Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1362/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1362/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-12-2012 în dosarul nr. 1362/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1362/2012
Ședința publică de la 18 Decembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: D. A.
Judecător: E. S.
Judecător: A. C. S.
Grefier: L. A.
S-a luat în examinare recursul formulat de inculpatul R. V., împotriva deciziei penale nr. 03 din 25.04.2012, a Tribunalului Iași, fiind intimat S.C. O. V. I. G. S.A., parte civilă C. M., parte civilă S. C. DE URGENȚE ,, S. I."" IAȘI, parte civilă S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN IAȘI, parte responsabilă civilmente DIRECȚIA S. P. M. IAȘI, având ca obiect - vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 13.12.2012, cu participarea, la acea dată, din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, a domnului procuror P. E., cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a dispus, în baza art.306 Cod procedură penală, amânarea pronunțării cauzei pentru astăzi.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 233/25.01.2010 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„În baza art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2,4 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2,4 Cod penal cu aplicarea art.40 alin.1 Cod penal
Condamnă pe inculpatul R. V., fiul lui C. și M., născut la data de 04.02.1965 în Iași, domiciliat în Iași, ., ., ., cetățenia română, studii medii, căsătorit, 2 copii, cu antecedente penale, CNP:_, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art.184 alin.2,4 Cod penal cu aplicarea art.40 alin.1 Cod penal.
În baza art.71 al.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 alin.1 Cod penal și art.83 alin.3 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei principale a închisorii pe o durată de 2 ani și 6 luni care constituie termen de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art.82 al.1 Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală admite în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă C. M., domiciliată în Iași, ., ., ., împotriva inculpatului R. V., părții responsabile civilmente Direcția S. P. M. Iași, cu sediul în Iași, ., jud.Iași, și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă . sediul în Iași, ..2, ..Iași, și obligă pe asigurătorul de răspundere civilă . sediul în Iași, ..2, ..Iași, să plătească parții civile C. M. suma de 3.037,00 lei cu titlu de daune materiale și suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală și art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, modificată și completată, admite acțiunile civile formulate de părțile civile S. C. de Urgențe „Sf.I.” Iași, cu sediul în Iași, . nr.2, Jud.Iași, și S. de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în Iași, ., jud.Iași, și obligă pe inculpatul R. V. să plătească părții civile S. C. de Urgențe „Sf.I.” Iași suma de 1.604,14 lei și dobânda de referință a B.N.R. până la data achitării prejudiciului, precum și suma de 203 lei părții civile S. de Ambulanță Județean Iași, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.191 Cod procedură penală obligă pe inculpată la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 alin.1 Cod procedură penală și art.50 din Legea nr.136/1995 obligă pe asigurătorul de răspundere civilă . plătească părții vătămate și civile C. M. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de această parte”.
Pentru a se hotărî astfel, Judecătoria a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași cu nr.939/P/2007 din data de 11.06.2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ /18.06.2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R. V. pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.(2) și (4) din Codul penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în ziua de 16.08.2007, în jurul orei 930, inculpatul R. V. conducea pe . municipiul Iași, autoutilitara marca Hyundai Salcon, având numărul de înmatriculare_, aflată în proprietatea Primăriei Municipiului Iași, unde inculpatul era încadrat în muncă pe postul de conducător auto, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr.121, inculpatul nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate C. M., ce se angajase în traversarea străzii, astfel că aceasta a fost grav accidentată, leziunile fiind produse prin lovire-proiectare. Partea vătămată a suferit o fractură de platou tibial extern stâng, fracturi costale C4-C6 și echimoze la nivelul feței brațului stâng și a piciorului stâng, fiind internată la S. de Urgențe Iași în perioada 16.08._07 și necesitând pentru vindecare un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice (filele 4-15, d.u.p.), declarația părții vătămate (filele 24-27, d.u.p.), certificatul medico-legal nr.5297/06.09.2007 (fila 28, d.u.p.), declarațiile inculpatului (filele 31-34, d.u.p.), declarațiile martorilor Clincu I. și Suduc A. (filele 35-39, d.u.p.).
La termenul de judecată din data de 26.09.2008 partea vătămată C. M. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 5.000 lei, reprezentând daune materiale ce constau în cheltuielile efectuate cu spitalizarea și recuperarea, precum și veniturile nerealizate la locul de muncă în perioada 01.08._07, și 5.000 lei daune morale pentru suferința fizică și psihică cauzate prin accidentarea produsă.
La termenul de judecată din data de 03.10.2008, instanța, la solicitarea inculpatului și a părții civile, a dispus introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a Primăriei Municipiului Iași, prin reprezentantul său legal, primarul Municipiului Iași, iar la termenul din data de 20.02.2009, a dispus scoaterea acesteia din cauză și introducerea în această calitate a Direcției S. M. Iași.
Prin cererea de constituire de parte civilă nr.5573/12.11.2008 (filele 62 și 63), S. Județean de Ambulanță Iași a solicitat constituirea de parte civilă în procesul penal, în vederea recuperării sumei de 203 lei, reprezentând cheltuieli cu transportul la spital, efectuate pentru partea vătămată C. M..
De asemenea, prin cererea de constituire de parte civilă nr.9533/10.11.2008 (fila 64), S. C. de Urgență „Sf. I.” Iași a solicitat constituirea de parte civilă în procesul penal, în vederea recuperării sumei de 1.604,14 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată C. M., precizând că la această sumă se adaugă dobânda legală de referință practicată de B.N.R., calculată până la achitarea integrală a prejudiciului.
Față de solicitarea părții civile C. M., instanța a dispus la termenul de judecată din data de 06.11.2009 introducerea în cauză a . calitate de asigurător.
La termenul din data de 15.01.2010, instanța, în baza dispozițiilor art.334 C. pr. pen. a pus în discuția contradictorie a părților a schimbărea de încadrare juridică dată faptei prin actul de sesizare, în sensul reținerii dispozițiilor art.40 referitoare la pluralitatea intermediară.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului (fila 56); declarația părții vătămate (fila 57); declarațiile martorilor Suduc A. (fila 58), O. Ș. (fila 74), H. G. C. (fila 75), Clincu I. (fila 110), D. C. (fila 111), Dumitroaie D. C. - fost P. (fila 156); înscrisuri constând în adeverință de venit pentru partea vătămată (fila 76), certificatul medico-legal nr.5297/06.09.2007 (fila 77), certificate medicale, înscrisuri medicale și documente de plată privind cheltuieli medicale (filele 78-94), înscrisuri privind calitatea de parte responsabilă civilmente (filele 118-133); raportul de expertiză criminalistică nr.184/14.10.2009 (filele 163-164).
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 16.08.2007, în jurul orelor 930, inculpatul R. V. conducea pe . municipiul Iași, din direcția Piața „Doi Băieți” spre zona Dispecer Tătărași, autoutilitara marca Hyundai Salcon, având numărul de înmatriculare_, aflată în proprietatea Primăriei Municipiului Iași, la care inculpatul era angajat în postul de conducător auto.
În jurul orelor 9.45, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr.121, inculpatul a observat cu întârziere un grup de trei persoane care traversau carosabilul în zona trecerii de pietoni și deși a acționat sistemul de frânare, încercând astfel să evite producerea unui accident, a lovit-o pe partea vătămată C. M., care se afla în urma acestora, mergând mai încet.
În urma impactului, partea vătămată C. M. a fost accidentată, suferind o fractură de platou tibial extern stâng, fracturi costale C4-C6 și echimoze la nivelul feței brațului stâng și a piciorului stâng, fiind astfel internată la S. de Urgențe Iași în perioada 16.08._07. Leziunile au fost produse prin lovire-proiectare și au necesitat pentru vindecare un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată fiind nevoită să urmeze timp de circa 3 luni un tratament medical pentru recuperare.
Situația de fapt reținută de instanță este dovedită prin procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice întocmite, certificatul medico-legal nr.5297/06.09.2007, raportul de expertiză criminalistică nr.184/14.10.2009, precum și în declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și martorilor audiați în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
În acest sens, instanța reține că în concluziile raportului de expertiză criminalistică nr.184/14.10.2009 (filele 163-164), se precizează că în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului nr.121, inculpatul a observat persoanele care traversau carosabilul în zona trecerii pentru pietoni, situație în care a acționat energic sistemul de frânare, însă cu toate acestea a lovit o persoană din acest grup, respectiv pe partea vătămată C. M. care se deplasa cu viteza cea mai mică. Referitor la viteza autoturismului se arată că era de circa 39 Km/h, precizându-se totodată că deși locul impactului nu se poate stabili cu exactitate, partea vătămată ar fi fost lovită oricum, indiferent că se afla pe marcaj sau la 2 m după acesta. În ceea ce privește existența vreunei posibilități de evitare a accidentului, se arată că inculpatul putea evita producerea acestuia prin acționarea la timp a sistemului de frânare.
Concluziile expertizei criminalistice nu au relevat nicio culpă a părții vătămate în producerea accidentului, menționându-se în acest sens că atâta timp cât partea vătămată C. M. a traversat drumul prin zona pietonală, ce era delimitată prin semnele de circulație specifice care indică accesul pietonilor și nu doar de marcajul aplicat pe carosabil, deplasarea neregulamentară nu poate fi reținută în sarcina acesteia.
De asemenea, în certificatul medico-legal nr.5297/06.09.2007 (fila 77) se concluzionează că în urma examinării părții vătămate s-a constatat că aceasta prezintă echimoze, fractură de platou tibial extern stâng, fracturi costale, leziunile putând fi produse în urma unui accident rutier prin lovire – proiectare (pieton) și pot data din ziua de 16.08.2007. Totodată, se menționează că pentru vindecare sunt necesare 100-110 zile de îngrijiri medicale, timp în care este inclusă și recuperarea funcțională.
Concluziile expertizei criminalistice se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Declarațiile părții vătămate care a arătat că înainte de a se angaja în traversarea străzii pe marcajul pietonal s-a asigurat din stânga, observând astfel că se apropie autoutilitara condusă de inculpat, se coroborează atât cu constatările descrise în proces-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice, cât și cu declarațiile martorilor Clincu I. și Suduc A.. Astfel, cei doi martori au relatat în depozițiile date împrejurările în care partea vătămată a fost lovită de autoutilitara în cauză, arătând că partea vătămată nu a căzut spre calea de rulare a mașinii, în momentul în care a ajuns la trotuar, așa cum susține inculpatul, ci, dimpotrivă, în momentul impactului partea vătămată se afla pe marcajul pietonal, spre sfârșitul acestuia, urmând să pășească pe trotuar.
Având în vedere că din probele anterior prezentate rezultă cu certitudine că inculpatul a accidentat-o pe partea vătămată C. M. deoarece nu a respectat regulile de circulație referitoare la acordarea priorității de trecere a pietonilor care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, susținerile acestuia din depozițiile date în cursul procesului penal, prin care arată că partea vătămată s-a dezechilibrat în momentul în care a ajuns la trotuar și a căzut pe spate spre stradă, vor fi înlăturate ca fiind nesincere și nesusținute probator. În acest sens, instanța va reține că aceste apărări, invocate de inculpat în susținerea nevinovației sale, nu își găsesc suportul în materialul probator administrat în cauză.
În drept, fapta inculpatului R. V., care în ziua de 16.08.2007, în jurul orelor 930, conducând pe ..121 din municipiul Iași, autoutilitara marca Hyundai Salcon, a accidentat-o pe partea vătămată C. M., producându-i prin lovire-proiectare leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată suferind astfel o fractură de platou tibial extern stâng, fracturi costale C4-C6 și echimoze la nivelul feței brațului stâng și a piciorului stâng și fiind internată în spital în perioada 16.08._07, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.(2) și (4) din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material s-a realizat prin nerespectarea de către inculpat a normelor legale de circulație referitoare la acordarea priorității de trecere a pietonilor care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, iar urmarea imediată constă în vătămarea gravă a integrității corporale a părții vătămate, leziunile produse necesitând pentru vindecare un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale. Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este dovedită prin certificatul medico-legal, care a constatat realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului și gravitatea leziunilor exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.
În ceea ce privește latura subiectivă, instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea din culpă, întrucât nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia să-l prevadă.
Din datele consemnate în certificatul de cazier judiciar (fila 30, d.u.p.), rezultă că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.3.515/18.06.2002, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr.3342/2001, rămasă definitivă prin decizia penală nr.86/05.02.2004 a Curții de Apel Iași, la pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art.239 alin.(1) și (3) C. pen., și respectiv de art.239 alin.(1), (2) și (3) C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani. De asemenea, se menționează că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 20.12.1999 și eliberat la data de 24.12.1999.
Instanța reține că fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost comisă înainte de împlinirea termenului de încercare de 4 (patru) ani, stabilit prin sentința penală nr.3.515/18.06.2002, pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.86/05.02.2004 a Curții de Apel Iași.
Având în vedere antecedența penală a inculpatului, instanța reține că infracțiunea din prezenta cauză, fiind comisă din culpă și înainte ca pedeapsa anterioară să fie considerată executată, a fost săvârșită în stare de pluralitate intermediară, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art.40 alin.(1) din Codul penal.
În consecință, din analiza probelor administrate în faza judecății coroborate cu mijloacele de probă din cursul urmăririi penale rezultă că fapta dedusă judecății se circumscrie conținutului legal al infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.(2) și (4) din Codul penal, cu aplicarea art.40 alin.(1) din Codul penal, astfel încât, în baza art.334 C. pr. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu din infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.(2) și (4) din Codul penal în infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.(2) și (4) din Codul penal, cu aplicarea art.40 alin.(1) din Codul penal.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului în prezenta cauză, instanța va avea în vedere atât scopul pedepsei, conform art.52 C. pen., cât și criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.(1) C. pen. .
Instanța va aprecia gradul de pericol social concret al faptei prin raportare la dispozițiile art.181 alin.(2) C. pen., reținând că prin săvârșirea faptei au fost vătămate relații sociale de o importanță deosebită, și anume, cele care ocrotesc dreptul persoanelor la integritate corporală și la sănătate. Totodată, instanța va avea în vedere împrejurările comiterii faptei, inculpatul săvârșind fapta prin nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea priorității de trecere a pietonilor care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, în condițiile în care acesta este încadrat în muncă pe postul de conducător auto. De asemenea, instanța va ține seama și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, partea vătămată suferind leziuni ce au constat în echimoze, fractură de platou tibial extern stâng, fracturi costale și au necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale.
În privința persoanei inculpatului și a conduitei acestuia, instanța va avea în vedere faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 30, d.u.p.), săvârșind infracțiunea din prezenta cauză în cursul termenului de încercare de 4 (patru) ani, stabilit prin sentința penală nr.3.515/18.06.2002, pronunțată de Judecătoria Iași.
Față de acestea, instanța nu va reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, însă, având în vedere că acesta este în momentul de față o persoană integrată în familie și în societate, va dispune condamnarea la pedeapsa închisorii în cuantumul minim prevăzut de norma de incriminare, respectiv 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.71 al.2 Cod penal va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal, reținând că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatei conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală și privind ocuparea unei funcții publice prevăzute de dispozițiile legale menționate.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța, pentru considerentele expuse la individualizarea pedepsei și având în vedere dispozițiile art. 83 alin.(3) din Codul penal, potrivit cărora suspendarea condiționată poate fi aplicată chiar dacă inculpatul a mai fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, caz în care nu va mai avea loc revocarea primei suspendări, apreciază că nu este necesară executarea pedepsei aplicate în regim penitenciar, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art.81 alin.(1) și a prevederilor art. 83 alin.(3) din Codul penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 din Codul penal.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.84 din Codul penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile.
Având în vedere că executarea pedepsei principale este suspendată condiționat, instanța, în baza dispozițiilor art.71 alin.(5) din Codul penal, va suspenda și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.(1) lit.a) teza a doua și lit.b) din Codul penal, pe durata suspendării condiționate.
În ceea ce privește latura civilă, instanța, analizând condițiile acordării despăgubirilor materiale solicitate de partea civilă C. M., constată că în cauza de față sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 din Codul civil, făcându-se pe deplin dovada existenței unei fapte ilicite, constând în nerespectarea de către inculpat a prevederilor legale referitoare la regimul circulației pe drumurile publice, aducându-se astfel o atingere unui drept subiectiv patrimonial al părții civile, existența unui prejudiciu patrimonial, reprezentat de salariul nerealizat și de cheltuielile cu medicamentele și transportul acesteia la instituțiile medicale unde a efectuat tratamentul de recuperare, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, prejudiciul neputând fi produs în absența conduitei ilicite a inculpatului, și vinovăția, care îmbracă forma culpei.
Referitor la cuantumul prejudiciului material suferit de partea civilă C. M., instanța apreciază că din daunele materiale pretinse se justifică suma totală de 3.137 lei, reprezentând veniturile salariale nerealizate de partea civilă în perioada în care a beneficiat de concedii medicale, care totalizează 1.764 lei (4 luni x 441 lei salariu net lunar, conform adeverinței de salariu de la fila 76), cheltuielile cu medicamentele în sumă totală de 773 lei, după cum rezultă din chitanțele și bonurile fiscale atașate la dosar, și cele cu deplasările repetate la S. de Recuperare Iași, în sumă de 600 lei (3 luni x 200 lei/lună, conform declarației martorului Suduc A. – fila 58). În ceea ce privește prejudiciul material recuperat până la soluționarea cauzei, instanța reține că din totalul sumei de 3.137 lei, partea civilă a recuperat de la inculpat suma de 100 lei, după cum rezultă din declarațiile martorilor O. Ș. și H. G. C. (filele 74-75, dosar instanță).
În consecință, pentru motivele de fapt și de drept expuse, instanța, constatând că prejudiciul material rămas de recuperat este în sumă de 3.037 lei, în baza dispozițiilor art.14 și art.346 alin.(1) din Codul de procedură penală raportate la prevederile art. 998-999 din Codul civil, va admite în parte cererea formulată de către partea civilă C. M., cu domiciliul în Iași, ., ., apart.7, județul Iași, cu privire la acordarea de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
În privința daunelor morale solicitate, instanța apreciază că este justificată acordarea unor compensații de natură materială având în vedere că posibilitățile de viață familială și socială ale părții civile C. M. au fost alterate ca urmare a faptei săvârșite de inculpat. Astfel, prin vătămarea corporală gravă a sănătății și integrității corporale, partea civilă a fost supusă unor puternice suferințe fizice și psihice, având în vedere pericolul vătămărilor produse, vârsta acesteia și durata lungă a recuperării. În acest sens, instanța apreciază că prin aceste compensații se pot asigura anumite condiții de viață care pot să compenseze suferințele fizice și psihice cauzate părții civile, care a fost nevoită astfel să suporte o restrângere a dreptului de a se bucura de o viață normală.
Față de considerentele anterior expuse, instanța, în baza dispozițiilor art.14 și art.346 alin.(1) din Codul de procedură penală raportate la prevederile art. 998-999 din Codul civil, va admite cererea formulată de partea civilă C. M., cu domiciliul în Iași, ., ., apart.7, județul Iași, privind obligarea la plata sumei de 5.000 lei, cu titlul de daune morale, instanța apreciind că raportat la gravitatea deosebită a leziunilor suferite și la perioada în care partea vătămată a fost internată în spital, această sumă este mai mult decât justificată.
În conformitate cu dispozițiile 54 alin.(1) din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, cu modificările și completările ulterioare, despăgubirea se stabilește în baza prevederilor art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.44 alin.1 din Legea nr.136/1995 potrivit cărora asigurătorul „plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat”
Față de considerentele anterior expuse, instanța apreciază că în condițiile în care există asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru pagubele rezultate din accidente auto, cel ținut să repare prejudiciul părții civile, în limita de răspundere a inculpatului, este societatea de asigurare, prin achitarea primelor de asigurare transferându-se obligația de plată de la partea vinovată de accident către societatea de asigurare.
În consecință, instanța va obliga pe asigurătorul de răspundere civilă . plătească părții civile C. M. suma de 3.037 lei, cu titlu de daune civile materiale, și suma de 5.000 lei, reprezentând daune civile morale.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate de partea civilă S. C. de Urgență „Sf. I.” Iași, instanța, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile acordării de despăgubiri, așa cum sunt acestea reglementate de prevederile art.998-999 din Codul civil, în baza dispozițiilor art.14 și ale art.346 alin.(1) C. pr. pen. raportate la prevederile art.313 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere că asigurătorul de răspundere civilă nu a fost introdus în cauză la solicitarea acestei părți sau a inculpatului, ci doar la solicitarea părții civile C. M., instanța va admite cererea formulată de partea civilă S. C. de Urgență „Sf. I.” Iași și îl va obliga pe inculpatul R. V. să achite suma de 1.604,14 lei, la care se adaugă dobânda de referință practicată de B.N.R. până la achitarea integrală a prejudiciului, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată C. M..
De asemenea, instanța, în baza dispozițiilor art.14 și ale art.346 alin.(1) C. pr. pen. raportate la prevederile art.313 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.998-999 din Codul civil, și având în vedere că asigurătorul de răspundere civilă nu a fost introdus în cauză la solicitarea acestei părți sau a inculpatului, ci doar la solicitarea părții civile C. M., va admite și cererea formulată de partea civilă S. Județean de Ambulanță Iași și îl va obliga pe inculpatul R. V. să achite suma de 203 lei, reprezentând cheltuieli cu transportul părții vătămate C. M. la S. C. de Urgență „Sf. I.” Iași.
În baza art.191 alin.(1) instanța îl va obliga pe inculpatul R. V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
De asemenea, în baza dispozițiilor art.193 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală și a prevederilor art.50 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, cu modificările și completările ulterioare, instanța îl va obliga pe asigurătorul de răspundere civilă . plata către partea vătămată și civilă C. M. a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul procesului penal constând în onorariul apărătorului ales (chitanța ..75/25.09.2008 )”
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel inculpatul R. V. și asiguratorul S.C. „O.” V. I. G. S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului promovat, inculpatul R. V. a criticat hotărârea primei instanței, sub mai multe aspecte: probele administrate în fața instanței de fond nu au lămurit elementul material al infracțiunii prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 precum și latura subiectivă a acestei infracțiuni; s-a reținut în mod greșit culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate C. M.; s-au reținut în mod greșit atât anumite elemente de fapt (cum ar fi modalitatea de producere a accidentului – prin lovire – proiectare, partea corpului părții vătămate care a fost lovită de către autoturismul inculpatului-respectiv piciorul stâng; faptul că în momentul imediat de dinaintea impactului partea vătămată se mai află pe trecerea de pietoni; că inculpatul a observat-o cu întârziere pe partea vătămată și că deși a frânat a lovit-o pe partea vătămată care încă se afla pe carosabil, în zona trecerii de pietoni) care au condus la aprecierea că inculpatul se face vinovat de producerea accidentului, în fapt părții vătămate revenindu-i culpa exclusivă a accidentării sale; din probele administrate în cauză (declarația martorei Suduc A., martorului Clincu I., urmele de frânare, indicate în planșele foto 6, 7, 9 din dosar, care relevă ca frânarea a început când autoturismul se afla cu botul intrat pe trecerea de pietoni), rezultă că partea vătămată, care se afla pe bordură, s-a dezechilibrat și prin rotirea corpului spre stânga înapoi, a venit în contact cu partea din spate – stânga a capului cu parbrizul mașinii inculpatului, moment în care acesta a frânat, însă era prea târziu.
În subsidiar, inculpatul a solicitat prin motivele de apel, ca în condițiile în care se va aprecia că nu se poate reține culpa exclusivă a părții vătămate să se rețină culpă concurentă a acesteia și, în acest context a solicitat să se facă aplicarea art. 18 ind. 1 din Cod penal, motivat de faptul că pericolul social al faptei nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, atâta timp cât la producerea faptei a contribuit și victima.
Motivele de apel ale asiguratorului precizate inițial oral, în fața instanței de control judiciar vizează reaprecierea daunelor morale acordate prin sentința apelată. În susținerea apelului formulat apelantul asigurator a solicitat reaprecierea daunelor acordate părții vătămate prin sentința penală apelată, proporțional culpei concurente a victimei.
La solicitarea inculpatului, în fața instanței de apel s-a administrat proba cu noua expertiză criminalistică efectuată de Institutul de expertize criminalistice M. Minovici București, având ca obiective: 1. stabilirea dinamicii producerii accidentului, vitezei autovehiculului condus de inculpat în momentul premergător producerii accidentului, posibilitatea de evitare a accidentului, stabilirea locului impactului; 2.stabilirea poziției autovehiculului și a victimei în momentul impactului, urmând a se avea în vedere variantele prezentate de părți din actele dosarului.
Prin decizia penala nr. 03 din 25.04.2012 a Tribunalului Iași, s-a decis:
„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de:
- inculpatul R. V., fiul lui C. și M., născut la data de 04.02.1965 în Iași, domiciliat în Iași, ., ..P._, studii medii, cu antecedente penale, conducător auto, căsătorit, doi copii minori, și
- . G. SA, cu sediul procedural ales în Iași, .. 2, ., înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J-40-8364/1994, împotriva sentinței penale nr. 233/25.01.2010, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o menține.”
În luarea acestei decizii, Tribunalul a argumentat:
„Prima instanță a administrat în mod legal un probatoriu pertinent concludent și util, pe care l-a evaluat corect și în baza căruia a stabilit just situația de fapt.
Tribunalul reține că în fața instanței de control judiciar s-a administrat, la solicitarea inculpatului, proba cu expertiza criminalistică privind dinamica producerii accidentului din care rezultă următoarele: viteza de deplasare a autoturismului a fost de cca 39 km/h; impactul s-a produs pe banda a doua a sensului de mers Piața Doi Băieți –Dispecer Tătărași, la o distanță de cca 0,4 m de bordura scuarului din zona centrală a drumului; pe baza probelor administrate în cauză nu se poate determina cu exactitate locul impactului în planul longitudinal al drumului, neputându-se afirma dacă acesta s-a produs pe marcajul pietonal sau în afara sa. În ipoteza avansată de victimă, conform cu care aceasta s-a angajat în traversare pe marcajul pietonal, în momentul impactului autoturismul rula pe o traiectorie paralelă cu axul drumului, iar victima se deplasa pe o direcție aproximativ perpendiculară pe cea a autoturismului, de la dreapta la stânga în raport cu sensul de mers al autovehiculului; în ipoteza prezentată de conducătorul auto, conform căreia pietonul s-a angajat în traversare după marcajul pietonal iar după ce a ajuns la scuarul central s-a dezechilibrat și s-a deplasat spre înapoi, pătrunzând pe traiectoria autoturismului, autovehiculul rula tot pe o traiectorie paralelă cu axul drumului însă deplasarea victimei pe direcție aproximativ perpendiculară pe cea a vehiculului se efectua de la stânga la dreapta. Conducătorul autoturismului, numitul R. V., putea evita producerea accidentului dacă ar fi acționat sistemul de frânare al autoturismului încă din momentul declanșării stării de pericol; în ipoteza angajării victimei în traversare pe marcajul pietonal, numita C. M. nu putea evita producerea accidentului.
Examinând materialul probator administrat în cauză, inclusiv prin prisma probei nou administrate în fața instanței de control judiciar, tribunalul constată că situația de fapt prezentată de prima instanță a fost corect și judicios reținută.
Astfel, în mod just au fost înlăturate apărările formulate de inculpat cu privire la dinamica producerii accidentului, acestea neavând suport probator așa cum a reținut și prima instanță.
Într-adevăr așa cum s-a reținut și în constatările efectuate de experții criminaliști, testimoniile date în cauză nu lămuresc locul în care a avut loc impactul, martorii audiați prezentând date neconcordante referitor la locul producerii accidentului. Cu toate acestea, în raport de zonele avariate ale autoturismului condus de inculpat, morfologia leziunilor prezentate de victimă și locul în care aceasta a fost proiectată ulterior impactului, a fost dedusă ipoteza cea mai probabilă a direcției de deplasare a victimei (cu ajutorul unui program de simulare pe calculator), răsturnând susținerile formulate de inculpat. Astfel, s-a stabilit că dacă direcția inițială de deplasare a pietonului era de la dreapta spre stânga, pietonul urma să fie proiectat către înainte și stânga (în raport cu direcția de deplasare a autoturismului), iar dacă pietonul se deplasa de la stânga la dreapta, traiectoria sa ar fi trebuit să fie orientată către înainte și dreapta, urmând a fi proiectat pe partea carosabilă. Cum întregul probatoriu indică căderea victimei pe spațiul dintre partea carosabilă și liniile de tramvai, deci către înainte și stânga, se poate conchide că în momentul impactului victima se deplasa de la dreapta spre stânga, direcție neconformă ipotezei dezechilibrării acesteia, avansată de inculpat.
Nu prezintă relevanță din punctul de vedere al instanței dacă victima s-a angajat în traversare pe marcajul pietonal sau în apropierea acestuia, ceea ce prezintă relevanță fiind faptul de necontestat că aceasta se afla în zone de incidență a indicatorului trecere pentru pietoni. Oricum, în versiunea prezentată de inculpat victima s-ar fi aflat după marcajul stradal în raport de sensul său de mers, ceea ce arată că acesta nu a luat din timp măsurile necesare de adaptare a vitezei pentru a preîntâmpina orice pericol în momentul în care un pieton s-ar fi angajat în traversare prin locul special amenajat. Urmele de frânare existente pe marcajul pietonal infirmă versiunea inculpatului conform cu care victima a căzut intempestiv de pe scuarul ce desparte cele două sensuri de mers, într-o atare ipoteză, în condițiile în care aceasta ar fi epuizat traversarea, nefiind necesar a frâna autovehiculului. Dimpotrivă, existența urmelor de frânare indică faptul că inculpatul a observat târziu victima angajată în traversare, fapt ce a făcut imposibilă evitarea acesteia, partea vătămată fiind acroșată de mașina condusă de inculpat în momentul în care aceasta avea piciorul drept pe bordură iar piciorul stâng pe stradă, fiind lovită în acesta.
În considerarea celor mai sus-expuse se observă că prima instanță a făcut o analiză corectă (confirmată inclusiv prin noua expertiză criminalistică efectuată în cauză) atât a mijloacelor de probă pe baza cărora a stabilit vinovăția inculpatului, precum și a apărărilor formulate de acesta, care au fost înlăturate motivat.
În consecință, prima instanță a descris în mod corespunzător fapta reținută în sarcina inculpatului, cu indicarea datei la care a fost săvârșită și a locului comiterii ei, a modalității de săvârșire a faptei, fiind respectate astfel, exigențele art. 356 lit. b, c Cod procedură penală.
Analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate pe tot parcursul procesului penal completate în fața instanței de control judiciar relevă fără echivoc, vinovăția inculpatului în ce privește fapta dedusă judecății.
În mod corect s-a reținut deci de către prima instanță că inculpatul a săvârșit infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.(2) și (4) din Codul penal, constând în aceea că, urmare a nerespectării regulilor de circulație referitoare la acordarea priorității de trecere a pietonilor care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, inculpatul a cauzat vătămarea gravă a integrității corporale a numitei C. M., leziunile produse necesitând pentru vindecare un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale, astfel încât încadrarea juridică reținută de prima instanță este cea corectă.
La stabilirea încadrării juridice, instanța de fond a avut în vedere întreaga situație juridică a inculpatului, reținând în mod corect că acesta a săvârșit fapta în stare de pluralitate intermediară, sens în care, urmare a schimbării încadrării juridice a reținut și incidența în cauză a disp. art.40 C.penal.
Criticile aduse de inculpat în subsidiar, legate de necesitatea de a se reține de către instanță, în condițiile în care nu va reține apărarea acestuia legată de culpa exclusivă a victimei, a culpei concurente a victimei și, în raport de aceasta de a constata că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu pot fi primite.
Așa cum s-a arătat anterior, ansamblul probator administrat în cauză conduce, dincolo de orice îndoială, la concluzia culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului, iar în raport de gravitatea faptei – determinată așa cum s-a arătat anterior atât prin împrejurările în care fapta a fost comisă – de o persoană cu atestat de șofer profesionist, ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor angajați în traversare prin locuri special amenajate, de împrejurarea că prin săvârșirea faptei au fost vătămate relații sociale de o importanță deosebită, și anume, cele care ocrotesc dreptul persoanelor la integritate corporală și la sănătate, gravitatea leziunilor cauzate, de persoana inculpatului care nu este la prima abatere, neputându-se conchide că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pentru aceste considerente și apărarea inculpatului referitoare la achitarea sa în temeiul disp. art.18 indice 1 C.proc.pen. nu poate fi primită.
Prin urmare motivele de apel ce vizau nevinovăția inculpatului sunt nefondate.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prima instanță a făcut o justă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 Cod penal. În cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei aplicate, prima instanță a dat eficiență corespunzătoare împrejurărilor comiterii faptei – reținând comiterea faptei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale referitoare la acordarea priorității de trecere a pietonilor care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, în condițiile în care acesta este încadrat în muncă pe postul de conducător auto, urmărilor produse – reținând că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale și nu în ultimul rând persoanei inculpatului și conduitei acestuia (în mod corect prima instanță reținând că antecedența penală a inculpatului nu impune reținerea de circumstanțe atenuante, însă faptul că acesta este o persoană integrată din punct de vedere familial și social va fi avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei).
În funcție de toate aceste criterii, analizate coroborat, prima instanță i-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pe care a dozat-o corespunzător, chiar la limita minimă prevăzută de lege și care nu se impune a fi redusă, mai ales că inculpatul a adoptat o conduită neconformă pe parcursul procesului penal la care se adaugă împrejurarea că acesta a mai beneficiat de clemența legii.
În mod corect, având în vedere că noua infracțiune este o infracțiune săvârșită din culpă s-a apreciat că funcția preventivă și punitivă a pedepsei va fi realizată și fără executarea efectivă a pedepsei dispunându-se în mod corect suspendarea condiționată a acesteia.
Având în vedere cele ce preced, Tribunalul constată că motivele de apel formulate de inculpat ( susținute în concluziile orale și de către apelantul asigurator de răspundere civilă, în sensul reținerii culpei concurente a părții vătămate) ce vizau latura penală a cauzei sunt nefondate.
În ceea ce privește latura civilă, tribunalul constată că în mod corect s-a apreciat de către instanța fondului asupra întrunirii condițiilor prevăzute de art. 998-999 din Codul civil, iar cuantumul prejudiciului material și moral suferit de partea civilă C. M., a fost corect individualizat.
În privința daunelor morale acordate de prima instanță, al căror cuantum a fost contestat de către asiguratorul de răspundere civilă auto, instanța apreciază că leziunile cauzate părții vătămate au fost de natură să cauzeze acesteia grave prejudicii morale, ținând seama și de vârsta acesteia, de perioada lungă de spitalizare și numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, toate acestea fiind de natură să-i provoace un vădit disconfort psihic și grave suferințe morale, apreciind ca justificată suma de 5000 lei acordată cu titlu de daune morale.
În mod corect prima instanță, a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă . plătească părții civile C. M. suma de 3.037 lei, cu titlu de daune civile materiale și suma de 5.000 lei, reprezentând daune civile morale, criticile părților legate de modalitatea de soluționare a laturii civile fiind de asemenea neîntemeiate.
Față de toate cele de mai sus arătate, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii criticate, tribunalul, în baza disp. art. 379 pct.1 lit.b C.proc.pen. va respinge apelurile declarate de inculpatul R. V. și asiguratorul de răspundere civilă auto . penale nr. 233 din 25.01.2012 a Judecătoriei Iași în dosarul nr._, sentință pe care o va menține.”
În termen legal, inculpatul R. V. a atacat cu recurs decizia Tribunalului, criticând ambele hotărâri sub aceleași motive enunțate în fața instanței de apel, așa cum sunt expuse in încheierea de dezbateri din 13.12.2012.
In esență, inculpatul prin apărător solicită să se rețină participația victimei la producerea accidentului, cu consecința reducerii pedepsei aplicate sau, achitarea in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. b ind. 1 rap. la art. 18 ind. 1 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni administrative conf. art. 91 Cod penal, având în vedere că inculpatul are o familie, iar meseria de șofer este munca sa de bază.
Recursul inculpatului nu este întemeiat.
Referitor la critica privind vinovăția inculpatului si reținerea în mod greșit culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului rutier;
Potrivit art. 62 Cod proc. penală, instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.
Conform art. 63 al. 2 Cod proc. penală, probele nu au o valoare dinainte stabilitaă Aprecierea fiecăreia se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Art. 65 al 1, stipulează că: sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală si instanței de judecată.
Instanța de fond a administrat un probatoriu complet, care a fost reevaluat de instanța de apel, fiind interpretat just in lumina disp. art. 63 Cod proc. penală si pe baza acestuia s-a făcut încadrarea în drept și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru faptele dovedite.
Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.
În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Si instanța de recurs îmbrățișează punctul de vedere al instanțelor de fond si apel, conform căreia, probele au fost apreciate si evaluate al justa lor valoare si, nu exista nici o discordanta intre probele administrate si aspectele reținute in motivarea deciziei recurate cu privire la condamnarea inculpatului R. V. pentru infracțiunea de “vătămare corporală din culpă” prevăzuta de art.184 alin.2,4 Cod penal cu aplicarea art.40 alin.1 Cod penal.
S-a demonstrat fără dubii că inculpatul R. V., în ziua de 16.08.2007, în jurul orelor 9. 30, conducând pe ..121 din municipiul Iași, autoutilitara marca Hyundai Salcon, a accidentat-o pe partea vătămată C. M., producându-i prin lovire - proiectare leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată suferind astfel o fractură de platou tibial extern stâng, fracturi costale C4-C6 și echimoze la nivelul feței brațului stâng și a piciorului stâng și fiind internată în spital în perioada 16.08._07.
În drept, această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de “vătămare corporală din culpă” prevăzută de art.184 alin.2, 4 Cod penal cu aplicarea art.40 alin.1 Cod penal.
Așa cum a motivat si Tribunalul, în raport de zonele avariate ale autoturismului condus de inculpat, morfologia leziunilor prezentate de victimă și locul în care aceasta a fost proiectată ulterior impactului, a fost dedusă ipoteza cea mai probabilă a direcției de deplasare a victimei - cu ajutorul unui program de simulare pe calculator - răsturnând susținerile formulate de inculpat. Astfel, s-a stabilit că dacă direcția inițială de deplasare a pietonului era de la dreapta spre stânga, pietonul urma să fie proiectat către înainte și stânga (în raport cu direcția de deplasare a autoturismului), iar dacă pietonul se deplasa de la stânga la dreapta, traiectoria sa ar fi trebuit să fie orientată către înainte și dreapta, urmând a fi proiectat pe partea carosabilă.
Solicitarea inculpatului prin apărător, de achitare si aplicarea unei sancțiuni administrative, nu poate fi primita de instanța de recurs deoarece nu are fundament, nici probator, nici circumstanțial.
Art. 18 ind. 1 al. 2 Cod penal, stipulează că:”la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita făptuitorului”.
Daca avem în vedere urmarea produsa concretizată în vătămarea părții civile, putem concluziona că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social si nu este lipsită de acest pericol așa cum s-a susținut in critica apărătorului.
Circumstanțele personale ale inculpatului, au fost avute in vedere de instanța de fond când a dozat pedeapsa aplicată.
Referitor la dozarea pedepsei;
Curtea constată că pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare cu suspendarea condiționată, conf. art. 81 si urm. Cod penal, aplicată inculpatului de instanța de fond si menținută de cea de apel, se situează pe o scara rezonabila prevăzută de lege și că a fost just individualizată cu respectarea tuturor criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptei, împrejurările în care s-a săvârșit, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului.
Și instanța de recurs este de aceeași părere că pedeapsa aplicată inculpatului-recurent este bine dozată fiind situată la limita minima specială prevăzută de lege si răspunde scopului pedepselor prevăzut de art. 52 Cod penal așa încât nu se mai impune redozarea ei.
Acestă pedeapsă va putea fi în măsură să contribuie la reeducarea si reinserția sa socială a recurentului.
Concluzionând, fapta inculpatului-recurent, așa cum a fost descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, cu încadrarea făcută de prima instanță, si prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni așa cum este prevăzut in art. 17 al. 1 Cod penal iar individualizarea pedepsei a fost realizată în mod judicios atât ca întindere, cât și ca mod de executare, criticile formulate de aceasta apar ca neîntemeiate și urmează a fi înlăturate.
În consecință, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând si dispozițiile art. 192 al. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul RAPCEANU V., împotriva deciziei penale nr. 03 din 25.04.2012, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obliga recurentul sa plateasca satului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi 18. 12. 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. A. S. E. S. A. C.
Grefier,
L. A.
red.A.D.
tehnored.A.D.-A.L.
2 ex./19.12.2012
Tribunalul Iași
Judecători: S. L.
T. L.
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1293/2012.... | Corupţia sexuală. Art. 202 C.p.. Decizia nr. 1292/2012. Curtea... → |
|---|
