Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 190/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 190/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 190/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 190/A/2014
Ședința publică din 15 aprilie 2014
Președinte: V. D. D.
Judecător: P. M.
Grefier: P. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost reprezentat de procuror S. T..
S-a luat în examinare apelurile penale declarate de inculpații P. T. P., trimis în judecat pentru comiterea infracțiunii instigare de fals în declarații, prev. și ped. de art. 25 rap. la 292 din Codul penal din 1969 și S. F., trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 din Codul penal din 1969, împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 ianuarie 2014 a Tribunalului Bihor.
La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat inculpatul apelant P. T. P., asistat de apărătorul său ales, av. L. A. și apărătorul ales al inculpatei apelante, av. D. R. și a lipsit inculpata apelantă S. F..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
S-a procedat la audierea inculpatului apelant P. T. P., declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța le-a acordat părților cuvântul asupra apelurilor.
Apărătorul ales al inculpatului apelant P. T. P., av. L. A., a solicitat să se înlăture interceptările convorbirilor telefonice redate în procesele-verbale depuse la dosar, dar obținute în dosarul nr. 16/D/P/2007 al DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea. Astfel, a arătat că, în privința acestora nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 91/1 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală din 1968, printre infracțiunile enumerate de alineatul 2, neregăsindu-se infracțiunea de fals. De asemenea, în ceea ce privește condițiile cerute de alineatul 1 al acestui articol, a arătat că se putea încuviința interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice în cazul în care sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, iar interceptarea se impune pentru identificarea sau localizarea participanților, care nu poate fi făcută prin alte mijloace or, în speță nici aceste condiții nu au fost îndeplinite. A arătat că, în lipsa acestor înregistrări ale convorbirilor telefonice, în cauză se putea pune eventual problema unei răspunderi disciplinare a inculpatului apelant.
Cât privește fondul cauzei, a arătat că în cauză se tinde a se demonstra că a existat o determinare, o instigare din partea inculpatului apelant, or, persoana instigată, respectiv numitul M. F. C. nu a fost audiat în prezenta cauză, dispunându-se, în ceea ce-l privește pe acesta disjungerea cauzei, iar în dosarul nou format, s-a pronunțat o soluție de renunțare la urmărirea penală.
A apreciat că în cauză este necesară audierea acestei persoane ca și martor și că, de asemenea, ar trebui solicitate toate convorbirile telefonice, în raport de listingul convorbirilor telefonice aflat la dosarul nr. 16/D/P/2007 al DIICOT, precum și de împrejurarea că inculpatul apelant a purtat mai multe convorbiri telefonice cu această persoană și nu toate au fost redate și depuse în prezentul dosar. A mai arătat că numitul M. F. C. nu a fost audiat deoarece s-a susținut că acesta este încarcerat într-o închisoare din Belgia or, acesta a fost pus în libertate și în prezent se află în România și poate fi audiat.
Apărătorul ales al inculpatei apelante S. F., av. D. R., a arătat că nu se opune administrării niciuneia din aceste probe, cu atât mai mult cu cât, la rândul său, înțelege să invoce nulitatea absolută a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, în raport de împrejurarea că judecătorul care a pronunțat încheierea prin care le-a autorizat, nu a întocmit și o minută a încheierii.
Procurorul a solicitat să se respingă excepția nulității proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice pentru motivele arătate și de judecătorul fondului în sentința apelată. Astfel, a arătat că, potrivit art. 309 din Codul de procedură penală din 1968, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, dar procedura încuviințării interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice este una necontencioasă și ca urmare a jurisprudenței în materie s-a ajuns la întocmirea minutei, însă această cerință nu a fost prevăzută de lege. De asemenea, a apreciat că nu se impune audierea în calitate de martor a numitului M. F. C., concluzia privind vinovăția inculpatului apelant rezultând cu prisosință din convorbirile telefonice redate, îndemnul de a comite fapta pornind de la inculpatul apelant P. T..
De asemenea, a apreciat că, fără niciun dubiu, tot în raport de conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul apelant P. T. și numitul M. F. C., redate în procesele-verbale depuse la dosar, este inutilă cauzei solicitarea listingului convorbirilor purtate de inculpatul apelant.
Instanța a respins ca inutile cauzei probele solicitate, apreciind că nu se impune nici audierea în calitate de martor a numitului M. F. C. și nici solicitarea listingului convorbirilor purtate de inculpatul apelant.
Apărătorul ales al inculpatului apelant P. T. P., av. L. A., a solicitat să se admită apelul declarat de inculpat și să se desființeze sentința în sensul de a se dispune, în principal, achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. b Cod procedură penală, achitarea inculpatului apelant, apreciind că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în declarații. A solicitat să se înlăture procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, arătând că deși în mod just instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 91/1 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora convorbirile interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală, s-a omis să se analizeze dacă în cauză sunt îndeplinite și cerințele art. 91/1 alin. 1 și 2 din același cod, la care alineatul 5 face trimitere expresă. A arătat că deși la un moment dat s-a pus în discuție existența unui trafic de influență, s-a dispus neînceperea urmăririi penală, stabilindu-se că această infracțiune nu există or, în condițiile în care nu există o infracțiune de corupție, înregistrările convorbirilor telefonice nu putea fi folosite.
A solicitat să se înlăture aceste probe și să se pronunțe o soluție în cauză pe baza celorlalte probe, administrate legal, iar în cazul în care instanța de control judiciar va aprecia că nu este necesară înlăturarea acestora, a solicitat să se țină seama de cronologia evenimentelor arătând că, este clar că numitul M. F. C. a intrat în legătură cu inculpatul apelant la trei zile după ce a comis contravenția, respectiv a condus mașina, când acesta știa deja că a fost filmat și, de asemenea, luase hotărârea de a se sustrage de la răspunderea contravențională. În aceste condiții, a apreciat că nu se poate vorbi de existența unei determinări din partea inculpatului apelant, nejustificat folosindu-se în rechizitoriu expresiile „l-a determinat”, „a avut ideea”. A apreciat că ceea ce i se poate reproșa inculpatului apelant este o atitudine nu prea deontologică dar, sub acest aspect deja s-a inițiat față de inculpatul apelant acțiunea disciplinară de IPJ Bihor, iar în această acțiune se reține că inculpatul apelant l-a consiliat pe M. F. C., spunându-i că mulți fac același lucru. A arătat că esența instigării constă în determinarea unei persoane de a comite o faptă penală or, este evident că în momentul în care a luat legătura cu inculpatul apelant, M. F. C. luase deja hotărârea de a comite o faptă penală pentru a se sustrage de la răspunderea contravențională. A mai arătat, în raport de declarația dată de martorul N. R. A., că acesta este cel care l-a filmat pe M. F. C. și că acesta este primul care trebuia să răspundă, câtă vreme a doua zi stătea de vorbă cu numitul C., despre care știa că este o cunoștință a contravenientului or, martorul N. R. A. nu a fost sancționat nici disciplinar și nici penal, apreciind că acesta se află într-o situație privilegiată.
A solicitat ca, în subsidiar, să se admită apelul și să se renunța la aplicarea unei eventuale pedepse, mai ales în raport de calitatea pe care o are inculpatul apelant și de consecințele pe care soluția pronunțată în cauză ar avea asupra carierei acestuia, sau să i se aplice o amendă penală, arătând că, probabil, și în această din urmă situație, ar putea rămâne în poliție.
Apărătorul ales al inculpatei apelante S. F., av. D. R., a solicitat să se admită apelul declarat de inculpată, sens în care a cerut să se aibă în vedere excepția pe care invocat-o în fața instanței de fond cu privire la nelegalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice, sens în care a făcut referire și la decizia în interesul legii nr. XVII/2005 a ÎCCJ (SU), apreciind că era obligatorie întocmirea de către judecătorul care le-a autorizat a minutei încheierii. A arătat că este surprinzătoare aprecierea instanței de fond în sensul că nu trebuia întocmită minuta, în raport de această decizie în interesul legii și a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestora și, pe cale de consecință să se dispună excluderea lor. A arătat că, în cazul înlăturării acestor probe, nu există nicio altă probă care să facă dovada faptului că inculpata apelantă a comis infracțiunea de fals în declarații, condiții în care a cerut ca, în urma admiterii apelului să se desființeze sentința în sensul de a se dispune achitarea inculpatei, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. 2 rap. la art. 16 lit. c Cod procedură penală. În subsidiar, în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 255/2013, a solicitat să se dispună, în temeiul dispozițiilor art. 18/1 din Codul penal din 1969, achitarea inculpatei apelante, fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Prin cea de-a doua cerere subsidiară a solicitat ca, în baza art. 80 Cod penal să se renunțe la aplicarea pedepsei, soluție care ar fi de natură să respecte și principiul egalității de tratament juridic, în raport de împrejurarea că în ceea ce-l privește pe M. F. C. s-a pronunțat o soluție de renunțare la urmărirea penală.
Procurorul a solicitat să se admită apelurile declarate de cei doi inculpați, însă numai sub aspectul înlăturării pedepselor accesorii ce le-au fost aplicate. A apreciat că vinovăția acestora a fost dovedită, relevante fiind convorbirile telefonice purtate între inculpatul apelant și numitul M. F. C., din care rezultă în mod cert că inculpatul apelant a fost cel care l-a instigat pe M. F. C. care, la rândul lui a convins-o pe inculpata apelantă să dea o declarație în care să susțină în mod fals că ea este cea care a condus autoturismul. De asemenea, a apreciat că pedepsele ce le-au fost aplicate celor doi inculpați apelanți au fost corect individualizate. În ceea ce privește cererea formulată de apărătorii aleși ai celor doi inculpați apelanți, de înlăturare a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, a arătat că dispozițiile art. 91/1 din Codul de procedură penală din 1968 sunt identice cu cele ale art. 139 din actualul Cod de procedură penală și, de asemenea, a arătat că potrivit art. 142 alin. 5 din actualul Cod de procedură penală, datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală. Cât privește motivul de nulitate invocat în raport de împrejurarea că în cauză judecătorul care a autorizat interceptarea nu a întocmit minuta încheierii, a arătat că achiesează la motivarea pe baza căreia judecătorul fondului a respins această excepție.
A apreciat că în mod corect s-a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului apelant care, deși este agent de poliție la Poliția Rutieră, a trecut de orice limită, consiliindu-l pe contravenient în sensul de a plăti pe cineva să declare în mod mincinos că a condus autoturismul, sens în care a făcu referire și la faptul că M. F. C. a condus autoturismul, în momentul în care a fost surprins de camere, cu o viteză mult peste limita legală, de 130 km/oră și deși era beat.
Inculpatul apelant P. T. C., în ultimul cuvânt, a solicitat să se desființeze sentința prima instanței și, dacă totuși se va considera că a greșit, a cerut ca, având în vedere cei 22 de ani de muncă în poliție, în care nu a avut nicio abatere, caracterizările depuse la dosar și împrejurarea că are o fetiță să fie achitat sau să se renunțe la aplicarea pedepsei, arătând că le-ar putea împărtăși și colegilor experiența prin care a trecut.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 16 din 27 ianuarie 2014, Tribunalul Bihor, în baza art. 25 rap. la 292 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul P. T. P., fiul lui I. și I., născut la 06.08.1968 în orașul Vașcău, cu dom. în Oradea, ., .. 8, CNP_, cetățenie română, studii superioare, agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Bihor –Serviciul Rutier, făcând parte din structurile poliției judiciare, căsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații.
În temeiul art. 71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b și c (cu referire la calitatea sa de lucrător de poliție) Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.
În baza 292 Cod penal, a fost condamnată inculpata S. F., născută la data de 19.09.1960, cu dom. în Oradea, ., nr. 83 A, ., cetățenie română, studii liceale, văduvă, pensionară, fără copii minori, CNP_, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
În temeiul art. 71 Cod penal, i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat față de fiecare inculpat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția fiecărui inculpat asupra prevederilor art. 83 Cod penal în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune, pentru care se pronunță o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea executării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
A reținut tribunalul că, prin rechizitoriul emis în dosar nr. 996/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță la data de 13.12.2013 sub dos. nr._ au fost trimiși în judecată inculpatul P. T. P. pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals în declarații prev. de art. 25 raportat la art. 292 Cod penal și inculpata S. F. pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal.
În sarcina inculpatului P. T. P. s-a reținut că, în calitate de agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Bihor – Serviciul Rutier, la data de 30.06.2008, l-a determinat pe M. F. C., care, la rândul său, a determinat-o pe inculpata S. F., să dea o declarație olografă mincinoasă în fața organelor de poliție din cadrul Serviciului Rutier cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28.06.2008, în jurul orelor 03:00, a condus autoturismul AUDI A6 cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa cu viteza de 132 km/h pe ., sens de mers Bulevardul Dacia – B., fapt ce a fost înregistrat și filmat cu aparatul radar, deși, M. F. C. fusese persoana care condusese autovehiculul mai sus menționat, consecința juridică constând în aceea că, în baza acelei declarații, inculpata S. F. a fost sancționată contravențional cu amendă, respectiv cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/01.07.2008 întocmit de N. R. A..
În sarcina inculpatei S. F. s-a reținut că, la data de 01.07.2008 fiind determinată în prealabil de M. F. C. (ginerele inculpatei), a dat o declarație olografă mincinoasă în fața organelor de poliție din cadrul Serviciului Rutier cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28.06.2008, în jurul orelor 03:00, a condus autoturismul AUDI A6 cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa cu viteza de 132 km/h pe Bulevardul Dacia din Oradea, sens de mers Bulevardul Dacia – B., fapt ce a fost înregistrat și filmat cu aparatul radar, deși M. F. C. fusese persoana care condusese autovehiculul mai sus menționat, consecința juridică constând în aceea că, în baza acelei declarații, inculpata S. F. a fost sancționată contravențional cu amendă, respectiv cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/01.07.2008 întocmit de N. R. A..
Inculpații P. T. P. și S. F. au fost cercetați în stare de libertate atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, iar din copiile de cazier judiciar rezultă că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că, în fapt, în noaptea de 27/28.06.2008, în jurul orei 03:00, în timp ce-și executa serviciul de control trafic rutier, pe .. Oradea, agentul de poliție N. R. A. din cadrul IPJ Bihor – Serviciul Rutier a înregistrat și filmat cu aparatul radar autoturismul marca AUDI A6 cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa cu viteza de 132 km/h, cu toate că pe acest sector de drum public viteza maximă legală era de 50 km/h.
Conducătorul autoturismului a fost numitul M. F. C., însă din cauza vitezei mari de deplasare, nu s-a reușit oprirea autoturismului și nici identificarea, în acel moment, a conducătorului acestuia.
A doua zi, un anume „C.” îi aduce la cunoștință numitului M. F. C. că a fost surprins de radar, condiții în care acesta din urmă a luat legătura telefonică cu inculpatul P. T. P. (și el agent de poliție în cadrul I.P.J. Bihor – Serviciul Rutier) căruia, profitând de relațiile de amiciție dintre ei, îi relatează ce s-a întâmplat.
În cadrul discuțiilor purtate de cei doi, inculpatul P. T. P., după ce îi reproșează în mai multe rânduri că nu l-a sunat mai repede pentru a „rezolva” mult mai ușor problema, îl determină pe numitul M. F. C., ca modalitate prin care acesta din urmă să scape de răspundere contravențională (care presupunea inclusiv suspendarea dreptului de a conduce), să găsească o persoană dispusă să declare în fals că a condus respectivul autoturism în noaptea de 27/28.06.2008.
Dând curs inițiativei inculpatului, M. F. C. o convinge pe inculpata S. F. (soacra numitului M.) să dea o astfel de declarație.
Ulterior, cu ajutorul inculpatului P. T. P. și a numitului M. F. C., la data de 01.07.2008, inculpata S. F. a dat o declarație olografă mincinoasă în fața organelor de poliție din cadrul Serviciul Rutier cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28.06.2008, ea ar fi condus autoturismul AUDI A6 cu nr. de înmatriculare_ depistat cu o viteză 132 km/h, consecința juridică constând în exonerarea de răspundere contravențională a adevăratului contravenient și sancționarea ei contravențională cu amendă, respectiv cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/01.07.2008.
Această situație de fapt rezultă din coroborarea probelor legal administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței.
Situația de fapt expusă rezultă în primul rând din cuprinsul proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice.
Astfel, în intervalul de timp 16.06.2008 – 15.07.2008, într-o cauză penală instrumentată de DIICOT – Biroul Teritorial Bihor (dosarul 16/D/P/2007), era în lucru Autorizația nr. 72/13.06.2008 emisă de Tribunalul Bihor, în baza căreia erau interceptate convorbirile telefonice efectuate de numitul M. F. C. la/de la postul telefonic cu nr._, persoană cercetată în acea cauză.
Convorbirile telefonice interceptate în baza Autorizației nr. 72/13.06.2008 emisă de Tribunalul Bihor, confirmă neechivoc atât că M. F. C. condusese autoturismul depistat în noaptea de 27/28.06.2008 cu viteza de 132 km/h, că inculpatul P. T. P. s-a oferit să-l ajute pe acesta pentru evitarea consecințelor contravenționale ale faptei săvârșite, că același inculpat l-a convins pe M. F. C. că cea mai bună soluție în acest scop este aceea de a se găsi o persoană dispusă să declare în fals că a condus acel autoturism în acea noapte, cât și că, după identificarea acesteia (în persoana inculpatei S. F.), același inculpat a înlesnit aducerea la îndeplinire a acestui plan.
Relevante sunt următoarele pasaje ale convorbirilor telefonice purtate:
- convorbirea telefonică din data de 28.06.2008, ora 19:52, purtată de M. F. C. cu numitul „C.”:
„C.” - Zice dar mă știi pă unul MOL? Are MOL la mașină ca l-a prins radarul cu 143.
M. F. C. - 143 am avut?
„C.” - 134 a avut la radar! A fugit nu l-am prin am fugit cu Loganul după el. Bă zic, dar ce este de făcut? Bă zice îi vine din aia acasă și trebuie să aducă vreu fraier că nu a condus el și atuncia rămîne ăla fără permis și asta este!
M. F. C. - Dă-ți-l mă dracului îl sun eu pă ăsta acuma că îi dau la m..e cu tot cu permisul lui și cu toată zdreanța lui!
„C.” - Am vorbit cu el tati și a zis că ești filmat și nu el face asta ce șeful de la radare.
M. F. C. - Poate filma, că este pă numele lui S. (trivial)!
„C.” - Dar bă tu crezi că ăia nu au verificat mașina deja?
M. F. C. - Atunci l-a ce (trivial) mai îl interesează dacă face actele? La ce mai întreabă...? Ce, poate să rezolve ceva? Atunci la ce mai întreabă mă? Trebuia să îl scuipi în gură du-te mă dracului de aici și gata vezi de treaba ta!
„C.” - Da nu el măi tati, că a fost radarul, el a venit după tine numai!
M. F. C. - Am înțeles, atunci ce mai întreabă dacă știe sau nu știe dă-l în morții mă-sii! La ce te-a mai întrebat dacă știi nu dacă nu face nimica, când te întreabă ceva dacă știi poate ce zice bă zii să îmi dea 300 și nu mai face nimic! Dar așa (trivial) ce să îmi facă! Mașina îi pe numele lui S. eventual îi i-a permisul lui S. și mie (trivial)!
„C.” - Normal că (trivial)
M. F. C. - Unde îl prind așa topor în cap îi (trivial), băga-mi-aș în morții lui mă-sa!
„C.” - No bine că nu are el nici o vină numai îți zic ce a zis...R. ți-a făcut semn să oprești.
M. F. C. - Unde să opresc dă-l în morții mami lui! Mort de beat tu vrei să oprești că este radar (trivial)!
- convorbirile din 28.06.2008, ora 20.08 și ora 20.12, dintre M. F. C. și inculpat, în cadrul acestora inculpatul reproșându-i că nu l-a sunat imediat după incident și spunându-i că se va interesa de situația respectivă, pentru a-i rezolva problema, M. F. C. dând asigurări că îl va răsplăti pe colegul său în cazul în care problema se va rezolva:
M. F. - Dimineață pe la 4 o dat să mă oprească și n-am stat.
P. T. - Dar eu am fost de serviciu azi noapte mă ! De ce nu m-ai sunat ?!
M. F. - N-am știut! Eu tot m-am dus !
P. T. - Cu ce mașină ai fost ?
M. F. - Cu Audi.
P. T. - Unde ? în ce loc ?
M. F. - Pe 6 Martie.
P. T. - De ce nu m-ai sunat mă ?
M. F. - N-am știut ! Că numai o dat să mă oprească, d-apăi eu tot m-am știut că-i radar. Acuma nu știu, dar o fost radar pe 6 Martie ?;
P. T. - O fost.
M. F. - M-o sunat cineva, o zis că am avut 134.
P. T. - hai că sun să văd... 133 ai avut!;
M. F. -133?;
P. T. - Da.;
M. F. - Da... auzi... Cu Audi am fost.;
P. T. - Hai să văd ce o făcut cu tine și să-l sun pe băiat să văd;
M. F. - Hai te rog din suflet, bine frate-meu ?;
P. T. - Bine…
M. F.– M-o enervat că m-o sunat C. și zice „uite-mă, că un prieten de-al meu o fost ”. Păi zic, și dacă-i prieten de-al tău (înjură) de ce nu vorbești cu el ca să rezolvi, știi ?
P. T.– Da.
M. F.– După ce mă mai suni dacă zici că-i prietenul tău și nu rezolvă, nu? I-am zis „du-te dracului cu el cu tot” !
P. T.– De ce nu m-ai sunat mă ?!
M. F. - N-am știut mă frate-meu, că eram beat, eram mort de beat ! Eu am zis că mă oprește de rutină ca și cum să vadă de alcool șau de alea, știi ?!
P. T.– Da.
M. F.– D-apăi eu n-am stat ! M-am dus, tot m-am dus ! Zic, (înjură) n-oi opri acuma, știi ?! Aveam și viteză și ...ăsta, știi ?! M. șmecherie, ce poate ? O cheamă pe S., îi ia permisul la S..
P. T.– Da. Hai că-i sun eu să văd.
M. F.– Mie n-are ce să..., că-i pe numele lui S., știi ?!
P. T.– Hai că sun să văd ce-i acolo și vorbim.
……………………………………………………….
P. T.– Clau, vorbesc cu el luni dimineață.
M. F.– Da, dar poți să faci ceva, nu ?
P. T.– Sper.
M. F.– Dar și dacă nu se poate, pân la urmă n-are mie...(neinteligibil).
P. T.– Nu-i vorbă de asta ! O să ne întâlnim noi luni și discutăm ulterior să vedem, că i-am zis la băiat. Și zic „bă ”. Zice, „bă, l-am trecut că nu m-o sunat nimeni, îți dai seama, de 24 de ore. ” Dar zic „vorbim luni dimineață, nu faci nimic până nu te întâlnești cu mine ! ” Zice „ bine ! Te aștept, ne vedem luni dimineață. ”
M. F.– Bine, nu-i problemă ! Că-i dăm acolo.... ceva.
P. T.– Ne vedem luni dimineață.
M. F.– Îi facem un cadou frumos.
P. T.– Eu mă văd cu el luni dimineață pe la șapte și discut.
- convorbirea purtată la data de 30.06.2008 ora 09.03, de inculpatul P. T. P. cu M. F. C. căruia îi propune să găsească o persoană dispusă să dea declarația falsă:
P. T. - Auzi tu? Nu poți să găsești pă nimeni?
M. F.– Dar nu am. Pă cine dracu să găsesc?
P. T. - Trebuie să găsești pă cineva mă, că ăsta te-a trecut acolo (trivial) în registru.
M. F. - Bine și ce îi ia permisul sau ce?
P. T. - Da, îi ia permisul! Nu ar fi o problemă, că îl rezolvăm și la ăla o lună de zile înțelegi? Nu-i aia problema, numai problema este ți-am zis de ce nu mai sunat atunci în puii mei?
M. F. - Nu am știut mă frate.
P. T. - Nu am știut nici cine este cu 133, înțelegi? Ăsta deja a știut a cui îi mașina că no te cunoaște lumea că ți-a vîndut ,,Porcu” mașina că nu știu ce. Și zice „bă, e M.”. Nu a fost mă el la volan, zic! „Dar mă, este mașina lui”. Poate că îi mașina lui, zic! „Vorbește acuma cu el să vină cineva, că nu am ce să îi fac, îți dai seama că îs mașini înainte îs după, căci dacă era atunci pă moment, la revedere, înțelegi?”. Zice „nici nu s-a oprit că sută în sută a fost rupt de beat!” Mă zic cine a fost la volan nu știu cine a fost că a fost că nu a fost că p...a mea zic. Zic hai mă că te ajut aicea să...Bă că el nu face așa ceva că p...a mea că dacă nu era trecut în registru. No eu îl înțeleg pă deoparte înțelegi?
M. F. - Da.
P. T. - Că după aia iară no dacă se bunghește altul să îl întrebe la bani mărunți și de asta, zic. Nu ai pă cineva un străin și dacă îi dai 100 de euro?
M. F. - Nu am, știe dracu. Acuma este urgent?
P. T. - Până după amiază eventual.
M. F. - Hai că mă gîndesc eu, dacă nu vine S. și asta este să îi ia pă o lună știi? Faci tu cumva!
P. T. - Deci normal permisul se ia la viteză pe 90 de zile, dar se poate depune cere de reducere a perioadei de suspendare dacă nu a mai avut probleme și se reduce perioada la 30 de zile. Merge, dă un test și ia permisul înapoi. Asta este toată șmecheria! Nu înțeleg de ce nu m-ai sunat, că eram de serviciu, mă?
M. F. - Dar frate-meu, nu am știut eu că este radar. Eu am zis „dă-i dracu că îs boște din ăia de noapte”. Am crezut că îs de ăia de pe la ,,doi și un sfert” de pe acolo, știi?
P. T. - A? Trebuie să îți iei un din ăla pă tine în p...a mea un anti-radar din ăla!
M. F. – Îhîm...
P. T. - Să îl pui acolo la bord în puii mei să îl ai.
M. F. - Da.
P. T. - Vezi că dacă mă suni atunci pă moment nu-i problemă, că vorbesc cu ei și dă înapoi șterge și nu-i problemă.
M. F. - Îhîm...
P. T. - Indiferent chiar dacă nu te oprește dar atunci să fie caldă! Nici nu m-am așteptat mă după o ziuă mă? Trebuia să mă suni dimineața măcar mă!
M. F. - Dar nu am știut mă de unde să știu?
P. T. - Dar unde te duce-ai în halul ăla cu 130 și ceva?
M. F. - Acasă.
P. T. - ……… cu viteza aia mă?
M. F. - Îhîm.
P. T. - Ai de viața mea! Dar unde ai fost?
M. F. - Mai bine dădeam peste el mă dracu ducă-l!
P. T. - Doamne și tu vorbești prostii îl omorai mă cu tătului! Găsește un gușter din ăsta, un șoferaș ceva.
M. F. - Hai că văd acuma bine frate?
P. T. - Hai și mă suni mai tîrziu bine?
-convorbirea purtată de cei doi la data de 30.06.2008 ora 09.17.24, când M. F. C. îl resună pe inculpat, pe care îl întreabă dacă este în regulă să o aducă pe soacra sa (inculpata S. F.) să declare în sensul că ea a condus:
M. F. - Dacă o aduc pe soacră-mea?
P. T. - Nu-i nicio problemă.
M. F. - Hîm?
P. T. - Nu-i nicio problemă că vorbesc cu el și dă o declarație cum că ea a fost la volan, să scrie că zii…ea a văzut agenții pă marginea drumului dar fiind întuneric nu și-a dat seama că îi face un semn sau nu îi face semn, ea s-a grăbit să meargă în Vamă că aștepta…
M. F. - Așa! Numai să o faci tu aia să nu mai o întrebe cum doamnă sau întrebări din alea știi? V. ea nu-i problemă. Acum am stat și m-am gândit eu că ea are permis dar oricum nu merge ea cu mașina mai înțeles_
Da.
-convorbirea purtată la data de 30.06.2008 ora 09.21, de M. F. cu inculpata S. F., căreia îi spune că urmează să o ducă la poliție pentru a declara în fals că ea a condus autoturismul în acea noapte, spunându-i că inculpatul P. T. P. va rezolva tot:
M. F. - Vezi că o să te iau cu mine ca să te pun că ai fost ,,Schumacher” la volan.
S. F..- Ce să fac?
M. F. -O să te iau cu mine că știi atuncea noaptea când m-a oprit radarul știi? Vineri noaptea nu știi că m-a oprit radarul, a vrut să mă oprească...
S. F. - Da și?
M. F. - Și vrea să îmi ia permisul și acuma te duc pe tine și spun că ai fost tu la volan. Rezolvă T., știi, că am vorbit cu T. deja!
S. F..- Bine.
M. F. - Bine?
S. F..- Bine.
M. F. - Că tu și așa nu mergi mami cu mașina! B.?
S. F..- Bine mamă bine!
În continuare, M. F. C. și inculpatul P. T. P. efectuează demersuri pentru punerea în aplicare a înțelegerii, primul comunicându-i inculpatului că inculpata S. F. a acceptat fără rezerve să dea acea declarație, inculpatul P. T. oferindu-se să-i scrie el acea declarație ori să îi dicteze personal conținutul declarației, propunându-i susnumitului să se întâlnească, relevantă fiind în acest sens convorbirea telefonică din 30.06.2008, ora 15.42 dintre M. F. C. și inculpatul P. T. P.:
M. F. C. – Ce faci, frate-meu?
P. T. - Da uite, am avut de lucru cu ceva accidente pe la OȘORHEI. Auzi, tu ai vorbit cu doamna?
M. F. C. - Da nu-i problemă.
P. T. - Mâine la unu și jumate...
M. F. C. - Da...?
P. T. - Dacă vrei diseară vii și îți scriu eu ce și cum declarația!
M. F. C. - O să fii și tu mâine acolo de față și ăsta?
P. T. - Nu-i problemă că viu nu-i problemă nu îți fă probleme că i-am explicat eu!
M. F. C. - Să fii acolo frate-meu lângă ea și ăsta știi?
P. T. - Dar dacă vrei ne vedem noi după-masă sau diseară și o punem pă hârtie și îi aduc eu declarația scrisă la ăsta înțelegi? Iar dacă vrei nici nu mai...îi dai permisul și îi ia permisul și îți dau dovadă de acolo.
M. F. C. - Aia este cel mai bun ștou!
P. T. - Înțelegi? Să nu o mai duci pe femeie!
M. F. C. - Da frate-meu, nu are treabă, am vorbit cu ea cum.
P. T. - Bine tati?
M. F. C. - Da frate-meu, hai că e mai bine așa, te rog din suflet!
P. T. - No hai. Ne auzim mai diseară atunci.
Convorbirea telefonică ce a urmat confirmă înțelegerea anterioară:
M. F. C. - Ce faci frate?
P. T. - Tati unde ești?
M. F. C. - Acasă.
P. T. P. - Hai că vin până acolo la tine, își dau un beep și ieși până afară.
M. F. C. - Da nu urci sus să stai sus la mine un pic?
P. T. P. - No hai că atuncia urc, dar îți dau un bip că nu știu unde să mă duc tati și vorbim.
Ajutorul acordat în continuare de inculpat, în vederea completării declarației false de inculpata S. F., rezultă din următoarele convorbiri telefonice:
-convorbirea purtată între M. F. C. și inculpatul P. T. P. la data de 01.07.2008 ora 13:14:
P. T. P. - No eu acuma am plecat de aicea.
M. F. C. –Acuma îs la C. mă duc să o iau pă soacră-mea de acolo și vin bun?
P. T. P. - No te aștept bine.
M. F. C. - Vezi că ți-o trimit numai pe ea, nu mai vin și eu!
P. T. P. - Da,da!
-convorbirea purtată între M. F. C. și inculpata S. F. la data de 01.07.2008 ora 13:18:
M. F. C. – Da Bubi?
S. F.- No vii?
M. F. C. - Acuma aicea îs la Podul Dacia vin să te iau.
S. F.- Dar las că vin eu acolo.
M. F. C. - Unde? Cine rămîne la tarabă? Eu rămân la Piață și tu vii cu mașina încoace.
S. F. - Da nu viu eu, nu mă duc eu cu mașina acolo! Stai acolo!
M. F. C. - No stai că vin eu la Piață sau poți să mergi tu că mă duc eu și te aștept la Piață numai trebuie să îți dau talonul.
S. F.- Mă duc pă aci prin Cetate, bagă-te acolo în Cetate jos. Știi?
M. F. C. - Dar nu te grăbi că abia acuma vine T. așteptă un pic că abia este pă Oșorhei.
S. F. - No bine.
- convorbirea purtată între M. F. C. și inculpatul P. T. P. la data de 01.07.2008 ora 13:45:
M. F. C. - Zii mă frate-meu!
P. T. P. - Bine amu intru în 5 minute.
M. F. C. - Da?
P. T. P. - Îhîm...
M. F. C. - Mă suni după aia?
P. T. P. - Ha?
M. F. C. - Să mă suni după aia să (poată sta liniștită?)
P. T. P. - Da,da no bine!
Înțelegerea dintre aceștia cu privire la falsul în declarații pe care urma să-l realizeze inculpata S. F., s-a concretizat la data de 01.07.2008, când inculpata S. F. a dat declarația olografă (fila 103 dosar urmărire penală), în care a arătat, contrar realității, că ea a condus autoturismul respectiv în noaptea de 28.06.2008, venind dinspre loc. Sîmbăta către domiciliu.
Procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice se coroborează cu declarațiile martorului N. R. A. (date atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței).
Din cuprinsul acestora rezultă că în noaptea de 27/28.06.2008, în calitate de agent de poliție din cadrul IPJ Bihor – Serviciul Rutier, își executa serviciul de control trafic rutier cu autospeciala_, când, în jurul orei 03:00, pe .. Oradea, sens de mers . înregistrat și filmat cu aparatul radar cu care era echipată autospeciala, autoturismul marca Audi A6 cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa cu viteza de 132 km/h, cu toate că pe acest sector de drum public viteza maximă legală era de 50 km/h. Din cauza vitezei mari de deplasare, nu s-a reușit identificarea, oprirea autoturismului pentru luarea măsurilor legale ce se impuneau, iar conducătorul auto a rămas inițial cu identitate necunoscută. Din verificările efectuate de el în bazele de date, a stabilit că autoturismul Audi A6 cu nr. de înmatriculare_ aparține inculpatei S. F., dispunând în consecință citarea acesteia la sediul Poliției Rutiere pentru a comunica numele persoanei care a condus autoturismul mai sus menționat la acea dată, în vederea sancționării contravenționale a acesteia.
Potrivit aceluiași martor, într-o dimineață a fost contactat personal de către colegul său P. T., care l-a abordat pe coridorul Camerei de Armament al Poliției, spunându-i că are o cunoștință apropiată care în noaptea de 27/28.06.2008 a circulat cu autoturismul_ și pe care martorul îl filmase cu aparatul radar depășind viteza legală, rugând să-l ajute. Martorul i-a explicat că nu poate modifica ceea ce a notat în Registrul radar și că a filmat cu camera video, urmând a proceda la identificarea conducătorului auto și sancționarea contravențională a acestuia. La data de 01.07.2008 S. F. l-a căutat și i-a spus că ea a condus acel autoturism, dând declarația respectivă la orele 13.30 în fața sa, inculpata fiind cea care a scris-o. În baza acesteia, a întocmit respectivul proces verbal de sancționare contravențională.
În fața instanței, martorul a reiterat aceleași aspecte, arătând că autoturismul marca Audi avea viteza în creștere, neputând fi oprit în trafic și nici identificat conducătorul auto. Dimineața, întorcându-se la sediul Poliției Rutiere, s-a întâlnit cu inculpatul P. T. care și el fusese în schimbul de noapte, participând pe un sector de drum dinspre Aleșd la aceeași acțiune de control în trafic. Inculpatul l-a întrebat dacă a avut în timpul nopții un autoturism Audi cu acel număr de înmatriculare care a fost depistat conducând peste viteza legală, el confirmându-i acest lucru și spunându-i că întrucât nu s-a reușit oprirea conducătorului auto urmează a fi citat proprietarul autoturismului pentru a comunica cine a condus autoturismul la acea oră. La câteva zile s-a prezentat la sediul Poliției Rutiere o doamnă, posibil inculpata S. prezentă în sală, care i-a spus că a venit în calitate de conducător al autoturismului Audi surprins în acea noapte, proprietara autoturismului fiind fiica ei. Mi-a confirmat că ea a condus autoturismul surprins de aparatul radar, dând o declarație scrisă în același sens, după care i-a întocmit procesul verbal de sancționare contravențională și de aplicare a măsurii complementare. În acea dimineață, tenta poziției inculpatului era de a se acorda un ajutor în legătură cu acel incident. Își menține în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Aceste probe se coroborează și cu fotografiile reprezentând surprinderea de către aparatul radar a autoturismului_ care se deplasa cu viteza de 132 km/h, fotografiile confirmând susținerile martorului N. R. A., în sensul că viteza autoturismului era în creștere (129-132 km/h).
Aceste probe se coroborează și cu procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/01.07.2008, din cuprinsul căruia rezultă că inculpata S. F. a fost sancționată cu amendă și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, pentru că ar fi condus, în noaptea de 27/28.06.2008, autoturismul Audi A6 cu nr. de înmatriculare_ peste viteza legală.
Faptul că M. F. C. a apelat la inculpata S. F. pentru ca aceasta să dea declarația falsă, între altele, pentru că oricum aceasta nu mai conducea autovehicule, aspect rezultat din convorbirea telefonică purtată de cei doi la data de 30.06.2008 ora 09.21 („Că tu și așa nu mergi mami cu mașina! B.?”) este o împrejurare confirmată și de martorii L. D. și C. D., vecini ai tatălui inculpatei.
În cursul urmăririi penale, aceștia au arătat că deși inculpata S. F. posedă permis de conducere, nu au văzut-o să conducă vreun autoturism de foarte multă vreme, iar când vine în loc. Sâmbăta, jud. Bihor, este însoțită de fiica ei, S. S., „care conduce autoturisme de mai multe mărci și culori.”
În fața instanței, ambii martori au arătat că atunci când venea în . și fiica sa conduceau autoturismul.
Fiind audiată la data de 23.07.2012 în calitate de martor, inculpata S. F. a declarat că ea a fost persoana care a condus autoturismul în cauză în condițiile mai sus arătate. A arătat că la data de 28.06.2008, a luat cheile de la autoturismul fiicei sale S. S., deoarece a intenționat să se deplaseze cu autoturismul acesteia, marca Audi cu nr._, la părinții ei în localitatea Z., .. La întoarcere, a plecat din localitatea respectivă în jurul orei 23-24, ajungând în Oradea în jurul orei 01.30-02.00. A intrat în Oradea prin cartierul Nufărul, intenționând să se deplaseze pe .. Nu a ales traseul cel mai scurt ci a ales să traverseze . acesta este mai liber noaptea. Ajungând pe . fiind posibil să fi avut o viteză de peste 130 km/h. Nu a văzut vreun echipaj de poliție care să fi încercat să o fi oprit cu aceea ocazie.
Ulterior, după ce i s-a adus la cunoștință că s-a dispus redeschiderea urmăririi penale față de ea, inculpata a refuzat să mai facă alte declarații suplimentare. În fața instanței, inculpata și-a exprimat dreptul la tăcere.
Anterior formării prezentului dosar, fiind audiat în calitate de martor în dosar nr.1948/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, inculpatul P. T. P. a declarat că nu a avut niciun fel de discuții cu M. F. C. sau cu martorul N. R. cu privire la situație numitului M. F. C. (învinuit în acea cauză). Ulterior, inculpatul P. T. P. și-a exprimat dreptul la tăcere atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, în această ultimă declarație arătând că va da declarații după ce va audia înregistrările convorbirilor telefonice la care se face referire în rechizitoriu „având în vedere că este un timp lung de când s-a petrecut fapta” (cu toate că procesele verbale de redare a convorbirilor existau la dosarul cauzei încă din faza de urmărire penală). A contestat însă în fața instanței autenticitatea înregistrărilor redate deși conținutul convorbirilor pe care el însuși le-a purtat se coroborează pe deplin cu conținutul celorlalte convorbiri telefonice (bunăoară discuția dintre M. F. C. și inculpata S. F., în cadrul căreia primul o asigură că a rezolvat deja problema cu inculpatul „Rezolvă T., știi, că am vorbit cu T. deja!”), dar și cu celelalte probe administrate în cauză (în special declarația martorului N. R.).
În legătură cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice din prezenta cauză, apărătorul inculpatului a invocat excepția nulității absolute (excepție dezvoltată și prin concluziile scrise depuse la dosar) a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate, datorită lipsei minutelor încheierilor de autorizare a acestora.
Tribunalul a apreciat că excepția este nefondată.
S-a reținut că dispozițiile art. 309 alin 1 Cod procedură penală (care prevăd că rezultatul deliberării se consemnează . trebuie sa aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semnează de membrii completului de judecata) au fost supuse interpretării Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. XVII/21 noiembrie 2005, obligatorie pentru instanțe a stabilit că și în cazurile în care judecătorul sau instanța se pronunță prin încheiere asupra măsurilor preventive este obligatorie întocmirea unei minute, sub sancțiunea nulității absolute.
Urmare a acestei decizii, art. 309 Cod procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, în sensul introducerii alin 2, care prevede că întocmirea minutei este obligatorie si în cazurile in care judecătorul sau instanța dispune asupra măsurilor preventive.
Din cuprinsul acestor prevederi legale și deciziei nr. 17/21 noiembrie 2005, rezultă faptul că obligativitatea întocmirii minutei vizează situațiile în care completul de judecată sau instanța ori judecătorul se pronunță, după caz, asupra fondului cauzei sau asupra măsurilor preventive, nefiind incluse în enumerarea situațiilor în care întocmirea minutei este obligatorie și cazurile în care președintele instanței ori în lipsa acestuia, judecătorul delegat de acesta, dispune, conform art. 91 ind. 1 Cod procedură penală, interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare.
Că este așa, rezultă din chiar considerentele deciziei nr. 17/21 noiembrie 2005, potrivit acestora „prevederile art. 309, nefăcând nicio distincție în raport cu felul hotărârii care urmează să fie pronunțată în urma deliberării, se aplică atât atunci când instanța se pronunță prin sentință sau decizie, cât și atunci când se pronunță prin încheiere. Totodată, aplicabilitatea prevederilor art. 309 nefiind limitată la situația când instanța soluționează cauza în fond, rezultă că ori de câte ori instanța deliberează și se pronunță asupra unei măsuri, deci și asupra unei măsuri preventive, printr-o hotărâre, inclusiv printr-o încheiere, rezultatul acestei deliberări se consemnează într-o minută. Prin urmare, în toate cazurile în care judecătorul sau instanța se pronunță prin încheiere asupra măsurilor preventive, având loc o deliberare asupra acestora, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, așa cum se prevede în art. 309 din Codul de procedură penală. Minuta leagă instanța și constituie o garanție că la redactarea încheierii nu se va omite, adăuga sau schimba ceva privind soluția și, de aceea, în special în cazul încheierilor care pot fi atacate separat cu recurs, cum sunt cele mai multe dintre încheierile prin care judecătorul sau instanța se pronunță asupra măsurilor preventive, se impune ca rezultatul deliberării să fie consemnat într-o minută. În lipsa minutei nu ar putea fi realizat controlul judiciar asupra rezultatului deliberării, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute prevăzută în art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală. În lipsa minutei nu ar putea fi realizat nici controlul judiciar asupra acestor încheieri, cu privire la modul în care au fost respectate dispozițiile relative la compunerea completului de judecată, dispoziții prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.”
S-a reținut că, din cuprinsul art. 309 Cod procedură penală și ale deciziei nr. 17/21 noiembrie 2005, rezultă următoarele concluzii: atât art. 309 Cod procedură penală cât și decizia nr. 17/21 noiembrie 2005 folosesc sintagmele complet de judecată, instanță, judecător (nu și președintele instanței ori judecătorul delegat); se referă explicit la ipotezele în care completul de judecată sau instanța soluționează cauza în fond, ori la ipotezele în care instanța sau judecătorul deliberează și se pronunță asupra unei măsuri preventive; decizia nr. 17/21 noiembrie 2005 consacră existența sancțiunii nulității absolute exclusiv pentru aceste ipoteze, fiind justificată (potrivit considerentelor aceleiași decizii) de imposibilitatea realizării controlului judiciar asupra rezultatului deliberării și asupra acestor încheieri, vizând (potrivit acelorași considerente) în special ipotezele în care respectivele încheieri sunt supuse recursului.
În condițiile în care cazurile de nulitate absolută determinate de încălcarea normelor procesual penale sunt limitative, extinderea sferei de aplicare și la ipoteza în care președintele instanței (ori în lipsa acestuia, judecătorul delegat de acesta) dispune, conform art. 91 ind. 1 Cod procedură penală, interceptarea si înregistrarea convorbirilor telefonice, ipoteză neprevăzută expres de art. 309 Cod procedură penală (pentru că instituția „președintelui instanței” este distinctă de cele prevăzute în această normă și pentru că art. 91 ind. 1 Cod procedură penală nu reglementează o măsură preventivă) și neavută în vedere de decizia nr. 17/21 noiembrie 2005 (care folosește aceleași instituții - instanță, judecător, componența completului de judecată -, referindu-se la încheierile pronunțate de aceștia în materia măsurilor preventive, în special cele ce pot fi atacate cu recurs) este inadmisibilă.
În raport de ipotezele avute în vedere de legiuitor în art. 309 Cod procedură penală, inclusiv urmare a deciziei nr. 17/21 noiembrie 2005 și a modificărilor aduse prin Legea nr. 356/2006, este exclusă aplicarea principiului „unde există aceeași rațiune trebuie să existe aceeași soluție”, cu atât mai mult cu cât procedura prev. de art. 91 ind. 1 Cod procedură penală este una necontencioasă și încheierea nesupusă recursului (determinată de scopul unei astfel de proceduri), iar în raport de caracterul limitativ al cazurilor de nulitate absolută este exclusă și aplicarea principiului analogiei.
De altfel, prin interpretarea analogică într-o astfel de materie, s-ar ajunge la adăugarea la lege a noi situații în care întocmirea minutei este obligatorie, situații neprevăzute expres de lege.
S-a apreciat că faptul că în jurisprudență s-a procedat la întocmirea minutei și în procedura prev. de art. 91 ind. 1 Cod procedură penală, ca o garanție suplimentară față de cele prevăzute expres de normele legale, nu poate conduce la o concluzie diferită de cea reținută de instanță.
Aceste rațiuni au determinat de altfel și intervenția legiuitorului, în sensul introducerii alin. 2 la art. 309 Cod procedură penală prin Legea nr 356/2006.
Aceleași rațiuni au determinat și intervenția legiuitorului prin Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind noul Cod de procedură penală, în sensul reglementării exprese a obligației întocmirii minutei într-o astfel de situație (art. 140 alin. 4 teza ultimă noul Cod de procedură penală) dar și în sensul că întocmirea minutei este obligatorie numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 400 alin. 2 teza II noul Cod de procedură penală).
Față de aceste considerente, tribunalul a reținut ca fiind legale interceptările convorbirilor telefonice redate în procesele verbale existente la dosarul cauzei, interceptări efectuate în baza Autorizației nr. 72/13.06.2008 emise de Tribunalul Bihor, aceste convorbiri telefonice având valoare probatorie în prezenta cauză față de prevederile art. 91 ind. 2 alin. 5 Cod procedură penală, conform cărora acestea pot fi folosite si in alta cauza penala daca din cuprinsul acestora rezulta date sau informații concludente si utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 91 ind. 1 alin. 1 si 2 Cod procedură penală.
Față de considerentele expuse, tribunalul a apreciat că, în privința faptelor inculpaților P. T. P. și S. F., există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 52, art. 66 Cod procedură penală fiind răsturnată.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului P. T. P. - agent șef de poliție în cadrul IPJ Bihor – Serviciul Rutier, care, la data de 30.06.2008, l-a determinat pe numitul M. F. C. să găsească o persoană dispusă să dea o declarație falsă, determinare în baza căreia acesta din urmă, la rândul său, a determinat-o pe inculpata S. F., să dea declarația olografă mincinoasă în fața organelor de poliție din cadrul Serviciul Rutier prin care a arătat, contrar realității, că, în noaptea de 27/28.06.2008, în jurul orelor 03.00, ea a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa cu viteza de 132 km/h pe .. Oradea, deși numitul M. F. C. fusese persoana care condusese autovehiculul mai sus menționat, consecința juridică constând în aceea că în baza acelei declarații, s-a reușit evitarea tragerii la răspundere contravenținală a adevăratului contravenient și s-a ajuns, contrar situației de fapt reale, ca inculpata S. F. să fie sancționată contravențional prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/01.07.2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în declarații, prev. de art. 25 rap. la art. 292 Cod penal.
Fapta inculpatului P. T. P. îmbracă forma instigării ca formă a participației penale, acesta având ideea de a se recurge la fals în declarații pentru evitarea tragerii la răspundere contravențională a adevăratului contravenient. Prin urmare, hotărârea de a se săvârși infracțiunea de fals în declarații a aparținut acestuia și a fost transmisă numitului M. F. C., care la rândul său a determinat-o pe inculpata S. F. să dea declarația falsă din data de 01.07.2008.
Contribuția inculpatului P. T. P. reprezintă o instigare mediată (indirectă), acesta determinându-l pe numitul M. F. C. să găsească o persoană dispusă, chiar în schimbul primirii sumei de 100 de euro, să dea declarația falsă la Poliția Rutieră.
În același sens, s-a reținut în jurisprudență și doctrină, că fapta unei persoane de a îndemna o altă persoană ca aceasta, la rândul ei, să determine o a treia persoană să comită o faptă săvârșită de legea penală constituie instigare la infracțiunea respectivă, dacă cea de a doua persoană a dat curs îndemnului ce i s-a făcut și, astfel, îndemnul a ajuns la autorul care urmează să comită infracțiunea. În ceea ce-l privește pe intermediar, acesta, în funcție de contribuția avută, poate răspunde la rândul său, în calitate de complice sau de instigator, în această din urmă situație fiind în prezența unei pluralități de instigatori (coinstigare).
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatei S. F., care, fiind determinată în prealabil de numitul M. F. C., la rândul lui determinat de inculpatul P. T. P., a dat o declarație olografă mincinoasă în fața organelor de poliție din cadrul Serviciul Rutier la data de 01.07.2008, cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28.06.2008, în jurul orelor 03.00, ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa cu viteza de 132 km/h, deși numitul M. F. C. fusese persoana care condusese autovehiculul mai sus menționat, consecința juridică constând în aceea că în baza acestei declarații, s-a reușit evitarea tragerii la răspundere contravențională a adevăratului contravenient și s-a ajuns, contrar situației de fapt reale, ca inculpata S. F. să fie sancționată contravențional, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 Cod penal.
La stabilirea și individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 Cod penal, reținând lipsa antecedentelor penale ale inculpaților și că infracțiunile săvârșite sunt de pericol nu de rezultat.
Tribunalul a mai reținut contribuția esențială a inculpatului P. T. P. la săvârșirea faptei (în mod succesiv acesta adresându-i reproșuri numitului M. F. C. că nu l-a sunat mai devreme, explicându-i cum problema se putea rezolva mult mai simplu, asumându-și ulterior, din proprie inițiativă, rolul de a verifica situația și avansând soluția), gravitatea faptei sale fiind apreciată de instanță prin prisma calității acestuia, de agent de poliție în cadrul I.P.J. Bihor – Serviciul Rutier, calitate în care el însuși a avansat soluția ilicită în vederea evitării tragerii la răspundere contravențională a adevăratului contravenient, dar și prin prisma calității celui în favoarea căruia inculpatul și-a oferit serviciile, persoană cunoscută ca făcând parte din lumea interlopă (aflată în prezent în detenție în Belgia, unde este cercetată sub aspectul săvârșirii în Bruxelles, la data de 24.07.2010 a infracțiunilor de omor voluntar, atac deosebit de grav, furturi organizate sau furturi înarmate). Tribunalul a mai avut în vedere și activitățile pe care inculpatul le-a desfășurat pentru rezolvarea problemei amicului său, activități care au presupus inclusiv abordarea directă a agentului de poliție care a depistat autoturismul în trafic. De asemenea, tribunalul a avut în vedere și natura contravenției săvârșite, care nu l-a impresionat în vreun fel pe inculpatul P. T. P., el însuși cu atribuții de control al traficului rutier, dimpotrivă, acesta acceptând limbajul trivial, grosier utilizat de M. F. C. la adresa colegului său (la un moment dat îi spune inculpatului „Mai bine dădeam peste el mă dracu ducă-l!”), persoană pe care inculpatul o sfătuiește cum să evite în viitor astfel de situații (să-și monteze un aparat anti-radar).
În ceea ce-o privește pe inculpata S. F. tribunalul a ținut seama de seninătatea cu care a acceptat să dea o astfel de declarație falsă, dar și persistența cu care aceasta a încercat să explice, contrar realității, împrejurările în care ar fi ajuns să conducă autoturismul în noaptea de 27/28.06.2008, prezentând motivații puerile în legătură cu traseul pe care l-a urmat.
În raport de criteriile expuse, tribunalul a reținut, contrar cererii apărării, că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de prevederile art. 18 ind. 1 Cod penal, fapte precum cele imputate inculpaților neputând fi privite ca fiind vădit lipsite de importanță.
Prin minimalizarea pericolului social al unor astfel de fapte (o persoană din lumea interlopă, într-o avansată stare de ebrietate, cum a declarat, circulă cu o viteză de peste 130 km/h, într-o zonă în care limita de viteză era de 50 km/h, pe o arteră principală a municipiului Oradea, faptă care se dorea a fi acoperită de un agent de poliție rutieră) nu s-ar realiza nici prevenția specială și nici prevenția generală, astfel de fapte, sancționate cu amenzi penale sau administrative, dincolo de faptul că ar încuraja atât același gen de comportamente în trafic (cu efecte grave, previzibile pentru alte persoane) și același gen de soluții (precum cea avansată de inculpatul P. T. P.), punând într-o lumină extrem de defavorabilă autoritatea Poliției Române, lăsând să se creadă că legea nu este aplicată în mod egal. De altfel, conform art. 52 Cod penal, scopul pedepsei este acela de a asigura inclusiv prevenția specială, ceea ce impune reducerea riscului comiterii unei fapte similare, profitând de calitatea deținută.
Tribunalul a reținut că inculpatului P. T. P. nu îi este aplicabilă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, convorbirile telefonice purtate de acesta dovedind că inculpatului nu-i sunt străine practicile ilicite de evitare a tragerii la răspundere contravențională a diferitelor persoane (posibilitatea ștergerii înregistrării aparatului radar, neluarea măsurilor legale în cazul neînregistrării în registrul special, intervenții făcute la colegi în acest scop, posibilitatea de a plăti o persoană dispusă să dea declarații false, instalarea unui aparat anti-radar etc).
Față de aceste criterii, instanța tribunalul, în baza art. 25 rap. la 292 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul P. T. P., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații.
În considerarea acelorași criterii avute în vedere la stabilirea pedepsei principale, în temeiul art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b și c (cu referire la calitatea sa de lucrător de poliție) Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute, față de criteriile expuse, în baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.
În baza 292 Cod penal a fost condamnată inculpata S. F. la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
În considerarea acelorași criterii avute în vedere la stabilirea pedepsei principale, în temeiul art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute, față de criteriile expuse, în baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat față de fiecare inculpat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția fiecărui inculpat asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel inculpații.
Inculpatul P. T. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de fals în declarații în temeiul art. 16 lit. b C.pr.pen. Arată că hotărârea se fundamentează pe procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (probe care nu pot fi însă folosite deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 911 alin.1, 2 C.pr.pen.) coroborate cu probe indirecte a căror valoarea a fost exagerată. Apoi, susține că judecătorul fondului a ignorat cronologia faptelor și a omis să observe că la momentul la care a purtat discuția cu M. C., acesta deja luase hotărârea de a cere unei alte persoane să răspundă contravențional în locul său. Fapta care i se impută poate fi considerată cel mult consiliere, care nu intră sub incidența legii penale.
Inculpata S. F. a solicitat achitarea sa. Arată că se impune a se constata nulitatea interceptărilor efectuate, deoarece nu există minută. Ca urmare a înlăturării acestora nu există nici o probă care să-i dovedească vinovăția. În subsidiar a solicitat a i se aplica o amendă administrativă deoarece fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Examinând hotărârea atacată prin prisma apelurilor declarate în cauză, cât și din oficiu, curtea reține următoarele:
Starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.
Din materialul probator, în esență, rezultă că în noaptea de 27/28.06.2008, în jurul orelor 3.00, M. F. a condus autoturismul marca AUDI A6 cu numărul de înmatriculare_ pe bulevardul Dacia din Oradea. Autoturismul se deplasa cu o viteză de 132 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă este de 50 km/h și a fost înregistrat și filmat cu aparatul radar de agentul de poliție N. R. A., care efectua serviciul de control al traficului rutier. Din cauza vitezei excesive, echipajul de poliție nu a reușit oprirea autoturismului și identificarea conducătorului auto în acel moment.
A doua zi, M. F. este informat de „C.” că a fost surprins de radar. După primirea acestei informații, profitând de relațiile de prietenie pe care le are cu inculpatul P. T. P., agent de poliție în cadrul IPJ Bihor, Serviciul Rutier, îl contactează telefonic și îi relatează cele întâmplate. Inculpatul îi reproșează că nu l-a sunat mai repede pentru a rezolva mai ușor problema. Apoi, îl determină pe acesta să găsească o persoană care să declare în fals că a condus autoturismul în noaptea respectivă. Prin această modalitate, M. F. putea scăpa de răspunderea contravențională, care implica și suspendarea dreptului de a conduce.
În urma acțiunii inculpatului P. T., M. F. o determină pe soacra sa, S. F. să declare în fals că ea a condus autoturismul. În consecință, inculpata dă o declarație olografă în data de 01.07.2008, în fața organelor de poliție, prin care afirmă că ea a condus autoturismul în noaptea de 27/28.06.2008 pe bulevardul Dacia din Oradea. Urmare a acestei declarații, inculpata este sancționată contravențional cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile. M. F. este exonerat de răspunderea contravențională.
Această stare de fapt rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în dosarul nr. 16/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. în baza autorizației nr. 72/13.06.2008 coroborate cu declarațiile martorului N. R. A., cu fotografiile înregistrate de aparatul radar ce surprind autoturismul_ și viteza de deplasare a acestuia, procesul verbal de contravenție dresat inculpatei S. F. și cu declarațiile martorilor L. D. și C. D.. Instanța de fond a făcut o analiză amplă și coroborată a acestora, analiză pe care ne-o însușim în totalitate.
Inculpații au solicitat înlăturarea proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice susținând că sunt probe nelegal obținute și deci lovite de nulitate. Această solicitare a fost făcută și în fața primei instanțe care a respins-o în mod corect.
Astfel, în ceea ce privește lipsa minutei încheierii nr. 72/13.06.2008 a Tribunalului Bihor (încheiere prin care au fost autorizate interceptările telefonice), în mod corect s-a reținut că nu era obligatorie deoarece din modul de formulare a dispozițiilor art. 309 C.pr.pen. anterior, capitolul din care face parte acest text, decizia nr. XVII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și modificarea intervenită prin Legea nr. 356/2006 rezultă fără echivoc că este obligatorie întocmirea minutei doar în cazul în care completul de judecată se pronunță asupra fondului cauzei sau asupra măsurilor preventive. Argumentele instanței de fond sunt pertinente și ni le însușim.
Un al doilea motiv invocat vizează neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 911 alin. 1 și 2 C.pr.pen. anterior. Așa cum am arătat anterior, interceptările au fost autorizate într-o altă cauză. Potrivit dispozițiilor art. 912 alin. 5 C.pr.pen. anterior convorbirile interceptate sau înregistrate pot fi folosite și înaltă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni din cele prevăzute de art. 911 alin. 1 și 2 C.pr.pen. anterior. Este adevărat că infracțiunile pentru care sunt judecați cei doi inculpați nu fac parte din categoria celor enumerate expres în alineatul 2 al acestui articol, dar sunt infracțiuni la care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar sesizarea organelor judiciare s-a realizat tocmai prin acestea, în consecință se poate afirma că sunt necesare pentru stabilirea stării de fapt și identificarea participanților. Prin urmare, sunt îndeplinite cerințele legale, iar procesele verbale menționate anterior sunt probe legal administrate.
Inculpatul P. T. P. a mai invocat faptul că judecătorul fondului a omis să observe că M. F. avea deja luată hotărârea infracțională atunci când au avut acele discuții telefonice.
Analizând conținutul convorbirilor telefonice succesive, constatăm că prima a avut loc în data de 28.06.2008, ora 19:52 între M. F. și „C.”. Acesta din urmă îi comunică faptul că a fost surprins de radar cu o viteză de 134 km/h. M. F. îi spune că autoturismul este înmatriculat pe „S.” și eventual ea ar putea avea permisul suspendat. Imediat după această discuție, la ora 20.08 îl contactează pe inculpatul P. T. căruia îi relatează cele întâmplate și îi spune că autoturismul este pe numele „S.”, deci el nu poate avea nici o problemă. În cursul aceleiași seri, cei doi mai poartă o convorbire și inculpatul îi promite că încearcă să-l ajute și că va vorbi cu cel care l-a surprins cu aparatul radar.
Următoarele discuții au loc în data de 30.06.2008, iar inculpatul P. T. P. îi propune lui M. F. să „găsească pe cineva”. Când acesta îi răspunde că n-are pe nimeni, inculpatul insistă „trebuie să găsești pe cineva mă, că acesta te-a trecut acolo în registru” și îl asigură că agentul de poliție știe a cui este mașina și este sigur că nu a oprit pentru că era beat. M. F. ezită „hai că mă gândesc eu, dacă nu vine S. și asta este”. În cursul acelei zile, M. F. îl întreabă pe inculpat dacă este în regulă să o aducă pe soacra sa. Inculpatul îl asigură că „nu-i nicio problemă că vorbesc cu el și dă o declarație cum că ea a fost la volan, să scrie că zii … ea a văzut agenții pe marginea drumului dar fiind întuneric nu și-a data seama că îi face semn sau nu îi face semn, ea s-a grăbit să meargă în vamă”.
După aceasta, M. F. o apelează pe soacra sa și îi cere să meargă la poliție să dea o declarație în sensul că ea a condus autoturismul în acea noapte. Aceasta acceptă (convorbirea din 30.06.2008, ora 9:21).
În aceeași zi, ora 15:42, inculpatul P. T. P. îl asigură din nou pe M. F. că a „vorbit” și îi propune „dacă vrei ne vedem noi după-masă sau deseară și o punem pe hârtie și îi duc eu declarația scrisă la acesta”.
Din analiza acestora rezultă fără echivoc că inculpatul P. T. P. este cel care a avut ideea ca M. F. să caute o persoană dispusă să declare în fals că a condus autoturismul în noaptea în care a fost surprins de radar. De asemenea, rezultă că M. F. a procedat de această manieră la îndemnul inculpatului. Tot evident este că inculpata S. F. a fost determinată de M. F. să dea acea declarație.
Susținerile apărării că M. F. luase deja hotărârea infracțională sunt neîntemeiate. Nu rezultă de nicăieri că acesta se gândise să ceară cuiva să declare că a condus autoturismul în locul său. Cel mult se poate susține că acesta se gândise că va fi sancționat proprietarul autoturismului pentru contravenția pe care el o comisese, fapt ce rezultă din aceea că afirma în mod repetat că mașina este înmatriculată pe numele „S.”. În această situație, este evident că se gândise la lipsa unei declarații privind persoana căreia proprietarul i-ar fi încredințat autoturismul.
Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de fond a existat o instigare mediată din partea inculpatului P. T..
Încadrările juridice sunt corecte. În raport de modificările intervenite la data de 01.02.2014, se pune problema determinării legii penale mai favorabile. Incriminarea infracțiunii de fals în declarații nu a suferit modificări. Sancțiunile prevăzute atât de legea veche cât și de legea nouă sunt identice. Totuși mai favorabile este legea veche prin prisma modului de stabilire a pedepsei amenzii, în cazul în care se optează pentru aceasta dintre cele două sancțiuni laternative.
În ceea ce privește pedepsele aplicate celor doi inculpați, curtea reține că acestea sunt excesive în raport de criteriile generale de individualizare. Avem în vedere aspectele reținute de instanța de fond – gravitatea faptei, calitatea de polițist al serviciului rutier, modul de comitere a faptei, natura contravenției, ușurința cu care inculpata S. F. a acceptat să dea acea declarație și persistența acesteia în a susține acel fapt nereal, circumstanțele personale ale celor doi inculpați – dar și scurgerea unui interval dar de timp de la momentul comiterii faptei și până în prezent, perioadă în care niciunul dintre inculpați nu a mai avut contact cu legea penală, precum și faptul că față de M. F., parchetul a dispus renunțarea la urmărire penală prin ordonanța din 19.03.2014. În consecință, vom aprecia că adecvată cauzei este o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de câte 3000 lei.
Față de cele expuse mai sus, curtea în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.pr.pen. va admite apelurile declarate de inculpații S. F. și P. T. împotriva sentinței penale nr. 16/27.01.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o va desființa în sensul că:
Va înlătura dispozițiile de aplicare a pedepselor de 6 luni închisoare respectiv 4 luni închisoare, precum și prevederile art. 64 lit. a teza II, b, c C.pen., respectiv art. 64 lit. a teza II, b C.pen. și art. 71 alin. 5 C.pen.
Va aplica celor doi inculpați pedeapsa amenzii penale de câte 3000 lei.
Va reduce termenul de încercare de la 2 ani 6 luni, respectiv 2 ani 4 luni la 1 an.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală,
ADMITE apelurile declarate de inculpații S. F. și P. T. împotriva sentinței penale nr. 16/27.01.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o desființează în sensul că:
Înlătură dispozițiile de aplicare a pedepselor de 6 luni închisoare respectiv 4 luni închisoare, precum și prevederile art. 64 lit. a teza II, b, c C.pen., respectiv art. 64 lit. a teza II, b C.pen. și art. 71 alin. 5 C.pen.
Aplică celor doi inculpați pedeapsa amenzii penale de câte 3000 lei.
Reduce termenul de încercare de la 2 ani 6 luni, respectiv 2 ani 4 luni la 1 an.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
V. D. D. P. M.
suspendatîn concediu de odihnă
semnează judecător delegatsemnează judecător delegat
R. ClaudiaRus C.
GREFIER,
P. C.
în concediu de odihnă semnează
prim-grefier C. B.
tehnored. decizie V. D.D./22.07.2014/2 ex.
jud. fond M. O.
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 96/2014. Curtea... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 16/2014. Curtea... → |
|---|
