Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 859/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 859/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-09-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA NR. 859

Ședința publică din data de 23 septembrie 2015

Președinte – I. N.

Judecător – C. R.

Grefier – C. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpatulM. F. (fiul lui natural și al lui Garofița, născut la data de 05 ianuarie 1996), persoană privată de libertate în Penitenciarul Mărgineni și de părțile civile N. M. în nume propriu, N. D. M. prin reprezentant legal N. M. și N. A. I. prin reprezentant legal N. M., toți domiciliați în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței penale nr. 904 din data de 08 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-inculpat M. F., prezent și asistat de avocat ales P. C., potrivit împuternicirii avocațiale . nr._, lipsă fiind apelanții părți civile N. M., N. D. M., N. A. I., intimatul asigurator B. C. Francais, prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România pentru care a răspuns avocat ales M. P. din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2015, intimații părți civile N. V., N. C., N. M. A. și persoana vătămată S. Județean de Ambulanță Prahova.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-au depus de către apelantul parte civilă N. M. motive de apel înregistrate sub nr._/23 septembrie 2015.

Conform dispozițiilor art. 356 alin. 2 Cod procedură penală, cu permisiunea instanței, avocatul ales ia legătura cu apelantul-inculpat M. F., aflat în stare de deținere, precizând că nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea aduce la cunoștința apelantului-inculpat că în temeiul dispozițiilor art. 420 alin.4Cod proc. penală are dreptul să fie ascultat și de instanța de control judiciar, iar acesta după consultarea cu avocatul ales precizează că nu dorește să dea o nouă declarație.

Avocat M. P. având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea ia act că nu sunt are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat P. C. având cuvântul pentru apelantul inculpat M. F., în temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. a) Cod procedură penală solicită admiterea apelului, desființarea în parte sentinței și pe fond reducerea cuantumului pedepsei.

Face referire la dispozițiile art. 396 alin. 10 cu referire la art. 374 și urm. Cod procedură penală și susține că instanța de fond, când a trecut la individualizarea pedepsei și dând valență circumstanțelor personale, putea coborî pedeapsa mai mult.

Cu referire la apelul părților civile susține avocat P. C. că inculpatul a înțeles și va face diligențe pentru achitarea prejudiciului dovedit. Instanța de fond a făcut o justă cuantificare.

Solicită respingerea apelului declarat de părțile civile.

Avocat M. P. având cuvântul pentru intimatul asigurător B. C. Francais, prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România solicită respingerea apelului părții civile ca nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpat lasă la aprecierea instanței cu privire la decizia ce se va pronunța.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelul declarat de inculpat solicită respingerea acestuia ca nefundat. În opinia sa, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei în raport de gravitatea faptei. Mai mult inculpatul este arestat în alt dosar iar în cauza de față este condamnat pentru o infracțiunea gravă.

În ceea ce privește apelul părților civile solicită respingerea ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică sub toate aspectele.

Avocat P. C. având cuvântul în replică, susține că la momentul când s-a făcut individualizarea pedepsei nu se putea creiona un profil negativ cu referire la celălalt dosar.

Apelantul inculpat M. F. având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței cu privire la decizia ce se va pronunța.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

P. sentința penală nr. 904 din data de 08 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în temeiul disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură penală și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 178 alin. 1, 2, 3 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. F., fiul lui N. și Garofița, născut la data de 05.01.1996 în București, domiciliat în comuna Șirna, ., județul Prahova, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, arestat în altă cauză, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru fapta din data de 06 ianuarie 2014.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și 64 lit. a, teza a-II-a și lit. b) Cod penal 1969.

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, rap. la art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru faptă din data de 06.01.2014.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a teza a-II-a și lit. b) Cod penal 1969.

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fapta din data de 06.01.2014.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a, teza a-II-a si lit. b) Cod penal 1969.

Potrivit art. 36 alin 1 raportat la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal 1969 s-au contopit pedepsele principale menționate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare, in regim de detenție.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a, teza a-II-a și lit. b) Cod penal 1969.

Conform art. 399 Cod procedură penală s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 07 ianuarie 2014 până la data de 16 iunie 2014.

Totodată, prin aceiași sentință, s-a dispus scoaterea din cauză a părții responsabile civilmente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și a părților civile N. D. M. și N. A. I..

În latură civilă, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 19, 20 si art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 14 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil, au fost admise în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile N. M., N. V., N. C. și N. M. A., prin S.C. Centrul European de Despăgubire și a fost obligat inculpatul M. F., în solidar cu B. C. Francais, prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă N. V., precum și a sumelor de: 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părțile civile N. M., N. V. și N. C., 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă N. M. A..

S-a luat act că S. de Ambulanta Prahova nu s-a constituit parte civila în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza materialului probator și a mijloacelor de probă administrate în cauză, următoarele:

P. Rechizitoriul nr.28/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost trimis în judecată inculpatul M. F., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prev. și ped. de art. 178 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) Cod penal și de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că în data de 06 ianuarie 2014, în jurul orei 19:20, în timp ce avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, Inculpatul M. F. a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare 273FAK91, pe DJ 101 A, în localitatea Șirna și ajungând la intersecția cu DJ 101G surprinde și accidentează mortal pe numitul N. C. care se angajase în traversarea drumului pe marcajul trecerii pentru pietoni, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare inculpat, proces-verbal depistare și cercetare autoturism și planșa foto aferentă, adresă S. Criminalistic Prahova, raport medico-legal de necropsie, protocol etilotest, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, proces-verbal de prelevare probe și cerere de analiză toxicologică, copii documente auto, proces-verbal de investigații, procese-verbale de identificare, dovadă . nr._, declarații parte vătămată N. M., declarații martori, foaie de observație clinică a nou-născutului M. F., raport de expertiză medico-legală antropologică, declarații inculpat M. F..

În vederea decelării situației juridice a inculpatului, la primirea dosarului, instanța de fond, prin rezolutie, a dispus emiterea unei adrese către IPJ Prahova pentru atașarea la dosar a fișei de cazier judiciar.

Înainte de începerea cercetării judecătorești, prima instanță a adus la cunoștința inculpatului posibilitatea de a solicita ca soluționarea cauzei să se facă în procedura recunoașterii învinuirii, în baza probelor care au fost administrate în faza de urmărire penală, în măsura în care acesta își însușește aceste probe și recunoaște fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare.

Inculpatul, prin avocat, a arătat la termenul din 09 aprilie 2015, că înțelege să se prevaleze de disp. art. 374 alin 4 Cod procedură penală și solicită ca judecata să aibă loc în procedura recunoașterii învinuirii, învederând instanței că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și le cunoaște, nemaisolicitând administrarea altor probe noi, cu excepția înscrisurilor.

Înainte de a-i fi luată o declarație, dând eficiență dispozițiilor art. 374 alin 2 Cod procedură penală, instanța de fond a explicat inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce prin actul de sesizare al instanței, declarația dată fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Având în vedere dispozițiile art.374 alin. 4 Cod procedură penală referitoare la împrejurarea ca până la începerea cercetării judecătorești, dacă se consideră lămurită iar inculpatul recunoaște în totalitate și necondiționat faptele reținute în sarcina sa și nu mai solicită probe noi fiind de acord cu cele administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaște și le însușește, prima instanță a admis cererea formulată de către acesta, procedând la soluționarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii.

Analizând probele administrate în faza urmăririi penale, singurele admisibile în procedura de judecată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.proc.penală, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 06.01.2014, în jurul orei 19:20, în timp ce avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, inculpatul M. F. a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare 273FAK91, pe DJ 101 A, în loc. Șirna și ajungând la intersecția cu DJ 101G surprinde și accidentează mortal pe numitul N. C., care se angajase în traversarea drumului pe marcajul trecerii pentru pietoni, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Conform Raportului Medico Legal (Autopsie) emis de S.M.L. Ploiești, a rezultat că moartea numitului N. C. a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne consecutive unui politraumatism cu fracturi costale multiple bilateral și . coloanei toracice, urmate de rupturi de organe interne. Leziunile constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire și proiectare în cadrul unui accident rutier.

Studiind procesul verbal de cercetare la fața locului, s-a constatat că la locul producerii accidentului rutier, respectiv pe trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 76, a fost identificat un fragment din plastic ce provine de la suport de ștergător poziționat la 4 m față de stâlpul de susținere al rețelei electrice amplasat pe spațiul verde din dreapta sensului de mers către DJ 101A al DJ 101G. Tot aici a fost identificată o ramă de ochelari de culoare aurie, poziționată la 8,60 m față de stâlp și la 0,80 m față de partea carosabilă a DJ 101G. Totodată, din cuprinsul acestui proces-verbal reiese că autoturismul implicat în producerea accidentului nu a fost găsit.

S-a constatat că procesul verbal de cercetare la fața locului se coroborează cu declarațiile martorei R. P. M., care se afla în autoturismul condus de inculpat și a văzut când s-a produs impactul cu victima N. C., după care inculpatul a părăsit locul producerii accidentului rutier, abandonând autoturismul pe . Tăriceni, cornuna Șirna, județul Prahova.

Faptul că inculpatul a condus autoturismul sus menționat la data, ora și în zona producerii accidentului este confirmat și de martorii T. A. și T. G. C., care se aflau în autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_, autoturism ce a fost acroșat de autoturismul condus de inculpat în intersecția dintre DJ 101A și DJ 101G din cornuna Șirna, județul Prahova.

Cei doi martori au confirmat că după producerea accidentului autoturismul condus de inculpat a demarat în trombă pentru a părăsi locul accidentului.

S-a subliniat că locul tamponării dintre cele două autoturisme se află în apropierea locului unde victima N. C. a fost accidentată mortal de către inculpat, ceea ce conduce la concluzia că dorind să părăsească locul producerii accidentului, inițial, inculpatul a demarat în trombă, a circulat cu viteză neadaptată condițiilor de drum (noapte, ceață densă) și nu a acordat prioritate de trecere victimei N. C. care se afla pe trecerea de pietoni, accidentând-o mortal.

Din buletinul de analiză toxicologică a sângelui a reieșit că inculpatul avea la ora 22,40 o îmbibație alcoolică de 1,75 g%o alcool pur în sânge. Această valoare extrem de mare a alcoolemiei la un interval de 3 ore și 20 de minute de la momentul producerii accidentului denotă că la acel moment învinuitul se afla într-o condiție psihofizică total neadecvată conducerii autoturismului.

Faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului a reieșit din declarațiile martorelor R. P. M. și G. Lovențica care au declarat că inculpatul era vizibil sub influența băuturilor alcoolice la momentul la care s-a urcat la volanul autoturismului. Mai mult, martora G. Lovențica a declarat că nu putea înțelege ce spunea inculpatul după producerea accidentului deoarece era foarte beat.

Cu ocazia audierii inculpatului, acesta a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice după care a condus autoturismul sus menționat accidentând victima și părăsind locul producerii accidentului rutier. Inculpatul a mai arătat că după ce a părăsit locul accidentului a pierdut din nou controlul asupra autoturismului și a ieșit de pe carosabil abandonând autoturismul în șanțul de pe marginea drumului, loc în care a fost depistat de organele de poliție.

Faptul că inculpatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule reiese din faptul că acesta a împlinit vârsta de 18 ani în data de 05.01.2014, nefiind posibil ca acesta să obțină permisul de conducere într-un interval de timp atât de scurt. Mai mult decât atât, acesta nu deține acte de stare civilă, în lipsa acestora fiind imposibilă obținerea permisului de conducere.

Raportat la cele expuse mai sus instanța de fond a reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.

Prima instanță a mai constatat că, în speță, se impune a se aplica principiul mitior lex, potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă.

Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art.1 alin.(5) că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală, art.23 alin.(12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” De la această regulă sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale.

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc.

Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).

Astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, în cazul concursului de infracțiuni, . Noului Cod penal instituind modificarea tratamentului sancționator prevăzut de lege pentru concurs (noul cod instituind obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse, în cazul pedepsei închisorii).

Potrivit tratamentului sancționator instituit de vechiului cod penal pentru concursul de infracțiuni (art. 34 alin. 1 lit b) în situația aplicării doar pedepselor cu închisoarea, se aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu era îndestulător se putea adăuga un spor de până la 5 ani.

S-a constatat astfel că tratamentul sancționator instituit de noul cod penal este mai sever și în consecință defavorabil condamnatului, astfel că s-a conchis în sensul că prevederile art. 33 și 34 Cod penal anterior sunt mai favorabile inculpatului.

Având în vedere că prin Decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată ȋn Monitorul Oficial 372/20.05.2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și s-a pronunțat in sensul că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a considerat ca lege mai favorabilă pentru inculpatul M. F. este Codul penal 1969.

1. În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului M. F. care in data de 06.01.2014, în jurul orei 19:20, în timp ce avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare 273FAK91, pe DJ 101 A, în loc. Șirna și ajungând la intersecția cu DJ 101G surprinde si accidentează mortal pe numitul N. C. care se angajase în traversarea drumului pe marcajul trecerii pentru pietoni, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prev. și ped. de art. 178 alin. 1, 2 și 3 din Cod penal. 1969, art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) din Cod penal. și de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din Cod penal. 1969.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a nu adapta viteza de deplasare la condițiile de drum acțiune care a avut ca rezultat producerea accidentului de circulație în urma căruia N. C. a decedat.

Urmarea imediată a faptei constă în decesul victimei N. C. iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este dovedită prin raportul de expertiză medico-legală.

Sub aspectul laturii subiective, învinuitul a săvârșit fapta sub forma culpei simple (neglijență), făptuitorul neprevăzând producerea accidentului, deși trebuia și putea să prevadă că circulând cu viteză ridicată după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, noaptea, în condiții de ceață densă și carosabil umed, posibilitatea pierderii controlului asupra autovehiculului și producerii unui accident.

Deoarece inculpatul avea o alcoolemie ce depășea valoarea de 0,80g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii autoturismului, este aplicabilă agravanta prev. de art.178 alin. 3 din Codul Penal, această infracțiune absorbind-o pe cea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Acțiunea inculpatului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere întrunește elementul material al infracțiunii prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, săvârșita cu intenție directă.

Constatând că infractiunile pentru care a fost trimis în judecată există și au fost săvârșite cu forma de vinovatie prevazuta de lege, instanta a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 alin.1 Cod penal și a ținut seama, în acest sens, de limitele de pedeapsa fixate în textul de incriminare, de gradul de pericol social concret al infracțiunii având în vedere circumstanțele reale ale faptei și împrejurările săvârșirii acesteia, de modalitatea de comitere a infracțiunii, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

În cadrul procesului complex de individualizare a sancțiunii penale, instanța a apreciat ca activitatea infracțională trebuie raportată nu numai la pericolul social concret al faptei comise, dar și la urmările ei (în speță urmarea imediată fiind atât decesul victimei în cazul infracțiunii de ucidere din culpa cât și starea de pericol creată în cazul infracțiunii de conducere fără permis), la ansamblul condițiilor în care au fost săvârșită, precum și la orice element de natură să caracterizeze persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei.

În conformitate cu aceste criterii, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului prezintă un pericol social ridicat. Inculpatul M. F. are 18 ani, este cetățean român, fără studii, necăsătorit, tatăl doi copii minori, fără ocupație, fără antecedente penale.

Față de împrejurarea că inculpatul, înainte de începerea cercetării judecătorești, a solicitat judecarea in procedura recunoașterii învinuirii, înțelegând să pledeze pentru recunoașterea vinovăției asumându-și în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, văzând dispozițiile art. 396 alin 10 Cod procedură penală, a apreciat că inculpatul poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Raportat, de asemenea, la circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege și având în vedere și dispozițiile procedurale, a aplicat o pedeapsa orientată spre minimul special, așa încât a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru fapta de ucidere din culpă din data de 06 ianuarie 2014.

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 Cod penal l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, în regim de detenție, pentru fapta din data de 06 ianuarie 2014.

În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 5 Cod penal l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție, pentru fapta din data de 06 ianuarie 2014.

Potrivit art. 36 alin 1 raportat la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal 1969 a contopit pedepsele principale menționate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare, în regim de detenție.

Prima instanță a apreciat că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev de art 64 litera a), b) și c) Cod penal intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenție, în principiu prin hotărârea pronunțata în cauzele Hirst v. Marea Britanie și S. și Parcalab v. România, jurisprudența cu caracter general - obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție raportat la art. 46 din Convenție, instanța a interzis inculpatului doar acele drepturi prev. de art. 64 Cod penal, față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita.

Astfel, față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei și față de persoana inculpatului, astfel cum acestea au fost reținute, instanța a apreciat că acesta este nedemn de a mai exercita drepturile prev. de art. 64 litera a) și b), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

În consecință, a interzis inculpatului, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale aplicate mai sus, cât și pe lângă pedeapsa rezultantă, drepturile prev. de art. 71 - 64 litera a) și b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia în regim de detenție.

În baza art. 399 Cod procedură penală, raportat la evaluarea gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a persoanei inculpatului a constatat ca temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar în cauză s-au menținut, astfel că a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

În temeiul art.88 Cod penal 1969 a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 07 ianuarie 2014 până la data de 16 iunie 2014.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 1349 alin. 1 cod civil care prevăd că “orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.

La același articol, alin. 2 se prevede: “ cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”

Persoana vătămată N. M. A., nepotul decedatului, prin S.C. Centrul European de Despăgubire s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.

Persoanele vătămate N. M. și N. C., fiii decedatului, prin S.C. Centrul European de Despăgubire s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.

Persoana vătămată, V. N., soția decedatului, prin S.C. Centrul European de Despăgubire s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 85.000 lei cu titlu de daune morale și materiale.

În ceea ce le privește pe numitele N. D. și N. A. I., având în vedere că la dosarul cauzei nu au fost depuse acte de stare civilă din care să rezulte calitatea acestora de succesor al persoanei decedate, în temeiul art. 19 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus scoaterea acestora din cauză.

Astfel, raportat la prevederile art. 1349 Cod civil, prima instanță a constatat că pentru a fi în prezența răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite o . condiții cumulative, respectiv: fapta ilicită – infracțiunea săvârșită de către inculpat; prejudiciul să fie cert și nereparat încă; existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, fapta să fi fost săvârșita cu vinovăție, toate aceste condiții fiind îndeplinite în cauză.

Raportat la prevederile art. 1349 Cod civil instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de acordare a despăgubirilor solicitate de persoanele vătămate N. M., N. V., N. C. si N. M. A., prin S.C. Centrul European de Despăgubire, respectiv: fapta ilicită – infracțiunea săvârșită de către inculpat; prejudiciul este cert și nu a fost reparat încă; există legătură de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, iar vinovăția a fost stabilită în forma intenției.

Instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiate în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile N. M., N. V., N. C. și N. M. A., prin S.C. Centrul European de Despăgubire, după cum urmează:

În ceea ce privește solicitările părții civile N. V. de acordare a daunelor materiale, instanța de fond a acordat acesteia suma de 20.000 lei, apreciind acțiunea civilă exercitată de partea civilă parțial dovedită.

Astfel, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 300-310), motivând și în echitate, față de cuantumul cheltuielilor generate de obiceiurile creștinești, instanța a acordat părții civile N. V. suma de 20.000 lei cu titlu de cheltuieli materiale.

Sub aspectul prejudiciului moral, s-a reținut că acesta decurge din traumele psihice suferite de către părțile civile, cauzate de suferințele psihice provocate ca urmare a decesului unei persoane apropiate, respectiv soț-pentru partea civilă N. V., tată pentru părțile civile N. M. și N. C., respectiv nepot-pentru partea civilă N. M. A..

În privința reparării prejudiciului, prima instanță a reținut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, însemnând că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens) dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans), atât pentru prejudiciile previzibile cât și pentru cele neprevizibile.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. În schimb, se poate acorda o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța a apreciat că, în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, reținând și practica judiciară în domeniu, statuând în echitate, precum și în raport de legătura specifică de afecțiune dintre părțile civile și victimă conform relațiilor de rudenie evidențiate mai sus, suma de 20.000 de lei constituie o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de părțile civile N. V., N. M. si N. C. și suma de 10.000 lei pentru partea civilă N. M. A., în calitate de nepot al decedatului.

Acordarea integrală a sumelor solicitate de părțile civile a fost apreciată de instanța de fond ca fiind exagerată și astfel, ar deturna rațiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogățire fără justă cauză.

S-a motivat, totodată, că față de faptul că evenimentul rutier a avut loc pe teritoriul României, având implicat un autovehicul înmatriculat în alt stat, respectiv Franța, calitate de parte responsabilă civilmente în cauza are B. C. Francais prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România și nu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, conform art. 54 alin 2 din Legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 10 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor asiguratorilor de autovehicule, sens în care a dispus scoaterea din cauză în calitate de parte responsabila civilmente a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.

În consecință, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 19, 20, art. 25 Cod procedură penală și art. 86 Cod procedură penală prima instanță l-a obligat pe inculpatul M. F., în solidar cu B. C. Francais prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă N. V., precum și a sumelor de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părțile civile N. M., N. V. si N. C. și 10.000 lei, cu titlu de daune morale pentru partea civilă N. M. A..

De asemenea, a lua act că S. de Ambulanță Prahova nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 904 din data de 08 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în termen legal au declarat apel inculpatul M. F. și părțile civile N. M., în nume propriu, N. D. M. și N. A. I., ambele prin reprezentant legal N. M., care au criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie pentru motivele susținute cu ocazia dezbaterilor de avocatul ales al inculpatului, astfel cum sunt consemnate în partea introductivă a prezentei, respectiv, scrise, filele 82-88 de către părțile civile.

Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză, și din oficiu, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele iar căile de atac declarate de inculpat și părțile civile nu se justifică, pentru considerentele ce urmează:

Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate pe parcursul urmăririi penale constând în: proces-verbal de depistare inculpat, proces-verbal depistare și cercetare autoturism și planșa foto aferentă, adresă S. Criminalistic Prahova, raport medico-legal de necropsie, protocol etilotest, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, proces-verbal de prelevare probe și cerere de analiză toxicologică, copii documente auto, proces-verbal de investigații, procese-verbale de identificare, dovadă . nr._, declarații parte vătămată N. M., declarații martori, foaie de observație clinică a nou-născutului M. F., raport de expertiză medico-legală antropologică, ce se coroborează cu declarațiile date de inculpatul M. F., atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond, în procedura prev. de art. 374 alin. 6 Cod procedură penală, art. 375 și art. 377 Cod procedură penală, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior și care nu a fost contestată de vreuna dintre părți.

Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora, potrivit art. 103 Cod procedură penală, în mod corect s-a stabilit că la data de 06 ianuarie2014, în jurul orei 19:20, în timp ce avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, inculpatul M. F. a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare 273FAK91, pe D.J. 101A, în localitatea Șirna și ajungând la intersecția cu D.J. 101G a surprins și accidentat mortal pe numitul N. C. care se angajase în traversarea drumului pe marcajul trecerii pentru pietoni, după care, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Raportat la situația de fapt expusă și reținând că inculpatul a comis faptele cu vinovăția prevăzută de lege, respectiv, culpă, potrivit art. 16 alin.4 lit.b) Cod penal, în cazul primei infracțiuni și intenție directă prev. de art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal pentru infracțiunile la Legea circulației pe drumurile publice, condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor deucidere din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile public fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, este justă.

În ceea ce privește încadrările juridice, se constată că în mod corect judecătorul primei instanțe a constatat că se impune determinarea legii penale mai favorabile potrivit disp. art. 5 Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009, în vigoare de la data de 01 februarie 2014, stabilind în mod corect și în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, că legile în vigoare la momentul săvârșirii faptelor reprezintă legi penale mai favorabile.

În acest sens, a fost avut în vedere regimul sancționator mai sever prev. de art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, potrivit căruia, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, comparativ cu cel prevăzut de art. 34 lit.b) Cod penal anterior, când se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul special, prin urmare, sporul fiind facultativ.

Pentru aceste considerente, rezultă că în mod corect s-a stabilit că dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002, rep. și Codul penal din 1969 reprezintă, în cazul inculpatului, legea penală mai favorabilă și, prin urmare, condamnarea sa în temeiul disp. art. 178 alin. 1, 2 și 3 Cod penal din 1969, art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din Cod penal 1969 este corectă, încadrările juridice stabilite fiind corespunzătoare faptelor și vinovăției inculpatului.

De altfel, în privința situației de fapt, a circumstanțelor concrete în care au fost săvârșite infracțiunile și vinovăției inculpatului, nu au formulate nici un fel de critici, astfel că sentința primei instanțe este temeinică și legală, sub aceste aspecte.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunii, Curtea constată, contrar criticii de netemeinicie invocată de către apelantul inculpat, că pedepsele principale stabilite de instanța de fond sunt just individualizate, atât sub aspectul cuantumului acestora cât și în privința modalității de executare aleasă.

Așa cum rezultă din art. 72 alin. 1 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Printr-o justă evaluare a criteriilor legale anterior menționate, în mod corect judecătorul primei instanțe a stabilit, sub un prim aspect, că raportat la pluralitatea de infracțiuni comise de inculpat și natura acestora, singura modalitate de executare aptă să răspundă exigențelor impuse de art. 52 Cod penal anterior, este regimul privativ de libertate, aspect în privința căruia nu au fost invocate critici.

În ceea ce privește cuantumul sancțiunilor stabilite, se constată că față de gradul de pericol social ridicat al faptelor, ce rezultă din circumstanțele reale de săvârșire și consecințele produse, aplicarea de pedepse, peste limitele minime reduse, ca urmare a incidenței disp. art. 396 alin.10 Cod proc. penală, dar în apropierea acestora, corespund cerințelor unei juste individualizări și nu se impune redozarea lor, așa cum s-a solicitat, criticile de netemeinicie invocate de inculpat fiind nefondate.

Astfel, așa cum rezultă din actele și lucrările cauzei, inculpatul, la o zi după împlinirea vârstei majoratului, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule și având o îmbibație alcoolică de 1,75g/l alcool pur în sânge a condus pe drumurile publice un autoturism, împrejurări în care a accidentat mortal pe persoana vătămată N. C., ce se angajase regulamentar în traversarea drumului public, după care a părăsit locul accidentului, circumstanțe de natură să impună concluzia că scopul preventiv – educativ și sancționator impus de art. 52 Cod penal anterior, poate fi atins numai în modalitatea stabilită de prima instanță.

Așa cum rezultă din art. 178 alin.3 Cod penal din 1969, când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 15 ani, ceea ce înseamnă că aplicarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, situată, așadar, în imediata apropiere a limitei minime de 3 ani și 4 luni, ca urmare a aplicării disp. art. 396 alin.10 Cod proc. penală și care determină pedeapsa rezultantă, fiind cea mai grea, este o pedeapsă justă, chiar blândă, raportat la nivelul ridicat al alcoolemiei și consecințele produse.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere și împrejurarea că până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea a șase infracțiuni grave, respectiv, tâlhării, în formă simplă ori calificată, în calitate de autor ori complice, așa cum rezultă din sentința penală nr. 377 din 23 februarie 2015 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin respingerea apelului declarat de inculpat, prin decizia penală nr. 629 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești, atașate cauzei, ceea ce dovedește un comportament infracțional de excepție, motiv pentru care nu se justifică reducerea cuantumului sancțiunilor, așa cum s-a solicitat.

Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că sentința primei instanțe este justă iar criticile de netemeinicie invocate de inculpat sunt nefondate, în temeiul disp. art. 421 pct.1 lit.b) Cod proc. penală, urmează să respingă apelului declarat de inculpat, ca nefondat, cu obligarea apelantului la cheltuieli judiciare către stat, potrivit art. 275 alin.2 Cod proc. penală.

În ceea ce privește apelul declarat de părțile civile N. M., N. D. M. și N. A. I., ultimele două prin reprezentant legal N. M., se constată că nici acestea nu sunt fondate.

Astfel, așa cum rezultă din actele și lucrările cauzei, în privința părților civile N. D. M. și N. A. I., nu au fost depuse la instanța de fond acte de stare civilă pentru a se putea stabili dacă și în ce măsură acestea sunt îndreptățite la despăgubiri pentru daune morale a urmare a decesului numitului N. C., ucis în accidentul de circulație produs din culpa exclusivă a inculpatului M. F..

Cum această lipsă nu a fost suplinită nici prin calea de atac formulată, rezultă că soluția primei instanțe de scoatere din cauză, conform art. 19 Cod proc. penală, este corectă, motiv pentru care criticile de netemeinicie invocate pe calea apelului nu vor mai fi analizate întrucât vizează fondul cauzei iar în privința acestuia nu s-a adoptat o soluție la primul grad de jurisdicție.

Referitor ca apelul declarat de partea civilă N. M., se constată că nici acestea nu este fondat.

Potrivit art. 19 alin.1 Cod proc. penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale iar repararea prejudiciului material și moral se face, astfel cum rezultă din alineatul 5 al aceluiași articol, potrivit dispozițiilor legii civile.

Dispozițiile cuprinse în art. 1357 Cod civil, în vigoare la data săvârșirii infracțiunii stipulează că „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Obiectul reparației în cazul răspunderii delictuale îl reprezintă, conform art. 1381 Cod civil, orice prejudiciu, iar cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat, așa cum reiese din dispozițiile cuprinse în art. 1382 din același cod.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, Curtea constată, în acord cu argumentele avute în vedere de instanța de fond și contrar criticilor de netemeinicie invocate de partea civilă, că suma acordată cu acest titlu, respectiv, 20.000 lei, corespunde cerințelor realizării unei compensări juste și echitabile pentru prejudiciul moral încercat de aceasta prin decesul victimei N. C..

Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate și cum în mod constant s-a stabilit pe cale jurisprudențială, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Este adevărat că suferințele omenești nu pot fi evaluate în bani dar în realitate se impune o soluție de reparare a prejudiciului de ordin afectiv suferit. Sumele acordate de instanța de fond cu titlu de daune morale părții civile N. M., fiul victimei, în cuantum de 20.000 lei, aceeași sumă fiind acordată fratelui său, respectiv, mamei în același proces, este, în opinia instanței de control judiciar, justă, aptă să aibă efect compensatoriu pentru pierderea suferită prin decesul intempestiv al tatălui, și prin urmare, nu se impune a fi majorată la 50.000 lei, așa cum s-a solicitat prin cererea formulată.

Restul criticilor invocate de partea civilă N. M. în memoriul scris atașat cauzei nu vor fi analizate de instanța de control judiciar întrucât se referă la persoane care, fie nu au declarat apel, cazul părții civile N. V., fie nu au calitate în cauză, situația numitului N. M. A. iar inculpatul nu este îndreptățit să le susțină, acestea fiind majore.

Pentru motivele expuse în precedent, constatând că sentința primei instanțe este justă și sub aspectul laturii civile a cauzei, în temeiul disp. art. 421 alin.1 lit.b) Cod proc. penală, se va dispune respingerea apelurilor declarate de părțile civile, ca nefondate.

Raportat la soluția dispusă, conform art. 275 alin.2 Cod proc. penală, se va dispune obligarea apelantelor părți civile la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M. F. și părțile civile N. M., N. D. M. și N. A. I., ultimele două prin reprezentant legal N. M., împotriva sentinței penale nr.904 din 8 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul inculpat și fiecare dintre apelantele părți civile la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

I. N. C. R.

Grefier,

C. M.

Red/Tehnored. .I.N.

12 ex./27.10.2015

d.f._ - Judecătoria Ploiești

j.f.B. I.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006.

← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 858/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 864/2015. Curtea... →

Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 859/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 859/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI