Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea 302/2004. Sentința nr. 26/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-07-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 26 CC
Ședința din camera de consiliu din data de 16 iulie 2015
Președinte – L. C.
Grefier – A. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de Ministerul Justiției din Republica Austria, prin P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, conform art.153 și următoarele din Legea nr.302/2004 și art.8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prin P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu privire la recunoașterea sentinței penale din data de 13.08.2013 pronunțată în dosarul nr.91 Hv 63/13w de către Tribunalul pentru cauze penale Viena (Landesgericht für Strafsachen Wien) – Republica Austria, definitivă prin decizia din data de 29.01.2014 pronunțată în dosarul nr.17 Bs 398/13y de către Curtea de Apel Viena (Oberlandesgericht Wien) – Republica Austria, prin care a fost condamnat cetățeanul român A. D., fiul lui C. și G., născut la data de 20.07.1989 în . B., CNP:_, cu domiciliul în comuna V. V., ., județul B., în prezent aflat în Penitenciarul Klagenfurt – Republica Austria, la pedeapsa totală de 1800 de zile închisoare, pentru săvârșirea unui număr de 26 de infracțiuni de furt calificat, și cu privire transferarea persoanei condamnate A. D. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei aplicate.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit persoana condamnată A. D..
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de această declarație, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și constatând că la dosar s-a depus documentația prevăzută de art.153 din Legea nr.302/2004, apreciază cererea ca fiind în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare din Austria, recunoașterea hotărârii și transferarea persoanei condamnate A. D. în România în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conform Codului de procedură penală român și în condițiile Deciziei-cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.
De asemenea, solicită deducerea perioadei de 602 zile executată de condamnat până la data de 15.01.2015 și în continuare până la zi, precum și emiterea mandatului de executare a pedepsei.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin ordonanța nr.4704/II/5/2015 din data de 10.07.2015, P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești și, cu adresa cu același număr, a înaintat instanței informațiile referitoare la solicitarea formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria, în vederea recunoașterii hotărârii de condamnare și a transferării în România a persoanei condamnate A. D. – cetățean român.
S-a precizat în adresa de înaintare că verificările efectuate de procuror în cadrul măsurilor premergătoare sesizării instanței sunt cuprinse în conținutul ordonanței nr.4704/II/5/2015 din data de 10.07.2015, prin care s-a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești, în sensul că s-a procedat la identificarea persoanei condamnate, rezultând următoarele date de identificare:
- A. D. este fiul lui C. și G., născut la data de 20.07.1989 în . B., necăsătorit, cu domiciliul în comuna V. V., ., județul B., CNP:_.
Rezultă că persoana transferabilă este resortisant al statului de executare.
S-a verificat dacă persoana condamnată al cărei transfer se solicită este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni sau pentru alte infracțiuni decât cele pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească, rezultatul fiind negativ, potrivit fișei de cazier și verificării ECRIS – GPS, conform procesului verbal din data de 10.07.2015.
S-a mai constatat că, în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârii judecătorești, respectiv a sentinței penale din data de 13.08.2013 pronunțată în dosarul nr.91 Hv 63/13w de către Tribunalul pentru cauze penale Viena, definitivă la data de 29.01.2014, autoritățile din Republica Austria au transmis:
- certificatul menționat la art.4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 (nr.91 SHv 63/13w) tradus în limba română;
- copia hotărârii de condamnare nr.17 Bs 398/13y pronunțată de Curtea de Apel din Viena, definitivă la data de 29.01.2014;
- procesul verbal din data de 19.01.2015, din care rezultă că persoana condamnată A. D. nu este de acord cu transferul.
S-a mai precizat că persoana condamnată A. D. se află încarcerat în prezent în Penitenciarul Klagenfurt – Republica Austria, în executarea pedepsei de 1800 de zile închisoare, pentru săvârșirea unui număr de 26 de infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, executarea pedepsei urmând a fi finalizată la data de 13.05.2018.
În ordonanța nr.4704/II/5/2015 din data de 10.07.2015 s-a mai arătat că este incident cazul prevăzut de art.157 alin.1 teza I din Legea nr.302/2004, respectiv persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România.
Întrucât statul de condamnare a transmis statului de cetățenie hotărârea de condamnare și certificatul menționat la art.4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, nu se mai impune solicitarea consimțământului statului emitent.
Din certificatul emis de autoritățile judiciare din Republica Austria rezultă că împotriva cetățeanului român A. D. a fost emis și un ordin de expulzare de pe teritoriul austriac, prin decizia nr._ –_ din data de 24.06.2014 a Oficiului Federal pentru Străini și Azil din Austria.
Procurorul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine prevăzute de art.155 alin.1 din Legea nr.302/2004 și că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, faptele fiind prevăzute de art.228-229 și art.233 Cod penal român.
De asemenea, nu există nici unul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare prevăzute de art.151 alin.1 din Legea nr.302/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, prin sentința din data de 13.08.2013 pronunțată în dosarul nr.91 Hv 63/13w de către Tribunalul pentru cauze penale Viena (Landesgericht für Strafsachen Wien) – Republica Austria, definitivă prin decizia din data de 29.01.2014 pronunțată în dosarul nr.17 Bs 398/13y de către Curtea de Apel Viena (Oberlandesgericht Wien) – Republica Austria, a fost condamnat cetățeanul român A. D., fiul lui C. și G., născut la data de 20.07.1989 în . B., CNP:_, cu domiciliul în comuna V. V., ., județul B., în prezent aflat în Penitenciarul Klagenfurt – Republica Austria, la pedeapsa totală de 1800 de zile închisoare, pentru săvârșirea unui număr de 26 de infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat, prevăzute de §§ 127, 128 alin.2, 129 cifra 1, 130 cazul unu, trei și patru, 15 din Codul penal austriac.
Aceste fapte au fost săvârșite în perioada 26.08.2011 – 13.05.2013 și au corespondent în infracțiunile de furt calificat și tentativă la furt calificat, prevăzute de art.228 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b și c din Codul penal român și de art.32 rap. la art.228 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b și c din Codul penal român, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal român, fiind sancționate cu pedepse de la 2 la 7 ani închisoare și respectiv de la 1 an la 3 ani și 6 luni închisoare.
Potrivit procesului verbal încheiat la data de 19.01.2015, ora 0900, la atelierul de tâmplărie din Penitenciarul Klagenfurt – Republica Austria, condamnatul A. D. a arătat că nu este de acord să fie transferat într-un penitenciar din România, în vederea executării în continuare a pedepsei privative de libertate aplicată prin sentința de condamnare, întrucât în Austria beneficiază de condiții de detenție mai bune.
Curtea mai constată că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, nefiind incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare prevăzute la art.9 din aceeași decizie.
De asemenea, Curtea apreciază că executarea în România a pedepsei închisorii de către condamnat este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acestuia, având în vedere că domiciliul său și familia sunt în România.
Față de aceste considerente, în baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004 și art.8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, Curtea va admite cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, va recunoaște hotărârea de condamnare și va dispune transferarea persoanei condamnate A. D. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform Codului de procedură penală român și în condițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.
Având în vedere că până la data de 15.01.2015 condamnatul a executat 602 de zile de închisoare, așa cum rezultă și din cuprinsul certificatului prevăzut de art.4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, și de la acea dată se află în executarea pedepsei, se va deduce din durata pedepsei de 1800 de zile de închisoare perioada executată până la zi.
De asemenea, se va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 1800 de zile închisoare pentru infracțiunile de furt calificat și tentativă la furt calificat, prevăzute de art.228 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b și c din Codul penal român și de art.32 rap. la art.228 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b și c din Codul penal român, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal român, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Potrivit dispozițiilor art.154 alin.12 din Legea nr.302/2004, se va dispune comunicarea sentinței definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către Direcția de D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în vederea comunicării către autoritatea competentă din statul solicitant.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria, prin P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004 și art.8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, recunoaște sentința din data de 13.08.2013 pronunțată în dosarul nr. 91 Hv 63/13w de către Tribunalul pentru cauze penale Viena (Landesgericht für Strafsachen Wien) – Republica Austria, definitivă prin decizia din data de 29.01.2014 pronunțată în dosarul nr. 17 Bs 398/13y de către Curtea de Apel Viena (Oberlandesgericht Wien) – Republica Austria, prin care a fost condamnat cetățeanul român A. D., fiul lui C. și G., născut la data de 20.07.1989 în . B., CNP:_, cu domiciliul în comuna V. V., ., județul B., în prezent aflat în Penitenciarul Klagenfurt – Republica Austria, la pedeapsa totală de 1800 de zile închisoare, pentru săvârșirea unui număr de 26 de infracțiuni de furt calificat, prevăzute de §§ 127, 128 alin.2, 129 cifra 1, 130 cazul unu, trei și patru, 15 din Codul penal austriac, fapte care au corespondent în infracțiunile de furt calificat și tentativă la furt calificat, prevăzute de art.228 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b și c din Codul penal român și de art.32 rap. la art.228 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b și c din Codul penal român, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal român, și dispune executarea acestei pedepse în România.
Dispune transferarea persoanei condamnate A. D. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform Codului de procedură penală român și în condițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.
Deduce din durata pedepsei de 1800 de zile închisoare perioada de 602 de zile executată de condamnat până la data de 15.01.2015 și în continuare până la zi.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 1800 de zile închisoare pentru infracțiunile de furt calificat, prevăzute de de art.228 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b și c Cod penal român, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal român, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Dispune comunicarea sentinței definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art.154 alin.12 din Legea nr.302/2004, către Direcția de D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în vederea comunicării către autoritatea competentă din statul solicitant.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru persoana condamnată de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Cercetată și pronunțată în camera de consiliu, astăzi 16 iulie 2015.
Judecător, Grefier,
L. C. A. S.
Th./Red.-LC/AS
2 ex./21.07.2015
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 712/2015. Curtea de... → |
|---|








