Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art.342 NCP. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 473
Ședința publică din data de 08 mai 2015
Președinte – F. T.
Judecător – L. C.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul P. P., fiul lui S. și P. născut la data de 15.XI.1968 in ., CNP_, domiciliat în comuna Grebanu, . B., împotriva sentinței penale nr.11 din data de 26 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat, prin care în baza art. 342 al. 1 noul Cod penal cu referire la art. 5 noul Cod penal cu aplicarea art.41 și art. 43 al. 5 noul Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 343 noul Cod penal cu referire la art. 5 noul Cod penal cu aplicarea art. 41 noul Cod penal și art. 43 al. 5 noul Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare.
Conform art. 38 noul Cod penal, art. 39 al. 1 lit. b noul Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (6 luni), in total inculpatul va executa 2 ani închisoare.
S-a aplicat art. 65 noul Cod penal, art. 66 al. 1, lit. a,b, și h noul Cod penal.
S-a dedus reținerea inculpatului de 24 ore din data de 05.09.2013.
S-a dispus confiscarea următoarelor bunuri: arma de vânătoare, muniția și celelalte părți componente ce se află la camera de corpuri delicte a IPJ.
A fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare câtre stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu in faza de urmărire penală, sumă avansată din fondurile Ministerului Justiției.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat P. P., personal și asistat din oficiu de avocat N. M., potrivit delegației pentru asistență juridică obligatorie nr._ din data de 10 aprilie 2015 eliberară de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea aduce la cunoștință apelantului inculpat P. P. drepturile prev. de art.83, art.108 alin.1 și 2 și art.420 alin.4 combinat cu art.374 alin.2 Cod proc. penală, solicitându-i, de asemenea, acestuia să precizeze dacă dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel. Inculpatul apelant, personal având cuvântul, precizează că este de acord să dea declarație în fața instanței de control judiciar, motiv pentru care s-a procedat la audierea inculpatului, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Avocat din oficiu N. M., pentru apelantul inculpat, solicită, în temeiul art.420 alin.5 Cod proc. penală, completarea probelor cu martori și depune la dosar un memoriu formulat de către inculpat, cu certificat de încadrare a copilului într-un grad de handicap și planul de recuperare a copilului cu dizabilități.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că nu se impune completarea probei cu martori.
Curtea, în urma deliberării și în raport de situația inculpatului, pe care a precizat-o și la acest termen de judecată, când a recunoscut comiterea infracțiunilor, apreciază că nu se impune reaudierea martorului, care de altfel a fost audiat și în fața instanței de fond.
De asemenea, în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat din oficiu N. M., pentru apelantul inculpat, critică sentința pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat, întrucât, din punctul său de vedere, pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea mare, în raport de circumstanțele personale, în sensul că a recunoscut comiterea faptelor și a colaborat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului.
De asemenea, solicită instanței de apel a avea în vedere și situația familială a inculpatului, care este una specială, având în întreținere un copil care are un grad de handicap locomotor sever și probleme de sănătate.
Referitor la faptele comise de inculpat, solicită a se avea în vedere împrejurarea că arma nu a fost folosită niciodată, motiv pentru care consideră că se poate admite apelul, desființa sentința, iar pe fond să se dispună redozarea pedepsei în sensul micșorării ei, cu aplic. art.91 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, întrucât instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate, în raport de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul și care rezultă din fișa sa de cazier judiciar.
În plus, precizează că pedeapsa aplicată de către instanța de fond este deja stabilită într-un cuantum minim, nejustificându-se reținerea de circumstanțe atenuante.
Apelantul inculpat P. P., având ultimul cuvânt, solicită condamnarea la la o pedeapsă cu muncă în folosul comunității.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.11 din data de 26 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat, s-au dispus următoarele:
În baza art. 342 al. 1 noul Cod penal cu referire la art. 5 noul Cod penal cu aplicarea art.41 și art. 43 al. 5 noul Cod penal, inculpatul P. P. a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art.343 noul Cod penal cu referire la art.5 noul Cod penal cu aplicarea art.41 noul Cod penal și art.43 al.5 noul Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare.
Conform art. 38 noul Cod penal, art.39 al.1 lit.b noul Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (6 luni), in total inculpatul va executa 2 ani închisoare.
S-a aplicat art.65 noul Cod penal, art.66 al.1 lit.a, b și h noul Cod penal.
S-a dedus reținerea inculpatului de 24 ore din data de 05.09.2013.
S-a dispus confiscarea următoarelor bunuri: arma de vânătoare, muniția și celelalte părți componente ce se află la camera de corpuri delicte a IPJ.
A fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare câtre stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu in faza de urmărire penală, sumă avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr.1768/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Sărat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P. P., pentru infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor – art.279 al.1 Cod penal anterior, braconaj cinegetic și trafic ilicit de arme de foc, prevăzut de art.42 al.1 lit.a din Legea 407/2006 republicată și art.137 din Legea 295/2004 republicată, cu art.33 lit.a și art.37 lit.a Cod penal anterior.
În actul de sesizare se arată că la data de 3.09.2013, lucrătorii din cadrul IPJ B. Biroul AESP s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul P. P. din comuna Grebanu, . B., deține la domiciliu o armă de vânătoare letală pe are a adus-o din străinătate și pe care o utilizează în scopul braconării de animale sălbatice, din pădurile din împrejurimi.
În aceste împrejurări, în baza autorizației emise de Judecătoria Rm.Sărat nr.45/4.09.2013, la data de 5.09.2013, s-a efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului, ocazie cu care în vatra sobei din bucătăria imobilului s-a găsit o cutie de lemn tip geamantan închisă, dar neasigurată, în interiorul căreia se afla o armă de vânătoare dezasamblată, având țevile de 12 mm, părțile armei – patul prevăzut cu două trăgace, apărătoarea celor două trăgace confecționată artizanal, un obiect metalic cu miner din plastic de forma unei pipe având în prelungirea acesteia un recipient de formă cilindrică și prevăzută cu un dispozitiv de agățat, patru cartușe de armă de vânătoare calibru 12 mm cu alice de diferite dimensiuni, 16 cartușe confecționate artizanal din care 9 cu proiectil mic și 7 cu alice, 18 tuburi de cartușe trase un dispozitiv metalic format din două bucăți, destinat confecționării alicelor, un alt dispozitiv destinat turnării proiectilelor din plumb, un recipient conținând cantitatea de 1,85 alice din plumb, un alt recipient cu pulbere de culoare gri verzui provenita din dezmembrarea de cartușe de vânătoare, 46 capace din plută de formă rotundă și 4 bucăți de pâslă - (bușe) destinate confecționării artizanale de cartușe de vânătoare.
Se arată, de asemenea, că într-un dulap din dormitorul imobilului s-a găsit o sacoșă în interiorul căreia se aflau trei bricege de diferite forme și dimensiuni, 17 cuțite cu lame diferite și mânere diferite, 9 cuțite cu mânere confecționate din corn de cervidă- proces verbal de percheziție domiciliară, iar in podul casei . plastic au fost găsite mai multe fragmente de corn de cervidă și 9 tocuri de cuțit din diverse materiale bunuri ridicate spre cercetări de organele de anchetă.
S-a mai arătat că la verificarea în evidențele Registrului Național al Armelor a rezultat faptul că inculpatul nu este autorizat să dețină arme de foc și prin urmare nici muniția aferentă.
Fiind audiat în prezența avocatului din oficiu, apoi în fața apărătorului ales, inculpatul a recunoscut că a deținut la domiciliu în perioada aprilie - septembrie 2013 o armă de vânătoare letală, fără autorizație, muniția aferentă și că de circa 8-10-12 ori a tras să vadă dacă este în stare de funcționare.
A precizat constant că arma a cumpărat-o de la numitul Z. I., iar acesta fiind audiat a negat că ar fi vândut ceva inculpatului, mai ales armă, și că niciodată nu a avut o astfel de armă.
Cât privește muniția descoperită, inculpatul a precizat că a procurat-o ilegal de la diverse persoane, foști sau actuali vânători, fără să precizeze nume veridice.
Cu privire la datele referitoare la inculpat, în rechizitoriu se arată că la data de 5.09.2013 s-a dispus reținerea pe o durată de 24 ore.
Fiind audiat în fața instanței de fond, s-a înaintat propunerea de arestare preventivă, iar instanța prin încheiere a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă, luând măsura preventivă de a nu părăsi localitatea.
Din conținutul fișei de cazier judiciar, rezultă că inculpatul a mai fost condamnat anterior la 1 an închisoare prin sentința penală nr.842/15.11.2002 a Judecătoriei Rm.Sărat, 4 luni prin sentința penală nr.366/2004 a Judecătoriei Rm.Sărat, 2 ani și 6 luni pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 Cod penal, prin sentința penală nr.374/6.11.2007, definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr.317/28.03.2008. Această pedeapsă a executat-o în perioada 30.08._08, cu un rest neexecutat de 360 zile, și 4 luni închisoare pentru art.180 al.2 Cod penal cu art.37 lit.b Cod penal prin sentința penală nr.372/6.11.2007.
S-a concluzionat că termenul de reabilitare judecătorească conform, art.135 Cod penal anterior (art.166-167 Cod penal nou), nu s-a împlinit, și s-a reținut starea de recidivă conform art.41 din noul Cod penal.
În fața instanței de judecată, la termenul din data de 23.10.2014, inculpatul prin declarația de la fila 24 a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, a precizat că pe toată perioada urmăririi penale a colaborat cu organele de anchetă, nu a ascuns armele și munițiile, nu le-a aruncat ca să nu primejduiască alte persoane și a solicitat judecarea cauzei pe baza procedurii de cunoaștere.
Cu privire la perchiziția efectuată, a arătat că nu s-a opus și că toate bunurile descoperite au fost ridicate. Nu a solicitat alte probe în afara celor administrate în dosarul parchetului.
În concluziile apărătorului ales avocat I. C. s-a precizat că inculpatul că are obiecțiuni cu privire la perioada în care a deținut arma și că se impune verificarea probelor, respectiv declarațiile martorilor și declarația sa inițială, precum și cea pe care a dat-o când a fost audiat la propunerea de arestare preventivă.
Pentru lămurirea acestei situații de fapt și stabilirea corectă a stării de recidivă, instanța de fond a repus cauza pe rol și a solicitat Biroului Penal al Judecătoriei Rm.Sărat efectuarea unui referat care s-a depus al fila 38 verso.
Prin încheierea din data de 20.11.2014 (fila 42 dosar), apărătorul inculpatului a făcut precizarea că nu se mai prevalează de dispozițiile legale privind judecata simplificată, însă solicită a se lua act că inculpatul a avut permanent o atitudine corespunzătoare fiind sincer și a recunoscut faptele comise cu singura obiecțiune că perioada în care s-a menționat că a deținut arma de vânătoare nu este cea reală.
Pentru stabilirea situației reale și a stării de recidivă, prima instanță a solicitat depunerea la dosar a certificatului de cazier judiciar actualizat care a fost depus la filele 44-45 dosar, a dispus luarea de declarații inculpatului și audierea martorilor N. N. și G. C. martori din acte, și de asemenea audierea martorului rezultat din dezbateri U. V..
S-a dispus atașarea dosarului nr._, cu obiect propunere arestare preventivă. La data de 22.01.2015 fiind interogat inculpatul a declarat că recunoaște faptele care i s-au reținut, însă are obiecțiuni numai cu privire la perioada când s-a reținut că a deținut arama de vânătoare. În realitate arma de vânătoare a deținut-o în perioada martie-mai 2013.
Cu privire la muniție a declarat că o parte a primit-o de la ginerele unei peroane din satul Gama T., la care a făcut niște reperații la imobil, iar restul muniției a fost confecționată de el din anumite materiale, iar praful de pușcă îl avea de la U. V., la fel și cartușele pe care le-a dezmembrat.
A arătat că pușca de vânătoare nu a folosit-o, întrucât era defectă, iar pe el organele de poliție l-au pus să o repare, după care aceasta a fost încercată în fața unui agent de poliție – J., și alte două persoane.
Martorii audiați au declarat că mențin cele declarate anterior cu privire la arma de vânătoare și muniția descoperită la domiciliu inculpatului.
Martorul rezultat din dezbateri U. V. a declarat că nu cunoaște despre împrejurarea că socrul său, în prezent decedat, și la care într-adevăr inculpatul a lucrat făcând niște reparații la casă, i-ar fi dat acestuia anumite materiale sau muniție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 3.09.2013 Biroul AESP din cadrul IPJ B. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul P. P. deține la domiciliu o armă letală de vânătoare pe care a adus-o din străinătate și pe care o utilizează în scopul braconării de animale sălbatice din pădurile din împrejurime.
Urmare încuviințării percheziției la domiciliul inculpatului, s-a găsit o cutie de lemn tip geamantan, închisă dar neasigurată, în interiorul căreia se afla o armă de vânătoare dezasamblată având țevile de 12 mm, părțile armei – patul prevăzut cu două trăgace, apărătoarea celor două trăgace confecționată artizanal, un obiect metalic cu miner din plastic de forma unei pipe având în prelungirea acesteia, un recipient de forma cilindrica și prevăzut cu un dispozitiv de agățat, patru cartușe de armă de vânătoare calibru 12 mm cu alice de diferite dimensiuni, 16 cartușe confecționate artizanal din care 9 cu proiectil mic și 7 cu alice, 18 tuburi de cartușe trase un dispozitiv metalic, format din două bucăți, destinat confecționării alicelor, un alt dispozitiv destinat turnării proiectilelor din plumb, un recipient conținând cantitatea de 1,85 alice din plumb, un alt recipient cu pulbere de culoare gri verzui provenită din dezmembrarea de cartușe de vânătoare, 46 capace din plută de formă rotundă și 4 bucăți de pâslă - (bușe) destinate confecționării artizanale de cartușe de vânătoare.
Într-un dulap din dormitorul imobilului s-a găsit o sacoșă în interiorul căreia se aflau trei bricege de diferite forme și dimensiuni, 17 cuțite cu lame diferite și mânere diferite, 9 cuțite cu mânere confecționate din corn de cervidă - proces verbal de percheziție domiciliară iar în podul casei într-o sacoșă din plastic au fost găsite mai multe fragmente de corn de cervidă și 9 tocuri de cuțit din diverse materiale bunuri ridicate spre cercetări de organele de anchetă.
Reținând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uzul de armă fără drept, fapte comise în concurs, prima instanță a dispus condamnarea acestuia, așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P. P., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, inculpatul a susținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat nr.1078/P/2013 s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru comiterea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uz de arma fără drept, fapte prev. de art.342 alin.1 cu aplicarea art.41 și art.343 Cod penal, și cu aplicarea art.41 si 38 din Codul penal.
S-a reținut că la data de 3.09.2013 urmare unei percheziții efectuate la domiciliul său de către lucrători din cadrul IPJ B. ar fi deținut o arma de vânătoare, 4 cartușe de vânătoare calibrul 12 mm cu alice, 16 cartușe confecționate artizanal din care 9 cu proiectil mic și 7 cu alice, 18 tuburi de cartușe trase și un dispozitiv metalic destinat confecționării alicelor, un recipient cu 1,85 alice de plumb și un alt recipient cu pulbere culoare gri-verzui provenite din dezmembrarea de cartușe de vânătoare bunuri ce ar fi fost destinate confecționării artizanale de cartușe de vânătoare.
Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecații a recunoscut în totalitate comiterea celor 2 fapte penale, pe care le-a regretat, și în circumstanțiere a depus acte medicale, care au confirmat faptul ca este bolnav de inima, cu diagnosticul ., hipercolesterol 1000 esențială, insuficienta venoasă cronică, hepatită cronică, hipertensiune esențială, flebită și trombofebită a extremităților interioare.
A menționat că în perioada în care a deținut acea armă, aceasta a fost în stare de nefolosire, fiind reparată de el chiar la sediul IPJ B., că nu a folosit niciodată aceasta armă în scopul braconajului, aceasta rămânând efectiv la domiciliul său, deși in repetate rânduri a intenționat să o arunce, gândindu-se la posibilitatea de a fi găsită asupra sa și a risca sancționarea sa penală.
A arătat că în prezent, deși are vârsta de 47 ani, iar soția are afecțiuni grave ale sănătății, având în îngrijire și un alt copil în vârsta de 16 ani ce prezintă un handicap locomotor și a solicitat instanței a i se aplica o pedeapsă cu aplicarea art.83 NCP, instanța de fond a pronunțat o pedeapsă prea gravă în raport cu faptele comise.
Chiar dacă anterior a mai comis fapte penale, instanța reținând starea de recidivă în raport de o faptă penală de vătămare corporală gravă care ar fi comis-o și pentru care a fost sancționat prin sentința penala 374 din 6.11.2007 a Judecătoriei Rm.Sarat, (definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr.317 din 28.03.2008), pedeapsa respectivă a executat-o în perioada 30.08._08 cu un rest neexecutat de 360 zile, pedeapsa fiind considerată executată la data de 24.02.2009.
A mai precizat că faptele pentru care a fost trimis în judecată în prezent au fost comise în perioada aprilie - septembrie 2013, prin urmare termenul de reabilitare pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv, cea de vătămare corporală gravă fusese împlinit în luna februarie 2013 (termen prev. de art.166 alin.1 litera a din NCP)
În aceste condiții, instanța de fond, fără să țină cont de faptul că gradul de pericol social al faptelor este relativ redus, că nu a creat o stare de pericol pentru comunitate cu consecințe grave, că nu a urmărit un scop anume prin săvârșirea infracțiunii, de conduita sa pe parcursul întregului proces penal și celelalte aspecte care privesc starea de sănătate a sa și a membrilor de familie, de faptul că în prezent este integrat în mediul social în care trăiește, a pronunțat o pedeapsă de 1 an și 6 luni, în temeiul art.342 alin.1 NCP și aceeași pedeapsa pentru fapta prev. de art.343 NCP, adăugând un spor de 6 luni urmând ca pedeapsa pe care o va executa să fie aceea de 2 ani închisoare.
Apreciază excesivă pedeapsa aplicată de instanța de fond, în mod injust nu s-a făcut aplicarea prevederilor art.83 Cod penal, în sensul amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art.91 din NCP.
Curtea, examinând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit dispozițiilor art.420 alin.8 C.pr.pen., în raport de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele, constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, așa cum a fost expusă pe larg, pe baza probelor administrate în cauză în timpul urmăririi penale și a celor administrate direct de prima instanță, așa cum acestea au fost prezentate mai sus.
Cu ocazia audierii la instanța de fond, inculpatul a declarat că are cunoștință de faptele pentru care a fost trimis în judecată, pe care o recunoaște și le regretă, însă a făcut precizarea că perioada aprilie 2012 - septembrie 2013 în care s-a menționat că a deținut arma de vânătoare nu este cea reală, ci este perioada aprilie - septembrie 2013.
Curtea reține că, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul a fost liberat la data de 04.03.2009 din executarea unei pedepse rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare, în baza sentinței penale nr.356/27.02.2009 a Judecătoriei Focșani, cu un rest de pedeapsă de 360 de zile rămase de executat.
În aceste condiții, termenul de reabilitare a inculpatului s-ar fi putut împlini în luna februarie 2014, potrivit dispozițiilor codului penal în vigoare, care ar fi putut fi legea mai favorabilă, astfel că în mod corect s-au reținut dispozițiile art.43 alin.5 Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea reține că aceasta s-a făcut în mod corect de instanța de fond, având în vedere că pedepsele au fost orientate către minimul special prevăzut de legea mai favorabilă, dar și perseverența inculpatului în comiterea de infracțiuni, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar.
Prin urmare, Curtea reține că individualizarea pedepselor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art.74 Cod penal, astfel că susținerile inculpatului apelant, potrivit cărora cuantumul pedepselor aplicate este prea mare și modalitatea de executare este prea aspră, sunt nefondate.
Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. P. împotriva sentinței penale nr.11/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătorul din oficiu pentru inculpatul apelant, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. P., fiul lui S. și P., născut la 15.11.1968, CNP:_, domiciliat în comuna Grebănu, . B., împotriva sentinței penale nr.11/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
Obligă apelantul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorul din oficiu pentru inculpatul apelant, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.05.2015.
Președinte, Judecător,
F. T. L. C.
Grefier,
R. E. B.
Red./Th.-LC/BER
4 ex./26.05.2015
Dosar fond –_ Judecătoria Râmnicu Sărat
Judecător fond – F. Ș.
Operator de date cu character personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Tulburarea de posesie. Art.256 NCP. Decizia nr. 481/2015. Curtea... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 553/2015. Curtea de... → |
|---|








