Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 208/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 208/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 208/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte A. G. O. M.
Judecător M. C.
Grefier C. B.
La ordine pronunțarea asupra cauzei penale privind apelurile declarate de inculpatul S. F. P., de asiguratorul S.C. "C. A.." S.A., și de părțile civile M. I. și M. V., împotriva sentinței penale nr. 150 din 30.10.2013 pronunțată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr._, având ca obiect ucidere din culpă (art. 178 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror P. E..
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2014, și apoi pentru azi, 24.04.2014, când:
C.,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 150 din 30.10.2013 Judecătoria Răducăneni a hotărît:
Condamnă inculpatul S. F. P., fiul lui S. și V., ns. la data de 04.10.1978 în municipiul Iași, domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași, și . A, .. 4 studii medii, reprezentant vânzări, căsătorit, fără copii minori, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de disp. art. 178 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 74 lit. a rap. la disp. art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1(un) an și 10(zece) luni închisoare.
În baza disp. art 71 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-b) Cod penal.
În baza disp. art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza disp. art. 82 Cod penal fixează termen de încercare de 3(trei) ani și 10 (zece) luni.
În baza disp. art. 71 alin. 5 Cod pen. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal.
În baza disp. art. 14 și 346 Cod pr. pen. rap. la disp. art. 9 din Legea nr. 136/2005 admite în parte acțiunea civilă formulată de către părțile civile M. I. și M. V. și obligă asigurătorul Compania de asigurări ., cu sediul în Sibiu, .. 2, turnul A, . plătească sumele de câte: 300.000 lei pentru partea civilă M. I. și 100.000 lei părții civile M. V., plus dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de despăgubiri civile, începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a sumelor.
În baza disp. art. 189 și 191 Cod pr. pen. obligă inculpatul să plătească statului suma de 2600 cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 03.02.2010, în jurul orelor 12,00, inculpatul se deplasa pe DN 28, pe direcția Huși - Iași cu autoturismul marca F. P., cu nr. de înmatriculare_:
În localitatea Scoposeni, ., acesta a sesizat că de pe un drum sătesc aflat în stânga drumului principal, i-a apărut brusc în față o sanie cu un copil. Conducătorul auto a frânat, a tras stânga de volan, dar nu a reușit să evite impactul, lovind copilul aflat pe sanie cu partea frontală a autoturismului.
La fața locului a fost solicitată ambulanța, au fost executate manevre de surescitare timp de 50 minute, însă, în cele din urmă, s-a constatat decesul victimei, în persoana numitului M. I. V., în vârstă de 13 ani.
În concluziile Raportului medico – legal de necropsie nr. 187 din 27.04.2010 întocmit de IML Iași, se arată că:
1.Moartea numitului M. I. V. a fost violentă;
2.Ea s-a datorat traumatismului cu fractură de calotă și baza craniană, contuzie cerebrală, contuzie pulmonară, hemopericard prin ruptura ventricolului drept și hemiperitoneu prin rupturi hepatice și splenice;
3.Leziunile s-au putut produce prin lovire – comprimare în cadrul uni accident rutier;
4.În momentul morții, sângele și urina nu conțineau alcool;
5.Sângele apparținea grupei sanguine A II;
6.Moartea datează din 03.02.2010.
În cauză, a fost efectuată și expertiză criminalistică de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice lași, din concluziile raportului nr. 23 din 13.02.2012 rezultând:
Cu privire la dinamica producerii accidentului s-a reținut că „ajuns pe raza localității Scoposeni, corn. G., în zona km 125+551, conducătorul auto a fost surprins de apariția, de pe un drum local situat pe partea stângă (potrivit direcției sale de deplasare) a unui minor aflat pe o sanie. În atare situație, numitul S. F.-P. a luat decizia de a acționa sistemul de frânare, însă spațiul disponibil de cca. 13,6 metri, raportat la viteza de deplasare de 78 km/h, nu a permis nici măcar reducerea vitezei, cu atât mai puțin oprirea autoturismului. Astfel, partea frontală a auto F. a lovit copilul aflat pe sanie, în partea dreaptă a acestuia. În momentele imediat următoare, sania a primit masiv energie cinetică, deplasându-se împreună cu autoturismul pe partea frontală a acestuia. Reducerea ulterioară a vitezei autoturismului, prin frânare, a determinat la un moment dat proiectarea minorului pe carosabil, în partea dreaptă a autoturismului.
Viteza inițială probabilă a autoturismului a fost de 78 km/h.
Numitul S. F.-P. putea evita producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 27 km/h. Din materialul dosarului nu rezultă că ar fi existat restricții sau alte motive de reducere a vitezei sub valoarea de 50 km/h, valoare la care accidentul tot ar fi avut loc.
Victima, în vârstă de 13 ani, putea preveni accidentarea sa dacă nu ar fi pătruns cu sania intempestiv în carosabil, punând astfel orice conducător de vehicul aflat în mers, în proximitate, în imposibilitatea de a efectua vreo manevră de evitare eficace."
Audiat asupra situației de fapt, în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că nu este vinovat de producerea accidentului, întrucât nu-l putea evita și că nu a încălcat nicio regulă de circulație.
Pe timpul cercetării judecătorești, inculpatul și-a susținut nevinovăția, arătând că nu a putut vedea când a apărut victima deoarece pe marginea șanțului sunt case și că în acel moment, ca șofer, atenția îi era îndreptată către înainte. De asemenea, inculpatul a susținut că, în colțul uliței de unde a apărut victima se află o casă ce obturează vizibilitatea și că timp de trei ani de zile, săptămânal, se deplasa pe acea rută.
Inculpatul a solicitat reaudierea tuturor martorilor audiați în cursul urmăririi penale.
Susținerile inculpatului, în sensul nevinovăției acestuia, nu au fost reținute de către instanță, raportat la probele administrate în cauză.
Nici concluziile raportului de expertiză criminalistică nu pot fi primite în integralitatea lor, întrucât, în mod eronat, expertul a apreciat că „din materialul dosarului nu rezultă că ar fi existat restricții sau alte motive de reducere a vitezei sub valoarea de 50 km/h, valoare la care accidentul tot ar fi avut loc, încălcând, astfel, disp. art. 18 alin. 1 teza a II-a cu referire la art. 113 alin. 2 teza a II-a C.proc.pen., potrivit cărora „Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega și nici acesta nu-și poate însuși atribuții de organ de urmărire penală sau de organ de control." În contradicție cu concluziile expertului vin disp. art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 - "Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații:"
a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată;
b) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă."
Ordonanța 195/2002 privind circulația pe drumurile publice definește noțiunea de intersecție, la art. 6 pct. 16, ca fiind „orice încrucișare, joncțiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv spațiile formate de acestea."
Din adresa nr. 1458 din 11.05.2012 a Primăriei corn. G. rezultă că drumul din satul Scoposeni, corn. G., care face legătura cu D.N. 28, în dreptul locuinței numitului J. N., este drum sătesc și la data de 03.02.2010 era deschis circulației publice - filele 78-79. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că drumul principal prezenta "zone umede", iar la marginea carosabilului era acoperit de zăpadă.
S-a mai reținut de către expertul criminalist, că „victima, în vârstă de 13 ani, putea preveni accidentarea sa dacă nu ar fi pătruns cu sania intempestiv în carosabil, punând astfel orice conducător de vehicul aflai în mers, în proximitate, în imposibilitatea de a efectua vreo manevră de evitare eficace."
Este adevărat că minorul putea evita producerea accidentului dacă nu ar fi pătruns cu sania pe carosabil, dar la fel de ușor și conducătorul auto putea evita producerea accidentului dacă ar fi circulat cu o viteză sub 30 km/h, limită impusă de disp. art. 123 lit. a și e din Regulament, la nivel minim, tocmai din rațiuni de prevenire a unor asemenea situații, știut fiind faptul că, de pe un drum lateral, poate să apară oricând un pericol reprezentat de un vehicul aflat în mișcare.
Conform reglementărilor impuse prin O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare, participanții la trafic, printre care sunt incluși și conducătorii de autovehicule, au, printre altele, următoarele obligații:
art. 35 alin. 1 - „Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private."
art. 48 - „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță."
art. 49 alin. 1 - "Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h."
art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 - Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații:
a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată;
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă."
Având în vedere și disp. art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002 care stabilesc în alin. 4 că „Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația în acel sector", iar la alin. 5 „Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcție specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, precum și cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role", în cauză urmează a fi reținută și culpa victimei.
Considerând că, constatările în fapt, din raportul de expertiză criminalistică( mai puțin cele la care expertul a apreciat că „din materialul dosarului nu rezultă că ar fi existat restricții sau alte motive de reducere a vitezei sub valoarea de 50 km/h, valoare la care accidentul tot ar fi avut loc), sunt compatibile cu situația de fapt reținută de instanță, s-a reținut că, din punct de vedere juridic, culpa producerii accidentului revine ambelor părți.
Astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd „Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații:
a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată;
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă."
De asemenea, prima instanță a reținut și culpa părții vătămate care a încălcat dispozițiile art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002 care stabilesc în alin. 4 că „Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația în acel sector", iar la alin. 5 „Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcție specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, precum și cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role".
Prima instanță a reținut că fapta inculpatului S. F. P., care la data de 03.02.2010, în timp ce se deplasa pe DN 28, pe direcția Huși – Iași, pe raza localității Scoposeni, ., cu autoturismul marca F. P., circulând cu viteza de 78 km la oră, la trecerea printr-o intersecție cu circulație nedirijată, a lovit frontal o sanie pe care se afla minorul M. I. V., care a apărut de pe un drum sătesc, copilul decedând în urma impactului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de disp. art. 178 alin 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia, instanța a ținut seama, conform disp. art. 72 cod penal, atât de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, modalitatea, mobilul săvârșirii faptei, de rezultatul produs cât și de circumstanțele personale ale inculpatului necunoscut cu antecedente penale, nivelul de pregătire și instruire, cât și de atitudinea relativ sinceră, adoptată de către acesta în timpul desfășurării procesului penal.
Față de aceste considerente, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum a fost orientat spre minimul special prevăzut de textul încriminator. A reținut, de asemenea, în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de disp. art. 74 lit. a Cod penal și a dat eficiență disp. art. 76 lit. d Cod penal.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție publică implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, instanța reținând că, prin săvârșirea infracțiunii, inculpatul a avut un comportament nedemn, incompatibil cu exercitarea drepturilor enunțate anterior.
Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, prima instanță a apreciat că scopul și funcțiile pedepsei pot fi atinse și prin neexecutarea acesteia în regim privativ de libertate, motiv pentru care în baza disp. art. 81 Cod penal, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Procedând la soluționarea laturii civile, prima instanță a reținut că părțile vătămate M. I. și M. V., s-au constituit părți civile în procesul penal, astfel: partea vătămată M. I. cu suma de 1.000.000 lei daune morale, iar partea vătămată M. V. cu sumele de 30.000 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării și 500.000 lei daune morale
Instanța a reținut că, numita M. V. este bunica victimei și că la acea dată locuia cu aceasta și cu numitul M. I., tatăl victimei, de acesta din urmă, ocupându-se ambele părți civile.
În dovedirea pretențiilor civile formulate, s-a solicitat audierea martorului G. E..
Procedându-se la audierea martorului propus, instanța a reținut că pentru înmormântarea victimei au fost făcute anumite cheltuieli specifice acestui eveniment, însă, martorul nu a putut preciza, măcar cu aproximație suma ce a fost cheltuită în acest sens, iar după înmormântare s-au făcut toate praznicele din banii pe care M. V. îi strânsese pentru ea. De asemenea, martorul a mai precizat că, după eveniment, s-a mai întâlnit cu tatăl victimei care era afectat de moarea fiului său.
Este de necontestat faptul că ceremonialul înmormântării presupune cheltuirea unor sume de bani, însă, aceste sume pot fi diferite în funcție de situație, iar susținerea generale că părțile civile au efectuat cheltuieli, este insuficientă pentru ca instanța să acorde daunele solicitate.
Daunele materiale trebuie dovedite, instanța neputându-le acorda în mod arbitrar doar în baza unei afirmații generale, care nu este în măsură să stabilească în mod clar și real valoarea acestora.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea privind pretențiile materiale formulate de către partea civilă M. V., ca fiind nedovedite.
În privința daunelor morale, instanța a reținut că în urma decesului victimei, părțile civile au suferit, incontestabil, o traumă psihică.
Instanța a reținut că victima M. I. V. era fiul părții civile M. I. și nepotul părții civile M. V. și că la acea dată locuia cu aceasta și cu numitul M. I., de victimă ocupându-se ambele părți civile.
Daunele morale precum și cuantumul acestora, se stabilesc nu numai în raport de efectele infracțiunii, ci și în raport cu alte împrejurări, stări de fapt, care rezultă din probe.
De asemenea, daunele morale trebuie să reflecte suferința fizică și psihică a celui vătămat atât în viața de familie cât și în plan social.
În speța de față, este incontestabil că părțile civile au suferit o traumă psihică cauzată de moartea copilului minor și respectiv, a nepotului, acestora. Valoarea vieții unei persoane este însă, inestimabilă și nici o sumă de bani, mai mare sau mai mică, nu o poate egala și nu poate acoperi prejudiciul moral, respectiv suferința, trauma psihică cauzată de această pierdere.
Existența prejudiciului moral cauzat părților civile, cât și criteriile de cuantificare a acestuia sunt evidente prin însăși rezultatul produs ca urmare a faptei prejudiciabile, decesul copilului minor și respectiv și a nepotului, ireparabil, cu atât mai mult raportat la dispariția la o vârstă fragedă din viața lor a băiatului în vârstă de 13 ani, cu implicații profunde și îndelungate.
Având în vedere implicațiile de ordin afectiv, moral și psihic, instanța a apreciat că în cauză se impune acordarea unor daune morale părților civile, care să impună o reparare justă cel puțin din punct de vedere material al prejudiciului nepatrimonial.
În ce privește întinderea sumei acordate cu titlu de daune morale, instanța a avut în vedere ansamblul tuturor împrejurărilor care au concurat la producerea faptei, cât și rezultatul produs în urma săvârșirii acesteia de către inculpat.
De asemenea, instanța a avut în vedere la cuantificarea sumelor și cupla concurentă a victimei, în proporție de 50%.
Întrucât în momentul producerii accidentului autovehiculul implicat era asigurat la Compania de Asigurări C. „A..” SA, instanța a obligat această companie să achite astfel: 300.000 lei pentru partea civilă M. I. și 100.000 lei părții civile M. V., plus dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de despăgubiri civile, începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a sumelor.
Împotriva sentinței penale au declarat recurs părțile civile M. I. și M. V., inculpatul S. F. P. și asigurătorul .. După . Noului Cod de procedură penală, căile de atac au fost recalificate în apel.
Părțile civile M. I. și M. V. au solicitat acordarea despăgubirilor materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare efectuate de bunica victimei; actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri civile cu dobânda BNR de la data producerii accidentului (03.02.2010) până la data plății integrale și efective a despăgubirilor; indexarea sumelor cu rata indicelui de inflație de la data producerii accidentului rutier pana la data plații; obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părțile civile în procedura din primă instanță.
Inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 395 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzuta de lege, arătând că în lipsa oricăror indicatoare de semnalizare a intersecției drumului național cu ulița de pe care victima cobora pe sanie, nu avea cunoștința de faptul ca urmează o intersecție, astfel că nu i se poate retine încălcarea obligației de a circula cu maxim 30 km/h la trecerea printr-o intersecție nesemnalizată.
A mai arătat inculpatul că din planșele fotografice întocmite de lucrătorii de politie, dar și din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, drumul era uscat, nu era acoperit nici cu polei, nici cu gheață, zăpada găsindu-se pe partea laterală, iar nu pe partea carosabilă.
A susținut, de asemenea, că nu există legătură de cauzalitate între încălcarea regulii de circulație și urmarea produsă, având în vedere că accidentul ar fi putut fi evitat doar dacă ar fi circulat cu o viteza de cel mult 27 km/h.
În latură civilă a solicitat respingerea/reducerea despăgubirilor civile.
Asigurătorul . a solicitat achitarea inculpatului pentru aceleași motive ca cele arătate de inculpat, iar în subsidiar diminuarea culpei inculpatului, reținând în sarcina inculpatului un procent de 10%, iar în sarcina victimei un procent de 90%.
C., verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu cu privire la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată următoarele:
Prima instanță a reținut o situație de fapt corectă în concordanță cu probele administrate, a dat faptei încadrarea juridică legală și a stabilit corect vinovăția inculpatului S. F. P..
Prima instanță, în baza unei ample cercetări judecătorești și a propriului examen al tuturor probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul judecății, a stabilit cu certitudine că inculpatul S. F. P. a săvârșit infracțiunea de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 178 alin. 1, alin. 2 rap. la alin. 5 Cod penal din 1968, constând în aceea că la data de 03.02.2010, inculpatul S. F. P., în timp ce se deplasa pe DN 28, pe direcția Huși – Iași, pe raza localității Scoposeni, ., cu autoturismul marca F. P., circulând cu viteza de 78 km la oră, la trecerea printr-o intersecție cu circulație nedirijată, a lovit frontal o sanie pe care se afla minorul M. I. V., care a apărut de pe un drum sătesc, copilul decedând în urma impactului.
Astfel, în contextul cauzei, contrar susținerilor inculpatului, C. reține că prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 63 din Codul de procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, reținând judicios că la data de 03.02.2010, inculpatul S. F. P. a condus un autovehicul fără a respecta dispozițiile legale ce reglementează circulația autoturismelor pe drumurile publice - dispozițiile art. 123 lit. a și e din Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 cu modificările ulterioare, potrivit cărora viteza maximă de deplasare pe raza localităților este redusă la 30 km/h la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată și în cazul drumurilor acoperite cu polei, gheață, zăpadă, mâzgă.
Inculpatul circula în localitate cu o viteză de 78 km/h, apropiindu-se de o zona în care se afla o intersecție nedirijată. Chiar dacă aceasta nu era semnalizată corespunzător și în colțul uliței de unde a apărut victima se află o casă ce obtura vizibilitatea, era necesar ca inculpatul să sporească atenția și să reducă viteza corespunzător limitei de evitare a oricărui pericol.
Deși a realizat că în apropierea intersecției nu avea vizibilitate spre uliță din cauza unei case, inculpatul nu a redus viteza, continuându-și deplasarea fără a se asigura în mod corespunzător.
Or, raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză a stabilit că accidentul de circulație putea fi evitat dacă inculpatul s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 27 km/h.
Inculpatul nu a luat toate măsurile de prevedere la care îl obliga exercițiul calității de conducător auto. Deși avea obligația legală și posibilitatea tehnică de a evita producerea accidentului, inculpatul nu a redus viteza și nu s-a asigurat în mod corespunzător în apropiere de intersecție, încălcând astfel obligațiile prevăzute de art. 35 alin. 1, art. 48, art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și art. 123 lit. a, b din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, adoptat prin H.G. nr. 85/2003, fără a lua în calcul posibilitatea accidentării unor pietoni, deși, având în vedere vizibilitatea sa, îngreunată de prezența în zonă a unor case, ar fi trebuit și putea să prevadă potențialul pericol pe care îl reprezenta deplasarea fără o asigurare corespunzătoare. Mai mult, timp de trei ani de zile, săptămânal, inculpatul s-a deplasa pe acea rută astfel încât cunoștea faptul că în acel loc exista o intersecție nedirijată și că vizibilitatea este redusă.
Lipsa indicatorului de avertizare a intersecției nedirijate nu înlătură obligația inculpatului de a circula prin acel loc cu o viteza de 30 km/h. Art. 123 din HG nr. 1391/2006 nu prevede obligativitatea reducerii vitezei de către conducătorul auto la observarea unui indicator care să avertizeze o intersecție nedirijată, ci această obligație există atunci când conducătorul auto constată efectiv că se află în fața unei astfel de intersecții.
Inculpatul a săvârșit fapta din culpă, dovadă fiind faptul că rula cu o viteza de peste limita legala admisa, considerând în mod ușuratic că accidentul rutier nu se va produce.
În aceste condiții, în mod corect a stabilit prima instanță că inculpatul nu a avut reprezentarea unui potențial pericol, deși în condițiile concrete, putea și trebuia să o aibă.
În cauza dedusă judecății, C. constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, probele legal administrate și temeinic analizate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, C. constată că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia.
În ce privește latura civilă, criticile formulată de părțile civile sunt fondate doar sub aspectul acordării dobânzii BNR și actualizării despăgubirilor civile cu rata indicelui de inflație de la data producerii accidentului până la data plății integrale.
La prima instanță, partea vătămată M. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000.000 lei daune morale, iar partea vătămată M. V., cu 500.000 lei daune morale și 30.000 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării victimei.
În cauză, fără discuție, sunt îndeplinite condițiile de existență a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului și legătura de cauzalitate.
Despăgubirile materiale solicitate de partea civilă M. V. nu sunt dovedite cu înscrisuri, iar martorul G. E. a declarat că pentru înmormântarea victimei au fost făcute anumite cheltuieli specifice acestui eveniment, însă nu a putut preciza suma ce a fost cheltuită în acest sens.
Condiția de esență a răspunderii civile delictuale este prejudiciul. Fără pagubă nu poate exista răspundere. Pentru a se putea obține repararea prejudiciului, acesta trebuie să fie cert, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
În lipsa unor criterii de evaluare a acestui prejudiciu, soluția primei instanțe de neacordare a daunelor materiale este întemeiată.
Solicitarea părților civile vizând actualizarea cu rata indicelui de inflație a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri și acordarea dobânzii legale de la data producerii accidentului, este întemeiată.
În cauză, dobânda legală trebuie acordată nu de la data formulării acțiunii civile, ci de la data producerii accidentului, deoarece în răspunderea civilă debitorul este de drept în întârziere. Așa fiind, la sumele acordate ca despăgubiri civile, se va adăuga dobânda legală, conform dispozițiilor art. 1 alin. 39 raportat la art. 3 alin. 1,2 și 4 din O.G nr. 13/2011, începând cu data producerii accidentului - 03.02.2010 - până la achitarea integrală a sumelor.
În același timp, este posibilă și actualizarea cu rata inflației a sumelor acordate. Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune iar, a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății este admisibil cumulul acestora.
Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței până la plata efectivă a sumei datorate.
Așadar, acordarea dobânzii legale alături de actualizarea cu indicele inflației nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil anterior, respectiv art. 1531 din Noul Cod Civil.
Solicitarea părților civile privind obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe este întemeiată, deoarece cu chitanța aflată la fila 228 din dosarul primei instanțe s-a făcut dovada acestor cheltuieli cu titlu de onorariu avocat.
Critica inculpatului referitoare la acordarea unor sume de bani prea mari, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile morale nu poate fi primită.
Prejudiciul afectiv vizează afectarea relațiilor bazate pe legături sufletești, legături care sunt specifice vieții de familie și se referă la rudele apropiate.
Încălcarea valorilor sociale ocrotite generează dreptul și obligația la repararea consecințelor, nefiind vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația anterioară, care, de altfel, nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a ușura suferințele părților civile, pricinuite de pierderea într-un moment total neașteptat și la o vârstă fragedă a unei ființe foarte dragi.
Probele administrate în cauză au demonstrat existența faptei ilicite săvârșite de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs părților civile constând în suferințele psihice apărute ca urmare a decesului fiului în vârstă de 13 ani (în cazul părții civile M. I.) respectiv, nepotului (în cazul părții civile M. V.) survenit în urma accidentului de circulație, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum și vinovăția inculpatului în forma culpei.
Suferința părintelui și a bunicii nu poate fi măsurată și nici evaluată în bani, însă este cert că ei au fost afectați, au rămas profund îndurerați și că nu vor putea nicicum să fie consolați de pierderea suferită. Dimensiunea prejudiciului moral suferit de fiecare parte civilă se impune a fi stabilită nu doar raportat la intensitatea durerilor psihice, la traumele psihice și la gradul de lezare a sentimentelor de afecțiune care stau la baza relațiilor de familie, dar și la intensitatea și profunzimea acestor relații, consecințele înregistrate în planul vieții familiale, profesionale și sociale.
Dispariția prematură și intempestivă a fiului și, respectiv a nepotului, la o vârstă tânără a restrâns posibilităților părților civile de a se bucura de viață alături de victimă, iar cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță este de natură a constitui o reparație a acestui prejudiciu, stabilită în echitate. Despăgubirile nu constituie măsura prejudiciului moral suferit, ci doar au menirea de a ușura suferințele părților civile, pricinuite de pierderea într-un moment total neașteptat a unor ființe foarte dragi.
Față de aceste argumente, C. consideră că daunele morale au fost acordate părților civile într-un cuantum proporțional cu prejudiciul moral suferit și reprezintă o satisfacție echitabilă, obligarea asigurătorului să plătească cu titlu de daune morale suma de 300.000 lei părții civile M. I. și 100.000 lei părții civile M. V., fiind de natură să satisfacă cerințele unei juste și integrale despăgubiri.
În ceea ce privește critica asigurătorului referitoare la stabilirea unei culpe prea mari a inculpatului, C., raportat la ansamblul împrejurărilor de fapt, constată că în mod just s-a reținut culpa concurentă în proporții egale a victimei și a inculpatului în producerea accidentului.
Instanța de apel consideră că numărul mare de norme ce reglementează circulația autoturismelor pe drumurile publice încălcate de inculpat, determină reținerea culpei concurente a acestuia în producerea accidentului în proporție de 50 %.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a din Cod procedură penală, C. va admite apelurile declarate de părțile civile M. I. și M. V. împotriva sentinței penale nr. 150/30.10.2013 pronunțate de Judecătoria Răducăneni, pe care o va desființa în parte, în latură civilă.
În rejudecare, va obliga pe asigurătorul . să plătească părților civile M. I. și M. V. actualizarea sumelor la care a fost obligat cu titlu de daune morale în raport cu indicele de inflație de la 03.02.2010 până la data plății integrale și dobânda legală aferentă sumelor la care a fost obligat cu titlu de daune morale, începând cu data de 03.02.2010 până la data plății integrale.
Va obliga pe asigurătorul . să plătească părților civile M. I. și M. V. câte 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului ales cu prilejul judecării cauzei în primă instanță.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, C. va respinge ca ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S. F. P. și asigurătorul . împotriva aceleiași sentințe.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite apelurile declarate de părțile civile M. I. și M. V. împotriva sentinței penale nr. 150/30.10.2013 pronunțate de Judecătoria Răducăneni, pe care o desființează în parte, în latură civilă.
Rejudecând:
Obligă pe asigurătorul . să plătească părților civile M. I. și M. V. actualizarea sumelor la care a fost obligat cu titlu de daune morale în raport cu indicele de inflație de la 03.02.2010 până la data plății integrale și dobânda legală aferentă sumelor la care a fost obligat cu titlu de daune morale, începând cu data de 03.02.2010 până la data plății integrale.
Obligă pe asigurătorul . să plătească părților civile M. I. și M. V. câte 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului ales cu prilejul judecării cauzei în primă instanță.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S. F. P. și asigurătorul . împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe asigurătorul . să plătească părților civile M. I. și M. V. câte 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului ales cu prilejul judecării cauzei în apel.
Obligă pe inculpat și pe asigurător la câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare prilejuite de soluționarea apelurilor declarate de părțile civile rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2014.
Președinte,Judecător,
A. G. O. ManolacheMihaela C.
Grefier,
C. B.
Red. O.M.A.G,.
Tehnored. O.M.A.G./2 ex.
Judecătoria Răducăneni
Judecător B. M. G.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 202/2014. Curtea de... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
