Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 52/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 52/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.52/A
Ședința publică din 5 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. M. V.
Judecător M. R. C.
Grefier A. P.
Pe rol pronunțarea asupra apelului promovat de inculpata M. E. (fiica lui G. si M., născută la 11.08.1959, în Târnăveni, jud. M., domiciliata in Targu-M., ., nr. 263, ., ffl in Targu-M., ., ., cu domiciliul procesual ales în Tg. M., ., jud. M.) împotriva sentinței penale nr. 935 din 16 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 5 februarie 2015, orele 14,00,sala 52.
C.
Deliberând asupra prezentului apel:
La data de 16.07.2014 Judecătoria Tg.M. pronunță sentința penală nr.935, prin care în temeiul art. 386 Cod de procedura penala, a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpată, din infracțiunea de înșelăciune si uz de fals, in infracțiunea de uz de fals, s-a admis in parte propunerea de schimbare a încadrării juridice, a faptelor reținute prin rechizitoriu in sarcina inculpatei M. E. si s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu in sarcina acesteia din infracțiunile de uz de fals, prev.de art. 291 Cod penal din 1969 si înșelăciune, prev.de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal din 1969, in infracțiunile de uz de fals, prev.de art.323 Cod penal, cu aplicarea art. 3 Cod penal si înșelăciune, prev.de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 5 Cod penal.
In temeiul art. 396 alin. 1, 4 Cod de procedura penala, raportat la art. 83 Cod penal, s-a stabilit in sarcina inculpatei M. E. pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev.de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal și conform art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, s-a stabilit, alături de pedeapsa principală de 1 an si 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioada de 4 ani, începând cu data executării pedepsei, a grațierii totale sau a restului de pedeapsa ori, a împlinirii termenului de prescripție a executării sau a expirării termenului de supraveghere a liberării condiționate.
In temeiul art. 396 alin. 1, 4 Cod de procedura penala, raportat la art. 83 Cod penal, s-a stabilit in sarcina inculpatei M. E. pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, prev.de art.323 Cod penal, cu aplicarea art. 3 Cod penal și în baza art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, s-a stabilit alături de pedeapsa principala de 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioada de 2 ani, începând cu data executării pedepsei, a grațierii totale sau a restului de pedeapsă ori, a împlinirii termenului de prescripție a executării sau a expirării termenului de supraveghere a liberării condiționate.
In temeiul art. 38 alin.2 Cod penal, raportat la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, raportat la art. 83 alin.1 lit.a Cod penal, s-a stabilit in sarcina inculpatei M. E. pedeapsa rezultantă principală de 1 an si 9 luni închisoare, sub aspectul concursului ideal de infracțiuni și în baza art. 45 alin.3 lit.a Cod penal, raportat la art. 83 alin.1 lit.a Cod penal, stabilește in sarcina inculpatei M. E. pedeapsa complementară, rezultantă, a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioada de 4 ani, începând cu data executării pedepsei, a grațierii totale sau a restului de pedeapsa ori, a împlinirii termenului de prescripție a executării sau a expirării termenului de supraveghere a liberării condiționate.
S-a amânat aplicarea pedepselor principale si complementare rezultante stabilite, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive, stabilit conform art. 84 Cod penal.
In temeiul art. 85 alin.1, alin.2 lit. c, i Cod penal, a obligat inculpata, pe durata termenului de supraveghere să respecte si respectiv să execute următoarele măsuri de supraveghere, sau obligații: sa se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depaseste 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune sau organizate in colaborare cu instituții din comunitate; să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
In temeiul art. 403 alin. 3 Cod de procedura penala, raportat la art. 88 alin.1,3 Cod penal, i s-a atras atenția inculpatei M. E., că săvârșirea, din nou, a unei infracțiuni in cursul termenului de supraveghere, sau nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere, sau neexecutarea obligațiilor impuse pe durata acestuia, puteau atrage revocarea amânării aplicării pedepselor rezultante aplicate, aplicarea si executarea acestora, in condițiile legii.
In temeiul art. 397 Cod de procedura penala, raportat la art. 19 Cod de procedura penala, raportat la art. 998 cod civil din 1864, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de proprietari nr. 186, cu sediul in Targu-M., ., jud. M. și conform art. 274 alin. 1 Cod de procedura penala, a fost obligată inculpata la plata sumei totale de 440 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecătoria Targu M. din 20.06.2013, s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale sitrimiterea in judecată a inculpatei M. E., sub acuza săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, prev.de art. 291 Cod penal din 1969 si înșelăciune, prev.de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal din 1969, constând în aceea că, in data de 09.01.2008, a prezentat BNP T. din Targu-M. o adeverință din 03.01.2008, pretins eliberată de Asociația de proprietari nr. 321,din Targu-M., din care rezulta că nu era restantă la plata cheltuielilor comune ale imobilului-. Targu-M., ., jud. M., aferente imobilului proprietate personală de la apartamentul nr. 7, cunoscând că era falsă, încheind astfel contractul autentificat sub nr. 69/09.01.2008, prin care l-a înstrăinat către ., din Targu-M., cu sediul social in imobilul referit, reprezentat de inculpată, in calitate de administrator.
A fost încheiat proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 09.03.2011, respectiv: audierea făptuitoarei, verificarea copiei adeverinței din 03.01.2008, pretins eliberată de Asociația de proprietari nr. 321 din Targu-M., verificarea actelor constitutive ale Asociației de proprietari nr. 321 din Targu-M., audierea numitului Cosa G., administratorul Asociației de proprietari nr. 168 din Targu-M., din care s-ar fi desprins asociația emitentă, in luna noiembrie 2005, audierea comitetului executiv al acesteia din urmă, respectiv a numitelor Petca M., M. R. si M. I., verificări la ORC privind ..
In faza de urmărire penală, au fost audiate inculpata, reprezentantul părții civile, Cosa G. si martorele Fehervari M., Petca M., M. R. si M. I..
Au fost efectuate 2 constatări tehnico-științifice, de natură grafică, constatate de rapoartele113/2012, respectiv_/2012 al IPJ M., Serviciul Criminalistic.
Au fost administrate înscrisuri, respectiv listele privind contribuția la cheltuielile comune, din cadrul Asociației de proprietari nr. 168 din Targu-M..
In faza de judecată au fost audiați inculpata, in 2 ocazii, precum si martorii Cosa G., Petca M., Fehervari M., M. I. si O. E. R., fiind citită declarația martorei M. R., decedată, in condițiile art. 327 alin.3 Cod de procedura penala din 1968.
La termenul de judecată din 28.11.2013, inculpata a invocat schimbarea încadrării juridice formulată de inculpată, din infracțiunea de înșelăciune si uz de fals, îninfracțiunea de uz de fals.
Instanța a invocat, la termenul de judecată din 27.03.2014 schimbarea încadrării juridice a faptelor, in infracțiunile de uz de fals, prev.de art.323 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal si înșelăciune, prev.de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal totul cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969.
Instanța a precizat, ulterior, schimbarea de încadrare, in infracțiunile de uz de fals, prev.de art.291 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal si înșelăciune, prev de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal din 1969 si a art. 5 Cod penal.
Analizând probele administrate din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunilor sub aspectul cărora a fost sesizată, instanța a constatat că:
In fapt, din punctul de vedere al laturii obiective,in data de 09.01.2008, inculpata M. E. a prezentat BNP T., din Targu-M., o adeverință din 03.01.2008, pretins eliberata de Asociația de proprietari nr. 321 din Targu-M., din care rezulta că nu era restantă la plata cheltuielilor comune, ale imobilului-. Targu-M., ., jud. M., aferente imobilului proprietate personala de la apartamentul nr. 7, cunoscând că era falsă, inducând in eroare notarul si încheind astfel contractul autentificat sub nr. 69/09.01.2008 de BNP T., din Targu-M., prin care l-a înstrăinat către . din Targu-M., cu sediul social in imobilul referit, reprezentat de inculpata in calitate de administrator si păgubind Asociația de proprietari nr. 168 din Targu-M., cu dobânda legală la restanțele din acel moment înregistrate de inculpată, in sumă totală de 1729,66 lei.
Din punctul de vedere al laturii subiective, având in vedere circumstanțele reale ale săvârșirii, instanța a dedus ca faptele au fost comise, de aceasta, cu intenție directă, in condițiile art. 16 alin. 3 lit.a Cod penal.
Pentru a reține aceasta situație de fapt instanța s-a întemeiat pe toate probele administrate si nu a înlăturat decat declarațiile inculpatei si ale martorei O. E. R..
Astfel, inculpata a susținut, in esență, că era doar proprietara scriptică a apartamentului, care era locuit de fiica sa, martora O. E. R. si de soțul acesteia din urmă, nu si de inculpata, care însă îi vizita.
Susținea că nu avea cunoștință de debitele la întreținere, neuitându-se pe avizier, sau in cutia poștală a fiicei ei si nici de asociația căreia îi erau datorate, nefiind problema sa.
A susținut ca a crezut in funcționarea Asociației de proprietari nr. 321 din Targu-M., la inițierea căreia participase, fiind numită cenzor, fără însă a efectua activități concrete, deoarece și-a dat demisia.
Susținea că, vrând să înstrăineze imobilul, a primit adeverința din 03.01.2008, pretins eliberată de Asociația de proprietari nr. 321 din Targu-M., de la președintele acesteia, Fehervari F., decedat in cursul anului 2008, anterior datei emiterii, așadar a crezut in autenticitatea acesteia.
Aceste susțineri au fost sprijinite parțial de declarațiile fiicei sale, martora O. E. R., însă au fost contrazise, in totalitate, de restul faptelor probate in cauză.
Potrivit declarațiilor tuturor martorilor audiați, cu excepția martorei O. E. R., care a arătat că întreținerea o plătea soțul ei si nu cunoștea cui, a rezultat că Asociația de proprietari nr. 321 din Targu-M. nu a funcționat niciodată.
Aceasta nu a existat decât scriptic si, in mod fraudulos, deoarece din expertizele grafice efectuate si declarațiile pretinselor membre al Comitetului executiv, a rezultat că actele constitutive ale acesteia au fost contrafăcute, nefiind semnate de persoanele reale, cărora le erau atribuite, iar administratorul M. A. - omonim cu cel al Asociației nr.14, menționat in adeverința depusă de inculpată la fila 274 dosar - nu a putut fi identificat.
Martorul Cosa G. si martora Petca M. au declarat că inculpata a locuit in imobil, împreună cu fiica sa, iar primul inclusiv că plătea întreținerea personal.
Astfel s-a exclus posibilitatea improbabilă ca, presupusul președinte al Asociației de proprietari nr. 321, actualmente decedat, vrând să o ajute pe inculpată, să-i fi predat o adeverință falsă, fără însă să o încunoștințeze despre aceasta.
Apărarea inculpatei că nu putea să falsifice actele constitutive ale asociației, in 2005, pentru a se folosi de acestea in 2008, era in principiu rezonabilă, însă in cauză inculpata nu era acuzată de săvârșirea acestor lucruri, ci de faptul că s-a folosit de efectele acestora.
In privința legii penale aplicabile, fiind vorba despre un conflict de legi in timp, potrivit deciziei penale nr. 265/2014 a Curții Constituționale, legea penală mai favorabilă se aplică global si are caracter ipotetic, in funcție de ansamblul condițiilor de stabilire, de drept substanțial.
Criteriile de stabilire, enumerate neexhaustiv sunt: condițiile de incriminare, cele de tragere la răspundere penală, incluzând cauze care înlătura sau excludeau responsabilitatea, precum si condițiile privind pedeapsa.
Acestea din urma includeau influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva, sau alte criterii de individualizare, precum modalitatea de executare, decăderi, interdicții atrase de aplicare etc, însă excludeau cercetarea consecințelor amânării/suspendării executării sub aceste aspecte, care erau instituții procesuale si excedeau stabilirii LPF.
Din punct de vedere tehnic juridic, globalitatea ipotetică implica, ca art. 5 Cod penal, să se aplice efectiv o singură dată, la rezolvarea acțiunii penale, potrivit art. 396 Cod penal, celelalte dispoziții decurgând din aceasta si la fiecare mențiune din dispozitiv.
Inclusiv dacă pedeapsa era amenda, stabilirea se făcea potrivit dispozițiilor legii penale mai favorabile, fără a se putea combina dispoziții din legi diferite, așa cum rezulta implicit si din art. 14 alin,1 lit.b din Legea nr. 187/2012
Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, stabilirea judiciara a legii penale mai favorabile se referea la pedeapsa principala, si nu la pedepsele complementare sau accesorii, care derivau din aceasta.
In concret, limitele legale de pedeapsă, prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune, respectiv de la 3 la 15 ani, cf art. 215 alin1,2 Cod penal din 1969, in raport cu cele ale la 1 la 5 ani, cf art. 244 alin.1,2 Cod penal erau determinante.
In privința uzului de fals, pedeapsa era aceeași in ambele reglementări, fiind incident art. 3 Cod penal.
In lipsa posibilității reținerii circumstanțelor atenuante, care nu a rezultat pe niciuna dintre legi, rezultă că, in ipoteza in care pedeapsa nu se orienta către maxim, va fi mai favorabilă legea nouă, chiar cu spor obligatoriu de pedeapsă.
Aceasta era si situația din cauza, nefiind justificată stabilirea/aplicarea de pedepse grave inculpatei, care deși avea antecedente penale, fiind arestata in altă cauză, la data săvârșirii nu avusese niciun contact cu legea penala.
Așadar, prima schimbare de încadrare propusă din oficiu a fost cea adecvată, cu reținerea concursului ideal, in locul celui real si a art. 3 Cod penal făcute prin precizare - ambele încadrări, atât sub legea nouă sau cea veche, fiind puse in discuție sub toate aspectele.
In privința schimbării de încadrare invocate de inculpată, din infracțiunea de înșelăciune si uz de fals, in infracțiunea de uz de fals, nu era întemeiată, deoarece se regăseau in starea de fapt, atât elemente corespunzătoare inducerii in eroare, cat si folosirii de înscrisuri contrafăcute.
In concluzie,fapta inculpateiM. E., din data de 09.01.2008, când cu intenție, a folosit un înscris, sub semnătură privată, cunoscând ca era fals, inducând, astfel, in eroare, un notar public din Targu-M., pentru a autentifica un act, prin efectele căruia a cauzat o pagubă unei alte persoane, de pe raza aceluiași oraș, întrunea atât pe latură obiectivă, cât si pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals, prev.de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 3 Cod penal si înșelăciune, prev.de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, savarsite in concurs ideal, prev.de art. 38 alin.2 Cod penal si in condițiile aplicării LPF, conform art. 5 Cod penal.
Intrucat instanța a stabilit, pe bază de probe, că faptele in urma săvârșirii căreia inculpata a fost trimisă in judecată in prezenta cauză existau dincolo de orice dubiu și constituiau infracțiunile antemenționate, săvârșite de aceasta, se impunea aplicarea uneia dintre soluțiile procesuale, prevăzute de art. 396 alin. 2-4 Cod de procedura penala.
Potrivit art. 396 alin. 2-4 Cod de procedura penala, atunci când fapta este infracțiune si pedeapsa este necesară, soluția procesuală e condiționată inclusiv de existența pedepsei, sau de natura si cuantumul acesteia.
In situații tranzitorii, utilizând criterii similare, privind lipsa de gravitate a faptei si conduita făptuitorului, posibilitățile sale de îndreptare, sub supraveghere sau in lipsa acesteia, Codul penal din 1969, prevedea in condițiile art. 5 Cod penal, suspendarea condiționată, sau sub supraveghere a executării, prev.de art. 861 si urm Cod penal din 1969, iar actualul Cod penal soluțiile nou introduse: de amânare a executării pedepsei, ca modalități de individualizare a executării pedepsei.
De asemenea, lipsa totală de gravitate a faptei, care o lipsea de caracter penal, se putea stabili in condițiile art. 181 Cod penal din 1969, prin soluția de achitare prev.de art.16 alin.1 lit.b teza I Cod de procedura penal, potrivit dispozițiilor tranzitorii de drept procesual, respectiv art. 19 din Legea nr. 255/2013, impus de lipsa soluției procedurale corespunzătoare din Codul de procedura penala actual.
Deveneau posibile următoarele 3 situații:
Achitarea pentru lipsa de caracter penal, in condițiile Codului penal din 1969, in conformitate cu dispoziția de procedura tranzitorie, lăsând fără obiect alte soluții procesuale
Aplicarea suspendării condiționate sau a suspendării sub supraveghere a executării a pedepsei închisorii, prevăzută de art. 861 Cod penal din 1969, care se făcea in baza art. 396 alin.1,2 Cod de procedura penala, lăsând fără obiect alte soluții procesuale – individualizarea cuantumului si naturii pedepsei făcându-se in funcție de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969.
Neaplicarea acestora, in ambele cazuri, care se făcea condiționat de necesitatea executării efective, potrivit art. 81 alin.1 lit. c Cod penal din 1969, in baza aceluiași art. 396 alin.1 Cod de procedura penala si cu aceleași consecințe.
Cu titlu marginal, s-a menționat că, in cazul suspendării sub supraveghere, prin excepția stabilită expres de art. 16 din Legea nr. 187/2012, individualizarea executării pedepsei se făcea, in aplicarea art. 5 Cod penal pe instituții autonome, atât pe Codul penal din 1969, cat si pe Codul penal, deși pedeapsa se individualiza global, sub aspectul naturii si al cuantumului.
Așadar, globalitatea aplicării legii penale de drept substanțial lăsa fără obiect posibilitatea procesuală a dispunerii soluțiilor de amânare sau renunțare la aplicarea pedepsei
In caz contrar, similaritatea criteriilor ar conduce, pe calea indirectă a dreptului procesual, la o diversificare a sancțiunilor de drept substanțial neprevăzute de lege, creându-se, de facto, o lege nouă de drept substanțial, care le-ar conține pe ambele sub aspect sancționator.
In concluzie, Codul penal din 1969 fie se aplică global, sub aspectele interdependente ale individualizării si aplicării LPF, cu excepțiile expres prevăzute de lege si in consecință excludea soluțiile procesuale introduse de legea procesuală in vigoare, fie nu se aplica, deschizând posibilitatea aplicării globale a noului Cod penal, pentru care au fost gândite si la care erau aplicabile exclusiv noile soluții procesuale.
Din punct de vedere procesual, aceeași idee se exprima prin exclusivitatea aplicării noilor soluții procesuale, la faptele calificate de noul Cod penal in aplicarea art. 3 Cod penal
Globalitatea aplicării legii penale interzicea dispunerea soluției de renunțare sau de amânare a executării, prevăzute de art. 396 alin.3, 4 Cod de procedura penala, pentru o faptă penală/infracțiune calificata pe Codul penal din 1969
Completând globalitatea aplicării legii penale de drept substanțial si din punct de vedere procesual/procedural, soluția procesuală veche de SUP, respectiv achitare pentru lipsa caracterului penal, neprevăzută de actualul Cod de procedura penala, se făcea in temeiul unei norme tranzitorii de procedura.
Aceasta abordare era posibilă tehnic juridic, prin faptul că, in prezent, ipoteza care anterior atrăgea automat condamnarea, când fapta exista, constituia infracțiune si a fost săvârșită de făptuitor, presupunea, la rândul său, o individualizare procesuală, mai exact prin norma de trimitere, care îngloba dreptul substanțial.
Diferența rezulta din faptul că, anterior, individualizarea executării pedepsei era prevăzută exclusiv de Codul penal, in timp ce in prezent se făcea de amândouă, prin norme de trimitere.
Deci, individualizarea pedepsei era necesară soluției procesuale si trebuia făcută prioritar in raport acesta din urma, întotdeauna.
Rezulta următorul algoritm propus in individualizarea pedepsei si a soluției procesuale, in aplicarea codurilor penale succesive:
Dacă fapta, calificată pe legea veche, nu era infracțiune, in condițiile art. 181 Cod penal din 1969, se dispunea achitarea, in condițiile art.16 alin.1 lit.b teza I Cod de procedura penala, potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013, impusă de lipsa soluției procedurale corespunzătoare din Codul de procedura penala.
Dacă fapta, deși era infracțiune, era de o gravitate redusă, iar aplicarea pedepsei nu era necesara, ținând cont si de persoana făptuitorului, conduita acestuia, inclusiv procesuală, de antecedentele penale si de posibilitățile sale de îndreptare, se dispunea renunțarea la aplicarea pedepsei, in condițiile art. 80-83 Cod penal.
Dacă fapta era infracțiune, nu era de gravitate redusă si stabilirea unei pedepse era necesară, însă nu era necesară si aplicarea acesteia, in condițiile posibilității supravegherii conduitei sale, ținând cont de persoana făptuitorului, conduita acestuia, inclusiv procesuală, de antecedentele penale si de posibilitățile sale de îndreptare, precum si de posibilul conținutul al supravegherii, se dispunea amânarea aplicării pedepsei, in condițiile art. 83-90 Cod penal.
In continuare, dacă fapta era infracțiune si nici nu se dispunea suspendarea condiționată, sau sub supraveghere a executării acesteia, se impunea individualizarea sa, in mod necesar, in funcție de criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, calificarea faptei fiind făcută, in mod obligatoriu, pe legea nouă.
Odată pedeapsa individualizată pe legea nouă, se impunea individualizarea soluției procesuale, deoarece puteau fi pronunțate in aceeași ipoteză, mai multe soluții: amânarea executării pedepsei, condamnarea, in funcție de pedeapsa deja individualizată, si de restul criteriilor de la art. 83 - 90 Cod penal si respectiv art. 91 - 98 Cod penal, la care trimitea direct, respectiv implicit art. 396 alin. 2, 4 Cod de procedura penala.
Comparându-se suspendarea condiționată, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe legea veche, cu ocazia individualizării, pe legea veche s-a reținut că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe legea veche se compara cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe legea nouă, in stabilirea LPF, deoarece exista prevedere legală, expresă, in acest sens.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării a pedepsei, pe legea veche, pe de o parte, nu se compara cu renunțarea sau amânarea executării pedepsei, pe de alta parte, in stabilirea LPF si nici la individualizarea pedepsei
Motivul era ca globalitatea aplicării legii substanțiale conducea exclusiv fie la o gamă de individualizare, prevăzută de aceeași lege, fie la executarea efectiv, neputându-se combina game de individualizare diferite.
Renunțarea sau amânarea executării pedepsei, se compara între ele sau cu executarea efectivă, in individualizarea pedepsei, pe legea noua.
Din punct de vedere procesual, aceeași idee se exprima prin aceea ca globalitatea aplicării legii penale interzicea dispunerea soluțiilor de renunțare sau de amânare a executării, prevăzute de art. 396 alin.3, 4 Cod de procedura penala, pentru o faptă penală/infracțiune calificată pe Codul penal din 1969.
Așadar, Codul penal din 1969 fie se aplica global, sub aspectele interdependente ale individualizării si aplicării LPF, cu excepțiile expres prevăzute de lege si, in consecință, excludea soluțiile procesuale introduse de legea procesuală in vigoare, fie nu se aplica, deschizând posibilitatea aplicării globale a Codului penal, pentru care au fost gândite si la care erau aplicabile exclusiv noile soluții procesuale.
Ilustrativ ar fi fost posibil să se susțină, de facto, că o condamnare anterioară de 4 ani închisoare, care permite o soluție de condamnare cu suspendarea executării sub supraveghere in condițiile Codului penal din 1969, ar fi preferabilă unei condamnări cu executare, chiar la o pedeapsă mai mică pe actualul Cod penal.
Însă nu s-ar fi putut susține că aceasta era o comparație permisă sau un criteriu de aplicare a LPF.
Suspendarea executării sub supraveghere in condițiile Codului penal din 1969 se compara numai cu executarea efectivă si avea natura individualizării pedepsei, care însă se făcea global, pe același cod, stabilit ca aplicabil din punct de vedere LPF.
In privința individualizării pedepselor, art. 74 Cod penal prevedea ca si criterii, gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după următoarele subcriterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
In concret, gradul de pericol social al faptei era ridicat, rezultând din valorile ocrotite si modul de săvârșire, inducerea in eroare a unui profesionist, cel puțin folosind înființarea frauduloasă a unei persoane juridice, ceea ce excludea soluția procesuală de renunțare la aplicarea pedepsei.
Modul si mijloacele folosite, prin încheierea unui contract fictiv, sub toate aspectele, un autocontract cu o societate care îi aparținea si al cărei administrator era si fraudarea caracterului privilegiat, al creanțelor asociațiilor locative.
Starea de pericol se reflecta in neachitarea acestora la timp, sau in cuantumul datorat, de 4500 lei, cu consecința prejudicierii asociației, care si-a recuperat debitul, dar nu si penalitățile.
Mobilul săvârșirii: situația materială precară si tendința de a obține câștiguri facile.
Scopul urmărit a fost obținerea unui împrumut, pe numele societății, garantând cu imobilul proprietate personală, in condiții mai bune decât ar fi putut ca persoană fizică, însă fără plata datoriilor comune si păgubirea asociației.
Inculpata era lipsită de antecedente penale in sensul condamnării.
Conduita din cursul procesului penal nu a fost pozitivă, însă se circumscrie exercitării normale a dreptului la apărare.
Nivelul de educație era mediu, vârsta matură, starea de sănătate necunoscută, situația familială și socială a inculpatei, relativ precare, aceasta fiind pensionară.
In concret, pedepsele de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal si 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev.de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 3 Cod penal, in concurs real prevăzut de art. 38 alin.1 Cod penal, cu rezultanta de 1 an si 9 luni închisoare, erau adecvate tuturor exigențelor legii penale.
Așadar, datorită globalității aplicării legii penale, de drept substanțial stabilite, cea nouă, era exclusă individualizarea prin suspendarea condiționată, prevăzută de art. 81,81 Cod penal din 1969.
Față de natura si gravitatea infracțiunilor, era necesară si stabilirea de pedepse complementare, in condițiile art. 66 si 67 Cod penal.
In concret, acțiunile inculpatei fiind incompatibile cu onorabilitatea impusă de ocuparea oricărei funcții publice, chiar in cazul in care legea nu ar fi prevăzut o incompatibilitate, erau adecvate interzicerea drepturilor de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal.
Durata apreciată, ca potrivită, pentru acestea era pe o perioadă de 4 ani in cazul infracțiunii de înșelăciune, respectiv 2 ani in cazul infracțiunii de uz de fals, ambele începând cu data executării pedepsei, a grațierii totale sau a restului de pedeapsă ori, a împlinirii termenului de prescripție a executării sau a expirării termenului de supraveghere a liberării condiționate.
In urma contopirii acestora, in condițiile art. 45 alin.3 lit.a Cod penal, raportat la art. 83 alin.1 lit.a Cod penal, se impunea stabilirea in sarcina inculpatei M. E. a pedepsei complementare rezultante a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioada de 4 ani, începând cu data executării pedepsei, a grațierii totale sau a restului de pedeapsa ori, a implinirii termenului de prescripție a executării sau a expirării termenului de supraveghere a liberării condiționate.
Criteriile prevăzute de art. 83 - 90 Cod penal, respectiv art. 91-98 Cod penal, priveau cuantumul pedepselor aplicate, antecedentele penale, exprimarea acordului de prestare a unei munci neremunerate in folosul comunității, persoana infractorului, conduita anterioară si ulterioară săvârșirii, posibilitățile sale de îndreptare in condițiile supravegherii si a obligațiilor care îi pot fi impuse si atitudinea sa procesuală.
Diferențele erau reprezentate de lipsa necesității aplicării pedepsei stabilite prin individualizare, prevăzută de art. 83 - 90 Cod penal, spre deosebire de necesitatea acesteia, prev.de art. 91 - 98 Cod penal.
De asemenea, de condițiile supravegherii care, in primul caz permitea obligarea la interdicții de comunicare cu anumite persoane, de a se afla in anumite locuri, de a conduce vehicule sau folosi arme, de ocupa sau exercita funcții sau profesii, spre deosebire de al doilea, care nu permite acestea, însă obligala prestarea de muncă neremunerată in folosul comunității.
Amânarea presupunea condiții privind pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, mai mică de 7 ani închisoare, pe când suspendarea, nu impunea existența de condiții de pedeapsă prevăzută.
Aceasta din urmă s-a exclus in cazul beneficierii anterioare de o amânare revocată, care presupunea executarea si împiedica si amânarea, executarea anterioară fiind posibilă însă, sub 1 an închisoare, in cazul suspendării condiționate.
In concret, pedepsele simple sau rezultante stabilite, permiteau atât amânarea, cât si condamnarea inculpatei, fie cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fie cu executare efectivă.
Inculpata si-a exprimat acordul de prestare a unei munci neremunerate in folosul comunității, era pensionară, nu era cunoscută cu antecedente penale si avea posibilități reale de îndreptare, dată fiind lipsa antecedentelor sale penale până la acest moment.
Supravegherea, obligatorie, in caz de neexecutare efectivă, putea realiza controlul deplasărilor si al mijloacelor sale de existență, dublat de monitorizarea întregii conduite, prin Serviciul de Probațiune si era utile pentru îndreptarea conduitei inculpatei.
In același scop era utilă si posibilitatea obligării să frecventeze programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune sau organizate, in colaborare, cu instituții din comunitate, care, in concret, ar fi facilitat de posibilitatea obligării de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței - in raport de natura faptelor nu era necesară aplicarea de alte interdicții inculpatei in același scop, cu excepția celor reprezentate de pedepsele complementare, aplicate însă in scop sancționator.
Aceste măsuri de supraveghere si obligații, dublate de atenționarea reprezentată de posibilitatea revocării, in caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, neexecutare a obligațiilor sau in caz de recidivă, era suficiente să asigure finalitatea si scopul de îndreptare a conduitei inculpatei, prin reintegrare socială, așadar si de prevenție, fătă de natura faptei si de etatea acesteia.
In sensul de mai sus, s-a menționat că scopul sancționator a fost deja realizat prin individualizarea pedepsei, care garanta consecința procesuală cel puțin a stabilirii sale, in condițiile amânării aplicării pedepsei.
De asemenea, in raport de etatea sa, care excludea reeducarea prin muncă, nu era necesară nici prestarea de muncă in folosul comunității.
Pedeapsa prevăzută pentru ambele infracțiuni nu era mai mare de 7 ani, iar inculpata nu s-a sustras de la judecată si nu a încercat zădărnicirea adevărului.
In concluzie, nu era necesară aplicarea pedepselor stabilite si suspendarea executării acestora sub supraveghere si, cu atât mai puțin, era necesară executarea acestora, fiind posibilă si suficientă amânarea executării pedepselor stabilite, in condițiile art.83-90 Cod penal.
Nefiind vorba despre o pedeapsă cu executare, rezultată in urma unei condamnări, era exclusă stabilirea de pedepse accesorii.
Acestea ar fi putut fi aplicate in urma unei eventuale revocări sau anulări a amânării de executare, pe durata executării pedepselor principale, urmată de executarea ulterioară a pedepselor complementare.
In ce privește latura civilă a procesului penal, subiectul pasiv principal, in patrimoniul căruia s-a produs prejudiciul, fără a se fi exercitat acțiunea de inducere in eroare, s-a constituit parte civilă, in faza de urmărire penală, pentru prejudiciul constând in contribuția la plata cheltuielilor comune aferentă apartamentului inculpatei, in suma de 4500 lei, reprezentând penalități la acestea
Indiferent dacă era aplicabila legea veche sau cea nouă raportului juridic de răspundere delictuală, o condiție necesară era reprezentată de solicitarea in procesul penal a unui prejudiciu actual si nereparat.
Or, asociația a solicitat penalități de întârziere, care nu erau datorate pe temeiul răspunderii civile delictuale – verso fila 59 dup.
Despre debitul principal se susținea că l-a obținut din vânzarea silită la licitație a imobilului, așadar nu mai era actual.
Presupunând că nu ar fi fost recuperat, vânzarea apartamentului nu ar fi împiedicat realizarea creanței împotriva inculpatei, pe ideea de garanție generală specifică creditorului chirografar, lipsind-o numai de privilegiul stabilit de legea specială.
Cu toate acestea, efectuarea frauduloasă a vânzării, a lipsit-o de lucrum cessans, posibilitatea folosirii imediate a sumelor reprezentând restanțe, inclusiv penalități, respectiv de dobânda legală la acestea.
Aceasta sumă însă nu a fost solicitată, așadar, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile legale, acțiunea civilă era neîntemeiată.
Soluția astfel pronunțată, în termen leal, a fost apelată de inculpata M. E. care a solicitat ca, în urma admiterii căii de atac astfel promovate, reformându-se hotărârea judecătorească criticată, să se dispună achitarea sa de acuzele reținute în sarcină. În subsidiar, s-a solicitat să se pășească la reducerea cuantumului pedepsei rezultante și la schimbarea modalității de executare a acesteia, dispunându-se suspendarea condiționată a executării ei. S-a invederat că în anul 2004 familia C., compusă din C. V., ginere, C. E. R., fiica si C. C., nepoata, a achitat avansul pentru cumpărarea unui apartament unde să locuiască, diferența urmând a fi achitată prin credit de la bancă. Neavând suficiente venituri banca nu le-a aprobat creditul, iar în această situație (inculpata) împreună cu soțul său, M. E., care locuiau pe B.dul 1 Decembrie 1918 . să-i ajute, luând un împrumut de la bancă pe numele lor, cu credit ipotecar, cumpărând astfel apartamentul situat pe ., . lor, al familiei M.. Astfel că familia C. s-a mutat in apartamentul respectiv, urmând să-și achite ratele aferente creditului la bancă precum si cheltuielile gospodărești.
În cursul anului 2005 din discuțiile purtate cu fiica sa, a înțeles că erau probleme la calculul cheltuielilor comune la . cantitățile mari de apa care erau puse pe seama locatarilor. I-a sugerat atunci fiicei sale să vorbească cu șeful de ., la nivel de scară o asociație separată si să se gospodărească individual.
Așa cum rezultă din documentele anexate la prezentul dosar, respectiv filele nr.73,77,87, in anul 2005 șeful de . a început demersurile pentru înființarea unei asociații separate pe scară. Știind de la fiica sa că era contabilă si cenzor la asociația de proprietari 194 de pe B.dul 1 decembrie 1918, nr.281, a rugat-o dacă putea și era de acord să accepte funcția de cenzor, la asociația pe care dorea să o înființeze. Inițial a fost de acord, însă, la scurt timp, după ce asociația 321 s-a înființat a depus o cerere președintelui asociației 321, prin care cerea scoaterea sa ca si cenzor, din asociația respectivă.
În luna ianuarie 2007 fiica sa împreună cu soțul său, au plecat in Spania la muncă închiriind apartamentul pentru 2 luni, unde locuiau, unui prieten, urmând ca apoi să se ocupe personal de renovarea apartamentului respectiv. Astfel că a angajat o echipă de meseriași care timp de o lună s-au ocupat de renovarea apartamentului sub supravegherea sa zilnică, a inculpatei.
În luna mai 2007 fiica sa negăsind de lucru in Spania, s-a întors in țară unde, de comun acord, au hotărât să înființeze o societate comercială unde fiica sa să lucreze si să realizeze venituri, astfel că au înființat societatea „EUROLFE Consult” SRL unde figura ca si administrator.
Neavând fonduri suficiente pentru a demara deschiderea unui magazin second-hand si închirierea unui spațiu a luat legătura cu un consultant credite de la Banca ROMEXTERRA, care le-a făcut o ofertă de creditare, pentru firmă, cu condiția achiziționării unui imobil, respectiv credit de investiții pe firmă, astfel că au decis să cumpere pe firmă, ca si sediul social, apartamentul unde locuia fiica sa.
În cursul lunii decembrie 2007 a vorbit cu ginerele, care venise de sărbători acasă, să vorbească cu președintele asociației să-i elibereze o adeverință, necesară la notar, pentru întocmirea actului de vânzare a apartamentului respectiv de pe persoana fizică M. E. pe societatea EUROLIFE CONSULT.
Însă cum banca nu mai acorda credite in luna decembrie au amânat tranzacția pentru luna ianuarie 2008.
La începutul anului 2008 ea, inculpata s-a deplasat la fiica sa pentru a lua adeverința respectivă, pe holul blocului întâlnindu-se cu președintele asociației 321, domnul Fehervari F. care i-a spus că a făcut adeverința si să aștepte, că i-o aduce, sus, la fiica sa, in apartament.
Cu adeverința respectivă si cu alte documente, necesare la notar, le-a depus la biroul notarului public T., pentru a i se întocmi actul de vânzare cumpărare al apartamentului.
Cu creditul obținut de la bancă, fiica ei a închiriat un spațiu, unde a deschis un magazin second hand, asociindu-se ulterior cu un prieten de familie, domnul Varoo Silard, căruia ea, inculpata i-a si cesionat, in luna iulie 2008, părțile sociale, precum si activul si pasivul societății EUROLIFE CONSULT, astfel că acesta a devenit administrator si asociat unic al societății respective.
Despre asociația 321, ea nu putea să știe dacă a funcționat sau nu, si nici nu a interesat-o niciodată. Ea nu a locuit niciodată in apartamentul respectiv, de astfel există, in dosar, o adeverință emisă de asociația de proprietari 194, de unde rezulta că ea a locuit si a aparținut acestei asociații, situată pe B.dul 1 Decembrie 1918, împreună cu soțul său până in 31.09.2008, dată după care s-a mutat in ., iar dacă adeverința eliberata de domnul Fehervari F. președintele asociației 321, a fost sau nu falsă nici acest lucru nu l-a știut la acel moment si nici nu rezultă, din actele anexate la dosar, ca ar fi știut că adeverința era falsă si că nu corespundea cu realitatea. Acestea erau doar presupuneri făcute de organul de cercetare penală, ori pe baza unor presupuneri si fără dovezi clare si palpabile, nu putea învinui o persoană.
P. plângerea făcută de domnul C., președintele asociației 186, in luna martie 2010 aflata la fila nr.24, din dosar, acesta declara că abia in 2010 a aflat că apartamentul s-a vândut si de asemenea, indica domiciliul său la adresa de pe .. Ori ea nu a avut niciodată domiciliul si nici reședința la acel apartament. În altă declarație, dată de domnul Cosa, in fața organelor de cercetare penală, aflată la fila nr.56 verso din dosar, acesta a declarat că la apartamentul respectiv nu s-au plătit niciodată cheltuielile comune, iar in declarația dată de domnul Cosa, in fața instanței de judecată, aflată la fila nr.230 din dosar, acesta a declarat că, consumul la apartament era achitat de inculpată. De asemenea, domnul Cosa declara, la fila 57 din dosar, că apartamentul s-a cumpărat in 2001-2001, eronat deoarece apartamentul respectiv s-a cumpărat in 2004. De asemenea, tot la fila 57 domnul Cosa a afirmat că, in 2006, 2007 a introdus o acțiune civilă împotriva lui C. R., si cu această ocazie a aflat că proprietarul apartamentului era EUROLIFE, ori EUROLIFE a devenit proprietar abia in 2008. Deci domnul Cosa nu avea cum să știe că in 2006, 2007, așa cum a afirmat dânsul, a aflat de vânzarea apartamentului respectiv. De asemenea in declarația domnului Cosa, de la pagina 229, acesta a declarat că „poate am fost de 5 sau 10 ori in apartamentul respectiv, unde am găsit-o acolo numai pe inculpată si numai la Livezeni am văzut-o pe fiica inculpatei. În aceeași declarație, la pagina 230, acesta a arătat că „pe fata inculpatei am cunoscut-o si văzut-o in apartament, locuind cu fetița ei”, fapt ce a demonstrat că aceste patru declarații ale domnului Cosa se bat cap in cap...si se contrazic... S-a cerut citirea tuturor celor patru declarații ale lui domnul Cosa, pentru a se vedea diferența intre ele, din anul 2006, 2007 sau 2008, că nici domnul Cosa in calitate de președinte, a unei asociații nu știa când, așa cum afirma domnul Cosa că a avut cunoștință de vânzarea apartamentului nr.15 până in anul 2010 domnul Cosa ce a făcut? a șezut pe fotoliu de președinte si a calculat penalitățile de întârziere a apartamentului?....din acțiunea civilă nr 5702/_ aflată in dosar, la fila nr.33, din dosar rezultă că domnul Cosa avea cunoștință că in apartamentul respectiv locuia familia C. si nicidecum M. E..
Din declarația martorei M. I., dată in fața organelor de cercetare penală, aflată la fila nr.54 din dosar, rezultă că „declar că nu o cunosc pe doamna M. E., am văzut-o întâmplător, de câteva ori”, iar in declarația aceleiași martore, dată in fața instanței de judecată, aflată la fila nr 251, din dosar, aceasta declară că „am întâlnit-o, de câteva ori, pe scară, venind la fiica dânsei si dându-ne bună ziua”; prin urmare din declarația martorei nu rezultă că doamna M. E. locuia in apartamentul respectiv.
Din declarația martorei Fehervari M., dată in fața organelor de cercetare penală, aflată in dosar la pag.46, reieșea că nu o cunoștea prea bine pe M. E., doar că a văzut-o de câteva ori in scara blocului si că in apartamentul nr.15 a locuit si fiica ei. De asemenea, din declarația aceleiași martore, aflată la fila 47 din dosar, reieșea că „rețin că au fost doar discuții si nu s-a concretizat nimic niciodată nu am văzut documente in casă, din care să rezulte implicarea soțului meu in constituirea asociației”, dar aceeași martoră, in declarația de la fila 236, s-a contrazis afirmând că știa că s-a semnat un tabel, privind înființarea asociației si că soțul ei s-a ocupat de acest lucru in 2007. De asemenea, in declarația, de la fila 47 verso, aceasta declară că: „niciuna dintre semnături nu seamănă cu a soțului meu si in consecință nu au fost semnate de el”, ca prin declarația de la fila 236, să vină si să afirme că nu cunoștea semnătura soțului său, pentru că odată semna într-un fel, altădată, in alt fel.
Din declarația martorei M. R. de la fila 51, respectiv fila 52 din dosar, reieșea că aceasta nu o cunoștea, pe ea, pe inculpată.
Din declarația martorei Petca M., de la fila 48 verso, reieșea că: „în acel apartament a locuit fiica doamnei M. si soțul acesteia”. M. E. a locuit in apartament după ce a divorțat prin 2005-2006. Ori din o parte din listele de consum de la filele 3,4,5,6,7,8 apare la . singura persoană, din luna ianuarie 2006, până in luna iunie 2006 când in apartament a locuit doar fiica inculpatei, ginerele fiind plecat in Spania, iar nepoțica a luat-o la ea, in apartamentul de pe B.dul 1 Decembrie 1918 . unde locuia cu soțul său, de la filele nr.9 până la fila 18 apăreau listele de consum, unde in apartamentul respectiv figurau 2 persoane, iar din aprilie 2007 până in decembrie 2007, respectiv filele 19,20 din dosar apăreau in listă doar o singura persoana.
P. urmare declarația doamnei Petca cum că ar fi locuit împreună cu fiica si nepoata sa, în apartament erau false, acest lucru evidențiindu-se din listele de consum ale asociației 186.
S-a susținut că pe presupuneri si pentru simplu fapt că te întâlnești cu o persoană pe scări in scara unui . si susține că persoana respectiva locuiește sau nu in blocul respectiv.
Art.323 Cod penal spune că „folosirea unui înscris oficial ori sub semnătura privata, cunoscând ca este fals, in vederea producerii unei consecințe juridice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda”, ori din documentele aflate la prezentul dosar nu reieșea că ea, inculpata, M. E., avea cunoștința că adeverința eliberată de domnul Fehervari, era falsă si nu corespundea cu realitatea. De asemenea, din documentele administrate la dosar nu reieșea că ea, inculpata, a locuit vreodată in apartamentul nr.15, si nici faptul că s-ar fi ocupat de înființarea asociației 321, prin urmare dorea să fie absolvită de aceasta acuzație.
În ceea ce privește acuzația de înșelăciune, se impunea a se observa că această acuză era o infracțiune de rezultat, concretizat printr-un prejudiciu. Având in vedere că in cauza de față nu exista prejudiciu, provocat de inculpată nu se poate reține in sarcina sa această infracțiune.
Analizând calea de atac astfel exercitată, cu stricta respectare a preved.art.412, 416-419 Cod procedură penală se constată că acesta are caracter nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Probele, în mod legal, administrate în cauză și coroborat interpretate, au permis determinarea certă a faptului că inculpata apelantă, în condițiile concursului real de infracțiuni, a faptelor penale incriminate de disp.art.291 și art.215 alin.1 și 2 din vechiul Cod penal. Martorii audiați în cauză și înscrisurile administrate, ca probă, au demonstrat că inculpata apelantă, în prima decadă a lunii ianuarie, a anului 2008 s-a servit de un înscris, despre care cunoștea că are mențiuni neconforme realității, pentru a încheia la BNP T. din mun.Tg.M., contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.69/09.01.2008, contract prin care inculpata și-a înstrăinat imobilul către . Tg.M., persoană juridică al cărei administrator era (tot inculpata). De precizat, că inculpata s-a folosit de acest înscris fals, pentru a perfecta cu menționata persoană juridică, vânzarea-cumpărarea imobiliară – a apartamentului nr.7, situat administrativ în municipiul Tg.M., ., în contextul în care Asociația de Proprietari nr.321 din Tg.M. nu a existat, nu a avut niciun moment o existență legală și în care, pentru acest apartament, se înregistraseră deja restanțe la plata cheltuielilor comune. Inculpata mânată de dorința de a contracta pentru societatea comercială ce o administra un credit bancar, s-a folosit de un înscris fals, în fața notarului public T., atunci când a înstrăinat imobilul apartament ce îl deținea către . Tg.M., înscris prin care se afirma, în mod nereal, că pentru respectivul apartament nu sunt înregistrate debite la Asociația de P..
În prezenta cauză nu prezintă importanță cine exercita posesia și folosința respectivului imobil, cât timp inculpata figura în evidențele de carte funciară ca proprietar și, cât timp, în declarațiile date, martorii au evidențiat că Asociația de Proprietari nr.321 din Tg.M. nu s-a înființat niciodată.
Vinovăția inculpatei apelante s-a demonstrat cu certitudine în prezenta cauză, iar pentru fiecare din cele două infracțiuni săvârșite, acesteia i-au fost aplicate pedepse corect individualizate ca și cuantum. Pentru ca scopul coercitiv, represiv, de resocializare al pedepsei rezultante stabilite să fie atins este necesară menținerea modalității de executare stabilite la nivelul instanței de fond.
Constatându-se că hotărâre judecătorească criticată se caracterizează prin legalitate și temeinicie, urmează ca în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală să fie respins, ca nefondat, apelul promovat de către inculpata M. E. împotriva sentinței penale nr. 935/16 iulie 2014 a Judecătoriei Tg.M..
Dată fiind evidenta culpă procesuală exclusivă a inculpatei apelante, față de aceasta devin incidente disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Potrivit art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul promovat de către inculpata M. E. (fiica lui G. si M., născută la 11.08.1959, în Târnăveni, jud. M., domiciliata in Targu-M., ., nr. 263, ., ffl in Targu-M., ., ., cu domiciliul procesual ales în Tg. M., ., jud.M.) împotriva sentinței penale nr. 935/16 iulie 2014 a Judecătoriei Tg.M..
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpata apelantă să achite statului, cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 400 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2015.
Președinte Judecător
dr. M. V. M. R. C.
Grefier
A. P.
Red.MRC/16.02.2015
Thnred./CC/3 exp./16.02.2015
Jd.fd. P.D.D.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 17/2015.... | Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 39/2015. Curtea de... → |
|---|
