Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 35/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 16-03-2016 în dosarul nr. 35/2016
Dosar nr._ - art. 206 Cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL S.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 35
Ședința publică din data de 16 martie 2016
Judecător: C. V.
Grefier: I. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. O.
din cadrul D. - S. T. S.
Pe rol, soluționarea contestațiilor formulate de inculpații U. I.-G. și F. A.-I. împotriva încheierii de ședință din data de 11 martie 2016 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul contestator U. I.-G., asistat de avocat ales T. A., și inculpatul contestator F. A.-I., asistat de avocat C. A., în substituire pentru avocat ales B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebați fiind de către instanță, inculpații precizează că nu doresc să dea noi declarații în cauză, menținându-le pe cele date anterior.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și constatând contestațiile în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat T. A., pentru inculpatul U. I. G., având cuvântul, solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu se mai impune menținerea acesteia.
În subsidiar, solicită înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Apreciază că raportat la persoana inculpatului, la împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor, această măsură preventivă nu mai este necesară în cauză, buna desfășurarea a procesului penal putând fi asigurată și prin luarea unei alte măsuri preventive, prev. de art. 202 alin. 4 Cod procedură penală. La acest moment nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nu au apărut altele noi care ar conduce la concluzia că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art. 202 Cod procedură penală, în sensul să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și că măsura este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Ori, la acest moment procesual, măsura luată împotriva inculpatului U. I. G. nu mai este necesară, întrucât urmărirea penală a fost finalizată, probele au fost administrate și a fost întocmit rechizitoriul, buna desfășurare a procesului penal putând avea loc și fără privare de libertate. Măsura arestării preventive reprezintă o restrângere importantă a libertății omului, iar reglementarea actuală statuează că procesul penal trebuie să se desfășoare cu inculpatul în stare de libertate. Prin urmare, menținerea unei persoane în detenție este justificată numai dacă mai subzistă caracterul excepțional al acestei măsuri. În acest sens sunt și disp. art. 243 Cod procedură penală, care se referă la condițiile speciale de aplicare a măsurilor preventive față de minori, în care se precizează că măsura se poate dispune/menține în mod excepțional, iar privarea de libertate nu trebuie să aibă efecte asupra personalității și dezvoltării lor. Totodată, și practica Curții EDO statuează în aceeași manieră, și anume că arestul preventiv al unui minor este ultima soluție, iar durata acesteia trebuie să fie cât mai scurtă.
Astfel, inculpatul U. I. G. este arestat în cauză de peste 45 de zile, perioadă pe care o apreciază suficientă pentru ca această măsură preventivă să-și atingă scopul instituit de către legiuitor și de a nu avea un caracter excesiv. Mai mult decât atât, măsura sub incidența căreia se află inculpatul este mult prea aspră și față de profilul personal al acestuia, care este minor, nu are antecedente penale și are o situație familială grea, mama sa fiind grav bolnavă. Solicită totodată a se avea în vedere că a colaborat cu organul de urmărire penală, recunoscând faptele de care este acuzat și dând declarații detaliate în cauză.
Pentru toate aceste motive susține că la acest moment nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul U. I. G., buna desfășurare a procesului penal putând avea loc și cu acesta în stare de libertate sau sub imperiul unei măsuri mai puțin coercitive, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, care ar asigura suficiente garanții pentru ca cercetarea judecătorească să nu fie afectată.
Avocat C. A., pentru inculpatul F. A.-I., având cuvântul, solicită, în temeiul art. 205 rap. la art. 207 și 348 Cod procedură penală, admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, pe deplin apte să atingă scopul măsurilor preventive în prezenta cauză.
Susține că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive nu mai subzistă la acest moment și nici nu există temeiuri noi care să impună în continuare privarea de libertate. Din analiza încheierii contestate rezultă că motivările făcute de judecătorul primei instanțe nu s-au raportat la persoana inculpatului F. A.-I., opinând că trebuie avut în vedere și starea de minoritate a acestuia, care nu are împlinită vârsta de 18 ani, precum și faptul că la data săvârșirii faptelor acesta avea doar vârsta de 13 ani, punându-se mai mult accent pe vârsta foarte fragedă a persoanei vătămate. Susține că la acest moment, raportat la stadiul procedurilor și la vârsta inculpatului, măsura arestării preventive nu mai corespunde unei necesități reale, fiind chiar una excesivă, cu atât mai mult cu cât acesta a înțeles să colaboreze cu organele de urmărire penală și a dat declarații complete, de recunoaștere și regret a faptelor. La dosarul cauzei nu există niciun element, nici măcar la nivel de indiciu, care să ducă la concluzia că odată lăsat în libertate acesta ar reintersecta sfera ilicitului penal, având în vedere și circumstanțele la care a făcut referire anterior. Mai mult decât atât, perioada de aproximativ 2 luni de arest preventiv a fost aptă să-i atragă atenția inculpatului asupra consecințelor pe care le prezintă săvârșirea de fapte penale.
Totodată, în încheierea contestată s-a făcut referire la pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea inculpatului în stare de libertate, opinând că nu se mai poate vorbi de acest pericol, care dealtfel nu este individualizat în mod expres de legiuitor în niciun text legal. Ca o componentă a sa s-a evidențiat rezonanța negativă în colectivitate, însă susține că ea nu mai poate fi reținută la acest moment procesual, autoritățile intervenind încă de la început cu celeritate pentru stoparea prezentului fenomen infracțional.
Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive
În subsidiar, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, solicită înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, pe care le apreciază suficiente și eficiente în cauză. Opinează că, în ipoteza în care judecătorul instanței de fond va hotărî că față de inculpatul F. A.-I. se impune o soluție mai severă, atunci nu se va putea recurge decât la o măsură educativă privativă de libertate, și nu la o pedeapsă care să presupună încarcerarea în regim de penitenciar.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestațiilor formulate de inculpați și menținerea dispozițiilor încheierii contestate, apreciind că în mod corect s-a constatat că în cauză subzistă motivele care au dus la luarea măsurii arestării preventive. Pericolul concret pentru ordinea publică nu a dispărut, astfel că menținerea măsurii sub incidența căreia se află inculpații este legală și temeinică. De asemenea, raportat la fapte și la modalitatea concretă de săvârșire a acestora, această măsură este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților și corespunde scopului măsurilor preventive. Totodată, în cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea măsurii sub incidența căreia se află inculpații sau înlocuirea cu o măsură mai puțin coercitivă. Face referire totodată și la termenul rezonabil de aplicare a măsurilor preventive, care în cauză nu a fost depășit.
Inculpatul U. I. G., având ultimul cuvânt, regretă săvârșirea faptelor, cu atât mai mult cu cât la acel moment nu și-a dat seama de gravitatea situației și nu a realizat că săvârșește o infracțiune. Este elev, dorește să-și termine studiile, mama sa este bolnavă de cancer într-un stadiu avansat, el fiind singurul său sprijin, având în vedere că tatăl lucrează ziua întreagă, iar fratele lui este plecat în străinătate. De asemenea, și el are o afecțiune la piciorul drept, care necesită operație, sens în care solicită o măsură preventivă mai blândă.
Inculpatul F. A.-I., având ultimul cuvânt, arată ca a recunoscut și regretat faptele comise, solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, întrucât nu se poate adapta la regimul de detenție.
Declarând dezbaterile închise, ce au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio, potrivit disp. art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestațiilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11.03.2016 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, printre altele, în baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 20 din data de 21.01.2016, pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, față de inculpatul U. I.-G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art. 218 alin. 3 lit. c, cu referire la art. 218 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, șantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 208 alin. 2 și 3 rap. la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul U. I.-G..
S-a respins cererea de revocare/înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu/control judiciar, formulată de inculpatul inculpatul U. I.-G., prin apărător, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 362 rap. la art. 208 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 20 din data de 21.02.2016, pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, față de inculpatul F. A.-I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art. 218 alin. 3 lit. c, cu referire la art. 218 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, șantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 208 alin. 2 și 3 rap. la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul F. A.-I..
S-a respins cererea de revocare/înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu/control judiciar, formulată de inculpatul inculpatul F. A.-I., ca neîntemeiată
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul nr. 9D/P/2016 din data de 15.02.2016 al D. - S. T. S. s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, constând în aceea că, în perioada anilor 2012-2015, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin constrângere și șantaj, au pus-o în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința pe victima minoră F. B.-P. și astfel au determinat-o să întrețină cu ei raporturi sexuale normale. Primul raport sexual a avut loc în cursul lunii august 2012, când minora F. B.-P. avea vârsta de numai 11 ani, în casa părinților inculpatului F. A.-I., sens în care se exclude ideea unei manifestări libere de voință din partea acesteia de a avea relații sexuale cu inculpatul, fiind supusă unei situații în care integritatea sa fizică și psihică au fost periclitate tocmai datorită vârstei fragede.
În urma acțiunilor de șantaj exercitate de cei doi inculpati, prin amenințarea cu darea în vileag în fața mamei ei a faptului că minora a întreținut cu aceștia raporturi sexuale și ulterior că vor face publică pe rețeaua de socializare Facebook o fotografie în care aceasta apare în ipostaze cu vădit caracter sexual explicit, victima F. B.-P. a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul U. I.-G. de încă 5 (cinci) ori, respectiv:
- o dată în vara anului 2013 în casa părinților inculpatului F. A.-I.,
- de 3 (trei) ori în vara anului 2014, respectiv de două ori la locuința părinților martorului Mănălacheoaiei M.-F. și o dată într-un loc exterior din imediata apropiere a grădinii din spatele casei aparținând părinților martorului Mănălacheoaiei M.-F. din . august 2014 și
- încă o dată în locuința părinților inculpatului F. A.-I., cu câteva zile înaintea Sărbătorilor P. 2015.
În ce privește inculpatul F. A.-I., primul raport sexual a avut loc în cursul lunii decembrie 2012, când minora F. B.-P. avea vârsta de numai 11 ani, în casa părinților săi, sens în care se exclude ideea unei manifestări libere de voință din partea acesteia de a avea relații sexuale cu inculpatul, fiind supusă chiar unei situații în care integritatea sa fizică și psihică au fost periclitate tocmai datorită vârstei fragede.
În urma acțiunilor de șantaj exercitate de cei doi inculpati, prin amenințarea cu darea în vileag în fața mamei ei, a faptului că a întreținut cu aceștia raporturi sexuale și ulterior că vor face publică pe rețeaua de socializare Facebook o fotografie în care aceasta apare în ipostaze cu vădit caracter sexual explicit, victima F. B.-P. a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul F. A.-I. încă de 4 (patru) ori, respectiv:
- o dată în vara anului 2013 în casa părinților inculpatului F. A.-I.,
- de 2 (două) ori în vara anului 2014, o dată la locuința părinților martorului Mănălacheoaiei M.-F. și o dată într-un loc exterior din imediata apropiere a grădinii din spatele casei aparținând părinților martorului Mănălacheoaiei M.-F. din . august 2014, și
- încă o dată în locuința părinților inculpatului F. A.-I., cu câteva zile înaintea Sărbătorilor P. 2015.
În aceeași perioadă, în baza unei rezoluții infracționale unice, cei doi inculpați au amenințat-o în mod repetat pe minora F. B.-P. cu darea în vileag în fața mamei sale a faptului că a întreținut cu ei raporturi sexuale și ulterior că vor face publică pe rețeaua de socializare Facebook o fotografie în care aceasta apare în ipostaze cu vădit caracter sexual explicit, scopul acțiunilor de șantaj fiind de a o constrânge să continue să întrețină cu ei raporturi sexuale.
În vara anului 2014, după ce ambii au întreținut relații sexuale cu minora F. B.-P. într-un loc exterior din imediata apropiere a grădinii din spatele casei aparținând părinților martorului Mănălacheoaiei M.-F., inculpatul U. I.-G. i-a făcut o fotografie cu telefonul mobil personal, în timp ce persoana vătămată era dezbrăcată, cu picioarele desfăcute, iar inculpatul F. A.-I. îi atingea zona genitală cu ambele mâini, minora având la data respectivă vârsta de 13 ani, a deținut și stocat fotografia pe telefonul mobil, iar ulterior a distribuit-o și altor persoane, fotografia în cauză având un caracter sexual explicit.
Din declarația victimei minore F. B.-P. rezultă că inculpatul F. A.-I. a folosit și violența fizică asupra acesteia, lovind-o peste față și trăgând-o de păr pentru a o constrânge la practicarea de raporturi sexuale.
Prin încheierea nr. 20 din 21.01.2016 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. S. și în baza art. 226 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod procedură penală și la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.01.2016 până la 19.02.2016 inclusiv, a inculpaților.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut în esență că aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Pericolul concret se justifică în primul rând față de natura și gravitatea faptelor de care sunt acuzați, infracțiuni care aduc atingere mai multor relații sociale protejate de lege - viața sexuală a persoanei vătămate minore și libertate de decizie a victimei. Pe de altă parte, s-a avut în vedere modalitatea de săvârșire a presupuselor fapte, presiunea exercitată asupra persoanei vătămate și mai ales durata pe care s-au întins aceste presiuni, respectiv aproximativ 3 ani de zile.
Prin încheierea din data de 17.02.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului S. în dosar nr._, măsura arestării preventive a celor doi inculpați a fost menținută.
Prin încheierea din data de 09.03.2016, pronunțată în dosarul nr._ /a1, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 9D/P/2016 din data 15.02.2016 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T.- S.T. S. privind pe inculpați și s-a dispus începerea judecății cauzei.
Analizând legalitatea și oportunitatea menținerii arestării preventive luată față de inculpații U. I.-G. și F. A.-I., instanța de fond a constatat că de la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv 21.01.2016, și până în prezent nu a intervenit niciun element care să determine concluzia că nu mai subzistă temeiurile atunci avute în vedere.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat arătând că autoritățile trebuie să aibă în vedere la menținerea măsurii arestării preventive toate argumentele pentru și împotriva îndeplinirii cerinței privind o necesitate de interes public care să justifice o îndepărtare de la regula impusă de art. 5, cu acordarea respectului cuvenit principiului prezumției de nevinovăție.
Potrivit art. 202 alin. 1-3 Cod procedură penală „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
Pe de altă parte, potrivit art. 223 alin. 2 Cod procedură penală „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.
În prezenta cauză, la momentul dispunerii măsurii arestării preventive au existat probe în sensul art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, care au conturat suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Relevante în acest sunt: declarațile persoanei vătămate F. B. P., declarațiile martorilor E. A. M., D. I., C. A. L., U. R. C., C. A. C., I. D. M., D. D. I., Mănălacheoaiei M. F., B. S. E., Tauciuc V., declarații redate integral în conținutul referatului cu propunerea de arestare preventivă, coroborat cu procesele verbale de verificări și investigații din data de 15.01.2016, procesele verbale din data de 15.01.2016 de ridicare a mijloacelor de comunicare și stocare a datelor informatice aparținând martorilor E. A. M., D. I., C. A. L., U. R. C., C. A. C., I. D. M., procesele-verbale din data de 18.01.2016 de efectuare verificări și investigații cu privire la locațiile inculpaților U. I.-G. și F. A.-I., procesul verbal de conducere în teren din data de 18.01.2016, procesul verbal de verificare din data de 18.01.2016 cu privire la datele de acces la conturile de Facebook aparținând martorilor D. I. și I. Dasniel, procesul-verbal din data de 19.01.2016 de efectuare a percheziției informatice asupra telefonului mobil ridicat de la martora E. A. M., procesul-verbal din data de 19.01.2016 de efectuare a percheziției informatice asupra telefonului mobil ridicat de la martora C. A. L., procesul verbal din data de 19.01.2016 de efectuare a percheziției informatice asupra telefonului mobil ridicat de la martorul U. R. C., procesul verbal din data de 19.01.2016 de accesare a contului de Facebook cu denumirea „I. Jrr” aparținând martorei D. I., procesul verbal din data de 19.01.2016 de accesare a contului de Facebook cu denumirea „D. Ilasca” aparținând martorului I. D. M., raportul de constatare medico-legală nr. 12-SV/A1 din data de 19.01.2016 prin care s-a stabilit faptul că minora F. B. prezintă deflorare mai veche de 7-10 zile a cărei dată de producere nu poate fi precizată din punct de vedere medico-legal, procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului U. I.-G. din data de 20.01.2016, ocazie cu care au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului F. A.-I. din data de 20.01.2016, ocazie cu care au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința suspectului R. N. din data de 20.01.2016, ocazie cu care au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, procesul verbal din data de 20.01.2016 de efectuare a percheziției informatice asupra sistemelor informatice și mediilor de stocare a datelor informatice ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului U. I.-G., ocazie cu care a fost identificată și salvată fotografia nemodificată în care apare dezbrăcată minora F. B.-P., în timp ce inculpatul F. A.-I. îi atingea zona genitală cu ambele mâini și procesul verbal din data de 20.01.2016 de efectuare a percheziției informatice asupra sistemelor informatice și mediilor de stocare a datelor informatice ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului F. A.-I..
Infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților sunt sancționate cu pedepse cu închisoarea mai mare de 5 ani. Așadar, condiția prevăzută de art. 223 alin.2 Cod procedură penală sub aspectul pedepsei prevăzute de lege, de a fi de 5 ani ori mai mare, este îndeplinită.
La analiza necesității menținerii măsurii arestării preventive față de inculpați trebuie să existe probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.
Regula este ca judecarea inculpaților să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepția este privarea de libertate. Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar arestarea persoanei este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege (art. 23 din Constituția României) iar un alt principiu al procesului penal de care trebuie să se țină seama este acela potrivit căruia “orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă” (art. 4 Cod pr.pen.).
Interpretarea dispozițiilor art. 208 alin. 4 Cod procedură penală în strânsă legătură cu aceste reglementări constituționale și internaționale, direct aplicabile, care garantează libertatea persoanei. De asemenea, nu trebuie omis nici art. 202 Cod procedură penală, în care se prevede că orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În lipsa unei definiții legale și a unor criterii exprese referitoare la noțiunea de stare de pericol pentru ordinea publică, doctrina și jurisprudența constantă din România au cristalizat acest concept, stabilind că el nu se identifică cu pericolul social al faptei, ci are un sens mult mai larg, ce presupune o rezonanță a faptei respective, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negativă, care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice în cazul în care nu se acționează eficient, și că acesta se stabilește în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, cum ar fi starea de tulburare a publicului, rezonanțele ulterioare comiterii infracțiunii, reacția colectivă față de starea negativă de lucruri. În concret, în prezenta cauză este vorba infracțiuni deosebit de grave, comise asupra unei persoane vătămate minore, fapte care aduc atingere relațiilor sociale referitoare la dreptul la integritate și viață a persoanelor.
Anumite infracțiuni, îndeosebi cele grave, pot produce o anumită tulburare socială, care este de natură a justifica o detenție provizorie, pe o perioadă de timp rezonabilă, mai ales când existența motivelor plauzibile împotriva celui acuzat pledează pentru plasarea sa în stare de arest, iar în acest sens, trebuie precizat că tulburarea ordinii publice ține într-o anumită măsură de sfera lucrurilor resimțite de opinia publică, iar nu doar de datele obiective care justifică această plasare în detenție ca măsură excepțională. Din acest motiv, pericolul pentru ordinea publică a mai fost definit în doctrină drept temerea că, odată pus în libertate, învinuitul/inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat, iar pericolul pentru ordinea publică, ca și periculozitatea, reprezintă o apreciere asupra comportamentului viitor al acestuia.
În speță, lăsarea în libertate a inculpaților U. I.-G. și F. A. I. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din analiza coroborată a mijloacelor de probă mai sus expuse.
Raportat la probatoriul de care se dispune în prezent, temeinic se poate raționa că există indicii temeinice că inculpații ar fi putut săvârși faptele imputate, sancționate din punct de vedere penal și prin prisma prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c din CEDO, care fac referire la noțiunea de suspiciuni, întrucât nu este necesar ca la momentul arestării/menținerii organele în drept să aibă suficiente probe pentru a aduce o acuzație. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Astfel, s-a stabilit prezența inculpaților în câmpul infracțional în perioada de referință, în condiții suspecte de loc și de timp, aspecte recunoscute chiar de aceștia prin declarațiile date în cauză. Totodată, declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor audiați confirmă bănuiala rezonabilă, până la acest moment procesual, a existenței unei activități presupus infracțională comisă de inculpați.
Prezumția de nevinovăție nu constituie un impediment în calea luării/menținerii arestării preventive, însuși art. 5 și jurisprudența C.E.D.O. prevăzând ipotezele în care se poate considera că exista o necesitate care să justifice detenția unei persoane printre care și aspecte ce se regăsesc în prezenta cauză. În plus, trebuie reținut faptul că luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate nu impune existența unor probe certe de vinovăție, ci sunt necesare doar elementele de fapt care să permită conturarea unei suspiciuni rezonabile în sensul săvârșirii unei infracțiuni, acestea fiind extrase din probatoriul administrat până la acest moment procesual.
Cât privește starea de pericol pentru ordinea publică, aceasta presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra unui inculpat planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, astfel cum este cazul în speța de față.
În acest context, a primit în continuare relevanță natura și gravitatea infracțiunilor imputate, împrejurările și modalitatea în care se prezumă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt privați de libertate și deferiți justiției, precum și urmările produse asupra persoanei vătămate, astfel cum rezultă din referatul de evaluare psihosocială ale acesteia.
Aceste împrejurări deosebite creează cu siguranță o profundă tulburare socială, indignare și dezaprobare în rândul comunității la ideea că cei ce comit fapte de natura celei analizate ar putea fi cercetate în stare de libertate. O acțiune se consideră periculoasă când produce un rău sau ar putea să producă un rău, în afara de rezultatul intervenit imediat (urmare imediată, răul material ce se răsfrânge asupra victimei), iar fapta inculpatului a produs, în al doilea rând, și alte consecințe, de proporții mai mari, anume: nemulțumirea și îngrijorarea în rândul comunității (urmările indirecte, răul social). Din săvârșirea acestei fapte s-a născut temerea repetării ei și deci s-a creat un sentiment de nesiguranță, o stare neconvenabilă pentru normala și pașnica desfășurare a relațiilor sociale, comunitatea socotindu-se amenințată de eventuala ivire a unor noi conduite antisociale agresive din partea bănuitului. Starea de teamă, de neliniște, de reprobare, precum și nevoia de a împiedica, de a respinge, de a combate aceste manifestări antisociale periculoase, sunt refluxul unor stări reale, obiective pe care le creează prin materialitatea ei fapta imputată inculpatului și dedusă judecății, iar atenuarea unui posibil conflict între libertate și constrângere se poate realiza prin limitarea adecvată a libertății individului.
Nici elementele de ordin personal nu-i recomandă pe inculpați pentru o măsură mai puțin coercitivă. Nu este de neglijat că, deși nu sunt cunoscuți cu antecedente penale - de altfel lipsa acestora nu se constituie într-un titlu de glorie, nu pune în evidență decât o stare de normalitate, conform căreia fiecare persoană este datoare să respecte ordinea de drept și să se abțină de la comiterea de fapte antisociale - profilul lor comportamental periculos este creionat de către parte din martorii audiați.
Prin urmare, presupusele fapte reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad ridicat de pericol social generic, dar la aceeași concluzie se ajunge și prin examinarea concretă a acesteia. Analiza pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpații pentru ordinea publică odată lăsați în libertate demonstrează că în cauză acesta nu este unul abstract, nici prezumat și nici redat doar de pedepsele care sancționează faptele presupus a fi comise, ci rezidă în gravitatea lor evaluată și din perspectiva acelor împrejurări reale ce se regăsesc situate în afara conținutului esențial al infracțiunilor imputate, alcătuind așa-zisul conținut circumstanțial al acestora, cu înrâurire asupra gradului său ridicat de periculozitate, constituind veritabile sfidări nu numai a semenilor, ci și la adresa ordinii de drept.
Într-un atare ansamblu contextual, cum temeiurile de fapt care au impus plasarea inculpaților în detenție provizorie nu s-au schimbat, ele păstrându-și caracterul actual și stringent, nu se poate da eficiență juridică disp. art. 242 al. 1 și 2 Cod procedură penală, cu consecința revocării măsurii arestării preventive și respectiv a recurgerii la o măsură preventivă mai puțin intruzivă, dintre cele prev. de art. 202 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv aceea a controlului judiciar ori a arestului la domiciliu. În cauza de față nu au intervenit elemente noi de natură a schimba circumstanțele concrete ale cauzei, cele reale cu referire la împrejurările comiterii presupuselor fapte, modalitatea în care inculpații ar fi acționat, conform acuzelor aduse prin rechizitoriu, ori cele de ordin personal, astfel încât să oblige instanța la o reapreciere a legalității, temeiniciei și oportunității măsurii arestării preventive.
Având în vedere perioada arestului preventiv din prezenta speță (atât considerată în sine, cât și prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege), nu se poate susține nici că ar fi depășit termenul rezonabil. Aceasta este una corespunzătoare acuzațiilor aduse, complexității cauzei și gravității infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, astfel că timpul scurs de la data luării măsurii arestării preventive nu se relevă a fi nerezonabil în raport cu dimensiunea pericolului concret pentru ordinea publică.
Măsura privativă de libertate se situează pe coordonatele legalității și temeiniciei, corespunzând scopului prevăzut de legiuitor, astfel cum este definit de art. 202 al. 1 Cod procedură penală, în deplin consens cu prevederile interne și consecvente practicii Curții EDO.
Apărările invocate în susținerea cererilor de înlocuire/revocare a măsurii arestării preventive nu au primit valoarea dorită de apărare.
Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul U. I.-G., se reține că pe lângă aspectul că durata măsurii preventive a arestării a avut o durată îndelungată, de 45 de zile, se invocă boala de care suferă mama acestuia, aspect care ar trebui să fundamenteze o soluție de înlocuire/revocare a măsurii arestării preventive. Or, un astfel de temei nu este prevăzut de dispozițiile legale în vigoare, astfel că nu se poate da curs solicitării acestuia numai sub acest aspect.
Cu referire la inculpatul F. A.-I., s-a invocat durata îndelungată a arestului preventiv și presiunile la care ar fi fost supus în penitenciar, precum și aspectul că presupusa activitate infracțională ar fi debutat la o vârstă la care acesta nu ar răspunde penal. Cu referire la eventualele presiuni la care ar fi fost supus în penitenciar, inculpatul are posibilitatea de formula o sesizare potrivit legii executării pedepselor. Referitor la răspunderea penală a acestuia, precum și dacă răspunde ori nu penal, în încadrarea juridică a prezumtivelor fapte este reținut art. 35 Cod penal, iar în cazul în care va fi găsit vinovat vor fi avute în vedere doar presupusele fapte pentru care răspunde penal.
Cu referire la ambii inculpați, perioada de 45 de zile, având în vedere vârsta acestora, nu este excesivă, date fiind dispozițiile legale. Astfel, legiuitorul, prin noile dispoziții procesual penale, nu a mai limitat durata arestării preventive a minorilor, fiind avute în vedere, la stabilirea acesteia, alte criterii prevăzute expres.
Simplul fapt că inculpații sunt tineri nu poate conduce la reținerea unei periculozități scăzute a acuzațiilor aduse. Pe de altă parte, perioada de numai 45 de zile de arest preventiv nu poate fi considerată suficientă, prezumtiva activitate infracțională fiind încă vie în memoria colectivității, o eventuală înlocuire a măsurii preventive având un impact negativ asupra opiniei publice.
Infracțiunile comise sunt de un pericol social major, victima fiind plasată într-o conjunctură profund prejudiciabilă pentru un minor. Când este vorba despre copii, în virtutea faptului că aceștia sunt în proces activ de dezvoltare/formare a tuturor sistemelor (biologic, psihologic, social), gradul lor de vulnerabilitate este indiscutabil unul sporit. Însuși conceptul de copil, prin definiție, presupune o persoană vulnerabilă. Prin comiterea prezumtivei infracțiunii de pornografie infantilă s-a creat o stare de pericol asupra desfășurării normale a relațiilor vizând morala publică, decența, bunele moravuri.
Față de considerentele anterior arătate, acel set de „motive plauzibile”, pentru menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților este dat, neintervenind până la acest moment niciun element nou care să justifice dispunerea unei alte măsuri preventive.
Așa fiind, tribunalul a procedat în consecință.
Împotriva acestei încheieri au formulat, în termen legal, contestație inculpații U. I.-G. și F. A.-I., pentru motivele pe larg expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând contestațiile prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu prevederile art. 206 coroborate cu cele ale art. 208 Cod procedură penală, curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 208 alin. 1 Cod procedură penală, în cursul judecății instanța verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive a inculpatului.
După cum prevăd dispozițiile art. 207 alin. 4 din același act normativ, la care se face trimitere în alin. 3 al textului de lege precitat, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care o justifică, instanța dispune, prin încheiere, menținerea măsurii preventive față de inculpat.
În sarcina inculpatului U. I.-G. se reține comiterea infracțiunilor de viol, prev. de art. 218 alin. 3 lit. c, cu referire la art. 218 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, șantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, iar în cea a inculpatului F. A.-I., a infracțiunilor de viol, prev. de art. 218 alin. 3 lit. c, cu referire la art. 218 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, șantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 și 3 Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, împrejurările de fapt în care se pretinde că au fost săvârșite fiind pe larg mai sus expuse.
La luarea, iar ulterior menținerea măsurii arestării lor preventive, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că există probe că au comis infracțiunile pentru care erau, la acel moment, cercetați, sancționate cu închisoarea de 5 ani sau mai mare, iar privarea lor în libertate era necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la temeiurile pe care s-a fundamentat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, în situația în care în speță nu au fost identificate temeiuri noi care să o justifice, aceasta poate fi menținută dacă sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 223 alin. 1, 2 Cod procedură penală avute în vedere la momentul dispunerii ei.
Or, după cum temeinic a reținut prima instanță, condițiile cumulative impuse de dispozițiile legale anterior menționate sunt date și în prezent în cauză, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților fiind astfel justificată.
Din mijloacele de dovadă administrate în faza de urmărire penală (amplu expuse de către judecătorul fondului și pe care curtea, însușindu-și-le în totalitate, nu le va mai relua), reiese că la dosar există suficiente probe și indicii temeinice care, în acord și cu jurisprudența Curții EDO în materie, induc unui observator independent și imparțial ideea că aceștia au participat la derularea pretinselor evenimentele ilicite ce li se rețin în sarcină.
Prin urmare, cerința impusă de prevederile alin. 1 ale art. 223 Cod procedură penală este dată și subzistă în speța supusă analizei.
Referitor la condițiile reglementate de alin. 2 al aceluiași articol, curtea constată că faptele de viol, șantaj și pornografie infantilă, de care inculpații sunt acuzați, se înscriu în categoria infracțiunilor expres indicate de acest text normativ și/sau pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea egale cu/mai mari de 5 ani.
Totodată, este îndeplinită și cerința prevăzută în teza finală a textului de lege precitat, în sensul că privarea de libertate a inculpaților este necesară și la momentul actual pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Nici în prezentul Cod de procedură penală nu se definește această ultimă noțiune, însă se prevede că existența sa trebuie apreciată prin prisma criteriilor care caracterizează faptele și îl circumstanțiază pe inculpat.
Este real că respectivul pericol, unul concret, nu se identifică cu pericolul social al faptelor penale, care este unul abstract, avut în vedere de legiuitor la reglementarea unora dintre acestea ca infracțiuni și la stabilirea limitelor de pedeapsă cu care vor fi sancționate în caz de comitere a lor.
Doctrina și jurisprudența în materie au conturat însă punctul de vedere potrivit căruia anumite tipuri de infracțiuni, printre care și cele îndreptate contra libertății sexuale a unei persoane (cu atât mai mult în cazul victimelor minore), dar și cele contra libertății de decizie, prin atingerea gravă adusă valorilor sociale ocrotite în acest caz de lege, relevă, prin însăși comiterea lor, un pericol pentru comunitatea din care cel acuzat face parte.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat asupra unui criteriu de concretizare a acestui pericol: protejarea ordinii publice, ea admițând că - în măsura în care și dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă, cel puțin pe un termen limitat. Menținerea măsurii este însă legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
În cauza dedusă judecății, inculpații, prin actele obiectivate exterior, prelungite pe un interval de circa 3-4 ani (dovedind astfel perseverență infracțională și menținând timp îndelungat minora în stare de constrângere și temere în perioada de dezvoltare a personalității), au adus grave prejudicii victimei, prin aceea că a transformat-o într-o persoană cu o stimă de sine scăzută, introvertită, predominant pesimistă, care prezintă numeroase complexe de inferioritate și trăiri negative dezvoltate pe fondul celor întâmplate (consideră că este un copil-problemă deoarece și-a făcut părinții de rușine), reacții de fugă și evitare socială, astfel cum rezultă din raportul psiho-social întocmit la data de 21.01.2016 de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului S..
Divulgarea fotografiei compromițătoare pentru minoră în mediul în care aceasta trăiește și către persoane cu care ea interacționează în mod curent i-a adus acesteia un însemnat prejudiciu de imagine, dar totodată a creat în rândul locuitorilor din comunitate (în condițiile în care unii, la rândul lor, au copii care ar putea oricând deveni victime ale unor asemenea comportamente în dezacord cu legea penală) o puternică indignare și tulburare, care impune luarea de măsuri ferme pentru restabilirea ordinii de drept încălcate.
În aceste condiții, aspectul că faptele pretins comise și imputate inculpaților au fost săvârșite în perioada minoratului, că anterior au manifestat un comportamentul adecvat în familie și societate, că au probleme familiale sau că au manifestat o atitudine procesuală corectă nu poate constitui, exclusiv prin el însuși și prin raportare la cele mai sus arătate, un motiv suficient pentru a se dispune revocarea măsurii sub incidența căreia ei se află.
Concluzionând sub aspectul existenței pericolului social pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta, curtea reține că gravitatea actelor ilicite ce li se impută se reflectă în starea de alertă și reacția opiniei publice față de o atare manifestare stimulează temerea colectivă că organele statului nu acționează eficient și că legea nu este aplicată cu hotărâre. Lipsa unei reacții ferme a autorităților statului față de săvârșirea unor astfel de fapte este de natură a crea confuzie, îngrijorare și neîncredere în cadrul societății și mai ales al comunității în care inculpații sunt cunoscuți.
Prin raportare la cele anterior expuse, chiar dacă de la data luării măsurii arestării preventive a inculpaților un interval de timp (redus însă) s-a scurs, pericolul pe care lăsarea lor în libertate îl presupune pentru ordinea publică, relevat de natura și gravitatea ansamblului ilicit în care se presupune că au fost angrenați, este în continuare real și actual, nu s-a diminuat și nu a dispărut, pentru a justifica revocarea măsurii arestării preventive.
Totodată, curtea apreciază că durata prezentei măsuri preventive privative de libertate (circa 2 luni), în raport de ansamblul ilicit supus instrumentării, poziția adoptată de inculpați și faza procesuală în care cauza se află (începutul cercetării judecătorești), se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții EDO în materie.
Este incontestabil faptul că privarea de libertate a unui inculpat, care se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, pe parcursul procesului penal, este o stare de excepție, după cum dealtfel stipulează și prevederile art. 9 alin. 2 Cod procedură penală, regula fiind judecarea în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât pretinsele fapte deduse judecății au fost comise în minorat. Nu se poate însă omite, în acord cu Convenția EDO și cu Constituția României, nici aspectul că dreptul la libertate al unei persoane nu este unul absolut, el permițând, în anumite situații, restricționări și limitări. În acest ultim context, o măsură privativă de libertate, în condiții determinate, poate fi luată și menținută pe o durată rezonabilă, atâta timp cât există o necesitate reală și de interes public care prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, cerință îndeplinită în speță.
Chiar dacă inculpatul F. A.-I., născut la data de 23.11.1998, este și în prezent minor, iar potrivit prevederilor art. 243 alin. 2 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a unei astfel de persoane se poate dispune numai în mod excepțional, nu există date din care să rezulte că, procedându-se astfel, efectele privării de libertate asupra personalității și dezvoltării sale ar fi disproporționate față de scopul urmărit.
A se dispune punerea în libertate, la prezentul moment procesual (când administrarea probelor încă nu a fost începută), a celor doi inculpați contestatori exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească valorile statului de drept, creându-se un climat de insecuritate în rândul comunității în care s-au derulat evenimentele și de neîncredere a cetățenilor onești în actul de justiție.
Respectând marja de apreciere ce revine autorității publice, în cauza dedusă judecății menținerea măsurii arestării preventive este, și la prezentul moment, proporțională cu scopurile urmărite de legiuitor în art. 202 alin. 1, 3 Cod procedură penală și necesară atingerii lor, respectiv buna desfășurare a procesului penal prin analiza și administrarea probelor legale, cu prezervarea dreptului inculpaților la prezumția de nevinovăție.
Raportat la gravitatea infracțiunilor săvârșite și la stadiul cercetărilor (primul termen de judecată în cauză fiind stabilit pentru data de 06.04.2016), curtea apreciază ca inoportun a se dispune, față de inculpați, măsura arestului la domiciliu, prev. de art. 202 alin. 4 lit. d Cod procedură penală sau vreuna dintre măsurile preventive restrictive de drepturi dintre cele prev. de art. 202 alin. 4 lit. b sau c Cod procedură penală, în condițiile în care, pe de o parte, ambele presupun revenirea lor în comunitatea sătească în care s-au comis faptele, cu impact negativ major asupra persoanei vătămate, iar pe de altă parte, desfășurarea în condiții optime a procesului penal nu ar putea fi, la acest moment, astfel asigurată.
Așa fiind, cum măsura privativă de libertate s-a luat față de inculpați cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariție a acestora, soluția pronunțată de instanța fondului este corectă, menținerea măsurii fiind proporțională cu gravitatea activităților ilicite și cu scopul urmărit prin luarea sa. Ea este în concordanță cu dispozițiile interne în materie, dar și cu cele ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente care să o justifice.
Pe cale de consecință, curtea constată că încheierea atacată, amplu motivată în fapt și în drept, este legală și temeinică.
Pentru considerentele arătate, care se adaugă celor pe larg expuse de către prima instanță, curtea, constatând neîntemeiate contestațiile formulate de inculpații U. I.-G. și F. A.-I., în temeiul art. 206 alin. 1, 5 Cod procedură penală, le va respinge ca atare.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
În temeiul art. 206 alin. 1,5 Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații U. I.-G., fiul lui I. și L., născut la data de 07.02.1998 în mun. S., jud. S., cu domiciliul în ., ., posesor al CI . nr._, CNP_, cetățenie română, elev, studii 11 clase, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale și F. A.-I., fiul lui P.-S. și C.-C., născut la data de 23.11.1998 în mun. S., jud. S., cu domiciliul în ., ., cetățenia română, elev, studii gimnaziale, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, posesor al CI . nr._, CNP_ împotriva încheierii din data de 11.03.2016 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpați la plata către stat a câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din prezenta cale de atac.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2016.
Președinte, Grefier,
Red.: C.V.
Tehnored.: I.C.
5 ex./16.03.2016
Jud. fond: M. E.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Abandonul de familie. Art. 305 C.p.. Decizia nr. 238/2016.... → |
|---|
