Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 508/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 508/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 5207/120/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._ //2014

DECIZIA NR.508

Ședința publică din data de 19 mai 2015,

Președinte: - C. G.

Judecător: - M. D.

Grefier: - M. M.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul Z. G., fiul lui G. și A., născut la 20.11.1990 în orașul P., județul Dâmbovița, CNP_, domiciliat în orașul Fieni, ., județul Dâmbovița, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.238/06 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Prin această sentință, inculpatul Z. G. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 26 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev. și ped. de art.188 alin.1 lit.a) și h) C.penal, violare de domiciliu, prev. și ped. de art.224 alin.1 și 2 C.penal și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), h) (dreptul de a deține și purta orice categorie de arme) și n) (dreptul de a comunica cu membrii de familie ai victimei ori de a se apropia de aceștia).

În baza art.65 Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal, pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

Conform art.72 C.penal, s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată, timpul reținerii și pe cel al arestării preventive, începând cu data de 11.10.2014 la zi, iar în temeiul art.399 C.pr.penală s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul Z. G., prin încheierea nr.25/12.10.2014, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._ și în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 46/UP/12.10.2014.

Totodată, s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă N. V. și s-a dispus obligarea inculpatului la achitarea către aceasta a sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale.

S-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă N. I. E., privind obligarea inculpatului la suma de 2000 lei, lunar, pentru tot restul vieții inculpatului, ca nefondată și s-a luat act de faptul că persoanele vătămate, N. S. E. și N. V. F., nu s-au constituit părți civile în cauză.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelantul-inculpat Z. G. personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales L. A. din cadrul Baroului Dâmbovița (împuternicire avocațială . nr._/2014), intimații-părți civile N. V., N. I. E., intimatul-persoană vătămată N. S. E., lipsind intimatul-persoană vătămată N. V. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură din cadrul curții, înregistrată sub nr._/19.05.2015 s-au depus motive de apel formulate de apelantul-inculpatul Z. G..

Cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu apelantul-inculpat.

Avocat C. S., apărător din oficiu pentru apelantul-inculpat Z. G. depune la dosar cerere prin care solicită plata onorariului parțial pentru asistența juridică acordată apelantului-inculpat.

Avocat ales L. A. având cuvântul pentru apelantul-inculpat Z. G. solicită completarea probatoriilor, în apel, cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv caracterizări, care atestă felul în care era perceput în societate, ecoul pe care l-a avut fapta în rândul comunității din care făceau parte atât inculpatul, cât și persoana vătămată, compasiunea pe care membrii comunității o arată, precum și efectuarea unei expertize psihiatrice.

Expertiza psihiatrică trebuie să stabilească dacă la momentul comiterii faptei, starea de tulburare în care se afla a avut ca efect diminuarea discernământul.

În condițiile în care în declarația dată a arătat că intenția inculpatului nu a fost aceea de a o ucide, consideră că expertiza ar trebui să stabilească, dacă în momentul când s-a înarmat cu acea armă, intenția certă și clară a fost de a o ucide pe victimă sau această hotărâre a fost luată instantaneu, în momentul când a văzut-o pe victimă că a coborât din mașina acelui băiat.

Să precizeze expertul dacă la momentul săvârșirii faptei stare de tulburare putea să producă diminuarea discernământului victimei.

Curtea pune în discuția părților probele care se solicită a fi completate în apel.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțeire însă apreciază că nu se impune încuviințarea expertizei psihiatrice atâta vreme cât la dosar nu s–au depus dovezi care să ateste că la momentul săvârșirii faptei că inculpatul ar fi suferite de anumite afecțiuni psihice care i-ar fi putut afecta discernământul.

Părțile civile prezente se opun completării probatoriilor.

Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere în apel și ia act că acestea s-au depus la acest termen de judecată și respinge ca neconcludentă proba cu expertiză medico legală psihiatrică pentru stabilirea discernământului inculpatului și a eventualei stări de tulburare în care s-a aflat acesta, în raport de împrejurarea că în ce privește obiectivul care vizează existența discernământului nu sunt prezentate mijloace de probe din care să reiasă o îndoială asupra acestui discernământ, nefiind depuse înscrisuri din care să rezulte posibila existență a unor afecțiuni psihice anterior săvârșirii faptei, iar cel de-al doilea obiectiv al expertizei medico-legale solicitate reprezintă un aspect care se clarifică în cadrul judecății, pe baza probelor administrate în cauză și nu un obiectiv al unei expertizei medico-legale.

Curtea, în temeiul art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală a adus la cunoștință apelantului - inculpatul, dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă vor da declarație aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.

Apelantul-inculpat Z. G. personal având cuvântul declară că își menține declarația dată la instanța de fond și nu are completări sau adăugiri de făcut.

Reprezentantul Ministerului Public, avocatul ales L. A. pentru apelantul-inculpat Z. G. și părțile civile prezente având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri ori excepții de formulat.

Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat ales A. L. având cuvântul pentru apelantul-inculpat Z. G., solicită admiterea apelului pentru următoarele considerente:

În mod greșit instanța de fond a reținut circumstanța prevăzută de art. 189 alin.(l) lit.h), respectiv că omorul ar fi fost săvârșit prin cruzimi.

Pentru a se putea reține infracțiunea de omor calificat comisă prin cruzimi, din probele administrate in cauză trebuie să rezulte ca inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mult mai mari decât cele pe care le implică în mod firesc suprimarea violentă a vieții. Doctrina și jurisprudența sunt în sensul că omorul calificat comis prin cruzimi se caracterizează prin aceea că făptuitorul întrebuințează în mod voit anumite metode și mijloace de chinuire a victimei, cauzându-i suferințe puternice, altele decât cele care însoțesc moartea violentă, în acest sens, trebuie să rezulte din mijloacele de proba administrate, că făptuitorul a întrebuințat metode inumane și inutile de chinuire a victimei înainte de deces.

Ori, întreg probatoriul administra/în cauză infirmă intenția apelantului-inculpat de a provoca și alte suferințe victimei, în afară de cele inerente suprimării vieții acesteia.

Din analiza respectivelor probe rezultă, tară putință de tăgadă, că intenția inculpatului a fost aceea de a ucide victima și apoi de a-și suprima propria viață. Așa se explică faptul că asupra inculpatului s-a găsit, în afară de cuțitul folosit în săvârșirea faptei de omor, și a acelei bucăți de sfoară, despre care se face referire în considerentele sentinței atacate. Inculpatul nu a putut să-și concretizeze gândul sinucigaș, datorită faptului că a fost prins și imobilizat imediat după săvârșirea omorului de către tatăl victimei, ulterior fiind predat organelor de poliție.

Din analiza acelorași probe, rezultă că apelantul-inculpat nu s-a arătat în fața victimei înarmat și nici nu a exercitat asupra acesteia amenințări sau acte de natură sa-i producă acesteia o stare de spaimă Atacul inculpatului a fost fulgerător, acesta a oprit victima luând-o de păr și, instantaneu, i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în zone vitale, cu intenția clară de a-i suprimă viață, nicidecum de a-i provoca și altfel de suferințe. Din raportul medico legal întocmit în cauza, rezultă că leziunile fatale care au dus la moartea victimei, au fost aplicate cu un obiect tăietor-înțepător de către inculpat în spatele victimei sale (leziuni penetrante cervico-toracice). Acest aspect nu poate conduce, în opinia noastră, decât la o singură concluzie și anume că intenția inculpatului a fost tocmai aceea de a-și ucide victima repede și nicidecum de a provoca victimei sale și alte suferințe inutile.

Perioada cât a durat atacul apelantului-inculpat asupra victimei a fost foarte scurtă. Așa se explică și faptul că strigătele victimei nu au fost auzite decât de către membrii familiei acesteia.

Aceasta fiind situația, apreciază că nu s-a dovedit prin nicio probă că inculpatul a conceput și executat fapta cu intenția de a chinui victima și nu a provocat conștient suferințe victimei spre a-i mari chinurile și a face ca acțiunea de ucidere să fie mai crudă.

Cu privire la ecoul pe care această infracțiune l-a avut în comunitatea în care trăiau atât victima cât și inculpatul, opinia publică s-a arătat revoltată și stupefiată de fapta săvârșită de apelantul-inculpat, respectiv de a ucide victima ci nu "procedeele" folosite de inculpat la uciderea victimei și aceasta, mai ales, pentru că ambii erau cunoscuți în comunitate ca persoane liniștite, serioase, bine integrate în societate, care nu au avut niciodată de-a face cu legea penală. Mai mult decât atât, era binecunoscut în comunitate faptul că inculpatul și victima sa trăiau o frumoasă poveste de dragoste, relația dintre ei durând de mai bine de doi ani. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că respectiva comunitate este una foarte liniștită, în care faptele antisociale, chiar și cele având un pericol social redus, sunt rare.

Aceasta fiind situația, solicită a se avea în vedere că decesul victimei a survenit ca urmare a leziunilor constatate la nivelul regiunii cervico-toracale și reținând că nu s-a dovedit că inculpatul a conceput și executat fapta cu intenția de a chinui victima, nu a provocat conștient suferințe victimei spre a-i mari chinurile și a face ca acțiunea de ucidere să fie mai crudă, solicită admiterea apelului, urmând să dispuneți schimbarea încadrării juridice din art.189, alin.1 lit.a) și h) în art.189 alin.1 lit. a).

Al doilea motiv de apel vizează pedeapsa aplicată inculpatului, care este disproporționată și excesivă, în condițiile în care limitele sunt cuprinse între 15-25 ani.

Este de netăgăduit că fapta comisă de apelantul-inculpat are o gravitate accentuată, fiind îndreptată împotriva valorii sociale supreme. Acest aspect este confirm generic și de limitele pedepsei stabilite de legiuitor, dar și în concret, de circumstanțele de fapt efective în care acțiunea cu caracter infracțional a fost desfășurată.

Individualizarea pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art74 Cod penal care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, modul în care s-a comis infracțiunea, mijloacele folosite, motivul săvârșirii infracțiunii, scopul urmărit, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale, respectiv natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârstă, starea de sănătate, situația materială și socială.

Pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta săvârșită și răspunderea penală.

Legiuitorul a prevăzut pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de la 15 până la 25 de ani.

Cât privește pedeapsa detențiunii pe viață, în mod corect a stabilit instanța de fond că aceasta nu poate fi avută în vedere.

In cauza de față, aplicarea inculpatului a unei pedepse de ani 25 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat, înfrânge principiul proporționalității și justului între circumstanțele concrete ale săvârșirii infracțiunii de omor calificat și sancțiunile penale.

De asemenea, și în ceea ce privește infracțiunea de vioare de domiciliu reținută în sarcina apelantului-pârât, pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost maximă, fără a se avea în vedere criteriile de natură a duce la o reducere a pedepsei.

Pedeapsa este o măsură de constrângere care are, pe lângă scopul sau represiv și o finalitate de echilibru și exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și referitor la comportamentul infractorului, care trebuie astfel să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa și să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.

Consideră că pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta de omor calificat, respectiv de 25 de ani închisoare nu a fost individualizată corect, în baza tuturor criteriile de individualizare prevăzute de art.74 c.pen., ea fiind excesivă, în condițiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are vârsta de 24 ani, era perceput de comunitatea în care trăia că o persoană liniștită, care nu a prezentat accese de violență, muncitoare, conștiincioasă.

De asemenea, instanța de fond nu a avut câtuși de puțin în vedere faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea aflându-se într-o puternică stare de tulburare determinată de faptul că victima, cu care trăise o frumoasă poveste de dragoste pentru o perioada lungă de timp și față de care nutrea o afecțiune uriașă, îi părăsise pentru un alt băiat.

Din atitudinea inculpatului manifestată atât în faza de urmărire penală cât și pe parcursul judecății, rezultă cu certitudine că acesta își asumă fapta comisă și o regretă sincer.

Aceste împrejurări constituie circumstanțe personale de natură a atenua răspunderea să penală.

În final, solicită admiterea apelului, desființarea în parte în latură penală a sentinței și pe fond reducerea cuantumului pedepsei.

Intimatul-parte civilă N. V. având personal cuvântul solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat Inculpatul nu era minor la data când a comis fapta, era înarmat (avea un cuțit și o sfoară) și i-a aplicat victimei 26 de lovituri de cuțit. Când a auzit-o pe fiica sa țipând, a încercat să o apere, putea să-l înjunghie și pe el. Timp de 2 ani de zile fiica sa și inculpatul au fost prieteni, nu i-a interzis deși acesta face parte dintr-o familie dezorganizată, însă nu a ținut cont de aceasta. Inculpatul a mai avut două tentative de agresiune, însă fiica sa și-a retras plângerea de la poliție, de fiecare dată, inculpatul luându-și angajamentul să o lase în pace. Din luna aprilie până în octombrie s-a liniștit până când a avut loc fapta. Solicită respingerea apelului.

Intimata-parte civilă N. I. E. având personal cuvântul declară că nu este de acord cu reducerea pedepsei.

Intimata-persoană vătămată N. S. E. având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de inculpatul Z. G., sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița fiind legală și temeinică. Instanța de fond a procedat la o judicioasă evaluare a probatoriului administrat în cauză, pe baza căruia a reținut în mod corect încadrarea juridică a faptei deduse judecății, care constituie infracțiunea de onor calificat, faptă comisă cu premeditare și pin cruzimi, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii.

În mod corect s-a stabilit că inculpatul a agresat-o cu un cuțit pe persoana vătămată aplicându-i numeroase lovituri cu acel obiect vulnerant, producându-i numeroase plăgi, dintre care 3 penetrante care au condus la decesul victimei.

În mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul a premeditat agresarea victimei, pregătindu-și obiectul vulnerant și pândind-o pe victimă în curtea locuinței acesteia, iar în momentul când aceasta a ajuns la domiciliu, i-a aplicat numeroase lovituri de cuțit fiind stabilit un număr de 27 de plăgi înțepate, astfel încât instanța de fond în mod corect a reținut săvârșirea faptei prin cruzimi, loviturile repetate aplicate victimei producându-i suferințe deosebite.

Sancțiunea penală aplicată inculpatului a fost just individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art.74 cod penal și nu există temei care să justifice o redozare a sancțiunii penale, având în vedere gravitatea deosebită a faptei săvârșită de către inculpat, modalitatea în care acesta a acționat, cu premeditare și prin cruzimi și gravitatea rezultatului produs, decesul victimei. Pentru atingerea scopului preventiv și sancționator al pedepsei se impune menținerea acesteia.

Apelantul-inculpat Z. G. având personal ultimul cuvânt, declară că regretă fapta.

CURTEA:

Asupra apelului penal de față, reține următoarele.

Prin sentința penală nr.238/06.03.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art.188 alin.1 - 189 alin. 1 lit. a) și h) Cod penal, inculpatul Z. G., fiul lui G. și A., născut la 20.11.1990 în orașul P., județul Dâmbovița, CNP_, domiciliat în orașul Fieni, ., județul Dâmbovița, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art.189 alin.1 Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), h) (dreptul de a deține și purta orice categorie de arme) și n) (dreptul de a comunica cu membrii de familie ai victimei ori de a se apropia de aceștia) pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa în condițiile art. 68 din Codul penal.

În baza art.224 alin.1 și 2 Cod penal, inculpatul Z. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal raportat la art. 38 alin.1 Cod penal, s-a dispus contopirea celor două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta sentință, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 26 de ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), h) (dreptul de a deține și purta orice categorie de arme) și n) (dreptul de a comunica cu membrii de familie ai victimei ori de a se apropia de aceștia).

În temeiul art.65 Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal, pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

În baza art.72 C.penal s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată, timpul reținerii și pe cel al arestării preventive, începând cu data de 11.10.2014 la zi.

În baza art.399 C.pr.penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul Z. G., prin încheierea nr.25/12.10.2014, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._ și în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 46/UP/12.10.2014.

S-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă, N. V. și s-a dispus obligarea inculpatului Z. G. la achitarea, către aceasta, a sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale.

S-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă N. I. E., domiciliată în orașul Fieni, ., județul Dâmbovița, privind obligarea inculpatului Z. G. la suma de 2000 lei, lunar, pentru tot restul vieții inculpatului, ca nefondată.

S-a luat act de faptul că persoanele vătămate N. S. E. și N. V. F., nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul Z. G..

Conform art.112 alin.1 lit. b) C.penal, s-a dispus confiscarea cuțitului care aparține inculpatului, folosit la săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Conform art.162 C.pr.penală s-a dispus restituirea obiectelor personale ale victimei N. A. C. părinților acesteia N. V. și N. I. E..

În baza art.274 C.pr.penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către Statul român, în sumă de 1.400 lei, din care suma de 868 lei reprezintă cheltuielile judiciare stabilite în faza urmăririi penale.

Conform art.274 alin.1 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, O. Ș., delegat prin împuternicirea avocațială nr. 6530/05.01.2015, în cuantum de 200 lei, rămâne în sarcina Statului român și va fi avansat de către Ministerul Justiției în contul Baroului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 658/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul Z. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și violare de domiciliu.

Dosarul a fost înregistrat sub nr._ /05.12.2014, pe rolul Tribunalului Dâmbovița și, conform art. 207 Cod procedură penală, s-a acordat termen pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, la data de 08.12.2014, când a fost menținut arestul preventiv, și la data de 05.01.2015, pentru verificarea legalității sesizării instanței.

Ca situație de fapt, s-a reținut de către procuror că, în noaptea de 11 octombrie 2014, în jurul orelor 1⁰⁰, inculpatul a așteptat-o pe victimă în preajma domiciliului acesteia, înarmat cu un cuțit cu care a realizat acte de agresiune, provocându-i un număr de 25 de plăgi, dintre care trei cu caracter penetrant, au generat un șoc hemoragic (hipovolemic) și au condus la deces.

La data de 4 noiembrie 2014, s-a realizat reconstituirea care a confirmat și faptul că, în executarea rezoluției infracționale, inculpatul a săvârșit și două acte succesive de pătrundere fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate și în cea învecinată acesteia.

Pentru prima dintre infracțiunile de violare de domiciliu săvârșită în condițiile agravantei prevăzută de dispozițiilor art. 224 alin 2 din Codul penal, partea civilă, N. V., a formulat plângere penală, situație în care urmărirea penală și acțiunea penală au fost extinse cu privire la aceste aspecte noi.

În cauză, în cursul procedurii de cameră preliminară, nu s-au invocat excepții de către inculpat, prin avocatul numit din oficiu, cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În conformitate cu prevederile art.342 Cod procedură penală, instanța a constatat că este competentă cu soluționarea prezentei cauze, conform art. 36 alin.1 lit. a) Cod procedură penală.

De asemenea, prin încheierea din data de 05.01.2015, s-a pronunțat cu privire la legalitatea rechizitoriului, a efectuării actelor de urmărire penală și administrării probelor, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, dispunând începerea judecății.

Înainte de a proceda la citirea rechizitoriului, au fost citați părinții și frații victimei, în temeiul art.20 Cod procedură penală, pentru a menționa dacă se constituie părți civile în cauză. Frații victimei nu s-au constituit părți civile, ci numai părinții acesteia, în mod separat, tatăl, N. V., cu suma de 100.000 lei pentru daune morale, iar mama, N. I. E., cu suma de 2.000 lei, lunar, până la sfârșitul vieții inculpatului, cu titlu de daune morale. Nu s-au solicitat despăgubiri pentru daunele materiale provocate părților civile.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul, fiind audiat, a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, și-a menținut declarațiile date organelor de urmărire penală, însă nu a dorit să dea detalii cu privire la modul în care s-au săvârșit, susținând doar că a iubit-o enorm pe victimă.

În cauză, nu a fost posibilă aplicarea art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, având în vedere pedeapsa cu detențiunea pe viață, prevăzută de art.189 Cod penal, însă, având în vedere că nici una dintre părți nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale și nu a solicitat administrarea altor probe, în temeiul art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, instanța de fond a pus în discuție, în cadrul dezbaterilor pe fond aceste probe, avându-le în vedere la pronunțarea soluției.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, anume: procesele verbale de consemnare a sesizării, de intervenție și de conducere a autorului la sediul poliției, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul cuprinzând concluziile preliminare medico legale ale medicului legist, procesele verbale de examinare fizică a inculpatului și de recoltare a probelor biologice – măsură validată de către judecătorul de drepturi și libertăți, declarațiile persoanei vătămate N. V., declarațiile martorilor N. I. - E., N. S. – E., B. C. – F. și A. I. – C. și declarațiile date de către Z. G. în calitate de suspect și de inculpat, instanța de fond a constatat că faptele săvârșite de către inculpatul Z. L., în noaptea de 10/11.10.2014, constituie elementele constitutive ale infracțiunilor de omor calificat, prev. de art.188 alin.1 - 189 alin. 1 lit. a) și h) Cod penal, respectiv violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.1 și 2 Cod penal.

Astfel, inculpatul a recunoscut în declarația pe care a dat-o, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, formulată de către procuror că, la data de 10.10.2014, în jurul orelor 22,00, după ce a văzut-o pe fosta sa prietenă într-un autoturism, împreună cu un alt băiat, îndreptându-se către oraș, s-a plimbat aproximativ o oră, apoi a mers acasă de unde a luat un cuțit și o bucată de sfoară, de unde a revenit și a așteptat-o pe N. A. – C. să se întoarcă acasă, în curtea unei case situată în apropiere. Nefiind mulțumit de poziția pe care o avea în curtea respectivă, a escaladat gardul curții în care locuiau victima și familia acestora, așteptând ca aceasta să sosească acasă.

În momentul în care fosta sa prietenă a coborât din autoturismul cu care venise acasă, a atacat-o trăgând-o de păr, și aplicându-i mai multe lovituri cu cuțitul cu care se înarmase anterior, până în momentul în care alarmați de țipetele fetei, părinții și sora acesteia au încercat să-i sară în ajutor, în cele din urmă N. V. reușind să-l imobilizeze și să-l predea organelor de poliție.

Potrivit relatărilor inculpatului, acesta a renunțat la cuțit doar atunci când i-au cerut lucrătorii de poliție sosiți la fața locului.

Inculpatul a explicat că a exercitat agresiunile care au fost constatate pe corpul victimei, pe fondul geloziei determinată de faptul că aceasta a renunțat după aproximativ doi ani la relația de prietenie pe care au avut-o, adăugând că regretă ceea ce a făcut.

Potrivit concluziilor preliminare formulate de către medicul legist P. C., moartea numitei N. A. – C. a fost violentă, fiind cauzată de șocul hemoragic (hipovalemic), consecința unor multiple plăgi tăiate, unele penetrante cervico – toracice prin lovirea repetată cu un corp tăietor – înțepător (cuțit, stilet) având caracteristicile corpului delict prezentat.

Au fost identificate pe corpul victimei aproximativ 25 de plăgi tăiate, dintre care 3 penetrante (una cervicală și două toracice) dar și plăgi de apărare (la nivelul antebrațului stâng și al mâinilor, în special la mâna stângă).

Acțiunile violente repetate ale inculpatului se circumscriu infracțiunii de omor calificat, prevăzută de disp. art. 188 alin. 1, 189 alin. 1 lit. a și h din Codul penal, acesta premeditându-și activitatea de agresare a victimei (pregătindu-și obiectul vulnerant și pândind-o pe victimă în apropierea domiciliului acesteia), pe de altă parte putându-se susține că prin aplicarea unor lovituri repetate cu cuțitul, pe o anumită durată de timp, a supus-o pe victimă unor acte de cruzime.

Fapta comisă de către inculpat este caracterizată de o gravitate extremă, fiind îndreptată împotriva valorii sociale supreme reprezentată de dreptul la viață, ocrotit în cel mai înalt grad, gravitatea rezultând și din modul și circumstanțele în care aceasta a fost comisă, prin aplicarea unui număr mare de lovituri de cuțit victimei aflată în imposibilitate de a riposta, în diverse zone ale corpului (dintre care trei penetrante interesând și organe interne) folosind un obiect deosebit de vulnerant, în timpul nopții, premeditându-și acțiunile.

De reținut, sub aspectul reținerii agravantei premeditării, este că incidentul din noaptea de 10/11.10.2014 a fost precedat de alte două manifestări violente ale inculpatului îndreptate împotriva fostei sale prietene, prima în care a intenționat să o tragă afară dintr-un autoturism reușind să-i rupă hainele, iar cea de a doua, din luna iulie 2014, în cursul căruia a produs acesteia leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. Aceste acțiuni, coroborate cu faptul că, între ora 22.00 (cu aproximație) și ora 01.30, inculpatul s-a ferit de întâlnirea cu vreo persoană cunoscută, nu a dat detalii despre locul în care se afla (la pândă, așteptând victima), s-a înarmat cu un cuțit, cu sfoară, conduc la concluzia că inculpatul premeditase de ceva vreme, actele de agresiune împotriva fostei sale prietene.

Conform art. 188 Cod penal, „uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepsește”.

Conform art. 189 Cod penal, “omorul săvârșit într-una din următoarele împrejurări: a) cu premeditare; (...) h) prin cruzimi., se pedepsește cu detențiune pe viață, sau închisoare de la 15 la 25 de aniși interzicerea exercitării unor drepturi.”

Conform art. 224 Cod penal, “pătrunderea, fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împejmiuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi, la cererea acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Dacă fapta este săvârșită de o persoană înarmantă, în timpul nopții, ori prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni a 3 ani sau amenda.”

D. fiind că, în cauză, plângere penală pentru infracțiunea de violare de domiciliu a formulat doar pesroana vătămată, N. V., în mod corect, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și întocmirea rechizitoriului numai pentru acesta.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere, limitele legale ale pedepselor, astfel cum sunt prevăzute acestea de art. 189 Cod penal, respectiv art. 224 alin.1 și 2 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 Cod penal, anume: împrejurările și modul de comitere al faptei, astfel cum rezultă acestea din declarațiile martorilor oculari, gravitatea rezultatului produs, cruzimea de care a dat dovadă inculpatul la aplicarea loviturilor de cuțit victimei, motivul și scopul urmărit, conduita inculpatului după infracțiune, vârsta tânără a acestuia, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Din aceste motive, deși, instanța de fond a apreciat că faptele săvârșite sunt deosebit de grave, vârsta tânără a inculpatului și faptul că nu a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea altor infracțiuni (faptele de violență anterioare comise împotriva victimei au fost avute în vedere la stabilirea agravantei premeditării), determină aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum maxim, pedeapsa cu detențiunea pe viață fiind una extremă care, în prezentul caz, nu se impune, rolul pedepsei trebuind să fie și unul educativ și de reintegrare în societate, nu numai punitiv.

În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, în formă agravată, prev. de art. 224 alin.1 și 2 Cod procedură penală, instanța de fond s-a îndreptat, în individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o, către maximul special, având în vedere scopul urmărit de către inculpat prin aceasta și urmarea produsă.

În ceea ce privește acțiunile civile formulate în cauză, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 1.357 Cod civil, conform căruia “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovâție, este obligat să îl repare.”

Conform art. 1.391 alin. 2 Cod civil, referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial, “instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților și surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.”

Despăgubirea se face de principiu, în natură, afară de cazul în care aceasta nu este posibilă, caz în care se face prin echivalent (prin acordarea unei sume de bani). În cazul despăgubirii pentru prejudiciul nepatrimonial, deci pentru daunele morale, ca în speța de față, se acordă o sumă globală, ca echivalent al durerii încercată prin moartea victimei, suma fiind stabilită conform aprecierii judecătorului, pe baza tuturor elementelor ce circumstanțiază cazul de răspundere civilă delictuală respectiv.

Conform art.1.386 alin.3 Cod civil, “dacă prejudiciul are caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestații periodice.”

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de tatăl victimei, N. V., aceasta întrunește toate condițiile angajării răspunderii civile delictuale ale unei persoane – fapta ilicită, săvârșirea cu intenție a acesteia, de către o persoană cu discernământ, urmarea vătămmătoare și legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea produsă (decesul fiicei sale). De asemenea, acesta se înscrie printre persoanele prezumate de lege ca persoane vătămate în urma decesului victimei, în calitatea de tată, iar suma pe care o pretinde este una globală, reprezentând o reparare prin echivalent bănesc, a durerii pe care a încercat-o prin urmarea faptei ilicite.

Aceste condiții sunt îndeplinite, în mod evident și în cazul părții civile, N. I. E., mama victimei.

Ceea ce nu este fondat, în cazul acesteia, este întinderea prejudiciului moral suferit pe toată durata vieții inculpatului, și modalitatea în care s-au solicitat despăgubiri, în mod defalcat, în cuantum de 2.000 lei lunar. Instanța de fond a apreciat că acordarea sumei de 2.000 de lei pe lună, nu se justifică, în condițiile speței, neexistând temeiuri pentru a considera că durerea, suferința provocată, la momentul morții fiicei victimei, mamei acesteia, ar putea fi aceeași pe tot parcursul vieții inculpatului, conducând la obligarea acestuia la plata unei sume fixe de bani, lunar, în scopul despăgunirii pentru acea durere.

În mod evident, chestiunea cuantificării durerii unui părinte care a asistat la uciderea propriului copil, la o vârstă tânără, este una delicată și supusă unor criterii de apreciere vagi, conturate în practica judecătorească, nefiind indicate în mod expres, de către legiuitor. Totuși, acordarea unei sume lunare de bani, până la sfârșitul vieții inculpatului, de către acesta, mamei victimei, nu este întemeiată, în cadrul legal actual, prejudiciul nepatrimonial produs acesteia, neputând da naștere unor astfel de despăgubiri.

În orice caz, suma de bani (100.000 lei) acordată cu titlul de despăgubiri tatălui victimei, N. V., s-a avut în vedere faptul că cei doi sunt o familie și, împreună a suferit o pierdere deosebită și vor putea folosi împreună banii respectivi, ca familie.

Pentru aceste considerente, în baza art.188 alin.1 - 189 alin. 1 lit. a) și h) Cod penal, condamnă pe inculpatul Z. G. a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

S-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă, N. V., și s-a dispus obligarea inculpatului Z. G. la achitarea, către aceasta, a sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale.

S-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă N. I. E., privind obligarea inculpatului la suma de 2000 lei, lunar, pentru tot restul vieții inculpatului, ca nefondată.

S-a luat act de faptul că persoanele vătămate, N. S. E. și N. V. F., nu s-au constituit părți civile în cauză.

Conform art. 112 alin.1 lit. b) Cod penal, s-a dispus confiscarea cuțitului care aparținea inculpatului, folosit la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, iar în temeiul art.162 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea obiectelor personale ale victimei, N. A. C., părinților acesteia, N. V. și N. I. E..

Împotriva acestei senitnțe, în termen legal, a declarat apel inculpatul Z. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în latură penală.

În cadrul primului motiv de apel, s-a susținut că încadrarea juridică dată faptei este greșită, prin greșita reținere a circumstanței agravante a săvârșirii omorului prin cruzimi, prev. de art.189 alin.1 lit.h cod penal, deoarece pentru a se putea reține infracțiunea de omor calificat comisă prin cruzimi, din probele administrate in cauză trebuie să rezulte ca inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mult mai mari decât cele pe care le implică în mod firesc suprimarea violentă a vieții.

S-a învederat că, dimpotrivă, întreg probatoriul administrat în cauză infirmă intenția apelantului-inculpat de a provoca și alte suferințe victimei, în afară de cele inerente suprimării vieții acesteia, intenția inculpatului fiind aceea de a ucide victima și apoi de a-și suprima propria viață, cu atât mai mult cu cât nu s-a arătat în fața victimei înarmat și nici nu a exercitat asupra acesteia amenințări sau acte de natură sa-i producă acesteia o stare de spaimă, atacul fiind fulgerător, iar perioada cât a durat atacul apelantului-inculpat asupra victimei a fost foarte scurtă.

În raport de acest motiv de apel, s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței și înlăturarea formei calificate a infracțiunii de omor care se referă la comiterea faptei prin cruzimi, așadar schimbarea încadrării juridice dată faptei din disp.art.189, alin.1 lit.a) și h) cod penal, în disp. art.189 alin.1 lit. a) cod penal.

Cel de al doilea motiv de apel privește greșita individualizare a pedepsei, susținându-se că aceasta este disproporționată și excesivă, raportat la limitele prevăzute de lege, fiind orientată la limita maximă, prin ignorarea ansamblului criteriilor de individualizare a pedepselor, care au în vedere atât analizarea aspectelor defavorabile, cât și a celor favorabile inculpatului, astfel cum acestea sunt definite de art. 74 cod penal.

S-a susținut că ambele pedepse aplicate pentru cele două fapte comise în concurs sunt excesive, în condițiile în care inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are vârsta de 24 ani, era perceput de comunitatea în care trăia că o persoană liniștită, care nu a prezentat accese de violență, muncitoare, conștiincioasă.

De asemenea, s-a mai arătat și că din atitudinea inculpatului manifestată atât în faza de urmărire penală cât și pe parcursul judecății, rezultă cu certitudine că acesta își asumă fapta comisă și o regretă sincer.

Aceste împrejurări constituie circumstanțe personale de natură a atenua răspunderea să penală.

În raport de acest motiv de apel, se solicită admiterea apelului, desființarea în parte în latură penală a sentinței și pe fond reducerea cuantumului pedepselor, cu consecința reducerii duratei pedepsei rezultante finale.

Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și judecății în primă instanță, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpatul apelant Z. G. a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege.

Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, așa cum s-a constatat de altfel prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 05 ianuarie 2015, situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, nefiind contestată, de altfel, de către inculpat, nici cu prilejul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, când a declarat că recunoaște comiterea faptelor (filele 92-93 dosar fond).

Este adevărat că, strict formal, judecata cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii nu a fost posibilă, fiind interzisă de lege în materia infracțiunilor cu privire la care se prevede pedeapsa detențiunii pe viață, așa cum reiese din disp. art. 374 alin. 4 cod procedură penală, însă în egală măsură este real faptul că inculpatul, recunoscând comiterea faptelor care formează obiectul cauzei, nu a solicitat administrarea de probatorii în apărare, asumându-și așadar vinovăția cu privire la ambele fapte, făcându-se aplicarea disp. art. 374 alin. 7 cod procedură penală, care stabilește că ,,probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești’’.

Astfel, se constată că, pe baza probelor legal administrate și necontestate de părți, situația de fapt a fost în mod corect reținută și constă în aceea că, la data de 10.10.2014, în jurul orelor 22,00, inculpatul apelant a pândit-o pe fosta sa prietenă N. A. – C., în vârstă de 16 ani, în curtea unei case situată în apropiere, după care a escaladat gardul curții în care locuiau victima și familia acesteia, așteptând ca victima să sosească acasă, bănuită fiind de faptul că ar fi avut o relație sentimentală cu un alt băiat.

În momentul în care victima a coborât din autoturismul cu care venise acasă, inculpatul a inițiat un amplu atac fizic asupra acesteia, trăgând-o de păr și aplicându-i nu mai puțin de 21 de lovituri cu cuțitul cu care se înarmase anterior, până în momentul în care alarmați de țipetele fetei, părinții și sora acesteia au încercat să-i sară în ajutor, în cele din urmă N. V. reușind să-l imobilizeze și să-l predea organelor de poliție.

Potrivit raportului medico legal de autopsie nr. 212A/16.10.2014 întocmit de SML Dâmbovița, moartea victimei N. A. – C. a fost violentă, fiind cauzată de șocul hemoragic (hipovalemic), consecința unor multiple plăgi tăiate, unele penetrante cervico – toracice prin lovirea repetată cu un corp tăietor – înțepător (cuțit, stilet) având caracteristicile corpului delict prezentat, iar dintre cele aproximativ 21 de plăgi tăiate, au fost identificate 3 penetrante (una cervicală și două toracice) dar și plăgi de apărare (la nivelul antebrațului stâng și al mâinilor, în special la mâna stângă).

Curtea reține că nu se pune problema incidenței unor situații tranzitorii ori a succesiunii legii penale în timp, deoarece faptele au fost comise de către apelantul inculpat la data de 10.10.2014, deci după . data de 01 februarie 2014, a noului cod penal, așa încât legea penală a fost judicios aplicată la primul grad de jurisdicție conform principiului activității definit de art. 3 cod penal, atât în privința încadrării juridice a faptelor, cât și a stabilirii pedepselor componente ale pluralității infracționale și a pedepsei rezultante.

În privința primului motiv de apel, deci a criticii formulate de apelantul-inculpat cu privire la greșita încadrare juridică a faptei, determinată de greșita reținere a formei calificate prev. de art.189 alin.1 lit.h cod penal, constând în săvârșirea faptei prin cruzimi, curtea constată că această critică este nefondată în raport de următoarele considerente:

Într-adevăr, atât doctrina și soluțiile jurisprudențiale constante au evidențiat faptul că această circumstanță agravantă a infracțiunii de omor, care determină aplicabilitatea formei calificate, este incidentă atunci când fapta este săvârșită prin utilizarea unor procedee, mijloace sau metode prin care se cauzează victimei puternice suferințe, altele decât cele care sunt determinate în mod inerent de suprimarea vieții și care caracterizează în asemenea mod acțiunile făptuitorului încât acestea devin inumane, producând victimei suferințe inutile și mult mai mari înainte de încetarea acesteia din viață.

Or, din modalitatea de concepere și execuție a actelor de agresiune fizică îndreptate împotriva victimei, coroborate cu conținutul și concluziile raportului medico legal de autopsie mențioanat mai sus, rezultă în mod indubitabil că multitudinea de plăgi tăiate, în număr de 21, dintre care 3 penetrante, ca și excoriațiile identificate pe corpul victimei, au fost în măsură să producă acesteia suferințe mult mai mari decât cele inerente suprimării vieții.

De altfel, în planșele fotografice fixate cu ocazia autopsiei, care însoțesc raportul medico-legal se evidențiază multitudinea acestor lovituri aplicate de inculpat cu cuțitul, precum și amplasarea acestora pe întreg corpul victimei, acestea fiind aplicate din față, din spate și uneori lateral, fiind indubitabil faptul că victima a încercat în mod firesc să se apere, fiindu-i produse o . alte leziuni la nivelul antebrațului stâng, a mâinii drepte și a degetelor de la mâna dreaptă.

Așa fiind, curtea constată că, dat fiind numărul și poziționarea leziunilor traumatice identificate pe corpul victimei, rezultă că inculpatul nu și-a limitat acțiunile agresive la cele de natură a suprima, prin ele însele, viața victimei, continuând să lovească victima și după acest moment, până când a fost imobilizat de părinții victimei, în urma strigătelor acesteia, astfel încât acest aspect, coroborat cu împrejurarea că raportul medico legal de autopsie a concluzionat că numai 3 dintre aceste leziuni au fost penetrante, conduce la concluzia că în mod clar victimei i-au fost produse semnificative suferințe fizice anterior momentului efectiv al încetării din viață, altele decât cele generate de suprimarea brutală a vieții și deci că circumstanța agravantă a săvârșirii omorului prin cruzimi a fost în mod judicios reținută la încadrarea juridică a faptei.

Prin urmare, se constată că încadrarea juridică dată infracțiunii de omor calificat este justă, fiind evaluate toate circumstanțele agravante de natură a conferi faptei un caracter mai grav și deci aplicabilitatea formei calificate prevăzute atât de art.189 alin.1 lit.h cod penal, cât și de art.189 alin.1 lit.a cod penal.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, care vizează greșita individualizare a pedepselor componente ale pluralității infracționale și implicit a pedepsei rezultante, curtea apreciază că și această critică este nefondată, în raport de următoarele considerente:

Într-adevăr, operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

În acest sens, Curtea reține că, un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului, iar pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul avute în vedere de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului iar în egală măsură, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

În raport de cele expuse, curtea constată că ansamblul criteriilor generale de individualizarea pedepselor prevăzute de art.74 cod penal, au fost judicios evaluate la primul grad de jurisdicție, observându-se atât natura faptelor comise, și anume o infracțiune îndreptată împotriva vieții și o infracțiune ce aduce atingere domiciliului și vieții private, ambele comise în formă calificată, în condițiile stării de fapt descrise mai sus, și comise în asemenea împrejurări și circumstanțe care sunt de natură a releva o periculozitate incontestabilă a inculpatului apelant, cu atât mai mult cu cât aceste fapte au fost îndreptate împotriva unei persoane de sex feminin față de care, prin prisma pretinselor sentimente anterioare declarate de afecțiune, inculpatul ar fi trebuit să dovedească, în mod firesc, protecție și nu cruzime ori intenția de suprimare a vieții.

Este adevărat că inculpatul este o persoană lipsită de antecedente penale și care a adoptat o conduită procesuală sinceră, fără a îngreuna procedura judiciară, iar anterior săvârșirii faptelor a evidențiat un comportament corespunzător în comunitatea locală, astfel cum reiese din caracterizările furnizate de fosta sa dirigintă și de preotul paroh (filele 31 – 32 dosar apel), însă, în egală măsură, acestor elemente nu li se poate conferi o valență exclusivă ori excesivă, în detrimentul circumstanțelor concrete ale săvârșirii faptelor.

Or, atât premeditarea actelor agresive, înarmându-se în prealabil cu un cuțit și pândind victima cu scopul clar declarat de a o ucide, precum și executarea de o asemenea manieră a agresiunii propriu-zise, prin aplicarea a nu mai puțin de 21 de lovituri cu cuțitul pe corpul victimei, dintre care 3 plăgi penetrante, evidențiază o cruzime de netăgăduit asupra unei tinere fete de 16 ani, cu care inculpatul derulase o relație de afectivitate specifică vârstei, și față de care simpla existență a unor pretinse sentimente de gelozie nu ar putea constitui o justificare validă a agresivității manifestate și mai ales a scopului urmărit.

Așa fiind, curtea constată că în raport de modul și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, pedepsele stabilite la primul grad de jurisdicție sunt just individualizate, prin orientarea acestora la limita maximă specială prevăzută de fiecare dintre textele legale incriminatoare, fără a se impune reducerea duratei pedepselor, întrucât ar conduce la lipsirea de eficiență a acestora.

În consecință, curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele analizate, neexistând temeiuri pentru reformarea acesteia, astfel încât apelul va fi respins ca nefundat, conform art.421 pct.1 lit.b C.pr.penală, urmând a se computa la zi reținerea și arestarea preventivă a inculpatului apelant, cu începere de la 11.10.2014.

Văzând și disp. art.275 alin.2 C.pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Z. G., fiul lui G. și A., născut la data de 10.11.1990, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 238/06.03.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Compută la zi reținerea și arestarea preventivă a inculpatului apelant, cu începere de la 11.10.2014, la zi.

Obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2015.

Președinte, Judecător,

C. G. M. D.

Grefier,

M. M.

Red.GC/MM

5 ex./03 iunie 2015

d.f._, Tribunalul Dâmbovița

j.f. R. R.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 547/2015. Curtea de...		Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... →

Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 508/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 508/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI