Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 141/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 141/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI – NCPP
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: C.-G. T.
Judecător: E. S.
Grefier: L. A.
DECIZIA PENALĂ NR. 141/2014
Pe rol se află judecarea apelurilor penale declarate de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA V. și partea vătămată F. A. împotriva sentinței penale nr. 565 din data de 10.05.2013 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect - nerespectarea hotărârilor judecătorești, amenințare, inculpat - intimat fiind L. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2014, cu participarea, la acea dată, din partea Ministerului Public, a domnului procuror I. C., cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a stabilit termen de pronunțare la data de 28.03.2014 și apoi pentru astăzi.
C. DE A.,
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 565 din data de 10.05.2013 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul nr._, s-a hotărât:
„În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită inculpatul L. A., fiul lui V. și Nataliea, născut la 10.04.1955 în ., domiciliat în ., județul V., C.N.P.-_, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 al. 2, 3 Cod penal.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală ia act că partea vătămată F. A., domiciliată în ., județul V., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului. Suma de 200 lei-onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Respinge solicitarea părții vătămate F. A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.”
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
„Pe rolul acestei instanțe, la nr._, a fost înregistrat rechizitoriul nr. 2712/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L. A. pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută și pedepsită de art. 271 alin.2,3 Cod penal.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpatul L. A. l-a împiedicat pe vătămatul F. A. să folosească terenul proprietatea sa potrivit limitelor de hotar stabilite prin sentința civilă nr. 2606/2011 a Judecătoriei V., adresându-i amenințări.
Inculpatul a fost audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței și a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiată martora P. G..
Partea vătămată F. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând doar repunerea în situația anterioară și a propus audierea martorilor din lucrări: Î. M. și G. F..
Ca urmare a dispozițiilor instanței a fost înaintată la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În anul 1991 partea vătămată F. A. a cumpărat de la numita Livadaru M. o casă de locuit și terenul arabil aferent în suprafață de 9 ari, imobil care se învecinează cu proprietatea inculpatului L. A.. Întrucât cele două proprietăți nu erau delimitate, în anul 1995 inculpatul și partea vătămată, de comun acord, au construit un gard din plasă de sârmă, care cu timpul sa deteriorat. Ulterior, partea vătămată și-a ridicat o construcție-anexă la limita cu gradul astfel încât în prezent cele două proprietăți sunt despărțite de peretele acestui imobil în continuarea căruia se află gardul de sârmă. De-a lungul timpului între inculpat și partea vătămată au existat neînțelegeri cu privire la stabilirea liniei de hotar, conflict ce a fost soluționat din punct de vedere juridic în urma acțiunii promovate de către vătămatul F. A., acțiune având ca obiect revendicare imobiliară grănițuire.
Astfel, în anul 2009, partea vătămată F. A. l-a chemat în judecată pe inculpatul L. A. în acțiunea având ca obiect revendicare imobiliară-grănițiure, soluționată prin sentința civilă din 11.05.2010 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul civil nr._, prin care a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și a fost obligat pârâtul L. A. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 29,39 m.p. și dispune grănițuirea dintre cele două proprietăți pe aliniamentul 20, 23, 7.
Prin decizia civilă nr.6/A/2011 a Tribunalului V. s-a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria V. spre rejudecare.
În urma rejudecării, prin sentința civilă nr. 2606 din 27.06.2011 a Judecătoriei V. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul F. A. în contradictoriu cu pârâtul L. A., respingându-se capătul de cerere având ca obiect revendicare imobil ca neîntemeiat, pe motivul că nu s-a putut preciza cu claritate dacă inculpatul L. A. ocupă sau nu vreo suprafață din terenul vătămatului și a dispus grănițuirea celor două proprietăți pe aliniamentul 20, 23, 7 din raportul de expertiză aflat la dosar.
Sentința civilă a rămas definitivă și a fost investită cu formulă executorie la data de 13.02.2012.
Cu ocazia deplasării la fața locului, la data de 09.05.2012, în lipsa inculpatului, executorul judecătoresc A. L. a procedat la grănițuirea celor două proprietăți pe aliniamentul 20, 23, 7 și a bătut un țăruș la limita de hotar, încheind totodată procesul-verbal de punere în executare nr. 37/2012, proces-verbal ce i-a fost comunicat și inculpatului.
În ziua de 28.05.2012, partea vătămată F. A. a hotărât să ridice un gard pe aliniamentul stabilit de instanța de judecată, solicitând în acest sens ajutorul martorului Î. M. și a martorului G. F..
La scurt timp după ce au început demolarea gardului vechi, inculpatul L. A. a ieșit din locuință strigând la aceștia să nu mai continue lucrările și amenințându-i.
Pentru a evita un conflict cu inculpatul, partea vătămată a renunțat să mai efectueze orice lucrare, sesizând organele de poliție cât și reprezentanții Primăriei .> Inculpatul L. A. a negat că a adresat amenințări părții vătămate, însă a recunoscut că s-a împotrivit ca acesta să ridice un grad nou; inculpatul a declarat că nu este de acord cu punerea în aplicare a dispozițiilor instanței de judecată motivând că în acest mod partea vătămată îi va distruge arborii care se află pe linia de hotar arătând totodată că partea vătămată deține titlu de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pe care a cumpărat-o la o dată anterioară eliberării titlului și pe care a deținut-o în baza unui înscris sub semnătură privată (zdelcă). De precizat că pentru acest motiv, inculpatul a promovat acțiune de anulare parțială a titlului de proprietate emis pe numele părții vătămate, acțiune care a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes ( dosar nr._ ).
Se constată astfel că, în cauza de față inculpatului L. A. i se impută că nu a respectat dispoziția sentinței civile nr.2606/27.06.2011 prin care s-a dispus grănițuirea celor două proprietăți pe aliniamentului 20, 23, 7, fapta constând în aceea că nu a permis părții vătămate F. A. să construiască gardul conform limitelor fixate de executorul judecătoresc.
Cu privire la acest aspect, instanța reține, pe de o parte, că procedeul folosit de executorul judecătoresc nu satisface cerințele legale, deoarece în modalitatea descrisă s-a făcut mai mult o punere în executare declarativă și nu una efectivă, așa cum presupun dispozițiile art. 271 Cod penal, respectiv nu a procedat la grănițuirea efectivă prin semne pe aliniamentul indicat, ci, în lipsa inculpatului, a bătut doar un țăruș în stradă, iar, pe de altă parte, nu rezultă că vătămatul ar fi împiedicat de inculpat să stăpânească vreo suprafață de teren pe care ar deține-o în baza unei hotărâri judecătorești.
Conform dispozițiilor art. 271 alin.2 Cod penal, constituie infracțiune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești.
Deci, pentru existența laturii obiective a acestei infracțiuni este necesar ca imobilul să fie deținut de partea vătămată în baza unei hotărâri judecătorești, fapt neîndeplinit în prezenta cauză având în vedere că prin sentința civilă nr. 2606/2011 a Judecătoriei V. a fost respins capătul de cerere privind revendicarea, dispunându-se doar grănițuirea conform aliniamentului indicat.
Instanța constată astfel, că nu sunt întrunite, din acest punct de vedere, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 alin.2,3 Cod penal, în condițiile în care, inclusiv în concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza civilă respectivă (fila 39 dosar de urmărire penală) se arată că nu există semne de ocupare a proprietății aparținând părții vătămate F. A. de către inculpatul L. A..
Așadar, din cuprinsul hotărârii civile nu rezultă că inculpatul L. A. ar deține fără drept vreo suprafață de teren din proprietatea părții vătămate. De altfel, acesta este și motivul pentru care inculpatului L. A. i s-a respins acțiunea de modificare a titlului de proprietate al părții vătămate, în condițiile în care părții vătămate F. A. nu i s-a recunoscut prin hotărâre judecătorească dreptul la vreo suprafață de teren pe care inculpatul ar ocupa-o.
Ori, grănițuirea, respectiv determinarea prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, chiar stabilită prin hotărâre judecătorească, nu constituie lucru judecat pentru porțiunile de teren cu privire la care s-a constatat o împrejmuire, în lipsa admiterii unei acțiuni în revendicare.
Situația de fapt stabilită în urma coroborării mijloacelor de probă aflate la dosar: declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate, declarații martori, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, sentința civilă nr. 2606/2011, raport de expertiză tehnică judiciară, proces-verbal din 09.05.2011 încheiat de executorul judecătoresc, în condițiile descrise anterior, nu se circumscrie infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești așa cum e aceasta reglementată de art. 271 alin.2,3 Cod penal.
Prin urmare, fapta astfel reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești prevăzută de art. 271 alin.2,3 Cod penal, nefiind îndeplinite condițiile laturii obiective a acestei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen, va dispune achitarea inculpatului L. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.271 al.2,3 C.pen.
De asemenea, se va lua act că partea vătămată F. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Față de soluția de achitare dispusă în cauză, instanța nu va dispune nici repunerea părților în situația anterioară, repunere care de altfel nici nu e posibilă față de conținutul sentinței civile a cărei nerespectare se pretinde.
În conformitate cu prevederile art. 193 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată și solicitarea părții vătămate F. A. de acordare a cheltuielilor de judecată (onorariu avocat). „
* **
În termenul prev. de art. 363 din C. proc. pen. din 1968, hotărârea Judecătoriei V. fost apelată de către P. de pe lângă Judecătoria V. și de către partea vătămată F. A. (căi de atac recalificate astfel din recurs, conform. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr. 255/2013), care au criticat-o sub aspectul temeiniciei și legalității.
Astfel, prin motivele de apel formulate în scris, atât P. de pe lângă Judecătoria V. cât și partea vătămată au invocat faptul că instanța de fond, în mod nefondat, a apreciat că punerea în executare a hotărârii judecătorești a fost defectuoasă, în condițiile în care nici nu era nevoie de mai mult decât a făcut executorul judecătoresc pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței. În mod greșit s-a apreciat de instanța de fond că hotărârea de grănițuire nu echivalează cu hotărârea prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal din 1968, ce ar fi o hotărâre de revendicare, în condițiile în care aceste dispoziții legale nu fac referire la acțiunea de revendicare, iar practica judiciară a arătat că „deținerea unu imobil în baza unei hotărâri judecătorești” trebuie înțeleasă în sensul existenței unei situații de fapt recunoscute printr-o hotărâre judecătorească care a fost adusă la îndeplinire, iar nu în sensul că titlul propriu-zis în legătură cu imobilul respectiv să constea într-o hotărâre judecătorească.
Totodată, s-a mai invocat de către P. de pe lângă Judecătoria V. faptul că declarațiile martorilor confirmă plângerea părții vătămate, astfel încât chiar dacă nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, în mod cert infracțiunea de amenințare este pe deplin dovedită, iar instanța trebuia să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, și să interpeleze partea vătămată dacă dorește să se judece cu inculpatul pentru această infracțiune.
Având în vedere soluția de achitare dispusă de către instanța de fond, C. a procedat la audierea inculpatului L. A., și, totodată, la termenul de judecată din data de 11.03.2014, față de motivele de apel ale parchetului a pus în discuția contradictorie a părților schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 271 alin. 2 și 3 din Codul penal din 1969 (calificarea din noul Cod penal fiind art. 287 alin. 1, lit. g ) în infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1969 (calificarea din noul Cod penal fiind art. 206), fiind interpelată partea vătămată dacă dorește să formuleze plângere prealabilă pentru această din urmă infracțiune, răspunsul pozitiv al acesteia fiind consemnat într-o declarație.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de P. de pe lângă Judecătoria V. și partea vătămată F. A., precum și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prev. de art. 471 din Codul de procedură penală, C. constată că apelurile declarate sunt fondate, în parte, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 271 alin. 2 din Codul penal din 1969, împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori o parte din locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, iar potrivit alin. 3, teza I, această faptă se pedepsește mai grav dacă se săvârșește prin amenințare.
Această infracțiune se regăsește și în noul Cod penal fiind incriminată de art. 287 alin.1, lit. g.
Pentru existența infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești în forma prevăzută de art. 271 alin. 2 se cere, sub aspectul laturii obiective, ca respectivul imobil să fie deținut în baza unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, împiedicarea folosinței unui imobil care nu este deținut în baza unei hotărâri judecătorești, ci a unui alt titlu de proprietate nu constituie infracțiunea prev. de art. 271 alin 2 din Codul penal din 1969.
În cauza de față, C. constată că terenul în cauză este deținut de partea vătămată F. A. în baza titlului de proprietate cu nr. 2051/17.07.2006 și nu în baza unei hotărâri judecătorești.
Astfel, C. constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că o hotărâre prin care s-a dispus grănițuirea nu poate fi apreciată ca fiind o hotărâre constitutivă de drepturi, în baza căreia să se dețină un imobil, ci are doar un efect declarativ de drepturi, această acțiune în grănițuire putând fi exercitată, în primul rând, de titularului dreptului de proprietate, nefiind, astfel, îndeplinit unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 271 alin. 2 din Codul penal din 1969.
Însă, se constată că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L. A., respectiv forma agravată a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 alin. 2 și 3 din Codul penal din 1969, este o infracțiune complexă, în conținutul căreia este absorbită infracțiunea de amenințare.
În condițiile în care instanța de fond a constatat în mod corect că infracțiunea complexă pentru care a fost trimis în judecată inculpatului nu întrunește unul dintre elementele constitutive, trebuia să verifice dacă este dovedită infracțiunea absorbită de „amenințare”, omisiune ce va fi înlăturată de instanța de control judiciar.
Astfel, prin plângerea și declarațiile de părții vătămate F. A., s-a arătat că, în data de 28.05.2012, în jurul orelor 09,00, în timp ce se pregătea, împreună cu martorii G. F. și Î. M., să demoleze gardul vechi și să construiască un gard pe aliniamentul stabilit prin hotărârea de grănițuire, vecinul său, inculpatul L. A., a venit cu o sapă și l-a amenințat că-l omoară dacă demolează gardul, după care a luat o furcă și mai multe pietroaie și a amenințat că va arunca în el, amenințări care au fost de antură să-i provoace teamă, renunțând la lucrări.
Martorii oculari G. F. și Î. M., audiați fiind în ambele faze procesuale, au declarat că se aflau la partea vătămată F. A. pentru a o ajuta să construiască un gard pe limita stabilită printr-o hotărâre judecătorească, însă inculpatul L. A. a amenințat partea vătămată, mai întâi cu o sapă și apoi cu o furcă, spunându-i de mai multe ori că o va omorî.
În cauză a fost audiată și martora P. G., o nepoată a inculpatului, care a declarat că se afla la inculpat pentru a-l ajuta la treabă, și, fiind în curte, a văzut că inculpatul are o discuție cu partea vătămată și martorii G. F. și Î. M., spunându-le acestora să nu desfacă gardul și nu taie copacii, fără a-i amenința, aceștia renunțând la acțiunea lor.
C. va înlătura această declarație, fiind nesinceră, având în vedere că nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori oculari, fiind dată evident pro causa.
Inculpatul L. A., audiat fiind atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, atât de către instanța de fond, cât și de instanța de control judiciar, a negat comiterea faptei de amenințare, însă această faptă este dovedit pe deplin de plângerea și declarațiile părții vătămate și de declarațiile martorilor oculari G. F. și Î. M..
Așa fiind, C. constată că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de” nerespectare a hotărârilor judecătorești”, prev. de art. 271 alin. 2 și 3 din Codul penal din 1969 în infracțiunea de „amenințare”, prev. de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1969, infracțiune pentru care partea vătămată F. A., la termenul din data de 11.03.2014, a declarat că înțelege să formuleze plângere prealabilă.
Față de materialul probator administrat în cauză, C. costată că vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de amenințare este pe deplin dovedită, urmând a se dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului L. A., C. de A. va avea în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. din 1969, care stabilesc criteriile generale de individualizare, și anume la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prin noul Cod penal, în principiu aceste criterii au foste menținute, însă au fost reformulate, art. 74 alin. 2, prevăzând următoarele criterii generale de individualizare:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Aplicând aceste criterii de individualizare, C. constată că fapta săvârșită de către inculpat de amenințare, în mod repetat, cu acte de violență și cu moartea, fiind înarmat cu o sapă și apoi cu o furcă, prezintă un grad important de pericol social, ținând seama de modul de săvârșire și împrejurările comiterii faptei.
În ceea ce privește persoana inculpatului, C. constată că, deși acesta a avut o poziție procesuală necorespunzătoare, de nerecunoaștere a comiterii faptei, nu prezintă antecedente penale, iar înscrisurile depuse la dosar caracterizează în sens pozitiv conduita inculpatului în societate și în mediul familial (a se vedea caracterizarea de la fila 29 dosar fond).
Față natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și față de persona inculpatului, C. apreciază că aplicarea unei pedepse cu amenda penală, dozată spre minimul prevăzut de lege, ar putea asigura reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv educativ.
Însă, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, C. apreciază că reeducarea, reinserția socială a inculpatului poate avea loc și fără executarea acesteia, judecata în prezenta cauză constituind un avertisment suficient pentru a-l determina ca, pe viitor, să se abțină de la comiterea de alte fapte antisociale.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, ca urmare a intervenirii la data de 01.02.2014 a noului Cod penal, C., referitor la limitele de pedeapsă, constată că atât legea penală nouă, care incriminează fapta de amenințare comisă de inculpat, la art. 206 alin. 1, cât și Codul penal din 1969, care incriminează aceeași faptă la art. 193 alin. 1, prevăd pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amenda.
Dar, dispozițiile Codului din 1969 sunt mai favorabile întrucât prevăd instituția suspendării condiționate, iar pe perioada termenului de încercare impun o singură condiție, cea de a nu mai săvârși infracțiuni, pe când în noul Cod penal ar fi aplicabilă instituția amânării aplicării pedepsei, instituție mult mai severă având în vedere măsurile de supraveghere dar și obligația ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
În consecință, în aplicarea legii penale mai favorabile se vor reține disp. art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1969 și modalitatea de individualizare a executării pedepsei prev. de art. 81, 82 și 83 din Codul penal din 1969, dispoziții care potrivit art. 15 din legea 187/2012, se mențin și după . noului Cod penal.
Pentru toate aceste considerente, C. va dispune, în temeiul disp. art. 421 pct. 2, lit. a din Codul de procedură penală, admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria V. și partea vătămată F. A. împotriva sentinței penale nr. 565 din10.05.2013 a Judecătoriei V., pe care o va desființa în parte
Rejudecând cauza, se va dispune, pentru motivele mai sus arătate, înlăturarea dispoziției de achitare a inculpatului L. A. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești,prevăzute de art. 271 al. 2, 3 Cod penal din 1969, precum și înlăturarea dispozițiilor art. 192 al. 3 Cod procedură penală privind cheltuielile judiciare și respingerea solicitării părții vătămate F. A. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Se va dispune condamnarea inculpatul L. A. pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art.193 alin.1 Codul penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 al. 2, 3 Cod penal din 1969, la pedeapsa amenzii penale.
În baza art.81 Cod penal din 1969, se va dispune suspendarea condiționată a executarea pedepsei amenzii penale și stabilirea unui termen de încercare potrivit disp. art. art. 82 alin.2 Cod penal din 1969.
Se va atenționează inculpatul asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969, respectiv dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune se va dispune revocare suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei amenzii care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Va fi obligat inculpatul să plătească părții vătămate cheltuieli judiciare în sumă de 700 lei, reprezentând onorariul avocatului ales.
Se va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se vormenține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor de față vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria V. și de partea vătămată F. A. împotriva sentinței penale nr. 565 din10.05.2013 a Judecătoriei V., sentință pe care o desființează în parte.
Rejudecând:
Înlătură dispoziția de achitare a inculpatului L. A. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești,prevăzute de art. 271 al. 2, 3 Cod penal din 1969.
Înlătură dispozițiile art. 192 al. 3 Cod procedură penală privind cheltuielile judiciare și respingerea solicitării părții vătămate F. A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Condamnă inculpatul L. A., fiul lui V. și Nataliea, născut la 10.04.1955 în ., domiciliat în ., județul V., C.N.P.-_, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art.193 alin.1 Codul penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 al. 2, 3 Cod penal din 1969, la pedeapsa de 1.000 (unamie) lei amendă penală.
În baza art.81 Cod penal din 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei amenzii penale și stabilește termen de încercare pe durata de 1 (un) an, în baza disp. art. art.82 alin.2 Cod penal din 1969.
Atenționează inculpatul asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969.
Obligă inculpatul să plătească părții vătămate cheltuieli judiciare în sumă de 700 lei, reprezentând onorariul avocatului ales.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 450 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile efectuate în apelul procurorului și în apelul părții vătămate rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2014.
Președinte, Judecător,
C.-G. T. S. E.
Grefier,
L. A.
Red./tehnored.T.C.G.
5 ex./02.09.2014
Judecătoria V.
Judecător: L. C. S.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 148/2014. Curtea de... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
