Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 621/2012. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 621/2012 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-06-2012 în dosarul nr. 621/2012
Dosar nr._ – art. 2781 Cod procedură penală –
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 621
Ședința publică din 25 iunie 2012
Președinte M. A.
Judecător F. S.
Judecător N. V.
Grefier C. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror B. A.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta A. S. împotriva sentinței nr. 323 din 10.02.2012 pronunțată de Judecătoria B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsește recurenta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar o cerere de renunțare la proces formulată de către petentă.
Reprezentanta Ministerului Public roagă instanța să ia act de voința petentei și, deosebit de aceasta, solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 323 din 10.02.2012 pronunțată de Judecătoria B., în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit.a din Codul de procedură penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta A. S..
A fost menținută ordonanța de scoatere de sub urmărire penală dată de P. de pe lângă Judecătoria B. în dosarul nr.2955/P/2010 privind pe învinuitul minor V. C. F. și ordonanța prim procurorului nr.1823/ll/2 din 24 octombrie 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea introdusă la Judecătoria B. la data de 10 noiembrie 2011 și care a fost înregistrată pe rol sub nr._ petenta A. S., parte vătămată în dosarul nr. 2955/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., a contestat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului V. F. C., soluție dispusă în dosarul menționat, pe care o consideră netemeinică și nelegală.
Petenta a susținut în cuprinsul plângerii că în mod greșit parchetul a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost cercetat numitul V. din infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1, 4 din Codul penal, în infracțiune a de distrugere din culpă prevăzută de art. 219 din Codul penal, atâta timp cât soluția are la bază exclusivitatea unei adrese din partea Primăriei B. care precizează că nu a existat pericol public. În cauză învinuitul a provocat un incendiu la un garaj situat într-un grup compact de alte garaje, imobile ce erau amplasate în vecinătatea blocurilor de locuințe, blocuri ce integrează în zona de parter conducte de gaz și electricitate. Pericolul public este dat de aceste elemente și nu de o adresă a primăriei care nu a avut nici un reprezentant la fața locului.
Alte aspecte invocate de petenta – parte vătămată A. S. se referă la modul de instrumentare a cauzei; acestea vizează încălcarea prevederilor art. 3 și art. 4 din Codul de procedură penală, produsă prin schimbarea încadrării juridice a faptei efectuată direct prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală lipsind partea vătămată de posibilitatea de a o contesta. Pe de altă parte, organele de urmărire penală nu au respectat obligația de a administra toate probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și de a examina cauza sub toate aspectele prevăzute de legea penală, independent de poziția părților din proces.
A. S. nu s-a prezentat la proces însă a fost reprezentată de avocat ales S. M.. Petenta nu a propus probe în dovedirea plângerii.
În vederea soluționării cauzei instanța a dispus atașarea dosarului de urmărire penală și citarea în calitate de intimat a învinuitului V. F. (conform art. 2781 alin. 4 din Codul de procedură penală). Acesta a fost reprezentat de avocat B. V..
Din examinarea dosarului nr. 2955/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13 iulie 2010 organele de cercetare penală au înregistrat plângerea formulată de numita A. S. care reclama incendierea garajului său amplasat de Calea Națională din mun. B. cu consecința distrugerii unor bunuri, faptă comisă în după-amiaza zilei de 12 iulie 2010.
La data de 14 septembrie 2010 a fost confirmată începerea urmăririi penale față de învinuitul minor V. F. C., identificat ca fiind cel care a provocat incendiul, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1, 4 din Codul penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 din Codul penal.
S-a stabilit de către organul de anchetă că în ziua menționată învinuitul V. s-a jucat în zona imobilului în care locuiește împreună cu alți prieteni din cartier: I. Amador C., Pătrar R. S. și P. L.. La un moment dat V. F. s-a deplasat la un magazin alimentar situat pe Calea Națională de unde a cumpărat o cutie cu chibrituri. Cei patru tineri au mers apoi pe un teren situat în spatele unor garaje din zona unde se află și garajul părții vătămate și au încercat să aprindă niște iarbă. Potrivit declarațiilor numiților I. Amador, P. L. și Pătrar R. învinuitul a mers să caute niște bucăți de cârpă sau hârtie pentru a da foc la iarbă și din curiozitate a aprins mai multe bețe de chibrit pentru a se uita pe gura de aerisire în garajul lui A. S.. Văzând că a început să iasă scântei de la un material cu care era izolată gura de aerisire, numitul V. s-a deplasat la locuința sa de unde a adus niște sticle cu apă pe care a aruncat-o pe gura de aerisire. Învinuitul a plecat la locuința sa după care prietenii săi, observând că din garajul părții vătămate iese fum, au alertat un bărbat ce trecea prin zonă ce a sesizat Inspectoratul pentru situații de urgență „N. I.” din mun. B..
Potrivit declarației părții vătămate în incendiu au ars mai multe bunuri depozitate în garaj (canapea, televizor, covoare, piese de mobilier, cuptor cu microunde) dintre care o parte erau piese de patrimoniu, valoarea pagubei fiind de 4000 lei.
Constatând că fapta învinuitului s-a datorat neglijenței acestuia și nu a fost comisă cu intenție, parchetul a dispus prin ordonanța din 2 martie 2011 schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1, 4 din Codul penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 din Codul penal în infracțiunea de distrugere din culpă prevăzută de art. 219 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 din Codul penal.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sub aspectul săvârșirii celei din urmă infracțiuni menționate apreciindu-se că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii respectiv latura obiectivă. S-a avut în vedere că lipsește în cauză pericolul public ce trebuie să rezulte din incendiere pentru a fi infracțiune, condiție care nu este realizată în raport de adresa comunicată de Primăria mun. B..
Soluția procurorului a fost contestată de A. S. prin plângerea formulată în baza art. 278 din Codul de procedură penală. Prin ordonanța nr. 1823/II/2 din 24 octombrie 2011 P. procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a respins plângerea; acesta a constatat că raportat la depozițiile martorilor minori, a martorului T. V. nu poate fi reținută în speță forma de vinovăție a intenției directe sau indirecte, context în care și schimbarea încadrării juridice a faptei a fost corect realizată. De asemenea, lipsa pericolului public a fost stabilită nu numai în baza adresei primăriei ci prin coroborarea mai multor mijloace de probă (procesul verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, proces-verbal de intervenție).
Partea vătămată s-a declarat nemulțumită de modul în care au fost efectuate cercetările și de soluția adoptată, invocând nereguli procedurale.
Din analiza dosarului de urmărire penală instanța de fond a reținut că în cauză nu au existat încălcări ale dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Codul de procedură penală, fiind administrate probele considerate utile și concludente. P. a avut în vedere la adoptarea soluției atât declarațiile învinuitului, ale părții vătămate și ale martorilor, cât și înscrisurile întocmite de organele de constatare a faptei și cele prezentate de părți.
Din depozițiile martorilor I. Amador, Pătrar R. S. și P. L. – minorii cu care s-a jucat învinuitul în acea după amiază – și ale martorului T. V. rezultă că incendiul a fost provocat din neglijență, învinuitul aruncând chibrituri în garajul părții vătămate pe gura de aerisire nu pentru a provoca incendiul ci din curiozitate, acesta dorind să se uite în garaj la flacăra chibritelor. Pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1, 4 din Codul penal – încadrare juridică reținută inițial – este necesar ca acțiunea autorului să se fi realizat cu intenție în una din cele două forme prevăzute de art. 19 din Codul penal (directă sau indirectă). Din modalitatea în care a procedat învinuitul, din succesiunea faptelor ce au precedat incendierea – așa cum rezultă din declarațiile minorilor – rezultă că V. F. s-a jucat împreună cu prietenii săi dând foc vegetației din zonă. Deși minorilor li s-a atras atenția asupra caracterului periculos al activităților lor de locatari ai blocurilor din apropiere, aceștia nu au renunțat și au continuat să folosească chibriturile pe care le cumpărase învinuitul în aceeași zi. Din curiozitate acesta a aruncat chibrituri aprinse într-unul din garajele amplasate în zonă, activitate ce a determinat aprinderea unor materiale aflate lângă gura de aerisire. Deși a încercat să stingă focul care încă nu se propagase cu flacără, aruncând apă adusă cu sticla învinuitul nu a reușit să împiedice extinderea lui și arderea mai multor bunuri aflate în imobil.
Intenția indirectă – formă a vinovăției necesară pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 217 din Codul penal se caracterizează prin prevederea rezultatului de către făptuitor, rezultat a cărui eventualitate a producerii lui este acceptată. Față de vârsta învinuitului, contextul în care a acționat acesta, poziția subiectivă adoptată de el în timpul jocului cu prietenii săi, instanța consideră că nu există intenție și că făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Aprecierea vinovăției sub forma culpei se stabilește în raport de anumite criterii prevăzute de lege: dacă făptuitorul trebuia să prevadă rezultatul și dacă putea să-l prevadă. Față de personalitatea învinuitului (care avea vârsta de doar 14 ani la data comiterii faptei, prezintă dificultăți cognitive, a fost antrenat în „jocul” cu chibriturile de prietenii săi fără a conștientiza riscurile lui și consecințele posibile) de dezvoltarea sa intelectuală și afectivă, împrejurările în care a fost comisă fapta, instanța de fond a considerat că făptuitorul a acționat din culpă; ca atare, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiune prevăzută de art. 217 alin. 1, 4 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 219 din Codul penal este corect realizată și justificată de probatoriul dosarului.
În ce privește modalitatea în care s-a realizat schimbarea încadrării juridice s-a constatat că s-a procedat în acest mod prin ordonanța prin care s-a adoptat și soluția de netrimitere în judecată, ceea ce nu contravine normelor procedurale. Partea vătămată are posibilitatea de a contesta măsura prin plângerea formulată în baza art. 278 din Codul de procedură penală, astfel că nu se realizează o încălcare a dreptului procesual al victimei – așa cum s-a susținut.
Analizând pe fond soluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală instanța a reținut că este conformă cu materialul probator aflat la dosar căruia i s-a dat o interpretare corectă. Într-adevăr, pentru existența infracțiunii de distrugere prin incendiere este necesară îndeplinirea condiției legate de producerea efectivă a unei stări de pericol public. Existența în apropierea garajului incendiat a unor imobile nu presupune implicit și crearea unui pericol public, aspect ce trebuie dovedit cu probe. Din actele dosarului și din declarațiile martorilor nu a rezultat existența unei asemenea stări de pericol. Utilizarea incendiului ca modalitate de comitere a distrugerii nu atrage, numai prin aceasta incidența textului de lege incriminator ci mai este necesar ca, distinct, să se dovedească faptul că s-a creat un pericol public. Cu alte cuvinte nu este suficient pericolul potențial pe care-l are mijlocul folosit (ce s-a invocat de partea vătămată) ci trebuie să se producă efectiv o stare de pericol public.
În consecință, nefiind îndeplinită cerința menționată legată de rezultatul acțiunii autorului faptei s-a constatat că nu există latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 219 alin. 1 din Codul penal. De aceea, s-a reținut ca fiind legală și temeinică soluția adoptată de procuror astfel a fost menținută.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta A. S..
Analizând recursul, Curtea constată că este inadmisibil din următoarele considerente:
Potrivit art. 2781 alin 10 Cod de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 hotărârea judecătorului, prin care soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
În speță, sentința criticată a fost pronunțată la data de 10.02.2012, după . dispozițiilor susmenționate astfel încât, fiind definitivă, nu mai este supusă vreunei căi ordinare de atac.
Recursul fiind exercitabil numai împotriva hotărârilor nedefinitive, sunt excluse de la atacarea cu recurs toate hotărârile care devin definitive la data pronunțării lor.
Cum această excepție primează, instanța nu va mai analiza fondul cauzei.
Cât privește înscrisul sub semnătură privată existent la dosarul de recurs, prin care se arată că petenta ar renunța „la proces”, curtea nu îl poate lua în considerare întrucât, fiind un act de dispoziție, acesta trebuia, fie întocmit la notariat, fie petenta să se fi prezentat personal în instanță pentru a confirma acest lucru.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a, teza a II a Cod procedură penală, va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând și disp. art. 192 alin.(2) Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de petenta A. S. împotriva sentinței penale nr. 323 din data de 10.02.2012 pronunțată de Judecătoria B., ca inadmisibil.
Obligă petenta recurentă să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.06. 2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. N.V.
Tehnored. C.D.
Jud fond M.M.
2 ex./26.06.2012
| ← Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
