Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 664/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 31/283/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 664

Ședința publică din data de 23 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – G. C.

Judecător - M. V.

Grefier - S. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantul-inculpat U. M., domiciliat în ., ., Jud. Dâmbovița și apelantul - parte civilă R. V., împotriva sentinței penale nr. 145/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria P., prin care s-a dispus achitarea inculpatului U. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. 1 și 3 Cod penal iar în baza disp. art. 25 alin. 5 Cod procedură penală instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat U. M., personal, aflat în stare de libertate și asistat de avocat ales P. N., conform împuternicirii avocațiale ., nr._/23.06.2015 emisă de baroul Dâmbovița, depusă la dosar în ședință publică, apelantul-parte civilă R. V., personal și asistat de avocat ales S. I., în baza împuternicirii avocațiale ., nr._/20.04.2015, emisă de Baroul Dâmbovița, aflată la dosar, lipsă fiind S. de O. și Traumatologie Azuga, partea civilă S. Orășenesc P. și asigurătorul . REASIGURARE SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Inculpatul U. M. declară în fața instanței că dorește să își retragă apelul formulat.

Curtea, procedează la legitimarea apelantului-inculpat U. M., care prezintă CI ., nr._, emis de Serviciul Public Comunitar Fieni, domiciliat în Moroieni, ., CNP_.

Apelantul-parte civilă, prin avocat, și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată cu privire la celelalte apeluri declarate.

Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul disp. art. 420 alin. (6) din Noul Cod de procedură penală constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acestora.

Avocat S. I., având cuvântul pentru apelantul-parte civilă R. V., apreciază că rechizitoriul întocmit în prezenta cauză constituie un rebut judiciar și consideră că inculpatul a fost greșit trimis în judecată pentru o infracțiune săvârșită din culpă, întrucât a fost săvârșită cu intenție.

Mai arată că cele două părți sunt vecini și există între ei o stare notorie de dușmănie generată de inculpat, în trecut au fost formulate numeroase sesizări la poliție iar ultimul conflict anterior faptei penale deduse judecății a avut loc în 2011 însă a constituit obiectul unui dosar trimis în judecată mult mai târziu.

Susține că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică cu privire la stabilirea formei de vinovăție cu care inculpatul a acționat în săvârșirea faptei.

De asemenea, arată că în procesul-verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție nu s-a dispus sancționarea inculpatului pentru încălcarea legii circulației pe drumurile publice iar din procesul-verbal de cercetare al fața locului (fila 10) și planșele foto (fila 14) rezultă că nu există curbă sau gropi pe drum însă există corpuri contondente, ceea ce se potrivește cu declarația persoanei vătămate că ar fi fost atacată cu pietre. De altfel, nu a fost cercetat nici fapta de părăsire a locului accidentului.

Mai susține că de la pornirea autoturismului până la lovirea victimei s-a parcurs o distanță de 10 metri iar distanța dintre cele două case ale părților este de 15 metri, astfel că nu se putea ajunge la o viteză de treapta a II-a, care să conducă la pierderea controlului volanului, astfel cum susține inculpatul și în mod greșit s-a apreciat că viteza autoturismului în momentul impactului era de 30 km/h, iar marca autovehiculului este Dacia papuc.

Apreciază că inculpatul a vătămat corporal persoana vătămată cu vădită intenție iar incidentul s-a produs pe fondul urii îndelungate între părți iar organele judiciare penale au cunoscut starea conflictuală dintre părți.

Arată că instanța de fond a ignorat declarațiile martorilor M. R., L. V., B. I., L. R., aceștia fiind supuși la presiuni din partea inculpatului.

Persoana vătămată nu a încercat niciodată să își facă dreptate singură, a apelat întotdeauna la organele de poliție pentru a stinge conflictul cu inculpatul, iar instanța de fond în mod greșit a preluat concluziile din rechizitoriu dovedind astfel lipsă de imparțialitate.

În concluzie, avocatul solicită reaprecierea probelor din dosar, întrucât faptele au fost săvârșite cu intenție, admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând să se rețină incidența disp. art. 193 alin. 2 Cod penal, condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la despăgubiri civile în cuantum de 5.000 de lei și cheltuieli judiciare cu apărarea la fond și în apel, conform chitanței.

Avocat P. N., având cuvântul pentru apelantul-inculpat U. M., susține că problema încadrării juridice a fost discutată în fața instanței de fond iar în rechizitoriu declarațiile au fost minuțios analizate, zona în care s-a produs incidentul este intens circulată și aglomerată și mai arată că inculpatul a încercat să discute cu persoana vătămată însă aceasta nu a fost de acord.

Solicită respingerea apelului formulat de partea civilă R. V..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea apelului formulat de inculpat și să fie respins apelul declarat de partea civilă R. V..

Susține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică iar din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi acționat cu intenția de a lovi persoana vătămată, ci s-a concluzionat că este vorba de un accident de circulație produs din culpa exclusivă a inculpatului U. M., și nu au fost produse consecințele prevăzute de disp. art. 194 Cod penal (vătămarea corporală), întrucât persoana vătămată a avut nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale și în mod corect s-a reținut de instanța de fond că fapta inculpatului a fost dezincriminată odată cu . noului cod penal și a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă în cauză.

Apelantul-partea civilă R. V., având cuvântul, arată că din anul 2010 a avut conflicte cu inculpatul U. M., a fost atacat tot timpul și depune înscrisuri extrajudiciare la dosar, constând în fotografii cu configurația locului unde s-a săvârșit fapta.

Inculpatul U. M., având ultimul cuvânt, susține că nu a intenționat să o lovească pe persoana vătămată, ci a pierdut controlul volanului autoturismului care rula cu o viteză de 20 km/h, întrucât a ocolit un câine care se afla în fața sa.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 145/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria P., în baza dispozițiilor art. 5 din Codul penal, a fost stabilită ca lege penala mai favorabila inculpatului dispozițiile Codului penal în vigoare.

În baza art.16 alin. (1) lit. b) teza I cod proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului U. M., fiul lui V. și M., născut la data de 14.09.1990 în orașul P., județul Dâmbovița, cetățenie română, studii 10 clase, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.196 alin. (1) și (3) cod penal.

În temeiul art. 25 alin. (5) cod proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 275 alin. (3) cod proc. pen. cheltuielile judiciare, în cuantum de 3.300 lei au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținu că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria P. din data de 9.12.2013 în dosarul nr. 2379/P/2012 a fost trimis în judecată numitul U. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.184 alin (1) și (3) cod penal din 1969, constând în aceea că în ziua de 31.10.2012 a condus pe drum public un autovehicul și prin nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, a produs din culpa sa exclusivă un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate R. V., care a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

În actul de sesizare s-a reținut că în data de 31.10.2012, inculpatul U. M., s-a urcat la volanul autovehiculului marca „Dacia” cu numărul de înmatriculare_ cu intenția de a-l transporta pe minorul H. M. A. la domiciliul acestuia.

După ce a rulat circa 20 de metri pe drumul național DN 71, pe sensul de mers Moroeni – S., inculpatul a pierdut controlul volanului intrând pe contrasens. În aceste împrejurări autovehiculul a ieșit de pe carosabil, iar în traiectoria sa a lovit stâlpul de susținere al unei bănci aflat pe terasa din fața magazinului părți vătămate.

Forța de impact generată de ciocnirea celor două obiecte, cel static (banca) și cel dinamic (autovehiculul inculpatului) a condus la deplasarea obiectului static care a lovit și proiectat la sol persoana vătămată aflată în apropierea băncii. Lovirea persoanei vătămate în împrejurările menționate i-a produs acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 – 14 zile.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la orele 1705 și condus la S. P. unde la orele 1803 i se recoltează prima probă de sânge, rezultatele neindicând vreun consum de băuturi alcoolice.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei arătând că pierdut controlul volanului din cauza faptului că a încercat să evite un câine aflat pe drumul public, versiunea acestuia nefiind susținută de martorii audiați în cauză.

Partea vătămată a susținut, la rândul său că inculpatul a pătruns în zona în care acesta se afla cu intenția de a-l lovi.

În cursul urmăririi penale nu au fost luate măsuri preventive față de U. M..

Având în vedere faptul că instanța de fond a fost sesizată anterior intrării în vigoare a codului de procedură penală, instanța, prin încheierea din 17.02.2014, a dispus în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 255/2013 transpunerea cauzei în procedură de cameră preliminară, pentru a se putea face astfel aplicarea dispozițiilor art.342-348 di n noul cod de procedură penală.

Prin încheierea instanței din 16.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalității sesizării instanței a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății cauzei.

La termenul de judecată din 17.11.2014 instanța de fond a adus la cunoștința inculpatului acuzația pentru care a fost trimis în judecată fiind înștiințat asupra prevederilor art. 83, 108 alin. (1) și (2) și art. 374 alin. (2) și (4) cod proc. pen.

Totodată, având în vedere succesiunea de legi penale intervenite de la data săvârșirii faptei și până la judecarea acesteia prin raportare la prevederile art. 184 cod penal din 1969, respectiv art.196 cod pen., instanța a pus în discuția părților aplicabilitatea în cauză a disp. art. 4 cod penal.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat în esență, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2) și (3) cod penal din 1969, faptă care se regăsește în prevederile art. 196 alin. (1) și (3) cod penal, în infracțiunea prev. de art.193 alin. (1) cod penal, făcând o coroborare a anumitor date existente în dosarul de urmărire penală.

La același termen apărătorul inculpatului, în considerarea dispozițiilor art. 386 cod proc. pen. a solicitat instanței amânarea judecății, iar apărătorul persoanei vătămate a achiesat la concluziile reprezentantului Ministerului Public.

La termenul de judecată din data de 15.12.2014 după punerea în discuție a solicitării reprezentantului Ministerului Public, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

Analizând și coroborând materialul probator din prezenta cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt :

În ziua de 31.10.2012 inculpatul U. M. s-a urcat la volanul autovehiculului marca „Dacia” cu numărul de înmatriculare_ cu intenția de a-l transporta pe minorul Hodorg M. A. la domiciliul acestuia.

După ce a rulat circa 20 m pe drumul național DN 71, pe sensul de mers Moroeni-S., inculpatul a pierdut controlul volanului intrând pe contrasens.

În aceste împrejurări autovehiculului a ieșit de pe carosabil, iar în traiectoria sa a lovit stâlpul de susținere al unei bănci aflate pe terasa din fața magazinului persoanei vătămate.

Forța de impact generată de ciocnirea celor două obiecte, cel static (banca) și cel dinamic (autovehiculul învinuitului), a condus la deplasarea obiectului static care a lovit și proiectat la sol persoana vătămată aflată în apropierea băncii, iar lovirea persoanei vătămate în împrejurările mai sus menționate i-a produs acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Lovirea persoanei vătămate în modalitatea anterior expusă a generat o reacție violentă a persoanei vătămate R. V. față de inculpat, care de teamă a părăsit locul accidentului, autovehiculul inculpatului fiind mutat de la locul producerii accidentului în domiciliul acestuia de către martorii U. V. și U. C. (frații inculpatului) unde a și fost identificat de organele de poliție. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 1725 și condus la S. P. unde la ora 1803 i s-a recoltat prima probă de sânge, rezultatele neindicând vreun consum de băuturi alcoolice.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei arătând că a pierdut controlul volanului din cauza faptului că a încercat să evite un animal (câine) aflat pe drumul public, versiunea acestuia nefiind susținută de martorii audiați în cauză.

Persoana vătămată a susținut că inculpatul a pătruns în zona în care acesta se afla cu intenția de a-l lovi. Susținerile persoanei vătămate nu pot fi reținute deoarece în autoturismul inculpatului, la momentul producerii accidentului se afla un minor, astfel încât manevra de pătrundere pe contrasens și cu intenție pe terasa pe care se afla persoana vătămată putea pune în pericol atât viața cât și integritatea corporală a acestuia, respectiv a minorului.

Nu au existat probe că minorul ar fi suferit leziuni, reprezentantul legal al acestuia H. C. precizând că nu dorește să formuleze plângere penala față de învinuit.

Din certificatul medico legal nr. 1126/CML/09.11.2012 rezultă că parte vătămată a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în condițiile accidentului suferit în data de 31.10.2012 și care a necesitat 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.

Cele menționate mai sus au fost susținute cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului, plângere penală persoana vătămată, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor U. V., H. C., H. E. C., M. R., L. V., D. Gloj I. și L.

R. I., expertize medico-legale, planșe foto și proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de a conduce pe drumul public un autovehicul și producerea unui accident de circulație prin nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate R. V. (care a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin (1) și (3) cod penal din 1969.

Infracțiunea de vătămare corporală din culpă este prevăzută în codul penal în vigoare la art.196 alin (1) și (3).

În considerarea disp. art. 3 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind codul penal instanța a pus în discuția părților și urmează a analiza aplicabilitatea prevederilor art.4 cod penal raportat la modalitatea de săvârșire a faptei și urmările acesteia, respectiv la prevederea elementelor constitutive a infracțiunii în art.184 alin (1) și (3) cod penal din 1969 și art. 196 alin (1) și (3) cod penal.

În cazul formei tip, prevăzute la art. 196 alin (1) cod penal, spre deosebire de legea veche, pentru a constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă, fapta nu numai că trebuie să producă o anumită urmare imediată, ci aceasta trebuie să fie săvârșită în anumite circumstanțe.

Astfel, prima teză a primei forme tip face trimitere la fapta săvârșită din culpă prin care se produc leziuni traumatice de o gravitate evaluată prin cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, însă numai de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive.

A doua teză a primei forme tip, se referă la fapta săvârșită din culpă prin care se produc leziuni traumatice de o gravitate evaluată prin cel mult 90 zile de îngrijiri medicale, însă numai atunci când făptuitorul se afla în desfășurarea unei activități care constituie prin ea însăși o infracțiune.

Cel mai important element de noutate care rezultă din analiza testului este acela că a fost dezincriminată comiterea faptei de vătămare corporală din culpă în situația în care fapta a avut ca urmare producerea de leziuni care necesită pentru îngrijire cel mult 90 zile de îngrijire medicală, atâta vreme cât subiectul activ al infracțiunii nu se află în situația prevăzută de lege, respectiv nu se află sub influența băuturilor alcoolice și nici sub influența substanțelor psihoactive.

De asemenea, fapta nu se pedepsește de legea penală dacă nu a fost comisă în desfășurarea unei activități care constituie prin ea însăși infracțiune, nefiind necesar ca între această infracțiune și vătămarea corporală din culpă să existe o legătură de cauzalitate, legea nefăcând nici o distincție în acest sens.

Săvârșirea faptei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități va atrage reținerea alin. (3) al art.196 cod penal numai în condițiile în care fapta a avut una dintre urmările vătămării corporale prevăzute de art. 194 alin. (1) cod penal.

Având în vedere că fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai atunci când legea o prevede în mod expres, instanța de fond a apreciat că există o

dezincriminare a tuturor acțiunilor vătămătoare săvârșite din culpă, care au ca urmare imediată vătămări care au necesitat spre vindecare de la 11 la cel mult 90 zile de îngrijiri medicale (limita minimă fiind impusă din cauza faptului că nici conform legii vechi faptele din culpă care au avut ca urmare imediată vătămări care au necesitat spre vindecare cel mult 10 zile de îngrijiri medicale nu erau incriminate) și care nu îndeplinesc una dintre condițiile esențiale impuse de art.196 alin. (1), respectiv săvârșirea de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități care constituie prin ea însăși infracțiune.

În ceea ce privește infracțiunea dedusă judecății prin prezenta cauză instanța de fond a reținut că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale (potrivit certificatului medico-legal nr. 1126/CML din 9.11.2012,fila 30 d..up.), inculpatul, potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie/alcoolurie nr. 910/2.11.2012, rezultatul testării cu alcool testul și buletinului de examinare clinică (f.56,58,59,dup) neaflându-se sub influența băuturilor alcoolice și neavând vreo cantitate de alcool în sânge.

Instanța de fond a constatat faptul că fapta săvârșită de către inculpatul U. M. nu îndeplinește condițiile esențiale prevăzute de art. 196 alin (1) Cod penal respectiv săvârșirea sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități care constituie prin ea însăți infracțiune.

De asemenea, având în vedere faptul că persoana vătămată R. V. a suferit o vătămare care a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale fără a avea consecințele prevăzute la art. 194 alin. (1) cod penal și fără ca fapta săvârșită de inculpatul U. M. să îndeplinească una din condițiile esențiale impuse de art. 196 alin. (1) cod penal instanța constată faptul că fapta inculpatului nu îndeplinește condițiile prev. de art. 196 alin. (3) cod penal.

Instanța de fond a reținut faptul că fapta săvârșită de inculpatul U. M. există în materialitatea ei, însă lipsește trăsătura esențială a infracțiunii ca fapta să fie prevăzută de legea penală – tipicitatea obiectivă. Această tipicitate prevăzută de art. 15 alin (1) cod penal, drept prima trăsătură esențială a infracțiunii rezultă din principiul legalității incriminării și presupune corespondența dintre fapta concretă săvârșită și elementele de natură obiectivă și subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract-tip prevăzute de norma de incriminare, context în care instanța a considerat că fapta săvârșită de inculpatul U. M. nu corespunde modelului abstract prevăzut în norma de incriminare de către legiuitor și în consecință, s-au aplicat dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală.

De asemenea, instanța de fond a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât inculpatul U. M., cât și partea civilă R. V., criticând sentința instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.

La termenul de judecată din data de 23 iunie 2015, înainte de începerea dezbaterilor, inculpatul U. M. a declarat că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză, iar instanța de control judiciar, după legitimarea inculpatului a luat act de manifestarea de voință a acestuia.

Apelanta - parte civilă R. V. prin apărător ales a precizat că în mod greșit inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune săvârșită din culpă, în condițiile în care aceasta ar fi fost comisă cu intenție.

A mai arătat apelantul în motivarea apelului declarat că între partea vătămată și inculpat, care sunt vecini, există o dușmănie generată de inculpat, care în trecut a formulat numeroase sesizări la poliție, iar ultimul conflict, anterior faptei penale deduse judecății a avut loc în anul 2011, dar a constituit obiectul unui dosar trimis în judecată mai târziu.

Apelantul - parte civilă, prin apărător ales a arătat că inculpatul a vătămat corporal persoana vătămată cu vădită intenție, iar incidentul s-a produs pe fondul relațiilor de dușmănie între părți, iar instanța de fond a ignorat probele existente la dosar, în principal declarațiile martorilor M. R., L. V., B. I. și L. R..

A mai arătat apelantul - parte civilă că în procesul verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție nu s-a dispus sancționarea inculpatului pentru încălcarea legii circulației pe drumurile publice, iar din procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, rezultă că nu există curbă sau gropi pe drum, însă există corpuri contondente, ceea ce se potrivește cu declarația persoanei vătămate care ar fi aruncat cu pietre, iar organele de urmărire penală nu au cercetat și fapta penală de părăsire a locului accidentului.

Apelantul a solicitat admiterea apelului, reaprecierea probelor din dosar, întrucât faptele au fost comise cu intenție, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.193 alin.2 din Codul penal și anume, lovire în formă calificată, iar în latură civilă, obligarea inculpatului la suma de 5.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel.

Instanța de control judiciar, examinând apelul formulat de partea civilă prin prisma criticilor învederate de aceasta, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art. 417 alin.2 Cod procedură penală, apreciază că apelul părții civile este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:

Curtea, făcând propria apreciere asupra probatoriilor administrate în cauză și anume: proces verbal de cercetare la fața locului, plângere penală persoana vătămată, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor U. V., H. C., H. E. C., M. R., L. V., D. Gloj I., și L. R. I., expertize medico-legale, planșe foto, reține următoarea situație de fapt:

În ziua de 31.10.2012 inculpatul U. M. s-a urcat la volanul autovehiculului marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ cu intenția de a-l transporta pe minorul Hodorg M. A. la domiciliul acestuia.

După ce a rulat circa 20 m pe drumul național DN 71, pe sensul de mers Moroeni-S., inculpatul a pierdut controlul volanului intrând pe contrasens.

În aceste împrejurări autovehiculului a ieșit de pe carosabil, iar în traiectoria sa a lovit stâlpul de susținere al unei bănci aflate pe terasa din fața magazinului persoanei vătămate.

Forța de impact generată de ciocnirea celor două obiecte, cel static (banca) și cel dinamic (autovehiculul inculpatului), a condus la deplasarea obiectului static care a lovit și proiectat la sol persoana vătămată aflată în apropierea băncii, iar prin lovirea persoanei vătămate în împrejurările mai sus menționate i-a produs acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Lovirea persoanei vătămate în modalitatea anterior expusă a generat o reacție violentă a persoanei vătămate R. V. față de inculpat, care de teamă a părăsit locul accidentului, autovehiculul învinuitului fiind mutat de la locul producerii accidentului în domiciliul acestuia de către martorii U. V. și U. C. (frații inculpatului) unde a și fost identificat de organele de poliție. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 1725 și condus la S. P. unde la ora 18,03 i s-a recoltat prima probă de sânge, rezultatele neindicând vreun consum de băuturi alcoolice.

Persoana vătămată a susținut că inculpatul a pătruns în zona în care acesta se afla cu intenția de a-l lovi.

Ca și instanța de fond, instanța de control judiciar apreciază că susținerile persoanei vătămate nu pot fi reținute deoarece în autoturismul inculpatului, la momentul producerii accidentului se afla un minor, astfel încât manevra de pătrundere pe contrasens și cu intenție pe terasa pe care se afla persoana vătămată putea pune în pericol atât viața cât și integritatea corporală a acestuia, respectiv a minorului.

Nu au existat probe că minorul ar fi suferit leziuni, reprezentantul legal al acestuia H. C. precizând că nu dorește să formuleze plângere penala față de inculpat.

În privința criticilor formulate de către apelanta - parte civilă, precum că fapta ar fi fost comisă cu intenție de către inculpat, din examinarea nemijlocită a probatoriului existent la dosar, așa cum s-a arătat mai sus, nu reiese că inculpatul ar fi acționat cu intenția de a vătăma partea vătămată, fapta acestuia fiind evident comisă din culpă, situație în care, criticile formulate sub acest aspect, apar ca nefondate.

Instanța de fond a reținut că s-a reținut că fapta inculpatului de a conduce pe drumul public un autovehicul și producerea unui accident de circulație prin nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate R. V. (care a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin (1) și (3) cod penal din 1969.

Infracțiunea de vătămare corporală din culpă este prevăzută în codul penal în vigoare la art.196 alin (1) și (3).

În considerarea disp. art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind codul penal, instanța a pus în discuția părților și s-a analizat aplicabilitatea prevederilor art.4 cod penal, raportat la modalitatea de săvârșire a faptei și urmările acesteia, respectiv la prevederea elementelor constitutive a infracțiunii în art.184 alin (1) și (3) cod penal din 1969 și art. 196 alin (1) și (3) cod penal.

În cazul formei tip prevăzute la art. 196 alin (1) cod penal, spre deosebire de legea veche, pentru a constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă, fapta nu numai că trebuie să producă o anumită urmare imediată, ci aceasta trebuie să fie săvârșită în anumite circumstanțe.

A doua teză a primei forme tip se referă la fapta săvârșită din culpă prin care se produc leziuni traumatice de o gravitate evaluată prin cel mult 90 zile de îngrijiri medicale, însă numai atunci când făptuitorul se afla în desfășurarea unei activități care constituie prin ea însăși o infracțiune.

Săvârșirea faptei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități atrage reținerea alin. (3) al art.196 cod penal, numai în condițiile în care fapta a avut una dintre urmările vătămării corporale prevăzute de art. 194 alin. (1) cod penal.

Având în vedere că fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai atunci când legea o prevede în mod expres, instanța de fond a apreciat că există o dezincriminare a tuturor acțiunilor vătămătoare săvârșite din culpă, care au ca urmare imediată vătămări care au necesitat spre vindecare de la 11 la cel mult 90 zile de îngrijiri medicale (limita minimă fiind impusă din cauza faptului că nici conform legii vechi faptele din culpă care au avut ca urmare imediată vătămări care au necesitat spre vindecare cel mult 10 zile de îngrijiri medicale nu erau incriminate) și care nu îndeplinesc una dintre condițiile esențiale impuse de art.196 alin. (1), respectiv săvârșirea de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități care constituie prin ea însăși infracțiune.

În ceea ce privește infracțiunea dedusă judecății prin prezenta cauză, instanța de fond a reținut că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat

12-14 zile de îngrijiri medicale (potrivit certificatului medico-legal nr. 1126/CML din 9.11.2012, inculpatul, potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie/alcoolurie nr. 910/2.11.2012, rezultatul testării cu alcool testul și buletinului de examinare clinică, neaflându-se sub influența băuturilor alcoolice și neavând vreo cantitate de alcool în sânge.

Instanța de fond a constatat faptul că fapta săvârșită de către inculpatul U. M. nu îndeplinește condițiile esențiale prevăzute de art. 196 alin (1) Cod penal, respectiv săvârșirea sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități care constituie prin ea însăți infracțiune.

De asemenea, având în vedere faptul că persoana vătămată R. V. a suferit o vătămare care a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale fără a avea consecințele prevăzute la art. 194 alin. (1) cod penal și fără ca fapta săvârșită de inculpatul U. M. să îndeplinească una din condițiile esențiale impuse de art. 196 alin. (1) cod penal, s-a constatat că fapta inculpatului nu îndeplinește condițiile prev. de art. 196 alin. (3) cod penal.

Curtea, își însușește motivarea instanței de fond și apreciază în raport de cele arătate, că deși fapta comisă de inculpatul U. M. există în materialitatea ei, îi lipsește acesteia una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii și anume - tipicitatea obiectivă, care presupune existența unei corespondențe dintre fapta concretă săvârșită și elementele de natură obiectivă și subiectivă, stabilite de legiuitor în modelul abstract - tip, prevăzută de norma de incriminare, context în care în mod corect instanța de fond a apreciat că fapta comisă de către inculpatul U. M. nu corespunde modelului abstract, prevăzut în norma de incriminare de către legiuitor, situație în care, în mod just a făcut aplicarea în cauză a disp.art.16 alin.1 lit.b teza I-a din Codul de procedură penală.

În raport de argumentele expuse pe larg mai sus, instanța de control judiciar apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul achitării inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de disp.art.196 alin.1 și 3 din noul Cod penal, cu aplicarea în cauză a dispozițiilor legii mai favorabile, respectiv art.5 din Noul Cod penal, este temeinică și legală, întrucât, în mod evident, așa cum s-a arătat, la data comiterii faptei, inculpatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice ori a unor substanțe psihoactive ori în desfășurarea unei activități care se constituie prin ea însăși o infracțiune, așa cum s-a precizat anterior,

Față de soluția pronunțată în latură penală și anume, achitarea inculpatului în condițiile precizate mai sus, se apreciază că și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, exercitată în cadrul procesului penal de către partea vătămată, este temeinică și legală, aceasta fiind prevăzută în mod expres de disp.art.25 alin.5 din Codul de procedură penală.

În raport de cele arătate, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, iar criticile formulate de către apelantul - parte civilă sunt nefondate, instanța de control judiciar urmează ca în baza disp.art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, să respingă apelul părții civile ca nefondat, iar în temeiul disp.art.415 alin.1 Cod procedură penală, să ia act de retragerea apelului declarat în cauză de către inculpatul U. M..

Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă R. V. împotriva sentinței penale nr. 145/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria P..

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul U. M. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă pe fiecare apelant la plata sumei de câte 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2015.

Președinte, Judecător,

G. C. M. V.

Grefier,

S. A.

Red.VM

Tehnored.EV, SA.

5 ex./30.06.2015

dos.f._ Judecătoria P.

j.f. O. A. P.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

← Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr....		Mandat european de arestare. Hotărâre din 02-06-2015, Curtea... →

Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI