Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 39/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 39/2015

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 39/A

Ședința publică din 29 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. O.

Judecător F. G.

Grefier A. M. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către apelantul-inculpat Z. S. (cu domiciliul în comuna Cârța, ., jud. Harghita, având CNP_), împotriva sentinței penale nr. 1374/01.07.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților și a reprezentantei Ministerului Public.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că apelantul-inculpat Z. S. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14 ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 29 ianuarie 2015.

C. DE A.

Deliberând asupra prezentului apel:

P. cererea înregistrată pe rolul Curții de A. Tg-M. la data de 28.08.2014 sub nr._ inculpatul Z. S. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 1374/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C..

În motivarea apelului, se solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de constituire de parte civilă, iar în subsidiar reducerea despăgubirilor stabilite de prima instanță.

A fost asigurată asistența juridică prin apărători aleși.

S-au depus înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control retine următoarea situație de fapt:

P. sentința penală nr. 1374/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-au hotărât următoarele:

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile S. N. și S. A., prin reprezentant legal S. P. și, în consecință:

A fost obligat inculpatul Z. S., domiciliat în com. Cîrța, ., jud. Harghita la plata a câte 700 lei lunar pentru fiecare dintre minorii S. N. și S. A., până la împlinirea vârstei de 18 ani și, în cazul continuării studiilor, până la terminarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

În baza art.276 alin.2 Cod pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata către părțile civile a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.

În baza art.274 alin.1 Cod pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 30.11.2012 inculpatul Z. S. a organizat și a participat la o partidă de vânătoare împreună cu victima S. C.. În jurul orei 16.30, în timp ce inculpatul și victima se aflau pe fondul de vânătoare nr.16 Cârța în zona râului O. de pe raza localității Tomești, fiind unul față de altul la o distanță foarte mică, la un moment dat inculpatul, nerespectând obligațiile prevăzute de regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, în timp ce urmărea vânatul în direcția sa de zbor nu s-a asigurat că pe direcția lui de tragere nu sunt persoane, a declanșat focul din armă chiar în momentul când pe direcția de tragere s-a interpus victima care a fost împușcată la nivelul capului, fapt ce i-a provocat moartea instantanee.

Ca urmare a decesului victimei, între inculpat și soția supraviețuitoare a intervenit o tranzacție prin care inculpatul a plătit acesteia sumele de 24.158 euro cu titlu de despăgubiri civile materiale și 7.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare. Tranzacția, întocmită sub forma unei declarații, a fost autentificată sub nr.56 la data de 18.01.2013 de notar public Erdos I., iar sumele de bani au fost plătite soției supraviețuitoare S. P..

Ulterior, după ce inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de "ucidere din culpă", la termenul de judecată din data de 12.11.2013, moștenitorii victimei, minorii S. N. și S. A., prin reprezentant legal S. P., s-au constituit părți civile în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata unor daune morale în sumă de 100.000 EURO și a câte unei sume de 1500 lei pentru fiecare cu titlu de pensie de întreținere.

P. concluziile scrise formulate, inculpatul Z. S. a susținut că suma de 24.158 euro pe care a plătit-o soției supraviețuitoare a victimei reprezintă totalul daunelor pretinse de aceasta, incluzând pe cele datorate minorilor S. N. și S. A..

Cu toate acestea, în tranzacția intervenită, soția supraviețuitoare a victimei a participat în nume propriu fără să-și asume și calitatea de reprezentantă a minorilor și fără să se precizeze în act că suma plătită de inculpat acoperă și prejudiciul suferit de minori.

Astfel, nu s-a putut prezuma că suma plătită soției supraviețuitoare acoperea și prejudiciul suferit de minorii S. N. și S. A..

În calitate de moștenitori ai victimei minorii pot avea și calitatea de părți civile în cauză, prejudiciul suferit constând în întreținerea de care sunt lipsiți prin decesul tatălui lor.

Conform adresei Casei Județene de Pensii Harghita, minorii S. N. și S. A. beneficiază de o pensie de urmaș de câte 350 lei fiecare.

Este adevărat că și mama minorilor are o obligație de întreținere față de aceștia însă față de nevoile lor și având în vedere cuantumul redus al pensiei de urmaș, mama minorilor nu ar putea asigura în condiții optime creșterea și educarea acestora. Diferența dintre nivelul posibilităților materiale de care beneficiază în prezent minorii și cele care corespund nevoilor acestora, de care beneficiau în timpul vieții tatălui lor, reprezintă prejudiciul provocat prin fapta inculpatului a cărui vinovăție a fost recunoscută de acesta și a fost dovedită prin probele administrate cu ocazia judecării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. nr._

În consecință, cererea privind plata de către inculpat a unei sume lunare care să contribuie la completarea mijloacelor materiale de care aceștia au nevoie pentru a li se asigura o creștere și educare corespunzătoare și similară celei de care ar fi putut beneficia dacă tatăl lor ar fi fost în viață, este admisibilă.

Cuantumul sumei solicitate a fost însă stabilit ca reprezentând o completare a veniturilor asigurate minorilor prin pensia de urmaș pe care deja o primesc.

Prejudiciul suferit de minori prin decesul tatălui lor constă în primul rând în lipsirea acestora de grija părintească de care beneficiau atât din punct de vedere moral cât și material. P. asigurarea plății unei sume lunare îndestulătoare, se apreciază că se acoperă inclusiv prejudiciul moral suferit cu atât mai mult cu cât mama minorilor a primit de la inculpat o sumă apreciabilă cu titlu de despăgubiri, sumă de care implicit beneficiază și minorii ca membri ai aceleiași familii. Pentru aceste motive, cererea formulată a fost admisă în parte, în sensul acordării doar a sumei lunare menționate, considerată acoperitoare pentru întreg prejudiciul, moral și material, suferit de minori.

Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește nefondat, pentru următoarele considerente.

Pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal, hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit judecătoria, respectiv la admiterea în parte a acțiunii civile formulate în cauză și la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale sub forma prestațiilor periodice.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar, consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă că, urmare a faptului că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă, fiecare parte civilă a suferit un prejudiciu material, respectiv moral, produs prin fapta săvârșită de inculpat și există legătură de cauzalitate între această faptă și prejudiciu, inculpatul fiind răspunzător de rezultatul produs.

Nu vom primi susținerile privind excepția inadmisibilității constituirii de părți civile ale celor doi minori prin reprezentant, deoarece motivele invocate, respectiv pretinsa renunțare la drepturi din partea mamei minorilor, sunt nefondate.

În acord cu judecătorul fondului, reținem că în conformitate cu disp. art. 15 alin. 2 din vechiul Cod de pr. pen. constituirea de parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

În dosarul nr._, pentru termenul de judecată din data de 12.11.2013, moștenitorii victimei, numiții S. N. și S. A., prin reprezentant legal S. P., s-au constituit părți civile în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata unor daune morale în sumă de 100.000 EURO și a câte unei sume de 1500 lei pentru fiecare cu titlu de pensie de întreținere.

Cererea de constituire ca parte civilă a fost depusă la dosar înainte de citirea actului de sesizare conform art.15 alin.2 din vechiul Cod de pr. pen.

Soția supraviețuitoare a victimei, S. P., a dat o declarație notarială prin care, după ce recunoaște că a primit din partea inculpatului suma de 24.158 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale ca urmare a decesului victimei S. C., arăta că nu mai are alte pretenții materiale de la inculpat. Declarația a fost dată în nume propriu și nu se referea și nici nu se putea presupune că renunțarea la pretenții era făcută și în numele minorilor S. N. și S. A. deoarece conform art.13 din Noul Cod Civil, "renunțarea la un drept nu se prezumă".

Pe de altă parte, astfel cum s-arătat și în notele scrise întocmite de apărătorul inculpatului, potrivit art.515 din noul Cod civil, "nimeni nu poate renunța pentru viitor la dreptul său de întreținere". P. decesul tatălui minorilor, întreținerea la care acesta era obligat față de minori a fost preluată de persoana din vina căreia a decedat victima. Acesta a preluat deci o obligație legală a tatălui. După cum minorii nu ar putea renunța la dreptul la întreținere din partea părinților nici la dreptul de a pretinde întreținere de la inculpat nu pot renunța. Cu atât mai mult mama minorilor nu poate renunța în numele acestora la întreținerea ce li s-ar datora în urma decesului tatălui, pentru viitor. D. urmare, declarația din 11.06.2013 a mamei minorilor, aflată la fila 91 din dosarul de urmărire penală nu poate fi luată în considerare ca fiind o renunțare la constituirea ca parte civilă a minorilor S. N. și S. A.. Aceasta cu atât mai mult cu cât după ce S. P. a semnat această declarație, consemnată de organul de cercetare, în lipsa unui avocat, a dat declarația notarială din 27.11.2013 în care nu mai amintește de vreo renunțare în numele minorilor.

În privința cuantumului prestațiilor periodice stabilite de prima instanță la suma de câte 700 lei lunar pentru fiecare minor, C. constată că și acesta a fost în mod corect calculat, pe baza înscrisurilor aflate la dosarul de fond, iar susținerile intimaților-părți civile cu privire la veniturile realizate de victimă anterior decesului, sunt dovedite prin înscrisurile comunicate instanței de apel (filele 31, 32 și 35).

Față de modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta penală, ținând seama de culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului tragic, de urmarea ireversibilă, raportat la vârsta fragedă a celor doi minori, apărea ca fiind cel puțin parțial întemeiată și cererea privind obligarea inculpatului la plata daunelor morale către cei doi minori.

Cum însă suntem sesizați doar cu apelul inculpatului, nu-i putem agrava situația acestuia în propria-i cale de atac, potrivit disp. art. 418 alin. 1 C. pr. pen.

Cu toate acestea, se impune menținerea cuantumului de 700 lei lunar pentru fiecare minor, stabilit de prima instanță, cu atât mai mult cu cât însuși judecătorul fondului arată în motivarea sentinței că această sumă este acoperitoare pentru întreg prejudiciul, moral și material, suferit de minori.

Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, apelul declarat de inculpatul Z. S. împotriva sentinței penale nr. 1374/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, urmează a fi respins.

Pornind de la soluția ce urmează să fie pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga apelantul să plătească în favoarea statului cheltuielile judiciare din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Z. S. (cu domiciliul în comuna Cârța, ., jud. Harghita, având CNP_), împotriva sentinței penale nr. 1374/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C..

În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, menține hotărârea atacată.

În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, obligă apelantul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2015.

Președinte Judecător

A. O. F. G.

Grefier

A. M. H.

Red.AO/29.01.2015

Thnred./CC/3 exp./ 09.02.2015

Jd.fd. A.D.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 39/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ