Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Decizia nr. 222/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 13910/281/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.222
Ședința publică din data de 27 februarie 2015
PREȘEDINTE – I. N.
JUDECĂTOR – C. R.
GREFIER – C. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatoarea I. N., domiciliata în comuna Blejoi, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 2985 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care, în temeiul disp. art. 431 alin.1 Cod procedură penală, s-a respins, ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de aceasta cu privire la sentința penală nr. 27 din 30 aprilie 2014 a Judecătoriei Ploiești pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-contestatoare I. N., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că prin serviciul registratură au fost depuse de către apelanta contestatoare note scrise înregistrate sub nr. 3861/25 februarie 2015.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul invocă excepția inadmisibilității apelului față de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă. Dispozițiile art. 432 alin. 4 Cod procedură penală nu se aplică în prezenta cauză ci numai în cazurile în care contestația în anulare este admisă în principiu.
Curtea pune în discuția părților excepția de inadmisibilitate a căii de atac a apelului invocată de către reprezentantul Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea, ca inadmisibil, a apelului declarat de contestatoare.
Apelanta-contestatoare I. N., având cuvântul, susține că a declarat apel față de împrejurarea că în dispozitivul hotărârii se menționează „ cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare” și din acest motiv, a promovat această cale de atac.
Precizează, totodată, că avocatul ales pe care l-a angajat în fața instanței de fond nu și-a respectat angajamentul contractual.
La solicitarea instanței, arată că Rezoluția nr. 947/P/2013 din data de 13 ianuarie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este definitivă.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările cauzei reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 2985 din data de 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în temeiul disp. art. 431 alin. 1 Cod procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petenta contestatoare I. N., domiciliată în comuna Blejoi, ., județul Prahova cu privire la sentința penală nr. 27 din 30 aprilie 2014 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosarul nr._ .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza materialului probator administrat în cauză, următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2014 sub nr._, petenta I. N. a formulat contestație în anulare, invocând faptul că există două hotărâri judecătorești definitive, respectiv sentința penală nr.308 din 29.01.2014 a Judecătoriei Ploiesti și sentința penală nr. 27 din 30.04.2014 a Judecătoriei Ploiești privind plângerea formulată împotriva ordonanței din data de 11.04.2013 în dosarul nr. 9558/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești iar ambele hotărâri privesc aspectul procedural al cauzei.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că la data de 13 iunie 2013 a depus la Judecătoria Ploiești o plângere împotriva Ordonanței n. 9558/P/2010 din data de 11.04.2013 .
Prin sentința penală nr. 308 din 29.01.2014 a Judecătoriei Ploiești s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru ca acesta să se pronunțe în conformitate cu dispozițiile art. 278 Cod procedură penală din 1968, cu privire la legalitatea și temeinicia ordonanței sus menționate.
Plângerea a fost soluționată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești prin Ordonanța nr. 879/II/2/2014 din data de 13.02.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, fiind respinsă, ca tardivă.
Împotriva acestei soluții, petenta a formulat plângere la Judecătoria Ploiești, însă prin sentința penală nr. 27 din 30.04.2014 i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, deși prima instanță, prin hotărârea pronunțată a exclus caracterul tardiv și implicit inadmisibil al acesteia.
În drept, petenta nu a invocat nici un temei legal.
Analizând contestația în anulare formulată în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 308 din 29.01.2014 pronunțată în dosarul nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești, în baza art. 2781 alin 13 Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a plângerii formulate de către petenta I. N. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 9558/P/2010 din data de 11.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea soluționării, conform art.278 Cod proc. penală din 1968.
În motivare, judecătoria a arătat că petenta a formulat plângere împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 9558/P/2010 din data de 11.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, fără a se adresa mai întâi procurorului ierarhic superior.
A mai reținut magistratul fondului că, ulterior, prin ordonanța nr. 879/II/2/2014 din data de 13.02.2014, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției anterior menționată, soluție ce a fost atacată cu plângere de către petentă, calea de atac fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea nr. 27 din data de 30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ .
În motivarea acestei încheieri, judecătorul de cameră preliminară a arătat că nerespectarea termenului prevăzut în art. 278 alin 3 Cod procedură penală din 1968 atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. De asemenea, s-a motivat că împrejurarea că instanța a dispus inițial trimiterea plângerii formulate de către petenta I. N. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 9558/P/2010 din data de 11.04.2013 Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești nu exclude posibilitatea ca prim-procurorul investit cu soluționarea acesteia să constate tardivitatea depunerii plângerii.
S-a reținut că în conformitate cu art. 431 Cod procedură penală, instanța trebuie să examineze admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților și, dacă constată că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 Cod procedură penală și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Totodată, prima instanță a reținut că potrivit disp. art. 426 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă
Analizând toate aceste cazuri în care este posibilă formularea unei contestații în anulare, instanța de fond a constatat că cererea petentei - având în vedere argumentele de fapt expuse de aceasta, s-ar putea circumscrie cazului prev. la litera i) Cod procedură penală.
În acest sens, s-a reținut că sub titlul "Plângerea în fața instanței de judecată împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată”, art.278 ind.1 Cod proc. penală din 1968, introdus prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003, reglementează procedura de introducere și rezolvare a actelor contestatoare ale soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
Totodată, conform alin.1 s-a reținut că „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta să judece cauza în primă instanță”.
Astfel, având în vedere prevederile art. 278 alin. 1 Cod proc. penală, s-a constatat că legiuitorul a stipulat o etapă procesuală obligatorie în sensul că plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor procurorului ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Magistratul fondului a apreciat că prin dispozițiile textului de lege sus-menționat au fost prevăzute, în concret, condițiile de sesizare a instanței de judecată de către persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, respectiv, numai după respingerea plângerii făcute conform art.275-art.278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, un termen, respectiv de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art.277 si art.278, precum și competența–instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Prin urmare, procedând la interpretarea conținutului normelor procedurale precizate, instanța de fond a constatat că existența plângerii formulate la procurorul ierarhic superior constituie o condiție prealabilă, obligatorie, de exercitare a procedurii reglementate de dispozițiile art. 278 ind.1 Cod proc. penală, în aprecierea legalei sesizări a instanței de judecată.
Pe de altă parte, s-a observat că plângerea este inadmisibilă dacă petentul nu a exercitat calea de atac a plângerii în procedura internă și este asimilată acestei situații ipoteza în care plângerea formulată în procedura internă este tardivă, astfel cum s-a întâmplat în cauză. De asemenea, s-a subliniat că instituția repunerii în termen operează numai în ce privește căile de atac (apel și recurs), neputând fi extinsă prin analogie la alte căi de atac.
Așa fiind, magistratul fondului a constatat că împrejurarea că instanța a dispus inițial trimiterea plângerii formulate de către petenta I. N. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 9558/P/2010 din data de 11.04.2013 Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești nu exclude posibilitatea ca prim- procurorul investit cu soluționarea acesteia să constate tardivitatea depunerii plângerii.
Pe cale de consecință, în baza art. 431 alin. 1 Cod procedură penală, prima instanță a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petenta I. N. cu privire la încheierea penală nr. 27 din 30 aprilie 2014 a Judecătoriei Ploiești pronunțată în dosarul nr._ .
Împotriva sentinței penale nr. 2985 din data de 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a declarat apel contestatoarea I. N., care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în scris, filele 5-8, susținând, în esență, că în mod greșit contestația în anulare formulată în cauză pe temeiul prev. de art.426 lit.i) Cod proc. penală i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât cele două hotărâri definitive au fost pronunțate pentru aceeași faptă iar soluțiile adoptate sunt contradictorii.
În ședința publică din data de 27 februarie 2015, Ministerul Public, prin reprezentat legal, a invocat excepția de inadmisibilitate a căii de atac a apelului, susținând că hotărârea instanței de fond este definitivă și, prin urmare, apelul declarat împotriva acesteia este inadmisibil, excepție ce a fost pusă în discuția părților iar concluziile formulate au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Curtea, examinând cu precădere excepția de inadmisibilitate a apelului invocată de Ministerul Public, constată că aceasta este întemeiată și o va admite, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 426 alin.1 Cod proc. penală „ împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare” pentru cazurile arătate expres și limitativ la literele a) – i), acest din urmă caz vizând situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, temei ce a constituit cazul de contestație în anulare invocat de către petenta I. N., referitor la sentința penală nr. 308 din 29 ianuarie 2014 și sentința penală nr. 27 din 30 aprilie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești.
De asemenea, potrivit art. 431 alin.1 Cod proc. penală rezultă că „ instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților” iar conform alineatului (2) al aceluiași articol, când instanța constată că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art.426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
În fine, art. 432 alin.4 Cod proc. penală stipulează că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului iar decizia dată în apel este definitivă.
În cauza dedusă judecății, petenta I. N. a formulat contestație în anulare pe temeiul prev. de art. 426 alin.1 lit.i) Cod proc. penală, susținând că atât sentința penală nr. 308 din 29 ianuarie 2014 cât și sentința penală nr. 27 din 30 aprilie 2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești privesc aceeași persoană și se referă la aceeași faptă, așa încât, fiind îndeplinite cerințele legale, a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare.
Verificând cele două hotărâri se constată că prin sentința penală nr. 308 din 29 ianuarie 2014 a Judecătoriei Ploiești s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia prim-procurorului de la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru ca acesta să se pronunțe în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 278 Cod proc. penală din 1968 iar prin sentința penală nr. 27 din 30 aprilie 2014, aceeași instanță, a respins plângerea formulată de petentă, ca inadmisibilă, reținând că prin Ordonanța nr. 879/II/2/2014 din 12 februarie 2014, P.-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a respins plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 9558/P/2010 din 11 aprilie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, ca tardiv formulată.
Reținând că din economia dispozițiilor cuprinse în art. 2781 Cod proc. penală din 1968, introdus prin Legea nr. 281/2003 ce reglementează plângerea în fața instanței de judecată împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, rezultă că existența plângerii formulată la procurorul ierarhic superior constituie o condiție prealabilă și obligatorie de exercitare a căii de atac reglementată de art. 2781 Cod proc. penală, că neexercitarea căii de atac a plângerii în fața procurorului în termenul legal face ca aceasta să fie tardivă iar soluția dată ulterior de instanță nu contravine primei hotărâri întrucât prin aceasta, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată P.-procurorului Parchetului pentru a se pronunța asupra plângerii la rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, rezultă că sentința prin care judecătorul fondului a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă, este justă și conformă dispozițiilor legale menționate.
În susținerea legalității și temeiniciei soluției adoptate de prima instanță, Curtea are în vedere, în egală măsură, faptul că deși sentințele menționate de petentă ca fiind contradictorii sunt definitive și, prin urmare, ar îndeplini cerința impusă de art. 426 alin.1 Cod proc. penală, totuși acestea nu fac parte din categoria celor la care se referă art. 426 alin.1 lit.i) Cod proc. penală și care fac admisibilă cererea de contestație în anulare, întrucât, prin nici una dintre ele nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, achitare ori de încetare a procesului penal, așa încât, și din acest motiv, contestația în anulare este inadmisibilă.
În sensul menționat anterior s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite prin Decizia nr. XVII (17)/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.542 din 17 iulie 2008 stabilindu-se, cu ocazia soluționării recursului în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că „ cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 2781 alin.8 lit.a) și b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă”. Această soluție își menține valabilitatea și în prezent, având în vedere că motivul de revizuire prev. de art. 394 alin.1 lit.e) Cod proc. penală anterior, respectiv când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, constituie, în prezent, motiv de contestație în anulare, conform art.426 alin.1 lit.i) Cod proc. penală, prin aceasta urmărindu-se reformarea uneia dintre hotărârile definitive.
Raportat la cele ce preced, Curtea conchide că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și întrucât vizează o soluție împotriva actelor emise de procuror, sentința astfel pronunțată este definitivă, ca și hotărârea la care se referă, și prin urmare, împotriva acesteia nu mai poate fi promovată nici o altă cale ordinară de atac.
De altfel, soluția adoptată de instanța de fond nu face parte din categoria celor la care se referă art. 408 Cod proc. penală, motiv pentru care apelul declarat de petentă se privește ca inadmisibil, și din această cauză, criticile invocate nu vor putea fi analizate, deoarece vizează fondul cauzei iar instanța de fond s-a pronunțat pe cale de excepție.
Situația învederată de petentă în sensul că în dispozitivul sentinței se menționează calea de atac a apelului, deși reală, nu poate conduce la o altă concluzie decât cea menționată anterior, constatându-se că dispozițiile cuprinse în art. 432 alin.4 Cod proc. penală și care se referă la posibilitatea exercitării căii de atac a apelului, nu sunt incidente, având în vedere că în prezenta cauză nu a fost pronunțată o hotărâre după admiterea în principiu a contestației în anulare.
Cum, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 2 Cod proc. penală, procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege iar conform art. 129 și art. 21 din Legea fundamentală, legea procesuală penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente, rezultă că recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așa fiind, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate a apelului invocată de Ministerul Public este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 421 alin.1 pct.1 lit.a) teza a II a Cod proc. penală, apelul declarat de petentă va fi respins, ca inadmisibil, iar potrivit art.275 alin.2 Cod proc. penală, se va dispune obligarea apelantei la cheltuieli judiciare către stat, reținând culpa procesuală a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.a) teza a II-a Cod procedură penală respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarea I. N. împotriva sentinței penale nr. 2985 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelanta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
I. N. C. R.
Grefier,
C. M.
Red.I.N./tehnored.E.F.
4 ex./ 07.04.2015
d.f._ - Judecătoria Ploiești
j.f. L. M.
Operator de date cu character personal
nr. notificare 3113/2006.
| ← Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 137/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Omorul (art.188 NCP). Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
