Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 271/2015. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 271/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1248/266/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 271/A/2015
Ședința publică din 7 aprilie 2015
Președinte: P. M.
Judecător: R. A.
Grefier: P. C.
P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost reprezentat de procuror B. V..
Pe rol se află judecarea apelului penal declarat de P. de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș împotriva sentinței penale nr. 140 din 12 decembrie 2014 a Judecătoriei Negrești Oaș, privind pe inculpatul B. V., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul intimat B. V..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța, în raport de dispozițiile art. 420 alin. 4 Cod procedură penală i-a adus la cunoștință inculpatului că poate fi ascultat de instanța de apel, atrăgându-i totodată atenția că are dreptul de a nu da nicio declarație, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
Inculpatul intimat B. V. arată că își menține declarațiile date până în prezent și nu dorește să facă precizări suplimentare în fața instanței de apel.
Nefiind chestiuni preliminare, instanța le acordă părților cuvântul asupra apelului.
Procurorul solicită să se admită apelul declarat de inculpat și să se desființeze sentința în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă justă cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere. Arată că inculpatul intimat a condus autoturismul pe drumurile publice deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 2,05 g/l alcool pur în sânge și că, în raport de această valoare, fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, condiții în care hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este netemeinică. Apreciază că se impune în mod evident aplicarea unei pedepse, ținând seama și de faptul că aceasta ar asigura nu numai prevenția specială, ci și cea generală.
Inculpatul intimat B. V., în ultimul cuvânt, arată că știe că a greșit și regretă fapta și solicită să se respingă apelul declarat de parchet.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 140 din 12 decembrie 2014, Judecătoria Negrești Oaș în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 Cod penal s-a stabilit pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului B. V., fiul lui L. și M., născut la data de 3.06.1976 în Carei, jud. Satu M., domiciliat în comuna Urziceni ..16, jud. Satu M., posesor al C.I. . nr._, CNP._, cetățean român, profesia mecanic auto, locul de muncă – . Oaș, studii – 11 clase, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 83 alin. (1) Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod penal de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu M., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a constatat că nu este necesară aplicarea pedepselor complementare sau a pedepselor accesorii.
În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală coroborat cu art. 88 Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a reținut că, prin rechizitoriul emis în data de 2.09.2014 în dosar nr.157/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. V. fiul luiL. și M., născut în anul 1976, luna ianuarie, ziua 03, în mun. Carei, jud. Satu M., divorțat, domiciliat în comuna Urziceni, .. 16, jud. Satu M., cetățenia română, profesia – mecanic auto, ocupația – mecanic auto, locul de muncă –. Negrești Oaș, studii – 11 clase, situația militară satisfăcută, F[RP antecedente penale, posesor al CI . nr._, având C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că în data de 22.02.2014, în jurul orelor 22:00 lucrătorii Poliției orașului Negrești Oaș exercitând activitatea de supraveghere și control a traficului rutier, au oprit pentru control autoutilitara marca Renault cu numărul de înmatriculare_ care era condusă de inculpatul B. V..
Întrucât conducătorul autovehiculului, inculpatul B. V. emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul Drager Alcoltest care a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool, pur în aerul expirat.
Inculpatul B. V. a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești Oaș fiindu-i recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 202-204 din data de 25.02.2014 a rezultat o alcoolemie de 2,05 la prima probă recoltată respectiv 2,00% alcool pur în sânge la a doua probă.
S-a reținut că fapta săvârșită de inculpatul B. V. se susține cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu ( f. 3);cazier judiciar (f. 17);declarația suspectului B. V. (f.10);declarația inculpatului B. V. ( f. 14); declarația martorului B. M. A. (f. 19-21); buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 203-204/22.02.2014 (f.25);
La primul termen de judecată inculpatul a declarat că recunoaște fapta reținută în sarcina acestuia prin rechizitoriu și nu solicită administrarea altor probe urmând ca judecarea cauzei să aibă loc potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală iar instanța a admis cererea inculpatului.
În ceea ce privește starea de fapt, având în vedere declarația inculpatului dată în fața instanței precum și declarațiile acestuia din faza de urmărire penală (f. 10,13 d.u.p.) și declarația martorului B. M. A., audiat în faza de urmărire penală (f. 20-21 d.u.p.) instanța reține că la data de 22.02.2014 în jurul orei 22 inculpatul a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_, în localitatea Negrești Oaș, deplasându-se de la locul de muncă spre domiciliul acestuia. Pe . oprit de un echipaj al poliției rutiere iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că inculpatul avea o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool, pur în aerul expirat. În urma prelevării a două probe de sânge, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 202-204 din data de 25.02.2014, a rezultat o alcoolemie de 2,05 la prima probă recoltată la ora 22.34 respectiv 2,00% alcool pur în sânge la a doua probă prelevată la ora 23.34.
Inculpatul a recunoscut faptul că în seara zilei de 22.02.2014, după terminarea programului de lucru și în timp ce se îndrepta spre localitatea de domiciliu, s-a oprit în centrul orașului Negrești Oaș unde a consumat vin împreună cu un prieten. De asemenea inculpatul a recunoscut că a consumat alcool și a consumat bere.
În ceea ce privește încadrarea juridică, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului B. V. constând în aceea că, la data de 22.02.2014 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ având o concentrație alcoolică în sânge de 2,05 g/0/00, la momentul prelevării mostrelor biologice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de 336 alin. 1 Cod penal.
S-a reținut că elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere pe un drum public- . Oaș. În momentul prelevării probelor biologice, inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o îmbibație alcoolică de 2,05 g0/00 alcool pur în sânge.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă, s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).
Chiar dacă inculpatul nu putea conștientiza nivelul concentrației de alcool în sânge, acest aspect nu are nicio relevanță din perspectiva existenței laturii subiective specifice infracțiunii, din moment ce cunoscând faptul că a consumat băuturi alcoolice inculpatul a condus autoturismul pe un drum public acceptând faptul că prin aceasta creează o stare de pericol pentru siguranța pietonilor și a celorlați participanți la trafic.
Pentru individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fona a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal 2009 respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Dintre pedepsele prevăzute alternativ pentru infracțiunea de conducere unui vehicul sub influența alcoolului, potrivit art. 336 alin. 1 Cod penal, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda, instanța de fond a optat pentru pedeapsa închisorii dat fiind faptul că în speță valoarea alcoolemiei este ridicată, depășind dublul limitei minime prevăzute de lege pentru incriminarea faptei.
Având în vedere că fapta a fost comisă într-un moment al zilei în care circulația pe drumurile publice nu este intensă, numărul participanților la trafic și al pietonilor fiind mai redus precum și faptul că în speță fapta inculpatului nu a avut ca urmare producerea unui eveniment rutier, s-a stabilit o pedeapsă orientată spre minimul special, asfel cu a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În acest sens instanța de fond a avut în vedere și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în ceea ce privește persoana inculpatului, s-a reținut că acesta este integrat social și are un loc de muncă stabil. De asemenea, s-a ținut seama și de atitudinea acestuia pe parcursul urmăririi penale, datele privind persoana inculpatului întărind de asemenea concluzia că o pedeapsă orientată spre minim este suficientă pentru realizarea scopului punitiv și preventiv al acesteia.
În consecință, s-a apreciat că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este suficientă stabilirea în sarcina inculpatului a unei pedepse de 9 luni închisoare.
Totodată instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, maximul special al pedepsei situându-se sub limita de 7 ani prevăzută de art. 83 alin. (2) Cod penal, pedeapsa stabilită pentru inculpat fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii iar la termenul din data de 28.11.2014 și-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
S-a constatat că se poate reține nici faptul că inculpatul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau că a încercat zădărnicirea aflării adevărului, dimpotrivă inculpatul a avut de la început o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei și colaborând cu organele de urmărire penală
În raport de persoana acestuia și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța de fond a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și i s-a impus acestuia respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute cu caracter obligatoriu de art. 85 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce privește obligațiile prevăzute de art. 85 alin. 2 Cod penal pe care instanța are posibilitatea de a le impune inculpatului, se constată că față de persoana inculpatului, natura infracțiunii comise și de circumstanțele acestea nu sunt necesare. De asemenea, s-a apreciat că nu se impune luarea unor măsuri dintre cele enumerate de dispozițiile art. 85 alin. 2 Cod penal pentru reintegrarea socială a inculpatului, acesta având o profesie și loc de muncă potrivit calificării sale, nu s-a servit de o anumită activitate, profesie sau funcție pentru comiterea infracțiunii și totodată natura sau specificul infracțiunii nu reclamă interzicerea participării sau prezenței sale la anumite manifestări sau interzicerea contactului cu anumite persoane.
În conformitate cu prevederile art. 88 Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, ceea ce determină revocarea amânării și aplicarea și executarea pedepsei închisorii.
De asemenea în speță față de natura, gravitatea infracțiunii și persoana inculpatului, s-a apreciat că nu este necesară aplicarea vreuneia dintre pedepsele complementare și accesorii prevăzute de art. 66 Cod penal și, mai mult, că stabilirea acestora ar fi incompatibilă cu soluția adoptată cu privire la pedeapsa principală și cu efectele amânării aplicării pedepsei așa cum sunt prevăzute de art. 90 Cod penal, respectiv absența unor decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.
Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, criticându-o sub aspectul netemeiniciei și solicitând desființarea acesteia în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului B. V. la o pedeapsă just individualizată, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere.
S-a susținut că instanța de fond i-a aplicat inculpatului un tratament nejustificat de blând și că, în raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, respectiv de concentrația etilică reieșită din probele de sânge, pedeapsa de 9 luni închisoare orientară spre minimul special este prea mică și că, pentru a se asigura prevenția generală, cât și prevenția specială, este necesară aplicarea unei pedepse într-un cuantum sporit.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor și materialului din dosarul cauzei, curtea reține următoarele:
În raport de ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt conformă cu realitatea și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, în mod corect s-a reținut că inculpatul B. V. a condus în data de 22 februarie 2014, în jurul orelor 22,00, autoutilitara marca Renault cu nr. de înmatriculare_ pe . Oaș, din direcția Certeze către Vama, deși era sub influența alcoolului.
Inculpatul a fost oprit pentru control de către lucrătorii Poliției orașului Negrești Oaș care efectuau controlul și supravegherea traficului rutier la intersecția străzii V. cu . emana halenă alcoolică, a fost testat cu paratul alcooltest, rezultând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere această valoare, inculpatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești Oaș în vederea recoltării probelor biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică rezultă că acesta avea în data de 25 februarie 2014, la ora 22,34, când i s-a recoltat prima probă biologică, o alcoolemie de 2,05 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 23,34, când i s-a recoltat cea de-a doua probă, o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge.
Situația de fapt expusă a fost reținută în baza unei analize judicioase de către instanța de fond a ansamblului probator administrat în cauză, respectiv a buletinului de analiză toxicologică (filele 25-27 din dosarul de urmărire penală), declarației martorului B. M. A. (filele 19-21 din dosarul de urmărire penală), care se coroborează cu poziția de recunoaștere a inculpatului intimat care a solicitat, în fața primei instanțe, judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției.
În raport de situația de fapt expusă, în mod corect instanța de fond a reținut că fapta inculpatului intimat B. V. care, în data de 22 februarie 2014 a condus autoutilitare cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, respectiv 2,05 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării primei mostre biologice și de 2 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării celei de-a doua mostre biologice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 Cod penal, în cauză, în raport de data comiterii infracțiunii, nefiind necesară analiza incidenței legii penale mai favorabile.
Este adevărat că inculpatul Bobirc V. nu are antecedente penale, este integrat social și a recunoscut comiterea faptei însă aceste circumstanțe nu sunt de natură a duce la concluzia că aplicarea unei pedepse nu ar fi necesară, în raport de valoarea foarte mare a alcoolemiei, de starea de pericol creată prin comiterea infracțiunii, de natura și gravitatea consecințelor ce s-ar fi putut produce, dar și de vârsta, situația socială și nivelul de educație al inculpatului intimat.
Astfel, inculpatul este o persoană relativ tânără, a absolvit 11 clase și are ocupația de mecanic auto, ceea ce, în plus, ar fi trebuit să-l determine să conștientizeze gravitatea faptei comise.
Curtea apreciază că pentru a se asigura realizarea scopului prevăzut de art. 3 din Legea nr. 254/2013, respectiv pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni și pentru formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială este necesară aplicarea unei pedepse, care este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În raport de cele expuse curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de parchet și va desființa sentința în sensul că, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală îl va condamna pe inculpatul B. V. pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 1 an închisoare și, în temeiul art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea executării acesteia pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
În baza art. 93 Cod penal se va dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de probațiune Satu M. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 57 alin. 2 comb. cu art. 51 alin. 1 și 2 din Legea nr. 253/2013 și art. 61 din Legea nr. 252/2013, pe durata termenului de supraveghere, se va dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile, la Primăria Negrești Oaș sau la Primăria Vama, jud. Satu M..
I se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În raport de dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală,
ADMITE apelul penal declarat de P. de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș împotriva sentinței penale nr. 140 din 12 decembrie 2014 a Judecătoriei Negrești Oaș, pe care o desființează în parte și, în consecință:
În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă inculpatul B. V., fiul lui L. și M., ns. la 3.06.1976, dom. în Urziceni, .. 16, jud. Satu M., CNP_, la o pedeapsă de:
-1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de un an închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani.
Conform art. 93 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) se va prezenta la Serviciul de probațiune Satu M. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Conform art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile, la Primăria Negrești Oaș sau la Primăria Vama, jud. Satu M..
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Menține dispozițiile sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 7 aprilie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
P. M. R. A.
GREFIER,
P. C.
red. decizie R. A., 4.05.2015
jud. fond E.-S. F.C.
tehnored. 12 ex., 4.05.2015, pc
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 299/2015. Curtea... → |
|---|








