Tulburarea de posesie. Art.256 NCP. Decizia nr. 481/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 481/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 481
Ședința publică din data de 11 mai 2015
Președinte - E. N.
Judecător - S. P. B.
Grefier - M. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de persoanele vătămate D. G. și D. E., ambii domiciliați în municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței penale nr. 1141 din 30 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. privind pe inculpații R. V. A., CNP_, fiul lui C. și E., născut la data de 22.10.1971 în ., R. C., CNP_, fiul lui I. și A., născut la data de 13.10.1949 în ., și R. E., CNP_, fiica lui G. și P., născută la data de 28.09.1950 în ., toți domiciliați în municipiul B., ., județul B..
Prin sentința menționată s-a respins cererea persoanelor vătămate vizând schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal 1969 (art. 256 NCP), în infracțiunea de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal 1969 (art. 287 lit. g NCP).
De asemenea, s-a respins cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria B. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 220 alin. 1 Cod penal 1969, în art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal 1969, respectiv art. 256 alin. l Cod penal.
În baza art. 16 lit. b cu referire la art. 396 alin. 5 Cod proc. penală au fost achitați inculpați R. V. A., R. C. și R. E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 256 alin. l Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Ca urmare, în temeiul art. 25 alin. 5 Cod proc. penală s-a lăsat nesoluționată latura civilă a procesului penal.
În baza art. 275 alin. 3 Cod proc. penală s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat, în suma de 300 lei, să rămână în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul persoană vătămată D. G., asistat de avocat ales C. M. din Baroul Prahova conform împuternicirii avocațiale . nr._/08.05.2015, intimatul inculpat R. V. A., asistat de avocat ales N. Aleodor M. din Baroul B. cu împuternicire avocațială . nr._/17.04.2015, lipsă fiind apelanta persoană vătămată D. E. reprezentată de avocat ales C. M. din Baroul Prahova conform împuternicirii avocațiale . nr._/08.05.2015 și intimații inculpați R. E. și R. C., ambii reprezentați de avocat ales N. Aleodor M. din Baroul B. cu împuternicire avocațială . nr._/17.04.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Curtea aduce la cunoștința inculpatului R. V. A. dreptul de a fi ascultat în fața instanței de control judiciar.
Avocat ales N. Aleodor M. având cuvântul pentru intimatul inculpat R. V. A. arată că acesta nu dorește să fie audiat și menține declarațiile date în cauză.
Avocații apelanților inculpați și persoane vătămate, precum și reprezentantul unității de parchet, având pe rând cuvântul susțin că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate apelurile în stare de judecată.
Curtea ia act de declarații, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Avocat ales C. M. având cuvântul pentru apelanții persoane vătămate D. G. și D. E. critică sentința penală nr. 1141 din 30 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. ca nelegală.
Se arată că instanța de fond a dispus achitarea inculpaților în legătură cu săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Anterior, s-a respins cererea parchetului prin care se solicitase schimbarea încadrării juridice a faptei cât și cererea persoanelor vătămate de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tulburare de posesie în aceea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești.
Instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, arătând că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi întrunite elementele constitutive de nerespectare a unei hotărâri judecătorești.
Menționează că s-a solicitat primei instanțe schimbarea încadrării juridice a faptei din două considerente: la nivelul instanțelor din județul B., s-a mai pronunțat o soluție motivată de inexistența faptei de tulburare de posesie și se consideră că ne aflăm în prezența infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești.
Se mai arată că persoanele vătămate D. G. și D. E. se află în posesia unei hotărâri irevocabile pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în anul 1999. Până în prezent aceștia nu au intrat în posesia suprafețelor de teren ce li se cuveneau, situație ce a generat mai multe dosare și a fost condamnată G. I. pentru desființarea semnelor de hotar.
În baza deciziei nr. 2802/1999 a Curții de Apel Ploiesti persoanele vătămate trebuiau să dețină suprafața de teren, însă acest lucru nu s-a întâmplat întrucât fie au fost mutate semnele de hotar, fie s-a ridicat un gard.
Procesele au durat 20 de ani, perioadă suficient de mare pentru a se lua măsuri concrete.
Instanța de fond la pronunțarea hotărârii și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 16 lit. b) NCPP respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, deși aceasta este prevăzută de legea penală.
Cu privire la probele administrate arată că acestea nu au fost contestate de părți.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond să se constate că s-a săvârșit infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal anterior și să se dispună condamnarea celor trei inculpați pentru săvârșirea acestei fapte penale.
Avocat ales C. M. pentru apelanții persoane vătămate depune motive de apel.
Avocat ales N. Aleodor M. având cuvântul pentru intimații inculpați R. V. A., R. E. și R. C. solicită respingerea apelului declarat de persoanele vătămate, ca nefondat.
Apreciază că soluția de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost motivată, atât în fapt cât și în drept iar dispozitivul nu contravine motivării hotărârii, instanța de fond constatând că fapta nu există în materialitatea sa.
De altfel, acest aspect s-a reținut și în sentința nr. 326 din 12.04.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., hotărâre definitivă.
Precizează că pe rolul Judecătoriei B. există două dosare, unul de grănițuire și unui privind obligația de a face, judecata fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze.
Să se aibă în vedere că în repetate rânduri s-a solicitat efectuarea unei expertize însă persoanele vătămate s-au opus întrucât cunosc că au în posesie mai mult teren decât este menționat în actele de proprietate.
Solicită respingerea apelului declarat de persoanele vătămate ca nefondat, menționând că pentru cheltuieli de judecată se va formula cerere pe cale separată.
Reprezentatul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de persoanele vătămate ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Susține că în ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești pentru care s-a solicitat condamnarea inculpaților, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, motivat de faptul că de-a lungul timpului, așa cum a motivat și instanța de fond, s-a încercat o punere în executare a hotărârii judecătorești.
Nici în ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie nu sunt întrunite elementele constitutive așa cum a apreciat și instanța de fond, având în vedere că nu s-a realizat o posesie efectivă.
Intimatul inculpat R. V. A. având ultimul cuvânt susține că a fost obligat să cedeze acest teren, proprietară fiind bunica sa.
La data când s-a construit gardul nu era în țară, deși muncitorii care l-au ridicat au declarat că el nu a construit acel gard.
Menționează că executorul judecătoresc P. când a făcut executarea în anul 2012 a constatat că gardul se află pe aliniamentul pe care dânsul ar fi introdus țărușii, aspect contestat de persoanele vătămate care au formulat plângere penală.
Arată că era necesară efectuarea unei expertize pentru a se lămuri situația de fapt.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin sentința penală nr. 1141 din 30 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. s-au respins cererile prin care persoanele vătămate D. G. Și D. E., ambii domiciliați în municipiul B., ., județul B., precum și P. de pe lângă Judecătoria B., au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal 1969 (art.256 NCP), în infracțiunea de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal 1969 (art. 287 lit. g NCP), respectiv privind din art. 220 alin. 1 Cod penal 1969, în art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal 1969, art. 256 alin. l Cod penal.
Ca urmare, în baza art. 16 lit. b cu referire la art. 396 alin. 5 Cod proc. penală au fost achitați inculpații R. V. A.( CNP_, fiul lui C. și E., născut la data de 22.10.1971 în .), R. C., (CNP_, fiul lui I. și A., născut la data de 13.10.1949 în .) și R. E.(CNP_, fiica lui G. și P., născută la data de 28.09.1950 în .), toți domiciliați în municipiul B., ., județul B., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 256 alin. l Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În consecință potrivit art. 25 alin. 5 Cod procedură penală s-a lăsat nesoluționată latura civilă a procesului penal.
Conform art. 275 alin. 3 din același cod s-a dispus ca cheltuielile judiciare în suma de 300 lei, avansate de stat, să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, în esență, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt.
Prin plângerea înregistrată sub nr._/200/2012, petenții D. G. și D. E. au contestat ordonanța nr. 346/P/2007 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a inculpaților R. C., R. V. A. și R. E. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, cercetați fiind pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin.1 Cod penal1969.
În fapt, s-a susținut că, raportat la dispozițiile deciziei civile nr. 2802/1999 a Curții de Apel Ploiești și Ordinul Prefectului din anul 1990 aceasta este nelegală și netemeinică, cu atât mai mult cu cât pe lângă infracțiunea de tulburare de posesie, implicit, prin faptele comise intimații se fac vinovați și pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de disp. art. 271 alin. 2 Cod penal.
Pe de altă parte, raportat la situația de fapt reținută în ordonanța atacată, durata foarte mare în timp de când se săvârșește infracțiunea reținută, faptul că în cauză s-au mai aplicat alte sancțiuni cu art. 18 ind.1 Cod penal 1969, iar deși numita G. I. a fost judecată și condamnată, membrii familiei R. nu au înțeles să restabilească situația anterioară, nu se impunea aplicarea din nou a unei sancțiuni cu caracter administrativ, ci punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a făptuitorilor reclamați.
S-a solicitat admiterea plângerii formulate, desființarea ordonanței atacate, reținerea cauzei spre judecare, condamnarea făptuitorilor, repunerea părților în situația anterioară prin demolarea gardului abuziv construit, autorizarea acestora și investirea lor pentru demolarea și construirea unui alt gard, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată pentru cei 8 ani de proces și a daunelor morale în valoare de 5.000 lei.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința penală nr. 61/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/200/2012 s-a respins plângerea formulată de intimații petenți R. C., R. V. A. și R. E., împotriva aceleiași ordonanțe, ca nefondată, iar în baza art. 278/1 alin. 8, lit. c Cod proc. penală s-a admis plângerea introdusă de petenții D. G. și D. E. și procedându-se la desființarea acesteia, s-a reținut cauza spre judecare.
Ca urmare, cauza a fost repartizată aleatoriu, reînregistrându-se sub nr._, pe rolul Judecătoriei B. - Secția Civilă.
La data de 11.04.2014, inculpații R. C., R. V. A. și R. E. au invocat neregularitatea actului de sesizare a instanței, neegalitatea administrării probelor în ultima fază procesuală după restituirea cauzei la parchet potrivit sentinței penale nr. 231/8.03.2011 pronunțată în dosarul nr._/200/2010 al Judecătoriei B., precum si neegalitatea efectuării actelor de începere a urmăririi penale după restituirea cauzei la parchet.
S-a susținut că prin această încheiere s-a produs o eroare judiciară întrucât instanța de judecată a dispus trimiterea în judecată în calitate de inculpați, în condițiile in care împotriva lor nu se începuse urmărirea penală, situație în care nu se putea pronunța soluția prevăzută de art. 278/l al. 8 lit. c Cod proc. penală.
În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală judecătorul investit a constatat legalitatea sesizării, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr._ al Judecătoriei B. privind pe inculpații R. V. A., R. E. și R. C., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpați.
În cursul judecații s-a dispus au audiere acestora care, după ce li s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 374 alin. 2 Cod proc. penală, nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.
De asemenea, au fost audiate persoanele vătămate D. G. și D. E., care s-au constituit părți civile cu sumele de 500 lei daune materiale și de câte 30.000 lei daune morale.
Cererea inculpaților R. E., R. V. și R. C. privind efectuarea unei expertize specialitatea cadastru, s-a respins ca inutilă cauzei, iar față de dispozițiile art. 374 alin. 7 Cod proc. penală, constatându-se că probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost contestate de părți, s-au respins și cererile acestora și reprezentantului parchetului privind audierea martorilor.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, în fapt, s-a reținut că la data de 28.04.2005, persoana vătămată D. E. a formulat plângere penală împotriva învinuitei G. I., inculpaților R. E., R. V. și R. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 271 alin.2 și art. 220 alin.3 Cod penal, ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 1948/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
Prin rezoluția procurorului din data de 03.10.2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în ce privește infracțiunea prev. de art. 271 alin.2 Cod penal, înaintându-se dosarul Judecătoriei B. pentru a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin.3 Cod penal, conform competenței materiale de la momentul respectiv.
Această instanță, prin sentința penală nr.1382/12.07.2006 pronunțată de Judecătoria B., a dispus achitarea inculpaților G. I., R. E., R. V. și R. C., constatându-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.
Prin decizia penală nr.627/24.11.2006, admițându-se recursul declarat de persoana vătămată D. E., instanța de control judiciar a casat hotărârea primei instanțe și conform Legii nr.247/2005 a trimis cauza la P. de pe lângă Judecătoria B. pentru a se efectua cercetări referitor la infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal, cauza reînregistrându-se sub nr.346/P/2007.
Urmare cercetărilor efectuate, prin rezoluția procurorului din data de 18.07.2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii G. I., R. E., R. V. și R. C., constatându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Împotriva acestei rezoluții persoana vătămată D. E. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior iar prin rezoluția nr.849/II/2/2007, prim procurorul unității de parchet a dispus trimiterea cauzei la Poliția Municipiului B. în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal.
După reluarea anchetei penale, prin ordonanța nr. 346/P/2007 emisă de P. de pe lângă Judecătoria B., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei G. I. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 1000 lei, pentru comiterea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 Cod penal.
Prin aceeași ordonanță, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii R. E., R. V. și R. C., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art.220 Cod penal, soluția fiind menținută prin ordonanța nr.346/P/2007 emisă de prim-procurorul unității de parchet.
În temeiul art.278/1 Cod proc. penală persoanele vătămate D. E. și D. G. au formulat plângere împotriva celor două ordonanțe iar prin încheierea din data de 07.10.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a menținut soluția adoptată de procuror față de învinuita G. I..
Încheierea primei instanțe a fost atacată cu recurs de făptuitorii R. E., R. V. și R. C., G. I. și persoanele vătămate D. E. și D. G., calea de atac respingându-se ca inadmisibil prin decizia nr.61/18.02.2011 a Tribunalului B..
După conexarea cauzei nr. 346/P/2007 la dosarul nr._/200/2010 aflat pe rolul Judecătoriei B. prin sentința penală nr.231/08.03.2011, prima instanță a dispus scoaterea cauzei de pe rol și restituirea acesteia Parchetului de pe lângă Judecătoria B., apreciindu-se că sesizarea privind judecata pe fond a făptuitorilor R. E., R. V., R. C. și G. I., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 Cod penal, este nelegală.
Prin ordonanța nr. 3124/P/2012 din data de 14.06.2012, procurorul investit a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei inculpați, constatându-se că faptele reclamate nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.1 Cod penal 1969 și aplicându-se sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii penale în sumă de câte 1000 lei.
Plângerea formulată de petenții D. G. și D. E. împotriva acestei ordonanțe s-a respins prin ordonanța nr. 795/II/2/2012 emisă de prim-procurorul unității de parchet, apreciindu-se că soluția pronunțată de procuror este legală și temeinică.
În prezenta cauză prima instanță a stabilit că inculpații R. E., R. V., R. C. și persoanele vătămate D. G. și D. E. sunt vecini, locuind în municipiul Buzau, ., de-a lungul timpului între aceștia existând o stare conflictuală cu privire la limitele proprietarilor lor.
La data de 23.11.1986, printr-un înscris sub semnătură privată, persoana vătămata D. E. a cumpărat de la făptuitoarea G. I., suprafața de 180 mp teren situată în municipiul B., ., județul B., iar prin contractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 6762/2.08.1990 s-a prevăzut o suprafață de 160,50 mp teren și construcția aflată pe acesta.
În anul 1995, persoana vătămată D. E. a promovat o acțiune în revendicare, susținând că vânzătoarea G. I. îi ocupa abuziv suprafațele de 27 mp, menționată în înscrisul sub semnătură privată și 7,5 mp față de contractul de vânzare - cumpărare autentificat.
Ca urmare, instanțele judecătorești au dispus obligarea acesteia din urmă să lase în deplină proprietate și pașnică posesie persoanelor vătămate, suprafața de 7,5 mp, ultima hotărâre rămânând definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2802/14.09.1999 a Curții de Apel Ploiești.
La data de 11.07.2002, consecință a demersurilor efectuate de persoanele vătămate, B. P. A. a pus în executare decizia menționată mai sus și a marcat linia de hotar dintre cele doua proprietăți cu doi țăruși, însă făptuitoarea G. I. a procedat la smulgerea acestora, motiv pentru care a fost condamnată prin sentința penală nr. 1063/26.03.2003 a Judecătoriei B..
Ulterior, respectiv la data de 26.05.2004 persoanele vătămate D. G. și D. E. au solicitat aceluiași executor judecătoresc executarea silită a sentinței civile menționate și repunerea în situația anterioară, situație în care executorul judecătoresc a pus în executare latura civilă a sentinței penale a Judecătoriei B., prin baterea a doi țăruși.
Cu aceeași ocazie a constatat existența unui gard din plăci de azbociment ridicat de făptuitoarea G. I., după pronunțarea deciziei Curții de Apel Ploiești, care nu respecta amplasamentul stabilit de instanța civilă.
În fine, la data de 28.09.2012, la solicitarea acelorași persoane vătămate, executorul judecătoresc s-a deplasat la locuința acestora pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, după care pe aceeași dată s-a încheiat procesul verbal constatându-se că nu se poate continua executarea silită deoarece gardul de azbociment se afla deja pe aliniamentul stabilit de el în anul 2004, iar acestea s-au opus efectuării unei expertize de specialitate.
Cu ocazia audierii, inculpații R. E., R. V., R. C. au declarat că mutarea gardului despărțitor dintre proprietăți s-a făcut cu respectarea aliniamentului stabilit de executorul judecătoresc și nici nu se putea face pe un alt amplasament, deoarece ar fi trebuit montate plăcile de azbociment.
În plus, inculpata R. E. a susținut că aliniamentul stabilit de executorul judecătoresc respecta situația juridică a terenurilor, deși persoanele vătămate dețin în realitate mai mult teren.
La termenul de judecată din data de 17.12.2014 persoanele vătămate D. G. și D. E. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal 1969, în infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal 1969, actualmente art. 287 NCP.
Cererea formulată s-a respins, ca neîntemeiată, motivându-se că din probatoriul administrat s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătorești, atâta timp cât s-a dovedit că de-a lungul timpului s-a încercat de către executorul judecătoresc punerea în executare a hotărârii judecătorești.
La rândul său reprezentantului P. de pe lângă Judecătoria B. a solicitat de asemenea, schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 220 alin. 1 Cod penal 1969 în art. 220 alin. 1 și 2 din același cod, motivându-se ca fiind dovedit că cei trei inculpați au procedat la desființarea semnelor de hotar.
Și această cerere s-a respins de prima instanță, argumentându-se că din probatoriul administrat a rezultat că gardul dintre proprietăți a fost mutat de inculpații R. E., R. V., R. C. pe aliniamentul stabilit de executorul judecătoresc și deci, ei nu au urmărit ocuparea fără drept, a terenului proprietatea persoanelor vătămate, având convingerea respectării dreptului de proprietate, urmare și diferențelor de măsurători.
S-a considerat că față de soluția de achitare a inculpaților ce va fi pronunțată de instanța de fond, întrucât nu există elementele constitutive ale săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, nu se impune schimbarea încadrării juridice, așa cum s-a solicitat de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B., cu atât mai mult cu cât persoanele vătămate declarând că niciodată nu au fost puse efectiv în posesie de către executorul judecătoresc, deși s-a încercat acest lucru.
Pe de altă parte, s-a arătat că în drept, infracțiunea de tulburare de posesie presupune în primul rând o acțiune de ocupare a unui imobil aflat în posesia altuia, noțiunea de posesie folosită de legiuitor referindu-se la stăpânirea în fapt a imobilului și nu la baterea unor țăruși prin care au fost delimitate cele două proprietăți, așa cum au susținut atât persoanele vătămate cât și reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
Or, în prezenta cauză s-a dovedit că persoanele vătămată nu s-au aflat niciodată în posesia suprafeței de teren respective, aspect recunoscut de acestea cu ocazia audierii, pentru a fi întrunite condițiile situației remisă, prevăzută de art. 220 Cod penal, pentru a fi întrunite astfel elementele constitutive ale săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie.
În consecință, apreciindu-se că în cazul faptelor comise de inculpații R. E., R. V., R. C., lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal, întrucât nu există situația premisă a acesteia, respectiv posesia efectivă a persoanelor vătămate D. G. și D. E. asupra terenului în litigiu, s-a concluzionat că nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte ilicite și nici existența vreunui prejudiciu material sau moral.
Așa fiind, în contextul situației de fapt și de drept reținută, în baza art. 16 lit. b Cod proc. penală cu referire la art. 396 alin. 5 Cod proc. penală, s-a dispus achitarea celor trei inculpați R. V. A., R. C. și R. E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 256 alin. l Cod proc. penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Separat de aceasta, în baza art. 25 alin. 5 din același cod s-a lăsat nesoluționată latura civilă a procesului penal.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apeluri persoanele vătămate D. G. și D. E., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Reiterându-se împrejurările de fapt și de drept susținute la primul grad de jurisdicție, expuse în scris prin motivele de apel și susținute în ședință publică, detaliate în partea introductivă a prezentei decizii, în esență, s-a susținut că starea de fapt s-a apreciat greșit iar achitarea intimaților inculpați R. V. A., R. C. și R. E. în baza art. 16 lit. b) Cod proc. penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 256 alin. 1 Cod penal, constatându-se că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală, este greșită.
Astfel, se impunea a se admite cererea formulată de persoanele vătămate apelante privind schimbarea încadrării juridice a activității infracționale din tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal 1969 (reincriminat art. 256 NCP), în nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 1 Cod penal 1969 (reincriminat art. 287 alin. 1 lit. g) NCP), deoarece s-a făcut dovada că există o hotărâre definitivă și irevocabilă executorie vizând situația imobilelor din ., municipiul B., locuite de părțile în litigiu (decizia nr. 2802/14.09.1999 a Curții de Apel Ploiești).
Pe de altă parte, anterior persoanele vătămate au fost puse în posesie, stabilindu-se o linie de hotar potrivit aliniamentului adus la îndeplinire de executorul judecătoresc P. A. în data de 11.07.2002, ulterior numita G. I. a desființat semnele de hotar bătute de acesta, faptă ce a atras condamnarea definitivă la pedeapsa de 6 luni închisoare iar hotărârile pronunțate anterior sunt opozabile oricăror terți inclusiv inculpaților chiar dacă nu au fost părți în procesul civil.
Ca urmare, refuzul coinculpaților R. V. A., R. C. și R. E. de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 7,50 mp aparținând apelanților persoane vătămate, potrivit jurisprudenței constituie împiedicarea unei persoane de a folosi în tot sau în parte un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea, acte materiale ce întregesc latura obiectivă din conținutul infracțiunii incriminate de art. 287 alin. 1 lit. g) NCP.
Apelanții D. G. și D. E. au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor din tulburare de posesie prev. de art. 220 Cod penal 1969, în nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 287 alin.1 lit. g) NCP (fost art. 271 alin. 2 Cod penal 1969), condamnarea inculpaților intimați R. V. A., R. C. și R. E. la pedepse cu amendă penală iar în latură civilă, repunerea persoanelor vătămate în situația anterioară, obligarea acestora să lase în deplină proprietate și posesia suprafața de 7,50 mp conform raportului de expertiză G. C. completat de expertul D. I. (punctele 1,2,3,4).
De asemenea, au solicitat autorizarea și investirea apelanților să demoleze gardul despărțitor din plăci și stâlpi de beton, să construiască altul nou pe aliniamentul 2-3 dispus pentru delimitarea celor două proprietăți prin decizia nr. 2802/1999 a Curții de Apel Ploiești, cât și obligarea intimaților la plata despăgubirilor civile în sumă de 5.000 lei daune morale și în sumă de câte 3.000 lei fiecare daune materiale.
Apelurile nu sunt fondate.
Verificând sentința primei instanțe, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate de apelanții persoane vătămate D. G. și D. E., precum și din oficiu conform art. 418 alin. 2 și art. 417 alin. 1 NCPP, rezultă că starea de fapt s-a stabilit corect la primul grad de jurisdicție iar achitarea inculpaților intimați R. V. A., R. C. și R. E. pentru infracțiunea de tulburare de posesie sesizată prin plângerea ce a format obiectul dosarului de urmărire penală nr. 346/P/2007 instrumentat de P. de pe lângă Judecătoria B., constatându-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, este legală.
S-au avut în vedere astfel actele procedurale, probele administrate, rezoluțiile, ordonanțele și hotărârile pronunțate în dosarele nr._, nr._, nr._, nr._, nr._/200/2010 ale Judecătoriei B., dosarele penale nr. 1948/P/2005, nr. 1848/II/2/2007, nr. 3124/P/2012, nr. 795/II/2/2012 ale parchetului de pe lângă aceeași instanță, decizia civilă nr. 2802/14.09.1999 a Curții de Apel Ploiești, sentința penală nr. 1063/26.03.2003 a Judecătoriei B., precum și procesele verbale întocmite în datele de 11.07.2002, 26.05.2004 și 28.09.2012 în dosarele de executare privind sentința civilă anterior menționată.
Însușindu-și întocmai argumentele de fapt și de drept expuse în considerentele sentinței pronunțate la primul grad de jurisdicție, la efectuarea propriului examen asupra acestor mijloace de probă, pertinente pentru stabilirea existenței faptei și vinovăției în cazul infracțiunilor contra patrimoniului persoanei și înfăptuirii justiției, curtea constată că în prezenta cauză nu s-a reușit să se înlăture, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prezumția de nevinovăție de care beneficiază cei trei inculpați intimați în raport de natura faptelor imputate, astfel cum sunt cristalizate în doctrina și jurisprudența internă în materie.
Sub un prim aspect, la exercitarea controlului judecătoresc ierarhic se reține că din analiza comparativă a dispozițiilor art. 220 Cod penal 1969 și art. 256 NCP se justifică concluzia că spre deosebire de legea veche în vigoare anterior datei de 01.02.2012, potrivit legii noi elementul material al laturii obiective ce întregește conținutul legal al infracțiunii de tulburare de posesie va fi realizat prin ocuparea unui imobil aflat în posesia altuia, (în întregime sau în parte), fără drept, numai atunci când fapta este săvârșită prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, deci simpla ocupare fără drept a fost dezincriminată.
Cât privește infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești incriminată prin art. 271 Cod penal 1969, respectiv art. 287 alin. 1 lit. g) NCP, se constată că elementul material din structura laturii obiective constă într-o acțiune sau inacțiune îndreptată împotriva exercițiului deplin a prerogativelor unui drept de proprietate consacrat printr-o hotărâre judecătorească dar momentul consumării acestuia este acela în care, subsecvent executării acesteia, obținute de persoana vătămată într-un proces de revendicare imobiliară, inculpatul a împiedicat-o să se folosească de imobilul respectiv, deci actele de executare trebuie realizate fie concomitent, fie ulterior încheierii procesului verbal de punere în posesie, întocmit de executorul judecătoresc, ori acceptării voluntare a autorității lucrului judecat.
În speță, este de necontestat că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6762/02 august 1990 încheiat cu numita G. I., în urmă cu circa 25 ani, apelanții persoane vătămate D. G. și D. E. au dobândit suprafața de 160,5 mp precum și parte din construcția situată în municipiul B., . bis, județul B., iar prin decizia civilă nr. 2802/14 septembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă, s-a stabilit că gardul despărțitor dintre cele două proprietăți a fost amplasat prin ocuparea abuzivă a suprafeței de 7,5 mp de către proprietarul inițial.
Ca urmare, consecință a litigiilor civile purtate între aceasta și persoanele vătămate, prima a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică posesie, secunzilor suprafața de teren cotropită, astfel cum s-a tranzacționat prin înscrisul autentic.
Au recunoscut atât persoanele vătămate apelante cât și coinculpații R. V. A., R. C. și R. E. (actualii proprietari și posesori ai imobilului din municipiul B., ., județul B., deținut în coproprietate cu numita G. I.) și rezultă din procesele verbale încheiate de executorii judecătorești investiți pentru executare silită a deciziei civile menționate, că după o primă punere în posesie (11.07.2002), cei doi țăruși marcați pe linia de hotar dintre cele două proprietăți conform expertizei topo omologate de instanța de judecată, au fost smulși de numita G. I., situație în care a fost condamnată prin sentința penală nr. 1063/26.03.2003 a Judecătoriei B..
Rezultă de asemenea, că la data de 26 mai 2004, la solicitarea persoanelor vătămate D. G. și D. E., același executor a pus în executare dispozițiile civile privind repunerea acestora în situația anterioară conform sentinței penale menționate, prin baterea a doi țăruși, ocazie în care a constatat existența unui gard din plăci de azbociment ridicat de numita G. I. și care nu respecta amplasamentul stabilit de instanța civilă.
Pe de altă parte, s-a dovedit și faptul că la ultima deplasare din 28 septembrie 2012 executorul judecătoresc a constatat că nu se poate continua executarea silită deoarece gardul de azbociment se afla deja pe aliniamentul stabilit de acesta în anul 2004 iar persoanele vătămate D. G. și D. E. s-au opus la efectuarea unei expertize de specialitate.
Or, în atare situație, în mod corect prin sentința pronunțată judecătorul fondului a stabilit că în sarcina inculpaților intimați R. V. A., R. C. și R. E. nu se poate reține comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, raportat la grănițuirea proprietăților deținute de aceștia și persoanele vătămate D. G. și D. E., atâta timp cât din actele de executate anterior menționate rezultă că gardul dintre acestea a fost mutat pe aliniamentul stabilit de executorul judecătoresc în anul 2012 și deci, din circumstanțele procedurale expuse se determină concluzia că ei nu au urmărit ocuparea fără drept, a vreunei suprafețe din terenul aparținând secunzilor, având convingerea respectării deciziei civile nr. 2802/1999 a Curții de Apel Ploiești.
Separat de aceasta, s-a dovedit cu certitudine că persoanele vătămate apelante nu s-au aflat niciodată în posesia suprafeței de teren revendicate, astfel încât nu se poate reține că cei trei inculpați s-ar fi împotrivit în vreun mod la existența unei situații de fapt recunoscute printr-o hotărâre judecătorească care a fost adusă la îndeplinire fie pe calea executării silite, fie în mod voluntar, așa cum impun dispozițiile art. 271 alin. 2 Cod penal 1969 preluate în art. 287 alin. 1 lit. g) NCP.
Prin urmare, raportat la starea de fapt dovedită prin probele cu înscrisuri administrate în cursul urmăriri penale și cercetării judecătorești desfășurate la primul grad de jurisdicție, față de conținutul legal al infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, astfel cum a fost determinat prin legea penală în vigoare, intervenită mai înaintea judecății definitive a cauzei, în mod legal prin hotărârea pronunțată s-a dispus achitarea inculpaților R. V. A., R. C. și R. E. conform art. 395 alin. 5 rap. la art. 16 lit. b) Cod proc. penală, constatându-se că faptele reclamate de apelanții persoane vătămate D. G. și D. E. nu sunt prevăzute de art. 256 alin. 1 cu aplic. art. 5 NCP și nici nu sunt incriminate ca și fapte penale de alte texte incriminatorii în vigoare, inclusiv acelea prev. de art. 287 alin. 1 lit. g) NCP (fost art. 271 alin. 2 Cod penal 1969).
Faptul că prin hotărârile adoptate ori ordonanțele emise de către organele judiciare în alte cauze penale ce au avut ca obiect aceeași stare de fapt, s-a constatat inexistența infracțiunii de tulburare de posesie reclamată de persoanele vătămate D. G. și D. E. împotriva celor trei inculpați și a proprietarului inițial G. I., nu atrage automat schimbarea încadrării juridice a actelor materiale reclamate în infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești.
Aceasta întrucât pentru argumentele de fapt expuse s-a stabilit că în cadrul litigiului civil purtat, aceștia din urmă nu au săvârșit acte materiale, cu vinovăție, ce ar putea fi caracterizate ca întrunind elementele constitutive ale vreunei fapte prevăzute de legea penală în sensul art. 15 NCP.
De altfel, sub ultimul aspect mai este de observat și că prin plângerea penală, obiect al dosarului nr. 346/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., s-a solicitat condamnarea inculpaților intimați pentru infracțiunile de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal 1969 și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 2 din același cod, iar prin ordonanța emisă procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative conform art. 18 indice 1 Cod penal 1969, constatându-se că nu se impune punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a acestora.
Rezultă așadar, că sentința primei instanțe este justă și conformă dispozițiilor ce reglementează tragerea la răspundere penală sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 256 alin. 1 și art. 387 alin. 1 lit. g) NCP cu aplic. art. 5 NCP, în interpretarea dată atât în doctrina de specialitate cât și jurisprudența în materie, deoarece prin probele administrate persoanele vătămate apelante D. G. și D. E. nu au reușit să facă dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reclamate există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de intimații R. V. A., R. C. și R. E..
D. consecință, apelurile exercitate de acestea se vor respinge, ca nefondate, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b) Cod proc. penală, urmând să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct.1, lit.b Cod procedură penală respinge apelurile declarate de persoanele vătămate D. G. și D. E., ambii domiciliați în municipiul B., ., județul B. împotriva sentinței penale nr. 1141 din 30 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. privind pe inculpații R. V. A. fiul lui C. și E., născut la data de 22.10.1971, R. C. fiul lui I. și A., născut la data de 13.10.1949 și R. E., fiica lui G. și P., născută la data de 28.09.1950, toți domiciliați în municipiul B., ., județul B., ca nefondate.
Obligă apelanții părți civile la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2015.
Președinte,Judecător,
E. N. S. P. B.
Aflându-se în concediu legal de odihnă
semnează președintele completului
Grefier,
M. G.
Red. NE
Tehnored. GM
2 ex. / 02 iunie 2015
Dosar fond nr._ Judec. B.
Judec. fond F. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Decizia... | Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art.342 NCP.... → |
|---|
