Furt calificat. Art.229 NCP. Hotărâre din 27-04-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-04-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
D e c i z i a nr.437
Ședința din camera de Consiliu din data de 27 aprilie 2015
Președinte: - C. G.
Judecător: - M. D.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..
Pe rol fiind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul-inculpat P. M. A., fiul lui N. și M., născut la data de 29.10.1973, domiciliat în Râmnicu Sărat, ., județul B. cu privire la decizia penală nr.1146/19.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, a lipsit contestatorul condamnat.
Fără citarea părților, conform art. 431 alin. 1 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, conform art.431 alin.1 C.pr.penală, pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare formulată de contestatorul-inculpat P. M. A. împotriva deciziei penale nr. 1146/19.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, deoarece nu se bazează pe nici un dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.426 C.pr.penală. Deși se invocă dispozițiile art.426 lit.b C.pr.penală, în sensul că în cauză ar exista probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, solicită să se constate că în realitate, întreaga contestație este motivată pe alte temeiuri, invocându-se dispozițiile art.16 lit.d C.pr.penală, respectiv o cauză de neimputabilitate sau nevinovăție ceea ce ar conduce la soluție de achitare și nicidecum la o soluție de încetare a procesului penal, soluție care ar fi atrasă dacă ar fi atrase dispozițiile art.426 lit.b C.pr.penală.
Pe cale de consecință, apreciază că în cerere se invocă o cauză de achitare și nu o cauză de încetare a procesului penal, așa cum prevăd disp. art.426 lit.b C.pr.penală, astfel încât cererea este inadmisibilă
CURTEA:
Asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, reține următoarele:
Prin contestația în anulare introdusă la această instanță la data de16 februarie 2015, condamnatul P. M. A., fiul lui N. și M., născut la 29.10.1973, domiciliat în Râmnicu Sărat, ., județul B., a solicitat anularea deciziei penale nr.1146/19.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, urmând să se procedeze la rejudecarea apelului cu respectarea dispozițiilor art.420 pct.8,9,10 și 11 C.pr.penală, în sensul de a se analiza întregul material probator și toate motivele de apel invocate cu raportare la dispozițiile legale aplicabile.
Invocându-se cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 alin. 1 lit. b cod procedură penală, s-a susținut că instanța de fond și cea de apel au reținut faptele așa cum au fost prezentate în actul de acuzare întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, fără să facă o analiză a acestor probe din punctul de vedere al laturii obiective specifice infracțiunii de furt și mai ales, al laturii subiective care conturează vinovăția inculpatului.
S-a mai arătat că, dimpotrivă, pe parcursul soluționării cauzei s-au administrat probe care demonstrează că sunt îndeplinite disp. art. 30 pct. 5 NCP care stabilește că nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită ca urmare a necunoașterii sau cunoașterii greșite a caracterului ilicit al acestuia din caza unei împrejurări care nu putea fi în nici un fel evitată.
A mai arătat contestatorul că eroarea constituie o cauză de neimputabilitate, iar conform art. 228 NCP furtul este definit ca luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia. în scopul de a și-l însuși pe nedrept.
Conform dispozițiilor legale pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, trebuie să existe o acțiune de luare a bunului mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia.
Această acțiune se realizează prin 2 acte distincte constând în deposedarea persoanei vătămate, respectiv scoaterea bunului din sfera de stăpânire a posesorului sau detentorului și împosedarea, adică trecerea bunului în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Pentru a exista o deposedare bunul trebuie luat fără consimțământul posesorului sau detentorului și ceea ce este mai important această acțiune se efectuează în scopul însușirii pe nedrept de către făptuitor a acestui bun.
Cu privire la latura subiectivă infracțiunea de furt se săvârșește cu intenție directă, deoarece bunul este luat în scopul însușirii sale pe nedrept.
Contestatorul a susținut că s-a făcut dovada certă în cauză că ansamblul agricol compus din tractor și plug a fost cumpărat de contestator din străinătate cu banii furnizați de concubina sa, Găroiu S. L. care a realizat venituri în perioada în care a lucrat în Spania, împrejurări dovedite cu înscrisurile depuse la dosar în fond și apel, așa încât pentru a se legaliza situația bunului cumpărat a fost încheiată cu Găroiu S. L. o chitanță sub semnătură privată privind vânzarea-cumpărarea bunului, act care dovedește dreptul de proprietate asupra utilajului în litigiu.
A mai arătat contestatorul că probele cu înscrisuri se completează cu probele testimoniale administrate în cauză, respectiv cu declarațiile martorilor Găroiu S. L., Găroiu M., B. I. M., P. C. și L. G., care relatează situația conform căreia utilajul agricol ar fi aparținut concubinei contestatorului, fără să existe nicio dovadă certă că ar fi fost înstrăinat unei alte persoane.
În schimb, partea vătămată P. D. a pretins că în cursul anului 2010 a cumpărat acest utila de la subsemnatul cu prețul de 22.000 euro, dați într-o singură tranșă în prezența părinților săi și a martorului G. V..
Instanțele au reținut că dreptul de proprietate asupra utilajului aparține părții vătămate care l-a cumpărat cu suma de 22.000 euro deși există neconcordanță între declarațiile martorilor, atât cu privire la proveniența sumei, precum și la modalitatea în care a fost achitată.
Partea vătămată P. D. a fost audiată de instanța de apel și a relatat că nu a considerat necesar să încheie un act scris privind vânzarea cumpărarea utilajului agric9ol deși acest act i-ar fi fost necesar pentru a înregistra utilajul la primărie și a-l folosi în mod legal în cadrul societății agricole pe care o posedă și că nu a considerat necesar nici să preia actele de cumpărare ale utilajului, astfel încât a dat banii fără să ceară în schimb nicio dovadă a operațiunii juridice efectuate.
În aceste condiții, singurul înscris care atestă dreptul de proprietate asupra bunului pretins furat este convenția sub semnătură încheiată între el și Găroiu S. L. prin care atestă că utilajul agricol este proprietatea acesteia.
În fine, s-a mai susținut de către contestator că probele administrate în cauză demonstrează că au avut loc discuții între părți și proprietara utilajului în legătură cu o eventuală vânzare către partea vătămată, motiv pentru care Găroiu S. L. i-a dat părții vătămate cheile și certificatul de înmatriculare, situație relatată de martorii L. G. și Găroiu M. care au fost de față la predarea utilajului.
De asemenea, martorii L. G., B. I. M., Făroiu S. L. și P. C. au relatat că proprietara a cerut de mai multe ori restituirea utilajului, că s-au purtat discuții telefonice în acest sens auzite de martori și că partea vătămată i-a cerut să ia utilajul, sens în care a fost lăsat în stradă cu cheile în contact.
Nu există nicio probă care să arate că a mers la domiciliul părinților părții vătămate care era detentorii utilajului agricol, fără să anunțe înainte acest lucru și a luat bunul în scopul de a și-l însuși pe nedrept știind că săvârșesc o faptă ilicită și că nu are nici un drept asupra acestui bun.
Martora Găroiu S. L. a declarat în fața instanței de apel că ea a fost cea care a hotărât recuperarea utilajului, proprietatea sa de la partea vătămată, scop în care l-a rugat să o însoțească pentru a conduce acest utilaj
În consecință, în opinia contestatorului, este clar că nu el este cel care a făcut operațiunea de conducere a utilajului la cererea proprietarei acestuia, cunoscând la data respectivă că utilajul nu a fost vândut unei alte persoane, că nu există nici un drept care ar putea fi încălcat prin această faptă și având chiar codul părții vătămate concretizat în modul în care a fost lăsat utilajul pe stradă.
De la prima deplasare a organelor de poliție la domiciliul concubinei sale unde a fost dus utilajul, comportarea sa a fost aceeași, în sensul că a relatat faptele așa cum s-au întâmplat, nu a încercat să ascundă bunul pretins a fi sustras și nici să nege modalitatea în care a luat acest bun.
Din toate probele administrate rezultă clar că nu avea cum să cunoască faptul că la data de 05.11.2012 săvârșește o faptă ilicită, cât timp s-a deplasat pentru luarea bunului împreună cu persoana pe care o cunoștea drept proprietară, iar înainte de această deplasare discutase cu partea vătămată care l-a invitat să ia bunul și în acest sens l-a lăsat pe stradă cu cheile în contact.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și rejudecarea apelului.
Examinând contestația formulată, curtea apreciază că aceasta nu este admisibilă în principiu, pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce succed:
Prin decizia penală nr.1146/19.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale extraordinară de atac, s-a admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat împotriva sentinței penale nr.40/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, care a fost desființată în parte, în latură civilă, și în consecință:
S-a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul P. M. A. și dispozițiile art.228 Cod penal, iar în baza art.397 alin.3 rap. la art.25 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și restituirea către partea vătămată P. D. a ansamblului format din tractorul marca Massey Ferguson și un plug, cu privire la care instanța de fond a dispus ridicarea sechestrului asigurător, și care se află indisponibilizat în curtea fostului SMA Puiești, județul B..
S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. M. A. împotriva aceleiași sentințe.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Prin sentința penală nr.40/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, inculpatul P. M. A. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 229 alin. 1 lit. b și d cod penal, cu aplic. art. 5 cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 cod penal din 1969, pe durata unei termen de încercare de 3 ani, după schimbarea încadrării juridice a infracțiunii din disp. art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cod penal din 1969.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Curtea reține că, potrivit art. 426 cod procedură penală, care reglementează cazurile de contestație în anulare, ,,împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Potrivit art. 431 alin. 1 cod procedură penală, care reglementează admiterea în principiu a contestației în anulare, instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților, iar conform art. 431 alin. 2 cod procedură penală, instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Condamnatul contestator a invocat cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 alin. 1 lit. b cod procedură penală, care se referă la faptul că inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal
Verificând incidența acestui caz de contestație în anulare, Curtea constată că nu este întemeiat, deoarece, în mod contrar susținerilor contestatorului, acest motiv de contestație în anulare este numai formal circumscris celui prevăzut de art. 426 alin. 1 lit. b cod procedură penală.
Practic, curtea constată, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, că sus-numitul contestator, deși a invocat în mod formal cazul de contestație în anulare prevăzut de art.426 alin.1 lit.b C.pr.penală care reglementează existența unei cauze de încetare a procesului penal, cu toate acestea, în motivele scrise de contestație în anulare, astfel cum au fost amplu dezvoltate și menționate mai sus, invocă lipsa sa de vinovăție, determinată de insuficiența probatoriilor administrate, de greșita apreciere a probelor administrate și de eronata reținere a situației de fapt în cauză, afirmând expres că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și că nu există probe certe și indubitabile din care să rezulte că a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea sa definitivă.
Or, aceste motive, care au constituit de altfel apărări de fond cu ocazia dezbaterii căii ordinare de atac, nu reprezintă niciunul dintre cazurile reglementate de lege pentru care se poate exercita contestația în anulare și nici nu reprezintă, potrivit dispozițiilor legale procedurale, cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale ori exercitarea acesteia, de natură să atragă soluția încetării procesului penal, ci dimpotrivă, lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, inexistența vinovăției în forma prevăzută de lege, ori inexistența probelor privind săvârșirea infracțiunii, constituie, potrivit dispozițiilor procesual penale, cauze care atrag împiedicarea de punere în mișcare ori exercitarea acțiunii penale, dar în raport de care se dispune soluția achitării, conform art.16 alin.1 lit.a – d C.pr.penală, rap. la art.396 alin.5 C.pr.penală. și nu a încetării procesului penal.
Așa fiind, curtea constată că în concret, motivele de contestație în anulare invocate de contestator nu reprezintă un temeiuri legale pentru a se dispune încetarea procesului penal, ci constituie apărări de fond în raport de care soluția procesuală legală este cea a achitării, însă intervenția achitării nu este posibilă potrivit art.426 alin.1 lit.b C.pr.penală, neconstituind un motiv expres prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare.
Contestația în anulare, reprezentând o cale extraordinară de atac de retractare, se poate promova doar pentru motive care vizează îndeplinirea unor acte procedurale cu încălcarea legii, anularea având drept efect repunerea cauzei în aceeași etapă a judecății în care aceasta s-a aflat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii.
Așa cum s-a statuat în mod constant în doctrină și jurisprudență, contestația în anulare are drept temei numai nulitatea actelor de procedură efectuate, nu și greșita soluționare a fondului cauzei, prin intermediul acestei căi de atac neputându-se pune în discuție aspecte legate de temeinicia, corectitudinea ori legalitatea hotărârii contestate.
În considerarea argumentelor sus evocate, calea de atac de față este inadmisibilă, întrucât, așa cum prevede art. 431 cod procedură penală, motivele pe care se sprijină contestația nu sunt dintre cele prevăzute de lege, referindu-se în concret la achitarea contestatorului și nu la încetarea procesului penal conform art. 426 cod procedură penală.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a căii de atac, celelalte condiții legale nu se impun a mai fi analizate și deci contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă, conform art. 431 alin. 1 cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat P. M. A., fiul lui N. și M., născut la data de 29.10.1973, domiciliat în Râmnicu Sărat, ., județ B., împotriva deciziei penale nr. 1146/19.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Obligă pe condamnatul contestator la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Soluționată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 27 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
C. G. M. D.
Grefier,
M. M.
Red.GC/MM
4 ex./11.05.2015
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 438/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
