Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 158/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 158/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 158/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A. D.
Grefier E. A.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. D. E. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași
Pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpații C. M. și C. D., împotriva sentinței penale nr. 119 din 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ părți vătămate fiind B. D., și părți civile S. C. de Urgențe P.. Dr. N. O. Iași și S. de Ambulanță Județean V., având ca obiect omorul (art. 174 C.p.) tentativă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. D., apărător ales pentru inculpatul apelant C. M. și avocat G. E., apărător ales pentru inculpatul apelant C. D., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Avocat G. E. pentru inculpatul C. D. depune la dosar acte în circumstanțiere: trei planșe foto prin care face dovada distanței dintre casa inculpatului și poarta acestuia, ușa casei inculpatului care a fost distrusă de partea vătămată și un număr de opt caracterizări.
Interpelate părțile prezente arată că nu mai au alte cereri sau probe de formulat.
Nemaifiind alte cereri sau probe de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat G. E. pentru inculpatul C. D., arată că apelul vizează critici cu privire la fondul cauzei raportat la latura subiectivă a infracțiunii și vinovăția reținută în sarcina inculpatului cu aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. 2 indice 1 Cod penal, critici cu privire la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice. În subsidiar, raportat la pedeapsa mult prea aspră aplicată inculpatului cât și modalitatea de executare a acesteia, nededucerea perioadei de la 6.11.2012 până la 17.04.2013, perioadă petrecută în regim de detenție de către inculpat și critici cu privire la latura civilă, cu solicitarea admiterii apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri de achitare cu reținerea dispozițiilor art. 44 alin. 2 indice 1 Cod penal sau, în subsidiar, dacă nu va fi îmbrățișată această opinie, să se dea o hotărâre de condamnare dar cu o pedeapsă mult mai blândă, atât ca și cuantum cât și mod de executare justificat și de solicitarea de schimbare a încadrării juridice.
Critica cu privire la fondul cauzei, raportat la latura subiectivă a infracțiunii și vinovăția reținută în sarcina inculpatului a fost expusă atât în motivele de apel și, consideră că, raportat la probatoriul administrat, destul de amplu, în fața instanței de fond, Tribunalul V. avea o singură opțiune, aceea de a achita inculpatul conform dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. e raportat la art. 11 pct. 2 lit. a ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. 2 indice 1 Cod penal cu mențiunea că inculpatul la acel moment a înțeles să se folosească de această prezumție legală a legitimei apărări reținute de legiuitor. Textul de lege reglementează că, se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea, fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcaj. Consideră că prima instanță a omis a se pronunța asupra părerilor invocate atât prin concluziile orale cât și prin cele scrise raportat la dispozițiile art. 44 alin. 2 indice 1 Cod penal, se fac aprecieri de către instanța de fond dar, aprecieri cu caracter general asupra legitimei apărări. Nu se motivează deloc această legitimă apărare prevăzută de dispozițiile art. 44 alin. 2 indice 1 Cod penal și cum s-a îndepărtat această prezumție legală de care a înțeles la un moment dat inculpatul să se folosească. Instanța de fond trebuia să analizeze în primul rând acțiunea vătămatului așa cum se observa că se concretizează în: vătămatul iese înaintea căruței inculpatului înarmat cu o lopată, lovește caii, inculpatul sare din căruță și se refugiază în curte, căruța și caii rămân blocați în șanț, ulterior vine și ia acel atelaj, vătămatul pătrunde fără drept în locuința inculpatului C. D. cu intenția clară de a exercita violențe asupra acestuia, aspect recunoscut de către instanța de fond, vătămatul distruge o . bunuri, sparge geamurile casei, scoate ușa din balamale și o distruge și atentează la integritatea fizică a inculpatului, vătămatul era în stare de ebrietate și existat o stare de tensiune între cei doi, preexistentă încă din anul 2010. Nu avea ce căuta vătămatul în curtea inculpatului C. D. și nu a existat acordul inculpatului în a pătrunde vătămatul în curtea acestuia.
Mai consideră apărătorul că trebuia analizată și acțiunea inculpatului raportat la manifestarea vătămatului, acesta nu face altceva decât că încearcă să-și apere viața, bunurile solicitându-i la un moment dat, telefonic, ajutorul fratelui său și anterior a sunat de trei ori la numărul de urgențe 112. Lovește la un moment dat cu un arac vătămatul și, nu un par așa cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe, acel par este de fapt un arac raportat la mărimea și grosimea lui, îl imobilizează la un moment dat pe vătămat împreună cu fratele său, vătămat ce se afla în curtea sa, până la venirea organelor de poliție. Acestea au fost, pe scurt, acțiunile celor doi, consideră că instanța de fond trebuia să analizeze în primul rând unde s-a petrecut această faptă, dacă s-a petrecut în imobilul inculpatului sau în drumul comunal așa cum inițial a fost sesizat parchetul și poliția de către vătămat, solicită a se vedea plângerea vătămatului adresată organelor de poliție în care spune că a fost lovit de către inculpat în drum, că a fost tras în curte și lovit de către cei doi.
Dacă existau aceste elemente așa cum au fost criticate, consideră că dădeau justificarea legală inculpatului, se prezumă că este legitimă apărare de a reacționa, de a-și apăra integritatea corporală, bunurile și proprietatea. Toate acestea, consideră că sunt motive temeinice ce justifică o reacție firească a oricărei persoane care aflându-se în imobilul său se trezește invadat, la propriu, de către o altă persoană.
Mai arată apărătorul inculpatului că au fost aduse critici și raportat la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, s-a formulat această cerere la instanța de fond în bara art. 334 Cod procedură penală, în primul rând analizându-se înscrisurile de la dosar, cu referire la raportul de expertiză medico-legal nr. 276/E/5.11.2012, dispus a fi efectuat de către procurorul de caz cât și declarațiile inculpaților și ale martorilor. Sub nici o formă instanța de fond nu putea reține infracțiunea de omor sub forma tentativei în condițiile în care certificatul medico legal menționează că vătămatul necesită 24 – 25 zile de îngrijiri medicale, „leziunile nu au pus în primejdie viața victimei”, vătămatul își păstrează starea de conștiință, examen neurologic normal la internare, fără deficiențe neurologice în evoluție, cu un scor Glasgow de 15 puncte maxim. A fost arătat și modul în care se calculează scorul Glasgow ce vizează trei funcții: motor, verbal și ocular, iar persoanele sănătoase acumulează scorul de maxim 15 puncte, despre acest aspect fiind vorba și în ceea ce îl privește pe vătămat. Încadrarea juridică, în atare condiții, ce putea fi reținută dacă era îndepărtată această apărare cu privire la legitima apărare ce putea fi reținută era cea prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal.
Față de susținerile din subsidiar au depus și astăzi înscrisuri, consideră că instanța de fond analizând situația faptică, stabilind că infracțiunea a rămas în forma tentativei, că inculpații au comis fapta sub imperiul unei stări de tulburare generate de atitudinea agresivă a părții vătămate și de distrugerile făcute în gospodăria inculpatului și față de antecedența penală a inculpatului, consideră că instanța putea să dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă mult mai mică și aplicarea dispozițiilor art. 81 din Codul penal fără acea procedură impusă de legiuitor prin S. de Probațiune și prezentarea pe o perioadă de 6 ani la acel program de supraveghere. Nu a existat o intenție clară și soluția, chiar dacă s-ar fi dorit a se da o soluție de compromis, soluția de compromis în această situația era aceea ca inculpatul, dacă s-a reținut o stare de tulburare era aceea de a rămâne fără acel program de supraveghere și cu o pedeapsă mult mai mică.
În punctul patru din critici au arătat că, instanța a omis a face acea deducere din pedeapsa principală aplicată, de patru ani închisoare, perioada de la 6.11.2012 până la 17.04.2013, este adevărat că instanța constată că inculpații au fost reținuți în această perioadă însă, nu se dispune efectiv a fi scăzută această perioadă din pedeapsa principală conform art. 88 din Codul penal.
În ceea ce privește latura civilă, chiar în condițiile în care s-ar fi reținut o vinovăție a inculpaților consideră că este neîntemeiată soluția pronunțată și în latură civilă în condițiile în care culpa izbucnirii acestui conflict aparține în totalitate vătămatului, cu rezultanta firească a suportării cheltuielilor cu privire la spitalizare, de către vătămat. Pentru toate aceste motive, solicită să se admită apelul așa cum a fost formulat.
Avocat G. D., pentru inculpatul apelant C. M. având cuvântul, arată că achiesează la concluziile colegului său, în mare parte sunt aceleași motive cu o scurtă precizare că, la punctul trei din motivele de apel depuse pentru acest inculpat solicită să se aibă în vedere faptul că, chiar în cazul în care instanța de fond nu a fost de acord cu apărările formulate, nu a apreciat în mod corect la individualizarea judiciară a pedepsei circumstanțele atenuante, circumstanțele reale în care s-a produs evenimentul, probele administrate în cauză, toate acestea fiind detaliate pe larg în motivele de apel depuse la dosar. Deși în sentința penală 119 se face vorbire de o aplicare a dispozițiilor art. 76 alin. 2 Cod penal, solicită să se observe că așa cum s-a reținut în hotărâre pentru inculpatul C. M. totuși, nu se face o aplicare a dispozițiilor acestui articol. Alineatul 2 al art. 76 Cod penal precizează: dacă se constată că există circumstanțe atenuante pedeapsa închisorii pentru această infracțiune poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, ori, calculând reducerea cu 1/3 din minimul special de 5 ani pentru infracțiunea pentru care au fost judecați, rezultă că inculpatul C. M. ar fi putut primi o pedeapsă mult mai mică, și anume de 1 an și 8 luni ori, instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții. De asemenea nu a avut în vedere calitatea de complice a inculpatului C. M. și să aplice dispozițiile art. 27 Cod penal în ceea ce privește pedeapsa în caz de participație cu raportare la art. 72 Cod penal privind criteriile generale de individualizare. Pentru toate aceste motive și față de cele susținute de colegul său solicită admiterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită să se respingă apelul, consideră că instanța de fond în momentul în care a dispus aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare a avut în vedere toate circumstanțele reale în care s-a comis fapta, cu referire la starea de provocare pe care instanța a și reținut-o și consideră că în mod corect a fost reținută starea de provocare și nu legitima apărare pentru că, într-adevăr partea vătămată a fost cea care a provocat pe cei doi însă, intensitatea loviturilor aplicate de către aceștia a dus la încadrarea corectă, și anume cea de tentativă de omor. În mod corect medicina legală nu a reținut punerea în primejdie a vieții însă, dacă ne raportăm la intensitatea loviturilor aplicate de cei doi inculpați, la organul vizat și anume, zona capului și obiectul contondent cu care aceștia au acționat se poate observa cu ușurință că ne aflăm în cazul infracțiunii de tentativă de omor și nu de vătămare corporală. De aceea la individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere toate aceste aspecte și consideră că prin pedeapsa aplicată s-a considerat că aceasta ar avea un efect de reeducare destul de bun asupra celor doi inculpați. Solicită să se respingă apelul formulat de inculpați și să se mențină sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
CURTEA DE APEL
Analizând actele și lucrările dosarului constată:
Prin sentința penală nr. 119/29.05.2013 a Tribunalului V. s-a dispus:
„Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați prin apărători.
Condamnă pe inculpatul C. M., fiul lui L. și M., născut la data de 9.05.1978 în ., CNP_, domiciliat în ., jud. V., absolvent a 8 clase, agricultor, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, și pe inculpatul C. D., fiul lui L. și M., născut la data de 15.10.1980 în ., CNP_, domiciliat în ., jud. V., absolvent a 4 clase, agricultor, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, fiecare la câte o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare ,fiecare pentru săvârșirea infracțiunii „tentativă la omor”, prev. de art. 20 rap la art. 174 Cod Penal cu aplic art. 73 lit. b) și 76 alin. 2 Cod Penal .
Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului C. M. și inculpatului C. D. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.
In baza art. 86 ind. 1 alin. 2 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere si stabilește pentru fiecare inculpat un termen de încercare de 6 ani.
Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se va suspenda si executarea pedepselor accesorii .
Pe durata termenului de încercare, inculpatul C. M. și inculpatul C. D. trebuie sa se supună următoarelor masuri de supraveghere:
- sa se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., desemnat organ de supraveghere;
- sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
- sa comunice informațiile de natura a-i putea fi controlate mijloacele de existenta.
Atrage atenția inculpatului C. M. și inculpatului C. D. asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal privind revocarea măsurii in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni in cursul termenului de încercare.
Constată că inculpații au fost reținuți și arestați preventiv în perioada 6.11.2012 – 17.04.2013.
Menține măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de fiecare inculpat, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Constată că partea vătămată B. D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă pe inculpații C. M. și C. D. în solidar să achite cu titlul de despăgubiri următoarele sume:
- 1719,46 lei către partea civilă S. C. de Urgență „prof. Dr. N. O.” Iași (diferența de 1/3 fiind generată de culpa părții vătămate B. D.)
- 845,6 lei către partea civilă S. de Ambulanță Județean V. (diferența de 1/3 fiind generată de culpa părții vătămate B. D.)
În temeiul disp. art. 7 din Legea 76/2008 rap la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de la fiecare inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ. Informează pe inculpatul C. M. și pe inculpatul C. D. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
Obligă pe inculpatul C. M. la plata sumei de 1380 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru faza de judecată va fi avansată inițial din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul C. D. la plata sumei de 1480 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru faza de judecată va fi avansată inițial din fondurile Ministerului Justiției”.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:
„Inculpații C. M., C. D. și partea vătămată B. D. sunt locuitori ai suburbiei Sărățeni, or. M., jud. V. și se cunosc, locuințele lor fiind situate aproape față în față. Între inculpatul C. D. și soția părții vătămate a existat în urmă cu doi ani o relație de concubinaj.
În ziua de 7.10.2012 partea vătămată B. D. a consumat băuturi alcoolice ajungând în stare de ebrietate. Aflat în această stare, pe la orele 17,00, a ieșit înarmat cu o bâtă înaintea inculpatului C. D., care se întorcea cu căruța la domiciliu. Inculpatul C. D. s-a speriat și a intrat în curte, iar partea vătămată B. D. a lovit cu bâta calul părții vătămate, care a fugit la deal.
Inculpatul l-a apelat pe mobil pe fratele său, i-a relatat întâmplarea și l-a chemat în ajutor. Apoi inculpatul C. D. s-a dus să-și recupereze căruța și calul. Când a ajuns acasă, l-a găsit pe fratele său care i-a deschis porțile și l-a ajutat să bage căruța în curte. Imediat inculpatul C. M. s-a dus la locuința sa. După vreo oră, partea vătămată B. D. s-a înarmat cu o greblă și, înjurând și amenințând, a mers la locuința inculpatului C. D. a deschis poarta și a intrat fără permisiunea inculpatului în curtea acestuia. Inculpatul C. D. s-a speriat și a fugit în casă, apelându-l imediat pe fratele său, inculpatul C. M., pentru a-i cere sfatul și ajutorul. Fratele său l-a asigurat că va veni imediat și i-a spus să anunțe poliția, ceea ce inculpatul C. D. a și făcut. Între timp, partea vătămată B. D. a lovit cu grebla în obiectele ce-i ieșeau în cale: butoi de tablă, bicicletă, copaci, zidul case, geamuri și a forțat ușa de la intrare în casă scoțând-o din balamale.. Inculpatul C. D. îl informa telefonic pe inculpatul C. M. despre faptele agresive ale părții vătămate.
Inculpatul C. M. a venit la locuința fratelui său prin grădină și, în momentul în care a părut de după colțul casei și a dat cu ochii de partea vătămată, acesta din urmă l-a lovit cu grebla peste mână și picior.
În timp ce inculpatul C. M. striga la fratele său să-l ajute și se străduia să-l deposedeze pe vătămat de greblă, s-a apropiat inculpatul C. D. care l-a lovit cu un par de mai multe ori pe partea vătămată. Din acest moment, partea vătămată a pierdut controlul asupra greblei și asupra echilibrului său. A căzut la pământ, iar inculpatul C. M. l-a ținut, asigurându-se că nu se ridică, în timp ce inculpatul C. D. a continuat să-l lovească pe unde a apucat timp de câteva minute. Nu s-a oprit nici când martorii B. I., C. E. au strigat să-l lase în pace.. Într-un final, inculpatul C. M. nu l-a mai lăsat pe inculpatul C. D. să-l mai lovească pe partea vătămată. Partea vătămată a rămas întins la pământ, sângerând, stare în care l-a găsit poliția . a fost ajutat să ajungă acasă de fiul și soția sa.
Ulterior, vătămatul a fost transportat cu ambulanța la S. C. de Urgență „P.. Dr. N. O." Iași, unde a fost internat în perioada 8.10._12 și i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate.
După externarea vătămatului B. D. pentru acesta s-a întocmit Certificatul medico-legal nr. 382/22.10.2012 al CML Bârlad din care rezultă că a fost victima unei agresiuni prezentând, printre altele, plagă parietală dreaptă de aproximativ 10 cm și fractură parieto-occipitală dreaptă fară înfundare, ca și HED acut frontal postero-superior drept cu grosime de cea. 18 mm pe o lungime de 56 cm, posterior acestui traiect de fractură se întâlnesc alte două, parietale, tară deplasare, dintre care un traiect de fractură parietal drept se unește cu unul dintre cele două parietale arătate mai sus.
S-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale traumatologice pentru vătămat.
Prin Raportul de expertiză medico-legală nr. 276/E din 5.11.2012 întocmit de S. Medico - Legal Județean V. s-au concluzionat următoarele:
„I. B. D. a prezentat un traumatism cranio-cerebral, cu plagă contuză, fractură temporo-parietală dreaptă (un traiect temporo-parietal și alte două parietale), hematom extradural limitat (cu diametrul de maxim 56 mm), hemragie subarahnoidiană, fină formă de revărsat sanguin subdural.
La investigația actuală au fost evidențiate și fracturi costale (C6, CI, C8 stânga, posterior), pe care pacientul le leagă cauzal de incidentul reclamat.
Leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, cel mai probabil lovire activă cu corp contondent.
Leziunile de la nivelul extremității cefalice pot data din data de 7 octombrie 2012.
Fracturile costale pot data din 7 octombrie 2012; pentru a preciza vechimea acestor leziuni (eventual pentru certificarea datei producerii lor) este necesară reexaminarea radiografiilor vechi și cea făcută la investigația actuală (radiografia nr. 3930 din 6.11.2012 efectuată de S. Bîrlad).
Necesită 24-25 zile îngrijiri medicale pentru leziunile de la nivelul extremității cefalice.
Fracturile costale necesită 17-18 zile îngrijiri medicale, deci nu vor putea modifica numărul final de zile îngrijiri medicale, cel de 24-25 zile.
Leziunile nu au pus în primejdie viața victimei (hematomul extradural apare a fi limitat, cu un diametru maxim de 56 mm, cu starea de conștientă păstrată, scor Glascow 15, maxim, examen neurologic normal la internare, fără deficite neurologice în evoluție, afebril în evoluție).
Leziunile au vizat extremitatea cefalică și toracele.
Urmarea traumatismului susnumitul nu rămâne cu niciuna din consecințele cu caracter permanent prevăzute de art. 182 CP. (deși lama de sânge extradurală, hematomul, persistă, cu o grosime mai mică la ora actuală, cu constituirea unei higrome, pacientul nu prezintă deficite neurologice ci doar acuze subiective - examenul neurologic este normal".
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 63 Cod procedură penală care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului”, precum și dispozițiile art. 75 Cod procedură penală conform cărora ”declarațiile părții vătămate… făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.
Instanța de judecată a coroborat declarațiile vătămatului cu declarațiile martorilor C. E., B. A. F., B. Iounț, B. I., cu certificatul medico legal și expertiza medico legală sus prezentate, cu materialul întocmit de Secția 5 a Poliției Rurale M. la plângerea prealabilă formulată de inculpatul C. D. împotriva părții vătămate B. D. pentru infracțiunile amenințare, violare de domiciliu, precum și cu declarațiile inculpaților.
Inculpatul C. M. a susținut că partea vătămată a fost lovită doar de fratele său cu un arac de 3-4 ori. A subliniat că nu i s-au aplicat alte lovituri, că nu l-au imobilizat și că partea vătămată a așteptat poliția în poziția șezut, deplin conștient, refuzând să fie chemată salvarea.
Inculpatul C. D. a relatat că atunci când s-a apropiat de fratele său, ce fusese lovit cu grebla de partea vătămată, acesta din urmă l-a lovit cu palmele și pumnii peste corp și cap. Atunci, inculpatul susține că a văzut un arac pe care l-a ridicat și cu care a lovit pe partea vătămată de 2-3 ori peste mână și poate și peste cap. În acest timp, fratele său încerca să-i despartă. A mai relatat că el a căzut la pământ, partea vătămată era foarte violent, și după ce s-a ridicat a sunat iar la poliție. Susține că fratele său i-a spus părții vătămate să se liniștească, acesta s-a așezat pe pământ .
Se observă că ambii inculpați subliniază atitudinea lor non agresivă, poziția lor de apărare. Dar declarațiile martorilor și constatările din actele medicale relevă existența unei situații de fapt așa cum a fost relatată de instanță
Astfel, martorul C. E., aflat în trecere, ajuns în fața locuinței lui C. M., a văzut că acesta din urmă îl ținea pe vătămat, care a fost lovit mai multe minute de inculpatul C. D. cu un par de aproximativ 1,5 metri.. Martorul a strigat la inculpați, la fel și martorul B. I., cerându-le să se oprească din agresiune, însă C. D. a continuat să lovească vătămatul, care era ținut de inculpatul C. M..
Din declarația martorului B. I. rezultă că, apoi, a văzut cum vătămatul B. D., căzut la pământ, a fost lovit cu pumnii și picioarele de către cei doi inculpați.
Martorii amintiți, între care și C. E., au perceput strigătele de durere ale vătămatului și zgomote produse în urma lovituri asupra unui corp omenesc, martorul B. A.-F. auzind când se striga la inculpați ca vătămatul să fie lăsat în pace, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Din declarațiiile martorilor rezultă că vătămatul a rămas întins pe sol, sângerând în zona capului.
În drept, faptele inculpaților C. M. și C. D. care, prin acțiuni conjugate, în sensul că inculpatul C. M. l-a ținut pe partea vătămată, iar inculpatul C. D. i-a aplicat mai multe lovituri cu un par, cu pumni, picioare, în zona capului în special, cauzându-i acestuia multiple leziuni grave, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C.pen., .
Vizavi de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, instanța subliniază că, relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală în alte cazuri sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii, regiunea corpului în care a fost aplicată și consecințele cauzate. Durata îngrijirilor medicale sau împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în primejdie viața victimei, sunt mai puțin semnificative.
În speță, aplicând multiple lovituri cu un par, timp de câteva minute, în zona capului, lovituri care au cauzat leziuni serioase, (și anume traumatism cranio-cerebral, cu plagă contuză, fractură temporo-parietală dreaptă (un traiect temporo-parietal și alte două parietale), hematom extradural limitat (cu diametrul de maxim 56 mm), hemragie subarahnoidiană, fină formă de revărsat sanguin subdural), inculpatul nu a urmărit numai vătămarea corporală a victimei, ci uciderea ei.
În situația dată, împrejurarea că expertiza medico legală a apreciat că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, nu este relevantă pentru încadrarea juridică a faptei, care constituie tentativă la infracțiunea de omor.
În cauză, intenția inculpaților de a suprima viața victimei rezultă din materialitatea faptelor, respectiv a modalității de comitere a infracțiunii – prin aplicarea de lovituri de mare intensitate cu un par, pumni și picioare în zona capului chiar și după ce victima era căzută, cât și din leziunile provocate, respectiv (traumatism cranio-cerebral, cu plagă contuză, fractură temporo-parietală dreaptă (un traiect temporo-parietal și alte două parietale), hematom extradural limitat (cu diametrul de maxim 56 mm), hemragie subarahnoidiană, fină formă de revărsat sanguin subdural) pericolul vital fiind înlăturat numai datorită intervenției medicale și tratamentului medicamentos instituit cu promptitudine.
Raportat la aceste aspecte se constată că lovirea repetată și cu intensitate a victimei în zona capului dovedește că inculpații au urmărit suprimarea vieții acesteia, nicidecum numai un rezultat de vătămare a integrității corporale, acceptând în mod conștient, posibilitatea morții victimei.
Inculpații, chiar dacă nu au urmărit suprimarea vieții victimei, au acceptat eventualitatea producerii unui rezultat letal și, prin urmare, vinovăția lor, sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor îmbracă forma intenției indirecte.
În consecință, instanța va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C.pen. în infracțiunea vătămare corporală gravă prev. de art. 181 Cod Penal.
Cu privire la cererea inculpatului C. M. de a se constata că are calitatea de complice și nu de coautor, Tribunalul face următoarele precizări acordate la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Când tentativa de ucidere a persoanei se realizează prin contribuția mai multor făptuitori, care colaborează, răspunderea acestora se stabilește în temeiul dispozițiilor privind participația penală. Deși există mai mulți făptuitori, fapta de tentativă de omor este unică, așa că fiecare dintre participanți răspunde pentru totalitatea ei și, în concret, în raport cu contribuția adusă în obținerea rezultatului. În dreptul penal român s-a adoptat linia clasică a teoriei „complicității delict unic”, iar nu teoria „complicității delict distinct.” Potrivit art. 23 C. pen., „participanți sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.” Formele de participație sunt deci: coautoratul, instigarea, complicitatea.
Există coautorat la tentativă de omor ori de câte ori mai mulți făptuitori săvârșesc în mod intenționat împotriva unei persoane acte specifice de violență de natură să-i cauzeze moartea. Se produce, într-un anume fel, o distribuție a acțiunilor, unele de intensitate mai mare, altele mai mică, dar toate orientate spre aceeași finalitate: suprimarea vieții persoanei. Ea dirijează actele fiecărui coautor, stabilind caracterul de faptă unică realizată de toți împreună, indiferent dacă contribuțiile sunt simultane sau succesive, în același loc sau în locuri diferite.
Pentru ca unul dintre coautori să răspundă pentru tentativă de omor, el trebuie să fi săvârșit împotriva victimei, direct sau indirect, activ sau pasiv, un act de violență. În același timp, actul de violență al făptuitorului nu trebuie să acopere în întregime sfera actului tipic, căci el nu se privește izolat, ci în raport cu totalitatea actelor săvârșite de coautori. Cu alte cuvinte, fiecare act de violență conține un dinamism propriu, fizic și psihic, prin care participă la fapta în ansamblu, demonstrând astfel unitatea structurală a acesteia. Potrivit doctrinei juridice, condițiile coautoratului sunt: a) unitatea indivizibilă a acțiunilor mai multor făptuitori; b) cooperarea subiectivă a făptuitorilor.
În cele mai multe cazuri, contribuțiile coautorilor sunt inegale, în sensul că numai unul sau o parte dintre aceștia săvârșesc acte specifice de ucidere, iar ceilalți săvârșesc acte care, în sine, nu posedă eficiența necesară rezultatului, dar se află în strânsă interdependență cu primele, completându-le. Dacă s-ar privi fracționat contribuțiile, nu s-ar realiza nimic concludent asupra sensului juridic al coautoratului.
Imobilizarea victimei, pentru ca un alt făptuitor să fie în măsură să-i aplice lovituri cu rezultat letal, exprimă forță și dinamism într-un moment decisiv și, ca urmare, constituie, împreună cu acțiunea de ucidere, o unitate indivizibilă. În loc ca infractorul singur să lupte cu victima, să-i învingă rezistența și apoi să-i aplice lovitura mortală, un coautor, sau mai mulți, imobilizează victima chiar în momentul în care un altul aplică acea lovitură. Ca urmare, activitatea de imobilizare a victimei este legată direct și nemijlocit de activitatea care constituie latura obiectivă a infracțiunii de omor.
Unitatea acțiunii de imobilizare a victimei cu acțiunea de tentativă de omor, efectuată de alt coinculpat, se axează pe caracterul indispensabil al primei acțiuni, fără de care cealaltă acțiune nu ar fi posibilă. De fapt, imobilizarea victimei în momentul de pericol maxim pentru viața ei echivalează cu un adevărat act de violență, susceptibil de a cauza moartea acelei victime.
Așadar, toate contribuțiile care au legătură între ele, fiind conjugate și unificate într-un ansamblu specific, orientat spre realizarea uciderii persoanei, au caracter de acte de coautorat la tentativă la omor.
Coautorul nu acționează singur, ci în cooperare cu alt făptuitor (sau mai mulți). Ca atare, coautorul trebuie să urmărească și să accepte producerea rezultatului cauzat nu numai de acțiunea lui, ci de totalitatea acțiunilor, ceea ce presupune că el trebuie să cunoască celelalte acțiuni și finalitatea lor și, în mod conștient, să-și orienteze activitatea astfel încât să se integreze finalității în ansamblu.
Elementul cooperării subiective - adică reprezentarea totalității acțiunilor și voința de a se realiza, prin efortul comun, activitatea de ucidere a unei persoane - se obține din analiza împrejurărilor în care fapta a fost comisă.
În situațiile în care, după o înțelegere expresă sau tacită, toți făptuitorii atacă victima și îi aplică lovituri sau acționează într-o modalitate care, în ansamblu, îi cauzează moartea, nu mai are relevanță împrejurarea că unele lovituri au fost de mai mică gravitate și nu puteau - singure - să producă rezultatul, căci intenția de coautori la omor rezultă din materialitatea actelor săvârșite. Aceeași situație este și în cazul în care, fără consens prealabil, unul din inculpați acționează agresiv, cunoscând intenția celorlalți și asociindu-se astfel conștient la realizarea uciderii.
Revenind la cauza penală de față, Tribunalul apreciază că probatoriul administrat, astfel cum a fost prezentat, relevă - dincolo de orice îndoială rezonabilă - împrejurarea că inculpatul C. M. nu a avut rolul a „despărți” pe celălalt coinculpat și victimă ci - dimpotrivă - că rolul său a fost, pe de o parte, clar și precis orientat, iar pe de altă parte, a avut caracter determinant, esențial, în acțiunea conjugată de încercare de suprimare a vieții victimei, mai ales dacă se au în vedere declarațiile ambilor inculpați și actele medicale depuse din care rezultă că inculpatul C. D. aste anxios, anemic.
În această situație, este evident că numai inculpatul C. D.., singur ar fi avut șanse mai reduse de a prinde victima, de a o imobiliza, anihilându-i astfel orice posibilitate de apărare și ripostă și - în final - de a-i aplica loviturile cu parul care au produs grave leziuni.
A susținut apărarea că, în cazul ambilor inculpați, ar lipsi vinovăția acestora si, prin urmare, ar fi exclus caracterul penal al faptei datorita incidentei prevederilor art. 44 alin.2 și 2 ¹ Cod penal care se referă la legitima apărare, însă punctul de vedere exprimat nu poate fi primit pentru următoarele considerente.
Nu se neagă pătrunderea fără drept a părții vătămate în curtea inculpatului C. D. și violențele exercitate de acesta asupra bunurilor întâlnite în cale. Astfel, partea vătămată a stricat o bicicletă, un butoi, copaci, a spart geamuri, a scos o ușă din țâțâni.
O condiție esențială a legitimei apărări este ca apararea să fie proportionala cu gravitatea atacului. Asadar, apararea este legitima numai în masura în care este îndreptata împotriva atacului agresiv si prin aceasta se urmareste înlaturarea lui si a pericolului pe care îl genereaza si sa fie proportionala cu gravitatea atacului, fapta savârsita în aparare trebuie sa fie de o gravitate aproximativ egala cu gravitatea atacului, adica sa corespunda nevoii de aparare pe care o creeaza atacul.
Daca, însa, apararea este disproportionat de grava în raport cu gravitatea pericolului creat prin atac, fapta comisa depaseste limitele legitimei aparari si, în consecinta, nu poate fi considerata ca legitima.
Sub acest aspect se observă că natura si intensitatea ripostei inculpaților care, sunt vadit disproportionat de grave în raport cu gravitatea pericolului creat prin atacul partii vatamate .
Disproporția s-a ivit din momentul în care inculpatul C. M. a reușit să lase pe partea vătămată fără greblă și s-a adâncit după ce partea vătămată a căzut la pământ, în urma loviturilo aplicate de inculpatul C. D.. Chiar și după acest moment, când partea vătămată nu mai prezenta pericol, inculpatul C. D. a continuat să îl lovescă în timp ce inculpatul C. M. îl ținea, unii martori relatând că inculpatul C. D. ar fi afirmat “întoarce-l să-i dau și pe spinare” . Faptul că erau două perosane împotriva uneia singure căzută la pământ și dezarmată dovedește disparițai stării de pericol și existenta unei forte fizice a inculpaților cu mult superioară în raport cu victima.
Prin urmare, consideram ca inculpații nu au actionat în legitima aparare, ci doar sub stapânirea unei puternice tulburari determinate de provocarea venita din partea victimei aspect ce determina retinerea în favoarea lor a circumstantei atenuante a scuzei provocarii prevazuta de art. 73 lit. b din Cod penal .
Reținând vinovăția inculpaților în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii sus menționate, instanța îi va condamna la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.
La alegerea și individualizarea pedepselor, care urmează a fi aplicate, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal și anume dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele pedepsei prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 C.pen (închisoare de la 5 ani la 10), împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, gradul concret de pericol social, persoana fiecărui inculpat și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul C. M. are vârsta de 34 ani, este necăsătorit, nu are copii și nu este cunoscut cu antecedente penale, iar inculpatul C. D. are vârsta de 32 ani, nu este căsătorit, nu are copii și nu este cunoscut cu antecedente penale .
Pe parcursul cercetărilor inculpații au avut o conduită oscilantă, pentru ca în final să recunoască coparticiparea la agresarea părții vătămate, cu consecințele arătate, cu menționarea că ambii inculpați s-au au încercat să se salveze unul pe altul de răspundere.
Ambii inculpați, fiind coparticipanți la săvârșirea infracțiunii cercetate și având în vedere și acte de ordin medico-legal psihiatric depuse la dosar, au fost expertizați psihiatric, rezultând următoarele:
Inculpatul C. M. a relatat împrejurările comiterii faptei, arătând că ar fi sărit în ajutorul fratelui său, are o eficiență intelectuală la nivelul inteligenței inferioare, iar specialiștii din cadrul INML „M. Minovici" București au concluzionat prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A 1/_/2012 (f. 82-84), că: „Numitul C. M. nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat".
Inculpatul C. D. a relatat că, împreună cu fratele său, 1-a lovit pe vătămatul B. D., producându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol. Afectiv este instabil, cu labilitate și depresie situațională și eficiență intelectuală la nivelul inteligenței inferioare.
Prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A 1/_/2012 90-92) s-au concluzionat următoarele: „Numitul C. D. prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate de tip instabil-emoțional. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat".
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana fiecărui inculpat, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.18¹ alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Instanța se va raporta la faptul că inculpații au acționat conjugat, că s-a folosit un par în acțiunea de lovire, că s-au aplicat mai multe lovituri, timp de mai multe minute, într-o zonă vitală, iar rănile au fost grave. Pe de altă parte, infracțiunea a rămas în faza tentativei, leziunile nu au pus în primejdie viața părții vătămate, iar inculpații au comis fapta sub imperiul unei puternice stări de tulburare, generate de atitudine agresivă a părții vătămate, de distrugerile făcute în gospodăria inculpatului C. D..
Față de aceste împrejurări, de reținerea circumstanței atenuante legale a provocării, raportat și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 4 (patru) ani închisoare va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient. Instanța nu va mai aplica pedeapsa complementară, față de disp. art. 76 alin. 3 Cod Penal.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța va avea în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana fiecărui inculpat, apreciază că sunt nedemni în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a – II - a și lit. b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.
Apreciind că inculpații au înțeles consecințele faptelor lor și că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare a pedepsei în detenție, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 86 ind1 Cod Penal, instanța va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani
Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executarii pedepsei sub supraveghere se va suspenda si executarea pedepselor accesorii .
Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie sa se supună următoarelor masuri de supraveghere:
- sa se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., desemnat organ de supraveghere;
- sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
- sa comunice informațiile de natura a-i putea fi controlate mijloacele de existenta.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal privind revocarea măsurii in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni in cursul termenului de încercare.
Se va constata că inculpații au fost reținuți și arestați preventiv în perioada 6.11.2012 – 17.04.2013.
Se va menține măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de fiecare inculpat, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Sub aspectul laturii civile, se constată că partea vătămată B. D. a fost despăgubită de inculpați în timpul urmăririi penale cu suma de 1 500 lei și nu s-a mai constituit parte civilă.
S. C. de Urgențe „P. Dr. N. O." Iași, cu privire la cheltuielile ocazionate de spitalizarea vătămatului, a solicitat să fie despăgubit cu suma de 2564,21 lei ( f. 62).
S. de Ambulanță Județean V. s-a constituit parte civilă, comunicând contravaloarea transportării cu ambulanța a vătămatului în valoare de 1268,4 lei (f. 62).
Potrivit, dispozițiilor art. 14 alin.3 cod procedură penală, repararea pagubei se face în modalitățile prevăzute de lit. a și b „potrivit legii civile „ ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept materiale care reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume art.998-1003 din Codul civil, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acțiunii civile celei penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală .
S. C. de Urgențe „P. Dr. N. O." Iași și S. de Ambulanță Județean V. au dovedit, prin mijloacele legale oferite, depunând acte în acest sens, existența unor prejudicii în patrimoniul lor ca urmare a acțiunii inculpatului.
În consecință, în baza disp. art. 14, 346 Cod Procedură penală și art. 313 din Legea 95/2006 îi va obliga pe inculpații C. M. și C. D. în solidar să achite cu titlul de despăgubiri următoarele sume:
-1719,46 lei către partea civilă S. C. de Urgență „prof. Dr. N. O.” Iași (diferența de 1/3 fiind generată de culpa părții vătămate B. D.)
-845,6 lei către partea civilă S. de Ambulanță Județean V. (diferența de 1/3 fiind generată de culpa părții vătămate B. D.)
În temeiul disp. art. 7 din Legea 76/2008 rap la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea 76/2008 se va dispune prelevarea de la fiecare inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ. Vor fi informați inculpații că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic”.
În termen hotărârea a fost apelată de inculpatul C. D. cu motivarea că fapta s-a consumat în stare de legitimă apărare, că pedeapsa aplicată este prea mare, că nu s-a computat perioada detenției, că instanța a omis a se pronunța asupra părerilor invocate în cursul dezbaterilor, că nu se motivează existența legitimei apărări, că nu s-a analizat corect situația de fapt, că inculpatul a acționat pentru a-și apăra viața și bunurile, că a lovit partea vătămată cu un arac și nu cu un par, că doar a imobilizat partea vătămată împreună cu fratele său până la venirea organelor de poliție, că față de numărul de zile de îngrijiri medicale fapta se circumscrie conținutului infracțiunii prevăzute de art. 181 Cod penal, că față de împrejurările în care s-a consumat fapta, pedeapsa nu a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modului de executare, că latura civilă a cauzei nu a fost corect soluționată, reținându-se starea de provocare, cheltuielile de spitalizare trebuiau suportate de partea vătămată.
Inculpatul C. M. în recursul declarat invocă aceleași motive ca ale inculpatului C. D., că nu au fost aplicate dispozițiile art. 76 alin. 2 Cod penal, că pedeapsa putea fi redusă până la 1 an și 8 luni închisoare, că a fost doar complice la săvârșirea faptei.
Recursurile formulate nu sunt fondate.
Prima instanță a reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate, a aplicat toate dispozițiile legale incidente în cauză și a individualizat pedepsele cu luarea în considerație a tuturor criteriilor generale de individualizare enumerate la art. 72 Cod penal.
Legitima apărare există atunci când fapta se consumă pentru a înlătura un atac material direct, imediat, injust, atac care pune în pericol grav persoana ori drepturile acesteia.
În cauză, din probele administrate rezultă că partea vătămată aflată în stare ebrietate a pătruns în curtea locuinței inculpatului C. D., că a exercitat acte de violență asupra unor bunuri și asupra inculpatului C. M., dar aceste acțiuni nu constituie cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei întrucât nu au pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
De asemeni, nu rezultă că inculpații au săvârșit fapta pentru a înlătura pătrunderea fără drept a părții vătămate în curtea locuinței inculpatului C. D..
În condițiile în care acțiunile de lovire exercitate de cei doi inculpați asupra părții vătămate s-au consumat după ce aceasta a fost deposedată de obiectul contondent pe care îl avea asupra sa, în cauză sunt incidente doar dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal, acțiunile părții vătămate fiind doar acte de provocare care au condus la o puternică tulburare a inculpaților.
Față de aceste considerente, în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal.
În raport de modalitatea în care au acționat inculpații, după ce partea vătămată a fost deposedată de greblă, urmare a loviturilor aplicate de inculpatul C. D. cu un obiect contondent (par sau arac), urmată de căderea acesteia la pământ apoi imobilizată de inculpatul C. M. și în continuare lovită de C. D. timp de mai multe minute în regiuni vitale ale corpului, fapta se circumscrie conținutului infracțiunii de tentativă de omor în forma intenției indirecte și nu a infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal.
La stabilirea încadrării juridice în asemenea situație se au în vedere, modalitățile în care au fost exercitate actele de violență, zonele corporale vizate și numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate.
Față de zona în care au fost localizate loviturile cu parul și pumnii, cap, de faptul că acestea s-au consumat în timp ce victima era căzută la pământ, acțiunea inculpaților se circumscrie conținutului infracțiunii pentru care au fost condamnați.
Acțiunea inculpatului C. M., de a imobiliza partea vătămată cu scopul de a fi lovită de inculpatul C. D., acțiune fără de care nu ar fi fost posibilă cealaltă acțiune de lovire exercitată de către celălalt inculpat, este o acțiune de coautorat și nu de complicitate la săvârșirea faptei.
Pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate.
Prima instanță, față de existența stării de provocare, a reținut incidența art. 76 alin. 2 Cod penal și a redus proporțional pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, în cauză neexistând împrejurări care să conducă la aplicarea unor pedepse reduse până la o treime din minimul special, având în vedere și poziția procesuală oscilantă a inculpaților.
Pedepsele astfel cum au fost stabilite și modalitatea de executare, corespund scopului cerut de art. 52 Cod penal.
Atunci când executarea pedepsei se face în una din modalitățile prevăzute de art. 81 sau 86 ind. 1 Cod penal, din pedeapsă nu se compută perioada reținerii și arestării preventive întrucât ar fi contrar dispozițiilor art. 82 Cod penal respectiv, 86 ind. 2 Cod penal, dispoziții care stabilesc durata termenului de încercare.
Atunci când pedepsele se execută în una dintre modalitățile de mai sus, în hotărâre doar se fac mențiuni cu privire la perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, aceasta pentru a se avea în vedere la o eventuală revocare a suspendării executării pedepsei.
L. civilă a cauzei, sub aspectul cheltuielilor ocazionate de transportul părții vătămate la spital respectiv, contravaloarea îngrijirilor medicale acordate a fost soluționată în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de contribuția victimei, cheltuielile cu transportul și spitalizarea fiind reduse cu câte 1/3 având în vedere existența stării de provocare.
Pentru aceste considerente, în lipsa unor aspecte de fapt sau de drept ce ar putea fi luate în considerație din oficiu, în baza art. 379 pct. 1 lit. „b” Cod procedură penală, apelurile vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpații C. M. și C. D., împotriva sentinței penale nr. 119 din 29.05.2013 a Tribunalului V., hotărâre pe care o menține.
Obligă pe apelanți să plătească statului câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 1 octombrie 2013.
Președinte,Judecător,
G. SanduAurel D.
Grefier,
E. A.
Red. D.A.
Tehnored. A.E.
2 ex./10.10.2013
Tribunalul V.
Judecător F. G.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 950/2013. Curtea de Apel IAŞI | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1006/2013. Curtea... → |
|---|
