Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 752/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 752/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-08-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 752
Ședința publică din data de 27 august 2015
Președinte – P. M. F.
Judecător - F. T.
Grefier - A. Ț.
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror C. P. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul S. I. C., fiul lui C. și S., născut la data de 16 mai 1976 în orașul Vălenii de M., județul Prahova, CNP_, domiciliat in comuna Posesti, .. 38, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 28 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul inculpat S. I. C., personal și fiind asistat de avocat desemnat din oficiu M. I. din cadrul Baroului Prahova, substituind pe avocat M. R. din cadrul aceluiași barou, intimații persoane vătămate G. G., O. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la identificarea persoanei vătămate O. Ș. care a prezentat instanței C.I. ., nr._, CNP_ și a persoanei vătămate G. G. care a prezentat instanței B.I. ..O. nr._, eliberat de Poliția Vălenii de M., CNP_.
Intimații persoane vătămate O. Ș. și G. G., având pe rând cuvântul, declară că înțeleg să-și retragă plângerile prealabile pentru infracțiunea de violare de domiciliu și amenințare formulate împotriva apelantului inculpat S. I. C., în acest sens fiindu-le luată câte o declarație ce a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Avocat M. I. având cuvântul pentru apelantul inculpat S. I. C., arată că nu mai are cereri de formulat.
Intimații persoane vătămate O. Ș. și G. G., având pe rând cuvântul, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat M. I. având cuvântul pentru apelantul inculpat S. I. C., solicită admiterea apelului, în baza art. 396 alin.6 rap. la art. 16 lit. g Cod procedură penală să se dispună încetarea procesului penal întrucât părțile vătămate și-au retras plângerile prealabile.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că față de poziția celor două părți vătămate, solicită admiterea apelului inculpatului, desf8iințarea sentinței atacate și în baza art. 396 alin.6 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit.g Cod procedură penală, să se dispună încetarea procesului penal pentru cele patru infracțiuni, respectiv două infracțiuni de violare de domiciliu și două infracțiuni de amenințare în dauna celor două persoane vătămate, obligarea persoanelor vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Intimatul persoană vătămată O. Ș., având cuvântul, arată că își retrage plângerea formulată împotriva apelantului inculpat.
Intimatul persoană vătămată G. G., având cuvântul, arată că își retrage plângerea formulată împotriva apelantului inculpat.
Apelantul inculpat S. I. C., personal având ultimul cuvânt, regretă faptele comise.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 119 din data de 28 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Minte, a fost condamnat, printre alți, inculpatul S. I. C., după cum urmează:
În baza art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală inculpatul, la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru violarea domiciliului persoanei vătămate O. Ș..
În baza art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic .art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru violarea domiciliului persoanei vătămate G. G..
În baza art. 206 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru amenințarea persoanei vătămate O. Ș..
În baza art. 206 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru amenințarea persoanei vătămate G. G..
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 luni închisoare.
S-a luat act că persoanele vătămate Ghezuroiu T., G. G. – tatăl, G. G. – fiul și O. Ș. nu se constituie părți civile.
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. au fost trimiși în judecată inculpații M. I. G. pentru o tentativă la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b si alin. 2 lit. b Cod penal; două infracțiuni de lovire și alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cod penal rap. la art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal, două infracțiuni de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal; două infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal; două infracțiuni de amenințare prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal și o infracțiune de tâlhărie în formă calificată, prev. de art. 233 alin. 1 rap. la art. 234 alin. 1 lit. a, d și p Cod penal și S. I. C. pentru două infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal și două infracțiuni de amenințare prev. de art. 206 Cod penal.
S-a reținut prin rechizitoriu că în noaptea de 9/10 februarie 2014, în jurul orei 0130 în timp ce persoana vătămată Ghezuroiu T. dormea la domiciliu, inculpatul M. I. G. a pătruns în curtea acestuia cu intenția de a fura o capră, însă a renunțat în momentul în care persoana vătămată a ieșit din casă, însă nevăzând nicio persoană în curte, partea vătămată a intrat înapoi în casă. La aproximativ 2-3 minute a auzit bătăi în fereastra de la prispa casei și în momentul în care a deschis ușa a fost lovită de către inculpatul M. I. G. și împinsă în interior, unde loviturile au continuat.
La data de 3 martie 2014, în jurul orei 1500, în timp ce persoana vătămată G. G. tatăl și G. G. – fiul se aflau la domiciliu, în imobil a intrat inculpatul M. I. G., adresându-le acestor expresii jignitoare. Deși a fost rugat să iasă din locuință, inculpatul a refuzat, după care a intrat într-o altă cameră și după un dulap a luat două acte de identitate. Inculpatul a furat un topor, un buletin de identitate aparținând lui G. G. – tatăl și o carte de identitate aparținând lui G. G. – fiul, iar când a ieșit din curte a luat un miel pe care l-a băgat într-un sac.
În noaptea de 9/10 martie 2014, în jurul orei 0030 în timp ce persoana vătămată O. Ș. se afla la locuința aflată în ., inculpații M. I. G. și S. I. C. au pătruns în curtea locuinței acesteia și i-au adresat amenințări cu acte de violență.
La data de 16 martie 2014 inculpații M. I. G. și S. I. C., aflați sub influența băuturilor alcoolice au pătruns în curtea persoanei vătămate G. G. – fiul și au alertat amenințări cu acte de violență.
Inculpatul M. I. G. a luat o cărămidă și a aruncat-o în direcția persoanei vătămate G. G. – fiul, lovindu-l în piciorul stâng. În urma loviturii persoana vătămata a suferit leziuni traumatice care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.
În seara zilei de 3 noiembrie 2014 persoana vătămată G. G. – fiul se afla la domiciliul împreuna cu tatăl sau G. G.. Persoana vătămată, auzind dinspre poartă că este strigată de către inculpatul M. I. G. nu i-a răspuns. D. urmare, inculpatul aflat in stare de ebrietate avansată a pătruns în curte fiind însoțit de sora sa, M. C. I. în vârstă de 15 ani, după care, cu toporul la vedere a pătruns în casă. Inculpatul a devenit agresiv, iar la solicitarea persoanei vătămate G. G. – fiul și a tatălui acestuia de a părăsi locuința a lovit cu toporul în tăblia de lemn a unui pat, continuând amenințările și solicitând 10 lei pentru a cumpăra băutură.
Neprimind banii, a luat un val de preșuri din casa persoanei vătămate, apoi din curtea acesteia, un ferăstrău din podul grajdului și o plită din bucătăria de vară.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a luat declarație celor doi inculpați.
Inculpații M. I. G. și S. I. C. au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor și au solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În urma analizei probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond a constatat că inculpatul M. I. G. se face vinovat de săvârșirea unei tentative la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b Cod penal; a doua infracțiuni de lovire și alte violente, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, a două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cod penal rap. la art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal, a două infracțiuni de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal; a două infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal; a două infracțiuni de amenințare prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal și o infracțiune de tâlhărie în formă calificată, prev. de art. 233 alin. 1 rap .la art. 234 alin. 1 lit. a, d și p Cod penal, iar inculpatul S. I. C. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal și a două infracțiuni de amenințare prev. de art. 206 Cod penal.
La individualizarea pedepselor, prima instanță a avut în vedere disp. art. 74 Cod penal și pentru faptele săvârșite, i-a condamnat pe fiecare din cei doi inculpați la pedeapsa închisorii.
Întrucât, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare, instanța de fond a făcut aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, potrivit căruia aceștia beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Având în vedere că fiecare din cei doi inculpați au săvârșit infracțiunile în concurs real, prima instanță a făcut pentru fiecare din aceștia aplic .art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 39 Cod penal, urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S. I. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea scrisă a apelului, inculpatul critică hotărârea atacată, susținând că nu a lovit persoanele vătămate, iar probele au fost interpretate greșit de prima instanță, aspect ce a condus la condamnarea sa.
Susține inculpatul că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, astfel că se impune achitarea sa pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat.
La termenul de judecată din 27.08.2015 s-au prezentat persoanele vătămate O. Ș. și G. G., care au declarat în fața instanței de apel că își retrag plângerile prealabile formulate împotriva inculpatului S. I. C. pentru infracțiunile reținute de instanță (violare de domiciliu și amenințare).
Față de cele relatate de persoanele vătămate, Curtea va observa că pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și amenințare prevăzute de art. 206 și art. 224 Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Totodată, conform disp. art. 158 al. 2 Cod penal retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.
Cum în speța de față cele două persoane vătămate s-au prezentat în fața instanței de apel și au declarat că își retrag plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului S. I. C. pentru cele două infracțiuni comise în dauna fiecăruia, iar legea nu condiționează acest lucru de vreun moment procesual ( cum este cazul împăcării părților – art. 159 Cod penal), Curtea va admite apelul inculpatului, va desființa în parte, hotărârea atacată, iar în baza art. 396 al. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 al. 1 lit.g) Cod procedură penală va înceta procesul penal față de inculpat pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat de prima instanță.
Având în vedere soluția susmenționată va fi exonerat inculpatul de plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare de la prima instanță.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Văzând și disp. art. 275 al. 1 pct. 2 lit.b) Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul S. I. C., fiul lui C. și S., născut la data de 16 mai 1976 în orașul Vălenii de M., județul Prahova, CNP_, domiciliat in comuna Posesti, .. 38, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 28 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., pe care o desființează în parte în latură penală și în consecință:
Conform art. 396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit.g Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S. I. C. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.224 alin. 1 și 2 Cod penal, și art. 206 Cod penal, părți vătămate O. Ș. și G. G., prin retragerea plângerilor prealabile.
Exonerează inculpatul S. I. C. de plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat la care a fost obligat prin sentința apelată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă părțile vătămate O. Ș. și G. G. la câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul S. I. C. în cuantum de 260 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 august 2015.
Președinte, Judecător,
P. M. F. F. T.
Grefier,
A. Ț.
Red. P.M.F.
Tehnored. A.Ț.
8 ex./14.09.2015
dosar fond –_ Judecătoria Vălenii de M.
judecător fond – T. V.
operator de date cu caracter personal;
notificare nr. 3113/2006
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 715/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 762/2015. Curtea de... → |
|---|








