Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 133/2016. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 133/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 133/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 133/2016

Ședința publică de la 15 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător M. M.

Grefier C. B.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind apelul declarat de inculpatul S. A., împotriva sentinței penale nr. 1336/17.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect vătămarea corporală (art.194 NCP)

La apelul nominal lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată, Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. D..

Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a stabilit termen de pronunțare pentru azi, 15.02.2016, când:

C. DE A.,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 1336 din data de 17.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a hotărât:

„În temeiul art. 181, alin.1 din C.pen.din 1968, cu aplicarea art.5, alin.1 C.pen., condamnă pe inculpatul S. A., fiul lui Z. și T., născut la data de 10.10.1967 în ., domiciliat în . Iași, CNP_, cetățean român, căsătorit, studii 11 clase, ocupația agricultor, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În baza art.71 din C.pen.din 1968, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a 2-a și lit.b din C.pen.

În baza art.81 din C.pen.din 1968 suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71, alin.5 din C.pen.din 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.397 C.pr.pen., raportat la art.25, alin.1 C.pr.pen., admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. D. M., iar în baza art.1357 C.civ. obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

Respinge ca nefondate restul pretențiilor civile formulate de partea civilă.

În temeiul art.397 C.pr.pen., raportat la art.313 din Legea nr.95/2006, art.1357 C.civ., admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. Județean de Urgență „Sf.S.” din Iași și obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 789,42 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate persoanei vătămate în perioada 30.08._12, sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art.397 C.pr.pen., raportat la art.313 din Legea nr.95/2006, art.1357 C.civ., admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. de Urgență „P..Dr.N.O.” din Iași și obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 55,54 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate persoanei vătămate la data de 30.08.2012.

În baza art.404, alin.2 din C.pr.pen., atrage atenția inculpatului S. A. asupra prevederilor art.83 și 84 din C.pen.din C.pen.din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei.

Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales..

În temeiul art.274, alin.1, din C.pr.pen., obligă inculpatul S. A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 600 lei.

În baza art.276, alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata către partea civilă M. D. M. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, reprezentand onorariul apărătorului ales al părții civile.”

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecătoria Iasi, din 30.01.2014, dat în dosarul nr._/P/2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul S. A. pentru savarsirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181, alin.1 Cod penal din 1968.

In actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de la data de 29.08.2012, în jurul orelor 20.00, partea vătămată manea D. M. s-a deplasat împreună cu numitul D. A. într-un local din satul Poiana, unde se sărbătorea hramul bisericii din . partea vătămată s-s întâlnit cu inculpatul S. A. care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a început să-i reproșeze părții vătămate anumite aspecte din trecut. În jurul orelor 01.00 partea vătămată a ieșit din incinta localului pentru a vorbi la telefon, iar la un moment dat inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată și, fără nici un motiv și fără a-i spune ceva, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona mandibulei, lovitură în urma căreia persoana vătămată a căzut la pământ.

S-a reținut că potrivit certificatului medico-legal nr.2127/03.09.2012, eliberat de IML Iași ,în urma loviturii, persoana vătămată M. D. M. a prezentat fractură dublă de mandibulă, leziune care a putut fi produsă prin lovire cu corp contondent, respectiv pumn și care poate proveni din 29.08.2012, necesitând pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt descrisă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă:

-proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare;

-plangerea și declarațiile părții vătămate;

-certificat medico-legal;

-declarațiile martorilor I. I., T. V. I., D. A. S., G. I., C. C., Blogoci R. M., T. C.;

-declarațiile învinuitului.

Prin rezoluția din 04.07.2013, confirmată în termen legal de procuror, s-a dispus începerea urmăririi penale față de S. A. pentru săvârșirea infracțiunii vătămare corporală, prevăzută de art.181, alin.1 C.pen.

În cursul urmăririi penale au fost respectate drepturile și garanțiile procesuale ale inculpatului, acestuia fiindu-i adusă la cunoștință învinuirea, precum și încadrarea juridică a faptelor de care a fost acuzat.

La data de 10.10.2013 învinuitului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, cu această ocazie declarând că nu recunoaște fapta, își menține declarațiile anterioare și nu mai are cereri de formulat sau probe de propus.

La termenul de judecată din data de 13.03.2014, ca urmare a intrării în vigoare a noului cod de procedură penală, instanța a dispus trmiterea dosarului în procedura de cameră preliminară.

Prin încheierea din 04.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a verificat și a constatat competența instanței, legalitatea legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de umărire penală, dispunându-se începerea judecății.

În ședința publică din data de 19.06.2014, la primul termen de judecată după parcurgerea procedurii de cameră preliminară, persoana vătămată si-a precizat pretențiile solicitate de la inculpat, respectiv 500 de lei daune materiale și 20.000 lei daune morale.

La același termen de judecată, interpelat de către inastanță, inculpatul a precizat că nu recunoaște fapta de care este acuzat și solicită ca judecarea să aibă loc conform procedurii de drept comun.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, partea civilă, precum și martorii din lucrări D. A. S., I. I., C. C. G., G. I., T. C., precum și martorul propus de partea civilă, M. A. declarațiile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică de la 12.03.2015 instanța, în temeiul art.383, alin.4 C.pr.pen., a constatat imposibilitatea audierii martorilor T. V. I. și B. R. M., având în vedere că în pofida numeroaselor demersuri efectuate de instanță, în vederea aducerii acestora, nu a fost posibilă audierea lor, întrucat martorii sunt plecați din țară.

Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 29.08.2012, în jurul orelor 20.00, persoana vătămată M. D. M. s-a deplasat împreună cu martorii D. A. și T. V. I. într-un local din satul Poiana, unde se sărbătorea hramul bisericii din . persoana vătămată s-a întâlnit cu inculpatul S. A. care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a început să-i reproșeze părții vătămate anumite aspecte din trecut, despre o discuție avută anterior cu băieții inculpatului. Persoana vătămată a încercat să-l evite pe inculpat pe parcursul serii.

În jurul orelor 01.00 M. D. M. a ieșit din incinta localului pentru a vorbi la telefon, iar la un moment dat inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată și, fără nici un motiv și fără a-i spune ceva, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona mandibulei, după care s-a întors în local.

În urma loviturii persoana vătămată a căzut la pământ, dar s-a ridicat singură.

Potrivit certificatului medico-legal nr.2127/03.09.2012, eliberat de IML Iași, în urma loviturii, persoana vătămată M. D. M. a prezentat fractură dublă de mandibulă, leziune care a putut fi produsă prin lovire cu corp contondent, respectiv pumn și care poate proveni din 29.08.2012, necesitând pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt anterior descrisă rezultă din susținerile persoanei vătămate din cuprinsul plangerii penale formulate, care se coroborează cu declarațiile date de aceasta, atât în cursul urmăririi penale, cât și etapa cercetării judecătorești, în care a descris împrejurările în care s-a produs ..

De asemenea, instanța are în vedere declarațiile martorilor D. A. S. și I. I., date atât în cursul urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești, declarația martorului T. V. I., dată în cursul urmăririi penale, în care acestia au arătat că au observat personal momentul în care inculpatul l-a lovit pe M. D., cu o lovitură de pumn în zona precum și faptul că partea vătămată a căzul la pământ, dar apoi s-a ridicat singură de jos.

Totodată, instanța are în vedere declarația martorului C. C. G., dată în cursul cercetării judecătorești, în care a susținut că nu a observat momentul agresiunii, însă l-a văzut pe M. D. la scurt timp, acesta spunându-i că a fost lovit de inculpat.

În ceea ce privește declarațiile martorului T. C. acesta, în cursul urmăririi penale a susținut că nu știe nimic în legătură cu vreun incident între inculpat și persoana vătămată, iar cu prilejul audierii în ședința publică din 12.03.2015, martorul a precizat că inculpatul nu l-a lovit pe M. D. deoarece nu a ieșit deloc din local în seara respectivă.

În același mod a declarat și martorul B. R.-M., în cursul urmăririi penale, susținând că nu a observat ca, pe perioada cât au stat la bar atât inculpatul, cât și persoana vătămată, între aceștia să aibă loc măcar o discuție.

Instanța va înlătura declarațiile martorilor T. C. și B. R., întrucât nu se coroborează cu celelalte probe, aceștia având o poziție subiectivă, în sensul că, fiind propuși de inculpat, au dat declarații pentru a susține apărarea acestuia conform căreia în seara respectivă nu a discutat deloc cu persoana vătămată, nu a ieșit din local și nici nu a lovit-o pe aceasta. În plus instanța are în vedere și faptul că, întrebat de către instanță în legătură cu inadevertențele dintre declarația dată în fața organelor de urmărire penală, în care a susținut că l-a văzut pe M. D. și cea dată în cursul judecății, în care a arătat că nu a văzut-o pe persoana vătămată, martorul T. C. a susținut că nu știe ce s-a consemnat, nu a citit declarația consemnată de organele de poliție, deoarece se grăbea, însă a scris mențiunile ”atat declar, susțin și semnez”, încercând, într-o manieră neplauzibilă, să inducă ideea că organele de poliție ar fi consemnat aspecte nereale, pe care martorul nu le-ar fi relatat.

În ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului, instanța reține că acesta a avut o atitudine constantă, de negare a faptei imputate, susținând că nu a discutat deloc cu persoana vătămată, nu a lovit-o, dată fiind, pe de o parte, legătura de rudenie, iar pe de altă parte și diferența de vârstă dintre aceștia.

Instanța apreciază ca nesincere declarațiile inculpatului, acestea fiind contrazise de susținerile persoanei vătămate, ale martorilor D. A., T. V. I., I. I., care au văzut când inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în zona feței.

Instanța reține, la stabilirea situației de fapt, și concluziile certificatului 2127/03.09.2012, eliberat de IML Iași, din care reiese că în urma loviturii, persoana vătămată M. D. M. a prezentat fractură dublă de mandibulă, leziune care a putut fi produsă prin lovire cu corp contondent, respectiv pumn și care poate proveni din 29.08.2012, necesitând pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Încadrarea juridică a faptei

Sub acest aspect instanța reține că de la data săvârșirii faptei până la data judecării inculpatului a intrat în vigoare noul cod penal care incriminează fapta de vătămare corporală în prevederile art.193, alin.2. C.pen., fiind necesar a stabili legea penală mai favorabilă.

În ceea ce privește limitele de pedeapsă, instanța reține că în noul cod penal pedeapsa pentru fapta săvârșită de inculpat este închisoare de la 6 luni și 5 ani închisoare sau amendă, spre deosebire de art.181, alin.1 C.pen din 1968, care prevedea doar pedeapsa cu închisoare, cu limite cuprinse între 6 luni și 5 ani.

Chiar dacă, raportat la limitele de pedeapsă legea nouă aparnt este mai favorabilă, prin faptul că prevede pedeapsa închisorii, alternativ cu amenda, însă, raportat și la modalitatea concretă de săvârșire a faptei, la consecințele asupra integrității corporale a părții vătămate, la circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptei, instanța apreciază că se impune aplicarea efectivă a unei pedepse inculpatului, astfel încât, ținând seama de modalitatea de individualizare a executării, la posibilitatea suspendării executării acesteia, la obligațiile ce ar putea fi impuse inculpatului, instanța apreciază că legea penală anterioară este legea mai favorabilă, urmând a o aplica .

În drept, fapta inculpatului S. A. care, la data de 29.08.2012, i-a aplicat persoanei vătămate M. D. M. o lovitură cu pumnul în zona feței, cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, întrunește sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181, alin.1 C.pen.din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen.

Instanța apreciază ca fiind complet materialul probator administrat în cauză, din care rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, considerent pentru care va dispune condamnarea inculpatului.

La alegerea și individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța are în vedere împrejurările comiterii faptei, urmările produse asupra integrității corporale și sănătății părții vătămate, concretizate în numărul de zile de îngrijiri medicale, dar și suferințele fizice ale acesteia, atitudinea nesinceră a inculpatului, faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, din fișa de cazier judiciar reieșind că acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de tâlhărie, la pedepse cu amenda penală, pentru comiterea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe,

În lumina tuturor considerentelor anterior expuse, instanța îi va aplica inculpatului o pedeapsă orientată înspre minimul special prevăzut de art.181, alin.1 C.pen.din 1968, și anume 1 an închisoare.

În conformitate cu prevederile art.71 C.pen.din 1968 va aplica inculpatului pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a, lit.b C.pen.din 1968.

Instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, ținând seama de împrejurarea că acesta, deși figurează cu condamnări în fișa de cazier judiciar, care ar putea constitui primul termen al recidivei, sunt incidente prevederile art.38, raportat la art.81, alin.2, lit.b C.pen.din 1968, s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească raportat la toate condamnările suferite, astfel încât, în temeiul art.81 C.pen.din 1968, va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art.71, alin.5 C.pen.din 1968, pe durata termenului de încercare va suspenda executarea pedepsei accesorii.

Latura civilă

Instanța reține că persoana vătămată s-a constituit parte civilă, în termen legal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 500 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale.

De asemenea, s-au constituit părți civile S. Sf.S. cu suma de 789,42 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate în intervalul 30.08._12 și S. P..Dr.N.O. Iași, cu suma de 55,54 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate persoanei vătămate la 30.08.2012.

În dovedirea pretențiilor civile formulate, persoana vătămată a solicitat audierea unui martor, probe ce au fost încuviințate de instanță, iar unitățile spitalicești au depus deconturi de cheltuieli.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă M. D. M., instanța constată că aceasta nu a dovedit prejudiciul material solicitat, în cuantum de 500 lei, martorul propus pe latură civilă precizând că nu știe ce sume de bani a plătit persoana vătămată pentru recuoerare.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța reține că daunele morale reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa pecuniar suferințele fizice sau psihice urmare a faptei prejudiciabile a altei persoane. Prejudiciul moral trebuie dovedit sub aspectul existenței sale certe, doar întinderea acestuia fiind lăsată la aprecierea instanței.

Prin urmare, este justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale victimei. Durerea suferită de pe urma unei răniri sau loviri constituie un prejudiciu moral, fiind consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile. Daunele morale constau în atingerile aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Cu privire la suferințele psihice suferite de numitul M. D. M., instanța reține că aplicarea loviturii, în urma căreia a suferit fractură dublă de mandibulă, cu consecințe negative asupra stării sale de sănătate, cu o perioadă de recuperare în care a fost nevoit să poarte sârme în gură, toate acestea au reprezentat o atingere adusă demnității umane. Prejudiciul moral suferit de partea civilă este unul cert, întrucât . exercitată de inculpat și violențele la care a fost supusă i-au provocat suferințe atât fizice cât și psihice. În urma agresiunilor fizice exercitate asupra ei, partea civilă a suferit mai multe leziuni corporale care au necesitat un număr de 40-45 de îngrijiri medicale corespunzătoare. În aceste condiții, instanța concluzionează că leziunile traumatice cauzate ca urmare a acțiunii ilicite a inculpatului i-au cauzat părții civile un prejudiciu moral, care trebuie reparat.

În ceea ce privește cuantificarea daunelor morale va avea în vedere pe de o parte gravitatea suferinței de ordin fizic pe care a suportat-o victima care a prezentat fractură dublă de mandibulă, și care a necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, iar pe de altă parte nu este de neglijat nici trauma psihică la care a fost supusă victima, astfel cum rezultă din declarația martorului propus în acest sens, M. A. N.. Astfel, instanța reține că persoana vătămată a fost afectată de faptul că a trebuit să poarte sârme în gură timp de șase săptămani, timp în care a mers la școală, din cauza aceasta nu putea comunica bine cu colegii,a fost nevoit să se hrănească cu paiul, toate aceste circumstanțe constituind, în opinia instanței, dovezi ale suferințelor psihice ale părții civile.

În concluzie, instanța constată că, din probele administrate în cauză, a rezultat în mod indubitabil faptul că partea civilă M. D. M. a suferit un prejudiciu moral, decurgând din traumele fizice și psihice suportate, toate acestea afectând în mod negativ condițiile de viață ale victimei comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta inculpatului.

Instanța va aprecia, în raport de fapta comisă, de traumele produse părții vătămate, de urmările avute atât asupra fizicului cât și psihicului său, că suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale este de natură să compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabile inculpatului.

Instanța va respinge restul pretențiilor formulate de persoana vătămată, atât în privinața daunelor morale până la suma pretinsă de 20.000 lei, cât și în ceea ce privește daunele materiale, în cuantum de 500 de lei, care nu au fost dovedite.

Cu privire la pretențiile formulate de S. Sf.S. Iași, având în vedere decontul de cheltuieli pe care partea civilă l-a anexat cererii de constituire ca parte civilă, ținând seama de vinovăția inculpatului în comiterea faptei, precum și de legătura de cauzalitate directă între . comisă de inculpat și internarea persoanei vătămate la unitatea spitalicească, instanța va admite pretențiile formulate, astfel încât, în temeiul art.313 din Legea nr.95/2006, raportat la art.1357 C.civ., va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 789,42 lei, reprezentand contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate în perioada 30.08._12, sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În ceea ce privește pretențiile civile formulate de partea civilă S. C. de Urgență „P..dr.N.O.” din Iași, în cuantum de 55.54 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate, instanța apreciază că acestea sunt întemeiate, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar din înscrisul depus în acest sens la dosar (decontul de cheltuieli) reiese ca fiind pe deplin justificate și probate pretențiile formulate de unitatea spitalicească.

În concluzie, instanța va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată M. D. M. și va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, urmând a respinge restul pretențiilor formulate de partea civilă.

Instanța va admite acțiunea civilă exercitatea de partea civilă S. C. de Urgență „P..dr.N.O.” din Iași și va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de 55.54 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate la data de 30.08.2012.

De asemenea, instanța va admiote acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. Sf.S. și va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de 789,42 lei, reprezentand contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate în perioada 30.08._12, sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

In baza art. 404, alin.2 C.pr.pen, urmează a atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. și 84 din C.pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului acestei modalități de executare neprivative de libertate.

Va lua act că inculpatul a avut apărător ales.

Referitor la cheltuielile judiciare efectuate în prezenta cauză, având în vedere soluția de condamnare a inculpatului și observând dispozițiile art. 274, alin. 1 C.proc.pen, instanța urmează a dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum de 600 lei.

În baza art.276, alin.1 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 500 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales al acesteia, conform chitanței depuse în acest sens la dosar nr.(_/12.03.2014).”

* * *

În termenul legal prev. de art. 410 Cod procedură penală, sentința penală a fost apelată de inculpatul S. A. care a criticat-o sub aspectul legalității și temeiniciei, invocând, în esență, următoarele:

Nu se face vinovat de săvârșirea faptei imputate, la dosarul cauzei neexistând probe care să ateste săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată. A arătat că atitudinea sa procesuală a fost una constantă încă de la începutul derulării cercetărilor, precizând că deși l-a văzut și pe M. D. M. în local, nu a vorbit cu acesta, auzind doar în afara barului un scandal și, aflând a doua zi în . fi bătut mai multe persoane, printre care și persoana vătămată.

A mai susținut inculpatul că reclamația persoanei vătămate se datorează probabil conflictului prealabil existent între familia sa și familia persoanei vătămate, referitor la disputare unei suprafețe de teren.

Apelantul-inculpat nu a dat declarație în apelul formulat.

În cursul judecății în apel, a fost audiat martorul B. R. M., instanța constatând imposibilitatea audierii martorilor T. V. I. și A. I..

* * *

Analizând cauza în care s-a pronunțat sentința penală apelată prin prisma tuturor criticilor formulate, dar și din oficiu – sub toate aspectele de fapt și de drept - art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, C. reține că prima instanță a stabilit, în mod corect și în concordanță cu probatoriul administrat, situația de fapt imputată inculpatului, respectiv a individualizat adecvat regimul sancționator cu privire la inculpat.

Prima instanță a procedat în mod temeinic, echitabil și imparțial, la interpretarea, analizarea, și evaluarea tuturor probelor cauzei, inclusiv din perspectiva susținerilor și apărărilor inculpatului, și la explicarea problemelor de drept invocate, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existența faptei, la comiterea acesteia de către inculpat și la vinovăția acestuia.

Corect a reținut prima instanță situația de fapt în cauză; sub acest aspect, C., ca instanță de apel a reevaluat probele administrate raportat la toate susținerile și apărările inculpatului-apelant iar evaluarea coroborată a acestora conturează împrejurarea că la data de 29.08.2012, în jurul orelor 20.00, persoana vătămată M. D. M. s-a deplasat împreună cu martorii D. A. și T. V. I. într-un local din satul Poiana, unde se sărbătorea hramul bisericii din . persoana vătămată s-a întâlnit cu inculpatul S. A. care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a început să-i reproșeze părții vătămate anumite aspecte din trecut, despre o discuție avută anterior cu băieții inculpatului. Persoana vătămată a încercat să-l evite pe inculpat pe parcursul serii.

În urma loviturii, persoana vătămată a căzut la pământ, dar s-a ridicat singură.

În pofida susținerilor inculpatului care a încercat să acrediteze lipsa oricărei implicații infracționale, susținerile persoanei vătămate din cuprinsul plangerii penale formulate se coroborează cu declarațiile date de aceasta, atât în cursul urmăririi penale, cât și etapa cercetării judecătorești în primă instanță, în care a descris împrejurările în care s-a produs ., dar și cu declarațiile martorilor D. A. S. și I. I., date atât în cursul urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești în primă instanță, cu declarația martorului T. V. I., dată în cursul urmăririi penale.

Deosebit de relevant pentru stabilirea corectă a situației de fapt în prezenta cauză este faptul că momentul efectiv al agresiunii a fost surprins de martorii D. A. S., I. I., T. V. I. care au arătat că au observat personal momentul în care inculpatul l-a lovit pe M. D., cu o lovitură de pumn în zona feței precum și faptul că paersoana vătămată a căzut la pământ, dar apoi s-a ridicat singură de jos.

De altfel, și martorul C. C. G., în declarația dată în cursul cercetării judecătorești în primă instanța, a susținut că deși nu a observat momentul agresiunii, l-a văzut pe M. D. la scurt timp, acesta spunându-i că a fost lovit de inculpat.

Martorul T. C., audiat fiind în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanță și martorul B. R.-M., audiat în cursul urmăririi penale, al cercetării judecătorești în primă instanță și în apel, au relatat împrejurări conexe și auxiliare faptului cercetat, cel dintâi susținând că nu știe nimic în legătură cu vreun incident între inculpat și persoana vătămată și că inculpatul nu l-a lovit pe M. D. deoarece nu a ieșit deloc din local în seara respectivă iar cel de-al doilea susținând că nu a observat ca, pe perioada cât au stat la bar atât inculpatul, cât și persoana vătămată, între aceștia să aibă loc măcar o discuție.

Declarațiile celor doi martori nu se coroborează cu celelalte probe, aceștia având o poziție subiectivă, în sensul că, fiind propuși de inculpat, au dat declarații pentru a susține apărarea acestuia conform căreia în seara respectivă nu a discutat deloc cu persoana vătămată, nu a ieșit din local și nici nu a lovit-o pe aceasta.

În plus, martorul T. C. nu a oferit o explicație plauzibilă în privința inadevertențelor dintre declarația dată în fața organelor de urmărire penală, în care a susținut că l-a văzut pe M. D. și cea dată în cursul judecății, în care a arătat că nu a văzut-o pe persoana vătămată, martorul susținând că nu știe ce s-a consemnat, nu a citit declarația consemnată de organele de poliție, deoarece se grăbea, însă a scris mențiunile ”atât declar, susțin și semnez”, încercând, într-o manieră neconvingătoare, să acrediteze ideea că organele de poliție ar fi consemnat aspecte nereale, pe care martorul nu le-ar fi relatat.

Inculpatul a avut o atitudine constant nesinceră, negând comiterea faptei imputate, susținând că nu a discutat deloc cu persoana vătămată, nu a lovit-o, dată fiind, pe de o parte, legătura de rudenie, iar pe de altă parte și diferența de vârstă dintre aceștia.

Potrivit concluziilor certificatului nr. 2127/03.09.2012, eliberat de IML Iași, în urma loviturii, persoana vătămată M. D. M. a prezentat fractură dublă de mandibulă, leziune care a putut fi produsă prin lovire cu corp contondent, respectiv pumn și care poate proveni din 29.08.2012, necesitând pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Susținerile nesincere și interesate ale martorilor T. C. și B. R.-M. poartă exclusiv asupra unor circumstanțe de fapt sau de loc accidentale și nu necesare, fiind, astfel, irelevante sub aspectul realității obiective date de împrejurarea aplicării loviturii de către inculpat persoanei vătămate, și nu conduc la existența niciunei îndoieli cu privire la săvârșirea infracțiunii, rezultând indubitabil că fapta, ca manifestare obiectivă în sfera relațiilor sociale, ca act de voință exteriorizat, există și a fost comisă de inculpat.

Pe de altă parte, prima instanță analizând corespunzător împrejurările și modul de comitere a infracțiunii și mijloacele folosite, natura, specificul și importanța deosebită a valorii sociale ocrotite de legea penală și lezate de inculpat, circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de tâlhărie, la pedepse cu amenda penală, pentru comiterea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe, a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării, într-un cuantum care poate fi apreciat ca eficient în realizarea scopului educativ și de exemplaritate, precum și în posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de noi infracțiuni, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale acestuia pe perioada termenului de încercare.

Soluționând latura civilă, prima instanța a administrat un probatoriu pe care l-a evaluat corespunzător și pe baza căruia a stabilit corect în ce măsură pot fi acordate despăgubiri civile și care este întinderea probată a acestora, apreciind just că în cauză partea civilă M. D. M. nu a putut proba prejudiciul solicitat cu titlu de daune materiale.

Prima instanță a argumentat pertinent necesitatea acordării de daune morale, având în vedere leziunile suferite, numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare raportat la vârsta părții civile, la mediul social din care provine, relațiile sociale în care aceasta este implicată, rezultând cu certitudine existența unui prejudiciu de natură morală, constând în atingerea adusă integrității fizice și estetice.

C. nu găsește vreun motiv de modificare a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, considerând că prima instanță a analizat corect toate elementele cauzei și a ținut seama just de suferințele psihice (și nu numai) reale încercate de partea civilă atunci, când a stabilit suma acordată cu titlu de daune morale, aceasta răspunzând cerințelor unei juste reparări a prejudiciului nepatrimonial cauzat.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, constatând neîntemeiate criticile inculpatului și că sentința penală este temeinică și legală, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, C. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. A. împotriva sentinței penale nr. 1336 din 17.04.2015, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. _, sentință pe care o va menține.

În baza disp. art. 272 Cod procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariu parțial cuvenit apărătorului din oficiu pentru inculpat în apel (av. Eftei R.-delegația nr._/12.08.2015), pentru prestațiile efectuate până la data încetării însărcinării, la prezentarea apărătorului ales, acordată prin încheierea de ședință din data de 27.10.2015, în baza art. 6 din Protocolul nr._/2015-21-DCAJ-_ privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților, încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România la data de 6 iunie 2015, a fost avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Reținând culpa procesuală a inculpatului căruia i-a fost respins apelul, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul S. A. să plătească statului suma 630 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării apelului, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu parțial avocat oficiu.

Față de soluția asupra apelului, în temeiul art. 276 alin. 6 Cod procedură penală, cu ref. la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, cu aplic. art. 2 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite cererea părții civile M. D. M. privind acordarea cheltuielilor judiciare avansate de aceasta în apel și obligă inculpatul S. A. la plata către partea civilă a sumei de 700 lei, reprezentând onorariu apărător ales, conform chitanței . nr._ din 26.10.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. A. împotriva sentinței penale nr. 1336 din 17.04.2015, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. _, sentință pe care o menține.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul S. A. să plătească statului suma 630 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării apelului, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu parțial avocat oficiu.

În temeiul art. 276 alin. 6 Cod procedură penală, cu ref. la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, cu aplic. art. 2 alin. 2 Cod procedură civilă, admite cererea părții civile M. D. M. privind acordarea cheltuielilor judiciare avansate de aceasta în apel și obligă inculpatul S. A. la plata către partea civilă a sumei de 700 lei, reprezentând onorariu apărător ales, conform chitanței . nr._ din 26.10.2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.02.2016.

Președinte,Judecător,

M. ChirilăMarcel M.

Grefier,

C. B.

Red./Tehnored. M.M.

7 ex./02.03.2016

Judecătoria Iași

judecător M. I. L.

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din...		Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 817/2015. Curtea de... →

Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 133/2016. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 133/2016. Curtea de Apel IAŞI