Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 269/2015. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 269/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 2364/187/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 269/A/2015
Ședința publică din 7 aprilie 2015
Președinte: P. M.
Judecător: R. A.
Grefier: P. C.
P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost reprezentat de procuror B. V..
Pe rol se află judecarea apelului penal declarat de inculpatul G. V., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, împotriva sentinței penale nr. 8 din 9 februarie 2014 a Judecătoriei Beiuș.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul apelant G. V., asistat de apărătorul său ales, av. R. C..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța i-a adus la cunoștință inculpatului apelant că, în temeiul dispozițiilor art. 420 alin. 4 Cod procedură penală, poate să fie ascultat în fața instanței de apel, atrăgându-i totodată atenția că poate să nu dea nicio declarație și că dacă va declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
Inculpatul apelant G. V. arată că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală și în cea a cercetării judecătorești, unde a recunoscut comiterea faptei și nu dorește să facă precizări suplimentare în fața instanței de apel.
Nefiind chestiuni preliminare, instanța le acordă părților cuvântul asupra apelului.
Apărătorul ales al inculpatului apelant, av. R. C., solicită să se admită apelul declarat de inculpat și să se desființeze sentința în sensul de a se înlătura pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, iar în subsidiar în sensul de a se reduce perioada pentru care s-a interzis exercitarea acestui drept de la 2 an la 1 an.
Arată că, în cazul în care nu se va înlătura această pedeapsa complementară inculpatul apelant nu se va putea prezenta pentru a susține examenul pentru permisul de conducere decât peste 3 ani.
Apreciază că, în raport de persoana inculpatului apelant, care până la această vârstă, destul de înaintată, nu a avut nicio abatere, nici în ceea ce privește Codul rutier, pedeapsa complementară ce i-a fost aplicată este nejustificată.
Procurorul apreciază că sentința penală nr. 8 din 9 februarie 2015 a Judecătoriei Beiuș este temeinică și legală, inculpatul apelant fiind condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani. Apreciază că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant a fost corect individualizată, ținând seama de gravitatea faptei comise, sens în care face referire la împrejurarea că acesta a avut o alcoolemie de 2,35 g/l alcool pur în sânge. În acest condiții, apreciază că nu se impune nici înlăturarea pedepsei complementare.
Inculpatul apelant G. V., în ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului. Arată că a condus autoturismul o perioadă de 35 de ani și nu a avut nicio abatere și că regretă fapta.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 8 din 9 februarie 2015 a Judecătoriei Beiuș, în baza art. 336 alin. 1 noul Cod penal, a fost codamnat inculpatul G. V., CNP:_, fiul lui V. și F., născut la data de 01.01.1942 în loc. Ginta, jud. Bihor, dom. în Beiuș, . V. nr. 10, ., jud. Bihor, cetățean român, studii superioare, pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, judecat după procedura prev. de art. 375 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art. 66 al. 1 lit. i Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce orice tip de autovehicule pe o perioadă de 2 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 al. 1 Cod penal instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 al. 1 lit. i Cod penal.
În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și s-a fixat un termen de supraveghere a acestuia pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 92 Cod penal.
Conform art. 93 al.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: se va prezenta la serviciul de probațiune la datele fixate de acest serviciu; va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; va anunța, în prealabil, consilierul de probațiune schimbarea locuinței si orice deplasare ce depășește 5 zile; va comunica schimbarea locului de muncă; va comunica orice informații si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă.
În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod penal i s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către S. de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal a fost obligat inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Beiuș, jud.Bihor.
În baza art.274 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
S-a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș nr. 872/P/2014 din 28.11.2014 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G. V., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 al. 1 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că acesta în după-amiaza datei de 29 august 2014 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe drum public, din mun. Beiuș până în loc. Pocola, având o alcoolemie de 2,35 g‰, la proba de sânge recoltată la ora 1720.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, atât în cursul urmării penale, cât și în fața instanței de judecată și a solicitat să fie judecat după procedura recunoașterii de vinovăție.
Din probele administrate în cauză instanța reține în fapt următoarele:
În data de 29 august 2014, în jurul orei 15,30, după ce anterior consumase băuturi alcoolice la un local din mun. Beiuș, inculpatul G. V. s-a urcat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ și l-a condus pe drum public prin mun. Beiuș, intenționând să ajungă în . class="BodyText"> În timp ce circula pe . mun. Beiuș, inculpatul a fost implicat într-o tamponare cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul Matiuța M., în urma căreia au rezultat avarii la autoturisme, fără a fi cauzate vătămări corporale vreunei persoane.
Inculpatul a plecat de la fața locului, continuând să conducă autoturismul pe drumuri publice și în timp ce circula pe D.N.76, în loc. Pocola, a fost oprit de un echipaj de poliție, care a fost anunțat cu privire la tamponarea ce a avut loc în mun. Beiuș.
S-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest, la ora 16,41, rezultând o concentrație de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, inculpatul a fost condus la Spitalul mun. Beiuș și în urma exprimării consimțământului său s-a procedat la recoltarea de la acesta a unei probe de sânge, la ora 17,20.
Din buletinul de analiză toxicologică nr. 1193/3 septembrie 2014 întocmit de S. de Medicină Legală Bihor rezultă că alcoolemia inculpatului a fost de 2,35 g‰ la unica probă de sânge recoltată.
S-a reținut că fapta inculpatului G. V., care în după-amiaza datei de 29 august 2014 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe drum public, din mun. Beiuș până în loc. Pocola, având o alcoolemie de 2,35 g‰, la proba de sânge recoltată la ora 17,20 constituie conținutul infracțiunii de prev. de art. 336 alin. 1 noul Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, judecătoria a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise de către acesta, atitudinea inculpatului care a recunoscut fapta săvârșită, vârsta acestuia, faptul că nu are antecedente penale și a fost cooperant cu organele judiciare, dar și alcoolemia destul de ridicată pe care a avut-o la momentul examinării.
În baza textului de lege mai sus arătat, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
La stabilirea acestei pedepse instanța de fond a reținut seama și de dispozițiile art. 396 al. 10 Cod procedură penală,. care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul închisorii, în cazul inculpaților judecați după procedura recunoașterii de vinovăție.
Având în vedere alcoolemia destul de ridicată pe care inculpatul a avut-o, instanța a apreciat că se impune și aplicarea unei pedepse complementare, constând în interzicerea exercitării unor drepturi.
În baza art. 66 al. 1 lit. i Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce orice tip de autovehicule pe o perioadă de 2 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
S-a reținut că aplicarea unei pedepse complementare atrage în mod obligatoriu și aplicarea unei pedepse accesorii de același tip.
În baza art.65 al.1 Cod penal instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 al. 1 lit. i Cod penal.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, judecătoria, în baza art. 91 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și a fixat un termen de supraveghere a acestuia pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 92 Cod penal.
Conform art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: se va prezenta la serviciul de probațiune la datele fixate de acest serviciu; va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; va anunța in prealabil consilierul de probațiune schimbarea locuinței si orice deplasare de depășește 5 zile; va comunica schimbarea locului de munca; va comunica orice informații si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod penal i s-a impus inculpatului să respecte următoarea obligație: să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către S. de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Beiuș, jud. Bihor, în condițiile în care și inculpatul și-a dat acceptul pentru a presta această muncă.
Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel inculpatul G. V., solicitând desființarea acesteia în principal în sensul de a se înlătura pedeapsa complementară și accesorie a exercitării dreptului de a conduce orice tip de autovehicule o perioadă de 2 ani, iar în subsidiar în sensul reducerii acestei perioade.
În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul apelant nu are antecedente penale și că, deși conduce de foarte mult timp, nu a mai avut abateri, condiții în care pedeapsa complementară a fost considerată ca fiind nejustificată.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor și materialului din dosarul cauzei, curtea reține următoarele:
În raport de ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt conformă cu realitatea și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, în mod corect s-a reținut că, în data de 29 august 2014, inculpatul apelant G. V., după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, intenționând să se deplaseze din mun. Beiuș în localitatea Șoimi, la locuința părinților săi.
Pe . mun. Beiuș, inculpatul apelant a fost implicat într-o tamponare cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul Matiuța M., inculpatul apelant plecând de la fața locului și continuându-și drumul.
Organele de poliție, care au fost anunțate cu privire la această tamponare, l-au oprit pe inculpatul apelant lângă parcul de dezmembrări auto, în localitatea Pocola și întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, la ora 16,41.
Deoarece în urma testării a rezultat o concentrație de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul apelant a fost condus la Spitalul Municipal din Beiuș, în vederea recoltării probelor biologice.
Din buletinul de analiză toxicologică nr. 1193 din 3 septembrie 2014 al Serviciului de Medicină Legală Bihor, a rezultat că inculpatul apelant a avut la ora 17,20, când s-a recoltat prima mostră biologică, o alcoolemie de 2,35 g/l alcool pur în sânge.
Situația de fapt expusă a fost reținută în baza unei analize judicioase de către instanța de fond a ansamblului probator administrat în cauză, respectiv a procesului-verbal de constatare (filele 7-8 din dosarul de urmărire penală), buletinul de analiză toxicologică (filele 9-13 din dosarul de urmărire penală), declarațiile martorilor B. O. (fila 16 din dosarul de urmărire penală), D. N.-L. (fila 17 din dosarul de urmărire penală) și Mariuța M.-G. (fila 19 din dosarul de urmărire penală), care se coroborează cu poziția de recunoaștere a inculpatului apelant care a solicitat, în fața primei instanțe, judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției.
În raport de situația de fapt expusă, în mod corect instanța de fond a reținut că fapta inculpatului apelant care, în data de 29 august 2014 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică de 2,35 g/la alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pe durata uni termen de încercare de 2 ani, a fost just individualizată și este în măsură, având în vedere și măsurile de supraveghere și obligația ce i-au fost instituite în sarcină, să realizeze scopul și funcțiile acesteia.
Ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii, precum și de împrejurările cauzei, respectiv valoarea foarte mare a alcoolemiei, precum și faptul că inculpatul apelant, deși a fost implicat într-o tamponare, și-a continuat drumul, curtea apreciază că în mod corect instanța de fond i-a interzis acestuia cu titlul de pedeapsă complementară dreptul de conduce orice tip autovehicule pe o perioadă de 2 ani.
În raport de cele mai sus arătate, curtea apreciază că nu se impune nici înlăturarea pedepsei complementare și nici reducerea perioadei pentru care i s-a interzis inculpatului apelant dreptul de a conduce orice tip de autovehicule, apreciind că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei și necesară pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni similare de către inculpatul apelant.
În consecință, având în vedere că susținerile apelantului inculpat nu sunt întemeiate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat care, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul G. V. împotriva sentinței penale nr. 8 din 9 februarie 2015 a Judecătoriei Beiuș, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul apelant la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în apel.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 7 aprilie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
P. M. R. A.
GREFIER,
P. C.
red. decizie R. A., 20.04.2015
jud. fond T. V.
tehnored. 4 ex., 20.04.2015, pc
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 271/2015.... → |
---|