșit că la data de 04.02.2015 inculpatul B. M. s-a întâlnit cu partea civilă Ș. G. la terenul de pe care cei doi obișnuiau să își procure araci, iar în urma unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat părții civile o lovitură cu tăișul toporului pe care îl avea asupra sa în partea dreaptă a capului.

Inculpatul a părăsit locul comiterii infracțiunii cu căruța, iar partea civilă s-a ridicat de la pământ și a plecat spre stația de autobuz unde a fost găsit de niște vecini care au chemat ambulanța, în urma raportului de expertiză medico legală constatându-se că lovitura a produs o fractură cominutivă temporo sfenoidală stânga penumoencefalie, hemtom subdural stang, care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acesteia.

Inculpatul a relatat în cursul urmăririi penale că: …cu mâna dreaptă în care țineam toporul i-am aplicat o lovitură în cap cu tăișul în partea dreaptă a capului. L-am lovit cu toporul pentru că sunt mai scumpi ochii mei decât viața lui. Ce să fac eu fără ochi..”

În cursul judecății inculpatul nu a dorit să dea declarație, a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea art. 375 alin. 1 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pentru a beneficia de reducerea cu 1/3 a pedepsei care urmează a fi aplicată.

Conform art. 103 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp. art. 4 Cod de procedură penală și art. 99 Cod de procedură penală – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora.

În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecății, Tribunalul constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatului B. M., probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestuia.

La termenul de judecată din 14.10.2015, inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care a indicat că le cunoaște și le însușește.

Astfel, instanța de judecată a luat act de recunoașterea comiterii infracțiunii în forma menționată în rechizitoriu și a coroborat manifestarea de voință a inculpatului cu probele administrate în cursul urmăririi penale:

- proces verbal de sesizare,

- proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, declarațiile inculpatului și ale persoanei vătămate,

- raport de expertiză medico legală nr. 44/E/2015 întocmit de către S. de Medicină Legală V.

- declarațiile martorilor,

- acte medicale

În ceea ce îl privește pe inculpatul B. M., din fișa de cazier judiciar a rezultă că nu are antecedente penale, are vârsta de 74 de ani și a fost cercetat și judecat în stare de libertate.

Inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut comiterea faptelor în fața organelor de urmărire penală și a instanței și a fost de acord cu despăgubirea părților civile.

Instanța apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor în forma tentativei în sarcina inculpatului, care constă în punerea în executare a intenției de a comite infracțiunea, care nu și-a produs însă efectul de suprimare a vieții victimei din împrejurări independente de voința autorului.

Astfel, au fost îndeplinite elementele constitutive ale laturii materiale constând în acțiunea de lovire a părții vătămate cu un topor în zona capului, rezultatul agresiunii a produs o vătămare gravă a sănătății acesteia care putea produce moartea în cazul în care nu s-ar fi intervenit în timp util de către S. de ambulanță și personalul Spitalului de Urgență de neurochirurgie prof. dr. N. O. din Iași, iar între acțiunea ilicită a inculpatului și rezultatul produs există o legătură certă de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de tentativă de omor a fost comisă cu intenție directă de către inculpat care a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea acestuia sub pretextul unei riposte la . la care era supusă de către persoana vătămată. Aceste aspecte rezultă în mod cert din declarațiile date de către inculpat în fața organelor de urmărire penală (filele 43-44 dosar u.p.) prin care acesta a susținut că viața persoanei vătămate valorează mai puțin decât ochii săi.

În plus, modul de comitere a agresiunii, obiectul folosit, zona din corp în care a lovit persoana vătămată, atitudinea acestuia după comiterea faptei îndreptățesc convingerea instanței asupra intenției directe a inculpatului în momentul aplicării loviturii.

Astfel, inculpatul a lovit cu tăișul toporului țintind zona capului victimei depășind limitele cauzei justificative a legitimei apărări prin gravitatea și disproporția evidentă dintre atac și apărare, iar cauza de neimputabilitate a excesului de apărare nu este operabilă în condițiile în care pretinsul atac al persoanei vătămate nu era atât de grav încât să necesite un răspuns violent de natură să îi suprime viața.

Instanța va respinge ca nefondată solicitarea inculpatului prin apărător de aplicare a dispozițiilor art. 75 Cod penal privind circumstanțele atenuante apreciind că nu s-a făcut dovada producerii unei stări de puternică tulburare sau emoție determinată de acțiunea persoanei vătămate, iar condițiile existenței unei legitime apărări nu au fost îndeplinite cu ocazia desfășurării conflictului dintre părți.

De altfel, inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea infracțiunii în forma și sub încadrarea juridică prevăzută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. pentru a beneficia de procedura simplificată de judecată în vederea reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

La alegerea și individualizarea pedepselor, care urmează a fi aplicate, instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, raportat la criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal și anume:

a)împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Deși infracțiunea nu a fost premeditată, inculpatul nu a mai fost cercetat sau condamnat pentru alte infracțiuni și are o vârstă înaintată, totuși infracțiunea de omor în forma tentativei prezintă un grad ridicat de pericol social generic fiind îndreptată împotriva valorii supreme a vieții unei persoane.

Inculpatul a acționat cu intenție directă pentru a suprima viața persoanei vătămate cu care mai avusese anterior neînțelegeri și l-a lovit cu partea tăioasă a toporului în zona capului, nu a luat măsuri pentru a-l ajuta după ce a observat rezultatul acțiunii sale și nici nu a alertat organele de poliție și serviciile medicale de urgență pentru salvarea vieții victimei.

Astfel, persoana vătămată putea deceda ca urmare a loviturii primite și a acordării cu întârziere a asistenței medicale în lipsa oricărui demers voluntar din partea inculpatului care s-a deplasat acasă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, abandonând victima în zona terenului agricol, departe de orice cale de acces sau alte persoane.

La stabilirea concretă a pedepsei care va fi aplicată inculpatului, instanța va face aplicarea dispozițiilor:

- art. 32 alin. 2 privind reducerea la jumătate a limitelor speciale pentru infracțiunea de omor în formă consumată, respectiv de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi,

- iar în baza art. 79 alin. 1 Cod penal privind concursul între cauzele de atenuare sau reducere a pedepsei, va face aplicarea subsecventă a art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și va reduce în continuare cu 1/3 limitele de pedeapsă de la 5 la 10 ani, rezultând limitele speciale de pedeapsă de la 3 ani și 4 luni (40 de luni) până la 6 ani și 6 luni (80 de luni)

și îl va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni (40 de luni) pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 188 raportat la art. 32 Cod penal, cu aplicarea art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe toată durata executării pedepsei.

În temeiul art. 66 alin. 1 Cod penal va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei a drepturilor:

- de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

- de a comunica sau de a lua legătura direct sau prin persoane interpuse sau de a se apropia la o distanță mai mică de 20 de metri de persoana vătămată Ș. G.

Necesitatea aplicării unor pedepse complementare inculpatului rezultă din gradul de pericol social concret al infracțiunii comise care îl fac nedemn de a mai beneficia de participarea la exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor publice și prevenirea reluării conflictelor cu persoana vătămată după executarea sau considerarea ca fiind executată a pedepsei închisorii. Deoarece intre inculpat și partea civilă au mai existat conflicte și neînțelegeri cu privire la exploatarea terenului agricol de pe care au tăiat aracii, instanța apreciază că limitarea temporară a contactului dintre acestea este necesară și utilă pentru ordinea și liniștea publică.

Tribunalul consideră că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientate spre minimul limitei speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, după aplicarea cazurilor de reducere sau de atenuare a pedepsei, este necesară și suficientă pentru a împiedica comiterea de noi infracțiuni de către inculpat și a-l convinge să respecte pe viitor normele sociale referitoare la dreptul la viață, integritate corporală și sănătate a persoanelor.

Această convingere este fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale la data săvârșirii faptelor din prezenta cază, vârsta lui înaintată, atitudinea sinceră, cooperarea cu organele judiciare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei deduse judecății, Tribunalul constată că prin adresele de la filele 32, 33 și 35 dosar urmărire penală coroborată cu cea de la fila 13 dosar fond părțile civile S. de Ambulanță Județean V., S. Județean de Urgență V., S. C. de Urgență Urgență prof. dr. N O. Iași au formulat pretenții materiale reprezentând contravaloarea tratamentului medical acordat persoanei vătămate ca urmare a agresiunii inculpatului.

Astfel, părțile civile au făcut dovada existenței unui prejudiciu cert, real și efectiv produs prin infracțiunea comisă de către inculpat care a necesitat acordarea unor tratamente medicale, transport și îngrijiri de specialitate față de persoana vătămată, cheltuieli care nu sunt suportate de către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește pretențiile materiale formulate de către partea civilă Ș. G., astfel cum au fost indicate și precizate la termenul de judecată din data de 14.10.2015 precum și cererea de la fila 26 dosar fond, instanța apreciază că daunele materiale solicitate nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă prevăzut de art. 97 Cod procedură penală.

Persoana vătămată nu a dovedit suportarea unor cheltuieli reprezentând medicamente, îngrijiri medicale, tratamente de specialitate suplimentare față de cele acordate de către unitățile sanitare și nici existența unor alte urmări asupra integrității corporale, sănătății, o stare de sluțire sau pareză în partea capului în care a fost lovit, așa cum a susținut prin memoriul de la fila 26 dosar.

În aceste condiții, cererea de plată a daunelor materiale va fi respinsă ca nefondată în lipsa oricăror dovezi certe privind avansarea unor cheltuieli bănești, materiale sau alte prestații suplimentare efectuate pentru atenuarea sau înlăturarea efectelor infracțiunii.

Totuși, instanța va admite în parte solicitarea părții civile Ș. G. de obligare a inculpatului la plata de daune morale deoarece prin . la care a fost supus i s-a adus o atingere importantă imaginii și modului în care este văzut în familie și societate. Instanța va obliga inculpatul la plata către persoana vătămată a unei sume de 4.000 lei cu titlu de daune morale, apreciind că ecourile infracțiunii produse față de membrii comunității locale restrânse, numărul de persoane care au perceput consecințele agresiunii, împrejurarea în care a fost comisă și urmările acesteia au produs părții civile o vătămare a onoarei, reputației și poziției sale în raport cu ceilalți consăteni în cadrul .> La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța va avea în vedere declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale B. A., Ichimuță I., C. I. F., B. F. G., B. A., vârsta persoanei vătămate, starea în care se afla ca urmare a agresiunii.

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal instanța dispune confiscarea de la inculpat a toporului folosit la comiterea infracțiunii, înregistrat la Registrul de corpuri delicte al Tribunalului V. la poziția nr. 54/2015, iar în baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală va dispune restituirea către partea civilă Ș. G. a unei securi înregistrată la Registrul de corpuri delicte al Tribunalului V. la poziția nr. 54/2015.

În baza art. 4 alin. 1 lit. b din legea 76/2008 instanța va dispune prelevarea de date biologice de la inculpatul B. M. pentru înscrierea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare având în vedere natura infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Constatând culpa procesuală a inculpatului B. M., în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 413 lei aferente urmăririi penale (din care 63 lei contravaloarea expertizei medico legale) și 200 lei aferente judecății.

Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu S. G. va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.”

* * *

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul V. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, următoarele:

Instanța a făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 65 alin. 1 Cod penal, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe toată durata executării pedepsei în condițiile în care, potrivit art. 66 alin. 1 Cod penal, i-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, pe lângă cele două interdicții din pedeapsa accesorie, și pe cea de a comunica, de a lua legătura direct sau indirect sau prin persoane interpuse sau de a se apropia la o distanță mai mică de 20 m de partea civilă Ș. G., fiind încălcate astfel disp. art. 65 alin. 1 Cod penal.

Împotriva aceleiași hotărâri, în termen legal, a declarat apel și inculpatul B. M. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât în latura penală cât și în latura civilă, arătând, în esență, următoarele:

Instanța de fond nu a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, stabilind astfel greșit cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, respectiv nu a dat eficientă unor circumstanțe personale ale inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată, conduita în societate anterioară incidentului, atitudinea procesuală sinceră și prezentarea sa în fața autorităților, nivelul scăzut de educație.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, inculpatul apelant a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În fața instanței de apel, inculpatul nu a dat declarație.

* * *

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 alin 2 Cod procedură penală, instanța de control judiciar constată că apelul procurorului este fondat iar cel al inculpatului este nefondat, din următoarele motive:

Pe de o parte, trebuie precizat că prima instanță a procedat în mod temeinic, echitabil și imparțial, la interpretarea, analizarea, și evaluarea tuturor probelor cauzei, inclusiv din perspectiva susținerilor și apărărilor inculpatului, și la explicarea problemelor de drept, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existența faptei, la comiterea acesteia de către inculpat și la vinovăția acestuia.

Corect a reținut prima instanță în considerentele sentinței penale apelate situația de fapt, respectiv:

La data de 04.02.2015 inculpatul B. M. s-a întâlnit cu partea civilă Ș. G. la terenul de pe care cei doi obișnuiau să își procure araci, iar în urma unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat părții civile o lovitură cu tăișul toporului pe care îl avea asupra sa în partea dreaptă a capului.

Inculpatul a părăsit locul comiterii infracțiunii cu căruța, iar partea civilă s-a ridicat de la pământ și a plecat spre stația de autobuz unde a fost găsită de niște vecini care au chemat ambulanța, în urma raportului de expertiză medico legală constatându-se că lovitura a produs o fractură cominutivă temporo sfenoidală stânga penumoencefalie, hemtom subdural stang, leziuni care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acesteia.

Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale, recunoscând săvârșirea faptei în modalitatea descrisă.

În cursul judecății, inculpatul nu a dorit să dea declarație, a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea art. 375 alin. 1 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pentru a beneficia de reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei.

Procedând la soluționarea pe fond a cauzei, prima instanță a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapte și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.

Pe baza analizei amănunțite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, cu referire la actele în circumstanțiere depuse de inculpat, instanța de fond a reținut corect situația de fapt, existând probe certe de vinovăție a inculpatului B. M. în comiterea faptei, probe ce au înlăturat prezumția de nevinovăție.

Fără a relua probele pe care instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pronunțată, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză este suficient de concludent sub aspectul activității concrete reținute în sarcina inculpatului, probatoriul a fost corect și complet evaluat, iar încadrarea juridică este cea legală și corespunzătoare activității desfășurate de inculpatul B. M..

Astfel, se constată că nu există niciun dubiu asupra vinovăției penale a inculpatului cu privire la infracțiunea pentru care a fost condamnat, activitatea infracțională desfășurată de inculpat fiind circumscrisă caracterului violent cu care, în condițiile unui conflict verbal, acesta a aplicat părții civile o lovitură cu tăișul toporului pe care îl avea asupra sa în partea dreaptă a capului, părăsind apoi locul comiterii infracțiunii cu căruța, partea civilă ridicându-se de la pământ și plecând spre stația de autobuz unde a fost găsită de niște vecini care au chemat ambulanța, în urma raportului de expertiză medico legală constatându-se că lovitura a produs o fractură cominutivă temporo sfenoidală stânga penumoencefalie, hemtom subdural stang, leziuni care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acesteia.

Sub aspectul situației de fapt, Curtea, ca instanță de apel a reevaluat probele administrate (proces verbal de sesizare, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, declarațiile inculpatului și ale persoanei vătămate, raport de expertiză medico legală nr. 44/E/2015 întocmit de către S. de Medicină Legală V., declarațiile martorilor, acte medicale) raportat la toate susținerile și apărările inculpatului iar evaluarea coroborată a acestora conturează neîndoielnic activitatea infracțională a inculpatului în sensul celor reținute.

Însă, pe de altă parte, hotărârea apelată este criticabilă sub mai multe aspecte, unul dintre acestea fiind corect identificat în motivele de apel formulate de procuror.

Astfel, prima instanță, în mod greșit, deși a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n Cod penal, în condițiile art. 67 alin. 2 Cod penal, nu a dispus aplicarea față de inculpat, pe lângă pedeapsa complementară, și a interdicției prev. de art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal, ca pedeapsă accesorie, în condițiile în care, potrivit art. 65 alin. 1 Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Astfel, din maniera în care sunt reglementate cele două instituții în noul Cod penal, rezultă că instanța nu va face o individualizare judiciară a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi și o altă individualizare, distinctă, a pedepselor accesorii, ci va proceda, mai întâi, la analiza aplicării pedepsei complementare, urmând ca aceleași drepturi (cu excepția celui prev. de art. 66 alin. 1 lit. c noul Cod penal) să fie interzise, ca pedeapsă accesorie, creându-se astfel o continuitate între drepturile interzise ca pedeapsă accesorie și cele interzise ca pedeapsă complementară, evitându-se ca unele drepturi să fie interzise ca pedeapsă accesorie și altele ca pedeapsă complementară.

Așadar, în cazul în care instanța nu aplică pedepse complementare, nu va putea aplica nici pedepse accesorii, însă, dacă a dispus aplicarea pedepselor complementare, trebuie să aplice obligatoriu pedepse accesorii.

Deși nu a fost invocată distinct ca și critică, Curtea constată că acuratețea juridică ar fi impus ca prima instanță să menționeze conținutul exact al interdicției impuse ca pedeapsă complementară și accesorie, respectiv să nu exceadă sau să limiteze conținutul juridic al interdicției prev. la art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal, impunându-se astfel înlăturarea dispoziției privind interzicerea față de inculpat, ,,ca pedeapsă complementară”, a exercitării dreptului ,,de a lua legătura direct sau prin persoane interpuse” cu partea civilă Ș. G. și respectiv mențiunii din cuprinsul acestei dispoziții privind limita de distanță în care inculpatului îi este interzis să se apropie de partea civilă, în condițiile în care niciun text legal nu permite circumstanțierea modalității în care comunicarea între inculpat și victimă sau membrii de familie ai acesteia să nu se facă și în condițiile în care nici un text legal nu autorizează dispunerea unei anumite limite de distanță în care inculpatului îi este interzis să se apropie de partea civilă.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, se impun a fi făcute următoarele precizări:

Verificându-se soluția pronunțată și sub aspectul criticilor inculpatului referitoare la nereținerea de circumstanțe atenuante, Curtea, apreciază că individualizarea sancțiunii penale presupune evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii cele mai adecvate în vederea atingerii finalității acesteia.

Individualizarea pedepsei privește deopotrivă stabilirea și aplicarea acesteia, dar și adaptarea în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebui avute în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Individualizarea pedepsei trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

Față de întreg materialul probator, Curtea reține că fapta inculpatului B. M. prezintă un grad de pericol social ridicat, raportat la împrejurarea că dreptul la viață reprezintă valoarea socială supremă protejată de normele penale.

Astfel cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa (Decizia nr. 511 din 12.12.2013, publicată în M. Of. nr. 75 din 30.01.2014), în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, dată fiind gravitatea atingerii aduse valorilor sociale ocrotite prin incriminarea lor, se reclamă nevoia unei reacții ferme din partea statului, memoria unor astfel de fapte neestompându-se cu trecerea timpului iar reacția din partea comunității constituie atât o datorie de conștiință, cât și o dovadă de respect față de soarta victimelor.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la viață, statuat în art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezintă ,,regele drepturilor”.

Dreptul la viață reprezintă un atribut inalienabil al persoanei și reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi și libertăți garantate de Constituție și de instrumentele internaționale de protecție a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, împrejurare care determină caracterul axiologic al acestui drept.

Pe de altă parte, Curtea nu poate adera opiniei apărării cu privire la necesitatea reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, inexistența unor antecedente negative comportamentale ale inculpatului, ori circumstanțele personale ale inculpatului, vârsta lui înaintată, atitudinea sinceră sau cooperarea cu organele judiciare, aspecte care au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, nefiind ,,împrejurări legate de fapta comisă”, în accepțiunea textului legal precitat.

Cu atât mai mult, în condițiile în care ar fi existat resorturi psihologice interioare la care apărarea a făcut trimitere, astfel cum acestea tind a se contura din caracterizările depuse la dosar, inculpatul ar fi trebuit să probeze manifestarea unei mai mari preocupări pentru identificarea frânelor morale în adoptarea, fie și spontană, a rezoluției infracționale și în autocenzura unor impulsuri interne violente, iar nu să invoce că a lovit victima ,,cu toporul pentru că sunt mai scumpi ochii săi (n.r. ai inculpatului) decât viața lui (n.r. a victimei).”

A admite o altă soluție înseamnă a accepta că infracțiunea intenționată ar avea o justificare, cel puțin dintr-o anumită perspectivă, respectiv aceea strict subiectivă a inculpatului care a apreciat în manieră proprie o . date privind conduita de ansamblu a victimei, punct de vedere care ar contraveni tocmai ideii de primordialitate a dreptului la viață, împotrivă căruia nu este permisă nicio ingerință, oricare ar fi cauzalitatea sa.

În raport de circumstanțele cauzei, caracterul violent al conduitei inculpatului, lipsa autocenzurii în manifestarea potențialului violent al acestuia, gravitatea faptei și rezultatul potențial ireversibil al acesteia, Curtea apreciază că nu se impune reducerea pedepsei sau stabilirea unei alte modalități de executare a acesteia, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală în regim de detenție, scopul pedepsei neputând fi atins prin modalitatea de executare solicitată de inculpat.

Curtea consideră că prima instanță a apreciat gravitatea concretă a infracțiunii comise de inculpat, evidențiată prin modul de punere în practică a activității infracționale, urmarea produsă asupra victimei, elemente ce impun aplicarea unui tratament sancționator în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acesteia, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, constatând întemeiate criticile formulate în susținerea apelului procurorului dar și netemeinicia susținerilor inculpatului, în modalitatea arătată și nelegalitatea sentinței penale, în limitele și pentru motivele analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr. 191 din 21.10.2015, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr. _, sentință pe care o va desființa, în parte, în latură penală.

Rejudecând cauza:

Va înlătură dispoziția privind interzicerea față de inculpat, ,,ca pedeapsă complementară”, a exercitării dreptului ,,de a lua legătura direct sau prin persoane interpuse” cu partea civilă Ș. G. și respectiv mențiunea din cuprinsul acestei dispoziții privind limita de distanță în care inculpatului îi este interzis să se apropie de partea civilă.

Va menține dispoziția privind interzicerea față de inculpat, pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n Cod penal, respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a comunica sau de a se apropia de partea civilă Ș. G., fiul lui V. și maria, născut la 03.09.1958, C.N.P._, domiciliat în oraș Ghimbav, ., ., ., fără forme legale în ..

În temeiul art. 65 Cod penal, va interzice inculpatului B. M. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n Cod penal, respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a comunica sau de a se apropia de partea civilă Ș. G., fiul lui V. și maria, născut la 03.09.1958, C.N.P._, domiciliat în oraș Ghimbav, ., ., ., fără forme legale în ., ca pedeapsă accesorie, drepturi a căror exercitare a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. M. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedură penală, suma de 65 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu în apel (av. L. C.-delegația nr._/16.11.2015, emisă de Baroul Iași) ce a fost avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmează a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Urmare a soluției asupra propriului apel, reținând culpa procesuală în respingerea căii de atac promovate, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul B. M. să achite suma de 165 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, în cuantumul căreia a fost inclus și onorariul parțial al avocatului din oficiu în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

I.În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr. 191 din 21.10.2015, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr. _, sentință pe care o desființează, în parte, în latură penală.

Rejudecând cauza:

Înlătură dispoziția privind interzicerea față de inculpat, ,,ca pedeapsă complementară”, a exercitării dreptului ,,de a lua legătura direct sau prin persoane interpuse” cu partea civilă Ș. G. și respectiv mențiunea din cuprinsul acestei dispoziții privind limita de distanță în care inculpatului îi este interzis să se apropie de partea civilă.

Menține dispoziția privind interzicerea față de inculpat, pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n Cod penal, respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a comunica sau de a se apropia de partea civilă Ș. G., fiul lui V. și maria, născut la 03.09.1958, C.N.P._, domiciliat în oraș Ghimbav, ., ., ., fără forme legale în ..

În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului B. M. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n Cod penal, respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a comunica sau de a se apropia de partea civilă Ș. G., fiul lui V. și maria, născut la 03.09.1958, C.N.P._, domiciliat în oraș Ghimbav, ., ., ., fără forme legale în ., ca pedeapsă accesorie, drepturi a căror exercitare a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului rămân în sarcina statului.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. M. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul B. M. să achite suma de 165 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, în cuantumul căreia a fost inclus și onorariul parțial al avocatului din oficiu în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.12.2015.

Președinte,Judecător,

M. MocanuMihaela C.

Grefier,

C. B.

Redactat/tehnoredactat M.M.

6 ex. 12.01.2016

Tribunalul V.: judecător B. V.

← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 141/2015. Curtea...		Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 896/2015. Curtea de... →

Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 902/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 902/2015. Curtea de Apel IAŞI