Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 66/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 7109/105/2014/a6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.66
Ședința publică din data de 05 mai 2015
Președinte: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul U. N. fiul lui Ș. și F., născut la data de 01.09.1967, în corn. Lopătari, jud. B., cu domiciliul în mun. Ploiești, ., ., . fără forme legale în mun. Ploiești, . jud. Prahova, posesor al CI PX163553, C.N.P._,administrator la S.C. Moldocons Group S.R.L. Ploiești,stagiu militar satisfăcut, căsătorit, doi copii în întreținere (unul minor), studii medii, fără antecedente penale, în prezent aflat în arest preventiv la domiciliu, împotriva încheierii din data de 23 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 208 alin. 2 C.pr.penală rap. la art. 207 alin.4 C.pr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul contestator U. N., asistat de apărător ales P. D. din cadrul Baroului București (împuternicire avocațială ., nr._/2015).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin intermediul serviciului registratură din cadrul curții, înregistrate sub nr._/04.05.2015 s-au depus motivele scrise ale contestației.
Curtea a procedat la legitimarea contestatorului-inculpat U. N., acesta precizând că locuiește în Ploiești, . jud. Prahova, posesor al CI . nr._ eliberata de Polița Ploiești.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul declară că nu au excepții de invocat și nici cereri de formulat.
Curtea ia act de susținerile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat P. D. având cuvântul pentru contestatorul-inculpat U. N., critică încheierea pronunțată de prima instanță, apreciind că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale și aparent a fost întemeiată pe dispozițiile art.207 C.pr.penală. Lecturând încheierea, constată că nu sunt indicate care sunt, în concret, acele temeri pe baza cărora se apreciază că și la acest moment și pe viitor, inculpatul trebuie menținut în arest la domiciliu.
Din întreaga desfășurare a procesului în fața instanței de fond, elementele care au fost avute în vedere de instanță la luarea măsurii s-au schimbat. S-a menționat de prima instanță că la acest moment i se permite să exercite dreptul la muncă, însă, trebuie reținut că această particularitate a admitere cererii de a-și exercita dreptul la muncă a fost exercitată de instanța de fond ,în opinia sa, într-un mod negativ.
Faptul că inculpatul, de la orele 9,00 – 17,00 își exercită dreptul la muncă nu a încălcat niciuna dintre obligațiile stabilite prin instituirea măsurii arestului la domiciliu, constituie un motiv în plus, pentru ca instanța de control judiciar, să aprecieze că motivele avute în vedere la momentul luării arestului la domiciliu, nu mai subzistă. Nu prezintă nici un pericol concret ca inculpatul să influențeze în mod negativ desfășurarea procesului penal cu scopul declarat al aflării adevărului. Zilnic se deplasează la locul de muncă unde își exercită atribuțiile stabilite prin fișa postului, nu au intervenit elemente noi de natură să perturbe buna desfășurare a procesului penal. Acesta reprezintă un motiv în plus pentru ca inculpatul să nu mai fie menținut în stare de arest la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a contestației formulate de inculpatul U. N. împotriva încheierii de ședință din data de 23 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu și s-a menținut măsura, deoarece încheierea atacată este legală și temeinică.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză subzistă acele temeiuri avute în vedere la luarea măsurii luate față de inculpat, fiind îndeplinite cerințele disp. art.218 C.pr.penală.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de evaziune și spălare de bani pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar măsura arestului la domiciliu este una proporțională cu gravitatea faptelor imputate, cu modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, cu prejudiciul important cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a inculpatului.
Măsura arestului la domiciliu este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și este o măsură rezonabilă, suficient de permisivă, atâta timp cât inculpatului i s-a încuviințat deja să părăsească domiciliul, astfel încât nu există temeiuri pentru revocarea măsurii sau pentru înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă.
În replică la concluziile puse de procuror, avocat P. D. susține că există într-adevăr suspiciunea rezonabilă, sunt fapte grave, iar prejudiciul este important, iar acestea, în principiu nu sunt contestate, însă prin simplul fapt al admiterii cererii de exercitare a dreptului la muncă s-au schimbat temeiurile. Dacă ar fi existat vreo suspiciune puternică ca el să influențeze procesul penal prin influențarea martorilor, ca să ia legătura cu persoanele față de care i s-a interzis să intre în contact, cererea i-ar fi fost respinsă și rămânea în continuare în arest la domiciliu. Într-adevăr, dreptul la muncă este un drept constituțional și recunoscut, dar dacă ar fi existat motive concrete și suficiente pentru ca instanța să considere că lăsarea în stare de libertate la locul de muncă nu s-ar fi admis cererea.
Solicită admiterea contestației. Faptul că i se permite să meargă la locul de muncă, consideră că măsura arestului la domiciliu în momentul de față are un caracter pur formal .
Contestatorul-inculpat U. N. având personal ultimul cuvânt susține că urmărirea penală a avut loc cu 4 luni înainte de a fi arestat. Timp de 4 luni nu a fost întrebat nimic, apoi s-a făcut controlul ANAF, a pus la dispoziție actele firmei, după care s-a luat măsura arestului preventiv pe o perioadă de 5 luni de zile. După această perioadă a fost eliberat cu arest la domiciliu (circa 4 luni). În toată această perioadă nu a încercat să influențeze nici un martor, dorește ca procesul penal să-și urmeze cursul normal.
Dorește să fie cercetat în stare de libertate pentru că a suferit o operație pe cord deschid. De la intervenția chirurgicală a trecut o perioadă de 8 luni de când nu și-a făcut controlul medical, fiindu-i imposibil, dacă se află în arest la domiciliu.
După cum se știe, zilnic se deplasează la locul de muncă în comuna Gura Vitioarei, . dificultăți cu privire la traseul pe care în urmează, dificultăți provocate de lucrările de reabilitare a carosabilului care au loc în oraș. Traseul se modifică mereu și trebuie să ia legătura cu polițistul să-i aprobe traseul. Ori, în București trebuie să meargă la trei clinici, ceea ce este destul de greu. Tocmai de aceea nu a formulat o cerere în acest sens. La dosar sunt înscrisuri în acest sens.
Nu prezintă pericol social, are doi copii studenți, are o familie model. Se consideră nevinovat. Finanțele publice au efectuat un control la firma sa, s-a stabilit că nu i se poate imputa nimic, după care la câteva săptămâni s-a efectuat un alt control și soluția s-a modificat. S-a distrus o firmă de renume, acreditată de OMV, care a avut tot personalul calificat în Germania, Austria, s-a investit în calificarea lor și în prezent firma se află în insolvență și merge cu pași repezi spre faliment.
CURTEA:
Asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 23 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art.208 alin.2 C.pr.penală rap. la art.207 alin.4 C.pr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului U. N. fiul lui Ș. și F., născut la data de 01.09.1967, în corn. Lopătari, jud. B., cu domiciliul în mun. Ploiești, ., . fără forme legale în mun. Ploiești, . jud. Prahova, posesor al CI PX163553, C.N.P._,administrator la S.C. Moldocons Group S.R.L. Ploiești,stagiu militar satisfăcut, căsătorit, doi copii în întreținere (unul minor), studii medii, fără antecedente penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. 154/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții, a inculpatului U. N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală faptă prev. de art. 9 alin. 1, lit. c și alin.3 din Legea 241/2005 și spălare de bani, faptă prev. de art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002, toate cu aplic. art. 35 alin.1 și art. 38 alin. 1 din CP.
În concret, în actul de sesizare s-a reținut, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală, că în perioada iunie 2010-februarie 2012, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator de drept al S.C. Moldocons Group S.R.L. Ploiești, cu intenție a înregistrat în contabilitatea societății comerciale administrată de el, operațiuni comerciale nereale și cheltuieli ce nu au avut la bază operațiuni reale, care au avut ca rezultat denaturarea obligațiilor fiscale către stat (64 de acte materiale, reprezentate de înregistrarea în contabilitate a unui număr total de 64 facturi în valoare totală de 8.940.781 lei).
Sub aspectul comiterii infracțiunii de spălare de bani, în actul de sesizare s-a reținut că în perioada iunie 2010-aprilie 2012, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator de drept al S.C. Moldocons Group S.R.L. Ploiești cu intenție, a dispus, ordonat, transferul de sume de bani cunoscând că ele provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, rezultat al încheierii unor contracte de lucrări și prestări de servicii fictive care i-au permis înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni comerciale fictive, sume transferate din conturile societății pe care o administra în conturile unor societăți cu comportament tip fantomă cu care doar a simulat operațiuni comerciale, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora.
S-a arătat de procuror că suma de 8.940.781 lei virată prin operațiuni bancare repetate de S.C.Moldocons G. S.R.L. către societățile comerciale din lanțul comercial fictiv în virtutea unor relații comerciale nereale, inexistente și producătoare de venituri ilicite, reprezintă un transfer de bunuri în speță de bani, cunoscându-se că sunt rezultatul unor manopere infracționale proprii, producându-se astfel ,,albirea,, lor sumă ce ulterior a fost redirecționată de către această societate către alte societăți comerciale cu care aceasta a simulat relații comerciale, modalitate prin care suma inițială a fost ,,realbită,, după momentul ,,albirii,, survenite la data virării lor de la S.C. Moldocons G. S.R.L. către S.C. Histria S. S.R.L. (acțiunile ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare de bani în formă sunt în număr de 171 acte materiale, reprezentând transferuri bancare de bani cunoscând că aceștia urmează să fie virați către conturile bancare ale unor societăți comerciale de tip fantomă în scopul scoaterii lor în numerar și cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv transferurile bancare constând în efectuarea unui număr total de 171 plăți prin virament bancar).
Pe parcursul urmăririi penale, prin Încheierea nr. 322 din data de 01.08.2014 pronunțată în dosarul nr._, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus, în temeiul disp. art.223 alin.2 C.pr.penală, arestarea preventivă a inculpatului U. N., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.08.2014 și până la data de 30.08.2014, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 284/UP/01.08.2014 iar prin Încheierea nr. 361 din data de 27.08.2014 pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.08.2014 până la data de 29.09.2014, inclusiv.
După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Prahova, prin încheierea nr. 416 din 29.09.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în baza art. 207 C.pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului. Ulterior, prin încheierea nr.453/23.10.2014 această măsură preventivă a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, însă această soluție a fost desființată prin încheierea din data de 27.10.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Ploiești, care a dispus menținerea stării de arest preventiv.
De asemenea, prin încheierea nr. 489/20.11.2014 s-a dispus din nou înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, și această soluție fiind desființată prin încheierea din data de 24.11.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Ploiești, care a dispus menținerea stării de arest preventiv.
Prin încheierea nr.522/19.12.2014 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, măsura fiind definitivă prin încheierea din 20.12.2014 a Curții de Apel Ploiești, ulterior, s-a menținut periodic măsura arestului la domiciliu.
Prin încheierea nr. 29/23.01.2015 a judecătorului de cameră preliminară s-a dispus începerea judecății în cauză, încheierea rămânând definitivă pentru toți inculpații la data de 19.02.2015.
La data de 04.03.2015 instanța a dispus în baza art. 208 C.p.p. menținerea stării de arest la domiciliu a inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 208 alin. 2 C.p.p., instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive, înainte de expirarea acesteia, cu citarea inculpatului.
Alineatul 4 al articolului 207 C.p.p., la care art. 208 alin. 2 face trimitere în mod expres, prevede că, atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
În cauza de față instanța de fond a constatat faptul că sunt incidente în privința inculpatului, dispozițiile alineatului 207 alin. 4 C.p.p., citate anterior, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu subzistând și în prezent.
În primul rând, din analizarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, respectiv procese verbale și rapoarte de inspecție fiscală, declarații de martori, declarațiile inculpaților, analiza Oficiului de prevenire și Combatere a Spălării Banilor, extrase și rulaje de conturi, prima instanță a constatat că reiese suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Se reține că prin existența unei suspiciuni rezonabile se înțelege existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune. Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze (C.E.D.O., hotărârea din 30 august 1990, în cauza Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii).
Faptele probatorii care ar putea da naștere unei presupuneri rezonabile nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (C.E.D.O., hotărârea din 7 aprilie 2005, în cauza Calleja contra Maltei).
Prima instanță a constată că existența probelor care duc la presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor a fost în mod definitiv stabilită cu ocazia luării măsurii arestării preventive, confirmate ulterior cu ocazia prelungirii acestei măsuri, iar în intervalul de timp ce s-a scurs de la cenzurarea acesteia de către instanța superioară, respectiv 29.08.2014 (dată la care a fost respinsă contestația inculpatului împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive), nu au fost administrate probatorii care să ducă la înlăturarea celor deja avute în vedere.
În plus, s-a apreciat că se impune în continuare ca măsura arestului la domiciliu să fie menținută pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal în această etapă, prin impunerea ca inculpatul să respecte obligațiile stabilite anterior, iar această măsură a arestului la domiciliu este proporțională cu gravitatea acuzațiilor ce se aduc, raportate și la persoana inculpatului, care, așa cum s-a arătat prin încheierile anterioare, are probleme medicale.
În privința duratei arestului la domiciliu, instanța de fond a apreciat că o perioadă de aproximativ patru luni nu depășește limitele de rezonabilitate impuse de exigențele jurisprudenței europene în materia drepturilor omului, fiind proporțională și în raport de complexitatea cauzei.
Motivele invocate de inculpat în sensul că trebuie să se deplaseze în București pentru investigații medicale nu sunt de natură să conducă la o revocare a măsurii preventive, cel puțin la acest moment, inculpatul are la dispoziție căi legale pentru a i se permite părăsirea domiciliului dacă va face dovada unei programări la o unitate medicală. De altfel inculpatul chiar a utilizat aceste posibilități legale, în momentul în care a formulat cerere de părăsire a domiciliului în vederea exercitării dreptului la muncă, cerere admisă la data de 07.04.2015.
Față de cele învederate, instanța de fond în baza art. 208 alin. 2 C.pr.penală. rap. la art.207 alin. 4 C.pr.penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului și a menținut această măsură.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, inculpatul U. N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că încheierea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale deși aparent este întemeiată pe art.207 C.pr.penală.
A susținut contestatorul inculpat că elementele avute în vedere la momentul dispunerii măsurii preventive a arestului la domiciliu s-au schi,bat în sensul că inculpatului i s-a permis exercitarea dreptului la muncă în mai multe zile ale săptămânii, și punându-se în aplicare aceste dispoziții, inculpatul s-a conformat fără a încălca obligațiile impuse de instanță.
De asemenea, s-a mai invocat și împrejurarea că prezența inculpatului la locul de muncă nu a fost în măsură să afecteze buna desfășurare a procesului penal, astfel încât nu există în continuare pericolul concret pentru ordinea publică de natură să justifice menținerea măsurii arestului la domiciliu.
Din perspectiva circumstanțelor personale, contestatul inculpat a susținut că măsura arestului la domiciliu este excesivă întrucât întâmpină dificultăți serioase în vederea efectuării unor controale medicale la clinici de specialitate din București, în raport de afecțiunile cardiologice de care suferă, care sunt dovedite cu actele medicale aflate la dosar.
S-a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă mai blândă a controlului judiciar.
Curtea, examinând încheierea contestată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului de fond ce a fost atașat, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că este nefondată contestația promovată de către inculpat, după cum se va arăta în continuare:
La primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează condițiile în care se poate dispune, în cursul judecății, menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu a contestatorului inculpat.
Contestatorul inculpat U. N. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală faptă prev. de art. 9 alin. 1, lit. c și alin.3 din Legea 241/2005 și spălare de bani, faptă prev. de art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002, toate cu aplic. art. 35 alin.1 și art. 38 alin. 1 din C.penal, reținându-se în sarcina acestuia că în perioada iunie 2010-februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator de drept al S.C. Moldocons Group S.R.L. Ploiești, cu intenție a înregistrat în contabilitatea acestei societăți comerciale, operațiuni comerciale nereale precum și cheltuieli ce nu au avut la bază operațiuni reale, ceea ce a avut ca rezultat denaturarea obligațiilor fiscale către stat (64 de acte materiale, reprezentate de înregistrarea în contabilitate a unui număr total de 64 facturi în valoare totală de 8.940.781 lei).
S-a mai reținut de asemenea că, în aceeași perioadă și în aceeași calitate inculpatul a ordonat transferul de sume de bani cunoscând că ele provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, rezultat al încheierii unor contracte de lucrări și prestări de servicii fictive care i-au permis înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni comerciale fictive, sume transferate din conturile societății pe care o administra în conturile unor societăți cu comportament tip fantomă cu care doar a simulat operațiuni comerciale, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, astfel încât suma de 8.940.781 lei a fost virată prin operațiuni bancare repetate de S.C.Moldocons G. S.R.L. către societățile comerciale din lanțul comercial fictiv în virtutea unor relații comerciale nereale, inexistente și producătoare de venituri ilicite.
Curtea reține că, într-adevăr, potrivit art. 208 alin. 2 și respectiv 4 Cod procedură penală, instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului, iar în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat.
În schimb, revocarea măsurii arestării preventive survine potrivit art. 362 alin.1 Cod pr.penală, care stabilește în alin.1 că instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
Astfel, conform art. 242 alin. 2 Cod pr.penală, măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai ușoară dacă sunt îndeplinite condițiile preventive prevăzute de lege pentru luarea acesteia și în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin.1 Cod pr.penală.
În ceea ce îl privește pe contestatorul inculpat, în legătură cu solicitarea acestuia de a se înlocui măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura mai ușoară a controlului judiciar, Curtea constată că, din examinarea circumstanțelor cauzei, scopul prevăzut de art. 202 alin. 3 cod procedură penală este în mod cert realizat prin măsura dispusă la primul grad de jurisdicție, deoarece această măsură a ținut seama de particularitățile cauzei și de necesitățile legate de protecția interesului public, satisfăcându-se condiția proporționalității.
Din acest punct de vedre, Curtea reține că atât jurisprudența internă cât și aceea europeană în materie, au admis legitimitatea detenției provizorii și după finalizarea urmăririi penale, ca fiind ingerință necesară pentru protejarea interesului public, atunci când obiectul judecății îl formează infracțiuni de gravitate ridicată săvârșite în forme și modalități de natură a evidenția un impact serios asupra ordinii publice și o perturbare semnificativă asupra membrilor colectivității prin prisma consecințelor săvârșirii faptei, ceea ce este și situația speței de față, în considerarea faptului că transferurile importantelor sume de bani evidențiate fictiv în contabilitatea societății au fost efectuate în scopul disimulării originii ilicite a acestora, în măsură să determine astfel producerea unui prejudiciu substanțial bugetului de stat, operațiuni de natură să afecteze astfel normala funcționare a raporturilor comerciale, mai ales din prisma multitudinii persoanelor fizice și juridice presupus implicate, care au fost trimise în judecată prin același act de sesizare.
În acest sens, Curtea remarcă și faptul că epuizarea fazei de urmărire penală nu poate constitui argument unic ori hotărâtor pentru a se dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu o măsură preventivă mai ușoară, câtă vreme din evaluarea circumstanțelor cauzei, așa cum au fost prezentate mai sus, se desprinde concluzia că scopul măsurilor preventive nu ar putea fi atins printr-o atare înlocuire.
Potrivit art. 202 alin. 3 cod procedură penală, orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației adusă persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În raport de specificitatea infracțiunilor deduse judecății, cerința proporționalității, dar și a necesității menținerii măsurii arestului la domiciliu a inculpatului, sunt satisfăcute și din analizarea impactului semnificativ produs prin săvârșirea faptelor nu numai asupra securității raporturilor comerciale derulate de agentul economic administrat de inculpat, cât și asupra consecințelor prejudiciabile importante produse bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală ce constituie obiectul judecății și în special de faptul că sumele ce se presupune că au constituit obiectul acestei infracțiuni au fost supuse unor transferuri repetate, în măsură să conducă la disimularea originilor ilicite.
Deși inculpatul contestă vinovăția sa, în mod judicios prin încheierea atacată, s-a reținut că materialul probator administrat în cursul urmăririi penale este în măsură să confirme până la acest moment suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, astfel cum această noțiune a fost definită în jurisprudența europeană prin prisma faptului că probele ce justifică o astfel de suspiciune nu este necesar a avea aceeași forță ca acelea ce determină condamnarea.
Or, astfel cum în mod corect s-a apreciat la primul grad de jurisdicție, probele administrat în cursul urmăririi penale sunt în măsură să cristalizeze suspiciunea rezonabilă privind participația penală a inculpatului la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani prin acte materiale repetate comise în decursul unei perioade îndelungate de timp de circa 2 ani, astfel că prin modalitatea și circumstanțele în care se presupune că au fost comise aceste fapte, prin antrenarea mai multor societăți comerciale și persoane fizice ce au fost trimise în judecată prin același act de sesizare și prin producerea unui prejudiciu semnificativ, Curtea constată că, elementele ce țin de gravitatea faptei nu pot fi excluse din aprecierea necesității ce justifică menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu.
Este incontestabil faptul că, încuviințând solicitarea inculpatului, instanța de judecată i-a permis acestuia prin încheierea pronunțată la 07.04.2015 permisiunea părăsirii domiciliului, în considerarea disp. art.221 alin.6 C.pr.penală, în vederea exercitării dreptului la muncă trei zile din săptămână, precum și a participării la slujba religioasă de Înviere și că inculpatul s-a conformat obligațiilor stabilite de instanță, întrucât nu au fost înregistrate sesizări din partea organelor abilitate cu exercitarea supravegherii acestuia.
În egală măsură și susținerile contestatorului inculpat privind starea sa de sănătate sunt reale, întrucât referatele și scrisorile medicale aflate la filele 64-103, volum 1, dosar fond, atestă afecțiuni ale sănătății, de natură cardiologică (cardiopatie hipertensivă cu insuficiență cardiacă diastolică, infarct miocardic anterior vechi din anul 2011, angioplastie cu stent activ farmacologic în octombrie 2011, hipertensiune arterială grad 3, grupa de risc înalt și dislipidemie) care însă se constată că nu sunt în măsură să împiedice prezența inculpatului la locul de muncă.
Cu toate acestea, așa cum s-a reținut și prin încheierea atacată, inculpatul poate solicita instanței de judecată permisiunea părăsirii imobilului în vederea efectuării controalelor medicale pentru aceste afecțiuni, cu atât mai mult cu cât a uzat de aceleași dispoziții legale în vederea exercitării dreptului la muncă.
Nu s-ar putea susține că măsura preventivă menținută prin încheierea contestată ar avea un caracter pur formal atât în raport de natura infracțiunilor deduse judecății, care prezintă o gravitate ridicată, raportat la circumstanțele în care se presupune că acestea s-au comis și prejudiciul important ce a fost, până la acest moment stabilit ca fiind produs bugetului de stat, dar mai ales de împrejurarea că judecata se află în faza incipientă, nefiind practic declanșată cercetarea judecătorească și clarificate pozițiile procesuale ale participanților trimiși în judecată prin același act de sesizare, existând așadar riscul interferenței cu aceștia ori cu martorii din dosar, justificându-se deci eliminarea riscului influențării probelor și al alterării bunei desfășurări a procesului penal.
În raport de considerentele arătate, curtea constată că prin încheierea atacată, amplu motivată și pronunțată în corecta aplicare a legii, s-a apreciat judicios asupra necesității menținerii măsurii preventive a arestului la domiciliu în privința contestatorului-inculpat, criticile acestuia fiind nefondate, astfel încât contestația va fi respinsă, conform art.425/1 pct.7 lit.b C.pr.penală.
Văzând și disp. art.275 alin.3 C.pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de inculpatul U. N., fiul lui Ș. și F., născut la data de 01.09.1967, în corn. Lopătari, jud. B., cu domiciliul în mun. Ploiești, ., ., . fără forme legale în mun. Ploiești, . jud. Prahova, posesor al CI PX163553, C.N.P._, împotriva încheierii din data de 23 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. _ 14.
Obligă pe contestatorul inculpat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 mai 2015.
Președinte,
C. G.
Grefier,
M. M.
Red.GC/MM
4 ex./06 mai 2015
d.f._ 14 Tribunalul Prahova
j.f. S. A. C.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 535/2015. Curtea... | Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 524/2015.... → |
|---|
