Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 112/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-07-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DEFAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.112
Ședința publică din data de 30 iulie 2015
PREȘEDINTE – E. V.
GREFIER – C. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de inculpatul C. L. fiul lui T. P. și V., născut la data de 28.05.1992 în municipiul B., cu același domiciliu, ., CNP_- aflat sub control judiciar – împotriva încheierii de ședință din data de 21 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul inculpat C. L. personal și asistat de avocat M. I. din Baroul Prahova substituind pe avocat C. E. din același barou cu delegație de asistență judiciară obligatorie nr._/2015
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la identificarea contestatorului inculpat cu C.I. . nr._, CNP_ eliberată de SPCLEP B..
Avocat M. I. având cuvântul susține că inculpatul contestator este de acord să fie asistat de avocat desemnat din oficiu. Nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat M. I. având cuvântul critică încheierea de ședință d9in data de 21 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul B. pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală. În opinia sa în mod greșit instanța de fond a menținut măsura preventivă a controlului judiciar instituită asupra inculpatului.
În jurul datei de 23 august 2014 a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar de către instanță asupra inculpatului C. L.. Susține contestatorul prin avocat că termenul rezonabil a fost depășit. În tot acest timp contestatorul a făcut nicio acțiune sau inacțiune care să împiedice bunul mers al procesului penal.
Până la eliberarea certificatului medico legal,inculpatul a avut calitatea de persoană vătămată dar și de inculpat.
Contestatorul inculpat are calificare în lucrări în domeniul construcții, iar măsura controlului judiciar îl împiedică să își găsească loc de munte în alte localități.
Locuiește cu părinții săi care au nevoie de sprijinul său material și moral.
Solicită admiterea contestației și pe fond să nu se mai mențină măsura preventivă a controlului judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea contestației și pe fond menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele. Cu obligarea contestatorului inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală.
Contestatorul inculpat C. L. având ultimul se declară nevinovat, el se consideră o victimă și nu un acuzat.
Susține că are rude în București unde aceștia au reușit să îi găsească mai multe locuri de muncă dar pentru că are anumite obligații impuse de instanță nu se poate deplasa în București pentru a se angaja.
Mai arată că la instanța de fond s-a dispus efectuarea unei noi expertize de necropsie deci procesul va mai dura.
CURTEA
Asupra contestației penale de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 21 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul B., s-au dispus următoarele:
S-a amânat judecarea cauzei la data de 08.09.2015 pentru a se înainta o copie a raportului de necropsie la Comisia de Avizare din cadrul INML M. Minovici București.
În baza art.362 al.2 Cod procedură penală. cu referire la art.208 al.4, 5 Cod procedură penală., s-a constatat că se mențin în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C. C. (fiul lui C. T. P. si C. V., născut la data de 15.01.1986 în municipiul B., domiciliat în municipiul B., .. 3C, fără forme legale în ., posesor CI . nr._, CNP_) precum și temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații C. V. – fiul lui N. si Sita, născut la 01.01.1968 în municipiul B., domiciliat î municipiul B., ., județul fără forme legale în municipiul B., ., județul B., căsătorit, studii gimnaziale, fără ocupație, CNP_, C. A. - zis ,, S.” – fiul lui V. si M., născut la data de 02.07.1985in municipiul B., domiciliat in municipiul B., ., fără forme legale in municipiul B., .. necăsătorit, fără ocupație, CNP_, HASAN L.zis, L. ”- fiul lui V. si V., născut la 26.01.1981 în municipiul B., domiciliat în municipiul B., ., căsătorit, CNP_, C. L. fiul lui T. P. și V., născut la data de 28.05.1992 în municipiul B., domiciliat in municipiul B., ., studii gimnaziale, fără ocupație, necăsătorit, CNP_, C. M. zis ,, S.”- fiul lui V. si M., născut la data de 20.02.1989 in municipiul B., domiciliat in municipiul B., ., necăsătorit, fără ocupație, CNP_, C. T. P. - fiul lui N. si Sita, născut la data de 27.05.1965 in ., căsătorit, fără ocupație, domiciliat în municipiul B., ., județul B., CNP_, C. D. - fiul lui V. si M., născut la data de 20.11.1993 in municipiul B., domiciliat in municipiul B., ., județul B., necăsătorit, studii primare, fără ocupație, CNP_ și în consecință s-au menținut aceste măsuri preventive.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei că, prin rechizitoriul nr.484/P/2014 P. de pe lângă Tribunalul B. a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute și pedepsite art.188 alin.1 Cod penal, art.371 Cod penal cu aplicarea art.38 Cod penal și art.41 alin.1 Cod penal, a inculpaților C. V. și C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute și pedepsite art.188 alin.1 Cod penal, art.371 Cod penal cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal și a inculpaților C. L., C. M., Hasan L., C. T. P., C. D. și C. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute și pedepsite art.48 al.1 cu referire la art.188 alin.1 Cod penal, art.371 Cod penal cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal (cu aplicarea art.41alin.1 Cod penal pentru inculpații Hasan L. și C. L.).
Prin încheierea de ședință din data de 17.02.2015, în baza art.346 alin.2 Cod procedură penală. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.484/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. privind pe inculpații C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute și pedepsite art.188 alin.1 Cod penal, art. 371 Cod penal cu aplicarea art.38 Cod penal și art.41 alin.1 Cod penal, C. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute și pedepsite art.188 alin.1 Cod penal, art.371 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute și pedepsite art.188 alin.1 Cod penal, art.371 Cod penal cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal, Hasan L., C. L., C. M., C. T. P., C. D. și C. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute și pedepsite art.48 alin.1 cu referire la art.188 alin.1 Cod penal, art.371 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal (cu aplicarea art.41alin.1 Cod penal, pentru inculpații Hasan L. și C. L.), a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații C. C., C. V., C. A., Hasan L., C. L., C. M., C. T. P., C. D. și C. M., cauza având termen de fond la data de 05.03.2015.
Prin încheierea de ședință contestată s-a constatat, de asemenea, că și în prezent se mențin în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații C. V., C. A., Hasan L., C. L., C. M., C. T. P. și C. D..
Astfel, în condițiile în care în faza de urmărire penală inculpații C. A. și C. D. au recunoscut . asupra victimei dar în alte condiții, justificată în opinia lor de leziunile cauzate de D. F. P. inculpatului C. L., inculpatul C. V. a recunoscut prezența pe . și implicarea în vreun fel în . comisă asupra victimei, inculpații Hasan L., C. T. P. și C. M. au negat prezența la locul si în timpul incidentului iar inculpatul C. L. a negat participarea sa în vreun fel la săvârșirea infracțiunii în dauna victimei, susținerile acestora fiind în mare parte contrazise de declarațiile martorilor audiați și în faza de cercetare judecătorească, se poate constata că măsura preventivă a controlului judiciar este necesară a fi menținută în cauză pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 Cod procedură penală., respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal precum și al prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni, inculpații C. L., C. M., C. A., Hasan L., C. T. P. și C. D. nefiind la prima încălcare a legii penale.
Raportat la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cei șapte inculpați, măsura preventivă a controlului judiciar este în continuare proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse acestora și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Nu se poate susține că măsura preventivă a controlului judiciar îi pune pe inculpați în imposibilitatea desfășurării de activități pentru obținerea veniturilor necesare întreținerii familiilor lor în condițiile în care niciunul dintre inculpați nu are încheiat vreun contract de muncă, aceștia lucrând ca zilieri.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța, în baza art.362 alin.2 Cod procedură penală. cu referire la art.208 alin. 4, 5 Cod procedură penală, a constatat că se mențin în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C. C. precum și temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații C. V., C. A., Hasan L., C. L., C. M., C. T. P. și C. D. și în consecință a menținut aceste măsuri preventive.
Împotriva încheierii de ședință din data de 21 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în termen legal a formulat contestație inculpatul C. L. care a criticat soluția instanței de fond de nelegalitate și netemeinicie.
Curtea, verificând încheierea atacată, în raport de motivele invocate pe calea contestației de către inculpat, pe baza actelor și lucrărilor cauzei și a dispozițiilor legale incidente, constată că soluția adoptată la primul grad de jurisdicție este temeinică și legală iar contestația formulată de inculpat nu se justifică, pentru considerentele ce urmează:
Inculpatul – contestator, față de care s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar a fost trimis în judecată, alături de alți inculpați, prin Rechizitoriul nr. 484/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor și tulburarea liniștii și ordinii publice prevăzute de art. 48 alin.1 cu referire la art. 188 alin.1 Cod penal, art. 371 Cod penal cu aplicare art. 38 alin.1 și at. 41 alin.1 Cod penal.
Procedând în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 362 alin.2 Cod proc. penală rap. la art. 206 din același cod și art. 2151 Cod proc. penală, în mod temeinic și legal, prin încheierea nr. 21 iulie 2015, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpat și reținând că temeiurile ce au impus luarea acesteia se mențin, a făcut aplicarea disp. art. 208 alin.4 Cod proc. penală, dispunând menținerea acesteia, soluția astfel dispusă fiind pe deplin justificată.
În conformitate cu art. 208 alin.3 raportat la art. 207 alin.5 Cod proc. penală, când se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea acesteia, instanța de judecată dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Art. 242 alin.1 Cod proc. penală, prevede că măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Nici una dintre situațiile menționate în dispozițiile legale anterior arătate nu este incidentă pentru a justifica revocarea măsurii preventive dispuse.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii controlului judiciar subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri, care este pe deplin proporțională gravității acuzațiilor, așa cum impun disp. art. 202 alin.3 Cod proc. penală, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea unor infracțiuni grave și chiar dacă în prezent acesta contestă vinovăția sa în cauză, așa cum s-a constatat încă de la luarea măsurii preventive, există probe verosimile în acest sens.
De asemenea, în cauză nu a fost susținută nici o împrejurare și nici nu s-a constatat existența vreuneia care să conducă la concluzia nelegalității acesteia, așa încât nici sub acest aspect, solicitarea de revocare a măsurii nu se justifică.
În ceea ce privește susținerea conform căreia durata măsurii ar fi depășit caracterul rezonabil, nici aceasta nu poate fi primită.
Contrar susținerilor inculpatului, se constată că timpul scurs de la dispunerea măsurii controlului judiciar, respectiv, circa 10 luni, este pe deplin rezonabil având în vedere, în primul rând, natura măsurii, cea mai blândă dintre cele prev. de art. 202 alin.4 Cod proc. penală, în condițiile în care inculpatul este acuzat de comiterea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, complexitatea cauzei, ce rezultă din numărul persoanelor implicate și amploarea probatoriilor administrate în scopul stabilirii activității infracționale a fiecărui inculpat. Împrejurarea că inculpatul a respectat obligatiile impuse de către instantă nu pot conduce la revocarea măsurii preventive, fiind a atitudine normală de conformare la dispozițiile date, în caz contrar putându-se lua măsura arestării preventive.
În acest context, având în vedere și stadiul actual al procesului, Curtea apreciază că în continuare se justifică menținerea măsurii, atât pentru a asigura buna desfășurare a procesului, prin înlăturarea riscului de influențare a martorilor, cât și pe acela de prevenire a comiterii de noi infracțiuni, inculpatul fiind recidivist, motive pentru care se impune concluzia la care ajuns și judecătorul de la prima instanță, aceea a necesității menținerii acesteia.
Așa fiind, neexistând temei pentru revocarea măsurii controlului judiciar, contestația formulată de inculpat se privește ca nefondată, astfel că urmează să dispună respingerea contestației formulate de inculpat, ca nefondată.
Totodată, reținând culpa procesuală a contestatorului, în baza disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală urmează să dispună obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv în ceea ce privește onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de inculpatul C. L., fiul lui T. P. și V., născut la data de 28.05.1992 în municipiul B., domiciliat in municipiul B., ., studii gimnaziale, fără ocupație, necăsătorit, CNP_, împotriva încheierii din data de 21 iulie 2015 pronunțată de Tribunalului B. ca nefondată.
În baza art. 275 alin.2 Cod pr. Penală obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în sedință publică, astăzi, 30.07.2015.
Președinte,
E. V. Grefier,
C. M.
red.E.V./C.M.
4 ex./30.07.2015
d.f._ 15 – Tribunalul B.
j.f. A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea... → |
|---|








