Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 204/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 204/2016 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 22-03-2016 în dosarul nr. 204/2016

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2016:007._

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 204/A

Ședința publică din data de 22 martie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. B.

JUDECĂTOR: S. A. M.

GREFIER: C. G.

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 1303/10.11.2015 a Judecătoriei Tg. M., de către:

  • P. de pe lângă Judecătoria Tg. M.,
  • inculpatul Etveș D. L. (fiul lui D. și I., născut la 13.09.1985 în Tg. M., jud. M., domiciliat în S. de M., . B, . și fără forme legale în S. de M. ., jud. M., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud) și
  • inculpatul E. J. E. (fiul lui D. și I., născut la 22.04.1987 în Tg. M., jud. M., domiciliat în S. de M., . B, . și fără forme legale în S. de M. ., jud. M., CNP_).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 7 martie 2016, prin care s-a stabilit termen de pronunțare asupra căii de atac exercitate în cauză pentru data de astăzi, respectiv 22 martie 2016; încheierea amintită face parte integrantă din prezenta decizie.

C. DE A.

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1.303 din 10 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu M., în dosarul penal nr. 11._, instanța de fond a dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul E. J. E. [fiul lui D. și I., născut la 22.04.1987 în Tg. M., jud. M., domiciliat în S. de M., . B, . forme legale în ., jud. M., CNP_, fără antecedente penale] pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal cu reținerea art. 41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b Cod Penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 72 alin. 1 Cod Penal a dispus deducerea din durata pedepsei aplicate, durata reținerilor de 24 de ore din datele de 06.02.2009 și 06.11.2009, durata arestării preventive din 13.11._09.

În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul E. D. L. [fiul lui D. și I., născut la 13.09.1985 în Tg. M., jud. M., domiciliat în S. de M., . B, . forme legale în ., jud. M., CNP_, fără antecedente penale] pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal cu reținerea art. 41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b Cod Penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod Penal a dispus deducerea din durata pedepsei aplicate, durata reținerilor de 24 de ore din datele de 05.11.2009 și 06.11.2009, durata arestării preventive din 13.11._09.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală a respins ca nefondată acțiunile civile formulate de părțile civile M. I. D., Fundația Creștină Rhema și S. S..

În temeiul art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă ..

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză în cuantum de 1700 lei, fiecare câte 850 lei, din care suma de 600 lei provine din faza urmăririi penale.

În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală, onorariile apărătorilor numiți din oficiu pe seama inculpaților E. J. E. și E. D. L. în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au fost lăsate rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul din 27.09.2013 în dosarul nr. 6883/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților E. D. L. și E. J. E..

S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului, în esență, faptul că inculpatul E. D. L., în baza unei decizii infracționale unice, singur sau împreună cu coinculpatul E. J. E. și învinuiții B. L. și Duka A., a pătruns, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare în imobilele aparținând părților vătămate S. S., Fundația Creștină Rhema, Regatul Martorilor lui I. și . de unde a sustras diferite bunuri și valori și că inculpatul E. J. E., în baza unei decizii infracționale unice, singur sau împreună cu coinculpatul E. D. L. și învinuitul B. L., a pătruns, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare în imobilele aparținând părților vătămate M. I. D., S. S. și . de unde a sustras diferite bunuri și valori.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procese verbale de consemnare a plângerilor verbale; proces verbal de sesizare din oficiu; procese verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare; procese verbale de cercetare a locului faptei; declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpaților și învinuiților; declarațiile martorilor; planșe fotografice; procese verbale de percheziție; procese verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate în baza ordonanțelor provizorii emise de parchet și autorizațiilor instanțe; alte procese verbale întocmite de organele poliției judiciare; rapoarte de constatare tehnico-științifice; înscrisuri.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul E. D. L. a arătat că nu este vinovat pentru niciuna dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar inculpatul E. J. E. nu a dorit să dea declarații cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată.

În cursul cercetării judecătorești au fost administrate și următoarele probe/mijloace de probă: fișa de cazier judiciar a inculpatului E. J. E. (fila 21 dosar), fișa de cazier judiciar a inculpatului E. D. L. (f. 22 -23 dosar), fișa de cazier judiciar a inculpatului B. L. (f. 24 – 25 dosar), declarație de parte vătămată S. S. (fila 30), copia sentinței penale nr.887/08.09.2011 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Tg-M., decizia penală nr.137/R/15.02.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de A. Tg-M. (f. 127 – 130 dosar), fișa de cazier judiciar a inculpatului E. D. L. (f. 131 – 132 dosar), fișa de cazier judiciar E. J. E. (f.134 – 135 dosar), fișa de cazier judiciar a inculpatului B. L. (fila 136 – 137 dosar), copia sentinței penale nr.78/11.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei mediaș (f. 139-141 dosar), sentința penală nr.97/CC/27.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, declarația martorului Gorgy L. (f.306 – 307 dosar), declarația martorei Gorgy D. (f.308 – 309 dosar – vol.1), declarația inculpatului E. D. L. (336 – 337 dosar – vol.2), declarația martorului B. L. (f.338 – 339 dosar), declarația martorului P. C. (f. 340 – 341 dosar), declarația martorei C. A. D. (f. 390 – 391 dosar), declarația martorului Duka A. (f. 392 – 393 dosar), declarația martorei Socosan I. ( f. 443 – 444 dosar), declarația martorului C. A. V. (f.445 -446 dosar), declarația martorei Dimov T. C. (f.466 – 467 dosar), declarația martorului Rezmives A. (f. 468-469 dosar), declarația martorului B. P. C. (f. 533 – 534 dosar), declarația martorului G. R. (f.535 – 536 dosar), declarație de inculpat – E. D. leonard (f.537 – 538 dosar), declarația martorului P. V. (f. 569 – 570 dosar – vol.2).

Analizând probele administrate, instanța a constatat următoarea stare de fapt:

I. În cursul nopții de 27/28.10.2008, inculpatul E. J. E. a pătruns, prin tăierea plasei de protecție împotriva insectelor de la fereastra de la parterul imobilului aparținând persoanei vătămate M. I. D. și escaladarea acesteia, în interiorul unei camere folosite ca birou și, din interiorul unui sertar aflat în încăpere a sustras un laptop DELL de culoare neagră, o husă pentru aparat foto în interiorul căreia se aflau suma de circa 2.000 HUF și un parfum al soției persoanei vătămate, cauzând un prejudiciu estimat la suma de 3.400 lei, după care a părăsit locul faptei în aceeași modalitate în care intrase, respectiv pe fereastra imobilului.

Instanța a stabilit această stare de fapt pe baza declarațiilor martorului T. I. care a observat în dimineața zilei de 28.10.2008, în jurul orelor 08.15 că plasa de insecte de la fereastra imobilului fusese tăiată, iar că pe sol, sub fereastră erau mai multe urme de încălțăminte, aspecte cu privire la care a informat-o pe martora T. O., soacra persoanei vătămate care locuia în curtea aceluiași imobil. Ambii martori au declarat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești că au pătruns în imobilul aparținând persoanei vătămate M. I. D. și au observat că sertarele comodei aflată în camera a cărei fereastră era deschisă și plasa de insecte tăiată sunt trase și că din interior lipsea laptopul persoanei vătămate, motiv pentru care au anunțat organele de poliție.

Sosite la fața locului, organele de poliție au procedat la cercetarea locului faptei, întocmind în acest sens proces-verbal. S-a constatat faptul că în exteriorul imobilului, în dreptul unei ferestre aflată la parter, pe sol, se aflau mai multe urme de încălțăminte, iar plasa de protecție contra incendiilor era tăiată. Au constatat, de asemenea, faptul că pe pervazul exterior al ferestrei erau urme de încălțăminte, iar rama era forțată.

Au constatat că din interiorul camerei folosite drept birou, din sertarul din stânga al biroului fusese sustras un laptop marca DELL. De pe același birou, dar și de rama interioară a geamului, organele de poliție au ridicat urme papilare care s-a constatat că aparțin inculpatului E. J. E., astfel cum rezultă din concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 162.946/22.01.2009 (ff. 67 – 75 vol. I dup).

Audiat în curul urmăririi penale (f.54 vol. I dup) inculpatul E. J. E. a arătat că nu a fost niciodată în interiorul locuinței persoanei vătămate M., situată în localitatea S. de M., . și că nu își explică motivul pentru care urmele sale papilare au ajuns în locuința acestuia.

Instanța a stabilit această stare de fapt pe baza concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică, a procesului-verbal de cercetare a locului faptei, a declarațiilor martorilor O. O. și T. I..

Având în vedere starea de fapt reținută, instanța a constatat că fapta pentru care inculpatul E. J. E. a fost trimis în judecată există, a fost săvârșită de inculpat și nu este justificată.

II. La data de 04.01.2009, în jurul orelor 21.00, persoana vătămată S. S. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în aceeași seară, în intervalul orar 18.00 - 20.30, persoane necunoscute au pătruns în interiorul locuinței sale situate în localitatea S. de M., ., sustrăgând din interiorul acesteia mai multe bunuri: o drujbă marca Husvqarna de culoare portocalie cu lungimea lamei de 45cm, un telefon mobil marca Nokia 1112, suma de 100 lei, un briceag de inox cu încrustații la care mecanismul de deschidere a lamei era stricat, un telefon mobil marca Nokia 3310 de culoare gri și un ceas de mână de damă a cărei marcă nu o poate preciza. De asemenea, persoana vătămată a arătat că din interiorul locuinței a fost sustras și portofelul soției sale care cuprindea actele de identitate ale acesteia, permisul de conducere, trei carduri bancare și cardurile de acces în complexurile comerciale SELGROS și METRO.

În cursul aceleiași seri organele de poliție au procedat la cercetarea locului faptei întocmit în acest sens proces-verbal și realizând de asemenea, fotografii judiciare. S-a constatat cu această ocazie că sistemul de închidere a uneia dintre porțile de acces în curte era forțat prin îndoire și că de asemenea ușa de acces în imobilul clădire prezintă, de asemenea, urme de forțare. S-a constatat că în interiorul locuinței lucrurile fuseseră răvășite, parte dintre acestea fiind lipsă, astfel cum a arătat persoana vătămată.

În cursul aceluiași seri, în jurul orelor 22.50 organele de poliție au procedat la controlul autoturismului marca F. Punto cu număr de înmatriculare_, în interiorul căruia călătoreau inculpații E. D. L. și E. J. E., învinuitul B. S., martorii P. C. și C. A., ocazie cu care au constatat că în portbagajul acestuia un motofierăstrău marca HUSQVARNA de culoare portocalie cu gri modelul 445 Ramcher seria_, recunoscută de persoana vătămată ca aparținându-i și fiind cea sustrasă din locuința sa cu câteva ore anterior. De asemenea, organele de poliție au procedat la controlul corporal al numitului B. L. un telefon mobil marca Nokia model 1112 cu carcasă gri, cu ._, fără cartelă telefonică și un cuțit cu lama retractabilă cu mâner metalic alb și negru și lanternă, recunoscute de persoana vătămată S. S. ca aparținându-i și fiind dintre bunurile sustrase din interiorul locuinței sale în după-amiaza aceleiași zile.

Interogat în cursul urmăririi penale cu privire la modalitatea în care motofierăstrău marca HUSQVARNA de culoare portocalie cu gri modelul 445 Ramcher seria_ a ajuns în portbagajul mașinii sale, martorul P. C. a arătat (ff. 157-159 vol. I dup) că în data de 04.01.2009, în jurul orelor 20.00, în timp ce se afla împreună cu prietena sa C. A. a fost solicitat de numitul C. A. pentru a-l duce acasă în localitatea S. de M., ceea ce s-a și întâmplat câteva minute mai târziu.

Martorul P. C. a arătat că în timp ce se întorcea către oraș trei bărbați pe care îi cunoștea din vedere le-au făcut semn să oprească. Au oprit și, pe rând cei trei bărbați au urcat în mașină. În cursul discuțiilor care au urmat numitul B. L. l-a întrebat pe martor dacă este interesat de cumpărarea unei drujbe contra sumei de 1000 lei. Martorul a arătat că nu dorește să cumpere această drujbă dar a telefonat tatălui său pentru a-l întreba dacă este interesat și i-a comunicat lui B. L. că cel căruia i-a telefon vrea să vadă drujba. Martorul a arătat că atunci B. L. și E. Jozesf E. au coborât din mașină, au intrat în curte și au adus drujba pe care au pus-o în portbagajul mașinii, după care au plecat către cartierul T. unde, pe . opriți de către organele de poliție.

Aceeași declarație a dat-o în cursul urmăririi penale și martora C. A., fără a indica însă și numele celor cu care s-au întâlnit dar, prezentându-i-se cei doi inculpați a indicat pe E. J. E. ca fiind cel care a coborât din mașină și a pus drujba în portbagaj și pe inculpatul E. D. L. ca fiind cel care a rămas tot timpul în mașină.

Audiați în cursul urmăririi penale, inculpații E. J. E. și E. D. L. nu au relatat că au asistat la vreo discuție despre vreo drujbă sau că vreunul dintre ei a luat din curtea casei vreo drujbă pe care să o fi pus în portbagajul mașinii martorului P. C., admițând însă că au stat de vorbă cu acesta dar în fața curții imobilului în care locuiesc și nu în interiorul mașinii, după care, împreună cu cei doi martori și cu învinuitul B. L. au plecat spre cartierul T. unde au fost opriți de către organele de poliție care au descoperit în interiorul mașinii drujba sustrasă de la persoana vătămată S. S..

Declarațiile inculpaților sunt însă contrazise nu numai de declarațiile martorilor P. și C., dar și de declarațiile martorilor G. L. și G. D. care au declarat că în seara zilei de 04.01.2009, în jurul orelor 22.00, auzind zgomote venind din . uitat pe fereastră și au văzut parcat în fața locuinței fraților E. un autoturism marca F. Punto cu număr de înmatriculare_, în interiorul căreia se aflau cinci persoane, dintre care o femeie care ocupa locul din dreapta șoferului. Cei doi martori au arătat că în jurul orelor 22.40 cei doi inculpați au coborât, au intrat în curte de unde au revenit cu o drujbă pe care au pus-o în portbagajul mașinii pe care l-a deschis inculpatul E. J. E., după care amândoi au intrat în mașină și au plecat în direcția orașului Tg. M.. M. au arătat că după plecarea mașinii au telefonat la numărul de urgență 112 și au relatat ofițerului de serviciu cele observate.

Instanța a observat că între numitul B. L. și persoana vătămată S. S. a intervenit împăcarea ca urmare a faptului că inculpatul B. L., trimis inițial în judecată pentru săvârșirea acestei fapte împreună cu ceilalți doi inculpați, a recuperat întreg prejudiciul nerecuperat de persoana vătămată.

Nu în ultimul rând instanța a observat că în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința fraților E. s-au descoperit un fragment parțial ars al unei cărți de vizită aparținând soției persoanei vătămate, precum și un card bancar aparținând acesteia, de asemenea distrus prin ardere.

Având în vedere probele administrate, instanța a constatat că la data de 04.01.2009, în intervalul orar 18.00 – 20.30, inculpații E. D. L. și E. J. E. au pătruns prin forțarea ușilor de acces în curte și în locuința persoanei vătămate S. S. și din interior au sustras mai multe bunuri (o drujbă marca Husvqarna de culoare portocalie cu lungimea lamei de 45cm, un telefon mobil marca Nokia 1112, suma de 100 lei, un briceag de inox cu încrustații la care mecanismul de deschidere a lamei era stricat, un telefon mobil marca Nokia 3310 de culoare gri) - drujba fiind descoperită la 2 ore după de organele de poliție în portbagajul mașinii cu care cei doi inculpați călătoreau și unde fusese pusă de inculpatul E. J. E. - precum și portofelul soției persoanei vătămate în interiorul căruia se aflau, printre altele, un card bancar ce a fost descoperit în curtea locuinței inculpaților.

Instanța a înlăturat declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale ca fiind nesincere, având în vedere că acestea nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a constatat că faptele pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în privința persoanei vătămate S. S. există, le sunt imputabile inculpaților care le-au săvârșit cu vinovăție sub forma intenției directe.

III. În seara zilei de 12.01.2009, în jurul orelor 21.00 – 22.00, inculpatul E. D. L. a forțat grilajul metalic de la fereastra biroului directorului pe care le-a îndepărtat și prin escaladarea ferestrei a pătruns în interior. Din interiorul biroului, inculpatul E. D. L. a sustras un laptop marca marca DELL, un telefon mobil marca NOKIA, un aparat fotografic marca CANON și circa 12.000 lei, după care, în aceeași modalitate, a părăsit incinta biroului.

Cu ocazia cercetării locului faptei, organele de poliție au ridicat de pe pervazul ferestrei și de pe scaunul ergonomic din interiorul biroului, prin fotografiere, mai multe urme de încălțăminte, acestea fiind comparate cu urmele create de încălțămintea predată de inculpatul E. D. L..

Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 27.02.2009 (ff. 65 – 74 vol. II dup), în urma comparației urmei ridicate de la locul faptei cu modelul de comparație (impresiunile tălpilor perechii de încălțăminte predate de inculpatul E. D. L.) s-a constatat existența unor elemente de asemănătoare ca formă și plasament în zona de vârf a tălpii încălțămintei stângi (respectiv două zone mai puțin accentuante a impresiunilor în zona centrală a părții anterioare a tălpii stângi).

În legătură cu această pereche de încălțăminte, inculpatul E. D. L. a arătat că a achiziționat-o în urmă cu aproximativ 2 luni înainte de la evenimentelor (12.01.2009) și că nu am mai fost folosite de altă persoană.

În cuprinsul aceleiași declarații date în cursul urmăririi penale, inculpatul a afirmat că nu cunoaște pe nimeni care să aibă legătură cu fundația la care furtul a avut loc și că nu are nici o legătură cu comiterea acesteia.

În ciuda acestor declarații, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpatul E. D. L. avea relații foarte apropiate cu numitul Duka A., rezident al Fundației Rhema, acesta fiind acela care i-a furnizat, la cerere, informații legate de locul în care se află în bunuri și sume de bani pe care le-ar fi putut sustrage.

Astfel rezultă din declarația martorului Duka A. că acesta avea o relație de prietenie cu sora inculpatului E., astfel că în această împrejurare i-a întâlnit și pe membrii familiei sale, inclusiv pe inculpatul E. D. L.. Martorul a arătat că la un moment inculpatul i-a solicitat informații despre modalitatea în care ar putea pătrunde în interiorul clădirii Fundației și locul în care ar putea găsi laptopuri, telefoane și bani pe care le-ar putea sustrage.

Despre relațiile apropiate pe care inculpatul E. D. L. le avea cu martorul Duka A. au relatat în cursul procesului penal și martorii Socoșan I. și Socoșan S. A. – care au relatat că l-au însoțit pe martorul Duka la locuința familiei E., unde inculpatul și fratele său E. J. E. au vorbit pentru aproximativ două ore împreună cu martorul într-o altă încăpere decât cea în care se aflau martorii.

În cele din urmă, în cursul cercetării judecătorești, chiar inculpatul E. D. L. a admis că îl cunoștea pe martorul Duka A. și că i-a împrumutat acestuia chiar acea pereche de încălțări ce fusese predată organelor de poliție și în raport cu care s-a realizat Raportul de constatare tehnico-științifică. Același lucru a determinat-o prin intermediul mamei sale și pe martora Dimov T. C. să declare în fața instanței (f. 466 – 467 dosar – vol.2).

Instanța nu a primit apărările formulate de inculpatul E. D. L. pentru următoarele considerente: este dincolo de orice îndoială că urmele ridicate de organele de poliție cu ocazia cercetării locului faptei au fost create de încălțările ridicate de la inculpatul E. D. L. (despre care a arătat că le achiziționase cu două luni înainte de data evenimentelor și că nimeni altcineva în afara sa nu le purtase) și că aceste urme au fost create cu ocazia în data de 12.01.2009 când au fost sustrase din interiorul Fundației mai multe bunuri și o sumă de bani.

Ipoteza în care Duka A. a fost cel care a creat aceste urme în seara de 12.01.2009 când a escaladat fereastra exterioară a Fundației apare ca cel puțin hilară în condițiile în care Duka A. locuia în acea fundație și ar fi putut găsi o mulțime de alte ocazii în care să-și fi pus în practică o eventuală rezoluție infracțională. În aceeași finalitate, instanța a constatat că inculpatul nu numai că nu a formulat această apărare la momentul primei sale audieri în condițiile în care o astfel de apărare ar fi fost de natură să îl disculpe dar a declarat că nimeni altcineva nu a purtat acea pereche de încălțăminte.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că fapta pentru care inculpatul E. D. L. a fost trimis în judecată (respectiv aceea că în noaptea de 12.01.2009, prin efracție și escaladare a pătruns în interiorul Fundației Creștine RHEMA din interiorul căruia a sustras un laptop marca DELL, un telefon mobil marca NOKIA, un aparat fotografic marca CANON și circa 12.000 lei) există, este imputabilă inculpatului care a săvârșit-o cu vinovăție sub forma intenției directe și nu este justificată.

IV. În noaptea de 4/5.02.2009 inculpatul E. D. L. a pătruns prin forțarea unei ferestre în incinta imobilului aparținând „Regatului Martorilor lui I.” situat în . din S. de M. de unde a sustras două centrale termice mărcile VIESSMAN VITOPEND și JUNKERS, un sistem de sonorizare, un amplificator audio marca PASO, un dublu casetofon marca SONY, o stație amplificare-redare pentru microfoane, precum și un CD player.

În dimineața zilei imediat următoare martorul R. A. a observat faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul imobilului și lipsa bunurilor motiv pentru care a anunțat pe numitul T. Lazslo care a anunțat organele de poliție.

Deplasându-se la fața locului acestea au procedat la cercetarea locului faptei ocazie cu care au ridicat urme de încălțăminte cu privire la care s-a constat, prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/03.03.2009 că au fost create de o încălțăminte care prezintă aceleași caracteristici ca și încălțămintea ridicată de la inculpatul E. D. L..

Instanța a constatat, de asemenea că la data de 05.02.2009 s-a procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului E. D. L., ocazie cu care organele de poliție au identificat în locuința de lemne a acestuia centralele termice Viessman Vitopend și Junkers despre care inculpatul a afirmat că nu cunoaște modalitatea în care au ajuns în magazia de lemne. Cu toate acestea, urmele papilare ridicate de organele de poliție în cursul percheziției domiciliare de pe centralele descoperite în magazia de lemne, au fost create, potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 163 314 din 26.02.2009, de inculpatul E. D. L..

Mai mult, instanța a constatat că, potrivit procesului-verbal încheiat de organele de poliție 05.02.2009 cu ocazia punerii în executare a autorizației de percheziție eliberată de Judecătoria Tg. M., la momentul la care au pătruns în curtea imobilului l-au observat pe inculpatul E. D. L. alergând către partea din spate a imobilului având asupra sa patru aparate elctronice: un CD-player maRCA ”Yamaha”, un dublu radiocasetofon marca ”Sony”, un amplificator marca ”Samo” și o stație wireless pentru microfon, cu privire la care a arătat că le-a achiziționat în data de 04.02.2009 de la o persoană numită ”Robi” și că intenționa să le ducă să le arate unui prieten.

În ciuda declarației inculpatului cu privire la proveniența bunurilor pe care le avea în brațe la momentul sosirii organelor de poliție, instanța a constatat că, cu privire la aceste bunuri persoana vătămată a depus documente din care rezultă că acestea aparțin Congregației ”Regatul Martorilor lui I.” (f.157 – 166 – vol.2 d.u.p.).

Având în vedere probele administrate, instanța a constatat că fapta pentru care inculpatul E. D. L. a fost trimis în judecată există, a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe și nu este justificată.

V. În privința acuzației formulate împotriva inculpaților E. D. L. și E. J. E. cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat în noaptea de 9/10.10.2009 în dauna persoanei vătămate ., instanța a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești nu rezultă, dincolo de orice dubiu, participarea inculpaților la săvârșirea acesteia.

Astfel, rezultă din procesele verbale întocmite de organele de poliție că în cursul nopții de 9/10.10.2009 acestea au organizat o pândă în zona imobilului situat pe .. 9 din localitatea S. de M., ca urmare a faptului că au primit informații potrivit cărora inculpații E. D. L. și E. J. E. urmau să pătrundă în interiorul imobilului și să sustragă bunuri.

Cu ocazia activităților desfășurate de organele de poliție acestea au constatat că în noaptea respectivă, în jurul orelor 03.20 două persoane de sex masculin, de aproximativ 1,65 - 1,70 m înălțime, îmbrăcate în haine de culoare închisă cu glugă pe cap au ajuns la intersecția dintre . Principală din localitatea S. de M. și, după ce au privit de mai multe în jur, s-au îndreptat în fugă către .> Câteva minute mai târziu, în jurul orelor 03.40, o altă patrulă a organelor de poliție au observat cum, de pe digul de lângă calea ferată, din direcția terenului viran, s-au apropiat de imobilul supravegheat două persoane care au sărit gardul în curtea imobilului supravegheat. Se consemnează în cuprinsul procesului-verbal că după circa 15 minute de la momentul în care cele două persoane au sărit gardul, organele de poliție s-au apropiat și au observat că aceste două persoane se aflau în curtea imobilului. Acestea erau îmbrăcate în haine de culoare neagră, aveau o înălțime de circa 1,70m și au fost recunoscute de organele de poliție ca fiind inculpații E. D. L. și E. J. E.. În cuprinsul aceluiași proces verbal se consemnează faptul că în momentul în care cele două persoane au observat prezența la fața locului a organelor de poliție, au fugit sărind gardul spre .>

În cuprinsul celui de-al treilea proces-verbal întocmit de către organele de poliție se consemnează că în jurul orei 03.55 au auzit o somație de oprire ”Stai! Poliția!” venind din zona imobilului cu numărul 9 de pe . imediat au observat două persoane de sex masculin, de aproximativ 1,70 m înălțime, îmbrăcați în haine închise la culoare sărind gardul. Se consemnează în cuprinsul procesului-verbal că cele două persoane au fost identificate, după semnalmente, ca fiind inculpații E. D. L. și E. J. E., precum și faptul că deși s-a încercat prinderea acestora, nu s-a reușit acest lucru.

Consecutiv, instanța a constatat că în dimineața zilei de 10.10.2009 s-a procedat la cercetarea locului faptei (.. 9 din S. de M.), în prezența proprietarului imobilului (G. I.), ocazie cu care s-au constatat urme de efracție la una dintre ferestrele termopan ale imobilului, o cheia franceză abandonată în curtea imobilului. În interior s-au constatat că lucrurile fuseseră răvășite, masca de pal a centralei termice mutată de la locul său și întreruptă conducta de gaz care o alimenta deși aceasta fusese lăsată în poziția deschis de către proprietarul imobilului. S-a constatat, de asemenea, urme de pași cu noroi pe podeaua de gresie a uneia din camerele imobilului.

Tot ziua de 10.10.2009 (între orele 12.15 – 14.20) organele de poliție au procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința tatălui celor doi inculpați, imobil în care și cei doi inculpați locuiau, fără a identifica bunuri sau parte din cele reclamate a fi fost sustrase din locuința aflată .. 9 din S. de M..

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința celor doi inculpați, organele de poliție au identificat pe martorul B. P. ce se deplasase în acea locație cu autoturismul marca Opel Radet cu număr de înmatriculare_ la solicitarea celor doi inculpați cu care trebuia să se întâlnească la ora 6.00 (ff. 118 vol. IV dup).

Audiat (ff. 105-106, 103-104), martorul a declarat că în seara zilei de 09.10.2009, în jurul orelor 23.30 a fost sunat de către inculpatul E. D. L. care i-a solicitat să îi ducă pe el și pe fratele său E. J. E. de pe . de M. pentru a-i ajuta să transporte ceva, contra cost. Martorul a arătat că după câteva minute s-a deplasat la locația indicată, ocazie cu care a observat cum din câmp, cei doi au luat un rucsac și doi saci mari pe care i-au încărcat în mașină. De asemenea au pus în mașină și un sac de detergent ARIEL și cu toate acestea s-au deplasat pe . curba cu ghena de gunoi au descărcat rucsacul și cei doi saci, rămânând în mașină doar sacul cu detergent ARIEL. Același martor a declarat faptul că la despărțirea de cei doi inculpați aceștia i-au solicitat să se deplaseze în dimineața următoare la ora 6.00 la locuința lor pentru a-i duce într-un loc cu mașina, ceea ce martorul a și făcut, fiind, așa cum s-a reținut deja, identificat de organele de poliție, ocazie cu care s-a procedat la un control al autoturismului în care a fost găsită punga cu detergent ARIEL și un levier metalic în lungime de 60 cm (f. 107 vol. Iv dup). Ulterior, organele de poliție au preluat de la martor și o șapcă cu cozoroc din material textil, de culoare roșie, având inscripția ”ENERGY” (f. 109 vol. IV dup).

Cu privire la aceste aspecte, instanța a constatat că aspectele ce rezultă din declarația martorului B. P. nu se coroborează cu conținutul procesului-verbal întocmite de către organele de poliție sub aspectul orelor la care evenimentele au avut loc. Astfel, dacă din cuprinsul proceselor-verbale rezultă că evenimentele au avut loc în intervalul orar 03.20 – 03.40 (momentul pătrunderii în imobil) - 03.55 (momentul părăsirii imobilului), din declarațiile martorului rezultă că inculpații E. D. L. și E. J. E., l-au sunat în jurul orei 23.30 și s-a întâlnit cu aceștia la câteva minute după momentul convorbirii telefonice, iar după întâlnire au transportat 2 saci de plastic, un rucsac și o pungă de detergent din zona străzii Nordului până pe . localitatea S. de M., după care s-au despărțit, urmând a se reîntâlni dimineața, la ora 06.00.

Pe de altă parte, declarațiile inculpaților cu privire la modalitatea în care și-au petrecut noaptea (respectiv faptul că s-au deplasat la București pentru a achiziționa pentru mama lor bolnavă un anumit medicament pe care nu l-au găsit în Tg. M.) nu sunt susținute de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Martora Grecui I.-Gyoungyi – mama inculpaților – a depus la dosarul cauzei ”Bilet de ieșire din spital/Scrisoare medicală” (f. 120 vol. IV dup) și ”Bilet de externare” (f. 121 vol. IV dup), dar nici unul dintre aceste documente nu demonstrează decât starea medicală a acesteia și tratamentul prescris, precum și faptul că în acest tratament se află inclus și ”MESTINON”, fără însă a face dovada că cei doi inculpați au lipsit din oraș pentru a achiziționa acest medicament.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești nu reiese, fără nici un dubiu, participarea inculpaților la comiterea infracțiunii de furt calificat în noaptea de 9/10.10.2009 în imobilul situat pe .. 9, S. de M., aparținând persoanei vătămate G. I..

Sintetizând, instanța a constatat că inculpatul E. J. E., în baza aceleiași rezoluții infracționale:

- A pătruns, în noaptea de 27/28.10.2008, prin efracție și escaladare în imobilul aparținând persoanei vătămate M. I. D., din interiorul căruia a sustras un laptop DELL de culoare neagră, o husă pentru aparat foto în interiorul căreia se aflau suma de circa 2.000 HUF și un parfum al soției persoanei vătămate și

- A pătruns, împreună cu coinculpatul E. D. L., prin forțarea ușilor de acces în curte și în locuința persoanei vătămate S. S. și din interior au sustras mai multe bunuri (o drujbă marca Husvqarna de culoare portocalie cu lungimea lamei de 45cm, un telefon mobil marca Nokia 1112, suma de 100 lei, un briceag de inox cu încrustații la care mecanismul de deschidere a lamei era stricat, un telefon mobil marca Nokia 3310 de culoare gri) și că faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În privința inculpatului E. D. L., instanța a constatat că din probele administrate în cursul procesului penale rezultă că acesta, în baza aceleiași rezoluții infracționale:

- A pătruns, împreună cu coinculpatul E. J. E., prin forțarea ușilor de acces în curte și în locuința persoanei vătămate S. S. și din interior au sustras mai multe bunuri (o drujbă marca Husvqarna de culoare portocalie cu lungimea lamei de 45cm, un telefon mobil marca Nokia 1112, suma de 100 lei, un briceag de inox cu încrustații la care mecanismul de deschidere a lamei era stricat, un telefon mobil marca Nokia 3310 de culoare gri);

- A pătruns, în noaptea de 12.01.2009, prin efracție și escaladare în sediul Fundației Creștine Rhema și, din biroul directorului, a sustras un laptop marca DELL, un telefon mobil marca NOKIA, un aparat fotografic marca CANON și circa 12.000 lei;

- A pătruns, în noaptea de 4/5.02.2009 în sediul imobilului aparținând Congregației Regatul Martorilor lui I. și, din interior a sustras două centrale termice mărcile VIESSMAN VITOPEND și JUNKERS, un sistem de sonorizare, un amplificator audio marca PASO, un dublu casetofon marca SONY, o stație amplificare-redare pentru microfoane, precum și un CD player și că faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Instanța a constatat că la data săvârșirii faptelor acestea întruneau, în privința ambilor inculpați, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 208 al.1, art. 209 al. 1 lit. a, g și i C.penal cu reținerea art. 41 alin. 2 Cod penal, sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani închisoare.

A constatat că la data săvârșirii infracțiunilor pentru forma continuată a infracțiunii legea prevedea aplicarea unei sancțiuni către maximul special al infracțiunii, cu un spor opțional în cazul acesta era considerat neîndestulător. De asemenea, instanța a constatat că potrivit legii în vigoare la data săvârșirii faptelor, legea nu prevedea vreo condiție specială în privința persoanei/persoanelor vătămate prin săvârșirea acestora.

Comparativ, potrivit noilor dispoziții penale, instanța a constatat că forma tip a infracțiunii este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani închisoare, pentru existența infracțiunii în forma continuată fiind însă necesar identitate e subiect pasiv (persoane vătămate), motiv pentru care, potrivit acestor dispoziții fiecare dintre faptele celor doi inculpați constituie tot atâtea infracțiuni de furt calificat în privința cărora trebuie însă aplicate dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni din noua lege penală (pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate la care se adaugă un spor fix și obligatoriu din suma celorlalte pedepse aplicate).

În aceste condiții, instanța, având în vedere și faptul că faptele fiecăruia dintre inculpați deși grave nu ar putea conduce la aplicarea unor pedepse îndreptate spre maximul special au peste acest maxim, a apreciat că legea veche este cea favorabilă acestora.

La individualizarea și dozarea pedepselor ce au fost aplicate acestora, instanța a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, referitoare la limitele de pedeapsă fixate de lege pentru infracțiunea în cauză, la gradul de pericol social al faptelor săvârșite (rezultând din circumstanțele reale ale comiterii faptelor, prejudiciile produse precum și cele nerecuperate), la persoana inculpaților (care nu erau cunoscuți la acel moment cu antecedente penale astfel cum rezultă din fișele de cazier judiciar atașate dosarului de urmărire penală, dar și de atitudinea acestora pe parcursul procesului penal) și la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a constatat că nici unul dintre inculpați nu au recunoscut săvârșirea niciuneia dintre faptele pentru care au fost cercetați, chiar împotriva probelor evidente administrate în acest sens, au încercat să se sustragă actelor de urmărire penală, iar în fața instanței în afara termenelor la care inculpatul E. D. L. a fost prezentat ca urmare a aflării sale în stare de arest preventiv și respectiv detenție nici unul dintre cei doi inculpați nu s-au prezentat în fața instanței de bună-voie, iar la cele două termene la care inculpatul E. J. E. a fost prezentat ca urmare a emiterii de mandate de aducere, acesta a solicitat amânare pentru angajare apărător ales și respectiv pentru pregătirea apărării.

Instanța a apreciat că nu există niciun considerent pentru care ar reține în favoarea inculpaților vreuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a, b și c Cod penal și ca urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, a aplicat inculpaților următoarele pedepse:

Inculpatului E. J. E. pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.penal (din 1968) – două acte materiale.

Inculpatului E. D. L. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.penal (din 1968) – trei acte materiale.

În baza art. 71 Cod Penal a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b Cod Penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Instanța nu a interzis inculpaților drepturile de a alege, având în vedere dispozițiile art. 3 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum au fost interpretate prin hotărârea pronunțată de C. Europeană a Drepturilor Omului în data de 6.1o.2oo5 în cauza Hirst contra Regatului Unit, prevederi incidente în baza art. 2o din Constituția României. Art. 3 din Protocolul 1 garantează atât dreptul de a vota în cadrul alegerilor legislative, cât și dreptul de a participa în calitate de candidat în cadrul acestora.

În ce privește dreptul de a participa în calitate de alegător, instanța nu a considerat că pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acestuia este justificată în cauza de față de un scop legitim, având în vedere natura infracțiunilor săvârșite de către inculpați, acestea nefiind apte să atragă o nedemnitate a acestora de a participa la viața socială prin exercitarea dreptului de vot în alegerile legislative, iar statul având obligația pozitivă de a organiza infrastructura necesară exercitării acestui drept de către deținuți.

În ceea ce privește cealaltă componentă a dreptului la alegeri libere prevăzut de art. 3 din Protocolul 1, constând în dreptul de a participa în calitate de candidat și care în cuprinsul art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 Cod Penal este inclus în dreptul de a fi ales în funcții elective publice, instanța apreciază că exercitarea acestui drept este incompatibilă nu numai de iure, dar și de facto cu executarea pedepsei penale în regim penitenciar. Astfel, având în vedere imposibilitatea obiectivă de exercitare, instanța a considerat că pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului dreptului menționat pe durata executării pedepsei principale este justificată de un scop obiectiv și legitim și proporțională într-o societate democratică.

Referitor la celelalte drepturi prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a și b, instanța a interzis exercițiul acestora de drept, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 2 Cod penal, având în vedere că aceste dispoziții nu contravin, conform art. 2o din Constituția României, altor dispoziții din pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Având în vedere persoana fiecărui inculpat, instanța a apreciat că reeducarea acestora în spiritul respectării legilor nu se poate obține decât prin executarea pedepsei aplicate în penitenciar.

Instanța a dispus deducerea din durata pedepselor aplicate a duratei reținerii și arestării preventive, după cum urmează:

- Pentru inculpatul E. D. L. – durata reținerilor de 24 de ore din datele de 06.02.2009 și 06.11.2009, durata arestării preventive din 13.11._09;

- Pentru inculpatul E. J. E.– durata reținerilor de 24 de ore din datele de 05.11.2009 și 06.11.2009, durata arestării preventive din 13.11._09.

Cu privire la latura civilă a cauzei:

Instanța a constatat că persoana vătămată M. I. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.400 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin sustragerea unui laptop marca DELL. Cu toate că acestea partea civilă nu a înțeles să administreze în cursul procesului penal vreo probă din care să rezulte valoarea prejudiciului cauzat, motiv pentru instanța a respins această cerere ca nefondată.

Cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă Fundația Creștină Rhema, care s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 lei, instanța a constatat că nici această parte civilă nu a făcut dovada cuantumului afirmat al prejudiciului cauzat, motiv pentru care a respins, de asemenea, acțiunea civilă formulată ca nefondată.

În privința părții civile S. S., instanța a constatat că aceasta a declarat în cursul procesului penal că și-a recuperat întreg prejudiciul cauzat, motiv pentru, de asemenea, a respins pretențiile civile formulate.

În ceea ce o privește pe partea civilă ., având în vedere soluția dată acțiunii penale, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, instanța va dispune, în temeiul art. 274 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, inclusiv cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, dar cu excepția onorariilor apărătorilor numiți din oficiu a acorda asistență juridică ce vor rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații E. D. L., E. J. E. și P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TG. M..

În motivarea căii de atac declarate procurorul a arătat că apelul promovat vizează situația juridică a inculpatului E. D. L. și a solicitat deducerea din pedeapsa aplicată și a duratei reținerii pe 24 de h din data de 06.02.2009.

Inculpații E. D. L. și E. J. E., în declarațiile de apel au arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică (filele 5, 6).

Examinând apelurile formulate, prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 11._ al Judecătoriei Târgu M., a motivelor invocate, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv și neagravării situației în propria calea de atac, potrivit dispozițiilor art. 417 și art. 418 Cod procedură penală, instanța de control judiciar găsește căile de atac declarate a fi fondate, iar aspectele pe care le vom semnala impun admiterea acestora, cu consecința reformării hotărârii judecătorești analizate, în următoarele limite și pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Pentru început arătăm că la data de 01 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 135 din 01.07.2010 privind Codul de procedură penală, precum și Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, acte normative care au așezat, aproape, pe noi temeiuri instituțiile și prevederile dreptului material cuprinse în Codul penal din 1969 și totodată au adus modificări substanțiale normelor procedural penale cuprinse în Codul de procedură penală din 1968.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Cod penal:

„În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

În speța analizată, fiind incidentă ipoteza juridică anterior arătată, se impune să determinăm care este legea penală mai favorabilă, prin compararea celor două legi penale succesive, respectiv cea din momentul comiterii faptelor și cea din momentul judecării faptelor, pentru a afla care este legea care oferă soluția cea mai favorabilă pentru cei doi inculpați.

În cazul ambilor inculpați, la momentul comiterii faptei, infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, era cuprinsă în dispozițiile art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 3 ani și 15 ani închisoare, cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă de până la 5 ani închisoare, iar în prezent infracțiunea analizată își găsește reglementarea în economia prevederilor art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b din noul Cod penal, limitele pedepsei fiind cuprinse între 2 ani și 7 ani închisoare, cu mențiunea că, în condițiile în care ilicitul penal analizat a vizat patrimoniul unor persoane fizice sau juridice diferite nu sunt îndeplinite noile cerințe ale infracțiunii continuate și prin urmare actele materiale care, în trecut, intrau în componența formei continuate a acestei infracțiuni în prezent, reprezintă tot atâtea infracțiuni – aflate în concurs real omogen - câte persoane vătămate au fost vizate.

Raportându-ne la particularitățile speței deduse judecății și luând în considerare toate criteriile de determinare a legii penale mai blânde (condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării), respectând în același timp și cele statuate de C. Constituțională prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, referitoare la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile prin aplicarea globală a acesteia, în opinia noastră, în cauza pendinte, normele de drept substanțial mai favorabile sunt reprezentate de prevederile noului Cod penal.

În sprijinul punctului de vedere exprimat, în primul rând arătăm că, în condițiile în care textele legale invocate cuprind aceleași condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și prevăd pedepse de aceeași natură (închisoarea), dar cu limitele speciale diferite, în vederea determinării legii penale mai favorabile ne vom raporta la limitele speciale ale pedepselor principale, prevăzute în Codul penal din 1969 și în actualul Cod penal. Folosindu-ne de acest criteriu și observând că limitele speciale minime și maxime ale pedepselor cuprinse în noul Cod penal sunt mai reduse, în privința infracțiunii de furt calificat, este mai favorabilă legea nouă, în situația ambilor inculpați.

În al doilea rând, mai arătăm că, legea nouă este mai favorabilă în cazul infracțiunii de furt calificat, întrucât prin Decizia nr. 9/2015 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr. 192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 08 februarie 2016:

- inculpații E. D. L., E. J. E. au dovedit că între ei, pe de o parte, și persoana vătămată S. S., pe de altă parte, în cauza dedusă judecății s-a încheiat - la data de 08 ianuarie 2016 - un acord de mediere (filele 44-45);

- inculpatul E. J. E. a dovedit că între el, pe de o parte, și persoana vătămată M. I. D., pe de altă parte, în cauza dedusă judecății s-a încheiat - la data de 18 noiembrie 2015 - un acord de mediere (filele 46-47);

- inculpatul E. D. L. a dovedit că între el, pe de o parte, și persoana vătămată Cultul C. Organizația religioasă „M. lui I.” – reprezentată de dl. O. S., în calitate de consilier juridic, pe de altă parte, în cauza dedusă judecății s-a încheiat - la data de 24 noiembrie 2015 - un acord de mediere (filele 48-49).

Totodată, din lecturarea acordurilor de mediere rezultă că fiecare dintre acuzați a fost de acord cu plata integrală a cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cauza pendinte.

Așadar, în condițiile în care fiecare dintre cei doi inculpați și trei dintre cele cinci persoane vătămate s-a încheiat un acord de mediere, legea nouă este mai favorabilă, chiar dacă sub imperiul acesteia, activitatea inculpatului E. D. L. se încadrează în patru infracțiuni de furt calificat, iar activitatea inculpatului E. J. E., în trei asemenea infracțiuni, aflate în concurs real omogen și nu într-o singură infracțiune de furt calificat în formă continuată.

În acest context vom dispune schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

a.) în cazul inculpatului E. D. L., din infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (4 acte materiale) în patru infracțiuni de furt calificat, respectiv:

  • infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, fapta din noaptea de 12.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate Fundația Creștină Rhema,
  • infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate S. S.,
  • infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04/05.02.2009, comisă în dauna persoanei vătămate Cultul C. Organizația Religioasă „M. lui I.” și
  • infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, fapta din noaptea de 09/10.10.2009, comisă în dauna persoanei vătămate ..,

toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul Cod penal.

b.) în cazul inculpatului E. J. E., din infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (3 acte materiale) în, trei infracțiuni de furt calificat, respectiv:

  • infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, fapta din noaptea de 27/28.10.2008, comisă în dauna persoanei vătămate M. I. D.,
  • infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate S. S. și
  • infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, fapta din noaptea de 09/10.10.2009, comisă în dauna persoanei vătămate ..,

toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul Cod penal.

Mai notăm că acordul de mediere, în acest caz, este permis de textul art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, raportat la cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 9/2015, cu referire la art. 231 alin. 2 Cod penal și are drept consecințe înlăturarea răspunderii penale, fiind o cauză care lipsește de obiect acțiunea penală.

Referitor la infracțiunea de furt calificat comisă de inculpații E. D. L. și E. J. E., în noaptea de 09/10.10.2009, în dauna persoanei vătămate .., observăm că instanța de prim grad a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești nu rezultă, dincolo de orice dubiu, participarea inculpaților la săvârșirea acestei infracțiuni.

Reamintim că apelul declarat de procuror vizează situația juridică a inculpatului E. D. L. solicitându-se deducerea unei rețineri pe 24 de h din data de 06.02.2009, durată de timp care nu a fost dedusă de instanța de prim grad, din pedeapsa aplicată, neformulându-se nici un fel de critică referitoare la aspectul anterior semnalat.

În aceste condiții, în temeiul art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, vom achita pe inculpatul E. D. L. și E. J. E. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, în dauna persoanei vătămate ...

Notăm că, într-adevăr prin ordonanța emisă de I.P.J. M., aflată la fila 175 din vol. II al dosarului de urmărire penală, s-a dispus reținerea inculpatului E. D. L., pe o durată de 24 de h, începând cu data de 06.02.2009, ora 2,00, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în noaptea de 04/05.02.2009, în dauna persoanei vătămate Cultul C. Organizația Religioasă „M. lui I.”, însă durata acestei rețineri nu a fost dedusă din pedeapsa aplicată în prim grad.

În ceea ce privește infracțiunea de furt calificat, comisă de inculpatul E. D. L. în noaptea de 12.01.2009, în dauna persoanei vătămate Fundația Creștină Rhema, din probatoriul administrat și menționat rezultă că inculpatul în noaptea de 12.01.2009, prin efracție și escaladare a pătruns în sediul Fundației Creștine RHEMA, de unde dintr-un birou, a sustras un laptop marca DELL, un telefon mobil marca NOKIA, un aparat fotografic marca CANON și 12.000 lei, activitate ilicită care a fost recunoscută de acuzat, în declarația dată în fața noastră.

Așadar, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta dedusă judecății există, că ea constituie infracțiunea de furt calificat și că a fost săvârșită de inculpatul E. D. L., în temeiul art. 396 alin. 1și 2 Cod procedură penală, vom dispune condamnarea acestui inculpat.

Totodată, remarcăm și faptul că în privința acestei infracțiuni inculpatul nu a depus un acord de mediere.

La individualizarea pedepsei pe care o vom aplica, pentru infracțiunea reținută, vom urmări criteriile prevăzute de normele penale, procedural penale și anume gradul de pericol social concret al infracțiunii, concretizat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al acesteia dar și extrinseci acestora, cum este, în esență: modalitatea săvârșirii activității infracționale, respectiv pe timp de noapte, precum și întinderea prejudiciului cauzat, care este unul apreciabil.

Pornind de la toate aceste elemente, apreciem că o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în dauna persoanei vătămate Fundația Creștină Rhema este proporțională și răspunde în concret și în mod eficient nevoilor reinserției sociale și prevenției generale.

Observăm că potrivit prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea nr.187 din 24 octombrie 2012 pentru punere în aplicare a noului Cod penal:

„În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”.

Așa cum am menționat în cauza pendinte am identificat ca lege penală mai favorabilă prevederile noului Cod penal.

În condițiile în care, în situația inculpatului E. D. L., în prim grad nu s-a luat în calcul și aplicarea unor pedepse complementare, iar în acord cu prevederile noului Cod penal aplicarea pedepselor accesorii este condiționată de aplicarea în prealabil a pedepselor complementare, includerea abia în apel și a unor asemenea pedepse ar veni în contradicție cu principiul neagravării situației în propria cale de atac, înserată în economia art. 418 alin. 1 Cod procedură penală.

Subliniem că, întrucât inculpatul E. J. E. a încheiat acorduri de mediere cu toate persoanele vătămate, raportat la soluția asupra căreia ne vom opri, constând în încetarea procesului penal, aplicarea pedepselor accesorii oricum nu ar mai avea un suport juridic.

Așadar, vom înlătura din sentința penală atacată dispozițiile referitoare la interzicerea inculpaților, în baza art. 71 din Codul penal din 1969, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b din Codul penal din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, vom admite apelurile declarate de inculpații E. D. L., E. J. E. și P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU M., împotriva sentinței penale nr. 1.303 din 10 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu M., în dosarul penal nr. 11._ și în consecință:

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, vom desființa parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală vom schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, după cum urmează:

a.) în cazul inculpatului E. D. L., din infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (4 acte materiale) în patru infracțiuni de furt calificat, respectiv:

  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 12.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate Fundația Creștină Rhema,
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate S. S.,
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04/05.02.2009, comisă în dauna persoanei vătămate Cultul C. Organizația Religioasă „M. lui I.” și
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 09/10.10.2009, comisă în dauna persoanei vătămate ..,

toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul Cod penal.

b.) în cazul inculpatului E. J. E., din infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (3 acte materiale) în, trei infracțiuni de furt calificat, respectiv:

  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 27/28.10.2008, comisă în dauna persoanei vătămate M. I. D.,
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate S. S. și
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 09/10.10.2009, comisă în dauna persoanei vătămate ..,

toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul Cod penal.

1.) În temeiul art. 396 alin. 1 și 6 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. g teza finală Cod procedură penală, vom înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E. D. L., pentru comiterea a două infracțiunii de furt calificat, fiecare prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, în dauna persoanelor vătămate S. S. și Cultul C. Organizația Religioasă „M. lui I.” – reprezentată de dl. O. S., în calitate de consilier juridic.

În baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, vom condamna pe inculpatul E. D. L.:

În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comisă în noaptea de 12.01.2009, în dauna persoanei vătămate Fundația Creștină Rhema.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, vom deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerilor pe 24 de ore, din datele de 06.02.2009, 05.11.2009 și 06.11.2009, precum și durata arestării preventive cuprinsă între perioada 13.11.2009 – 21.12.2009.

În temeiul art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, vom respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Fundația Creștină Rhema.

În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, vom achita pe inculpatul E. D. L. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal (fapta din noaptea de 09/10.10.2009, persoana vătămată fiind ..).

2.) În temeiul art. 396 alin. 1 și 6 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. g teza finală Cod procedură penală, vom înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E. J. E., pentru comiterea a două infracțiunii de furt calificat, fiecare prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, în dauna persoanelor vătămate M. I. D. și S. S..

În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, vom achita pe inculpatul E. J. E. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal (fapta din noaptea de 09/10.10.2009, persoana vătămată fiind ..).

Vom constata că inculpatul a fost reținut pe 24 de ore în datele de 06.02.2009 și 06.11.2009 și arestat preventiv în perioada 13.11.2009 – 21.12.2009.

Vom înlătura din sentința penală atacată dispozițiile referitoare la interzicerea inculpaților, în baza art. 71 din Codul penal din 1969, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b din Codul penal din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1lit. g Cod procedură penală, vom lăsa nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile M. I. D. și S. S..

În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, vom obliga fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 850 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță.

Vom menține dispozițiile din hotărârea atacată referitoare la:

- lăsarea contravalorii onorariilor avocaților desemnați din oficiu în favoarea inculpaților E. D. L. și E. J. E. din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în sarcina statului.

Pornind de la soluția ce urmează să fie pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentelor apeluri, în sumă de 1.020 lei, vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 720 lei, reprezentând contravaloarea onorariilor avocaților desemnați din oficiu în favoarea inculpaților, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în favoarea Baroului M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpații E. D. L. (fiul lui D. și I., născut la 13.09.1985 în Tg. M., jud. M., domiciliat în S. de M., . B, . și fără forme legale în S. de M. ., jud. M., CNP_, deținut în Penitenciarul Aiud), E. J. E. (fiul lui D. și I., născut la 22.04.1987 în Tg. M., jud. M., domiciliat în S. de M., . B, . și fără forme legale în S. de M. ., jud. M., CNP_, deținut în Penitenciarul Tg. M.) și P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU M., împotriva sentinței penale nr. 1.303 din 10 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu M., în dosarul penal nr. 11._ și în consecință:

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, desființează parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, după cum urmează:

a.) în cazul inculpatului E. D. L., din infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (4 acte materiale) în patru infracțiuni de furt calificat, respectiv:

  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 12.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate Fundația Creștină Rhema,
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate S. S.,
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04/05.02.2009, comisă în dauna persoanei vătămate Cultul C. Organizația Religioasă „M. lui I.” și
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 09/10.10.2009, comisă în dauna persoanei vătămate ..,

toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul Cod penal.

b.) în cazul inculpatului E. J. E., din infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (3 acte materiale) în, trei infracțiuni de furt calificat, respectiv:

  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 27/28.10.2008, comisă în dauna persoanei vătămate M. I. D.,
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 04.01.2009, comisă în dauna persoanei vătămate S. S. și
  • furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, fapta din noaptea de 09/10.10.2009, comisă în dauna persoanei vătămate ..,

toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul Cod penal.

1.) În temeiul art. 396 alin. 1 și 6 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. g teza finală Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E. D. L., pentru comiterea a două infracțiunii de furt calificat, fiecare prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, în dauna persoanelor vătămate S. S. și Cultul C. Organizația Religioasă „M. lui I.” – reprezentată de dl. O. S., în calitate de consilier juridic.

În baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul E. D. L.:

În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comisă în noaptea de 12.01.2009, în dauna persoanei vătămate Fundația Creștină Rhema.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerilor pe 24 de ore, din datele de 06.02.2009, 05.11.2009 și 06.11.2009, precum și durata arestării preventive cuprinsă între perioada 13.11.2009 – 21.12.2009.

În temeiul art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Fundația Creștină Rhema.

În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul E. D. L. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal (fapta din noaptea de 09/10.10.2009, persoana vătămată fiind ..).

2.) În temeiul art. 396 alin. 1 și 6 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. g teza finală Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E. J. E., pentru comiterea a două infracțiunii de furt calificat, fiecare prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, în dauna persoanelor vătămate M. I. D. și S. S..

În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul E. J. E. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin, 2 lit. b din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal (fapta din noaptea de 09/10.10.2009, persoana vătămată fiind ..).

Constată că inculpatul a fost reținut pe 24 de ore în datele de 06.02.2009 și 06.11.2009 și arestat preventiv în perioada 13.11.2009 – 21.12.2009.

În temeiul art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă ..

Înlătură din sentința penală atacată dispozițiile referitoare la interzicerea inculpaților, în baza art. 71 din Codul penal din 1969, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b din Codul penal din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1lit. g Cod procedură penală, lasă nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile M. I. D. și S. S..

În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 850 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță.

Menține dispozițiile din hotărârea atacată referitoare la:

- lăsarea contravalorii onorariilor avocaților desemnați din oficiu în favoarea inculpaților E. D. L. și E. J. E. din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentelor apeluri, în sumă de 1.020 lei, rămân în sarcina statului, din care suma de 720 lei, reprezentând contravaloarea onorariilor avocaților desemnați din oficiu în favoarea inculpaților, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în favoarea Baroului M..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22 martie 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

S. B. S. A. M.

GREFIER,

C. G.

Red.Tehnr.Sz.B/22 martie 2016

Jud.fond: T.A.

Listat: Cs.G./2 ex./23.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 204/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ