Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1183/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1183/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-11-2012 în dosarul nr. 1183/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 1183/2012
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. G. O. M.
Judecător: A. D.
Judecător: T. J.
Grefier: E. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror P. E.
Potrivit prevederilor art.304 din Codul de procedură penală, desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio.
P. procesul verbal nr. 97 din 07.11.2012, având în vedere că unul din membrii completului de judecată, respectiv judecător C. I. E. se află în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată din data de 08.11.2012, s-a procedat la înlocuirea acesteia cu judecătorul de pe lista de permanență din data de 08.11.2012, respectiv judecătorul D. A..
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect „furt calificat”, declarat de inculpatul recurent D. C. A., fiul lui V. A. și L., născut la data de 18 martie 1988, împotriva sentinței penale nr. 249 din data de 07.09.2012, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr._ .
Conform disp. art. 297 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent D. C. A. asistat de avocat N. L., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care se află la al doilea termen de judecată, că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, copia cazierului judiciar al inculpatului, cât și copia sentinței penale nr. 235 din 08 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul penal nr._, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
P. intermediul apărătorului, inculpatul D. C. A. depune la dosar un memoriu, care după semnare și datare de către președintele de complet, se atașează la dosarul cauzei.
Nemaifiind de invocat chestiuni preliminare și nici cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat N. L., pentru inculpatul recurent D. C. A., solicită admiterea recursului în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate de instanța de fond, pedeapsă pe care inculpatul o consideră prea mare raportat la probatoriul administrat în cauză și poziția procesuală a acestuia de recunoaștere și regret a faptelor comise. Față de cazierul inculpatului și sentința pronunțată de Judecătoria R., atașate la dosarul cauzei, apreciază că se impune contopirea celor două pedepse întrucât faptele sunt concurente. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, urmând a fi menținută sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul recurent D. C. A., având ultimul cuvânt, solicită instanței a avea în vedere motivele de recurs invocate în scris, cât memoriul depus astăzi la dosar.
Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Curtea,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
P. sentința penală nr. 2497 din 07 septembrie 2012, Judecătoria Iași, în temeiul art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. e C. pen., raportat la art. 41 alin. 2 și art. 37 alin. 1 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 320, ind. 1, alin. 7 C. pr. pen. a condamnat pe inculpatul D. C. A. la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b C. pen.
În baza art. 350, alin. 1 C. pr. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 din C. pen., a dedus din pedeapsa mai sus stabilită durata reținerii și a arestării preventive de la 14.06.2012 la zi.
A luat act că partea vătămată S.C.M. grad I P..A...-a constituit parte civilă.
În baza art. 346 alin.1 C. pr. pen., a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă S.C. M. R. G. S.R.L., iar în temeiul art. 1357 din C. civ., a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 1350 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că la data de 31.05.2012, în jurul orelor 12,37, inculpatul D. C. A. se deplasa pe . Iași și, când a trecut prin dreptul punctului de lucru al S.C. M. R. G. S.R.L, a observat că angajatul stației de carburanți, martorul G. Oliver F., se ocupa de un client, împrejurare în care inculpatul a pătruns în interiorul imobilului și a sustras din casa de marcat toate bancnotele găsite, în valoare de 1350 lei, după care a părăsit incinta, la ieșire intersectându-se cu martorul G. Oliver F..
La data de 14.06.2012, în jurul orelor 18,50, în timp ce se plimba pe . din Municipiul Iași, inculpatul a intrat în magazinul de artizanat aparținând S.C.M. gradul I P..A... că vânzătoarea, martora B. C., discuta cu o clientă, căreia îi prezenta produsele expuse în zona din capătul magazinului, profitând de neatenția martorei, a intrat după tejghea, a deschis un sertar și a luat mai multe bancnote reprezentând încasările magazinului. În timp ce sustrăgea banii, inculpatul a fost surprins de martoră care a strigat „mi-a furat banii”, moment în care inculpatul a fugit din magazin, s-a îndreptat spre o altă intrare a clădirii, unde își desfășoară activitatea alte societăți comerciale, a urcat la etaj, pentru a scăpa de urmărire, însă a fost prins de martorul R. I., agent de pază, chemat în ajutor de martora B. C.. Cu această ocazie, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a restituit suma de 1000 lei sustrasă.
Săvârșirea infracțiunii de inculpatul D. C. A. fiind dovedită cu declarațiile reprezentanților legali ai părților vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal și raport de incident din 31.05.2012, întocmite de reprezentanții S.C. Jeep Est Security S.R.L. Iași, suport electronic de tip CD, cu înregistrările camerelor video din incinta punctului de lucru al S.C. M. R. G. S.R.L,, proces-verbal de vizionare, planșa fotografică, declarația martorului G. Oliver F., dovada de predare-primire către B. C. a sumei de 1000 lei, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile martorilor R. I. și B. C., precum și declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, judecătoria a dispus antrenarea răspunderii penale a acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 52 si art. 72 C. pen, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele din partea specială a Codului penal, dispozițiile art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 37 alin.1 lit. b C. pen., care constituie cauze generale de agravare facultativă a pedepsei, prevederile art. 320 ind. 1 din C. pr. pen., precum și circumstanțele personale ale inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală, din fișa de cazier judiciar reieșind că a suferit mai multe condamnări, și care a dat dovadă de perseverență infracțională, întrucât a săvârșit fapta la un interval de timp foarte scurt din momentul definitivării liberării condiționate a executării ultimei pedepse ce i-a fost aplicată.
Împotriva sentinței penale a declarat recurs inculpatul D. C. A., solicitând reducerea pedepsei, în raport de conduita sa procesuală, și contopirea acesteia cu pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 235/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria R..
Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Curtea reține că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridica dată faptei este justă, corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect stabilind prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal raportat la art. 41 alin. 2 Cod penal.
Inculpatul V. S. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarațiile sale coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
De asemenea, Curtea constată că prima instanță în mod judicios a stabilit pedeapsa, precum și modalitatea de executare, în armonie atât cu elementele de circumstanțiere temeinic motivate, cât și cu criteriile de individualizare judiciară prev. de art. 72 Cod penal.
Prima instanță a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere circumstanțele personale, anume faptul că inculpatul a adoptat o poziția procesuală sinceră, dar și faptul că este cunoscut cu antecedente penale. Acestor elemente prima instanță le-a dat eficiență atunci când s-a orientat în aplicarea pedepsei la limita minimă prevăzută de lege redusă cu o treime ca urmare a incidenței disp. art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală.
Solicitarea de reducere a pedepsei sub minimul special stabilit de prima instanță înseamnă de fapt solicitarea de a se da eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal.
Potrivit art. 74 Cod penal, acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanță decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepsei aplicate se justifică în raport cu scopul acesteia și cu criteriile de individualizare prev. de art. 52 și art. 72 Cod penal. Nu poate fi considerată o încălcare a acestor dispoziții legale simpla împrejurare că prima instanță nu a dat relevanța juridică dorită de inculpat bunei sale conduite procesuale.
Această împrejurare nu au nici relevanța, nici consistența unor circumstanțe atenuante, fiind nesemnificativă în contextul activității infracționale și a conduitei inculpatului care are în antecedență mai multe măsuri educative și pedepse privative de libertate aplicate pentru infracțiuni de furt, fiind chiar recidivist.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta pentru care este judecat nu reduce din periculozitatea acestuia și nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente astfel cum solicită inculpatul în recurs. În plus, aplicarea unei pedepse care să își atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor și care are prioritate față de circumstanțele personale ale inculpatului.
Având în vedere și faptul că art. 39 alin. 4 Cod penal permite agravarea pedepsei până la un maxim cu 10 ani mai mare decât maximul special prevăzut de lege, Curtea consideră că aplicarea unei pedepse într-un cuantum egal minimul special nu constituie un tratament sancționator aspru, fiind necesară pentru formarea unei noi atitudini a inculpatului recurent față de valorile sociale ocrotite de legea penală și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de contopire a pedepsei aplicate de prima instanță cu pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 235/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria R., Curtea constată că necontopirea pedepselor nu reprezintă o omisiune a primei instanțe, care nu a avut la dispoziție date cu privire la sentința penală nr. 235/08.06.2012 a Judecătoriei R., cazierul judiciar aflat la dosarul de urmărire penală nefăcând nicio referire cu privire la hotărârea Judecătoriei R..
În conformitate cu Decizia nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.
P. urmare, reținând că necontopirea pedepselor nu reprezintă o omisiune a primei instanțe, instanța de recurs nu poate dispune direct în calea de atac contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile care au făcut obiectul judecății cu pedepsele aplicate infracțiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D. C. A. împotriva sentinței penale nr. 2497 din 07 septembrie 2012, a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de după 7 septembrie 2012 la zi.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. G. A. D. T. J.
O.-M.
Red./Tehnored. O.M.A.G.
2 ex./04.12.2012
Judecătoria Iași
Judecător: M. I. L.
| ← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 52/2013. Curtea de... → |
|---|
