Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 51/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 51/2015

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.51/A

Ședința publică din 5 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. M. V.

Judecător M. R. C.

Grefier A. P.

Pe rol pronunțarea asupra apelului promovat de inculpatul GYORFYI E. fiul lui D. și I., născut la data de 28.09.1979 în G., jud. Harghita, CNP_, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în G., ., jud. Harghita împotriva sentinței penale nr.164 din 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria G..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că mersul că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 5 februarie 2015, orele 14,00,sala 52.

C.,

Asupra căii de atac de față,

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /15 iulie 2014, inculpatul G. E. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 164/23 mai 2014 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

În motivarea apelului, inculpatul contestă legalitatea și temeinicia hotărârii Judecătoriei G., subliniind, în esență că:

-este nelegală dispoziția Judecătoriei G. prin care s-a respins cererea de disjungere a cauzei, în privința infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului, întrucât, în acest fel, pe de o parte, s-a confirmat o dispoziție nelegală a procurorului de reunire a cauzelor, deși nu exista motiv de conexitate, iar, pe de altă parte, nu i s-a dat posibilitatea să uzeze de prevederile art. 375 și art. 396 alin. 10 C. pr. P.. (art. 320¹ C. pr. P.. din 1968), privind judecata după procedura abreviată;

-în ceea ce privește legea penală mai favorabilă, din perspectiva conținutului fiecărei infracțiuni care se judecă, a tratamentului sancționator prevăzut în noile texte de incriminare și a modalităților alternative la condamnare pe care noul Cod penal le prevede, legea penală nouă este mai favorabilă în cauză;

-în privința celor două infracțiuni de fals intelectual pentru comiterea cărora s-a dispus o soluție de condamnare în prim grad, având în vedere că la data faptelor inculpatul nu era funcționar public, acestea nu întrunesc condițiile infracțiunilor de fals intelectual, ci ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

-cât privește a doua infracțiune de fals intelectual, aceasta nu există, întrucât la momentul în care inculpatul s-a deplasat la locul unde afirmativ ar fi fost tăiat materialul lemnos a constatat că pe drum era o căruță încărcată, iar Puskas Janos avea în mână o drujbă, iar în acest context nu a văzut cine a tăiat acel material lemnos. Aflându-se în fața unui astfel de fapt, ca pădurar nu putea decât să prezume cine a săvârșit acea faptă, și a întocmit procesul verbal doar pentru această persoană. Soluția care trebuie pronunțată referitor la această infracțiune este, în opinia inculpatului, aceea de achitare;

-referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului, aceasta este dezincriminată in concreto, astfel că soluția corectă era aceea de achitare.

Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr._ al Judecătoriei G., a motivelor invocate, a probelor noi administrate în apel, a susținerilor și concluziilor apelantului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 164/23 mai 2014, Judecătoria G.:

-în temeiul art. 289 al. 1 din Codul penal din 1969, cu raportare la art. 5 Cod penal, coroborat cu dispozițiile art. 74 al. 1 lit. a Cod penal și art. 76 al. 1 lit. e Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul G. E. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

-în temeiul art.71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

-în temeiul art. 289 al. 1 din Codul penal din 1969, cu raportare la art. 5 Cod penal, coroborat cu dispozițiile art. 74 al. 1 lit. a Cod penal și art. 76 al. 1 lit. e Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

-în temeiul art.71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

-în temeiul art. 264 al. 1 Codul penal, cu raportare la art. 5 Cod penal, coroborat cu dispozițiile art. 74 al. 1 lit. a Cod penal și art. 76 al. 1 lit. e Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, săvârșită la data de 28.02.2012.

-în temeiul art.71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

-în baza art. 33 alin. 1 lit. a Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele de 5 luni închisoare, 5 luni închisoare și 2 luni închisoare, stabilite și a aplicat pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare.

-în temeiul art. 81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 5 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 al. 1 Cod penal.

-în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

-în temeiul art. 359 Cod de procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

-în baza art. 386 Cod de procedură penală, a dispus schimbarea a încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 al. 1 și 2 din Codul penal din 1969 în infracțiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 al. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

-în temeiul art. 16 al. 1 lit. h Cod de procedură penală, raportat la art. 396 al. 6 Cod de procedură penală, a dispus încetarea procesului penal în ceea ce privește săvârșirea de către inculpatul G. E. a infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 al. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

-în temeiul art. 397 al. 3 Cod de procedură penală, raportat la dispozițiile art. 25 al. 3 Cod de procedură penală, a dispus desființarea procesului verbal de constatare a infracțiunii nr. 900 încheiat în data de 28.02.2012, întocmit de inculpatul G. E., în calitate de angajat al Ocolului Silvic de Regim G. S.A.

-a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria G. privind desființarea procesului verbal de constatare a infracțiunii nr. 3.052 încheiat în data de 14.08.2012, întocmit de inculpatul G. E..

-în temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 120 lei, în cursul urmăririi penale,

-a respins cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare efectuate de persoana vătămată N. A., ca nefiind dovedite.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță în ceea ce privește procesul verbal de constatare a infracțiunii nr. 3.052/14.08.2012 (f. 37), a reținut că în procesul verbal de constatare a infracțiunii nr. 3.052 încheiat la data de 14.08.2012 (f. 37) de către G. E., în calitate de pădurar angajat al Ocolului Silvic de Regim G., se menționează că, în zilele de 10,11 și 12 august 2012, partea vătămată N. A. din . tăiai de pe picior și ulterior ar fi sustras un număr de 11 arbori, nemarcați, de esență rășinoase, specia molid cu un volum total de 10,262 m³, de pe terenul împădurit aparținând Composesoratului Remetea căruia i-a cauzat o pagubă de 1150,38 lei.

După efectuarea cercetărilor, P. de pe lângă Judecătoria G. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată sub aspectul săvârșirii de către pădurarul G. E. a infracțiunilor de fals intelectual și de denunțare calomnioasă.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal, s-a reținut că fiind audiat în calitate de făptuitor, N. A. a negat săvârșirea faptelor pentru care este cercetat, arătând că nu a fost prezent la întocmirea procesului verbal de constatare a infracțiunii silvice și nici la cercetarea locului faptei, arătând că datele referitoare la cartea sa de identitate nu mai sunt reale, întrucât în data de 21.06.2011 i-a fost eliberată o nouă carte de identitate cu alte date.

Fiind audiat, G. E. a recunoscut faptul că doar a presupus că partea vătămată N. A. este autorul tăierii și furtului celor 11 arbori întrucât acesta a mai comis infracțiuni de acest gen și locuiește în apropierea locului faptei. De asemenea, acesta a recunoscut că nu a întocmit procesul verbal în prezența martorilor și nici nu i-a solicitat părții vătămate N. A. să semneze procesul-verbal, deși în cuprinsul acestuia s-a consemnat că acesta ar fi fost prezent la întocmirea actului și a refuzat să semneze.

Apoi, inculpatul a arătat că în data de 13.08.2012 s-a deplasat la domiciliul acestuia lui N. A. pentru a-i comunica cele constatate ocazie cu care aceasta, ar fi afirmat, pe un ton batjocoritor, că nu se poate lua nici o măsură împotriva sa întrucât nu există martori și că lemnul nu s-ar mai afla în curtea sa, motiv pentru care, a doua zi, s-a deplasat la sediul Ocolului Silvic unde a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii pe numele părții vătămate, folosind datele de identitate ale acestuia, existente în evidențele Ocolului silvic, după care i-a contactat telefonic pe martorii B. C. și P. Ceres Z., cărora le-a cerut să semneze procesul-verbal în calitate de martori.

Fiind audiat în instanță, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei (f. 128), recunoaștere care se coroborează atât cu declarația părții vătămate cât și cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, respectiv ale martorilor B. C. (f. 16, 17) și P. Cseres Z. (f. 18), care au arătat că deși au semnat, în calitate de martori, procesul verbal, în realitate săvârșirea infracțiunii nu a fost constată personal de către aceștia.

În drept, instanța a reținut următoarele: pe parcursul desfășurării procesului penal, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar prin acest act normativ au fost aduse modificări multiple prevederilor Codului penal din 1969, aflat în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal care formează obiectul cauzei pendinte.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Cod penal: „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

La momentul comiterii faptei, infracțiunea de fals intelectual era cuprinsă în dispozițiile art. 289 al. 1, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 6 luni și 5 ani închisoare, iar în prezent infracțiunea analizată este reglementată de prevederile art. 321 al. 1 Cod penal, limitele pedepsei fiind cuprinse între 1 an și 5 ani închisoare.

În aceste condiții, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă, raportat la limita minimă a pedepsei, este legea veche, respectiv prevederile Codului penal din 1969.

În ceea ce privește infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 al. 1 și 2 Cod penal, s-a reținută că după ce a întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice nr. 3052/14.08.2012, inculpatul a sesizat P. de pe lângă Judecătoria G. în vederea tragerii la răspundere penală a lui N. A., pentru o infracțiune pe care acesta nu a comis-o, ticluind și producând în același timp probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte.

La momentul comiterii faptei, infracțiunea de denunțare calomnioasă era cuprinsă în dispozițiile art. 259 al. 1 și 2, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 6 luni și 3 ani închisoare, pentru alin. 1 și de la 1 la 5 ani închisoare, pentru al. 2, iar în prezent infracțiunea analizată este reglementată de prevederile art. 268 al alin. 1 și Cod penal, sub denumirea de inducerea în eroare a organelor judiciare, limitele pedepsei fiind cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare, pentru alin. 1 și de la 1 la 5 ani închisoare, pentru al. 2.

Însă, alin. 3 al art. 268 din Noul Cod penal, menționează o cauză de nepedepsire, fiind prevăzut de legiuitor că: „nu se pedepsește persoana care a săvârșit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reținerea, arestarea sau de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt nereale”.

În legătură cu acest aspect instanța a reținut că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului nr. 891/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., prin rezoluția din data de 12.02.2013 (f. 25) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N. A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori din fondul forestier național, întrucât fapta nu a fost săvârșită de către acesta.

Având în vedere că la data de 06.11.2013, prin declarația dată în fața instanței (f. 128) inculpatul a recunoscut că în mod nereal a consemnat că a surprins partea vătămată în timp ce tăia de pe picior arbori, în realitate acest fapt nu fusese constat personal, întocmind astfel, în fals, procesul verbal de constatare al infracțiunii, iar până la acea dată nu s-a dispus reținerea, arestarea sau punerea în mișcare a acțiunii penale față de N. A., instanța a apreciat că sunt incidente prevederile art. 268 al. 3 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește procesul verbal de constatare a infracțiunii nr. 900/28.02.2012 (f. 36), instanța a notat că în procesul verbal de constatare a infracțiunii nr. 900 încheiat la data de 28.02.2012 (f. 36) de către G. E., în calitate de pădurar angajat al Ocolului Silvic de Regim G., se menționează că în data de 24 februarie 2012, Puskas I. ar fi tăiat de pe picior și ulterior ar fi sustras un număr de 4 arbori, nemarcați, de esență rășinoase de pe terenul împădurit aparținând Cornposesoratului Intern Remetea.

Pe parcursul cercetărilor s-a procedat la audierea martorilor Puskas I., Puskas Janos și P. B. (angajat al Composesoratului Intern Remetea), din declarațiile cărora rezultă că la săvârșirea faptelor a participat și numitul Puskas Janos, acesta fiind depistat de organele silvice împreună cu celălalt autor, aspect confirmat și de fotografiile puse la dispoziția organelor de urmărire penală odată cu procesul-verbal precum si de numitul Puskas Janos. Cu toate acestea, în cuprinsul procesului verbal, învinuitul Gyorfy E. a menționat că doar martorul Puskas I. ar fi tăiat și sustras singur cei 4 arbori nemarcați și deși martorul Puskas Janos a fost prezent la întocmirea procesului-verbal acest lucru nu s-a menționat în cuprinsul actului întocmit, care de altfel nici nu a fost semnat de făptuitor.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal, pe parcursul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea martorilor Puskas Janos (f. 181), acesta arătând că l-a însoțit pe verișorul acestuia, Puskas I. în pădure, a fost de față când acesta a tăiat lemnele, fiind prezent și când au fost surprinși de către inculpat. Instanța a apreciat că declarațiile acestuia sunt parțial sincere, fiind contrazise de declarațiile date de către acesta în cursul urmăririi penale în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei G., în care a recunoscut că a tăiat și el un copac (f. 18). De asemenea, declarația acestuia este contrazisă de către martorul Puskas I. (f. 183), care a arătat că fiecare dintre cei doi a tăiat câte un copac, că acest fapt a fost comunicat inculpatului. Martorul P. B. (f. 197) a arătat că inculpatul și-a notat numele celor două persoane care fuseseră surprins în pădure, aspect despre care martorul a luat la cunoștință în mod nemijlocit întrucât îl însoțea pe inculpat.

Cu toate acestea, procesul verbal de constatare a infracțiunii a fost întocmit de către inculpat 4 zile mai târziu, iar în cuprinsul acestuia, inculpatul l-a indicat doar pe Puskas I. ca fiind autorul infracțiunilor, omițând să specifice că la fața locului a fost surprins și Puskas Janos.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale (f. 47) inculpatul a arătat că la fața locului erau ambele persoane, identificate ca fiind Puskas I. și Puskas Janos, împreună cu două sănii pe care erau încărcate arborii tăiați, însă a avut convingerea că doar martorul Puskas I. a tăiat arbori de pe picior întrucât cei doi aveau o singură drujbă care aparținea martorului Puskas I.. Totodată, a negat faptul că avea cunoștință că martorul Puskas Janos este cunoscut cu antecedente penale sau că a intenționat să-l ajute pe acesta în scopul zădărnicirii urmăririi penale.

Elementul material constă, în speța dedusă judecății, în omisiunea inculpatului de a insera în procesul verbal împrejurarea că a surprins două persoane la fața locului, respectiv Puskas I. și Puskas Janos, ambii comițând infracțiunea de furt de arbori, fiind condamnați ulterior pentru această faptă, prin sentința penală nr. 219/09.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G..

În aceste condiții, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă, raportat la limita minimă a pedepsei, este legea veche, respectiv prevederile Codului penal din 1969.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 al. 1 și 2 Cod penal, s-a reținută că deși în realitate și Puskas I., și Puskas Janos au fost surprinși în pădure, în timp ce tăiau arbori, în scopul însușirii pe nedrept, în procesul verbal de constare a infracțiunii a fost menționat, în calitate de făptuitor, doar Puskas I., care nu avea antecedente penale. Potrivit susținerilor Ministerului Public, intenția de a-l ajuta pe Puskas Janos reiese din faptul că acesta nu a fost consemnat în cuprinsul procesului verbal nici în calitate de martor, iar mențiunea că fapta ar fi fost comisă împreună de două persoane ar atrăgea aplicarea circumstanței agravante, prevăzută de art. 108 și art. 110 din Codul silvic.

La momentul comiterii faptei, infracțiunea de favorizarea infractorului era cuprinsă în dispozițiile art. 264 al. 1, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 3 luni și 7 ani închisoare, iar în prezent infracțiunea analizată este reglementată de prevederile art. 269 al alin. 1 Cod penal, sub denumirea de favorizarea făptuitorului, limitele pedepsei fiind cuprinse între 1 an și 5 ani închisoare sau cu amendă.

În ceea ce privește situația preexistentă în cazul favorizării infractorului, este conturată de o infracțiune săvârșită de către o altă persoană decât favorizatorul. Infractorul favorizat poate fi, în conformitate cu dispozițiile art. 144 Cod penal, un autor, instigator sau complice la comiterea unei fapte pe care legea o pedepsește ca infracțiune consumată sau tentativă, cu mențiunea că cel favorizat împlinise, în momentul săvârșirii actelor de favorizare, toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat un infractor. Prin urmare, instanța nu a reținut apărarea inculpatului, cum că la momentul încheierii procesului verbal Puskas Janos nu avea calitatea de infractor. Elementul material al infracțiunii constă în inacțiunea inculpatului, respectiv omisiunea acestuia de a-l menționa în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii nr. 900/28.02.2012, favorizarea personală a acestuia rezultând și din aspectul că acesta nu a fost menționat, nici măcar în calitate de martor, în cuprinsul procesului verbal anterior menționat, fapta fiind săvârșită deci, cu intenție.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești nu reiese că inculpatul ar fi avut cunoștință despre faptul că Puskas Janos are antecedente penale, însă instanța a reținut că, infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, reglementată de art. 108 alin.1, lit. a, din Legea 46/2008 prevedea, la data săvârșirii faptei, ca circumstanță agravantă, săvârșirea acestor infracțiuni de două sau mai multe persoane împreună, conform alin. 2 lit. a al aceluiași articol, ca și infracțiunea de furt de arbori, reglementată de art. 110 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea 46/2008.

În drept, instanța a reținut următoarele: având în vedere dispozițiile art. 5 Cod penal, raportat la limitele de pedeapsă, respectiv aspectul că potrivit noii reglementări sancțiunea închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța apreciază că legea mai favorabilă, raportat și la circumstanțele personale ale inculpatului, este vechea reglementare. Astfel, potrivit art. 269 al. 1 Noul Cod penal, pedeapsa este închisoarea de la 1-5 ani sau amendă, iar conform dispozițiilor art. 61 al. 4 lit. c Cod penal, limitele speciale ale zilelor de amendă sunt cuprinse între 180 – 300 zile amendă, iar prin raportare la al. 2 al. art. 61, limitele amenzii sunt cuprinse între 1.800/90.000 lei – 3.000/150.000 lei pentru această infracțiune.

Având în vedere buna comportare a inculpatului avută anterior comiterii infracțiunii, probată atât prin fișa de cazier judiciar, depusă la fila 50 din dosar și prin declarația martorului Laczko C., audiat la data de 14 mai 2014 (f. 204), instanța a apreciat că aceste împrejurări pot fi încadrate ca fiind circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 li. a din Vechiul Cod penal, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 al. 1, calculate conform dispozițiilor art. 76 al. 1 lit. e, este de 15 zile sau amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar limita maximă este de 50.000 lei.

Prin urmare, raportat la cele expuse, instanța apreciază că legea mai favorabilă, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, este legea veche, respectiv prevederile Codului penal din 1969.

La individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, instanța a urmărit criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care potrivit fișei de cazier judiciar nu este cunoscut cu antecedente penale, adică se află la prima confruntare cu legea penală, împrejurare care poate fi încadrată în sfera circumstanțelor atenuante judiciare facultative, înserate în economia art. 74 alin.1 lit. a din Codul penal din 1969, circumstanță pe care a reținut-o și i-a dat eficiență juridică prevederilor art. 76 alin. 1 lit. d din Cod penal din 1969.

Având în vedere că cele trei fapte au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru una dintre ele, instanța a constatat săvârșirea infracțiunilor în concurs real.

Având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, și anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum și aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, în baza art. 81 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 5 luni.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, la termenul din data de 06.11.2013 a arătat că solicită ca inculpatul să îi achita suma de 1.000 lei, având în vedere zilele în care s-a prezentat la poliție să dea declarații și în instanță, pretenții ce au fost încadrate de către instanță ca fiind cheltuieli judiciare făcute de persoana vătămată, conform prevederilor art. 276 al. 1 Cod de procedură penală.

3. Considerentele instanței de apel. În ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea vinovăției inculpatului în comiterea celor două infracțiuni de fals intelectual și a infracțiunii de favorizare a infractorului, încadrarea juridică reținută; durata pedepsei principale aplicate în raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969; natura pedepsei accesorii fixate; suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii; termenul de încercare fixat; temeiurile suspendării condiționate a executării pedepsei; încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare; desființarea înscrisului falsificat; respingerea cererii persoanei vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.

Astfel, argumentele prezentate de instanța de prim grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentința penală nr. 164/23 mai 2014 sunt pertinente și nu suportă corecturi din partea instanței de apel. Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reținem din oficiu, de anulare a hotărârii atacate, apelul promovat de inculpatul G. E. este nefondat așa încât, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. P.., vom dispune respingerea căii ordinare de atac declarate de acuzat.

Cât privește motivele de apel invocate de inculpat, nu le vom primi pentru următoarele considerente:

a) Dispoziția organelor de urmărire penală de reunire a cauzelor este conformă strictei legalități. Motivul de conexitate era dat la momentul reunirii tocmai de identitatea de subiect activ al celor patru infracțiuni, iar reunirea pricinilor era în interesul bunei administrări a justiției, prin pronunțarea unei singure hotărâri pentru toate faptele care formau obiectul acuzei. În aceeași ordine de idei, este corectă dispoziția Judecătoriei G., de respingere a cererii de disjungere formulată de avocatul inculpatului. În caz de conexitate sau de indivizibilitate, regula este ca toate faptele să fie urmărite penal și judecate împreună, disjungerea fiind o măsură de excepție. Faptul că inculpatul a recunoscut o parte dintre infracțiuni și a urmărit ca pentru infracțiunile recunoscute judecata să aibă loc după procedura simplificată și să beneficieze de cauza de reducere limitelor speciale ale pedepsei nu reprezintă un motiv temeinic pentru buna administrare a justiției care să justifice disjungere. Din contră, în condițiile în care judecata în procedura abreviată poate avea loc doar dacă inculpatul recunoaște integral faptele reținute în sarcina sa, prin disjungerea cauzei în privința infracțiunilor recunoscute, s-ar fi deturnat procedura prescurtată de la scopul său –simplificarea și urgentarea procedurilor judiciare. În plus, prin disjungere, procedurile penale ar fi fost prelungite inutil, întrucât față de inculpat s-ar fi pronunțat două hotărâri de condamnare în urma cărora s-ar fi provocat alte proceduri judiciare incidente la executare pentru anularea suspendărilor condiționate și modificarea pedepselor. Or, respingerea cererii de disjungere a preîntâmpinat tocmai abaterea de la obiectivul procedurii simplificate, dar și procedurile ulterioare incidente la executare, fiind astfel o măsură care a contribuit la buna înfăptuire a justiției.

b) Pe lângă criteriile specifice evaluării legii penale mai favorabile, la determinarea în concret a acestei legi în apelul declarat doar de inculpat, instanța de al doilea grad este ținută inevitabil și de principiul neagravării situației în propria cale de atac. În prezenta cauză, prima instanță a reținut în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante judiciare care nu se mai regăsesc în actualul Cod penal și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, măsură care, de asemenea nu se mai regăsește în Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 și care este mai favorabilă, prin conținut și efecte, decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 91 și urm. C. pen.

Din cauza circumstanțelor în care infracțiunile au fost săvârșite, a scopului urmărit și a întinderii urmărilor cauzate, cele trei infracțiuni comise de inculpat pentru care s-a dispus condamnarea prezintă o gravitate ridicată, ceea ce exclude în cauză luarea măsurii alternative la condamnare, a renunțării la aplicarea pedepsei prevăzute de art. 80 C. pen. Împrejurările concrete ale săvârșirii celor trei infracțiuni, perseverența inculpatului în comiterea într-un interval scurt de timp a unor infracțiuni de aceeași natură (cum sunt falsurile), amploarea urmărilor cauzate sunt elemente care întăresc ideea că stabilirea pedepsei alternative a amenzii, prevăzute în noul Cod penal pentru cele trei infracțiuni, este disproporționată și nu satisface nevoile reinserției sociale și ale prevenției generale, în aceste finalități fiind necesare stabilirea și aplicarea pedepsei închisorii.

Amânarea aplicării pedepsei ar putea să fie o măsură mai favorabilă în circumstanțele speței decât suspendarea condiționată, deoarece nu implică o condamnare și atrage un termen de supraveghere mai scurt decât suspendarea condiționată. Cu toate acestea, în apelul inculpatului principiul enunțat -al neagravării situației în propria cale de atac, se opune pronunțării acestei soluții procesuale. Aceasta, întrucât amânarea aplicării pedepsei presupune inițial stabilirea câte unei pedepse pentru fiecare faptă componentă a concursului de infracțiuni, pedeapsă care pentru infracțiunile de fals nu poate fi mai mică de 6 luni, iar în cazul favorizării făptuitorului nu poate fi mai mică de un an. Totodată, pedeapsa stabilită pentru concurs are în componentă un spor obligatoriu. Mai mult, în ipoteza amânării aplicării pedepsei, pe durata termenului de supraveghere, în sarcina persoanei față de care s-a luat această măsură cad obligațiile de supraveghere prevăzute de art. 85 C. pen.

Inculpatului G. E. i s-au stabilit pedepse de câte 5 luni închisoare pentru infracțiunile de fals intelectual și de 2 luni închisoare pentru favorizarea infractorului, prima instanță nu a aplicat niciun spor și nici nu a impus inculpatului vreo măsură de supraveghere.

În aceste circumstanțe, în propriul apel al inculpatului, nu se mai poate reține că legea penală nouă constituie în ansamblu legea penală mai favorabilă titularului apelului.

c) Concluzia de mai sus este importantă și în cazul infracțiunilor de fals intelectual. În accepțiunea art. 150 alin. 2 C. pen. din 1969, înscrisul oficial este orice înscris care emană de la o autoritate dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. din 1969 sau care aparține unei asemenea unități, mai exact: autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, ori instituțiile sau alte persoane juridice care administrează, folosesc sau exploatează bunuri proprietate publică, servicii de interes public, precum și bunuri de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

În speță cele două procese-verbale de constatare a infracțiunilor silvice, nr. 3052/14 august 2012 și nr. 900/28 februarie 2012 emană de la S.C. Ocolul Silvic de Regim G. S.A. Este adevărat că S.C. Ocolul Silvic de Regim G. S.A. este o persoană juridică de drept privat, însă potrivit statutului acesteia, aceasta administrează, folosește și exploatează pădurile și terenurile proprietate privată care aparțin fondului forestier național, iar fondul forestier național este, potrivit art. 3 din legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, bun de interes național care intră în categoria bunurilor de interes public.

În consecință, sub imperiul Codului penal din 1969, falsificarea celor două procese verbale cu prilejul întocmirii acestora constituie două infracțiuni de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 din același Cod.

În schimb, în filosofia art. 321 din actualul Cod penal, înscrisul oficial este înscrisul întocmit de către un funcționar public. Potrivit art. 178 alin. 2 C. pen., înscrisul oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. 2 sau care aparține unor asemenea persoane. S.C. Ocolul Silvic de regim G. S.A. nu intră în niciuna dintre categoriile de persoane juridice enunțate în cele două texte legale. În plus, inculpatul G. E. –angajat al S.C. Ocolul Silvic de regim G. S.A. în calitate de pădurat, nu se include în vreuna dintre categoriile de funcționari publici prevăzute de art. 175 C. pen. Aceasta nu înseamnă însă că faptele sale sunt dezincriminate, ci că ele constituie, potrivit noului Cod penal, infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322. Acest text sancționează falsul cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Cum pedepsele stabilite în prim grad pentru cele două infracțiuni de fals sunt de câte 5 luni închisoare, iar circumstanțele atenuante reținute de judecătorie în temeiul Codului penal din 1969 nu mai au corespondent în legea nouă și astfel nu li se mai poate da eficiență, același principiu al neagravării situației în propria cale de atac împiedică instanța de apel să procedeze la schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. din 1969 în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen.

d) Referitor la fapta de fals intelectual comisă de inculpat prin atestarea în procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice nr. 900/28 februarie 2012 a împrejurării necorespunzătoare adevărului că Puskas I. ar fi comis singur infracțiunile de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, constatăm, alături de prima instanță că fapta există, că ea constituie infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C. pen. din 1969, și a fost săvârșită de inculpatul G. E. cu prilejul întocmirii procesului verbal menționat. Astfel, din declarațiile martorilor Puskas I., Puskas Janos și P. B. și fotografiile puse la dispoziția organelor de urmărire penală odată cu procesul-verbal rezultă că la săvârșirea faptelor a participat atât Puskas I., cât și Puskas Janos, acesta din urmă a fost a fost de față când au fost surprinși de către inculpat, iar cei doi i-au comunicat inculpatului că ambii au tăiat câte un copac și inculpatul și-a notat numele celor două persoane care fuseseră surprinse în pădure. Cu toate acestea, în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii silvice, inculpatul Gyorfy E. a menționat că doar martorul Puskas I. ar fi tăiat și sustras singur cei 4 arbori nemarcați și, deși martorul Puskas Janos a fost prezent la întocmirea procesului verbal, acest lucru nu s-a menționat în cuprinsul actului întocmit. În aceste împrejurări, inculpatul știa sau cel puțin a avut posibilitatea rezonabilă să știe că nu doar Puskas I., ci și Puskas Janos a participat la comiterea infracțiunilor silvice, mai ales a infracțiunii de furt de arbori, însă în cunoștință de cauză a omis să-l menționeze și pe Puskas Janos în procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice. În acest fel, este realizată latura subiectivă a infracțiunii de fals intelectual, sub forma intenției directe. Scopul urmărit de inculpat odată cu realizarea falsului intelectual prezintă importanță pentru determinarea laturii subiective a infracțiunii de favorizare a infractorului, iar în cazul infracțiunii de fals intelectual interesează doar din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei.

e) În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, aceasta s-a realizat prin omisiunea inculpatului Gyorfy E. de a-l menționa și pe Puskas Janos în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii nr. 900/28.02.2012, favorizarea personală a acestuia rezultând și din aspectul că acesta nu a fost trecut nici măcar în calitate de martor în cuprinsul procesului verbal indicat. Această omisiune nu a fost întâmplătoare sau o simplă greșeală a inculpatului, în contextul în care el avea deja la data faptei o vastă experiență în calitate de pădurar, cunoștea care sunt rigorile pe care trebuia să le îndeplinească odată cu descoperirea unei infracțiuni silvice și știa care sunt consecințele în cazul în care nu menționează în procesul verbal de constatare integral cele constatate. În acest context și cu atât mai mult cu cât la data la care Puskas I. și Puskas Janos au comis infracțiunile silvice săvârșirea acestora de două sau mai multe persoane împreună era o circumstanță agravantă specială, independent dacă inculpatul a cunoscut sau nu trecutul infracțional al lui Puskas Janos, omisiunea sa a avut loc cu scopul îngreunării urmăririi penale față de acesta din urmă.

Infracțiunea de favorizare a infractorului săvârșită de inculpatul G. E. nu este dezincriminată in concreto odată cu . Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Sintagma „într-o cauză penală” utilizată de legiuitor în textul art. 269 C. pen., care incriminează în prezent favorizarea făptuitorului, nu are semnificația dată de avocatul inculpatului potrivit căreia la momentul actelor de favorizare, față de cel favorizat trebuie să se fi început o urmărire penală. Înțelesul acestei sintagme este intim legat de scopul incriminării –sancționarea oricăror imixtiuni ale terților în actul de justiție penală sau în exercitarea până la capăt a dreptului statului de a pedepsi. În acest fel, sensul expresiei în discuție nu acoperă strict noțiunea de proces penal, pe care legiuitorul ar fi folosit-o dacă ar fi dorit această limitare, ci este unul mai larg care se referă la orice activitate a organelor judiciare specifică atât descoperirii faptei și a făptuitorului, cât și declanșării procesului penal in rem și in personam.

4. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., inculpatul va fi obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului, în sumă de 200 lei, care acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În conformitate cu art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. E. fiul lui D. și I., născut la data de 28.09.1979 în G., jud. Harghita, CNP_, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în G., ., jud. Harghita împotriva sentinței penale nr. 164/23 mai 2014 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._, menținând hotărârea atacată.

Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., obligă pe inculpatul apelant să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2015.

Președinte, Judecător,

dr. M. V. M. R. C.

Grefier,

A. P.

Red./thred.M.V./5.02.2015/5ex.

Jud.fond. B. C. R.

← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 42/2015. Curtea de Apel TÂRGU...		Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel... →

Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ