Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 141/2015. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 4746/83/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 141/A/2015
Ședința publică din 24 februarie 2015
Președinte: P. M. – președintele secției
Judecător: S. L.
Grefier: P. C.
P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost reprezentat de procuror B. V..
Pe rol se află judecarea apelurilor penale declarate de P. de pe lângă Tribunalul Satu M. și de partea civilă Statul Român prin A. – Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M., împotriva sentinței penale nr. 186 din 6 octombrie 2014 a Tribunalului Satu M., privind pe inculpatul M. P., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului intimat, av. Ș. D. și au lipsit partea civilă apelantă Statul Român prin A. – Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M. și inculpatul intimat M. P..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
La întrebarea instanței procurorul a precizat că nu solicită administrarea de probe.
Nefiind chestiuni preliminare, instanța le acordă părților cuvântul asupra apelurilor.
Procurorul solicită se să se admită apelul declarat de parchet și să se desființeze sentința în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului intimat M. P. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile în favoarea părții civile apelante. Apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală și precizează că și temeiul achitării inculpatului intimat este greșit, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor Codului de procedură penală din 1968.
Solicită să se respingă apelul părții civile.
Apărătorul ales al inculpatului intimat, av. Ș. D., solicită să se respingă ca nefondate apelurile declarate în cauză, precizând că aceasta a ajuns în fața instanței ca urmare a plângerii formulate de partea civilă împotriva ordonanței procurorului prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului intimat. Arată că, în urma admiterii plângerii, s-a reținut cauza spre judecare și că, după efectuarea cercetării judecătorești s-a dispus achitarea inculpatului intimat.
Arată că ambele apeluri declarate în cauză vizează susținerea inițială a organelor fiscale în sensul că operațiunile fiscale derulate între . . București și . București ar fi fost fictive ca și cele 12 facturi emise de . pentru plata serviciilor pe care cele două societăți le-ar fi efectuat. Or, aceste susțineri sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză, iar inculpatului intimat nu i se poate imputa faptul că reprezentanții celor două societăți comerciale nu sunt de găsit, sau că cele două societăți nu funcționează la sediile declarate, aceste chestiuni fiind de altfel ulterioare raporturilor comerciale dintre societatea administrată de inculpatul intimat și . București și . București. De asemenea, arată că raporturile comerciale între . și . București și . București au fost reale, împrejurare care rezultă și din facturi și din faptul că plata lucrărilor s-a efectuat prin bancă, respectiv prin Raiffaisen Bank iar nu chas, sens în care face referire la filele 63, 239, 242 din dosarul de urmărire penală. Precizează că este lipsit de orice echivoc că toate ordinele de plată și facturile fiscale, la baza cărora au stat cele două contracte prin care . a subcontractat lucrările sunt reale, sens în care face referire și la faptul că la dosarul cauzei se află adresa emisă de . în sensul că lucrările contractate de . au fost efectuat. A mai făcut referire și la cauza CEDO M. c/a României, privind inadmisibilitatea condamnării în calea de atac a unui inculpat achitat în fond. De asemenea, solicită să se respingă ca nefondat apelul părții civile.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 186 din 6 octombrie 2014 a Tribunalului Satu M., în baza art.11 pct. 2 lit. b raportat la dispozițiile art. 10 lit. d Cod procedură penală cu aplicarea art. 5 Cod penal l-a achitat pe inculpatul M. P., fiul lui G. și I. născut la data de 11 mai 1960 în Negrești Oaș, CNP_, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în loc. Negrești Oaș, . jud. Satu M., de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005.
S-a respins constituirea de parte civilă formulată de A. pentru Statul Român prin DGFP Satu M..
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reținut că, prin sentința penală nr.208 din 17 septembrie 2013, în dosar număr_ al Tribunalului Satu M., s-a admis plângerea formulată de A. împotriva rezoluției procurorului din data de 16 noiembrie 2012, dispunându-se soluționarea pe fond a cauzei privindu-l pe învinuitul M. P., sub aspectul comiterii de către acesta a infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005.
P. a pronunța această soluție instanța a reținut că în cauză, organele de cercetare penală au fost sesizate prin „sesizarea penală„ nr. 49.812 din 28.05.2009 a DGFPJ Satu M., care a avut la baza procesul-verbal din data de 28.05.2009 a Serviciului de inspecție fiscală II din cadrul D.G.F.P. a județului Satu M., întocmit ca urmare a verificărilor fiscale efectuate la sediu S.C. Pit Americanu S.R.L. Negrești-Oaș. Din cuprinsul acestora a rezultat că se solicită efectuarea de cercetări penale în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterii evaziunii fiscale, după ce s-a constatat că operațiunile derulate de către . București și . București cu . Negrești-Oaș sunt fictive, iar cheltuielile cu prestările de servicii înregistrate de . nu pot fi deductibile la calculul profitului impozabil.
Printr-o primă rezoluție a procurorului de netrimitere în judecată, respectiv cea din data de 25.05.2011, dată în dosar nr. 44/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M. P. pentru infracțiunea de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor cheltuieli fictive, faptă prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, arătându-se cu această ocazie că procurorul este de acord cu încadrarea juridică, motivarea soluției și temeiul legal indicat de organul de cercetare penală.
Prin această rezoluție a fost confirmată astfel propunerea organelor de cercetare penală cuprinsă în „referatul” întocmit la data de 06.05.2011 în cuprinsul căruia se arată că „din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că făptuitorul M. P. în calitate de administrator al S.C. Pit Americanu S.R.L. Negrești-Oaș, în relațiile comerciale avute cu S.C. Fabrik Design S.R.L. București și S.C. Bulmet Group S.R.L. București a respectat în totalitate legislația în domeniu existentă în vigoare la data respectivă, iar răspunderea pentru sustragerea de la efectuarea controlului fiscal a celor două societăți cu sediul în București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, modificată revine administratorilor societăților în cauză și nu numitului M. P.”.
Această primă rezoluție a fost atacată, printr-o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 indice 1 Cod procedură penală de către petenta din această cauză, iar prin sentința penală nr.32/21.02.2012 pronunțată de către Tribunalul Satu M. în dosar nr._, a fost desființată rezoluția procurorului din data de 25.05.2011, dispunându-se totodată trimiterea cauzei procurorului în vederea continuării cercetărilor pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, față de făptuitorul M. P..
În cuprinsul acestei hotărâri s-a reținut printre altele că „organele de cercetare penală au obligația să identifice reprezentanții legali ai celor două societăți partenere a societății făptuitorului și apoi să stabilească pe baza oricăror mijloace de probă dacă contractele încheiate între aceste societăți sunt reale iar dacă lucrările contractate de acestea au fost executate în mod efectiv de către . . va avea în vedere dacă cele două societăți comerciale aveau resursele materiale și de personal pentru a derula aceste angajamente, se va urmări dacă aceste societăți au ținut contabilitatea proprie și s-a înregistrat cu aceste venituri rezultate din contractele încheiate cu . după încasarea banilor se va urmări cine a fost beneficiarul final al sumelor de bani încasate de aceste firme (cine a ridicat banii de la bancă). Nu în ultimul rând se va stabili dacă prețul lucrărilor executate este unul real”.
După trimiterea cauzei la procuror și în baza dispoziției instanței, mai sus arătate, au fost consemnate efectuarea de acte premergătoare, în condițiile art. 224 Cod procedură penală, la data de 29.05.2012, a fost începută urmărirea penală, prin rezoluția organelor de poliție din data de 30.05.2012 (ce a fost confirmată de procuror, prin rezoluția din data de 01.06.2012), și în cadrul urmăririi penale a fost audiat învinuitul M. P., a fost atașată copia fișei de cazier judiciar a acestuia, s-a încercat identificarea și audierea administratorilor celor două societăți cu care societatea învinuitului ar fi avut relații comerciale, . București și . București, au fost atașate informațiile de la Registrul comerțului privind istoricul acestor societăți, au fost obținute relații de la ITM cu privire la numărul contractelor individuale de muncă înregistrate de cele două societăți, au fost obținute relații de la instituțiile bancare cu privire la modul de plată al facturilor incriminate, titularii conturilor și specimenele de semnături, au fost obținute lămuriri de la . privire la lucrările efectuate de către societatea învinuitului, a fost solicitată și obținută constituirea de parte civilă în cauză, au fost efectuate demersuri pentru luarea măsurilor asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului reclamat de partea civilă (toate acestea aflându-se în volumul IV al dosarului de urmărire penală).
La finalizarea urmăririi penale, organele de cercetare penală ale poliției au întocmit referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului, la data de 06.11.2012.
Prin rezoluția procurorului din data de 16.11.2012 (ce a fost atacată în prezenta cauză și care se află la filele 23-27 din volumul V al dosarului de urmărire penală), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M. P., fost administrator al . Negrești-Oaș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu motivația că fapta nu există (în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală).
Această soluție a procurorului de netrimitere în judecată a fost apreciată de magistratul care a soluționat plângerea ca fiind profund greșită, reținând printre considerente următoarele aspecte:
În primul rând, așa cum este relatată starea de fapt în cuprinsul „rezoluției” atacate, temeiul de drept al soluției de scoatere de sub urmărire penală trebuia să fie art. 10 lit. d Cod procedură penală, respectiv faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii și nu art. 10 lit. a Cod procedură penală, fapta nu există.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză rezultă suficiente elemente privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către învinuitul M. P., în calitate de administrator al . Negrești-Oaș, așa încât soluția de netrimitere în judecată, indiferent de temeiul în drept al acesteia, este eronată.
Incriminarea de la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 este o incriminare pereche a infracțiunii de la art. 9 alin. 1 lit. b și privește exclusiv evidența contabilă și fiscală a cheltuielilor – contabilitatea pasivului. Contribuabilul are obligația să evidențieze în contabilitatea sa, în mod corect și complet, toate operațiunile economico-financiare cu relevanță contabilă și fiscală. Îndeplinirea acestei obligații de manieră nereală sau fictivă constituie infracțiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr.241/2005.
Noțiunea de „cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale” desemnează operațiunile economico-financiare inexistente în realitatea juridică, despre care contribuabilul face vorbire în situațiile sale contabile și financiare. Este vorba despre o cheltuială inexistentă faptic sau juridic, dar transpusă în realitatea scriptică.
Noțiunea de „operațiuni fictive” desemnează ansamblul operațiunilor imaginare sau fără legătură cu contribuabilul. Definiția acestei noțiuni se regăsește în textul art. 2 lit. f din Legea nr. 241/2005 potrivit cărora acestea reprezintă „disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există”;
Prin urmare, pornind de la constatările organelor de control fiscal potrivit cărora . București nu funcționează la sediul social declarat, și nu a funcționat niciodată la sediul social declarat, după cum și . București nu funcționează la sediul social declarat, iar reprezentantul legal nu a putut fi contactat în vederea verificării societății; cele două societăți nu au depus declarații și deconturi de TVA la bugetul general consolidat al statului în perioada în care au emis facturi de prestări servicii către ., aceste societăți nu aveau angajați și astfel nu aveau capacitatea de a executa efectiv prestările de servicii pe care societatea învinuitului le-a plătit către acestea.
Așadar nu este suficient a se stabili că cele două societăți din București există iar între societatea făptuitorului și cele două societăți s-au încheiat contracte scrise după care societatea făptuitorului a plătit prețul acestor contracte prin virament bancar cât timp nu s-a verificat ipoteza avută în vedere de către organele fiscale respectiv aceea că operațiunile care au stat la baza emiterii facturilor către S.C. Pit Americanu S.R.L. de către . și . sunt fictive, iar . și-a exercitat dreptul de deducere a TVA în acestor facturi fiscale care nu au la bază operațiuni reale, cu scopul de a-și reduce obligațiile de plată către bugetul de stat, respectiv a impozitului pe profit și TVA.
Nu s-a contestat nici un moment că lucrările contractate de către . nu ar fi fost efectuate sau că nu ar fi fost recepționate de către beneficiarul . ci trebuie avut în vedere că societatea învinuitului, prin intermediul relațiilor comerciale cu cele două societăți din București (relații comerciale doar pe hârtie și fără corespondent în realitate) și-a diminuat obligațiile către bugetul de stat (TVA și impozit pe profit), ce decurgeau tocmai din încasarea banilor de la beneficiarul Cet Govora, după efectuarea în regim propriu a acestor lucrări, înregistrând în contabilitatea proprie existența unor cheltuieli nereale.
S-a apreciat în raport de aceste argumente că soluția procurorului de netrimitere în judecată din data de 16.11.2012 dispusă în dosar nr. 44/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M. este neîntemeiată, astfel că s-a admis plângerea formulată împotriva acesteia de către A. pentru Statul Român prin DGFP a jud. Satu M. conform dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c Cod procedură penală, cu consecința desființării în întregime a acesteia, și reținând că urmărire penală a fost finalizată în cauză și că la dosar există probe suficiente, a dispus reținerea cauzei spre judecare în primă instanță în complet legal constituit.
În faza de cercetare judecătorească a cauzei, în probațiune pentru inculpat s-a solicitat atașarea dosarului în care s-a judecat cererea formulată de lichidatorul judiciar al societății ., societate aflată în procedura de insolvență, privind atragerea răspunderii administratorului, cererea care a fost respinsă, iar în cadrul soluționării acesteia s-a efectuat și o expertiză contabilă cu privire la debitul înregistrat de către societatea inculpatului și cauzele acestuia, concluzionându-se că nu i se poate imputa inculpatului nici o vină pentru situația în care se află societatea sa, blocajul economic fiind cel care a determinat declanșarea stării de insolvență.
Data de 1 februarie 2014 a fost data la care a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, cauza aflată pe rol fiind trecută în procedura de Cameră preliminară, reglementata de art. 342 Cod procedură penală și următoarele.
În această procedură, inculpatul prin apărătorul său ales a invocat excepții cu privire la legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, arătând că toate probele avute în vedere împotriva inculpatului au fost produse în mod unilateral de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu mare, ceea ce contravine prevederilor art. 99 al. 1 și art. 100 Cod procedură penală texte de lege care impun ca sarcina probei în acțiunea penală să aparțină procurorului.
P. acest argument s-a solicitat înlăturarea constatărilor D.G.F.P. Satu M., fiind formulate cereri în probațiune.
Solicitarea formulată de către inculpat în procedura de cameră preliminară, privind înlăturarea proceselor verbale nr. 6 și 28 din mai 2009 ale organelor de urmărire penală, a fost respinsă prin încheierea din 29 mai 2014 de către judecătorul de cameră preliminară, care a apreciat potrivit actului de la fila 54 din dosar că nu există nici un motiv pentru a fi înlăturate aceste constatări, ele putând fi combătute de faza de judecată.
Inculpatul a fost prezent în fața instanței dar nu a dorit să facă declarații, înțelegând să uzeze de dreptul la tăcere în această fază, precizând totodată că își menține multele declarații pe care le-a dat în faza de urmărire penală.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul de urmărire penală, efectuate atât inițial în cauză cât și ulterior în urma dispozițiilor judecătorului care a admis plângerea formulată, instanța a reținut în fapt că, în urma unor licitații la care a participat în cursul anului 2005, societatea . de inculpatul M. P., a fost desemnată câștigătoare pentru executarea unor lucrări la . Râmnicu V., sens în care au fost încheiate mai multe contracte de prestări de servicii pentru perioada 2005-2007 între cele două societăți comerciale, care au avut ca obiect de activitate, lucrări de construcție la rețelele de alimentare cu apă potabilă și rețele termice de distribuție de agent termic în localitatea Băile Olănești.
Aceste lucrări au fost executate de către inculpat, prin subcontractarea lor către alte societăți, respectiv . București, potrivit contractului de antrepriză nr. 005/27.05.2006, nr. 4/11 ianuarie 2007 și . București, conform contractului nr. 1/25 noiembrie 2005 și nr. 4/25 noiembrie 2005.
La filele 73-74 din volumul IV al dosarului de urmărire penală există comunicarea efectuată de către beneficiarul lucrărilor . Râmnicu V., care indică contractele întocmite cu societatea inculpatului, actele adiționale la aceste contracte, procesele verbale de recepție ale lucrărilor, precum și faptul că toate contractele și procesele verbale de recepție au fost semnate personal de către administratorul M. Ptere, iar lucrările au fost executate de către contractantul Pit Americanul SRL Negrești Oaș, fără ca societatea beneficiară să aibă cunoștință de subcontractarea lucrărilor către alte firme.
Potrivit verificărilor efectuate în cauză, s-a stabilit de către organul de urmărire penală faptul că, . București, în perioada în care a desfășurat relațiile comerciale cu . a funcționat la sediul social declarat, cesionând la data de 9 octombrie 2007 societatea în favoarea altei persoane.
Între societatea inculpatului, respectiv . și . contractele de antrepriză au fost încheiate în perioada mai 2006-august 2007, iar colaborarea dintre societatea administrată de inculpat și . s-a derulat pe parcursul anului 2005 și până în martie 2006.
Potrivit relațiilor comunicate la data de 16 octombrie 2012 de către Direcția generală a Finanțelor Publice București, . depus pentru anii 2005-2006 declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și decontul pentru TVA.
De asemenea, cele trei societăți comerciale aveau deschise conturi la Raiffeisen Bank, mult anterior începerii colaborării dintre ele, iar plata contravalorii facturilor emise de către . și . inculpatului s-a efectuat prin bancă.
Or, în condițiile în care pe perioada derulării raporturilor comerciale cu societatea administrată de inculpat, cele două societăți existau în materialitatea lor, aveau deschise conturi bancare, depuneau la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plata și decontul pentru TVA, nu se poate pune problema fictivității relațiilor dintre ele.
Mai mult, respectarea de către inculpat a legislației financiar fiscale, atitudinea corectă manifestată în administrarea societății, chiar în condițiile în care această societate a intrat în faliment, sunt doar câteva din aspectele în raport de care instanța a apreciat că în prezenta cauză nu se poate reține comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
În raport de aspectele mai sus reținute, s-a apreciat că verificarea ipotezei avută în vedere de către organele fiscale, respectiv aceea că operațiunile care au stat la baza emiterii facturilor către S.C. Pit Americanu S.R.L. de către . și . sunt fictive, iar . și-a exercitat dreptul de deducere a TVA în acestor facturi fiscale care nu au la bază operațiuni reale, cu scopul de a-și reduce obligațiile de plată către bugetul de stat, respectiv a impozitului pe profit și TVA, în condițiile în care există dovada la de organele financiare ale municipiului București cu privire la depunerea declarațiilor, nu mai este necesară.
Nu se poate imputa inculpatului M. P. împrejurarea că ulterior încetării raporturilor comerciale dintre Pit Americanul și cele două firme acestea au fost cesionate și nu mai funcționează la sediile declarate.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv latura obiectivă, instanța a dat eficiență prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b raportat la dispozițiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală apreciind că legea penală veche este mai favorabilă, sens în care, cu reținerea și a prevederilor art. 5 Cod penal s-a dispus achitarea inculpatului de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005.
Înregistrarea în evidențele contabile a operațiunilor comerciale derulate și achitarea datoriilor către stat, în condițiile reținerii bunei-credințe a inculpatului în toată activitatea de administrare a societății, a determinat și respingerea constituirii de parte civilă formulate în cauză de A..
Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, au declarat apel P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea și partea civilă Statul Român prin A. – Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M., apreciind-o ca netemeinică și nelegală.
P. a solicitat prin apelul declarat să se desființeze sentința în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală și obligarea acestuia la plata despăgubirilor în favoarea părții civile. S-a susținut că temeiul achitării este greșit, instanța de fond dispunând achitarea în temeiul dispozițiilor Codului de procedură penală din 1968 și că soluția a fost pronunțată ca urmare a aprecierii greșite a probelor. S-a arătat că, din constatările organelor de control fiscal rezultă că . București nu funcționează la sediul social declarat, iar în perioada în care s-au emis facturile de prestări de servicii către . nu avea angajați, astfel că nu avea capacitatea de a executa efectiv prestările de servicii pe . le-a plătit. S-a mai susținut că nu s-a contestat niciun moment faptul că lucrările contractate de către . nu ar fi fost efectuate sau recepționate de către ., ci că societatea inculpatului și-a diminuat obligațiile către stat, înregistrând în contabilitate cheltuieli nereale, deși lucrările au fost executate de către societatea contractantă, fără ca societatea beneficiară să aibă cunoștință de subcontractarea lucrărilor către alte firme.
Partea civilă apelantă a solicitat să se desființeze sentința în sensul de a se dispune obligarea inculpatului intimat la plata despăgubirilor civile, susținând că în mod greșit a apreciat instanța de fond că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. S-a arătat că, prin înregistrarea de către inculpat în contabilitate a operațiunilor efectuate de . București și . București, . ca urmare a înregistrării în contabilitate a facturilor emise de către cele două societăți prestatoare, a diminuat impozitul pe profit și TVA-ul.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, curtea va constata că aceasta este temeinică și legală, iar apelurile declarate în cauză sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, constatând că societatea administrată de inculpatul intimat M. P., . Negrești Oaș, a participat în cursul anului 2005 la o licitație, în urma căreia a fost desemnată câștigătoare pentru executarea unor lucrări la . Râmnicu V., ulterior încheind mai multe contracte de prestări de servicii pentru perioada 2005-2007 care au avut ca obiect de activitate lucrări de construcție la rețelele de alimentare cu apă potabilă și rețele termice de distribuție de agent termic în localitatea Băile Olănșeti.
. a subcontractat aceste lucrări către . și ., prin contractele de antrepriză nr. 4/2007 și 005/27.05.2006, respectiv 1 și 4 din 25 noiembrie 2005.
Într-adevăr, prin adresa nr. 3279 din 16 iulie 2012 (filele 73-74 din vol. IV al dosarului de urmărire penală) . Râmnicu V. a comunicat că . a executat toate lucrările, potrivit contractelor încheiate, lucrări care au fost și recepționate, împrejurare care rezultă și din actele aflate în volumul II al dosarului de urmărire penală.
Nu are relevanță împrejurarea că aceste contracte și procesele-verbale de recepție au fost semnate de către inculpatul intimat, deși unele dintre lucrări au fost efectuate de către subcontractanți.
De asemenea, nu are relevanță faptul că ulterior efectuării acestor lucrări, cele două societăți subcontractante nu mai funcționează la sediul avut în momentul încheierii contractelor de prestări de servicii cu ., ori că și-au schimbat asociații, câtă vreme, în momentul încheierii și derulării contractelor precum și la data emiterii facturilor, cele două societăți subcontractante, funcționau efectiv la sediile declarate, schimbarea acestora intervenind după ce raporturile contractuale cu firma inculpatului intimat au încetat.
Împrejurarea că cele două societăți comerciale subcontractante nu ar fi depus deconturile pentru toate lucrările efectuate, respectiv că le-au depus doar pentru perioada 2005-2006, deși lucrările au fost efectuate în perioada 2005-2007, nu-i este imputabilă inculpatului intimat.
La rândul său, curtea apreciază că în raport de probele administrate în cauză se nu poate susține că facturile fiscale emise de . nu ar fi avut la bază operațiuni reale, condiții în care în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, lipsind într-adevăr latura obiectivă a acestei infracțiuni.
În aceste condiții, justificat prima instanță a respins cererea de constituire de parte civilă formulată de Statul Român prin A. – Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M..
În raport de cele mai sus arătate, curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, iar împrejurarea s-a dispus achitarea inculpatului intimat în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală 1968, nu este de natură a determina admiterea apelurilor declarate în cauză, cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. d Cod procedură penală 1968 regăsindu-se în cel prevăzut de art. 16 lit. b din actualul Cod de procedură penală.
P. considerentele ce preced, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate apelurile penale declarate de parchet și de partea civilă urmând ca, în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate să rămână în sarcina statului.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 punctul 1 litera b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondate apelurile penale declarate de P. de pe lângă Tribunalul Satu M. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a finanțelor Publice Satu M., împotriva sentinței penale nr. 186 din 06.10.2014 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în întregime.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
P. M. S. L.
GREFIER,
P. C.
red. decizie P. M., 4.03.2014
jud. fond H. S.
tehnored. 5 ex., 4.03.2015, pc
| ← Înşelăciunea (art. 215 C.p.). Decizia nr. 139/2015. Curtea de... | Traficul de migranţi (art.263 NCP). Decizia nr. 46/2015. Curtea... → |
|---|
