Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 553/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 553/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.553
Ședința publică din data de 28 mai 2015
Președinte – D. A. E.
Judecător – M. D.
Grefier – G. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpatul R. M. – I., fiul lui G. și C. C., născut la data de 17.06.1987, în Mun. Ploiești, județul Prahova, domiciliat în comuna Albești P., .. 481, CNP:_, împotriva sentinței penale nr.520 din data de 12 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-inculpat R. M. I., personal, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu I. G. din cadrul Baroului Prahova în substituire avocat Elenga Liz P. din același barou și intimatul-parte civilă R. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Potrivit dispozițiilor art. 356 alin. 2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocatului din oficiu să ia legătura cu apelantul-inculpat, aflat în stare de arest preventiv.
Curtea aduce la cunoștința apelantului-inculpat posibilitatea de a fi audiat și la instanța de control judiciar precum și faptul că se poate prevala de dreptul la tăcere.
Avocat I. G., având cuvântul pentru apelantul-inculpat, susține că acesta nu dorește să fie audiat și menține declarațiile date în cauză.
Totodată, arată că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul de asemenea, susține că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act de declarațiile părților, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I. G., având cuvântul pentru apelantul-inculpat, arată că acesta a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 520/12 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin violare de domiciliu prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 2, lit. b – Codul penal, faptă comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Inculpatul critică sentința apelată sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță, pe care îl consideră prea mare.
Solicită instanței de control judiciar să dea o mai mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, care și-a recunoscut fapta încă din cursul urmăririi penale, având o atitudine sinceră și constantă atât în fața organelor de cercetare penală cât și în fața instanței de judecată. De asemenea, solicită a se avea în vedere și afecțiunile de care inculpatul suferă, din actele dosarului rezultând că acesta a fost anterior internat la psihiatrie, prin sentința primei instanțe dispunându-se și obligarea acestuia la tratament medical până la însănătoșire.
Arată că din cauza bolii de care suferă inculpatul poate să-și piardă discernământul, în aceste condiții comițând și fapte penale.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței atacate și pe fond redozarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul micșorării cuantumului acesteia.
Intimatul-parte civilă R. C., având cuvântul, arată că este de acord cu micșorarea pedepsei aplicate inculpatului, însă solicită obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 2, lit. b – Codul penal, faptă comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Prima instanță a procedat la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, ca urmare a aplicării procedurii simplificate, de la 2 ani închisoare la 7 ani închisoare, la 1 an și 4 luni închisoare la 4 ani și 8 luni închisoare, și reținând starea de recidivă postexecutorie a majorat aceste limite cu jumătate, rezultând limitele prevăzute de norma de incriminare, de la 2 (doi) ani închisoare - minimul la 7 (șapte) ani închisoare - maximul.
În aceste condiții, apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este corect individualizată și în consecință solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat.
Apelantul inculpat R. M. I., având ultimul cuvânt, susține că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare. Cu privire la despăgubirile civile acordate părții vătămate, arată că i le va achita acestuia pe parcurs, întrucât în prezent nu are posibilități financiare, după liberarea sa urmând a face demersurile necesare la Comisia de handicap din Ploiești pentru plata indemnizației ce i se cuvine.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr.520 din data de 12 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 228, alin. 1 – 229, alin. 2, lit. b – Codul penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 – Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen a fost condamnat inculpatul R. M. – I., fiul lui G. și C. C., născut la data de 17.06.1987, în Mun. Ploiești, județul Prahova, domiciliat în comuna Albești P., .. 481, CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții civile R. C., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza prevederilor art. 72, alin. 1 – Cod Penal, s-a dedus perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, de la data de 27.12.2014 la zi, iar în temeiul prevederilor art. 399, alin. 1 – Codul de procedură penală s-a menținut starea de arest a acestuia.
Conform prevederilor art. 109 – Cod penal s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol în care acesta se află.
În temeiul prevederilor art. 246, alin. 11 – Codul de procedură penală s-a dispus, până la soluționarea definitivă a cauzei, obligarea provizorie a inculpatului la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol în care acesta se află.
În acest sens s-a dispus comunicarea unei copii a Raportului de expertiză medico – legală psihiatrică nr. 673 din data de 22 septembrie 2014 (filele nr. 77 – 79 dosar urmărire penală) administrației locului de deținere.
În latură civilă, în baza art. 19 – Cod procedură penală rap. la art. 397, alin. 1 – Codul de procedură penală, cu referire la art. 1349 și 1357 – Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă R. C. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 6.239 lei, reprezentând daune materiale.
Potrivit disp. art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din probele administrate în faza de urmărire penală și însușite prin recunoașterea vinovăției de către inculpat, rezultă că în data de 25 decembrie 2014, în jurul orelor 17,00, acesta a pătruns în locuința părții civile R. C., situată în Mun. Ploiești, nr. 31, județul Prahova, de unde a sustras 7.000 lei din buzunarul unei geci și 3 telefoane mobile, pe care le-a abandonat în cutia poștală a părții civile deoarece a constatat că sunt nefuncționale.
Ulterior inculpatul a cheltuit cea mai mare parte a banilor sustrași într-un parc de distracții, la momentul depistării de către organele de poliție găsindu-se asupra sa suma de 760 lei, care a fost restituită părții civile R. C..
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, inclusiv în fața instanței, solicitând să fie judecat conform procedurii simplificate, prevăzute de art. 396 alin. 10 – C.p.p.
S-a reținut că săvârșirea infracțiunii de către inculpat rezultă din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire și menționate în rechizitoriu: procesul verbal de cercetare la fața locului, declarație a părții vătămate, proces verbal de depistare, declarații ale inculpatului, declarații ale martorului, proces verbal de vizionare a înregistrărilor camerelor de supraveghere video.
Din raportul de expertiză medico – legală întocmit rezultă faptul că inculpatul a avut discernământul păstrat la data săvârșirii faptei, prezentând totuși întârziere mintală ușoară cu tulburări de comportament și dezadaptare socială.
Față de toate aceste aspecte, prima instanță a admis cererea inculpatului de soluționare a cauzei conform procedurii simplificate, limitele de pedeapsă urmând a fi reduse cu o treime.
S-a constatat că în drept, fapta săvârșită de inculpat reprezintă infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin.1 – 229, alin. 2, lit. b – Cod Penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 – Cod penal.
Din fișa de cazier a inculpatului (f. Nr. 60 – 61 – dup) s-a reținut că acesta a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă post executorie deoarece prin sentința penală nr. 1866 din data de 15 noiembrie 2010 a Judecătoriei Ploiești (definitivă prin decizia penală nr. 507 din data de 18 aprilie 2011 a Judecătoriei Ploiești) a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, fiind liberat condiționat la data de 13 august 2013, prin sentința penală nr. 499/2013 a Judecătoriei Găești, cu un rest rămas neexecutat de 324 zile.
Ca urmare a stării de recidivă postexecutorie, în conformitate cu prevederile art. 43, alin. 5 – Cod penal, limitele de pedeapsă au fost sporite cu jumătate.
În conformitate cu prevederile art. 79, alin. 3 – Cod Penal, limitele de pedeapsă se vor reduce mai întâi cu o treime (ca urmare a aplicării procedurii simplificate), de la 2 ani închisoare la 7 ani închisoare, la 1 an și 4 luni închisoare la 4 ani și 8 luni închisoare, după care se vor majora cu jumătate (ca urmare a reținerii stării de recidivă post executorii) rezultând practic limitele prevăzute de norma de incriminare, de la 2 (doi) ani închisoare - minimul la 7 (șapte) ani închisoare - maximul.
Prima instanță s-a orientat către o pedeapsă de 3 (trei) și 6 (șase) luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, aptă să asigure îndeplinirea scopului pedepsei (prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reeducarea inculpatului).
S-a ținut cont și de aspectele în favoarea inculpatului: atitudinea sinceră, faptul că suferă de o boală care îi afectează ușor discernământul dar și de aspectele în defavoarea inculpatului: starea de recidivă, existența mai multor condamnări anterioare, gravitatea destul de mare a faptei (furt din locuință săvârșit în ziua unei importante sărbători religioase – Crăciunul), prejudiciul nerecuperat decât într-o mică parte.
Prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului, conform prevederilor art. 399, alin. 1 – C.p.p., deoarece temeiurile care au stat la baza menținerilor anterioare ale stării de arest subzistă întru totul și la momentul pronunțării hotărârii (riscul ca inculpatul să săvârșească noi infracțiuni este unul concret, inculpatul a suferit multiple condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului și mai este trimis în judecată pentru săvârșirea unor alte infracțiuni contra patrimoniului).
În baza art. 72, alin. 1 – Cod Penal, a fost dedusă perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, din data de 27.12.2014 la zi.
Ca urmare a stării sănătății inculpatului, care a fost internat de mai multe ori în spitale de psihiatrie, prima instanță a apreciat că se impune luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol în care se află.
Tratamentul medical urmează a fi efectuat, până la o eventuală liberare condiționată, în cadrul locului de deținere, administrația fiind obligată să dispună măsuri în acest sens.
Totodată, prima instanță a apreciat că, urmare a stării inculpatului, în temeiul prevederilor art. 246, alin. 11 – C.p.p. se impune, până la soluționarea definitivă a cauzei, obligarea provizorie a inculpatului la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol în care se află.
În acest sens, o copie a Raportului de expertiză medico – legală psihiatrică urmează a se comunica administrației locului de deținere pentru a se dispune măsurile necesare.
În ceea ce privește obligarea provizorie a inculpatului la tratament medical, această dispoziție este executorie de la data pronunțării.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a luat act de recunoașterea inculpatului, în întregime, a pretențiilor civile formulate de partea civilă și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 6.239 lei, către partea civilă R. C., în conformitate cu prevederile art. 19 – C.p.p. rap. la art. 397, alin. 1 – C.p.p., cu referire la art. 1349 și 1357 – Cod Civil.
Cu privire la cheltuielile făcute în cursul procesului penal, prima instanță a avut în vedere disp. art. 274 al. 1 din C.pr.p. care prevăd că ”.....în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat” și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R. M. I., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Inculpatul nu a motivat în scris apelul, iar în cadrul dezbaterii acestuia, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a susținut că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de poziția sa procesuală, de recunoaștere a faptei comise și afecțiunile de care acesta suferă, fiind obligat la tratament medical până la însănătoșire.
S-a solicitat, astfel, admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, iar pe fond reidividualizarea pedepsei, în sensul redozării acesteia, dându-se o eficiență mai mare circumstanțelor personale ale inculpatului.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpat nu este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate fiind cu declarația inculpatului apelant R. M. I. de recunoaștere a vinovăției sale, din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.
Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, nefiind contestată, de altfel, de către inculpat, nici cu prilejul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, etapă în care a arătat că înțelege să-și însușească probele administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate învinuirea, în condițiile prev. de art. 374 și art.375 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală (fila 52 dosar fond)
Astfel, din coroborarea probelor administrate în etapa urmăririi penale, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, cu declarațiile de recunoaștere a învinuirii date de către inculpatul apelant R. M. I. în cursul judecății în primă instanță, în mod corect s-a reținut că în data de 25 decembrie 2014, în jurul orelor 17,00, acesta a pătruns în locuința părții civile R. C., situată în Mun. Ploiești, nr. 31, județul Prahova, de unde a sustras 7.000 lei din buzunarul unei geci și 3 telefoane mobile, pe care le-a abandonat în cutia poștală a părții civile deoarece a constatat că sunt nefuncționale.
Ulterior inculpatul a cheltuit cea mai mare parte a banilor sustrași într-un parc de distracții, la momentul depistării de către organele de poliție găsindu-se asupra sa suma de 760 lei, care a fost restituită părții civile R. C..
Curtea constată că încadrarea juridică a faptelor comise de apelantul inculpat este legală, iar soluția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea vinovăției de către autorul faptei, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.
Examinând critica privitoare la greșita individualizare a pedepsei principale, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Din acest punct de vedere se reține că potrivit art. 74 alin. 1 cod penal stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Or, în cazul inculpatului apelant, instanța de fond a respectat întrutotul aceste criterii, dând dovadă de suficientă clemență prin aplicarea unei pedepse situate către limita minimă prevăzută de textul legal incriminator, în condițiile în care, potrivit legii penale în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, furtul calificat comis în circumstanțele reținute în mod corect la primul grad de jurisdicție este sancționat cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Este de asemenea adevărat că inculpatul a recunoscut vinovăția sa, conduită procesuală care a fost în măsură să simplifice judecata și deci durata de desfășurare a procesului penal, însă, în egală măsură potrivit fișei de cazier judiciar de la filele 60 - 61 dosar urmărire penală, inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă, atrasă de condamnarea sa anterioară la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 1866/15.11.2010 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 507/18.04.2011 a Curții de Apel Ploiești.
În executarea acestei pedepse inculpatul a fost arestat la 26.05.2010 și liberat condiționat la 13.08.2013, având un rest neexecutat de 324 zile închisoare care a fost împlinit până la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății în prezent.
În aceste condiții, se constată că în mod judicios la încadrarea juridică a faptelor a fost reținută starea de recidivă prev. de art.41 alin.1 Cod penal cu efectele prevăzute la art.43 alin.5 Cod penal, pedeapsa fiind așadar individualizată în mod judicios potrivit art.79 alin.3 cod penal care reglementează concursul între cauzele de atenuare și cele de agravare a pedepsei.
Pe cale de consecință, recunoașterea învinuirii ca o cauză de reducere a pedepsei, nu poate reprezenta un temei pentru reindividualizarea judiciară în sensul reducerii mai accentuate a pedepsei, câtă vreme aceasta este urmată în mod necesar de operațiunea de majorare a limitelor de pedeapsă pentru starea de agravare a pedepsei constând în recidiva ca formă a pluralității infracționale.
Așa fiind, se constată că pedeapsa aplicată la primul grad de jurisdicție pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este situată în limite legale, fiind orientată de altfel către minimul special prevăzut de textul legal incriminator.
În această situație, curtea constată că pedeapsa stabilită este legal cuantificată și judicios proporționalizată, neexistând temeiuri pentru reducerea duratei acesteia, mai ales în condițiile în care potrivit aceleiași fișe de cazier judiciar, se constată că pe lângă infracțiunea ce atrage reținerea primului termen al recidivei, inculpatul a mai suferit alte condamnări, toate aplicate în intervalul 2004 – 2010, pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, începând din timpul minorității, fiind evidentă așadar persistența sa infracțională ce este în măsură să justifice concluzia unei periculozități sporite, astfel că durata pedepsei determinată la primul grad de jurisdicție este în măsură să conducă la atingerea scopului preventiv educativ și sancționator avut în vedere de legiuitor.
Pe cale de consecință, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate de inculpat în cadrul prezentei căi de atac, așa încât, apelul va fi respins ca nefondat, conform art.421 pct.1 lit.b C.pr.penală.
Se va computa la zi reținerea și arestarea preventivă a inculpatului apelant, de 27.12.2014, la zi.
Văzând și disp. art.275 alin.2 C.pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul R. M. – I., împotriva sentinței penale nr.520 din data de 12 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Deduce perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, de la data de 27.12.2014, la zi.
Obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.
Președinte, Judecător,
D. A. E. M. D.
Fiind transferată între timp la altă instanță,
prezenta se semnează de
președintele completului
Grefier,
G. D.
Red. D.A.E.
Tehnored. G.D.
6 ex. / 26.06.2015
Dosar fond nr._ al Judecătoriei Ploiești
Judec. fond O. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art.342 NCP.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 2/2015.... → |
|---|
