Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 645/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1881/315/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 645

Ședința publică din data de 19 iunie 2015

PREȘEDINTE – V. M.

JUDECĂTOR – I. S.

GREFIER - E. V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul FLEȘEROAIA V., fiul lui M. și P., născut la data de 10 iulie 1952, CNP_, domiciliat în ., ..185, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 77 din 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște - Secția penală, în dosarul nr._, prin care în baza art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b,d Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul Fleșeroaia V., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a,b,k Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a,b,k Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 19 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 18.500 lei, despăgubiri civile către numita P. B., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, în calitate de moștenitoare a părții civile B. Ș., decedat.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - inculpat Fleșeroaia V., personal și asistat de avocat ales I. S. din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirii avocațiale nr._/06.05.2014, aflată la fila 9 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat I. având cuvântul pentru apelantul - inculpat Fleșeroaia V., arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în susținerea apelului. Depune la dosar două bilete de trimitere pentru servicii medicale clinice, eliberate de C.M.I. - dr.P. R. - medic de familie

și o rețetă medicală, eliberată de medic primar dermatolog - Dirstaru M., privinsd starea de sănătate a apelantului - inculpat, aflate la filele 19 - 21.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat și nici excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat I. S. având cuvântul pentru apelantul - inculpat U. G., critică sentința penală nr. 77 din 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, arătând că prin această hotărâre, instanța, chiar dacă a făcut aplicabile în mod corect disp.art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d din Noul Cod penal,aplicând legea penală mai favorabilă, nu a făcut aplicarea disp.art.91 din Noul Cod penal, referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite condițiile impuse de legiuitor pentru a face aplicabile aceste dispoziții în prezenta cauză.

Susține că legiuitorul a stabilit ca art.91 din Noul Cod penal, să se aplice unui condamnat, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: prima pedeapsă aplicată să fie închisoarea de cel mult 3 ani, condiție îndeplinită de apelantul - inculpat, deoarece pedeapsa aplicată este de 1 an și 4 luni ; având în vedere cea de-a doua condiție, consideră că instanța de apel poate constata că și această condiție este îndeplinită, urmând a se observa fișa de cazier a acestuia, prin care se constată că nu a mai săvârșit fapte penale anterior.

În acest sens, precizează că disp.art.91 lit.c din Noul Cod penal, stabilește ca să existe o suspendare a executării pedepsei, ori, inculpatul, ca și condamnat să își manifeste voința de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, însă învederează instanței de apel, că nu poate îndeplini această condiție, nu din considerente de natură psihică, ci doar din imposibilitate fizică, afecțiunea cu care a fost diagnosticat făcând imposibil un efort fizic.

În acest sens, arată că va depune acte medicale, prin care inculpatul dorește să ateste afecțiunea fizică de natură a-i limita deplasarea, cât și simple activități, cum ar fi mersul pe jos.

Raportat la cea de-a patra condiție, respectiv a conduite avută anterior săvârșirii faptei care a atras condamnarea inculpatului, susține că din tot materialul probator, reiese că atitudinea anterioară a acestuia, a fost una în concordanță cu legile conduitei morale și sociale.

Având în vedere cele mai sus expuse, consideră că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse sub supraveghere cu suspendarea executării acesteia, gradul de pericol social fiind unul redus sau amânarea aplicării pedepsei.

Mai susține că în raport de circumstanțele în care instanța a constatat că fapta a fost săvârșită, apreciază că sunt elocvente declarațiile martorilor P. N. F., P. V. F., D. Dorela, dar și a părții vătămate B. Ș., care au declarat că se află în relație de prietenie cu apelantul - inculpat, știind că acesta lucra pentru partea vătămată.

În raport de cele ce preced, solicită admiterea apelului și a se dispune ca modul de executare a pedepsei aplicate să fie unui neprivativ de libertate, urmând a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit disp.art.91 Cod

penal, ținând cont și de motivele de apel aflate la filele 13 - 15 dosar sau amânarea aplicării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de apelantul - inculpat Fleșeroaia V., desființarea în parte, în latură penală, a sentinței penale nr.77 din 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

În acest sens, solicită a se avea în vedere starea precară de sănătate a acestuia, a se face aplicarea disp.art.91 Cod penal, respectiv o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere.

Apelantul - inculpat Fleșeroaia V. având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, urmând a se avea în vedere afecțiunea medicală de care suferă.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față ;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77 din data de 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b,d Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul FLEȘEROAIA V., fiul lui M. si P., născut la data de 01 iulie 1952, domiciliat în ., .. 185, județul Dâmbovița, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a,b,k Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a,b,k Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 19 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 18.500 lei despăgubiri civile către numita P. B., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, în calitate de moștenitoare a părții civile B. Ș., decedat.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr. 2019/P/2010 înregistrat sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul Fleșeroaia V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit.g și i Cod penal din 1969.

S-a arătat în actul de sesizare a instanței că în noaptea 29/30.03.2010 prin escaladarea ferestrei, a pătruns în locuința persoanei vătămate B. Ș. de unde a sustras mai multe bunuri un ferăstrău mecanic, două mahmudele din aur și suma de 5000 lei ).

Situația de fapt a fost stabilită prin următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto; declarație parte vătămată B. Ș.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/2.04.2010; declarație Fleșeroaia V.; fișă cazier; declarație martor P. N. F.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/31.01.2011 raport de constatare tehnico-științifică nr._/11.04.2011.

La termenul de judecată din 27.09.2012 persoana vătămată B. Ș. s-a constituit parte civilă cu suma de 18.500 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

În ceea de a doua declarație care i s-a luat la același termen de judecată, partea civilă a oferit indicii cu privire la dobândirea bunurilor reclamante ca fiind sustrase din locuința sa.

Deși a fost legal citat la mai multe termene de judecată și s-a dispus mandat de aducere pentru acesta, inculpatul nu a înțeles să se prezinte în fața instanței de judecată în vederea audierii sale, sustrăgându-se cercetării judecătorești.

A fost reactualizată fișa de cazier a inculpatului.

A fost admisă solicitarea formulată de apărătorul inculpatului cu privire la întocmirea unei expertize tehnice criminalistice prin care să se constate dacă urmele de încălțăminte descoperite și ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, au fost create de încălțămintea ridicată de la inculpatul Fleșeroaia V. (astfel cum s-a reținut și în raportul de constatare tehnico – științifică aflat la filele 44-57 d.u.p.), precum și examinarea urmelor papilare .

Au fost audiați martorii P. N. F., D. Dorela, I. M., P. N. F., P. V. F., T. A..

În raport de împrejurarea că inculpatul nu a achitat onorariul expertizei admise, judecător C. M., a revenit asupra probei.

Analizând actele și lucrările dosarului astfel cum au fost menționate mai sus, instanța a reținut următoarele:

În noaptea de 29/30.03.2010 inculpatul Fleșeroaia V. prin escaladarea ferestrei imobilului aparținând părții vătămate B. Ș., din ., a intrat în casa acestuia de unde a sustras mai multe bunuri, și anume-un ferăstrău mecanic, două mahmudele din aur și suma de 5000 lei.

Situația de fapt reținută a rezultat din mijloacele de probă mai sus menționate.

În data de 30.03.2010, lucrătorii din cadrul Postului de poliție Malul cu F. au fost sesizați de numitul P. F. cu privire la faptul că din locuința bunicului său B. Ș. din . . necunoscute au pătruns în casă, în timpul nopții, și au sustras mai multe bunuri.

Ca urmare a sesizării, organele de poliție s-au deplasat la locul comiterii faptei, unde, cu ocazia cercetării la fața locului, au descoperit și ridicat mai multe impresiuni digitale, respectiv: o urmă papilară ridicată de pe tocul ușii de acces din cea de a treia cameră; o urmă papilară ridicată de pe cutia din plastic în care se afla un bibelou; două urme cu aspect tricotat ridicate de pe capacul sicriului; o urmă formă tricotat ridicată pe de bolul din porțelan din camera aflată în dreapta scării de la intrare; o urmă de încălțăminte ridicată de pe lada patului și o urmă de încălțăminte ridicată de pe capacul sicriului.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/2.04.2010 reiese urma papilară descoperită și ridicată de pe cutia de plastic în care se afla un bibelou a fost creată de Fleșeroaia V..

Fiind audiat, inculpatul Fleșeroaia V. nu a recunoscut săvârșirea faptei și a contestat rezultatul raportului de constatare tehnico-științifică nr._/2.04.2010, motivând că nu a fost amprentat niciodată, dar și faptul că nu își poate explica de ce amprentele sale au fost descoperite în casa părții vătămate B. Ș. deoarece el nu a pătruns niciodată în acel corp de clădire.

De asemenea, inculpatul a precizat că în locuința părții vătămate nu a mai fost din primăvara anului 2009, iar în acea perioadă l-a ajutat la câteva treburi gospodărești.

Urmele digitale descoperite au fost comparate cu cele aflate în banca de date a sistemului AFIS MORPHO TRAK și din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/2.04.2010 întocmit de Serviciul Criminalistic din carul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița stabilindu-se că „impresiunile digitale aflate în baza de date sunt identice cu impresiunile preluate la data de 20.01.2011 la Postul de Poliție Malu cu F. pe o fișă dactiloscopică AFIS de numitul Fleșeroaia V..

Totodată, inculpatul Fleșeroaia V. a solicitat să fie supus testului poligraf astfel că la data de 7.04.2011 acesta a fost supus testului, iar din raportul de constatare tehnico-științifică a rezultat că răspunsurile numitului Fleșeroaia V. la întrebările relevante ale cauzei privind furtul comis în noaptea de 29/30.03.2010 din locuința părții vătămate B. Ș. din . au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Susținerile inculpatului Fleșăroaia V. în sensul că nu a comis fapta pentru care este cercetat sunt nefondate, activitatea infracțională a acestuia stabilindu-se în baza procesului verbal de cercetare la fața locului, a rapoartelor de constatare tehnico-științifice care confirmă prezența inculpatului în locuință-corpul de la locuința părții vătămate prin prezența impresiunilor digitale create la fața locului.

Astfel, afirmațiile inculpatului Fleșeroaia V. în sensul că nu a intrat niciodată în acel corp de casă neputându-și explica prezența impresiunilor sale digitale întăresc convingerea instanței că acesta este autorul faptei de furt comis în paguba părții vătămate B. Ș..

De asemenea, declarațiile martorilor audiați atestă faptul că persoana vătămată a deținut în domiciliul său bunurile reclamante ca fiind sustrase.

Pe parcursul judecării cauzei partea civilă a decedat, astfel că au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, respectiv numita P. B. care și-a însușit cererea de constituire de parte civilă, așa cum a fost formulată de autorul său.

Probele administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au făcut dovada vinovăției inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Fapta inculpatului Fleșeroaia V. care în noaptea de 29/30.03.2010 prin escaladarea ferestrei a pătruns în locuința părții vătămate B. Ș. de unde a sustras mai multe bunuri, și anume-un ferăstrău mecanic, două mahmudele din aur și suma de 5000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit.b, d Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. g și i

Cod penal din 1969, art.5 Cod penal, textele de lege au fost enunțate în ședință publică și în baza acestora inculpatul a fost condamnat. S-au avut în vedere și disp. art.5 Cod penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Fleșeroaia V., criticând-o ca fiind netemeinică și a solicitat în esență, admiterea apelului, desființarea în parte, în latură penală a sentinței și amânarea aplicării pedepsei de 12 ani și 4 luni închisoare, având în vedere actele medicale depuse din care rezultă că are o problemă gravă la membrele inferioare.

Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art.417 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul este întemeiat, așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt a fost corect reținută și pe larg descrisă mai sus, în sensul că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr.2019/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului Fleșeroaia V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g și i Cod penal (1969).

S-a reținut în actul de acuzare, în sarcina inculpatului că în noaptea de 29/30 martie 2010, prin escaladarea ferestrei a pătruns în locuința persoanei vătămate B. Ș., de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv: un ferăstrău mecanic, două mahmudele din aur și suma de 5.000 lei.

Probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, plângerea și declarația părții vătămate B. Ș., raportul de constatare tehnico-științifică nr._/02 aprilie 2010, declarații de martori, raportul de constatare tehnico-științifică nr._/31.01.2011 și nr._/11 aprilie 2011, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, astfel că încadrarea juridică stabilită în final, raportat la art.5 Cod penal, respectiv aceea prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b,d, Cod penal, este corectă.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, pericolul social creat, cuantumul prejudiciului (18.500 lei), circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și împrejurarea că nu a recunoscut infracțiunea săvârșită, deși, din întreg materialul probator administrat în cauză, rezulta cu certitudine săvârșirea acestuia.

În atare situație, prima instanță a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, poate fi atins numai cu executare în regim privativ de libertate.

La instanța de control judiciar, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost dedus judecății și a depus o . acte medicale, din care rezultă că are probleme grave la membrele inferioare. În același timp, a solicitat amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, așa cum de altfel s-a arătat mai sus sau suspendarea sub supraveghere.

Curtea, luând în examinare apelul declarat de inculpat, prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, constată că acesta este întemeiat și în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, urmează să îl admită, să desființeze în parte, în

latură penală, sentința penală nr.77 din 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, iar în temeiul art.83 Cod penal, să dispună amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, stabilită de prima instanță, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform art.84 alin.1 Cod penal, având în vedere starea de sănătate a inculpatului, împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, dar și faptul că a revenit asupra declarațiilor date anterior, în sensul că a recunoscut și regretat fapta comisă.

Se apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei amânate, poate fi atins în cuantumul și modalitatea prevăzută de art.83 Cod penal, stabilită de instanța de control judiciar.

În temeiul art.85 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Fleșeroaia V., trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a). - să se prezinte la serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la datele fixate de acesta ;

b). - să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa ;

c). - să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și price deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea.

La analiza din oficiu efectuată în temeiul art.417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că nu mai sunt alte cauze de netemeinicie și de nelegalitate, sens în care se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul FLEȘEROAIA V., fiul lui M. și P., născut la data de 10 iulie 1952, domiciliat în ., ..185, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 77 din 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, pe care o desființează în parte, în latură penală și în consecință:

În baza art.83 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, stabilită de prima instanță, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform art.84 alin.1 Cod penal.

În temeiul art.85 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul FLEȘEROAIA V., trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a). - să se prezinte la serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la datele fixate de acesta ;

b). - să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa ;

c). - să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și price deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea ;

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 iunie 2015.

Președinte Judecător

V. M. I. S.

Grefier

E. V.

Red.IS

Tehnored.EV

6 ex./24.06.2015

dos.f._ Judecătoria Târgoviște

j.f. C. I. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI