Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.. Sentința nr. 11/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2016 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 07-03-2016 în dosarul nr. 11/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL T. M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2016:009._
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 11
Ședința publică din 7 martie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C. U.
Grefier A. P.
Pe rol pronunțarea asupra sesizării formulate de Judecătorul delegat la C. executări penale constituit la nivelul Curții de Apel T. M. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispusă prin sentința penală nr. 18/2010 a Curții de Apel T. M., pronunțată la data de 20 mai 2010 în dosarul nr._, definitivă și modificată prin Decizia nr. 4119/30.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind pe condamnatul Z. V. (fiul lui V. și M., născut la data de 30 iunie 1964 în Baia mare, jud. Maramureș, cu ultimele domiciliu cunoscut în T. Lăpuș, P-ța Eroilor, ..4 jud. Maramureș).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentatei Ministerului Public.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 februarie 2016, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 7 martie 2016.
CURTEA
Deliberând asupra sesizării formulate:
Prin sesizarea înregistrată la data de 01.10.2015 C. executări penale din cadrul Curții de Apel Tg.M. a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată numitului Z. V. prin sentința penală nr.18/2010 a Curții de Apel Tg.M. modificată prin decizia penală nr.4119/30.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a motivat că persoana condamnată Z. V. nu a fost localizat pentru punerea în executare a hotărârii de condamnare și că atare rezultă reaua credință a acestui condamnat pentru neexecutarea obligațiilor impuse.
S-au depus la dosarul cauzei: dosarul nr._ al Curții de Apel Tg.M. care conține sentința penală nr.18/20.05.2010 a Curții de Apel Tg.M., procesele-verbale privind imposibilitatea executării mandatului de aduce emise pentru toate domiciliile și reședințele cunoscute ale condamnatului Z. V., declarația avocatului ales al condamnatului Z. V., avocat care l-a reprezentat în cursul procesului penal (f.39), răspunsul Administrației Naționale a Penitenciarelor (f.71), nota telefonică privind răspunsul Centrelor de Reținere și Arestare Preventivă (f.72), răspunsul Serviciului de Probațiune Maramureș (f.75), răspunsul Serviciului de Evidența Persoanelor Maramureș (f.78), copia dosarului de supraveghere nr.95/2011 întocmit pe numele condamnatului Z. V. de către S. de Probațiune Maramureș (f.83).
În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Numitul Z. V. a fost condamnat prin sentința penală nr.18/20.05.2010 a Curții de Apel Tg.M., definitivă și modificată prin decizia penală nr.4119/30.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b și c Cod penal pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 Cod penal cu aplic.art.13 Cod penal. În baza art.861 și 862 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 4 ani închisoare aplicate pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Din adresele și dosarul de supraveghere întocmite de S. de Probațiune Maramureș rezultă că hotărârea de condamnare nu a putut fi pusă în executare deoarece nu a fost identificat și localizat condamnatul Z. V. pentru a se i aduce la cunoștință măsurile de supraveghere impuse.
Din dosarul execuțional atașat la dosarul nr._ al Curții de Apel Tg.M. în care a fost pronunțată sentința de condamnare privind pe Z. V. rezultă că hotărârile de condamnare nu au putut fi aduse la cunoștința condamnatului deoarece acesta nu mai locuiește la niciuna din adresele cunoscute în România.
Din declarația d-lui V. T., care a fost avocat ales al condamnatului Z. V., în decursul derulării procesului penal de condamnare rezultă că Z. V. a avut domiciliu procesual la adresa din Baia M. unde d-l avocat V. T. are biroul de avocatură și că persoana condamnată încă din cursul urmăririi penale a părăsit România plecând la acea vreme în Belgia de unde nu a mai revenit.
Din toate adresele emise pe seama condamnatului Z. V. rezultă că acesta este plecat de multă vreme din țară. Demersurile făcute de instanță pentru a afla dacă condamnatul s-ar afla încarcerat în vreunul din penitenciarele din România sau în vreunul din Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din România s-au soldat cu un singur răspuns: condamnatul Z. V. nu se află încarcerat.
Din adresa Biroului Național Interpol – S. SIRENE rezultă că condamnatul Z. V. nu se găsește pe teritoriul Belgiei, iar din adresa Serviciului de Evidența Persoanelor Maramureș rezultă că numitul Z. V. figurează cu ultimul domiciliu în orașul Tg.Lăpuș (unde în prezent locuiește o altă familie), are cartea de identitate expirată din anul 2010 și nu are mențiunea de decedat.
Din toate aceste informații instanța concluzionează că numitul Z. V. nu are nicio cunoștință despre hotărârea de condamnare aceasta fiindu-i imposibil de comunicat pentru că Z. V. a părăsit România încă din cursul urmăririi penale și nu a mai revenit în țară.
Analizând dispozițiile art.86/4 alin.(2) din Codul penal, care reglementează revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță, s-a reținut că legiuitorul a impus drept condiție de bază a revocării în această situație, constatarea existenței relei-credințe a condamnatului, care nu a respectat măsurile de supraveghere ori obligațiile dispuse de instanță.
Fiind vorba de o revocare obligatorie a suspendării executării pedepsei, prin instituirea căreia s-a urmărit o creștere a rolului instructiv-educativ al măsurilor de supraveghere, legiuitorul a limitat puterea de apreciere a instanței doar la constatarea îndeplinirii sau nu a condițiilor de revocare, astfel cum rezultă acestea din dispozițiile art.86/4 alin.(2) din Codul penal, fără a-i conferi acesteia posibilitatea de a se pronunța cu privire la oportunitatea dispunerii revocării.
In raport de textul de lege mai sus-menționat și de considerațiile făcute pe marginea acestuia, se poate observa că stabilirea existenței relei-credințe a condamnatului care nu s-a prezentat la organul însărcinat cu supravegherea lui, nu poate fi realizată fără o cercetare prealabilă a motivelor neprezentării.
Astfel, pentru a se reține reaua-credință în neîndeplinirea măsurilor de supraveghere este necesar să se constate că persoană în cauză avut o atitudine în mod voit contrară dispozițiilor legale, fiind pe deplin conștientă atât cu privire la nerespectarea obligației de prezentare la organul însărcinat cu supravegherea, cât și cu privire la consecințele conduitei sale.
Față de aceste considerente, se poate observa că legiuitorul a condiționat dovedirea relei-credințe a condamnatului care nu s-a prezentat la organul însărcinat cu supravegherea lui, de cunoașterea în fapt sau, altfel spus, de cunoașterea efectivă de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor dispuse de instanță.
În acest sens, instanța reține că interpretarea dispozițiilor art.86/4 alin.(2) din Codul penal trebuie se realizeze și prin raportarea la prevederile art.8 alin.(l) din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și a Regulamentului de aplicare a O.G. nr.92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr.1239/2000, republicată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.8 alin.(l) din Legea nr.275/2006, controlul executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse de instanță se asigură de judecătorul delegat I compartimentul de executări penale de la instanța de executare, direct sau prin intermediul consilierilor serviciului de probațiune în circumscripția căruia se află domiciliul, reședința sau locuința persoanei condamnate.
Analizând dispozițiile Regulamentului de aplicare a O.G. nr.92/2000, care reglementează modul în care se realizează în concret activitatea de supraveghere, se constată că unul din documentele pe care trebuie să îl conțină dosarul de supraveghere este procesul-verbal de luare la cunoștință a măsurilor și obligațiilor impuse de instanță față de persoana condamnată, dispozițiile art.21 prevăzând în mod expres obligația de aducere la cunoștință și de întocmire a unui proces-verbal, care să fie semnat în acest sens de către persoana condamnată.
Așadar, dispozițiile legale în materie de supraveghere prevăd în mod expres necesitatea cunoașterii efective de către condamnat a măsurilor sau a obligațiilor dispuse de instanță, considerându-se astfel că simpla comunicare a unor documente, conținând referiri la obligația respectării acestora, nu oferă certitudinea luării la cunoștință.
Faptul că această prevedere este cuprinsă într-un act normativ care reglementează supravegherea exercitată de către serviciile de probațiune, nu este de natură să impună o altă concluzie, în cazul în care controlul se realizează direct de judecătorul delegat la biroul executări penale din cadrul instanței de executare, atâta timp cât aplicarea acelorași dispoziții ale Codului penal nu trebuie să conducă la apariția unor situații de discriminare a persoanelor supravegheate.
Față de aceste considerente, reținem că stabilirea, în mod aprioric, a faptului cunoașterii de către condamnat a conținutului măsurilor de supraveghere, doar prin prisma dovezilor care atestă îndeplinirea unor simple formalități de comunicare, nu răspunde exigențelor impuse de dispozițiile actelor normative mai sus invocate și nici scopului instituirii măsurilor respective.
Analizând documentele existente la dosarul penal nr._, constatăm că dovezile de comunicare prin poștă au fost restituite organelor judiciare, iar afișarea s-a realizat la ușa Consiliului Local Tg.Lăpuș în a cărui rază teritorială s-a dovedit că nu locuiau nici condamnatul nici familia sa sau alte rude, precum și la Cabinetul de avocatură V. T., care învederase instanței, încă din cursul procesului penal, faptul că Z. V. este plecat din țară.
Față de acestea, reținem că reaua-credință a condamnatului Z. V. nu a fost dovedită, neprezentarea acestuia la judecătorul delegat de la Biroul de Executări Penale, respectiv la S. de Probațiune Maramureș, datorându-se faptului că acesta nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de măsurile de supraveghere la care a fost obligat.
Pe de altă parte, nici lipsa condamnatului de la judecată cauzei în fond nu poate fi adusă ca argument în susținerea relei-credințe a acestuia, deoarece, potrivit jurisprudenței CEDO, sarcina probei renunțării la dreptul de a participa la judecată nu revine inculpatului (care nu trebuie să dovedească că nu a încercat să se sustragă procedurilor judiciare sau că neprezentarea sa a fost determinată de un caz de forță majoră, Cauza Collozza contra Italiei, parag.30), ci instanței, care ar trebui să stabilească dacă inculpatul a avut un motiv întemeiat să nu se prezinte sau dacă neprezentarea se datorează unui motiv care excede voinței sale (Cauza Demebukov contra Bulgariei, parag.49; Cauza Sejdovic contra Italiei, parag.88).
Față de aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art.585 din Codul de procedură penală raportate la art.86/4 alin.2 Cod penal din 1969, vom respinge ca nefondată, cererea din prezenta cauză prin care s-a solicitat revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată condamnatului Z. V., prin sentința penală nr.181 din data de 20.05.2010, a Curții de Apel Tg.M., în dosarul penal nr._, rămasă definitivă și modificată prin decizia penală nr.4119/30.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 583 Cod procedură penală raportat la art.864 alin.2 Cod penal din 1969, respinge ca nefondată sesizarea prin care s-a solicitat revocarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată condamnatului Z. V. (fiul lui V. și M., născut la data de 30 iunie 1964 în Baia mare, jud. Maramureș, cu ultimele domiciliu cunoscut în T. Lăpuș, P-ța Eroilor, ..4 jud. Maramureș) prin sentința penală nr. 18/20.05.2010 a Curții de Apel T. M. în dosar nr._, rămasă definitivă și modificată prin decizia penală nr.4119/30.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei, onorariu avocațial din oficiu va fi avansată Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 7 martie 2016.
Președinte
D. C. U.
Grefier
A. P.
Red.DCU/09.03.2016
Thnred./CC/2 exp./15.03.2016
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 105/2016. Curtea de Apel TÂRGU... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 108/2016. Curtea de... → |
|---|
