Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 57/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 57/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
Ședința publică de la 22 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C.-G. T.
Grefier: C. D.
DECIZIA PENALĂ Nr. 57/CJ/2014
Ministerul Public a fost reprezentat de către procuror A. C..
Pe rol judecarea contestației penale formulate de către condamnatul A. C. împotriva sentinței penale nr. 110 din data de 06.03.2014 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul A. C., în stare de arest, asistat de avocat N. O. care substituie avocat I. C., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus cu privire la prezența părților, după care:
Interpelat fiind de către instanță, condamnatul A. C. precizează că își menține contestația formulată în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat N. O., pentru condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și solicită respingerea contestației.
C. A. C., având cuvântul, solicită reducerea pedepsei.
Instanța constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
Ulterior dezbaterilor:
INSTANȚA
Asupra contestației penale de față,
Prin sentința penală nr.110 din 06.03.2014, Tribunalul V. a hotărât următoarele:
„În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 595 Noul Cod de procedură penală, admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013, la nivelul Penitenciarului V., privind pe condamnatul A. C., fiul lui D. și O., născut la data de 25.03.1960, în Bacău, cetățean român, C.N.P._, cu domiciliul în . Stănisești, județ Bacău, actualmente deținut în P. V..
Constată intervenirea legii penale mai favorabile în privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 6 (șase) ani, aplicată prin sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
În baza art. 6 alin. 6 Noul Cod Penal, aplică inculpatului-condamnat A. C. pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 (cinci) ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), lit. b) și lit. d) din Noul Cod penal.
Interzice inculpatului-condamnat A. C. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) Noul Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Înlătură dispozițiile contradictorii și menține celelalte dispoziții din sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
Dispune efectuarea cuvenitelor modificări pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1236 din 22.03.2010 emis de Tribunalul București – Secția I Penală, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Conform art. 272 alin. 1 Noul Cod de procedură penală și art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.”
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin cererea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Tribunalului V., la data de 31.01.2014, sub numărul_, instanța a fost sesizată cu privire la numitul A. C., aflat în executarea unei pedepse de 14 (patrusprezece) ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
Sesizarea Comisiei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 din Noul Cod penal și art. 23 alin. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.
Sesizarea a vizat constatarea intervenirii legii penale mai favorabile în privința pedepsei complementare de 6 (șase) ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) din Codul penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
Au fost atașate la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: fișa de evaluare, mandatul de executare a pedepsei închisorii 1236 din 22.03.2010 emis de Tribunalul București – Secția I Penală, sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, cu referat al Biroului de executări penale, fișa de cazier judiciar.
La termenul de judecată din 19 februarie 2014, Tribunalul a calificat prezenta sesizare ca având drept temei art. 6 din Noul Cod penal și art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține că numitul A. C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la pedeapsa de 14 (patrusprezece) ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 6 (șase) ani.
Analizând legea penală mai favorabilă in abstracto, se constată că:
I. Potrivit art. 6 alin. 6 din Noul Cod penal, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
II. Conform art. 64 din Codul penal din 1969, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a)dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
b)dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
c)dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;
d) drepturile părintești;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.
Potrivit art. 65 din Codul penal din 1969, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Condiția arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Conform art. 53 alin. 2 lit. a) din Codul penal de la 1969, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi avea o durată cuprinsă între 1 an – 10 ani.
Conform art. 71 din Codul penal din 1969, pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.
III. Potrivit art. 66 alin. 1 din Noul Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
a)dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d)dreptul de a alege;
e) drepturile părintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea;
o)dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.
(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b).
(3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b) se dispune cumulativ.
(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viața persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.
(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) și lit. o), instanța individualizează în concret conținutul acestei pedepse, ținând seama de împrejurările cauzei.
Potrivit art. 67 din Noul Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.
Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Totodată, conform art. 65 din Noul Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) - n) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Tribunalul constată, in concreto, în raport de pedeapsa complementară aplicată în mod definitiv, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) din Codul penal din 1969 pentru o perioadă de 6 (șase) ani, că legea penală nouă este mai favorabilă, prevăzând o durată maximă de 5 (cinci) ani a pedepsei complementare.
Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 595 Noul Cod de procedură penală, admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013, la nivelul Penitenciarului V., privind pe condamnatul A. C..
Va constata intervenirea legii penale mai favorabile în privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 6 (șase) ani, aplicată prin sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
În baza art. 6 alin. 6 Noul Cod Penal, va aplica inculpatului-condamnat A. C. pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 (cinci) ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), lit. b) și lit. d) din Noul Cod penal.
Va interzice inculpatului-condamnat A. C. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) Noul Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Va înlătura dispozițiile contradictorii și va menține celelalte dispoziții din sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
Va dispune efectuarea cuvenitelor modificări pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1236 din 22.03.2010 emis de Tribunalul București – Secția I Penală, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Conform art. 272 alin. 1 Noul Cod de procedură penală și art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.”
***
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termenul legal de 3 zile de la comunicare, condamnatul A. C., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile și la susținerile contestatorului, C. constată următoarele:
Sentința pronunțată de Tribunalul V. este legală și temeinică, făcându-se în mod corect de către judecătorul fondului aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 6 din noul Cod penal, în raport de pedepsele - principale și complementară – aplicate contestatorului-condamnat prin sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, respectiv 14 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin 1 din Codul penal din 1969 și interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal din 1969 pe o perioadă de 6 ani, ca pedeapsă complementară.
Prima instanță a reținut corect că infracțiunea de „omor” prevăzută de art. 174 alin 1 din Codul penal din 1968, pentru care a fost condamnat contestatorul, se regăsește în Noul Cod penal în dispozițiile art. 188 alin.1, fiind pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 6 alin.1 din Noul Cod penal prevede că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.
Rațiunea dispozițiilor din art. 6 Noul Cod penal nu este de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depășește maximul prevăzut de legea nouă.
Ori, în speță, potrivit celor expuse anterior, prin compararea pedepsei de 14 ani închisoare în a cărei executare se află condamnatul A. C. cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 188 alin. 1 Noul Cod penal, se constată că aceasta nu depășește maximul de 20 de ani închisoare aplicabil conform legii noi, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal.
Un argument în plus este dat de dispozițiile art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal care stabilesc că „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
În același timp, în mod corect prima instanță a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și lit. b Cod penal din 1968 pe o durată de 6 ani, aplicată condamnatului A. C. prin prin sentința penală nr. 1042/F din 19.11.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la data de 18.03.2010, ca urmare a deciziei penale nr. 1037/18.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, în condițiile în care potrivit noului Cod penal durata pedepsei complementare nu poate depăși 5(cinci) ani.
Pentru considerentele arătate, C. constată ca neîntemeiată critica invocată de contestator, și, în consecință, în baza disp. art. 425 indice 1 alin. 7 punctul 1 litera b Cod procedură penală raportat la art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. C. împotriva sentinței penale nr. 110 din 06.03.2014 pronunțată de Tribunalul V., hotărâre ce va fi menținută.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. C., fiul lui D. și O., ns. la data de 25.03.1960 în Bacău, deținut în P. Iași, împotriva sentinței penale nr. 110 din data de 06.03.2014, pronunțată în dosarul cu nr._ al Tribunalului V., sentință pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 C. p. p., obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat., din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu azi, 22.04.2014.
Președinte,
C.-G. T.
Grefier,
C. D.
Redactat/tehnoredactat T.C.G.
2 ex/28.05.2014
Tribunalul V.
Judecător A. C.
| ← Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 141/2014. Curtea de... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 254/2014. Curtea de... → |
|---|
